Cartografia

Cartografia este stiinta care se ocupa cu realizarea unor modele ale suprafetei terestre pe baza
ridicarilor (masuratorilor) geodezice si topografice sau pe baza fotografiilor aeriene si a
imaginii satelitare.

Produsele cartografiei sunt:

 Hartile
 Planurile
 Globurile geografice
 Produsele cartografice digitale

Harta si globul geografic au ca scop evidentierea relatiilor spatiale dintr-un anumit teritoriu,
fiind deosebit de importante pentru intelegerea interactiunilor dintre elementele mediului
inconjurator.

Istoriucul reprezentarilor cartografice

Cea mai veche harta cunoscuta pana in prezent este o tablita de argila datand din anul 2800
i.Hr., pe care este reprezentat un teritoriu din Mesopotamia.

Asezarea cartografiei pe baze stiintifice a afost opera vechilor greci, care au descoperit forma
sferica a Pamantului, i-au calculat dimensiunile si au definit polii, ecuatorul si tropicele. Tot
lor le revine meritul ca au imaginat meridianele si paralelele, pe care le-au impartit in grade.

Romanii au fost interesati mai degraba de aspectele de ordin practic ale cartografiei, ei avand
nevoie mai ales de harti militare si de calatorie. Una din hartilor lor celebre este Tabula
peutingeriana. (un sul compus din 11 foi de pergament, pe care este zugravita in culori
imadinea lumii cunoscute de romani in epoca lui Constantin cel Mare).

Odata cu prabusirea imperiului Roman de Apus in anul 476 d. Hr. cartografia europeana a
inregistrat un declin evidente. Acest fapt s-a datorat in principal influentei Bisericii
medievale, care vedea in contururile neregulate ale hartilor antice un afront adus ideii
perfectiunii divine. Urmarea a fost simpla: respingerea acelor harti si inlocuirea lor cu
reprezentari cartografice pe care continentele erau dispuse intr-o perfecta simetrie.

In sec. al Xi-lea , Ierusalemimul, centrul teologic al lumii, devine centrul geometric al

hartilor TO, practic centrul lumii. In modelul TO, litera O reprezinta Pamantul, iar litera T
imparte aceasta lume in trei parti: Europa, Asia si Africa care erau dispuse in jurul Marii
Mediterane. De remarcat faptul ca acest tripartitism era influentat pe de o parte de nivelul
cunoasterii de la acea vreme (Americile nu erau inca descoperite), pe de alta parte era in
deplina concordanta cu perceptele bisericii (trinitatea sau Sfanta treime).
In Evul Mediu tarziu apar portulanele, care nu sunt altceva decat nistr harti realizate cu
ajutorul busolei. Pana la aparitia lor nu au mai existat alte reprezentari cartografice care sa
ofere o precizie atat de mare. Bineinteles ca pe masura trecerii timpului li s-au adus unele
imbunatatiri. In epoca Renasterii, utilizand portulanelor a ajuns la apogeu,

Perioada renasterii cca. 1470-1700

Incepand cu secolul al XVIIIl-lea, arta cartografoca devine stiinta cartografica. Incetul cu

incetul, nu va mai fi permisa libertatea cartografilor de a improviza compozitii ornamentale
care sa estompeze lipsa cunostiintelor geografice.

Secolul al XIX-lea rste secolul cartografiei institutionale. Era din ce in ce mai evident faptul
ca informatia inseamna putere si de aceea aproape toate stattele europene incep sa-si
organizeze servicii cartografice nationale proprii.

Secolul XX a presupus, asa cum era de asteptat, o revolutionare a stiintei cartografice prin
dezvoltarea aerofotogrammetriei, a aparatelor electronice de ridicare topografica, prin
utilizarea informatiei satelitare, si nu in ultimul rand prin aparitia computerelor si a retelei
internet. Sfarsitul de secol XX aduce cu sine o noua revolutie in stiinta cartografica, odata cu
aparitia cartografiei digitale.

Harti digitale

Cartografia digitala este o metoda de elaborare a hartilor cu ajutorul calculatoarelor pe baza

stocarii si aactualizarii periodice a seturilor de date.

Dezvoltarea cartografiei in Romania

Principalele harti ale teritoriului romanesti

Harta transilvaniei 1538 – a fost tiparita la Basel; este prima harta a unui teritoriu romanesc,
pe aceasta harta apare pentru prima data denumirea de Alpes pentru Carpatii Meridionali.
Teritoriul Transilvaniei este impartit in 6 provincii numite tari.

Harta Valahiei 1700

Harta Moldovei 1737

Planurile directoare de tragere

RETEAUA GEOGRAFICA

Reteaua geografica constituie un sistem de referinta alcatuit din linii imaginare (paralele si
meridiane) trasate pe suprafata terestra, in raport de care poate fi definita pozitia oricarui
punct de pe glob.

Cel care a pus bazele acestui sistem de referinta a fost Dicaerchus din Messana. Ideile lui
Dicaearchus au fost preluate si dezvoltate de Erathostene, care a realizat prima harta a lumii
pe baze stiintifice, pe care erau trasate meridiane si paralele.

Paralelele sunt cercuri mici pe sfera avand centrul situat pe axa polara si raze din ce in ce mai
mici cu cat ne indepartam de ecuator. Ele rezulta din intersectia suprafetei terestre cu o serie
de planuri paralele intre ele si perpendiculare pe axa de rotatie a pamantului.

Calcularea lungimii unui cerc paralel se poate realiza cu ajutorul formulei L=2πRcosϕ,
unde R este raza sferei terestre, iar ϕ latitudinea paralelei respective. Cea mai importanta
paralela este ecuatorul (0*), care imparte suprafata terestra in doua emisfere, nordica si
sudica.

Meridianele sunt in esenta cercuri mari pe sfera, deoarece fiecare dintre ele reprezinta o
circumferinta a globului. Ele rezulta din intersectia sferei cu o serie de planuri care trec prin
centrul sau si, implicit prin cei doi poli.

Lungimea unui cerc meridian poate fi calculata cu ajutorul formulei L=2πR, unde R
reprezinta raza sferei terestre. Totusi, trebuie sa remarcam faptul ca ceea ce numim in mod
obisnuit meridiane sunt de fapt semicercurile care unesc cei doi poli, si care formeaza
impreuna cu corespondentele lor un cerc meridian complet.

Dintre meridiane, cel mai important este meridianul de 0*. Acesta trece prin apropiere de
Londra, si imparte suprafata terestra in doua emisfere, vestica si estica. De asemenea, o
importantadeosebita o are si meridianul de 180*, aflat pe partea opusa a globului, care
coincide in buna masura cu Linia Internationala de Schimbare a Datei.

Definirea pozitiei unui punct de pe glob in raport cu meridianele si paralelele care alcatuiesc
reteaua geografica se realizeaza prin intermediul coordonatelor geografice, cunoscute sub
denumirea de latitudine si longitudine.

Latitudinea (ϕ) este uncghiul format de raza sferei terestre cu planul ecuatorului. Acestui
unghi, care se masoara in grade, minute si secunde, ii corespunde un arc de cerc de aceeasi
valoare situat pe unul din meridianele Globului.

Latitudinea unui punct poate avea valori cuprinse inte 0-90*. In functie de pozitia acestuia
fata de ecuator poate sa fie nordica(+) sau sudica(-). Datorita faptului ca oe nasura ce ne
indepartam de ecuator valorile de latitudine cresc, zonele intertropicale, mai poarta
denumirea de “latitudini joase”, cele polare, de “latitudini inalte”, iar cele alfate intr-o pozitie
intermediara, de “latitudini medii)”.

Din cauza ca pamantul nu este o sfera perfecta, lungimea arcului de cerc de 1* creste pe
masura ce ne indepartam de ecuator. Astfel, daca in regiunile ecuatoriale lungimea sa este de
110,6 km, in apropiere de pol acesta masoara 111,7 km.

Colatitudinea (ψ) reprezinta complementul latitudinii si poate fi definita ca unchiiul format

de raza sferei terestre cu axa polilor. Relatia dintre colatitudine si latitudine poate fi
exprimata astfel: ψ = 90*-ϕ

Longitudinea (λ) este unghiul format de planul care trece prin meridianul origine (sau de 0*)
cu cel care trece prin meridianul care contine punctul.

Longitudinea unui punct poate avea valori cuprinse intre 0-180*, si in functie de pozitia
acesruia fata de meridianu origine poate sa fie estica(+) si vestica(-).

Valoarea unui grad de longitudine scade din ce in ce mai mult pe masura ce ne ndepartam de
ecuator, intrucat cercurile paralele devin din ce in ce mai mici. In consecinta, daca la ecuatir
vaorarea arcului de 1* de longitudine este aproximativ egla cu cea a unui grad de latitudinne
*111,3 km) pe paralel de 45* aceasta ajunge la 78,8 km, pentru ca la pol sa scada pana la 0*.

ORIENTAREA LINIILOR

Atunci cand vorbim despre orientare trebuie sa avem in vedere faptul ca pe glob, polul nord
geografic nu coincide cu polul nord magnetic, catre care indica acul busolei. Astfel intre cele
doua directii se formeaza un unghi care poarta denumireea de declinatie magnetica “δ si
poate sa fie estica(+) sau vestica (-), in functie de asezarea geografica a teritoriului respectiv.

Valoarea declinatiei magnetice se modifica in timp, intrucat polii magnetici se deplaseaza

permanent.

Orientarea unei directii oarecare de pe glob cu ajutorul busolei poarta denumirea de orientare
magnetica. Daca se ia in considerare si declinatia, atunci vorbim despre o orientare
geografica sau adevarata.

Azimut

Prin azimut se intelege unghiul format de o directie oarecare de pe Glob cu directia nordului
geografic. In cazul azimitului se tine cont de curbura Pamantului, care duce la formarea
unghiului de convergenta meridiana. Acesta este definit ca unghiul format de doua directii
nord-geografic apropiate si se noteaza cu litera greceasca “γ”.

Azimutul poate fi direct (AzAB) si invers (AzBA). Relatia dintre cele doua azimute este
urmatoarea AzB A = AzA B + 180* + γ
Orientarea

Unghiul format de o directie de pe teren cu o directie de referinta poarta denumirea de

orientare. Aceasta poate sa fie magnetica sau geografica. Orientarea, care se noteaza cu ϴ, nu
tine cont de curbura Pamantului.

Orientarea poate fi directa (ϴCD) sau inversa (ϴDC). Relatia dintre cele doua orientari este
urmatoarea: