Sunteți pe pagina 1din 2

Japonia

Japonia este o țară insulară, numită „Țara soarelui răsare” datorită poziției sale în extremitatea
estică a Asiei. Arhipelagul Japonez se întinde pe latitudine de la tropice, în sud, până în zona
polară, la nord. Acesta cuprinde peste 4000 de insule de diferite dimensiuni.

Japonia este înconjurată din toate părțile de apă, fiind situată între Marea Japoniei și Oceanul
Pacific. Țărmul are o lungime de 27.000 km, iar suprafața sa este de 377.000 km2.

Insulele nipone sunt formate la îmbinarea plăcilor tectonice: placa Pacificului și placa Filipinelor
se scufundă sub placa Euroasiatică din vest. Japonia este situată deasupra zonei de scufundare, pe
placa Euroasiatică. La îmbinarea plăcilor tectonice crusta pământului este instabilă, ceea ce
explică numărul mare de vulcani din Japonia (50 activi și circa 200 inactivi) precum și numărul
mare de cutremure (circa 1500 pe an). Cu toate acestea, se susține că aceste lucruri contribuie la
frumusețea peisajului din Japonia. Izvoarele termale sunt larg răspândite, atât în zonele de munte,
cât și în apropierea zonelor de țărm. Totuși, lava și cenușa rezultate în urma erupțiilor vulcanilor
au avut, de-a lungul timpului, efecte dezastruoase asupra populațiilor care trăiesc în zona
apropiată vulcanilor activi. În cea mai mare parte arhipelagul are un relief muntos și
colinar(peste 80%), de vârstă relativ recentă, în cadrul căruia se deosebesc regiuni formate în
urma cutărilor terțiare și terțiar-cuaternare. 25 de vârfuri depășesc 3000 m, altitudinea maximă
este Fuji Yama/Fuji-san 3776 m.

Floră
Flora din Hokkaido este caracterizată de păduri de conifere specifice zonei montane(brad,
molid și larice), la altitudini mari, și de păduri de arbori nordici cu lemn de esență tare combinați,
la altitudini mai joase. În Honshu, întâlnim o floră de tip temperat formată din: chiparos, pin
umbrelâ, brad hemlock, tisă și pin alb. În zonele depresionare întâlnim stejarul și arborele de
camfor și arbori de bambus. Shikoku și Kyushu sunt vestite pentru vegetația lor perenă. Trestia
de zahăr și citricele se găsesc în zonele depresionare restrânse, arborii cu frunza lată la altitudini
mai mari.

Vegetația se încadrează în subregiunea floristică chino-japoneză. Caracteristic pentru aceasta


zonă sunt pădurile temperate umede și cele umede subtropicale. Cele temperate sunt reprezentate
prin păduri de conifere, de foioase etc, iar cele subtropicale prin magnolii, bambuși, liane, etc.
Aproximativ 66% din suprafața Japoniei este acoperită de păduri.
Faună
În Japonia sunt identificate în jur de 140 de specii de animale. Singura specie de primată
este macacul japonez ce poate fi întâlnit și în nord. Există 32 de specii de carnivore, printre care:
ursul brun, hermina, nurca, ratonul, vulpea, lupul, morsa și foca. În ape se găsesc crabi și crevete.
Mari grupuri de pești migratori sunt direcționate spre Japonia de către Curentul Japoniei și
Curentul Kuril. Speciile de insecte sunt variate și în număr mare. Aici trăiesc peste 250 de specii
de păsări și 8 specii de reptile.

Fauna aparține subregiunilor euro-siberiană și chino-manciuriană (ursul japonez,


maimuța japoneză, cocoșul japonez). Diversitatea și unicitatea peisajului arhipelagului japonez a
determinat considerarea a numeroase regiuni drept parcuri naționale.

Climă
Japonia este situată la limita nord-estică a zonei climatice aflate sub influența musonului
asiatic, care aduce o cantitate mare de preicipitații pe teritoriul țării. Vremea are o dublă
influență: una a sistemului climatic siberian și a doua. a tipului climatic din zona sudică a
Pacificului. Clima este influențată de prezența Curentului Japoniei(Kuroshio), un curent cald iar
nordul este dominat de Curentul Kuril(Oyashio), un curent rece, care acționează în estul insulei
Hokkaido și la nord de Honshu. Zona intersecției celor doi curenți este una propice pescuitului.
Curentul Tsushima, un braț al Curentului Japoniei, transportă apă caldă către nord, până în
Marea Japoniei. Umiditatea este destul de ridicată tot timpul anului, cu precipitații ce variază, în
medie, de la 1000 la peste 2500 mm. Temperatura medie variază de la 17°C, în porțiunile sudice,
la 9°C, în extremitatea nordică. Hokkaido se confruntă cu ierni vitrege și îndelungate, în timp ce
restul țării se bucură de vreme mai blândă în regiunile sudice, care au un climat subtropical. Zona
Ryukyu este încălzită de prezența Curentului Japoniei și are un climat tropical. Shikoku și
Kyushu au un climat subtropical. Sezonul taifunurilor începe din mai până în octombrie și de
obicei, în fiecare an, câteva taifunuri, caracterizate de vânturi puternice și ploi abundente lovesc
insulele. Clima variază mult, de la temperată-rece în nord, cu ierni aspre, la subtropicală în sud.

S-ar putea să vă placă și