„Învăţaţi să muriţi şi să înviaţi în fiecare zi!

”
(Interviu cu Părintele Arsenie Papacioc pe tema Învierii)

(aranjament preot Ioan)

Şi ce dovadă mai convingătoarea tuturor acestor miracole ar putea
să existe decât mărturia marelui duhovnic Arsenie Papacioc? El
cunoaşte întreaga viaţă a Olgăi R. din Constanţa, înviata de pe plaiuri
mioritice, îi este duhovnic şi povăţuitor de zeci de ani. Olga nu face
absolut nimic fără să-i ceară sfatul. Niciodată nu s-a considerat o
vindecătoare – Doamne fereşte, o sfântă! – ci doar o femeie simplă şi
cu frica lui Dumnezeu. Părintele însuşi mărturiseşte că sora Olga îi
este astăzi una dintre cele mai vrednice ucenice, mai smerită chiar
decât multe dintre monahii. El a povăţuit-o să nu intre în mănăstire,
deoarece, trăind în lume, i-ar putea ajuta mai mult pe cei din jur decât
o călugăriţă. E atât de convingătoare, are atâta har, te înduplecă uşor
că viaţa ta ar putea fi şi altfel.

Sfinţia voastră, v-aş ruga să-mi spuneţi câteva cuvinte despre

credincioasa Olga, al cărei părinte duhovnic sunteţi.

De 25 de ani sunt la Mănăstirea Techirghiol şi tot de 25 de ani o

cunosc pe sora Olga. Participă la slujbe cel puţin o dată pe săptămână,
sunt perioade când vine în fiecare zi. Chiar ieri am văzut-o. Era ora
cinci dimineaţa, afară era încă întuneric şi ea mă aştepta la uşa chiliei,
în frig. Din cauza accidentului de maşină, sărmana de ea nu poate face

1
nici măcar doi paşi decât sprijinită. Eu mă pregăteam pentru
proscomidia de dinaintea Liturghiei şi dânsa m-a rugat s-o las să-mi
ducă mica sticluţă de vin pentru împărtăşanie, ştiind că şi eu am avut
recent o operaţie şi că urc scările bisericii foarte greu. Şi am plecat!
Până la biserică sunt doar câţiva paşi, iar ea, sprijinită de subsuori, îmi
ducea cu un fel de demnitate, sticluţa aceea cu vin.
Ce să spun, este o femeie foarte credincioasă, foarte trăitoare şi
bine orientată duhovniceşte, însă pe poziţia de a îndeplini tradiţional
viaţa creştină: e supusă tuturor regulilor bisericii, cunoaşte foarte bine
multe din rânduiala văzută a preotului la Liturghie, vădeşte o evlavie
cum rar poţi întâlni. Trăieşte foarte simplu, nu glumeşte şi nu vorbeşte
cu nimeni despre sine. Dacă aţi lua legătura cu ea, nu v-ar spune
nimic, pentru că e foarte smerită.

Părinte Arsenie, ce părere aveţi despre fenomenul morţii

clinice? Îl pot ajuta pe un om trăirile deosebite din timpul unei
morţi clinice pentru a-şi redobândi credinţa în Dumnezeu?

Biserica n-are o poziţie specială faţă de fenomenul morţii clinice.

Noi nu ne amestecăm, n-avem cum. Nici cel mai priceput om de
ştiinţă n-a putut vreodată lămuri acest subiect, altminteri destul de
neştiinţific. Totuşi, Biserica ştie precis fără dubii, ce e de făcut ca să
ne salvăm dincolo de moarte. Trebuie să ne pregătim de o înviere. Şi
asta depinde de trăirea autentică, după măsura fiecăruia, a momentelor
pe care le trăim.
Învăţaţi, aşadar, să muriţi şi să înviaţi în fiecare zi. Gândiţi-vă
că veţi muri chiar azi. Eu am fost la căpătâiul multor muribunzi şi
vă pot spune că toţi, dar absolut toţi, voiau să mai trăiască măcar
o singură zi. Încă o zi.
(interviu preluat din Formula AS, anul XI, nr. 456, martie 2001,
pag. 23).