Experimente

E6. STUDIUL DEDURIZĂRII ŞI DEMINERALIZĂRII APEI PRIN

SCHIMB IONIC

E6.1 OBIECTIVELE EXPERIMENTULUI

Experimentele au următoarele obiective:

- să permită studierea tratamentului chimic de schimb ionic la care este supusă apa brută
în scopul dedurizării, dezalcalinizării sau demineralizării;
- experimentele se vor face cu un stand de laborator care permite urmărirea procesului de
schimb ionic, având în componenţă două coloane umplute cu răşini schimbătoare de ioni, una
cationică şi una anionică, care pot lucra individual sau care se pot conecta în serie şi la care
calitatea tratamentelor se pune în evidenţă prin măsurarea valorii concentraţiei de ioni din apa
tratată cu ajutorul unui aparat pentru măsurarea conductivităţii electrice (conductometru);
- standul de laborator permite efectuarea tuturor fazelor tratamentului de schimb ionic şi
anume: procesul propriu-zis de dedurizare, de dezalcalinizare sau de demineralizare, regenerarea
substanţelor schimbătoare de ioni şi spălarea substanţelor schimbătoare de ioni;
- în timpul experimentelor de schimb ionic se va urmări eficienţa proceselor, prin
determinarea la intervale de timp a concentraţiei în ioni a efluenţilor rezultaţi, apreciate pe baza
valorilor conductivităţii efluenţilor, măsurate cu ajutorul conductometrului.

E6.2 ASPECTE TEORETICE

Tratarea apelor naturale, mineralizate, prin schimb ionic [10] se bazează pe reacţiile
chimice care au loc între ionii din apa supusă tratamentului şi o substanţă solidă insolubilă,
denumită schimbător de ioni, cu care este pusă în contact, în urma cărora anumiţi ioni nedoriţi
din apă se vor lega chimic de radicalii schimbătorului de ioni, înlocuind ionii proprii ai acestuia,
care îşi vor diminua concentraţia din apă rezultată în urma tratamentului. Ionii înlocuiţi din
schimbătorul de ioni se vor regăsi în curentul de apă tratată şi în funcţie de caracterul lor (doriţi,
nedoriţi sau inerţi) vor fi toleraţi sau separaţi ulterior din acesta.
Schimbătorii de ioni sunt substanţe a căror structură moleculară este alcătuită din radicali
acizi sau bazici şi de ionii aferenţi, legaţi de structura de bază prin legături ionice. Principiul de
bază al schimbătorilor de ioni constă în aceea că legăturile ionice sunt mai puternice sau mai
slabe, în funcţie de sarcinile ionilor şi că întotdeauna ionii mai puternici îi înlocuiesc şi îi elimină
din substanţă pe cei slabi. De exemplu, într-un schimbător de ioni, ionul Na + este înlocuit de
ionul Ca2+, în timp ce ionul Ca2+ este înlocuit de ionul Al3+.
După provenienţă, schimbătorii de ioni pot fi de origine naturală sau de origine artificială
(sintetică). În practică se utilizează schimbători sintetici (de origine artificială) precum răşinile
polistirenice sau poliacrilice, disponibile sub formă granulară, cu dimensiuni ale granulelor între
1 – 3 mm.
În funcţie de natura sarcinii lor, schimbătorii de ioni pot fi:
- schimbători de cationi, dacă grupurile active sunt de natură acidă şi pot schimba cationi
(de exemplu Ca2+, Mg2+ sau Na+);
- schimbători de anioni, dacă grupurile active sunt de natură bazică şi pot schimba anioni
(de ex. SO42-, NO3- sau Cl-).
De asemenea schimbătorii de ioni se pot clasifica şi după tăria acidului sau bazei care se
formează, astfel: schimbători de cationi slab acizi sau schimbători de cationi puternic acizi
respectiv schimbători de anioni slab bazici, schimbători de anioni mediu bazici şi schimbători de
anioni puternic bazici.
În practică, tratamentul prin schimb ionic al apei naturale mineralizate se realizează prin
trecerea unui curent de apă sub presiune prin straturi granulare de schimbători de ioni, în

61
 Studiul dedurizării și demineralizării apei prin schimb ionic
recipiente închise, astfel încât în timpul procesului ionii nedoriţi din apă să înlocuiască ionii
schimbătorului.
Astfel, de exemplu, dacă se doreşte eliminarea cationilor de Ca 2+ din apa supusă
tratamentului se utilizează un schimbător cationic şi va avea loc următoarea reacţie:

(E6.1)

Dacă se doreşte şi eliminarea anionului de HCO3 - din apa supusă tratamentului se

utilizează un schimbător anionic şi va avea loc următoarea reacţie:

(E6.2)

Se observă că în apa rezultată în urma tratamentului se regăsesc ionii de H + şi OH- cedaţi

de schimbătorii de ioni, care în acest caz, se combină formând apă.

H   OH   H2 O (E6.3)

Procesul de schimb ionic se produce atâta timp cât schimbătorul de ioni are capacitate de
schimb.
Se defineşte capacitatea teoretică a unui schimbător de ioni ca fiind cantitatea totală de
ioni pe care 1 litru de substanţă schimbătoare de ioni o poate accepta dintr-o soluţie apoasă. Se
exprimă în unităţi de capacitate volumetrică [mmol/ml] sau în echivalenţi [eq/l].
Capacitatea teoretică a unui material schimbător de ioni este o valoare constantă dar care
nu poate fi niciodată complet atinsă din diverse motive. De aceea, în practică se utilizează
capacitatea utilizabilă a schimbătorilor de ioni (notată NVK), care nu are o valoare constantă,
aceasta depinzând de: compoziţia apei (în ioni disponibili), încărcarea specifică a instalaţiei de
schimb ionic (raportul dintre cantitatea de substanţă schimbătoare de ioni şi debitul volumic de
apă care urmează a fi tratată), temperatura apei şi excesul de agent de regenerare din procesele de
regenerare anterioare.
Valoarea teoretică a cantităţii de apă care poate fi tratată prin schimb ionic din care ionii
pot fi schimbaţi se deduce din capacitatea utilizabilă a schimbătorilor de ioni NVK, cu
următoarea relaţie:

NVK  VT
VH 2 O  (E6.4)
k H 2O

în care: VH 2O [l] - cantitatea teoretică de apă care poate fi tratată prin schimb ionic;
k H 2 O [mmol/l] - concentraţia de ioni care urmează a fi schimbată din apa supusă
tratamentului;
NVK [mmol/ml] - capacitatea utilizabilă a materialului schimbător de ioni;
VT [ml] - volumul materialului schimbător de ioni.

Pe măsură ce procesul de schimb ionic se desfăşoară, capacitatea substanţei schimbătoare

de ioni se reduce pe măsură ce grupurile active de ioni sunt schimbate. Atunci când toate
grupurile active de ioni sunt cedate şi substanţa schimbătoare de ioni nu mai are capacitate de
schimb, se spune că schimbătorul de ioni s-a epuizat.

62
 Experimente
Acest proces nu este ireversibil, substanţa schimbătoare de ioni putând fi adusă din nou în
capacitate de schimb ionic printr-un proces chimic denumit regenerarea schimbătorului de ioni.
Epuizarea şi regenerarea schimbătorilor de ioni se bazează pe faptul că reacţia de schimb
ionic este reversibilă, ca majoritatea reacţiilor chimice. De fapt, reacţiile de cedare şi acceptare
de ioni din materialul schimbător au loc întotdeauna simultan (pe baza echilibrului chimic), însă
în condiţii normale reacţia de cedare a ionilor este predominantă. De aceea, pentru a regenera
schimbătoarele de ioni epuizate, trebuie aplicată o acţiune exterioară, forţând reacţia de acceptare
de ioni prin adăugarea unui exces de ioni „slabi” care să înlocuiască ionii puternici acceptaţi în
timpul procesului de schimb ionic.
Regenerarea schimbătorilor de ioni se face diferit în funcţie de natura sarcinii acestora,
astfel:
- la un schimbător cationic, regenerarea se realizează cu un acid, de regulă folosindu-se
acidul clorhidric (H+ + Cl-), după următoarea reacţie:

(E6.5)

- la un schimbător anionic, regenerarea se realizează cu o bază, de regulă folosindu-se

hidroxid de sodiu (Na+OH-), după următoarea reacţie:

(E6.6)

Regenerarea constă în fapt din parcurgerea stratului de substanţă schimbătoare de ioni

epuizată de către un curent de lichid care, pe lângă excesul de acid sau bază, conţine şi o
concentraţie mare a ionilor schimbaţi. Agentul regenerator poate fi introdus în stratul de
substanţă schimbătoare de ioni în aceeaşi direcţie ca cea din timpul procesului de schimb ionic
sau în contracurent (de menţionat că regenerarea în contracurent are avantajul unui efect mai
puternic în cazul folosirii unei cantităţi mai mici de agent regenerator).
În cazul regenerării menţiunile cantitative referitoare la capacitatea materialelor
schimbătoare de ioni se aplică în mod invers proporţional.
Ca reguli generale de exploatare a instalaţiilor de schimb ionic se menţionează că
întotdeauna substanţa schimbătoare de ioni trebuie spălată înainte şi după regenerare şi că
uleiurile, grăsimile, compuşii pe bază de fier sau magneziu şi substanţele organice blochează
grupurile ionice active din schimbător, micşorând astfel performanţa schimbătorului.
O altă problemă importantă de exploatare a instalaţiilor de schimb ionic o constituie
posibilitatea de cuantificare a eficienţei procesului, adică controlarea calităţii efluentului. Cel mai
uzual mod de control al efluentului constă în aprecierea conţinutului de săruri din apă pe baza
măsurării conductivităţii electrice a apei, care este o metodă sensibilă bazată pe faptul că
introducerea de urme de ioni în apa pură modifică valoarea conductivităţii acesteia cu zeci de
S/cm, cunoscându-se că apa pură are o conductivitate electrolitică minimă în intervalul de pH
cuprins între 6,8 şi 7,2. De altfel, conductivitatea electrică a apei este un parametru de apreciere
atât a purităţii apei cât şi a conţinutului de substanţe anorganice dizolvate în apă. De altfel,
măsurarea continuă a conductivităţii electrolitice a apei este o metodă de monitorizare a
funcţionării corespunzătoare a staţiilor de desalinizare. Valorile conductivităţii electrice pentru
diferite categorii reprezentative de apă sunt indicate în tabelul E6.1, în timp ce în tabelul E6.2
este prezentată corelaţia între valorile conductivităţii electrice şi valorile durităţii apei exprimată
în grade franceze de duritate [ºf] sau grade germane de duritate [ºdH].

63
 Studiul dedurizării și demineralizării apei prin schimb ionic
Tabelul E6.1 [10]
Conductivitatea electrică
Categorii de ape
[S/cm]
Apă ultrapură 0,05 – 0.1
Apă provenită din schimbători de ioni <5
Apă distilată <20
Apă potabilă (din surse subterane) 300 - 800
Apă de suprafaţă 1000 - 5000
Apă de mare 50000 - 60000

Tabelul E6.2 [10]

Conductivitatea electrică Duritatea apei
[S/cm] [ºf] [ºdH]
0 - 140 0-4 0-7
140 - 300 4-9 9 - 15
300 - 500 9 - 15 15 - 25
500 - 640 15 - 19 25 - 32
640 - 840 19 - 25 32 - 42
> 840 > 25 > 42

Totuşi sunt aplicaţii la care măsurarea conductivităţii electrolitice nu conduce la

aprecierea eficienţei procesului de schimb ionic, deoarece nu se poate stabili care tip de ioni
influenţează valoarea conductivităţii. În acest caz, duritatea efluentului trebuie determinată
folosind metodele chimice, precum titrarea, determinarea pH-ului, analiza apei, etc.
Ca aplicaţii practice ale reacţiilor de schimb ionic utilizate în tratamentele apei se pot
prezenta următoarele procese reprezentative:

Dedurizarea apei [10]

Fig E6.1 Schema de principiu a procesului de dedurizare a apei [10]

Procesul de dedurizare a apei implică eliminarea cationilor de Ca 2+ şi Mg2+ dizolvaţi în

apă, ioni care dacă nu sunt îndepărtaţi din apă conduc la formarea de depuneri de calcar în
conducte şi echipamente.
Cea mai utilizată metodă (de exemplu, în gospodării) o reprezintă dedurizarea prin
schimbul ionilor de sodiu.

64
 Experimente
În acest scop apa brută este trecută printr-o coloană de schimb cationic din sodiu
macromolecular. Aici, ionii de Na+ sunt cedaţi în apă, în schimb, ionii de Ca2+ şi Mg2+ sunt legaţi
de substanţa schimbătoare de ioni.
După efectuarea procesului, efluentul de apă tratată va conţine cationi de Na + şi diverşi
anioni. De menţionat că în timpul procesului nu se modifică conţinutul de săruri al apei. Această
metodă permite reducerea concentraţiei ionilor de Ca2+ şi Mg2+ sub 0,01 mmol/l.
Schimbătorul de ioni epuizat este în mod normal regenerat folosind soluţie salină saturată
(NaCl).

Dezalcalinizarea apei [10]

Fig E6.2 Schema de principiu a procesului de dealcalinizare a apei [10]

Procesul de dezalcalinizare constă în înlăturarea ionilor de carbonat de hidrogen (HCO 3-)

dizolvaţi în apă. În apa cu conţinut mare de ioni de carbonat de hidrogen, metoda de dedurizare
prezentată anterior nu este suficientă pentru tratarea apei. De exemplu, din apa folosită la
alimentarea boilerelor sau cea folosită la obţinerea apei calde, trebuie eliminaţi neapărat ionii de
carbonat de hidrogen care împiedică desfăşurarea corespunzătoare a procesului.
În acest caz este utilizat un schimbător de cationi slab pentru înlăturarea cationilor Ca 2+,
Mg , Na2+ care în apa dură erau legaţi de ionii de carbonat de hidrogen. În urma procesului de
2+

schimb ionic sunt cedate cantităţi corespunzătoare de ioni de H+ care se combină cu excesul de
ioni de HCO3- rămas în apa supusă schimbului ionic, conform următoarei reacţii:

H  HCO 3  CO 2  H2 O (E6.7)

Deoarece conţinutul de CO2 în apă provoacă coroziune, este necesar ca dioxidul de

carbon să fie eliminat ulterior printr-un proces de degazeficare.
Procesul de dealcalinizare reduce conţinutul de săruri din apă şi de aceea, mai este
cunoscut şi sub denumirea de demineralizare parţială (adică apa demineralizată mai conţine ioni
de H+, SO42-, Cl- şi NO3-, însă nu mai conţine cationi din grupurile bazice pământoase, deci ioni
care formează depuneri).
Schimbătorul de cationi epuizat este în mod normal regenerat folosind acid clorhidric
diluat în exces (HCl).

65
 Studiul dedurizării și demineralizării apei prin schimb ionic
Demineralizarea totală a apei [10]

Fig E6.3 Schema de principiu a procesului de demineralizare totală a apei [10]

Procesul de demineralizarea totală a apei prin schimb ionic este folosit la obţinerea de
apă pură din punct de vedere chimic. Acest tip de proces a înlocuit aproape în totalitate distilarea
apei ca metodă de demineralizare. Se menţionează că apa demineralizată are o valoare a
conductivităţii mai mică de 10 S/cm.
În forma sa cea mai simplă, instalaţia de demineralizare totală a apei este compusă dintr-
un schimbător de cationi puternic acid K, un schimbător de anioni slab bazic A 1 şi un schimbător
de anioni puternic bazic A2 legate în serie.
Schimbătorul de cationi cedează cantitatea corespunzătoare de ioni de H +, iar
schimbătoarele de anioni cedează cantitatea corespunzătoare de ioni de OH-. În final aceşti ioni
se combină formând apă:
H   OH   H 2 O (E6.8)

Fig E6.4 Diferite variante posibile de instalaţii de demineralizare totală a apei [10]
În anumite cazuri speciale, se recomandă separarea filtrelor pe nivele slabe şi tari din

66
 Experimente
motive capacitive. Schimbătoarele de anioni puternic bazice pot accepta anioni de la acizii
minerali, precum Cl-, SO42-sau NO3-.

De asemenea, schimbătoarele de anioni puternic bazice pot înlătura acidul siliconic SiO32-
şi acidul carbonic CO32-. Pentru a preveni încărcarea excesivă a schimbătorului de anioni
puternic bazic cu acid carbonic, în cazul apei cu conţinut de carbonat de hidrogen (HCO 3-) de
mai mult de 2 mmol/l, este încorporat un degazeificator pentru evacuarea CO 2. În figura E6.4
sunt prezentate toate variantele posibile ale instalaţiilor de demineralizare totală a apei prin
schimb ionic.

E6.3 APARATURA ŞI MATERIALELE UTILIZATE

- Stand de laborator pentru studiul procesului de schimb ionic [10] (vezi figura E6.5);
- Aparat pentru măsurarea conductivităţii electrice a apei (vezi Aparate A11);
- Schimbător cationic slab acid (recomandat MERCK 104835 cation exchanger IV);
- Schimbător cationic puternic acid (recomandat MERCK 104765 cation exchanger IV);
- Schimbător anionic slab bazic (recomandat MERCK 115261 AMBERLIST A-21);
- Schimbător anionic puternic bazic (recomandat MERCK 104767 cation exchanger III);
- Reactivi chimici;
- Apă de la reţeaua de alimentare.

Fig E6.5 Schema standului pentru studiul procesului de schimb ionic [10]
Părţile componente ale standului de laborator pentru studiul procesului de schimb ionic

67
 Studiul dedurizării și demineralizării apei prin schimb ionic
sunt următoarele:

1. Coloanele schimbătorilor de ioni;

2. Debitmetru;
3. Vas de măsurare a conductivităţii electrice a efluentului;
4. Aparat pentru măsurarea conductivităţii electrice a efluentului;
5. Întrerupătorul pompei de circulare a influentului;
6. Conductă de alimentare cu influent;
7. Pompă de circulare a influentului;
8. Rezervor de alimentare cu apă brută, apă de spălare şi soluţii de regenerare;
9. Rezervor de evacuare.

E6.4 MODUL DE LUCRU

Pentru studierea procesului de schimb ionic se vor efectua mai multe experimente, şi
anume:

Experimentul 6.1 Dedurizarea apei prin schimb de cationi [10]

În cadrul experimentului, numai cationii vor fi înlăturaţi din apă (se utilizează apă de la
reţeaua de alimentare). Scopul experimentului constă în reducerea durităţii apei, în principal, prin
înlăturarea cationilor de Ca2+ şi K+.
- se încarcă rezervorul de alimentare 8 cu apă de la reţeaua de alimentare pentru
experimente şi apă de spălare demineralizată;
- se umple una din coloanele de schimb 1 cu material schimbător de cationi slab bazic
astfel (vezi figura E6.6): se deşurubează cele două piuliţe de legătură de la capetele tubului, se
înlătură tubul de plastic (dacă tuburile nu se pot scoate, trebuie deşurubate puţin bolţurile de
fixare ale piedestalului de plastic aflate în spatele panoului pe care sunt montate tuburile), se
umple tubul de plastic cu substanţa schimbătoare de cationi slab acidă pe 40 – 60 mm din nivelul
de umplere echivalent cu o cantitate de 14 – 21 ml substanţă schimbătoare de ioni (de menţionat
că 1 cm de strat de umplere în coloană corespunde la 3,53 ml de substanţă schimbătoare de ioni după
cum 1 ml de substanţă schimbătoare de ioni corespunde la 2,8 mm de strat de umplere în coloană);

Fig E6.6 Schema de demontare – umplere – montare a coloanelor de schimb ionic [10]

- se reglează robinetele standului astfel încât apa să pătrundă pe la partea superioară a

coloanei de schimb ionic şi să curgă în recipientul de măsură de la baza coloanei (vezi schema de
conexiuni din figura E6.7);

68
 Experimente

Fig E6.7 Schema de conexiuni pentru experimentul 6.1 [10]

- dacă substanţa de schimb de ioni este nouă, materialul din coloana de schimb trebuie
mai întâi spălat cu apă demineralizată astfel: se ajustează robinetele standului astfel încât apa de
spălare să ajungă la baza tubului în care se face curăţarea şi să fie evacuată pe la partea
superioară a sa; se utilizează pompa standului pentru a spăla substanţa schimbătoare de ioni cu
cel puţin 5 litri de apă demineralizată luată din compartimentul corespunzător al recipientului de
alimentare; după spălare se elimină toate lichidele din tuburile de schimb, după care
schimbătorul de ioni poate fi utilizat în experimente;
- se determină şi se notează conductivitatea electrică a apei brute de experimentare (în
plus se poate folosi o metodă alternativă adecvată pentru determinarea valorii durităţii apei brute
de experimentare care se notează);
- se porneşte pompa 7 de circulare a apei şi se introduce apă brută în coloana de schimb
cu un debit de cca. 80 ml/min;
- la intervale regulate de timp (de 1 min) se notează conductivitatea apei tratate evacuate
din coloana de schimb ionic;
- la intervale regulate de timp (de 3 – 5 min) se prelevează mostre de apă evacuată din
coloana de schimb ionic (în aceast scop conducta de alimentare poate fi deconectată de la
rezervorul de alimentare), se determină şi notează duritatea mostrelor de apă;
- experimentul se desfăşoară până când duritatea apei evacuate din coloana de schimb
ionic este aproximativ egală cu cea a apei brute de experimentare, deci capacitatea substanţei
schimbătoare de ioni este epuizată;
- se determină şi se notează duritatea ultimei şarje de apă evacuate din schimbător.
Din compararea măsurătorilor şi a rezultatelor analizelor rezultă că valorile durităţii apei
au scăzut considerabil după trecerea prin schimbătorul de cationi. Acest fapt era de aşteptat
deoarece substanţa schimbătoare a eliminat în special cationii de Ca2+ şi K+ din apă, înlocuindu-i
cu ioni de H+.
Însă, conductivitatea apei s-a modificat foarte puţin odată cu trecerea ei prin schimbătorul
de ioni. Şi acest lucru era de aşteptat deoarece nici un ion nu a fost înlăturat din apă, ci s-a
modificat numai tipul de ioni pe care aceasta îi conţine. De aceea, conductivitatea nu este
modificată.
Astfel, apa experimentală a fost dedurizată simţitor dar încărcarea cu ioni nu a fost
redusă. Acest rezultat poate fi obţinut numai prin determinarea durităţii. Metoda de măsurare a
conductivităţii este, evident, inadecvată pentru verificarea şi monitorizarea acestui tip de
dedurizare.
69
 Studiul dedurizării și demineralizării apei prin schimb ionic
Experimentul 6.2 Dezalcalinizarea apei prin schimb de anioni [10]
În cadrul experimentului numai anionii vor fi înlăturaţi din apa folosită la experiment
(apă de la reţeaua de alimentare). Scopul experimentului constă în înlăturarea ionilor de HCO 3-
din apă.
- se încarcă rezervorul de alimentare 8 cu apă pentru experimente şi apă de clătire
demineralizată;
- se umple una din coloanele de schimb 1 cu substanţa schimbătoare de anioni slab bazică
pe 40 – 60 mm din nivelul de umplere, echivalent cu o cantitate de 14 – 21 ml substanţă
schimbătoare de ioni (pentru umplerea coloanei se procedează ca la experimentul 6.1);
- se reglează robinetele standului astfel încât apa să pătrundă pe la partea superioară a
coloanei de schimb ionic şi să curgă în recipientul de măsură de la baza coloanei (vezi schema de
conexiuni din figura E6.8);

Fig E6.8 Schema de conexiuni pentru experimentul 6.2 [10]

- dacă substanţa schimbătoare de ioni este nouă, materialul din coloana de schimb trebuie
mai întâi spălat cu apă demineralizată procedându-se ca la experimentul 6.1;
- se determină şi se notează conductivitatea electrică a apei brute de experimentare (în
plus se poate folosi o altă metodă alternativă adecvată pentru determinarea valorii durităţii apei
brute de experimentare care se notează);
- se porneşte pompa 7 de circulare a apei şi se introduce apă brută experimentală în
coloana de schimb cu un debit de cca. 80 ml/min;
- la intervale regulate de timp (1 min) se notează conductivitatea apei tratate evacuate din
coloana de schimb ionic;
- la intervale regulate de timp (3 – 5 min) se prelevează mostre de apă evacuată din
coloana de schimb ionic (în aceast scop conducta de alimentare poate fi deconectată de la
rezervorul de alimentare), se determină şi se notează duritatea mostrelor de apă;
- experimentul se desfăşoară până când duritatea apei evacuate din coloana de schimb
ionic este aproximativ egală cu cea a apei brute de experimentare, atunci când capacitatea
substanţei schimbătoare de ioni este epuizată (în mod normal experimentul trebuie să dureze cel
puţin 20 minute).
Din compararea rezultatelor înregistrate rezultă că valorile durităţii apei nu s-au modificat
după trecerea prin schimbătorul de anioni. Acest fapt era de aşteptat deoarece duritatea apei este,
în primul rând, legată de cationii de Ca2+ şi K+, iar aceştia nu au fost înlăturaţi din apa de
experimentare pe toată durata acestui experiment.
70
 Experimente
Însă, ionii de HCO3- se presupun a fi fost înlocuiţi cu ioni de OH -. Această ipoteză se
bazează pe faptul că a crescut considerabil conductivitatea apei evacuate din schimbător. Ionii de
OH- formează legături mai slabe într-o soluţie decât ionii de HCO3-. Acesta este motivul creşterii
conductivităţii.
Apa experimentală pare a fi fost dezalcalinizată. Însă, această concluzie este una
speculativă deoarece metodele de măsurare utilizate pentru verificarea şi monitorizarea
înlăturării anionilor sunt evident inadecvate.

Experimentul 6.3 Demineralizarea totală a apei prin legarea în serie a schimbătoarelor

de cationi şi anioni [10]
În cadrul experimentului, toţii ionii minerali vor fi înlăturaţi pe cât posibil din apa folosită
la experiment (apă de la reţeaua de alimentare). Pentru aceasta vor fi combinate metodele de
schimb ionic prezentate în experimentele 6.1 şi 6.2 iar stand-ul va fi configurat conform schemei
de conexiuni din figura E6.9.
- se încarcă rezervorul de alimentare 8 cu apă pentru experimente şi apă de spălare
demineralizată;
- se umple una din coloanele de schimb 1 cu substanţa schimbătoare de cationi slab
bazică pe 40 – 60 mm din nivelul de umplere echivalent cu o cantitate de 14 – 21 ml substanţă
schimbătoare de ioni (pentru umplerea coloanei se procedează ca la experimentul 6.1);
- se umple cealaltă dintre coloanele de schimb 1 cu substanţa schimbătoare de anioni slab
bazică pe 40 – 60 mm din nivelul de umplere echivalent cu o cantitate de 14 – 21 ml substanţă
schimbătoare de ioni (pentru umplerea coloanei se procedează ca la experimentul 6.1);
- dacă substanţele schimbătoare de ioni sunt noi, materialele din coloanele de schimb
trebuie mai întâi spălate individual cu apă demineralizată procedându-se precum la experimentul
6.1 pentru fiecare din cele două coloane;
- se reglează robinetele standului astfel încât apa brută să pătrundă pe la partea superioară
a primei coloane de schimb şi să fie evacuată pe la baza acesteia, fiind apoi introdusă pe la partea
superioară a celei de-a doua coloane de schimb şi să fie evacuată de la baza acesteia în
recipientul de măsură a conductivităţii electrice a apei tratate;

Fig E6.9 Schema de conexiuni pentru experimentul 6.3 [10]

- se determină şi se notează conductivitatea electrică a apei brute de experimentare (în

plus se poate folosi o altă metodă alternativă adecvată pentru determinarea valorii durităţii apei
brute de experimentare care se notează);
71
 Studiul dedurizării și demineralizării apei prin schimb ionic
- se porneşte pompa 7 de circulare a apei şi se introduce apă brută experimentală în
coloanele de schimb legate în serie cu un debit de cca. 80 ml/min;
- la intervale regulate de timp (1 min) se notează conductivitatea apei tratate evacuate din
coloana de schimb ionic;
- la intervale regulate de timp (3 – 5 min) se prelevează mostre de apă evacuată din
coloana de schimb ionic (în acest scop conducta de alimentare poate fi deconectată de la
rezervorul de alimentare), se determină şi se notează duritatea mostrelor de apă;
- se repetă experimentul până când duritatea apei evacuate din coloana de schimb ionic
este aproximativ egală cu cea a apei brute de experimentare, deci capacităţile substanţelor
schimbătoare de ioni s-au epuizat.
Din compararea rezultatelor înregistrate din măsurări şi analize se observă că la trecerea
apei prin cele două schimbătoare de ioni, atât valoarea conductivităţii, cât şi cea a durităţii
efluentului sunt reduse semnificativ, rezultat atât aşteptat, cât şi dorit.
Majoritatea cationilor au fost aparent înlocuiţi cu ioni de H +, iar anionii cu ioni de OH -
ioni care se neutralizează reciproc şi formează apa. Astfel, ionii sunt efectiv schimbaţi, iar apa
supusă procesului este demineralizată.
Măsurare conductivităţii electrice a apei rezultate este, în mod evident, o metodă
adecvată pentru monitorizarea calităţii procesului de demineralizare.

Experimentul 6.4 Regenerarea substanţelor schimbătoare de ioni [10]

Fiecare material schimbător de ioni are o capacitate de schimb limitată. Odată ce toate
grupurile active sunt saturate cu ioni străini capacitatea de schimb ionic a materialului este
epuizată. Pentru a-şi recăpăta capacitatea de schimb ionic materialul schimbător de ioni poate fi
regenerat prin înlăturarea ionilor schimbaţi.
Substanţele schimbătoare de cationi sunt regenerate, de obicei, folosind acizi, de exemplu
acid clorhidric diluat.
Substanţele schimbătoare de anioni sunt regenerate folosind anioni puternici, de obicei
ioni de OH- sau Cl-.

Fig E6.10 Schema de conexiuni pentru experimentul 6.4 [10]

- se desfăşoară un proces de schimb de cationic sau anionic ca în experimentele 6.1 sau

6.2, până la epuizarea completă a capacităţii substanţei schimbătoare de ioni;
- se încărcă rezervorul de alimentare 8 cu substanţă de regenerare (soluţie de acid
clorhidric diluat cu concentraţie 5 – 10% în cazul schimbătorului de cationi sau soluţie de
72
 Experimente
hidroxid de sodiu diluat cu concentraţie 2 – 4% în cazul schimbătorului de anioni) şi apă de
spălare demineralizată;
- se reglează valvele standului astfel încât apa să pătrundă pe la partea superioară a
coloanei de schimb ionic şi să curgă în recipientul de măsură de la baza coloanei (vezi schema de
conexiuni din figura E6.10);
- se porneşte pompa 7 de circulare a apei şi se introduce soluţie de regenerare
(corespunzătoare materialului schimbător de ioni folosit) în coloana de schimb cu un debit de
cca. 40 ml/min;
- procesul de regenerare se desfăşoară pe o perioadă de 3 – 5 minute;
- după regenerare, coloana de schimb se spală cu apă demineralizată până când valoarea
conductivităţii apei de spălare evacuată este aproape egală cu cea a apei demineralizate
introduse.
Regenerarea este un proces care are ca parametru principal durata de desfăşurare. Aceasta
poate fi determinată prin calcul, dar numai pentru condiţii ideale, adică procesele de schimb
ionic din substanţa de schimbătoare de ioni trebuie să se producă instantaneu şi fără pierderi, şi
de aceea duratele teoretice de regenerare servesc cel mult ca referinţe pentru duratele de
regenerare utilizate în practică şi care, de regulă, sunt determinate pe baze experimentale (de
exemplu: pentru substanţa schimbătoare de anioni slab bazică utilizată pentru acest stand, care
are capacitatea utilizabilă a schimbătorilor de ioni NVK = 1,0 mmol/ml, al cărei volum în
coloana de schimb este de 40 ml, şi pentru regenerarea căreia se utilizează hidroxid de sodiu
diluat cu concentraţie 2%, adică o concentraţie molară de 0,5 mmol/ml şi care este circulat la un
debit de 20 ml/min, rezultă o durată teoretică a procesului de regenerare de 4 minute). De
asemenea trebuie menţionat că pentru favorizarea procesului de regenerare, acesta trebuie
desfăsurat cu un exces de ioni care pot fi schimbaţi.

E6.5 ÎNREGISTRAREA ŞI PRELUCRAREA DATELOR EXPERIMENTALE

Înregistrarea atât a datelor experimentale cât şi a celor calculate se va face în următoarele

tabele:

Tabelul E6.3
Timpul Conductivitatea electrică Duritatea apei tratate
[min] [S/cm] [ºf] [ºdH]

73
 Studiul dedurizării și demineralizării apei prin schimb ionic

Tabelul E6.4
Timpul Conductivitatea electrică Duritatea apei tratate
[min] [S/cm] [ºf] [ºdH]

Tabelul E6.5
Timpul Conductivitatea electrică Duritatea apei tratate
[min] [S/cm] [ºf] [ºdH]

74