O SCRISOARE PIERDUTA - prezentare sumara;

adauga informatiile de la Relatia dintre doua personaje.

Genul dramatic reprezinta o clasa de opere scrise pentru a fi reprezentate

scenic. Arta literaturii se imbina in acest caz cu arta spectacolului. Ca orice gen
literar, se defineste prin relatia dintre autor si opera. Dramaturgul se retrage in
spatele personajelor pe care le lasa sa actioneze si sa dialogheze scenic. El este
prezent numai in didascalii- indicații scenice- in care da sugestii in legătura cu
decorul, vestimentatia, cu jocul actorilor, cu mimica etc.

Comedia este o specie a genului dramatic scrisă in versuri sau in proza, in

care sunt prezentate conflicte derizorii si personaje inferioare din punct de
vedere moral, menite sa stârneasca râsul. Finalul comediei este intotdeauna
vesel, aducând impăcarea prin compromis a personajelor aflate in conflict.
Opera se bazeaza pe diferite tipuri de comic: de situatie, de moravuri, de
caracter, de nume, de limbaj, de intentie.

O SCRISOARE PIERDUTA este considerată capodopera dramaturgiei lui

Caragiale si a fost apreciată ca o comedie clasică, de moravuri si de caracter, in
genul operelor lui Molière, dar are si elemente de realism, deoarece zugraveste
un tablou al societatii burgheze românesti de la sfârșitul secolului al 19 -lea.
Tema operei constă în satirizarea defectelor omenești, a vieții politice si de
familie într-un moment istoric al dezvoltării societății românești, iar viziunea
despre lume este critică, în acord cu teoria formelor fara fond sustinută de
junimisti.

Piesa a aparut in 1884 si este inspirată din campania electorala desfasurata

in 1883 pentru constituirea Camerei, in vederea modificării Constituției cu
privire la sistemul de alegeri.

In Romania timpului, viața politică era dominată de două facțiuni ale

Partidului Liberal: una conservatoare, aflata la putere, si o alta progresistă, in
opozitie. Caragiale satirizeaza, in spirit junimist, falsul conflict dintre cele două
aripi pentru că, in fond, in lupta politica se folosesc șantajul si contrașantajul, iar
in final asistam la un compromis.

Opera este structurata in patru acte cu număr diferit de scene, cu bogate

indicatii scenice folosite atât ca mijloc de caracterizare, cât si ca modalitate de

1
realizare a comicului. Locul desfasurarii actiunii este „capitala unui judet de
munte”, iar timpul este „in zilele noastre”(1883) relativa nedeterminare având
ca efect generalizarea actiunilor, a tabloului politic, a tipologiei personajelor.
Actiunea se dispune, in maniera clasica, pe cele patru acte.

In PRIMUL ACT este cuprinsa expozitiunea si se contureaza intriga.

-Aripa conservatoare a partidului este reprezentată in plan local de Zaharia

Trahanache, cel mai puternic om din judet, prezentat în tabla personajelor ca
prezident a numeroase comitete și comiții, alaturi de avocatii Farfuridi si
Branzovenescu, de prefectul Stefan Tipatescu si, sprijiniți din umbră de Zoe
Trahanache și de politistul Pristanda.

- In cealalta grupare il intalnim pe Nae Catavencu, avocat si jurnalist, care are

alături dascalimea si un preot.

-Intre cele două grupari oscileaza un cetățean turmentat care nu știe cu cine să
voteze.

In EXPOZITIUNE, Tipatescu si Pristanda discuta pe marginea unui

articol publicat de Cațavencu în ziarul său „Răcnetul Carpaților”și in care
prefectul era numit „vampir”. INTRIGA este introdusa gradat, cu efect comic si
de suspens inca din titlu, apoi pe parcursul actului. Zoe Trahanache primise o
scrisoare de la amantul ei, Stefan Tipatescu, si o pierduse, dar aceasta fusese
găsită de cetațeanul turmentat, caruia i-o luase Catavencu, iar acum era folosita
de acesta ca arma de santaj in lupta politica. Pristanda vorbește mai intâi de o
scrisoare, după ce îl spionase pe Cațavencu, acesta lăudându-se ca are o
scrisoare compromițătoare pentru persoane importante. PRIMUL ACT se
incheie cu o situatie surprinzatoare numită LOVITURA DE TEATRU:
Trahanache gaseste o arma a contrasantajului, o polita falsificata de Catavencu
prin care acesta furase bani de la propria societate economică.

ACTUL AL DOILEA cuprinde cea mai mare parte a desfășurării actiunii, iar
evenimentele se acumuleaza treptat dupa modelul „bulgarelui de zapadă”.
Trahanache pregateste frauda electorala, Branzovenescu și Farfuridi isi banuiesc
propriul partid de tradare (conflictul secundar), Nae e arestat de Pristanda la
ordinul lui Tipătescu, eliberat la ordinul Zoei și adus la discuție cu prefectul
căruia îi refuză toate ofertele în schimbul scrisorii, dorind numai ceea ce i se
cuvenea în acel oraș „de gogomani” în care se consideră cel mai bun „între
fruntașii politici”( comic datorat echivocului). Acest act se incheie cu o altă

2
lovitura de teatru: de la Bucuresti vine o depeșă prin care se anuntă un nume
sustinut de centru: Agamemnon Dandanache, un necunoscut, ceea ce o
determină pe Zoe să vrea să lupte contra guvernului, urmată de Cațavencu, dar
temperată de Trahanache prin ticul său verbal (Ai puțintică răbdare!).

IN PUNCTUL CULMINANT( actul III) se desfasoară adunarea electorala

condusa de Trahanache, care este foarte linistit, deoarece intr-un buzunar are
polița falsificata, iar in celălalt numele necunoscutului. Se produce o noua
lovitură de teatru: Nae pierde palăria in captușeala careia ascunsese scrisoarea.

ACTUL AL PATRULEA cuprinde deznodamântul fericit, aceasta fiind o

caracteristica a speciei. Desi este dispretuit de toti, deoarece este „ mai prost
decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”( aprecierea îi aparține autorului),
Agamemnon este invingatorul, deoarece Trahanache vrea să aibă liniște în județ,
să aibă o relație bună cu cei de la centru. Cetateanul ii aduce scrisoarea Zoei,
aceasta il iarta pe Nae si toti petrec in cinstea lui Dandanache, printr-un imens
compromis. Autorul ridiculizează refacerea triunghiului conjugal, iar logoreicul
Cațavencu mai ține un discurs despre „luptele seculare care au durat 30 de ani”
(paradoxul ca greșeală de limbă)și despre binefacerile unui „regim
constituțional”-apreciat de Pristanda drept –„Curat constituțional!”

Toata aceasta agitatie nu are nicio finalitate reala si toate personajele

aflate in lupta accepta compromisul. O trăsătură importantă a speciei este
această agitație sterilă, contradicția dintre pretenții și realitate, dintre aparență și
esență.

Farsa este construită prin toate tipurile de comic:

-de situație: nenumaratele incurcaturi, pierderea si gasirea scrisorii, dublata de o
alta similară folosită de Dandanache, intrarile, iesirile cuplului comic Farfuridi-
Branzovenescu, aparitia repetată a cetateanului turmentat.
–de moravuri: criticarea imoralitatii in viata politica și de familie.
– de caracter, care se îmbină cu cel de nume si cu cel de limbaj. Personajele lui
Caragiale au fost grupate in nouă clase tipologice de către criticul Pompiliu
Constantinescu, printre care politicianul corupt, femeia cocheta- adulterina,
cetateanul, servitorul, junele prim.
Un exemplu de personaj este Zaharia Trahanache, al cărui nume sugerează
zahariseala si caracterul maleabil ,predispus la compromisuri (trahana= coca
moale, usor de modelat) ; el se caracterizează și prin limbaj, prin ticurile verbale
care sugerează incultura și automatismele în gândire și în exprimare- „Ai

3
puțintică răbdare!” Considerat multă vreme tipul încornoratului, criticii
contemporani evidențiază viclenia, eficiența lui sub aparența de lentoare si de
prostie (este singurul care îl contracarează pe Nae Cațavencu), siguranța în
conducerea județului. Pristanda, Tipătescu, Farfuridi și Brânzovenescu sunt alte
exemple de nume sugestive ce produc comicul împreună cu celelalte mijloace de
caracterizare și de satirizare.

Caragiale a fost un geniu in surprinderea defectelor de vorbire. Astfel el a

folosit toate nuanțele comicului de limbaj: stâlcirea cuvintelor, fie din incultură,
fie din insuficienta adaptare a unor cuvinte neologice la limba română ( fotel,
cestiune, bampir, famelie soțietate, prințip). Alte surse ale comicului de limbaj
sunt etimologiile populare și confuziile paronimice (renumerație pentru
remunerație, capitalist cu sensul de locuitor al capitalei), nonsensurile-
„Industria română este admirabilă, este sublimă putem zice, dar lipsește cu
desăvârșire”(Catavencu), truismele ( „O societate care nu merge înainte va să
zică stă pe loc”) In plus, Dandanache este peltic, cetățeanul care este turmentat
la propriu, dar mai ales la figurat nu are discernământ si întreabă mecanic „Eu
cu cine votez”.

Indicatiile scenice sunt un mijloc important de caracterizare; de exemplu,

prefacatoria si caracterul teatral al lui Catavencu sunt observate de dramaturg in
scena discursului, in mod gradat, de la falsa emoție la plânsul în hohote .
Personajele se caracterizeaza prin mijloace obisnuite ale comediei. In mod direct
cei mai mulți isi expun parerile despre ceilalți. In mod indirect, personajele sunt
caracterizate prin dialog scenic, comportament, fapte, nume.

In concluzie, opera literara O scrisoare pierduta este o comedie de

moravuri si de caracter in care sunt satirizate aspecte ale societatii burgheze
romanesti de la sfârșitul secolului al 19-lea. Aspectele clasice se imbina astfel cu
cele realiste.

VIZIUNEA DESPRE LUME a scriitorului este critica, in acord cu

principiul formelor fara fond, așa cum l-a definit TITU MAIORESCU.
Caragiale a observat imoralitatea vietii politice si de familie si a generalizat
defectele prin crearea unor tipuri umane clasice.

EUGEN Ionescu, apreciind geniul dramaturgului, spunea ca teatrul lui

Caragiale sta la baza teatrului modern al secolului al 20-lea .

4
5