292 Drept penal.

Partea generală

Capitolul XIII
SANCŢIUNILE DE DREPT PENAL

§ 1. Consideraţii generale. Definiţie, trăsături caracteristice.

categorii de sancţiuni şi principii specifice
Sancţiunile de drept penal sunt măsuri de constrângere, de reeducare şi de
prevenire, prevăzute de legea penală şi care se aplică celor care au săvârşit fapte
prevăzute de legea penală pentru a restabili ordinea de drept încălcată. Ele repre-
zintă consecinţa nerespectării dispoziţiei normei penale, constituind o instituţie de
bază a dreptului penal, alături de instituţia infracţiunii şi instituţia răspunderii
penale.
Sancţiunile de drept penal prezintă următoarele trăsături caracteristice:
 sunt prevăzute de normele penale şi se aplică numai de către organele
judiciare penale;
 au un caracter retributiv, represiv, implică o restrângere a drepturilor,
o suferinţă;
 au ca scop prevenirea săvârşirii de noi fapte penale de către infractori
şi de alte persoane tentate să comită astfel de fapte;
 sunt necesare pentru apărarea valorilor sociale şi sunt inevitabile
atunci când s-a stabilit răspunderea penală a făptuitorului.
Având în vedere caracterul personal al răspunderii penale, sancţiunile de drept
penal nu pot fi aplicate decât persoanelor fizice.
Cele trei categorii de sancţiuni consacrate de dreptul nostru penal sunt:
pedepsele, măsurile educative şi măsurile de siguranţă.
Pedepsele sunt sancţiuni penale care îndeplinesc un rol complex, de
constrângere, de reeducare, de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.
Măsurile educative sunt sancţiuni de drept penal care se iau faţă de minorii
care au comis infracţiuni.
Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal care se iau faţă de
persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală în vederea înlăturării
unei stări de pericol şi pentru prevenirea săvârşirii de noi fapte prevăzute de legea
penală.
În literatura juridică sunt considerate principii ale sancţiunilor de drept penal
următoarele:
 legalitatea sancţiunilor de drept penal;
 stabilirea unor sancţiuni compatibile cu conştiinţa morală şi juridică a
societăţii;
 stabilirea unor sancţiuni revocabile;
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 293

 individualizarea sancţiunilor de drept penal;

 personalitatea sancţiunilor de drept penal.
Aceste principii corespund, de altfel, principiilor fundamentale ale dreptului
penal, dar care acţionează într-un mod specific în cazul sancţiunilor de drept
penal1.

§ 2. Pedepsele
2.1. Definiţia, scopul şi funcţiile pedepsei
În doctrină, pedeapsa a fost şi este considerată o măsură de constrângere şi un
mijloc de reeducare, prevăzută de lege, aplicată de instanţa de judecată persoanei
care a săvârşit infracţiunea, cu scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni. Chiar
dacă actualul Cod penal nu mai defineşte pedeapsa, considerăm că această
definiţie este de actualitate şi în prezent, motiv pentru care facem trimitere la
vechea reglementare.
Potrivit art. 52 alin. (1) din vechiul Cod penal, pedeapsa este o măsură de
constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului care are ca scop
prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Din această definiţie rezultă că scopul
pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Pedeapsa are drept scop
împiedicarea săvârşirii de noi infracţiuni de către condamnat (prevenţia specială)
şi un rol preventiv anteinfracţional ca urmare a prevederii pedepsei de către norma
penală, prin cunoaşterea şi prin aderarea membrilor societăţii la dispoziţia normei
respective (prevenţia generală).
Pedeapsa este cea mai importantă sancţiune de drept penal, care nu poate fi
stabilită şi aplicată decât în condiţiile legii. Prin gravitatea şi specificul ei, se
distinge de orice altă sancţiune juridică.
Potrivit art. 1411 din vechiul Cod penal, introdus prin Legea nr. 278/2006,
prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege
care incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea în considerare a
cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Pedeapsa îndeplineşte următoarele funcţii:
 funcţia de constrângere, care rezultă din art. 52 din vechiul Cod penal:
„pedeapsa este un mijloc de constrângere…”;
 funcţia de reeducare este menită să înlăture deprinderile antisociale ale
condamnatului;
 funcţia de exemplaritate, care decurge din caracterul ei inevitabil
atunci când a fost comisă o infracţiune;

1
C. D. Miheş, Penal Sanctions in Romania în volumul conferinţei „2nd Criminal Law
Reforms Congress”, Editor Adam Sozuer, 2015, pp. 331-371 (www.criminallawreforms.org).
294 Drept penal. Partea generală

 funcţia de eliminare, care constă din eliminarea definitivă sau tem-

porară a condamnatului din cadrul societăţii.
Ca atare, pedeapsa este un mijloc de reeducare şi îndreptare a condamnatului
şi o măsură de constrângere, coercitivă, folosită de stat împotriva celor care au
comis infracţiunea.
Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de
muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Execu-
tarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana
condamnatului [art. 52 alin. (2) C. pen.].

2.2. Categoriile şi limitele generale ale pedepselor aplicabile

persoanei fizice
Potrivit art. 53 din vechiul Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea
nr. 278/2006, pedepsele sunt de trei feluri:
 pedepsele principale, categorie în care intră detenţiunea pe viaţă,
închisoarea de la 15 zile la 30 de ani şi amenda de la 100 lei (RON) la
50.000 lei (RON);
 pedepsele complementare, respectiv interzicerea unor drepturi de la 1
la 10 ani şi degradarea militară;
 pedepsele accesorii, care constau în interzicerea drepturilor prevăzute
în art. 64, în condiţiile prevăzute de art. 71 din vechiul Cod penal.
Pedepsele principale sunt de sine stătătoare şi au rol principal în sancţionarea
infractorului. Ele se pot aplica singure, fiind posibilă aplicarea lor alternativă
(detenţiune pe viaţă sau închisoare, închisoare sau amendă). Ele nu se pot aplica
concomitent pentru aceeaşi infracţiune.

2.3. Dispoziţiile actualului Cod penal. Definiţia legală şi

prezentare comparativă
Art. 53 din actualul Cod penal reglementează pedepsele principale, textul
având următorul conţinut:
Pedepsele principale sunt:
a) detenţiunea pe viaţă;
b) închisoarea;
c) amenda.
Potrivit art. 54, „pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor
drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la
executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate”.
Conform art. 55, „pedepsele complementare sunt:
a) interzicerea exercitării unor drepturi;
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 295

b) degradarea militară;
c) publicarea hotărârii de condamnare”.
Titlul III din actualul Cod penal, partea generală, cuprinde toate regle-
mentările referitoare la pedepsele aplicabile persoanei fizice. În cap. I sunt
prevăzute categoriile de pedepse aplicabile persoanei fizice.
Observăm că sunt menţinute aceleaşi pedepse ca în actualul Cod penal, cu
menţiunea că sunt sistematizate în ordinea în care acestea, odată aplicate, urmează
să se execute (pedepsele principale, pedeapsa accesorie şi pedepsele comple-
mentare).
Nu a mai fost menţinută definiţia pedepsei şi scopul acesteia (art. 52 din
Codul penal anterior) şi nici cele care interziceau cauzarea de suferinţe fizice,
deoarece aceste dispoziţii se regăsesc în legea privind executarea pedepselor.
De asemenea, sunt enumerate pedepsele principale, fără a fi arătate limitele
generale ale pedepsei cu închisoarea şi ale amenzii. Aceste limite sunt prevăzute
în textele care definesc pedepsele principale.
În art. 54 este definită pedeapsa accesorie, care constă în interzicerea exer-
citării unor drepturi, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare
şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei privative de
libertate.
În art. 55 sunt arătate felurile pedepselor complementare, acestea fiind: inter-
zicerea exercitării unor drepturi, degradarea militară şi publicarea hotărârii de
condamnare (este o pedeapsă complementară nouă).
Constatăm că, în acest capitol, nu mai sunt reglementate felurile pedepselor
aplicabile persoanei juridice, ele regăsindu-se în titlul VI referitor la răspunderea
penală a persoanei juridice.

2.3.1. Detenţiunea pe viaţă

Consideraţii generale
Detenţiunea pe viaţă este cea mai grea pedeapsă principală şi este prevăzută
pentru infracţiuni deosebit de grave (trădare, omor deosebit de grav, genocid etc.).
Ea a fost introdusă în Codul penal ca pedeapsă principală, ca urmare a abolirii
pedepsei cu moartea 1 . Astfel, toate infracţiunile care au fost sancţionate cu
pedeapsa cu moartea, fie singură, fie alternativ cu închisoarea de la 15 la 20 de
ani, în prezent sunt pedepsite cu detenţiunea pe viaţă. De menţionat că, pentru

1
Decretul Lege nr. 6/1990, M. Of. nr. 4 din 8 ianuarie 1990; Secţiunea 1, denumită
„Detenţiunea pe viaţă”, din cap. III, referitor la Pedepsele principale, a fost introdusă prin Legea
nr. 140/1996, M. Of. nr. 289 din 14 noiembrie 1996.
296 Drept penal. Partea generală

majoritatea infracţiunilor grave, alături de pedeapsa detenţiunii pe viaţă, este

prevăzută şi pedeapsa alternativă a închisorii între 15 şi 25 de ani.
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă nu se aplică aceluia care, la data pronunţării
hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest caz, în locul
pedepsei detenţiunii pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani şi
pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maximă. În cazul în care cel
condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul
executării pedepsei, detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de
25 de ani.
Detenţiunea pe viaţă nu se aplică nici faţă de infractorul minor, acestuia
aplicându-i-se pedeapsa închisorii de la 5 la 20 de ani [art. 109 alin. (2) din
vechiul Cod penal].

2.3.2. Dispoziţiile actualului Cod penal. Definiţia legală şi

prezentare comparativă
Art. 56 din actualul Cod penal reglementează regimul detenţiunii pe viaţă,
după cum urmează:
„Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate pe durată nedeter-
minată şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor”.
Privarea de libertate trebuie să fie pe durată nedeterminată, iar executarea să
se realizeze potrivit legii privind executarea pedepselor.
Potrivit art. 57, neaplicarea detenţiunii pe viaţă se poate realiza în următoarele
condiţii:
„Dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit
vârsta de 65 de ani, în locul detenţiunii pe viaţă i se aplică pedeapsa închisorii pe
timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei
maximă”.
Actualul Cod penal păstrează interdicţia aplicării pedepsei detenţiunii pe
viaţă, dar numai pentru inculpaţii care au împlinit vârsta de 65 de ani până la data
pronunţării hotărârii de condamnare.
Înlocuirea detenţiunii pe viaţă se realizează în condiţiile prevăzute de art. 58,
textul având următorul cuprins:
„În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit
vârsta de 65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detenţiunii pe viaţă
poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa inter-
zicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă a avut o bună conduită
pe toată durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite
prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 297

posibilitate să le îndeplinească, şi a făcut progrese constante şi evidente în

vederea reintegrării sociale”.
Observăm că se renunţă la înlocuirea obligatorie a pedepsei detenţiunii pe
viaţă, dându-se astfel posibilitatea instanţei de judecată să aprecieze în mod
concret dacă se impune sau nu înlocuirea detenţiunii pe viaţă cu închisoarea de 30
de ani, conform unor criterii prevăzute de lege.
Calculul pedepsei în cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe
viaţă este reglementat de art. 59 din actualul Cod penal, textul având următorul
conţinut:
„În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa
închisorii, perioada de detenţiune executată se consideră ca parte executată din
pedeapsa închisorii”.
Constatăm că dispoziţiile din cele două coduri penale sunt similare.

2.3.3. Închisoarea
Închisoarea este pedeapsa principală care constă în privarea de libertate a
condamnatului pe o durată determinată de timp (15 zile – 30 de ani). Ea poate fi
prevăzută ca pedeapsă unică, dar poate fi şi alternativă cu detenţiunea pe viaţă sau
cu amenda. Prin aplicarea închisorii, condamnatul este izolat de societate, de
familie, este scos din mediul său de viaţă pe o perioadă determinată de timp,
stabilită prin hotărârea de condamnare definitivă.
Limitele generale ale pedepsei închisorii sunt cuprinse între 15 zile şi 30 de
ani, iar în partea specială a Codului penal închisoarea este prevăzută în limita
maximă specială de 25 de ani, care poate fi depăşită până la maximul general de
30 de ani în prezenţa cauzelor şi a circumstanţelor de agravare.
Pedeapsa închisorii poate fi executată în regim de deţinere (penitenciar), dar şi
în stare de libertate (cu suspendare condiţionată a executării acesteia, suspendare
condiţionată sub supraveghere). Pedeapsa închisorii, ca sancţiune penală, se
deosebeşte de închisoarea contravenţională, care este o sancţiune de drept
administrativ.

2.3.4. Dispoziţiile actualului Cod penal. Definiţia legală şi

prezentare comparativă
Potrivit art. 60 din actualul Cod penal, „închisoarea constă în privarea de
libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile şi 30 de ani, şi se execută
potrivit legii de executare a pedepselor”.
Actuala reglementare defineşte închisoarea şi arată care sunt limitele de
pedeapsă ale acesteia, făcând trimitere la legea de executare a pedepselor în
privinţa modului de executare.
298 Drept penal. Partea generală

2.3.5. Amenda penală

Amenda este pedeapsa principală pecuniară şi constă într-o sumă de bani pe
care condamnatul este obligat să o plătească statului: 100 lei (RON) – 50.000 lei
(RON).
Este prevăzută în vechiul Cod penal ca pedeapsă alternativă cu închisoarea,
iar în legi speciale este prevăzută şi ca pedeapsă unică. Amenda penală este cea
mai blândă pedeapsă principală, iar funcţia ei de constrângere se realizează prin
diminuarea patrimoniului condamnatului. Ea prezintă câteva particularităţi
pozitive: se poate proporţionaliza şi individualiza bine, eroarea judiciară poate fi
reparată cu uşurinţă, se suportă mai uşor, dar are şi efecte negative: loveşte şi în
familia condamnatului, este egală pentru toţi numai în mod relativ, deoarece starea
materială a condamnaţilor este diferită etc. În orice caz, amenda penală nu trebuie
confundată cu amenda ca sancţiune administrativă, disciplinară, civilă, fiscală şi
procedurală. Ea se deosebeşte şi de amenda cu caracter administrativ (art. 181 şi
art. 91 din vechiul Cod penal), de confiscarea specială ca măsură de siguranţă, de
despăgubirile civile şi de cheltuielile judiciare.
Limitele generale ale amenzii, conform vechii reglementări, sunt cuprinse
între 100 lei (RON) şi 50.000 lei (RON), aşa cum rezultă din art. 53 din vechiul
Cod penal. Limitele speciale ale amenzii, cuprinse între limitele generale, sunt
stabilite pentru fiecare infracţiune în parte. Dacă legiuitorul nu prevede limitele
speciale ale amenzii, ci doar că infracţiunea se pedepseşte cu amendă, se aplică
art. 63 alin. (2) şi (3) din vechiul Cod penal, care reglementează următoarele
situaţii:
 ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu
amendă, fără a-i arăta limitele, minimul special al acesteia este de 150 lei
(RON), iar maximul de 10.000 lei (RON);
 când legea prevede pedeapsa amenzii, fără a-i arăta limitele, alternativ cu
pedeapsa închisorii de cel mult 1 an, minimul special al amenzii este de
300 lei (RON) şi maximul special de 15.000 lei (RON), iar când prevede
pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de 1 an,
minimul special este de 500 lei (RON) lei şi maximul special de 30.000 lei
(RON);
 în caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor,
amenda nu poate să depăşească limitele generale de 100 lei (RON) şi 5000
lei (RON).
Amenda se stabileşte ţinându-se seama de dispoziţiile art. 72 din vechiul Cod
penal, fără a-l pune însă pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini
îndatoririle privitoare la întreţinerea, creşterea, învăţătura şi pregătirea profe-
sională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale.
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 299

2.3.6. Posibilitatea înlocuirii pedepsei amenzii

Potrivit art. 631 din vechiul Cod penal, dacă cel condamnat se sustrage cu
rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu
pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând
seama de partea din amendă care a fost achitată. Această măsură are un caracter
excepţional, fiind posibilă numai la infracţiunile sancţionate cu închisoare, alter-
nativ cu amenda, şi s-a aplicat aceasta din urmă.

2.3.7. Dispoziţiile actualului Cod penal. Definiţia legală şi

prezentare comparativă
Art. 61 din actualul Cod penal reglementează amenda penală, textul având
următorul cuprins:
(1) Amenda constă în suma de bani pe care condamnatul este obligat să o
plătească statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 10 lei şi 500 lei, se înmulţeşte
cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 400 de zile.
(3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de
individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă
se stabileşte ţinând seama şi de obligaţiile legale ale condamnatului faţă de
persoanele aflate în întreţinerea sa.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită
numai pedeapsa amenzii;
b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ
cu pedeapsa închisorii de cel mult doi ani;
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa amenzii alternativ
cu pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.
(5) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos
patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa
optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se
pot majora cu o treime.
(6) Fracţiile stabilite de lege pentru cauzele de atenuare sau agravare a
pedepsei se aplică limitelor speciale ale zilelor-amendă prevăzute în alin. (4) şi
alin. (5).
Faţă de vechea reglementare, actualul Cod penal cuprinde câteva elemente de
noutate, pe care le prezentăm în continuare:
 modul de stabilire a cuantumului amenzii este reglementat pe sistemul
zilelor amendă; numărul zilelor-amendă se stabileşte pe baza criteriilor
300 Drept penal. Partea generală

generale de individualizare a pedepsei; valoarea unei zile amendă se

determină ţinând cont de situaţia materială a condamnatului şi de obli-
gaţiile legale ale acestuia faţă de persoanele aflate în grija sa;
 s-a instituit posibilitatea de a majora cu o treime limitele speciale ale
acestei pedepse dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui
folos patrimonial.
Astfel, legea prevede limita minimă (10 lei) şi limita maximă (500 lei) între
care instanţa va stabili suma corespunzătoare unei zile-amendă.
De asemenea, legea prevede limita minimă generală (30 de zile) şi limita
maximă generală (400 de zile) a numărului de zile-amendă, între care instanţa
stabileşte suma ce constituie amenda pentru infracţiunea săvârşită. Desigur, vor fi
avute în vedere limitele speciale ale zilelor-amendă pentru infracţiunea săvârşită.
Legea pentru punerea în aplicare a noului Cod penal modifică art. 61 alin. (3)
din actualul Cod penal, după cum urmează: „Instanţa stabileşte numărul
zilelor-amendă potrivit criteriilor generale de individualizare a pedepsei.
Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile amendă se stabileşte ţinând seama de
situaţia materială a condamnatului şi de obligaţiile legale ale acestuia faţă de
persoanele aflate în întreţinerea sa”.
Potrivit art. 62 din actualul Cod penal, amenda care însoţeşte pedeapsa
închisorii se stabileşte astfel:
(1) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos
patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii.
(2) Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi
c) se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu
pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a
pedepsei.
(3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va
ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.
Aceste prevederi legale au instituit facultatea ca instanţa de judecată să aplice
amenda cumulativ cu pedeapsa închisorii dacă prin infracţiunea săvârşită s-a
urmărit obţinerea unui folos patrimonial. Această dispoziţie nu are corespondent
în legea penală anterioară.
În art. 63 este reglementată înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închi-
sorii, textul având următorul cuprins:
(1) Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa
amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu
un număr corespunzător de zile cu închisoare.
(2) Dacă amenda neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii, numărul
zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 301

închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultată fiind

considerată o singură pedeapsă.
(3) În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile
alin. (1) şi alin. (2), unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare.
Operaţiunea de înlocuire a pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii are loc
prin transformarea zilelor-amendă în zile de închisoare, în condiţiile descrise de
text.
După cum observăm, dispare condiţia cerută de vechea reglementare
(art. 631), care permite înlocuirea amenzii cu închisoarea numai dacă amenda este
prevăzută alternativ cu închisoarea.
Potrivit art. 64, executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci
neremunerate în folosul comunităţii se realizează în condiţiile de mai jos:
(1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte
din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia,
instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a
presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din
cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Unei
zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii.
(2) Dacă amenda înlocuită conform dispoziţiilor alin. (1) a însoţit pedeapsa
închisorii, obligaţia de muncă în folosul comunităţii se execută după executarea
pedepsei închisorii.
(3) Coordonarea executării obligaţiei de muncă în folosul comunităţii se face
de serviciul de probaţiune.
(4) Executarea muncii în folosul comunităţii dispusă în condiţiile alin. (1)
încetează prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecutate.
(5) Instanţa înlocuieşte zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul
comunităţii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă:
a) persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii
în condiţiile stabilite de instanţă;
b) persoana condamnată săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de
executarea integrală a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii. Zilele-amendă
neexecutate prin muncă în folosul comunităţii la data comiterii noii infracţiuni,
înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infracţiune.
(6) Dacă persoana condamnată, aflată în situaţia prevăzută în alin. (1), nu îşi
dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii,
amenda neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform art. 63.
Textul reglementează ipoteza în care condamnatul este de bună-credinţă, dar
se află în imposibilitate de a executa în tot sau în parte pedeapsa amenzii şi nici nu
mai poate fi executată silit din motive neimputabile.
302 Drept penal. Partea generală

În această situaţie, instanţa, cu consimţământul prealabil al condamnatului,

înlocuieşte zilele-amendă cu un număr corespunzător de zile de muncă în folosul
comunităţii.
Munca în folosul comunităţii poate înceta dacă condamnatul achită suma de
bani reprezentând zilele-amendă rămase neexecutate sau poate fi transformată în
zile de închisoare dacă persoana condamnată nu execută munca în folosul
comunităţii ori săvârşeşte o nouă infracţiune.

2.3.8. Pedepsele complementare

Pedepsele complementare au menirea de a completa represiunea instituită prin
pedeapsa principală şi se aplică de către instanţă numai pe lângă o pedeapsă
principală. Acestea sunt interzicerea unor drepturi şi degradarea militară.
Potrivit art. 64 din vechiul Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii
unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice şi în funcţii elective
publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul de a exercita o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia
de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;
d) drepturile părinteşti;
e) dreptul de a fi tutore sau curator.
Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă
interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune
altfel.
Conform art. 65 din vechiul Cod penal, pedeapsa complementară a
interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este
închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea
infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este
necesară. Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea
prevede această pedeapsă, cu condiţia ca pedeapsa principală să fie închisoarea de
cel puţin 2 ani. În celelalte situaţii, aplicarea este facultativă.
Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea
pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după
prescripţia executării pedepsei.

2.3.9. Dispoziţiile actualului Cod penal. Definiţia legală şi

prezentare comparativă
Art. 66 din actualul Cod penal reglementează conţinutul pedepsei com-
plementare a interzicerii exercitării unor drepturi, textul având următorul cuprins:
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 303

(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în

interzicerea exercitării, pe o perioadă de la 1 la 5 ani, a unuia sau mai multora
dintre următoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
d) dreptul de a alege;
e) drepturile părinteşti;
f) dreptul de a fi tutore sau curator;
g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a
desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
j) dreptul de a părăsi teritoriul României;
k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice
de drept public;
l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,
culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu
persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de
instanţă, ori de a se apropia de acestea;
o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri
unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de
judecată.
(2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie
publică, instanţa dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1)
lit. a) şi b).
(3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) lit. a) şi b) se
dispune cumulativ.
(4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există
motive întemeiate de a crede că viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori
că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în
statul în care urmează a fi expulzată.
(5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) lit.
n) şi o), instanţa individualizează în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând
seama de împrejurările cauzei.
Observăm că legea nouă conţine două elemente de noutate în raport de vechea
reglementare.
304 Drept penal. Partea generală

Primul constă în faptul că a fost redusă limita maximă a pedepsei comple-

mentare a interzicerii unor drepturi de la 10 ani la 5 ani.
Al doilea element de noutate priveşte conţinutul acestei pedepse comple-
mentare, în sensul că a crescut numărul drepturilor a căror exercitare poate fi
interzisă, primind astfel o eficienţă sporită. Au fost preluate din categoria măsu-
rilor de siguranţă următoarele drepturi: interzicerea de a se afla în anumite
localităţi, expulzarea străinilor şi interzicerea de a reveni în locuinţa familiei pe o
perioadă determinată.
Legiuitorul a considerat că acestea au un caracter punitiv, având drept scop
restrângerea libertăţii de mişcare. Numai în acest mod se realizează înlăturarea
stării de pericol şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
Potrivit art. 67, aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării
unor drepturi constă în următoarele:
(1) Pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi
aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi
instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei
şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
(2) Aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie
când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită.
(3) Interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României nu se
aplică în cazul în care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supra-
veghere.
Constatăm că domeniul de aplicare a acestei pedepse a fost mult lărgit, fiind
extinse pedepsele principale pe lângă care poate fi dispusă pedeapsa com-
plementară.
Această pedeapsă complementară poate fi aplicată atât pe lângă pedeapsa
închisorii, indiferent de durata acesteia, cât şi pe lângă pedeapsa amenzii, dacă
instanţa constată că faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi
persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
Potrivit art. 68, executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării
unor drepturi se realizează în următoarele condiţii:
(1) Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe:
a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa
amenzii;
b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere;
c) după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de
pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau
după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 305

(2) În cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului

străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării.
(3) Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub
supraveghere sau înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive
decât săvârşirea unei noi infracţiuni, partea din durata pedepsei complementare
a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data revocării sau înlocuirii
se va executa după executarea pedepsei închisorii.
Ambele acte normative reglementează în aceiaşi termeni începerea executării
pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi, când pedeapsa principală este
închisoarea.
Actualul Cod penal a instituit şi două excepţii de la această regulă, după cum
urmează: este vorba de condamnarea la pedeapsa amenzii sau a suspendării
executării pedepsei sub supraveghere, când executarea pedepsei complementare a
interzicerii unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare.
Degradarea militară este pedeapsa complementară ce constă în pierderea
gradului şi a dreptului de a purta uniformă [art. 67 alin. (1) din vechiul Cod
penal]. Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari şi
rezervişti dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani
sau detenţiunea pe viaţă. Ea poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezervişti
pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală stabilită este de
cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.
Degradarea militară are un caracter definitiv, astfel că nici reabilitarea nu
duce la rechemarea cadrelor militare sau la redarea gradului militar pierdut.
Executarea acestei pedepse complementare are loc după rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare. Aşa cum rezultă din textul menţionat, legea dispune şi
când degradarea militară este obligatorie, şi când este facultativă.

2.3.10. Jurisprudenţa în materie

Într-o soluţie de speţă1, în temeiul art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005,
cu aplic. art. 35 alin. 1 C. pen. şi cu aplic. art. 10 din Legea nr. 241/2005 şi art.
396 alin. 10 C. pr. pen. şi cu reţinerea dispoz. art. 137 alin. 2 şi 4 lit. c) C. pen., a
aplicat inculpatei SC X SRL pedeapsa amenzii în cuantum de 7000 lei
reprezentând echivalentul a 70 zile-amendă.
Suma corespunzătoare unei zile-amendă a fost stabilită la 100 lei,
apreciindu-se că amenda penală de 7000 lei este aptă de a-şi atinge scopul punitiv.

1
Sent. pen. nr. 37/P/2018, pronunţată în dos. nr. 684/111/2017 de Tribunalul Bihor, Secţia
penală (nepublicată).s
306 Drept penal. Partea generală

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere, de asemenea, dispoz. art.

79 alin. 1 C. pen. (concursul între cauzele de atenuare a pedepsei), în sensul că s-a
procedat într-o primă fază la reducerea cu 1/2 a limitelor pedepsei amenzii
(conform art. 10 din Legea nr. 241/2005) şi apoi reducerea cu 1/4 a limitelor
rezultate (conform art. 396 alin. 10 C. pr. pen.).
În temeiul art. 138 alin. 2 rap. la art. 136 alin. 3 lit. f) C. pen., se va aplica
inculpatei pedeapsa complementară a publicării hotărârii de condamnare, în
extras, privind dispoziţiile de condamnare a SC X SRL, prin intermediul
publicaţiei locale, săptămânal, timp de o lună, cheltuielile de difuzare urmând a fi
suportate de către inculpata SC X SRL.
În privinţa inculpatei s-a reţinut că societatea este funcţională iar impunerea
unor sancţiuni penale excesive, de natura dezvolvtării, nu corespunde scopului de
reeducare al pedepsei.
Se va atrage atenţia inculpatei, asupra dispoziţiilor art. 139 alin. 2 C. pen., în
sensul că în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare,
instanţa va dispune dizolvarea persoanei juridice.
Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005, instanţa a
apreciat că această cauză de reducere a pedepsei este aplicabilă ambilor inculpaţi,
întrucât acţiunilor acestora nu se pot disocia. Inculpatul Y este asociat unic şi
administrator al SC X SRL, iar interesul plăţii prejudiciului aparţine ambilor
inculpaţi.
În ceea ce o priveşte pe inculpata SC X SRL, actele de administrare ale
acesteia nu puteau fi efectuate prin intermediul altei persoane decât inculpatul Y.
Actele întreprinse de către administratorul persoanei juridice sunt actele
persoanei juridice însăşi. Prin urmare, demersurile inculpatului Y urmează să-i
profite şi inculpatei SC X SRL, întrucât prejudiciul se află în strânsă legătură cu
activitatea acestei persoane juridice.

2.3.10. Dispoziţiile actualului Cod penal privind degradarea

militară. Definiţia legală şi prezentare comparativă
În actualul Cod penal (art. 69), degradarea militară are acelaşi conţinut cu
legea penală anterioară, cu deosebirea că noua lege precizează că această
pedeapsă complementară constă în pierderea gradului şi a dreptului de a purta
uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Textul are următorul conţinut:
(1) Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea
gradului şi a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare.
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 307

(2) Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari

în activitate, în rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este
închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă.
(3) Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari în activitate,
în rezervă sau în retragere pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa
principală aplicată este închisoarea de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.
Actualul Cod penal, în art. 70, reglementează o nouă pedeapsă comple-
mentară, denumită „publicarea hotărârii definitive de condamnare”, textul având
următorul cuprins:
(1) Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate dispune când,
ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi per-
soana condamnatului, instanţa apreciază că publicarea va contribui la prevenirea
săvârşirii altor asemenea infracţiuni.
Prin această pedeapsă complementară i se asigură o reparaţie morală per-
soanei vătămate şi are menirea de a creşte eficienţa mesajului actului de justiţie.

2.3.11. Pedepsele accesorii

Pedeapsa accesorie (art. 71 din vechiul Cod penal, astfel cum a fost modificat
prin Legea nr. 278/2006) constă în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
C. pen. şi decurge din detenţiunea pe viaţă sau pedeapsa închisorii, fiind luată pe
durata executării acestor pedepse. Astfel, condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe
viaţă sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64
lit. a)-c) din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până
la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de
pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
Interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) se aplică ţinându-se
seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de
persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă
sau curatelă.
Pe durata amânării sau întreruperii executării pedepsei detenţiunii pe viaţă sau
a închisorii, condamnatul poate să-şi exercite drepturile părinteşti şi dreptul de a fi
tutore sau curator, în afară de cazul când aceste drepturi au fost anume interzise
condamnatului prin hotărârea de condamnare.
Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii sau a
suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi
executarea pedepselor accesorii.
308 Drept penal. Partea generală

2.3.12. Dispoziţiile actualului Cod penal. Definiţia legală şi

prezentare comparativă
Pedeapsa accesorie este reglementată în art. 65 din actualul Cod penal, textul
având următorul cuprins:
„Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii
exercitării unor drepturi:
(1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor pre-
văzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi lit. d)-n), a căror exercitare a fost interzisă
de instanţă ca pedeapsă complementară.
(2) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de
către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a)-o) sau
a unora dintre acestea.
(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din
momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa
principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
(4) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul
prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţio-
nate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată.
Examinând comparativ textele din cele două reglementări, constatăm că există
deosebiri între acestea sub aspectul conţinutului pedepsei accesorii, după cum se
aplică pe lângă pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe viaţă.
În cazul aplicării pedepsei închisorii, pedeapsa accesorie constă în interzicerea
următoarelor drepturi, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă
complementară:
 dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
 dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
 dreptul de a alege;
 drepturile părinteşti;
 dreptul de a fi tutore sau curator;
 dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a
desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;
 dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;
 dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă;
 dreptul de a părăsi teritoriul României;
 dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice
de drept public;
 dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă;
 dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,
culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 309

 dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu

persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de
instanţă, ori de a se apropia de acestea.
În cazul aplicării detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în inter-
zicerea de drept a exercitării următoarelor drepturi:
 dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice;
 dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
 dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României;
 dreptul de a alege;
 drepturile părinteşti;
 dreptul de a fi tutore sau curator.
În cazul pedepsei închisorii, sfera pedepsei accesorii obligatorii a fost redusă,
în timp ce sfera pedepsei accesorii facultative a fost extinsă semnificativ.
Pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi se execută din momentul în
care a rămas definitivă hotărârea de condamnare şi până când pedeapsa privativă
de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

2.4. Felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice conform

vechiului Cod penal
Prin Legea nr. 278/2006 au fost introduse art. 531 şi art. 532 în Codul penal
anterior, care reglementează felurile pedepselor aplicabile persoanei juridice şi
aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice.
Potrivit acestor dispoziţii, pedepsele sunt principale şi complementare.
Pedeapsa principală este amenda de la 2.500 lei (RON) la 2.000.000. lei (RON).
Pedepsele complementare sunt:
a. dizolvarea persoanei juridice;
b. suspendarea activităţii persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 1 an
sau suspendarea uneia dintre activităţile persoanei juridice în legătură cu
care s-a săvârşit infracţiunea pe o durată de la 3 luni la 3 ani;
c. închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3
luni la 3 ani;
d. interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de
la 1 la 3 ani;
e. afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare.
Art. 532 din vechiul Cod penal prevede că aplicarea uneia sau mai multor
pedepse complementare se dispune atunci când instanţa constată că, faţă de natura
şi gravitatea infracţiunii, precum şi faţă de împrejurările în care a fost săvârşită,
aceste pedepse sunt necesare.
310 Drept penal. Partea generală

Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când
legea prevede această pedeapsă. Pedepsele complementare prevăzute de art. 531
alin. (3) lit. b)-e) se pot aplica în mod cumulativ.
Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare.

2.5. Conţinutul pedepselor aplicabile persoanei juridice

Prin Legea nr. 278/2006, la Titlul III, după Capitolul IV a fost introdus
Capitolul IV/1, respectiv art. 711-717 (vechiul Cod penal), care cuprind dispoziţii
privind conţinutul pedepsei principale a amenzii şi a pedepselor complementare.
Acestea vor fi analizate în continuare, prin prisma dispoziţiilor menţionate, făcând
referire la regulile şi excepţiile create de lege pentru anumite categorii de persoane
juridice1.

2.5.1. Conţinutul pedepsei amenzii

Pedeapsa amenzii constă în suma de bani pe care persoana juridică este
condamnată să o plătească.
Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa
închisorii de cel mult 10 ani sau amenda, minimul special al amenzii pentru
persoana juridică este de 5.000 lei (RON), iar maximul special al amenzii este de
600.000 lei (RON).
Dacă legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, minimul special al
închisorii pentru persoana juridică este de 10.000 lei (RON), iar maximul special
al amenzii este de 900.000 lei (RON).

2.5.2. Conţinutul pedepsei complementare a dizolvării persoanei

juridice
Această pedeapsă se aplică atunci când persoana juridică a fost constituită în
scopul săvârşirii de infracţiuni sau când obiectul său de activitate a fost deturnat în
acest scop.
În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia dintre pedepsele comple-
mentare prevăzute de art. 531 alin. (3) lit. b)-d), instanţa dispune dizolvarea
persoanei juridice.

1
C. Miheş, Observaţii privind unele modificări aduse Codului Penal prin Legea
nr. 278/2006. Sancţiunile aplicabile persoanei juridice, în Pandectele Române, Supliment
2007, pp. 363-376.
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 311

Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice are ca efect deschi-

derea procedurii de lichidare, potrivit legii, iar o copie după dispozitivul hotărârii
definitive de condamnare prin care s-a aplicat această pedeapsă va fi comunicată,
de îndată, instanţei civile competente, care va proceda la desemnarea lichida-
torului.

2.5.3. Conţinutul pedepsei complementare a suspendării

activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice
Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în
interzicerea desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice,
în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare prevăzute în
art. 531 alin. (3) lit. e), instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre
activităţile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei comple-
mentare, dar nu mai mult de trei luni.
Dacă până la împlinirea termenului de trei luni pedeapsa complementară nu a
fost pusă în executare, instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice.

2.5.4. Neaplicarea dizolvării sau suspendării activităţii persoanei

juridice
Pedepsele complementare prevăzute de art. 531 alin. (3) lit. a) şi b) nu pot fi
aplicate partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase,
ori aparţinând minorităţilor, constituite potrivit legii.
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară
activitatea în domeniul presei.

2.5.5. Conţinutul pedepsei complementare a închiderii unor

puncte de lucru ale persoanei juridice
Această pedeapsă complementară constă în închiderea unuia sau a mai
multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în
care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
Dispoziţiile de mai sus nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară
activitatea în domeniul presei.

2.5.6. Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii de a

participa la procedurile de achiziţii publice
Această pedeapsă complementară constă în interzicerea de a participa, direct
sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice
prevăzute de lege.
312 Drept penal. Partea generală

2.5.7. Conţinutul pedepsei complementare a afişării sau difuzării

hotărârii de condamnare
Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau difuzarea acesteia se reali-
zează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.
Prin afişarea sau difuzarea hotărârii de condamnare nu poate fi dezvăluită
identitatea victimei, în afară de cazul în care există acordul acesteia sau al
reprezentantului său legal.
Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma şi locul
stabilite de instanţă, pentru o perioadă cuprinsă între 1 lună şi 3 luni.
Difuzarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită de
instanţă, prin intermediul presei scrise sau audio-vizuale ori prin alte mijloace de
comunicare audio-vizuală, desemnate de instanţă.
Dacă difuzarea se face prin intermediul presei scrise sau audio-vizuală,
instanţa stabileşte numărul apariţiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul
difuzării prin alte mijloace audio-vizuale, durata acesteia nu poate depăşi 3 luni.

2.6. Dispoziţiile actualului Cod penal. Definiţia legală şi

prezentare comparativă
Răspunderea penală a persoanei juridice este reglementată în Titlul VI, Cap.
I-III, din actualul Cod penal.
Art. 135 din actualul Cod penal reglementează condiţiile răspunderii penale a
persoanei juridice, textul având următorul conţinut:
(1) Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde
penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în
interesul ori în numele persoanei juridice.
(2) Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în
exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.
(3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală
a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
Faţă de legea penală anterioară, există două deosebiri esenţiale, după cum
urmează:
- răspunderea penală a persoanei juridice poate fi antrenată de orice
persoană fizică ce acţionează în realizarea obiectului de activitate sau în
interesul ori în numele persoanei juridice;
- este restrânsă imunitatea penală a instituţiilor publice care desfăşoară o
activitate ce nu poate face obiectul domeniului privat, numai la acest tip de
activitate.
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 313

ÎCCJ1 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie

penală a decis că „întreprinderea individuală, formă de activitate econo-
mică organizată de întreprinzătorul persoană fizică în temeiul dispoziţiilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, nu are calitatea de
persoană juridică şi, prin urmare, nu poate răspunde penal în condiţiile
prevăzute de art. 135 C. pen.”.
Potrivit art. 136 din actualul Cod penal, pedepsele aplicabile persoanei
juridice sunt următoarele:
(1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi complementare.
(2) Pedeapsa principală este amenda.
(3) Pedepsele complementare sunt:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe
o durată de la 3 luni la 3 ani;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3
luni la 3 ani;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată
de la 1 la 3 ani;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Observăm că actualul Cod include printre pedepsele complementare o nouă
pedeapsă, şi anume „plasarea sub supraveghere judiciară”.
În privinţa suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei
juridice, noua lege nu mai face deosebirea după cum activitatea suspendată a avut
sau nu legătură cu infracţiunea săvârşită.
Celelalte reglementări referitoare la pedepsele principale şi complementare
sunt similare cu legea penală anterioară.
Potrivit art. 137, stabilirea amenzii pentru persoana juridică se realizează în
următoarele condiţii:
(1) Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condam-
nată să o plătească statului.
(2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma
corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se înmulţeşte
cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de zile.
(3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile
generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei
zile-amendă se determină ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei

1
ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia
nr. 1/2016, publicată în M. Of. nr. 138 din 23 februarie 2016.
314 Drept penal. Partea generală

juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul

altor persoane juridice, precum şi de celelalte obligaţii ale persoanei juridice.
(4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între:
a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită
numai pedeapsa amenzii;
b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel
mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii;
c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel
mult 10 ani;
d) 240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel
mult 20 de ani;
e) 360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai
mare de 20 de ani sau detenţiunea pe viaţă.
(5) Când prin infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea
unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege
pentru infracţiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi maximul
general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului
patrimonial obţinut sau urmărit.
Textul defineşte pedeapsa principală a amenzii şi reglementează modul cum
se stabileşte cuantumul acesteia.
A fost adoptat sistemul zilelor-amendă, iar individualizarea acesteia se face
după criteriile generale de individualizare a pedepsei.
Cuantumul sumei echivalente unei zile-amendă se determină după urmă-
toarele criterii:
- cifra de afaceri, dacă persoana juridică este cu scop lucrativ;
- valoarea activului patrimoniului, în cazul celorlalte persoane juridice;
- se ţine seama şi de celelalte obligaţii ale persoanei juridice.
De asemenea, au fost prevăzute situaţiile de stabilire a limitelor speciale ale
zilelor-amendă pentru persoana juridică, prin raportare la natura şi durata pedepsei
prevăzute de lege pentru acea infracţiune pentru persoana fizică.
În acelaşi timp, s-a creat posibilitatea ca limitele speciale să fie majorate cu o
treime, când prin infracţiune s-a urmărit un folos patrimonial.

2.7. Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei

juridice conform actualului Cod penal
Art. 138 din actualul Cod penal conţine dispoziţii referitoare la aplicarea şi
executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice, textul având
următorul conţinut:
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 315

(1) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci
când instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi de
împrejurările cauzei, aceste pedepse sunt necesare.
(2) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie
când legea prevede această pedeapsă.
(3) Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)-f) se pot
aplica în mod cumulativ.
(4) Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă
a hotărârii de condamnare.
Textul reglementează condiţiile de aplicare obligatorie sau facultativă a
pedepselor complementare persoanei juridice, posibilitatea cumulării acestora şi
începerea executării pedepselor complementare
Reglementările din cele două coduri sunt identice.
Dizolvarea persoanei juridice este cuprinsă în art. 139 din actualul Cod penal,
textul având următorul conţinut:
(1) Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci
când:
a) persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni;
b) obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni,
iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai
mare de 3 ani.
(2) În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia dintre pedepsele comple-
mentare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. b)-e), instanţa dispune dizolvarea
persoanei juridice.
Acest text reproduce dispoziţiile legii penale în vigoare, cu deosebirea care
priveşte gravitatea infracţiunii săvârşite în cazul în care obiectul de activitate a
fost deturnat în scopul săvârşirii de infracţiuni.
Art. 140 reglementează suspendarea activităţii persoanei juridice, arătând
care sunt cazurile de suspendare.
Textul legal are următorul cuprins:
(1) Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice
constă în interzicerea desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile
persoanei juridice în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
(2) În caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare
prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. f), instanţa dispune suspendarea activităţii sau a
uneia dintre activităţile persoanei juridice până la punerea în executare a
pedepsei complementare, dar nu mai mult de 3 luni.
(3) Dacă până la împlinirea termenului prevăzut în alin. (2) pedeapsa
complementară nu a fost pusă în executare, instanţa dispune dizolvarea persoanei
juridice.
316 Drept penal. Partea generală

Reglementările din cele două coduri sunt similare.

Neaplicarea dizolvării sau suspendării activităţii persoanei juridice este
prevăzută în art. 141, după cum urmează:
(1) Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit. a) şi b) nu pot
fi aplicate instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi
organizaţiilor religioase, ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite
potrivit legii.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară
activitatea în domeniul presei.
Reglementările din cele două coduri sunt asemănătoare, cu precizarea că
actualul Cod penal adaugă „instituţiile publice” ca persoane juridice cărora nu li
se pot aplica pedepsele complementare a dizolvării persoanei juridice şi sau
suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice.
Art. 142 reglementează închiderea unor puncte de lucru ale persoanei
juridice, textul fiind identic cu legea penală anterioară, având următorul conţinut:
(1) Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei
juridice constă în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru
aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăşurat activitatea
în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.
(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară
activitatea în domeniul presei.
Interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice este prevăzută
în art. 143, reglementarea fiind identică cu cea din vechiul Cod penal. Textul are
următorul cuprins:
Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de
achiziţii publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la
procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice, prevăzute de lege.
Plasarea sub supraveghere judiciară este reglementată în art. 144 din actualul
Cod penal ca pedeapsă complementară aplicabilă persoanei juridice. Aceasta nu
are corespondent în vechiul Cod penal.
Textul legal are următorul cuprins:
(1) Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară presu-
pune desfăşurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activităţii care a
ocazionat comiterea infracţiunii, pe o perioadă de la un an la 3 ani.
(2) Mandatarul judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când
constată că persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii
comiterii de noi infracţiuni. În cazul în care instanţa constată că sesizarea este
întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa prevăzută la art. 140.
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 317

(3) Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul persoanelor

juridice menţionate în art. 141.
Textul reglementează condiţiile în care se realizează plasarea sub suprave-
ghere judiciară, obligaţiile administratorului judiciar sau a mandatarului judiciar şi
cazurile când plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică.
Art. 145 reglementează printre pedepsele complementare şi afişarea sau
publicarea hotărârii de condamnare. Sub aspectul condiţiilor şi a conţinutului,
reglementările din cele două coduri sunt similare.
Textul legal are următorul conţinut:
(1) Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau publicarea acesteia se
realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate.
(2) Prin afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare nu poate fi
dezvăluită identitatea altor persoane.
(3) Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, în forma şi locul
stabilite de instanţă, pentru o perioadă cuprinsă între 1 lună şi 3 luni.
(4) Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras şi în forma stabilită
de instanţă, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace
de comunicare audiovizuală, desemnate de instanţă.
(5) Dacă publicarea se face prin presa scrisă sau audio-vizuală, instanţa
stabileşte numărul apariţiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul
publicării prin alte mijloace audiovizuale durata acesteia nu poate depăşi 3 luni.

2.8. Dispoziţii speciale prevăzute în actualul Cod penal privind

răspunderea penală a persoanei juridice
În cap. III, intitulat „Dispoziţii comune”, sunt reglementate aspectele specifice
referitoare la: recidiva în cazul persoanei juridice; atenuarea şi agravarea
răspunderii penale a persoanei juridice; prescripţia răspunderii penale; prescripţia
executării pedepsei; reabilitarea persoanei juridice, precum şi efectele comasării şi
divizării persoanei juridice.
Art. 146 reglementează recidiva în cazul persoanei juridice, într-o formulă
mult simplificată faţă de legea penală în vigoare.
Textul are următorul cuprins:
(1) Există recidivă pentru persoana juridică atunci când, după rămânerea
definitivă a unei hotărâri de condamnare şi până la reabilitare, persoana juridică
săvârşeşte din nou o infracţiune, cu intenţie sau cu intenţie depăşită.
(2) În caz de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru
noua infracţiune se majorează cu jumătate, fără a depăşi maximul general al
pedepsei amenzii.
318 Drept penal. Partea generală

(3) Dacă amenda anterioară nu a fost executată, în tot sau în parte, amenda
stabilită pentru noua infracţiune, potrivit alin. (2), se adaugă la pedeapsa
anterioară sau la restul rămas neexecutat din aceasta.
(4) Dispoziţiile art. 42 se aplică în mod corespunzător.
Observăm că recidiva în cazul persoanei juridice se reţine indiferent de
cuantumul pedepsei pronunţate pentru infracţiunea care constituie primul termen,
cât şi de gravitatea infracţiunii din cele de-al doilea termen.
Regimul de sancţionare a recidivei este acelaşi ca în cazul persoanei fizice:
cumul aritmetic pentru recidiva postcondamnatorie şi majorarea cu jumătate a
limitelor speciale ale pedepsei în cazul recidivei postexecutorii.
Art. 147 se referă la atenuarea şi agravarea răspunderii penale a persoanei
juridice, textul având următorul conţinut:
(1) În caz de concurs de infracţiuni, de pluralitate intermediară sau de cauze
de atenuare ori agravare a răspunderii penale, persoanei juridice i se aplică
regimul amenzii prevăzut de lege pentru persoana fizică.
(2) În caz de pluralitate de infracţiuni, pedepsele complementare de natură
diferită, cu excepţia dizolvării, sau cele de aceeaşi natură, dar cu conţinut diferit,
se cumulează, iar dintre pedepsele complementare de aceeaşi natură şi cu acelaşi
conţinut se aplică cea mai grea.
(3) În caz de pluralitate de infracţiuni, măsurile de siguranţă luate conform
art. 112 se cumulează.
Astfel, se reglementează modul de stabilire a pedepsei pentru persoana
juridică în caz de concurs de infracţiuni şi pluralitate intermediară, precum şi în
cazul reţinerii unor cauze de agravare sau de atenuare, făcându-se trimitere la
normele de reglementare a regimului amenzii în cazul persoanei fizice.
De asemenea, în alin. (2) sunt prevăzute regulile de aplicare a pedepselor
complementare aplicabile persoanei juridice în caz de pluralitate de infracţiuni.
Măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se cumulează.
Art. 148 reglementează prescripţia răspunderii penale a persoanei juridice,
după cum urmează:
Răspunderea penală a persoanei juridice se prescrie în condiţiile prevăzute
de lege pentru persoana fizică, dispoziţiile art. 153-156 aplicându-se în mod
corespunzător.
Prescripţia operează în condiţiile stabilite de lege pentru persoana fizică.
Textele din cele două coduri penale sunt similare.
Art. 149 – Prescripţia executării pedepsei este prevăzută în art. 149 din noul
Cod penal, textul având următorul cuprins:
(1) Termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei
juridice este de 5 ani.
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 319

(2) Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice se

prescrie într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a
fost executată sau considerată ca executată.
(3) Dispoziţiile art. 161, art. 162 alin. (2), art. 163 şi art. 164 se aplică în mod
corespunzător.
Dispoziţiile legale din cele două coduri sunt identice, ele referindu-se la data
de la care curge termenul de prescripţie, întreruperea şi suspendarea cursului
prescripţiei executării pedepsei, fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la persoana
fizică.
Art. 150 se referă la reabilitarea persoanei juridice, care sunt identice cu cele
din vechea reglementare.
Textul are următorul conţinut:
Reabilitarea persoanei juridice are loc de drept dacă, în decurs de 3 ani de la
data la care pedeapsa amenzii sau pedeapsa complementară a fost executată sau
considerată ca executată, aceasta nu a mai săvârşit nicio altă infracţiune.
Art. 151 din actualul Cod penal se referă la efectele comasării şi divizării
persoanei juridice, textul având următorul conţinut:
(1) În cazul pierderii personalităţii juridice prin fuziune, absorbţie sau
divizare intervenită după comiterea infracţiunii, răspunderea penală şi conse-
cinţele acesteia se vor angaja:
a) în sarcina persoanei juridice create prin fuziune;
b) în sarcina persoanei juridice absorbante;
c) în sarcina persoanelor juridice care au fost create prin divizare sau care
au dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), la individualizarea pedepsei se va ţine
seama de cifra de afaceri, respectiv de valoarea activului patrimonial al per-
soanei juridice care a comis infracţiunea, precum şi de partea din patrimoniul
acesteia care a fost transmisă fiecărei persoane juridice participante la
operaţiune.
Acest text nu are corespondent în vechea reglementare. El se referă la situa-
ţiile când persoana juridică dispare din punct de vedere juridic, ca efect al fuziunii,
absorbţiei sau al divizării, iar persoana juridică îşi pierde personalitatea juridică.
În aceste condiţii, răspunderea penală şi consecinţele acesteia se vor angaja în
condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. a)-c).
De asemenea, este reglementată modalitatea de individualizare a pedepsei, în
condiţiile prevăzute în alin. (2).
320 Drept penal. Partea generală

2.9. Dispoziţii privind aplicarea şi executarea sancţiunilor penale

extrase din Legea pentru punerea în aplicare a actualului Cod
penal
Aceste dispoziţii speciale completează prevederile actualului Cod penal
referitoare la aplicarea şi executarea sancţiunilor penale.
Textele citate mai jos rezolvă situaţiile tranzitorii şi conflictuale existente
între cele două coduri, completează dispoziţiile din actualul Cod penal referitoare
la: aplicarea legii penale mai favorabile; modul de aplicare a tratamentului
sancţionator pentru infracţiunile comise în timpul minorităţii în caz de pluralitate
de infracţiuni; succesiunea de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă
a hotărârii de condamnare; înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii;
suspendarea condiţionată a executării pedepsei; suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere.
Textele au următorul conţinut:

Art. 9
(1) Pedepsele cu închisoarea aplicate în baza dispoziţiilor Codului penal din
1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii nu vor fi luate în considerare
la stabilirea stării de recidivă, potrivit dispoziţiilor Codului penal.
(2) Infracţiunile comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse
în baza dispoziţiilor Codului penal din 1969, nu constituie impedimente pentru
dispunerea renunţării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei sau
suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru o infracţiune comisă
ulterior condamnării definitive.
Art. 10
Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii
noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost
comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost
stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile.
Art. 11
Dispoziţiile art. 62 C. pen. privind amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii
nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite anterior intrării în vigoare a acestuia şi
nu vor fi avute în vedere pentru determinarea legii penale mai favorabile.
Art. 12
(1) În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea defi-
nitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică
potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport de infracţiunea
comisă.
Capitolul XIII. Sancţiunile de drept penal 321

(2) Pedeapsa complementară prevăzută de art. 55 lit. c) C. pen. nu se aplică în

cazul infracţiunilor comise anterior intrării în vigoare a acestuia.
Art. 13
(1) În cazul amenzilor stabilite definitiv sub imperiul Codului penal din 1969,
aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile se face prin compararea amenzii
aplicate cu suma ce rezultă din prevederile art. 61 alin. (2) şi (4) C. pen., prin
utilizarea unui cuantum de referinţă pentru o zi-amendă în sumă de 150 lei.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi amenzilor defi-
nitive stabilite pentru persoane juridice, în acest caz cuantumul de referinţă pentru
o zi-amendă, utilizat pentru aplicarea prevederilor art. 137 alin. (2) şi (4)
C. pen., fiind de 2000 lei.
Art. 14
(1) Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii se va face după cum
urmează:
a) dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în vigoare a Codului
penal, înlocuirea se face în baza art. 631 din Codul penal din 1969, fără ca durata
pedepsei închisorii să poată depăşi maximul zilelor-amendă determinat potrivit
art. 61 alin. (4) C. pen. pentru fapta care a atras condamnarea;
b) dacă amenda a fost aplicată după data intrării în vigoare a Codului penal
pentru infracţiuni comise anterior acestei date, înlocuirea se va face potrivit
dispoziţiilor din legea în baza căreia s-a aplicat amenda.
(2) Dispoziţiile art. 64 C. pen. nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite
anterior intrării sale în vigoare, chiar dacă amenda a fost aplicată în baza art. 61
C. pen.
Art. 15
(1) Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza
Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.
(2) Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la
alin. (1), inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de
Codul penal din 1969.
Art. 16
(1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în
baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului
penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de
condamnare.
(2) Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea
sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 C. pen., instanţa va avea în
vedere sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit
322 Drept penal. Partea generală

legilor succesive, cu prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supra-

veghere.

2.10. Succintă prezentare a unor ipoteze ce pot interveni în

aplicarea legii penale mai favorabile în privinţa sistemului
general de pedepse
Deşi rezultă din prezentarea comparativă a regulilor generale referitoare la
pedepse, apreciem că se impun câteva consideraţii pentru situaţiile tranzitorii,
respectiv pentru faptele comise sub imperiul vechii reglementări şi aflate în cursul
procesului penal la data intrării în vigoare a actualului Cod penal şi în prezent.
Examinând cu atenţie cele două coduri, constatăm că, în privinţa pedepsei
detenţiunii pe viaţă, vechiul Cod penal este legea penală mai favorabilă în privinţa
înlocuirii detenţiunii pe viaţă cu pedeapsa închisorii. Legea veche prevede o limită
de vârstă mai redusă (60 de ani) şi aplicarea obligatorie a instituţiei la împlinirea
acestei vârstei, fără a avea importanţă comportamentul condamnatului în
penitenciar.
De asemenea, tot legea veche este mai favorabilă şi cu privire la limitele
aplicării pedepsei detenţiunii pe viaţă în raport cu vârsta infractorului. Astfel,
această pedeapsă nu poate fi aplicată condamnaţilor cu vârsta între 60 şi 65 de ani.
Tot vechiul cod este legea mai favorabilă şi în privinţa cuantumului închisorii
aplicate în ipoteza în care, din motive ce ţin de vârsta infractorului, nu i se poate
aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă (25 de ani).
În cazul pedepsei amenzii, conform art. 13 din Legea de punere în aplicare a
actualului Cod penal, se compară amenda aplicată definitiv în baza vechiului Cod
penal cu maximul special al amenzii obţinut prin produsul maximului special al
zilelor amendă, prin raportare la cuantumul de referinţă pentru o zi-amendă în
cazul condamnaţilor persoane fizice sau persoane juridice, după caz.
Dispoziţiile art. 11 şi art. 14 din Legea de punere în aplicare se referă la ipote-
zele în care amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii nu se aplică şi la modul
cum se procedează la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
În cazul pedepselor accesorii şi complementare sunt aplicabile prevederile art.
12 din Legea de punere în aplicare a Codului penal, făcându-se distincţie după
cum noua lege a intrat în vigoare până la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare (legea identificată ca mai favorabilă) şi ipoteza în care pedeapsa
complementară din legea nouă nu are corespondent în legea veche (nu se aplică).
În acest sens, a se vedea comentariile de la pedepsele complementate şi accesorii,
conform actualului Cod penal.