Fauna carpatică

Fauna carpatică s-a conservat mai bine decât cea de deal şi câmpie, în primul rând datorită unui
complex de factori naturali favorizanţi, în sensul resurselor de hrană şi al condiţiilor de adăpost.
Unele specii dispărute din ariile mai joase şi-au găsit refugiu şi au rezistat în masivele montane,
mai greu accesibile unor predatori naturali sau pentru vânătoare.
În fauna pădurilor de foioase, cu o viaţă extrem de activă începând de la nivelul solului şi al
litierelor, sunt reprezentative o serie de mamifere ca mistreţul (Sus scrofa), viezurele (Meles
meles), căpriorul (Capreolus capreolus), lupul (Canis lupus), vulpea (Canis vulpes), pisica
sălbatică (Felis silvestris), iepurele (Lepus europaeus). Dintre rozătoarele arboricole a fost în
trecut mult mai numeros (aşa după cum atestă toponimele) pârşul mare (Glis glis). În p ă d u r e
a de c o n i f e r e elementele definitorii sunt, în primul rând, mamiferele mari de interes
cinegetic: cerbul (Cervus elaphus), aflat în toate regiunile carpatice, deşi în M.Apuseni a trebuit
să fie recolonizat şi ursul brun (Ursus arctos), comun în Carpaţii Orientali şi Meridionali, dar
numai în câteva exemplare în M.Bihorului şi dispărut în M.Banatului (datorită extinderii reduse a
pădurii de conifere doar la nivelul Muntiţilor Semenic). Râsul (Lynx lynx) a rămas în general
într-un număr mic de exemplare, iar în M.Apuseni şi M.Banatului şi în grupa Retezat-Godeanu
este extrem de rar. În pădurile de conifere se află multe veveriţe (Sciurus vulgaris), jderul de
pădure (Martes martes) şi jderul de piatră (Martes foina). Datorită vânătorii abuzive au dispărut
bourul (Bos primigenius) şi zimbrul (Byson bonassus). Reintroducerea acestuia din urmă în
rezervaţii aproape eşuate (Haţeg, Poiana Braşov) are rezultate mai încurajatoare în rezervaţia de
la Vânătorii Neamţului, existând astfel perspectiva repopulării.
În etajul alpin, cel mai interesant element este capra neagră (Rupicapra rupicapra),
considerată relict glaciar, care s-a menţinut în cârduri de 5-20 exemplare în M.Retezat-Godeanu,
M.Parâng, M.Făgăraş. Cercetări recente asupra dinamicii spaţiale a unor efective de capră neagră
din Carpaţii Meridionali (C.Drugescu, D.Călin, 1998) indică reinstalări în habitatele iniţiale
preglaciare, care se aflau la altitudini mai reduse, în domeniul pădurilor de foioase. Adaptându-se
climatului foarte rece din perioadele glaciare, animalele au preferat în postglaciar ariile alpine,
pentru condiţiile lor favorabile de hrană şi linişte. Presiunea umană (turism şi braconaj) din
ultimele decenii ale secolului trecut asupra acestor arii le-a determinat să coboare, în habitate
stabile, până la 900 m în culmea Buila-Vânturariţa, 300 m în culmea Basarab (pe dreapta
Oltului), ambele în M.Căpăţânii, 400 m în M.Cozia ş.a. În ultimele decenii ale secolului trecut
capra neagră a fost reintrodusă în M.Rodnei, M.Ceahlău şi cheile Bicazului, M.Vrancei,
M.Buzăului. În M. Ciucaş a fost introdusă capra de stâncă (Capra ibex), din Alpi.
Avifauna este răspândită în munţi în aceeaşi relaţie sistemică de nutriţie/habitat. Spre exemplu,
în p ă d u r i l e de f o i o a s e se află multe păsări cântătoare – mierla (Turdus merula),
sturzul cântător (Turdus philomelos), privighetori (Luscinia luscinia, Luscinia megarhyincos),
grauri (Sturnus vulgaris), piţigoi (specii ale genului Parus), ciocănitori (specii ale genurilor
Dendrocopus şi Picus), dumbrăvenci (Coracias garrulus) ş.a., multe dintre ele insectivore şi astfel
sanogene pentru asociaţiile forestiere.