imi plac foarte mult acei oameni, rara avis in timpurile noastre, care nu fac

“periplu” cu “vastele” lor cunostinte generale din dorinta de a epata (pentru ca nu

e nevoie sa o faca)…nu sar sa te corecteze doar pentru a evidentia ca ai gresit
(pentru ca stiu ca oricine poate gresi)…care nu incearca sa iti rastoarne
argumentele cu toate ca, in fapt, nu au o nicio opinie proprie despre subiectul
supus discutiei (pentru ca stiu ca dintr-un schimb real de argumente se ajunge la
adevar)…

Imi aduc aminte ce am citit candva in “Arta conversatiei” o observatie despre un

personaj – intelectual rafinat, si se spunea acolo ca pe astfel de oameni, cu
adevarat culti, ii poti recunoaste dupa reactia lor la auzirea unui cuvant
pronuntat gresit, sau a unei expresii folosite intr-un sens nepotrivit…acestia
diferentiindu-se de impostori prin faptul ca nu vor sari sa corecteze, nu vor spune
condescendent ca ai gresit, nu vor tine predici…si in niciun caz nu vor ricana…

Un adevarat intelectual, va folosi corect respectivul cuvant, respectiva expresie

intr-o propozitie oarecare dar imediata…ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat…fara
sa incerce sa il faca pe cel din fata se simta penibil… dar fara sa treaca totusi
peste respectiva eroare. Si eu cred ca puterea exemplului este cel mai bun
instrument de invatare.

Am retinut acest aspect si am incercat sa vad daca el se aplica…si intr-adevar, am

observat ca e un test valid…am vazut acest mod de reactie la cel putin 3 persoane…
deci sunt si in realitate astfel de oameni (nu numai prin carti) pentru care am un
profund respect…trasatura lor comuna este faptul ca au avut parte de o educatie
aleasa in familie. Ma tem insa ca sunt din ce in ce mai putini…

Cat despre mine, pastrez constant acest principiu in minte dar uneori vanitatea imi
este provocata…
http://www.crazygia.com/tipologii-umane/adevaratii-intelectuali-sunt-rafinati.html