Iepurele, ogarul şi copoiul

de Grigore Alexandrescu

Fișă de documentare

I. Timpul – adv.odată, atuncea: un timp nedeterminat, neprecizat, care permite

cititorului să identifice timpul ficţiunii cu timpul lecturii, care subliniază caracterul
etern valabil al situaţiei narate.

Spaţiul – „în tufe”: schematic, aproape absent.

 Atenţie minimă acordată circumstanţelor acţiunii, focalizare asupra

conţinutului moralizator al textului.

II. Naratorul: obiectiv, detaşat, utilizează pers. a III-a în naraţiune, alternează

imperfectul cu perfectul simplu şi versurile scurte cu cele lungi, conferind un
tempo alert textului.

Personajele: anunţate chiar din titlu, pers. animaliere, alegorice, caractere ce

încarnează trăsături umane etern valabile, construite schematic, cu maximă
economie de mijloace, fără individualitate, servind exclusiv ilustrării moralei
anunţate anterior.

III. Situaţia iniţială: aducerea iepurelui în faţa tribunalului;

Peripeţii: pledoaria ogarului;

Situaţia finală: verdictul copoiului.

 Subiect simplu, concis, liniar, redus la un singur episod.

Modurile de expunere utilizate: naraţiune şi dialogul, acesta din urmă având
ponderea cea mai mare în text.
  Alternarea discursului naratorului cu cel al personajelor;
 Funcţii ale dialogului: dramatizarea situaţiei date, punerea în scenă a
moralei enunţate iniţial, prezentarea antitetică a personajelor, sublinierea
sensului alegoric al textului;
 Absenţa replicii acuzatului – întărire a temei textului: forţa impune legea
bunului plac, generează arbitrariul, perverteşte legea şi o subordonează
intereselor personale.
Evidenţierea elementelor poetice: elemente de prozodie, elemente de oralitate,
plascicitatea şi expresivitatea limbajului, caracterul figurat al limbajului.