|1

România,
ca donator internaţional
Ce asistenţă internaţională pentru dezvoltare poate oferi statul român
După aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit membră a celui mai important colectiv de donatori de
asistenţă pentru dezvoltare din lume. Ca urmare, a făcut deja o serie de pași proprii în acest sens, dar mai are mulţi până
acolo unde îi permite potenţialul – notabil, potenţial dobândit prin traversarea unei mari porţiuni din propriul deșert.
Instituţii publice, organizaţii non-guvernamentale și experţi din ţara noastră pot explica acum și celor din alte ţări cum
să-și umanizeze sistemele de asistenţă a copiilor abandonaţi sau cum să pună în practică politici anti-corupţie. Plus
multe altele, după cum veţi vedea în paginile următoare – iar dosarul se încheie cu câteva idei pentru îmbunătăţirea
strategiei de asistenţă internaţională a României. Dăruind, poţi dobândi – prestigiu internaţional, elemente de influenţă
externă, chiar oportunităţi economice.

Supliment editorial realizat de Centrul GlobalFocus, cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD),
și finanţat de Ministerul Afacerilor Externe, din bugetul de Asistenţă Oficială pentru Dezvoltare.

Coordonator: Oana Popescu, Director Centrul GlobalFocus / Manager de proiect: Maria Antică
Redactori: Ana Ianuș, Simona Catană, Rufin Zamfir / Colaboratori: Bogdan Mureșan, Bogdan Nedea, Leyla Muţiu, Manuela Mihalache

Disclaimer: Opiniile menţionate în acest supliment editorial aparţin în totalitate autorilor și nu reprezintă poziţia oficială a MAE
sau a altor instituţii și organizaţii partenere.

Cum să dai şi să ai
Propria tranziţie ne califică pentru a răspunde uneia dintre cele
mai stringente nevoi la nivel global: cum se poate trece la un regim
democratic. DE OANA POPESCU
D
in regiunea Mării Negre și a
Balcanilor până în nordul
Africii, sudul Asiei și Orientul
Mijlociu, din ce în ce mai
multe state trec prin procese
de democratizare, schimbare de regim,
reconstrucţie post-conflict sau chiar
tranziţii ezitante către un viitor incert.
În urmă cu 25 de ani, România a început
un proces similar. În 2007, odată cu
aderarea la UE, după ce devenise deja
membru NATO, l-a și încheiat cu succes.
Centrul GlobalFocus și revista Foreign
Policy propun o privire asupra modului în
care România poate deveni un jucător mai
puternic și mai relevant în politica externă,
valorificându-și propria experienţă de
dezvoltare și punând la lucru nu doar
instituţiile de profil, ci și societatea civilă
deja matură pe care o are, mediul privat sau
cel academic. Am discutat în acest sens cu
unii dintre cei care au gestionat procesele
de tranziţie a României în instituţii,
ONG-uri, dintre care deja unii au început să
exporte ceea ce au învăţat, dar și cu
omologi ai lor din Polonia, Cehia, statele
baltice sau Norvegia, pentru a învăţa cum
au făcut alţii; cu români aflaţi în poziţii
importante în Serviciul de Acţiune Externă
al UE, la ONU sau NATO; cu tinerii care au
lucrat deja în dezvoltare din Yemen până în
Bolivia.
Suntem în continuare în plin proces
de consolidare democratică, dar
reușitele primei etape, ba chiar și
învăţămintele din eșecuri, ne-au
îmbogăţit cu o expertiză care ne plasează
astăzi într-o poziţie privilegiată – aceea
de a putea răspunde unora dintre cele
mai stringente nevoi la nivel global: cum
se poate face consolidarea statului în
trecerea de la un regim la altul? cum se
poate reforma economia? dar instituţiile,
pentru a asigura domnia legii, o
|2
administraţie publică performantă,
modernă, în ţări sugrumate de corupţie
și un sistem clientelar? cum se
organizează alegeri libere și corecte? La
multe dintre aceste capitole, încă mai
avem mult de lucrat în plan intern. Chiar
și acolo unde, la nivel de sistem, nu am
parcurs tot drumul, avem însă un
rezervor de specialiști, ca și expertiză la
nivelul unor organizaţii sau instituţii,
Este nevoie de o
cartografiere a expertizei
existente, mai ales în
societatea civilă, într-o
bază de date care să
fie disponibilă statelor
beneficiare și donatorilor,
astfel încât resursele să
fie scoase la suprafaţă,
specialiștii să aibă acces
la oportunităţi de carieră
și perfecţionare, iar
instituţiile la parteneriate
internaţionale.
din sistemul public sau din afara lui
(sectorul privat, societate civilă) care pot
transfera altora lecţiile învăţate din
recenta tranziţie românească.
Mai avem un atu paradoxal. Am avut un
start mai dificil decât vecinii noștri, așa
încât experienţa noastră este mult mai
relevantă, pentru statele din regiune,
care se confruntă cu probleme mai
apropiate de cele pe care le-am avut noi
decât de ale cehilor sau polonezilor, dar
și pentru statele din Orientul Mijlociu,
din cauza apropierii lui Ceaușescu de
regimurile lui Ghaddafi sau Mubarak,
care a generat similitudini între tranziţii.
Transferul acestei expertize deţinute de
România către statele care au nevoie de ea
astăzi este, pe de-o parte, o datorie morală
de a-i ajuta pe alţii, așa cum și noi am fost
ajutaţi. Este și „în interesul României de a
avea vecini stabili, democraţi, prosperi”,
arată Florin Niţă, diplomat în cadrul
Serviciului European de Acţiune Externă.
Dar în același timp este un foarte puternic
instrument de politică externă. „Scopul
major este vizibilitatea și asocierea
pozitivă a României cu imaginea unei ţări
cu un rol pozitiv internaţional”, spune
Filon Morar, diplomat, care a condus până
recent misiunea ONU în Libia. Cu alte
cuvinte, prestigiu internaţional, influenţă,
vizibilitate, capacitatea de a mai șterge din
imaginea negativă pe care o avem în lume
din cauza problemelor cu care încă ne
confruntăm și a îndrepta atenţia către
progresele realizate (adesea în aceleași
domenii) și împărtășite cu alţii:
anticorupţie, stat de drept, reforma
justiţiei, asistenţă electorală, drepturile
minorităţilor, protecţia copilului și
dezinstituţionalizare etc. „În același timp
se creează deschideri, dialog politic cu
ţările respective, este și colectare de
intelligence, pentru că vezi acolo exact
care sunt sectoarele economice unde sunt
oportunităţi, sunt bani daţi beneficiarilor
care în parte se întorc la donator, dacă ai o
strategie economică în spate“,
completează Florin Niţă.
România pornește cu avantajul de a fi
percepută cu simpatie în multe dintre
statele-ţintă, graţie lipsei unui trecut
colonial, spre deosebire de marile puteri,
care sunt bănuite CONTINUARE ÎN PAGINA 18 >>

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu:
„România nu e un stat
care dă lecţii,
ci împărtășește
din lecţiile învăţate
Global Focus Centre: Care este profilul pe care România îl are și îl
doreşte ca donator de asistenţă internaţională pentru dezvoltare (AOD)?
Bogdan Aurescu: Elementele cheie sunt statul de drept şi guvernarea
democratică, dezvoltarea economică durabilă, educaţie, dezvoltare socială și
adaptare la schimbările climatice.
Dorim să evidenţiem solidaritatea faţă de statele în curs de dezvoltare
printr-o politică externă responsabilă şi axată pe rezultate, împărtăşirea
expertizei româneşti şi a lecţiilor învăţate în procesul de tranziţie spre
democraţie şi o abordare integrată a asistenţei pentru dezvoltare la nivel
global.
Aş dori să subliniez că România, ca donator, nu este un stat care dă lecţii, ci
împărtăşeşte din lecţiile învăţate, unele bune, altele mai puţin bune, iar lucrul
acesta este apreciat de statele partenere.
Care este impactul strategic pe care îl urmăreşte astfel Bucureștiul? Pe
ce criterii au fost alese zonele sau statele beneficiare și domeniile
prioritare?
A fost de la început evidentă necesitatea integrării acestor eforturi în
context regional. Din această perspectivă, România sprijină iniţiativele
bilaterale, regionale şi tematice adresate statelor din Regiunea extinsă a Mării
Negre, Nordul Africii şi Orientul Mijlociu şi va crea oportunităţi pentru sinergii cu
procesele regionale din vecinătate, îndeosebi Strategia Dunării, Sinergia Mării
Negre şi Parteneriatul Estic.
În această regiune considerăm că avem un cuvânt important de spus şi tot
de aici primim şi solicitările cele mai multe de asistenţă, îndeosebi, bineînţeles,
din Republica Moldova, care, date fiind proximitatea geografică, afinitatea
culturală şi relaţiile noastre speciale, este şi rămâne un stat partener prioritar al
României în ceea ce priveşte politica de cooperare pentru dezvoltare.
Statele din Regiunea Extinsă a Mării Negre au diverse caracteristici în
comun: consecinţele unei economii dirijate, procese de tranziţie spre alte
modele de dezvoltare, sistem agricol lipsit de competitivitate comparativ cu
economiile Uniunii Europene. România, prin politica externă, sprijină la nivel
bilateral, dar şi la nivel UE, angajamentele regionale, în vederea creşterii
încrederii şi eliminării obstacolelor spre stabilitatea, securitatea şi prosperitatea
ţărilor din regiune. Strategiile regionale prezintă oportunităţi de dezvoltare prin
investiţii menite să genereze creştere economică şi securitate, prin
valorificarea resurselor comune (transporturile, energia, apa).
În Orientul Mijlociu şi Nordul Africii sprijinim statele care se confruntă cu
instabilitate politică. Ne-am îndreptat atenţia spre aceste state la solicitarea lor
|3
“
directă de asistenţă, datorită proceselor de tranziţie asemănătoare cu cele prin
care a trecut România. Ariile tematice pe care cooperăm în această zonă sunt:
reconstrucţie instituţională, asistenţă electorală, servicii publice şi securitate.
Care sunt atuurile, punctele forte ale României ca donator de AOD?
Cum vă spuneam, România doreşte împărtăşirea expertizei sale şi a
lecţiilor învăţate în procesul de tranziţie spre un stat de drept şi o economie de
piaţă acumulată în ultimii 25 de ani. Atuurile României sunt strâns legate de
statutul României de ‘nou tip’ de donator, statut ce permite o abordare
comună a asistenţei pentru dezvoltare, împărtăşirea propriilor experienţe şi
utilizarea fondurilor oarecum limitate în moduri inovative. Aşadar, încercăm să
facem cât mai mult cu resursele pe care le avem.
Asistenţa acordată de România ţine cont de priorităţile şi nevoile definite de
fiecare stat beneficiar. De asemenea, majoritatea proiectelor sunt realizate în
parteneriat cu diferite tipuri de actori (organizaţii internaţionale, societate civilă,
alţi donatori).
Un alt interes deosebit îl avem în zona securităţii şi prevenirii conflictelor. De
câţiva ani deja MAE realizează numeroase traininguri pe această zonă şi
trimite personal românesc în misiuni UE şi ONU în diverse zone ale lumii
afectate de conflicte.
Care este valoarea trecerii de la stat receptor de AOD la donator?
Aderarea la UE nu a venit doar cu drepturi, ci şi cu obligaţii, printre care
aceea de a contribui la rândul nostru cu resurse pentru dezvoltarea altor state.
Trebuie subliniat însă că acesta nu este un statut neapărat nou. Multe din
programele româneşti existau dinainte de 2007, de exemplu multe programe
de burse oferite cetăţenilor străini de statul român. În prezent, se constată o
multiplicare semnificativă a acestora, dar și o diversificare a domeniilor de
specializare.
Astăzi se acordă 85 de burse pentru studii universitare şi postuniversitare
în România, prin concurs de dosare. Beneficiarii sunt cetăţeni străini care
provin din toate statele lumii, cu excepţia UE. Au prioritate ţările cu care
România nu are perfectate documente de colaborare culturală şi educaţională.
Sunt prioritare solicitările candidaţilor care doresc să studieze ştiinţe politice şi
administrative, ştiinţele educaţiei, cultură şi civilizaţie românească, jurnalism,
studii tehnice, petrol şi gaze, ştiinţe agricole, medicină veterinară, arhitectură,
arte. În scopul promovării limbii şi a culturii române în rândul cetăţenilor străini,
se studiază doar în limba română. Pentru candidaţii care nu cunosc limba, se
acordă un an pregătitor suplimentar. De asemenea, MAE şi Agenţia
Universitară a Francofoniei gestionează un program de studii doctorale şi de

Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe al României
cercetare post-doctorală destinat cercetătorilor francofoni. Candidaturile
provenind din ţările din sud ale Francofoniei sunt luate în considerare cu
prioritate, scopul programului fiind contribuţia la dezvoltarea durabilă a acestei
regiuni a spaţiului francofon.
În 2007 a fost organizat şi programul specific de asistenţă pentru
dezvoltare al MAE, prin stabilirea unei structuri specializate şi adoptarea unor
strategii. La nivel internaţional, există în prezent tendinţa clară şi a statelor cu
economii emergente din afara UE de a-şi construi agenţii şi sisteme de
cooperare internaţionale pentru dezvoltare. Aşadar, cred că şi în cazul în care
UE nu ne-ar fi cerut să dezvoltăm acest sistem, la un moment dat acest lucru
s-ar fi impus.
Care sunt principalele realizări de până acum, în timpul scurt de când
suntem donatori?
Din 2007, MAE a finanţat o serie de proiecte pentru creşterea capacităţii
instituţiilor publice în diferite domenii precum ordinea publică, combaterea
discriminării, anticorupţia şi educaţia. În domeniul anti-discriminării, MAE a
sprijinit consolidarea capacităţii instituţionale şi a cadrului normativ privind
buna guvernare a sistemului de migraţie şi azil din R. Moldova, a contribuit la
creşterea capacităţii instituţiilor naţionale pentru organizarea recensământului
populaţiei şi locuinţelor în R. Moldova, a finanţat proiecte pentru creşterea
încrederii între Chişinău şi Tiraspol, cu scopul de a consolida dialogul dintre
Chişinău şi Tiraspol, ca premisă pentru extinderea procesului de stabilizare
politică. În domeniul diplomaţiei şi al relaţiilor internaţionale, MAE a organizat
programe de formare destinate funcţionarilor publici din R. Moldova şi a
FOTO: MARIAN ILIESCU/ADEVĂRUL
diplomaţilor din ţările partenere din regiunea Nordul Africii. Tot în Nordul Africii,
MAE sprijină programe de asistenţă electorală şi reformă administrativă sau
integritate.
În ceea ce priveşte consolidarea societăţii civile, România a finanţat
organizarea de forumuri adresate Republicii Moldova, Ucrainei şi actorilor
neguvernamentali din întreaga regiune a Mării Negre.
În ultimii ani, România a început să îşi crească profilul de donator în
|4
domeniul protecţiei copilului, domeniu în care România a acumulat o
experienţă şi expertiză importante şi relevante pentru ţările partenere AOD.
Astfel, MAE a finanţat proiectul “Împreună pentru copii: o coaliţie mai
puternică a ONG-urilor din zona Mării Negre”, cu scopul de a transfera
expertiza românească în domeniul drepturilor şi protecţiei copilului către state
precum Armenia, Azerbaidjan, Georgia şi Republica Moldova. Proiectul s-a
bucurat deja de mare succes în aceste ţări unde feedbackul pe care îl primim
prin intermediul misiunilor noastre este pozitiv.
Există o strategie/un plan al Ministerului de Externe de a recupera
numărul mare de experţi individuali contractuali români care lucrează în
organizaţii internaţionale sau în societatea civilă, în proiecte/misiuni
internaţionale, pentru a-i integra într-un cadru naţional de intervenţie
ODA, care să valorifice cunoştinţele și prestigiul lor?
Creșterea volumului de resurse este esenţial în atingerea obiectivelor
asumate de România în plan internaţional. MAE asigură programe de training
și pregătire continuă a angajaţilor săi pentru a-și profesionaliza abordarea faţă
de domeniul cooperării pentru dezvoltare.
În prezent folosim foarte mult expertiza instituţională a României din
diverse sectoare în proiectele noastre. Foarte mulţi din aceşti experţi au fost
secondaţi şi în diverse misiuni pe plan extern, iar apoi se întorc în ţară. Vă dau
un exemplu de proiect foarte apreciat de statele partenere, şi anume Fondul
de mobilitate pentru experţi guvernamentali. Prin acesta trimitem experţi
români din diverse instituţii pentru pregătire şi schimburi de experienţă în alte
state. Avantajul folosirii unor experţi care lucrează în instituţii constă şi în faptul
că în acest fel cresc şi contactele şi colaborările dintre instituţiile noastre şi cele
din alte state.
Ca perspectivă de viitor, MAE a elaborat de curând un proiect de act norma-
tiv prin care se va înfiinţa un viitor departament român de cooperare pentru
dezvoltare, RoAid. Proiectul este publicat pe site-ul MAE. În jurul acestui
departament dorim să creăm noi oportunităţi de creştere a resurselor şi de
valorificare a expertizei româneşti. GF
 |5

Crizele, ca oportunităţi
„Sectorul privat și societatea civilă din România ar avea multe oportunităţi în Africa, dar toţi
vor să lucreze la Bruxelles sau New York”, spune Bogdan Ștefănescu, șeful departamentului
de dezvoltare rurală din cadrul Delegaţiei UE în Uganda. INTERVIU DE SIMONA CATANĂ

Copii, în Uganda. Foto: Bogdan Ștefănescu

Ce înseamnă pentru Uniunea Europeană
„asistenţă pentru dezvoltare”, mai ales din
perspectiva experienţei tale de lucru în Uganda?
Bogdan Ștefănescu: Pentru Uniunea Europeană,
asistenţa pentru dezvoltare poate însemna foarte
multe lucruri. Până acum, erau luate în calcul
problemele existente, politicile deja implementate,
contextul și se încerca a acoperi tot: sănătate,
educaţie, securitate alimentară, suport bugetar.
Acum, însă, predomină ideea de a avea mai mult
impact, deși sunt mai puţine programe. S-au impus
trei sectoare focale, pentru fiecare Delegaţie. În cazul
Ugandei, avem în vedere transporturile (construcţia
de străzi, prioritatea faţă de coridoarele pan-africane
pe care le susţinem), securitatea alimentară, de care
mă ocup, și guvernanţa. În ultima perioadă, din ce în
ce mai multe state aleg securitatea alimentară ca
sector focal, deoarece acesta este o problemă
importantă. Evident, are o importanţă criza
economică din 2008, care a adus din nou la
suprafaţă toate problematicile.
Asistenţa pentru dezvoltare a UE mai înseamnă și
„cum” se implică efectiv Uniunea. Se caută
asigurarea coerenţei, prin coordonarea între parteneri.
Coordonarea cu statele membre ale Uniunii se face,
în general, mai ușor. Dacă lucrurile ar funcţiona
perfect, am putea face ceea ce se numește „joint
programming”: punerea în comun a resurselor și
conceperea în comun a proiectelor. Mai facem asta
din când în când, dar este dificil, pentru că fiecare stat
are propriul calendar de termene și propria agendă de
priorităţi. Dar aceasta este tendinţa. Spre exemplu,
avem un proiect de conservare a biodiversităţii pe
care îl cofinanţează Agenţia Franceză pentru
Dezvoltare. Avem multe la nivel local, în care
încercăm să lucrăm alături de statele membre:
irlandezii au dat fonduri Comisiei Europene pentru un
proiect privind schimbarea climatică, iar în alt proiect,
Comisia dă bani austriecilor să implementeze un
proiect de apă și canalizare.
Al treilea aspect al asistenţei pentru dezvoltare din
punctul de vedere al UE se referă la coerenţa între
politici: cea de ajutor extern să fie corelată cu cele
interne. Spre exemplu, politicile de dezvoltare să nu
intre în conflict cu cele comerciale, sau de ajutor
umanitar. Pentru că poţi să implementezi un proiect
de dezvoltare într-o regiune, unde să vină apoi o altă
organizaţie cu ajutor umanitar și să strice tot,
afectând dezvoltarea sectorului privat. Astfel de
conflicte nu apar unde sunt implicate UE și statele
membre, dar pot apărea unde sunt implicaţi alţi
donatori, dacă nu există o coordonare între politicile
de asistenţă.
Ariile focale vizate de progamele de asistenţă sunt
stabilite împreună cu statul beneficiar. Nevoile sunt
identificate împreună, iar fondurile alocate devin ale
guvernului statului beneficiar, prin intermediul unor
instituţii ale autorităţii naţionale. Rolul nostru este să
urmărim și să evaluăm modul în care sunt cheltuiţi
banii. Iar negocierea zonelor prioritare se face și cu
societatea civilă, sectorul privat sau alţi parteneri.
Se poate spune că Uganda a făcut mai multe
progrese decât alte ţări din vecinătatea sa?
Uganda a făcut în ultimii ani mai multe progrese.
Spre exemplu, în eradicarea sărăciei, care a scăzut de
la 56% la 19%, din 1992 până acum. Dar Uganda
este și ţara care a înaintat o lege împotriva
homosexualilor, care prevede și obligativitatea

denunţului. Unele ţări au început să taie din ajutoare și să pună condiţii mai
dure pentru acordarea de fonduri. Până la urmă, Curtea Constituţională a
declarat această lege neconstituţională. Uganda are sistem privat în creștere,
dar nu se compară cu Kenya, care are multe alte avantaje economice. Dar,
dacă este comparată cu Somalia sau Sudanul de Sud, Uganda stă mult mai
bine.
În ce măsură s-ar putea implica România, ca donator de asistenţă, în
Uganda și în ţările din regiune?
România, cel puţin până acum, întoarce spatele acestei oportunităţi de a-și
crea o imagine în lume. Se pot implica atât sectorul privat sau societatea civilă.
Avem oameni buni, avem think tank-uri valoroase, care ar trebui să se
intereseze mai mult despre Africa. Am avut ONG-uri din Lituania, din Slovenia,
din Cehia, care participă și câștigă proiecte, fiind încurajată implicarea ţărilor
din Est. Mulţi se feresc de Africa, având o imagine negativă despre această
zonă. Toţi vor să lucreze la Bruxelles sau la New York, nimeni nu vrea să
meargă la Nairobi sau la Dar es Salaam. E o chestiune de mentalitate.
Sectorul privat ar avea oportunităţi de afaceri în Africa, așa cum fac deja
firme din Olanda sau din Italia. Cu atât mai mult cu cât UE vrea să înfiinţeze o
Cameră de Comerţ în Uganda. Multe state dau bani, dar acești bani se întorc
către sectorul lor privat, prin companiile care se angajează în proiectele locale.
Spre exemplu, chinezii sau americanii, între care este o luptă pentru această
zonă, alocă fonduri, dar participă și la construcţia infrastructurii pentru care
alocă banii respectivi.
Ce ar trebui să știe expertul român care dorește să se implice în
asistenţa pentru dezvoltare în această regiune?
Toate domeniile sunt importante: securitate alimentară, guvernanţă,
transporturi. Dar pe guvernanţă sau drepturile omului este o adevărată
„inflaţie” de specialiști. Inginerii, însă, ar fi extrem de căutaţi. În contractele de
supraveghere a lucrărilor, un inginer de construcţii civile este plătit foarte bine,
pe contracte de 6 luni sau de un an. Dar nu știe nimeni despre aceste
oportunităţi. Eu nu am întâlnit niciun român. Oamenii tehnici, specializaţi, pot
găsi oportunităţi fie prin ONG-uri, fie prin contracte directe prin Comisie, fie
prin contractele tehnice ale ONU.
Și România trebuie promovată în restul lumii, dar și restul lumii trebuie
promovat în România. Trebuie să afle și sectorul privat, și societatea civilă, că
se pot face multe în Africa. Rezultatul ar fi și o vizibilitate mai mare pentru
România pe plan internaţional.
Ca ONG, de exemplu, este foarte greu să intri singur într-un proiect: să faci
o propunere și să-l implementezi până la capăt. Dar, dacă te asociezi cu o altă
organizaţie, care are experienţă, din altă ţară, șansele de reușită sunt mult mai
mari. În plus, aceste asocieri sunt foarte bine primite și bine văzute de către
evaluatori. Nu trebuie să concurezi cu ONG-urile mari, ci să colaborezi cu ele,
pentru a participa la proiecte. GF
Anul European al Dezvoltării
Începând din 1983, Uniunea Europeană alege anual o temă pentru anul următor,
pe marginea căreia au loc conferinţe, dezbateri, evenimente, pentru a atrage
atenţia asupra subiectului respectiv. Anul 2015 este „Anul European pentru
Dezvoltare”. UE este angajată în eradicarea sărăciei la nivel mondial și va
informa cetăţenii că fiecare euro contează în încercarea de a schimba viaţa
oamenilor din ţările sărace, concentrându-se pe colaborarea în domenii precum
solidaritatea, justiţia și politicile de dezvoltare.
UE este cel mai mare donator de asistenţă pentru dezvoltare din lume, oferind
mai mult de jumătate din asistenţa acordată la nivel mondial (53 miliarde de
euro, în 2011). Circa 130 de milioane de cetăţeni ai UE au făcut cel puţin o dată o
donaţie financiară unei organizaţii care sprijină dezvoltarea statelor.
|6
Româ ni
de ajutor
Experienţe româneşti,
din Yemen până în Bolivia.
DE ANA IANUŞ
L
ucrează în diferite sectoare ale dezvoltării
internaţionale şi sunt interesaţi să ajute, să
contribuie, la combaterea sărăciei în ţările „în curs
de dezvoltare”. Profesioniștii din Asociaţia
Română pentru Cooperare și Dezvoltare
Internaţională – ARCADIA – au experienţe profesionale și de
viaţă unice. Sunt 193 de tineri, răspândiţi în toată lumea, care
cred că munca lor contribuie la schimbarea în bine a
societăţilor unde activează. Ceea ce îi leagă este dorinţa de a
contribui la dezvoltarea acestui domeniu și în România. Toţi
ar vrea ca România să (re)devină un donator internaţional
eficient, care să aplice lecţiile învăţate în perioada în care
primea asistenţă pentru dezvoltare, concluzionează Mirela
Oprea, președintă a asociaţiei între 2011-2012.
„HELLO, WELCOME TO YEMEN!” Aceasta este una dintre puţinele
expresii în engleză pe care le auzi în Yemen. În schimb, auzi
zgomote de mitraliere, bombe, focuri de armă, simţi
deznădejdea și neputinţa. Asta a simţit Ana Maria Dima, în
cele șase luni petrecute în capitala uneia dintre cele mai
conservatoare ţări musulmane din lume, în timpul revoluţiei
din 2011. Ana Maria a fost voluntar la Biroul Coordonatorului
Rezident al Operaţiunilor ONU în Yemen și lucra într-o
clădire cu urme de gloanţe, cu reguli stricte de securitate și
sub sunetul focurilor de armă. Personalul ONU a fost evacuat
din calea violenţelor, dar Ana Maria a rămas printre ultimii
voluntari, baricadaţi în case, fără curent electric și fără nicio
certitudine. „Când știi că la metri distanţă mor oameni
nevinovaţi, când auzi și vezi și simţi că nu mai poţi face nimic
pentru ceilalţi și prea puţin pentru tine însăţi, înţelegi altfel
impactul pe care îl are dezvoltarea internaţională în astfel de
medii, în ciuda retoricii și a bunelor intenţii”, spune tânăra.
DESCURCATUL PE ÎNTUNERIC În anumite părţi ale Camerunului, rata
mariajului timpuriu este de peste 30% și are un impact major
în educaţie, alimentaţie, dar și asupra rolului femeii în
societate. Diana Tonea a scris un proiect, a obţinut finanţarea
necesară și, împreună cu organizaţia International Medical
Corps, a implementat propunerea: un curs pentru elevi
despre violenţa de gen, despre sănătatea reproductivă și
despre SIDA, în școlile generale din Estul și Nordul Cam-
erunului. Diana povestește despre adaptabilitate, despre
situaţii neprevăzute și spune, simplu, că în zone rurale
izolate, fără iluminat public sau cu pene dese de curent, unul
dintre cele mai utile lucruri pentru un aid worker este
lanterna. Dar „dacă te plimbi noaptea cu lanterna, lumea va
crede că ești străin. Vei atrage atenţia asupra ta”, i s-a spus –
așa că Diana a renunţat la lămpi și lanterne, a învăţat ziua
 |7

calea pe care trebuia să o urmeze noaptea

și „a văzut” în întuneric.

ARMONIA CU SEMENII Acesta este principiul

fundamental al popoarelor indigene
Chuwis și Yampara din Bolivia. Roxana
Nan a aflat aceste lucruri prin stagiul în
organizaţia Cooperazione Internazionale
în Bolivia, în 2009. A aflat despre
drepturile și revendicările lor, despre 2
organizarea și viziunea lor despre
convieţuirea în comunitate. Undeva la
4.300 de metri altitudine, într-o casă de
lut fără ferestre, se vorbea despre noua
1 Diana Tonea, Haiti
Constituţie, despre educaţie și legile ce
trebuie aprobate. Aceste comunităţi sunt 2 Sabin Mureșan, cu colegi din Filipine
guvernate prin consens general, nu prin 3 Școală în Bolivia. Foto: Roxana Nan
puterea majorităţii – doar atunci când toţi 1

membrii sunt de acord se poate imple-

menta o decizie. Nu poţi să nu te întrebi:
„Ce înseamnă, de fapt, evoluţia, pro-
gresul? Putem noi, vesticii, interveni și
schimba mentalităţile acestor popoare de
dragul progresului? Cum poţi păstra
cultura indigenă și, în același timp, ajuta
popoarele respective să se dezvolte
economic și social?”.

CONECTAREA UMANĂ Sabin Mureșan lucrează

în domeniul construirii păcii și
transformării conflictelor, un domeniu în
care relaţiile interumane, răbdarea și
empatia sunt indispensabile pentru
transformările sociale urmărite. A lucrat
în Filipine, Sri Lanka și Sudan și a înţeles
un lucru important: nu contează banii.
De cele mai multe ori zonele afectate de
conflicte nu necesită astfel de resurse,
deși pot apărea oportunităţi de genul:
„Cum cheltuim două milioane de euro în
șase luni? Ne-au rămas bani din alte
proiecte umanitare și trebuie cheltuiţi
până la finalul sesiunii bugetare”. În
zonele post-conflict este nevoie de echipe
de menţinere a păcii, care să protejeze
civilii, este nevoie de oameni care să
trăiască alături de cei „care trebuie
ajutaţi”, nu să monitorizeze totul dintr-un
birou de la 10.000 km distanţă. Este
nevoie de timp, deoarece transformările
nu apar după un proiect de 6 sau 12 luni.
LECŢIILE LOCULUI Încercând să explice lipsa de
înţelegere a celor care doresc să contribuie
la dezvoltarea Africii, Ștefan Cibian a
învăţat trei lecţii importante. În primul
rând, sprijinul financiar din partea
donatorilor internaţionali nu este
întotdeauna dorit de statele beneficiare.
Presupunerea vesticilor că doar
3
contribuţiile directe la bugetele ţărilor
sărace ar soluţiona problemele locale a
fost infirmată de Uganda, care, în 2010, nu
a arătat niciun interes pentru preluarea
sprijinului bugetar din partea UE. În al
doilea rând, comunicarea între donatorii
internaţionali și comunităţile beneficiare
este precară, iar, uneori, angajarea
localnicilor poate fi mai eficientă. În al
treilea rând, relaţia între stat și actorii
non-statali nu este întotdeauna luată în
calcul de comunitatea internaţională.
DREPTURILE MINORITĂŢILOR După terminarea
studiilor în România, Ana Oprișan a
plecat în Turcia, cu o bursă a guvernului
român, luând cu ea experienţele muncii
sale din România, cu romii, dar și cu alte
minorităţi musulmane vorbitoare de
limba turcă. A început ca fundraiser pe
problemele comunităţii rome din Turcia,
până când un cutremur devastator din
Bam, Iran, a condus-o spre programe de
asistenţă umanitară în cazuri de urgenţă.
Pe lângă reabilitări, reconstrucţii și
distribuirea alimentelor, Ana era
responsabilă și de centrele de intervenţie
psiho-socială pentru 350 de copii din 5
tabere temporare, în care trăiau 850 de
famillii, în urma dezastrului. A locuit cu
acești oameni un an de zile, apoi a plecat
în Pakistan, în urma cutremurului din
regiune. Acolo a stat aproape trei ani și
jumătate, dintre care 7 luni într-o tabără
militară din Kașmir, lucrând împreună
cu armata pakistaneză. Au reușit să
implementeze mai multe programe, de
reconstrucţie şi de reabilitare a
clădirilor, spitalelor și școlilor, dar și
programe de training pentru femei. Ana
a coordonat proiecte similare în
Myanmar, Bangladesh, Siria. Acum
lucrează pe problematica romilor în
echipa Reprezentantului Special al
secretarului general al Consiliului
Europei, în Strasbourg. GF

Eradicarea sărăciei Acces universal la
extreme și a foametei.
Îmbunătăţirea sănătăţii Combaterea HIV/SIDA, a
materne. malariei și a altor boli.
Donator, asistat,
apoi iar donator
Politica de asistenţă pentru dezvoltare în România
și rolul UNDP. DE MARIA ANTICĂ
ROMÂNIA S-A ALĂTURAT ONU ÎN 1955. Biroul de ţară
al United Nations Development Programme
(UNDP) în România a fost primul deschis într-un
fost stat membru al Pactului de la Varșovia, cu
aproape 20 de ani înainte ca alte astfel de birouri
să fie deschise în statele vecine. Unde suntem și
încotro ne îndreptăm, după 40 de ani de
cooperare cu UNDP, 25 de ani de tranziţie
democratică și 7 ani în Uniunea Europeană?
Explică Anca Stoica, manager de proiect în cadrul
Centrului Regional al UNDP pentru Europa și Asia
Centrală.
Cum a evoluat parteneriatul UNDP-Româ-
nia, mai ales după aderarea la UE?
ANCA STOICA: Înainte de 1989, România era un
donator important de asistenţă pentru dezvoltare
către alte state, în special din Africa. În tranziţia
post-revoluţie, România a devenit un stat
receptor de asistenţă. Ei bine, după integrarea în
UE, în 2007, se află din nou în poziţia de a sprijini
diverse arii de dezvoltare dincolo de graniţele
ţării. În acest context a evoluat și cooperarea
UNDP cu România: de la relaţia tradiţională de
asistenţă la un nou model de parteneriat. De la
suportul oferit României în crearea și dezvoltarea
|8
Promovarea
egalităţii de gen și
educaţie. afirmarea femeilor.
Asigurarea
sustenabilităţii mediului.
Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, adoptate în 2000.
Obiectivele post-2015
Eforturile pentru atingerea Obiectivelor
de Dezvoltare ale Mileniului, adoptate la
scară mondială în anul 2000, nu sunt, nici
pe departe, încheiate. Există progrese în
eradicarea sărăciei, accesul la educaţie,
promovarea egalităţii de gen, reducerea
mortalităţii infantile, combaterea HIV/
SIDA, asigurarea sustenabilităţii mediului
și crearea unui parteneriat pentru
dezvoltare.Totuși, eforturile și rezultatele
nu sunt distribuite egal între actorii
implicaţi, iar criza economică, schimbările
climatice, persistenţa conflictelor și
apariţia altora noi au fost piedici în calea
atingerii obiectivelor. Se caută modalităţi
de încorporare a lecţiilor învăţate în noua
Agendă ONU a Dezvoltării post-2015 -
atunci când programul Millenium
Development Goals ajunge la final.
Reducerea mortalităţii
infantile.
Parteneriate globale
pentru dezvoltare.
capacităţilor naţionale, în trei domenii principale:
guvernarea democratică, reducerea sărăciei și
protecţia mediului, la sprijinul oferit pentru
întărirea capacităţilor tehnice și manageriale de
asistenţă pentru dezvoltare, cât și pentru
implementarea unor proiecte în statele partenere.
Înainte de 2007, programele de ţară ofereau
asistenţă României în domeniul dezvoltării între
graniţele sale, dar parteneriatul actual sprijină
România în împărtășirea acestor experienţe cu
alte ţări, devenind lider regional strategic în
domenii precum asistenţa electorală, protecţia
copilului și lupta anticorupţie.
Ce urmează?
Tranziţia României de la statutul de ţară
receptoare la cel de donator internaţional a
necesitat investiţii importante în mecanisme
instituţionale și legi noi, iar România este acum
pe un drum promiţător către crearea propriei
Agenţii de Dezvoltare. Experienţa României este
importantă acum, când numărul donatorilor
emergenţi este în creștere. Programul regional
al UNDP acoperă state din Europa Centrală și de
Est și stimulează cooperarea est-est, printr-o
platformă ce facilitează schimbul de experienţe
și bune practici. Dezvoltarea internaţională se
reduce, uneori, la conectarea oamenilor la idei,
know how și inovare, pentru a induce schimbări
transformaţionale. Vrem ca România să fie
pregătită, până la finalul lui 2015, să imple-
menteze programe de asistenţă pentru
dezvoltare, în parteneriat cu societatea civilă din
Romania și cu instituţii de stat, în ţările
prioritare. GF

DNA românesc
Justiţia din România: de la corigenţă
la excelenţă și brand de ţară.
Sediul Departamentului Naţional Anticorupţie din București.
L
a nivel global donatorii și
beneficiarii de asistenţă
pentru dezvoltare (AOD)
operează pe un fel de „piaţă”,
pe care România trebuie să își
facă loc. Și, ca în orice piaţă, produsul sau
serviciul tău trebuie cumva branduit, ca
să fie recunoscut, iar brandul se bazează
pe un avantaj competitiv, în vreme ce
impactul vine fie din volumul asistenţei,
fie din credibilitatea donatorului și din
expertiza sa. În acest context și dat fiind
că în cazul României volumul nu este
unul ridicat, Sandra Pralong, fondatoarea
Fundaţiei SynergEtica, consideră că
„pentru a fi credibili trebuie să impunem
pe piaţă <<brand>>-ul nostru, adică acele
domenii de expertiză în care excelăm (…),
domeniile în care am progresat cel mai
mult în timpul tranziţiei, pentru că acolo
avem de oferit lecţiile cele mai valorose
pentru alţii”.
Datorită progreselor remarcabile
realizate, și în pofida criticilor și a
lucrurilor care încă mai trebuie făcute,
|9
DE MARIA ANTICĂ ȘI SIMONA CATANĂ
domeniul justiţiei, cu toate sub-ramurile
sale, este unul dintre cele care pot deveni
branduri de ţară ale României. Într-un
timp foarte scurt am învăţat și reușit să
construim și să fundamentăm, aproape
de la zero, instituţii de referinţă și
funcţionale și avem avantajul configurării
unui sistem judiciar și al unui cadru
legislativ la cel mai înalt standard de
evoluţie pe plan internaţional. Direcţia
Naţională Anticorupţie (DNA) este acum
una dintre primele cinci instituţii
anticorupţie la nivelul UE. Modul de
funcţionare al DNA sau al Agenţiei
Naţionale pentru Integritate (ANI) este de
maxim interes pentru statele din regiune,
mai ales în cazul celor care au un Acord
de Asociere cu UE (Moldova, Ucraina și
Georgia) și au de rezolvat probleme legate
de corupţie, spălare de bani, conflicte de
interese (unde ANI dezvoltă acum o
soluţie de business intelligence unică în
lume, care previne conflictele de interese
înainte de a se întâmpla, prin coroborarea
mai multor baze de date). Modelul
românesc este relevant datorită
experienţei recente de reformare din
timpul pre-aderării (iar SUA și state-
membre UE ca Finlanda, Olanda etc.
finanţează proiecte în această direcţie
prin organizaţii românești), dar și
post-aderării.
Mihaela Ivan-Cucu, expertă în drept
internaţional, semnalează că Mecanis-
mul de Cooperare și Verificare (MCV)
este aici un avantaj, graţie benchmark-
urilor clare pe care le-a stabilit, dar și
schimbului bidirecţional de experienţă
pe care îl potenţează. România a
internalizat, ca urmare a problemelor
întâlnite pe parcursul reformelor, lecţii
de implementare pe care le transmite
deja mai departe chiar statelor occiden-
tale și marilor donatori. Este vorba
despre fundamentarea, înfiinţarea și
funcţionarea unor instituţii, în funcţie
de specificul cultural, de tradiţia
juridică, așteptările și posibilităţile
instituţionale, iar UE folosește aceste
lecţii în sprijinirea statelor-candidate să
atingă standardele europene.
Ministerul Justiţiei are abilitatea de a
transfera cunoștinţele acumulate și oferă
deja un pachet aproape complet de
expertiză pe ce înseamnă politici publice
și legislaţie anticorupţie, sistemul de
detenţie, acoperirea ariei comerciale, din
ce în ce mai mult în zona de recuperare a
creanţelor etc. Cererile vin atât de la
state din Balcanii de Vest sau din Europa
de Est, cât și de la Egipt, Tunisia,
Botswana, Afganistan sau chiar de la
state occidentale, fie direct de la statele
interesate cât și de la organizaţiile
internaţionale sau prin MAE. Iar asta
pentru că România este una dintre
puţinele ţări cu avantajul major al
configurării și actualizării complete a
sistemului judiciar pe cei patru piloni:
codul penal și cel civil și codul de
procedură penală și civilă la cel mai înalt
standard de evoluţie pe plan
internaţional. „Dacă mă întrebaţi ce ar
avea de oferit Ministerul de Justiţie, vă
spun că în primul rând expertiză în
materie de construcţie a pilonilor de
bază ai unui sistem judiciar Nu dăm
lecţii nimănui, însă nu mai suntem nici
în poziţia de a fi ultimul student, din
banca din ultimul rând”, susţine Cornel
Călinescu, implicat, printre altele, în
elaborarea și coordonarea implementării
strategiilor anticorupţie în cadrul
Ministerului Justiţiei. GF

Festivalul intercultural PRO Etnica 2014 de la Sighişoara, ajuns la a XII-a ediţie.
Învăţarea
respectului
Cu 20 de minorităţi naţionale, România a acumulat o bună
experienţă în respectarea drepturilor acestora, pe care o
poate transfera și altor state. DE ANA IANUȘ
ÎNTR-O EUROPĂ CARE SE CONFRUNTĂ DIN CE ÎN CE MAI
mult cu xenofobie și rasism și într-o regiune
marcată de conflicte interetnice, România este un
exemplu în respectarea și promovarea drepturilor
minorităţilor. Datorită condiţiilor impuse de UE
pentru îndeplinirea criteriilor politice de aderare și
pentru că a existat o voinţă politică internă
autentică, România a construit un cadru legislativ și
instituţional al drepturilor minorităţilor care
funcţionează. Folosind instrumentele internaţionale
– Convenţia-Cadru pentru protecţia Minorităţilor
Naţionale și Carta Europeană a Limbilor Regionale
sau Minoritare –, precum și o serie de legi și hotărâri
guvernamentale, statul român oferă cele mai
importante drepturi pentru minorităţile sale
naţionale: reprezentare politică, reprezentare în
administraţia publică locală și drepturi lingvistice.
Există și critici și nu toate prevederile legale sunt
| 10
implementate, dar imperfecţiunile sunt semnalate
și asumate de instituţiile statului. Ba chiar drepturile
și privilegiile oferite minorităţilor au determinat
apariţia conceptului de etno-business – acesta
desemnează demersurile nelegitime ale unor
indivizi care au realizat că e un avantaj să aparţii
unei minorităţi și, prin reprezentare politică, să ai
acces la bugetul de stat. Ei formează ONG-uri
pentru reprezentarea unei minorităţi etnice și strâng
semnăturile necesare pentru a participa la alegeri,
uneori fără să aibă nicio legătură cu comunitatea
respectivă. De pildă, în recensământul din 2002
existau 600 de macedoneni declaraţi, dar la
alegerile din 2004 au participat 3 organizaţii din
partea acestora, care au adunat 30.000 de voturi.
România este un stat cu 20 de minorităţi naţionale
(recunoscute neoficial, pentru că oficial nu există
nicio lege care să le menţioneze), iar experienţa ei
de integrare a acestora poate fi transferată altor
state.
Spre deosebire de alte domenii, în care modelele pot
fi aplicate indiferent de sistemul politic și instituţional
al statului în cauză, în această problemă nu se poate
impune un singur model de urmat, pentru că fiecare
stat potenţial beneficiar are particularităţile sale.
Totuși, ce credibilitate are România pentru a transfera
expertiză în drepturile minorităţilor, dacă mai are și
acasă probleme nerezolvate?
„Eventuala problemă de credibilitate a României
trebuie raportată strict la statul beneficiar; doar
acesta poate face judecăţi de valoare”, spune
Dragoș Mateescu, profesor la Universitatea de
Economie din Izmir, Turcia, specializat în drepturile
minorităţilor. România poate folosi experienţa sa,
pozitivă sau negativă, și poate împărtăși, prin
proiecte bilaterale sau multilaterale, utilizând
instrumentele UE, ce a învăţat în ultimii ani. Este
posibil ca statele beneficiare, în special ţările din
Balcanii de Vest sau din vecinătatea UE, să fie mai
deschise faţă de a învăţa de la un stat ca România,
proaspăt trecut prin procesul aderării, prin tranziţia
spre democraţie, care cunoaște parcursul dificil al
implementării politicilor. Lecţiile României trebuie
adaptate la specificul beneficiarului, în funcţie de
sistemul politic, de prevederile constituţionale, de
reprezentarea minorităţilor și de recunoașterea lor
oficială. Astfel, Turcia și Bosnia și Herţegovina vor
prelua doar acele experienţe care se pot aplica
contextului lor – ceea ce este dificil pentru că Turcia
nu recunoaște nicio minoritate etnică, iar Bosnia și
alte state din Balcani se confruntă cu probleme de
tip hard – teritorialitate, autoguvernare,
independenţă, coabitarea naţionalităţilor.
Experienţa României este utilă în cazul problemelor
de tip soft, cum sunt drepturile lingvistice și
reprezentarea politică a minorităţilor. „Reprezen-
tarea parlamentară e o parte importantă din
sistemul de protecţie al minorităţilor naţionale al
României, iar experienţa statului român poate fi
folositoare nu doar în regiunea sa, ci și în alte părţi
ale lumii. În Africa, de exemplu, și oriunde există un
Parlament ales democratic și reprezentare politică,
pentru că astfel de privilegii oferite minorităţilor sunt
similare în orice stat”, este de părere Vizi Balazs,
profesor în Drept Internaţional și European la
Universitatea Naţională de Administraţie Publică din
Ungaria.
Indiferent dacă România va alege să ofere expertiza
sa Turciei, Serbiei sau Egiptului, este important ca
„lecţiile” să includă realizările, dar și greșelile
aferente, pe care le pot face și alţii. Este, de
asemenea, esenţial ca în acest proces să fie
implicaţi toţi actorii relevanţi, în special minorităţile
naţionale din România și din statul beneficiar – o
dată pentru că ele pot oferi cel mai bun feedback,
dar și pentru că în orice program de transfer de
expertiză implicarea beneficiarilor direcţi este
absolut necesară, pentru a avea impactul dorit. GF
 | 11

Instituţionalizarea asistenţii sociali, cei de la baza acestui sistem, sunt ei

înșiși cazuri sociale, din cauza salariilor mici și a lipsei

dezinstituţionalizării
de asistenţă financiară solidă pentru anchetele pe
care trebuie să le facă pe teren.
E nevoie de reducerea numărului de copii din
sistem și rămânerea lor alături de familiile din care
Notorietatea scandalurilor internaţionale de după căderea regimului comunist cu provin. Provocarea în acest moment înseamnă o
privire la condiţiile inumane în care creșteau copiii în orfelinatele din România și schimbare de paradigmă: de la cea reactivă la una
adopţiile lor e încă proaspătă în memoria noastră. În ultimii ani, însă, tot la nivel proactivă, de prevenire. Pentru o mamă cu șase
internaţional, se discută din ce în ce mai mult despre progresele înregistrate în acest copii, care a ajuns într-o situaţie critică, statul nu îi
domeniu în România, care a ajuns să fie un exemplu de bune practici pentru state din oferă decât opţiunea de a-i lăsa în grija lui,
toată lumea. Despre aceste evoluţii, și despre ce mai e de făcut, într-o discuţie cu Ștefan legându-se la un cost total de aproximativ
Dărăbuș, directorul naţional al Fundaţiei Hope and Homes for Children România. 316.000 de euro, vreme de opt ani (statistic
vorbind, atât stă un copil în sistemul public).
INTERVIU DE MARIA ANTICĂ
Alternativa ar fi să oferi protecţie mamei și copiilor,
ajutând-o să-și găsească un loc de
Ce s-a făcut bine în România muncă, oferindu-i un sprijin material pe
în domeniile protecţiei copilului și un an de zile și, în funcţie de caz,
al dezinstituţionalizării? plătindu-i o chirie pe un an sau doi. Deși
Ștefan Dărăbuș: La începutul cuantumul acestor forme alternative de
anilor 2000 nu existau servicii sprijin pare mai mare într-o primă fază, e
alternative bazate pe familie. Era un cu mult mai mic decât suma pe care
singur sistem de tip vechi, casa de copii, statul ar cheltui-o cu cei 6 copii luaţi
care numai casă nu era. Dacă privești la direct în grija lui. Nu există, în acest
nivel macro, se observă o evoluţie moment, o modalitate prin care acest
cantitativă: aveam 100.000 de copii în lucru să se întâmple, iar o astfel de
instituţiile de tip vechi, pe atunci în schimbare ar reprezenta etapa de calitate
număr de aproximativ 470. Acum sunt în care ar trebui să intrăm.
8.800 de copii și aproximativ 160 de
astfel de instituţii. Spre deosebire de Cu toate acestea, se vorbește despre
acum 13-14 ani, avem centre maternale, posibilitatea “exportării” experienţei
centre de primire în regim de urgenţă și românești în materie de
case de tip familial. În plus, nu exista pe atunci niciun dezinstituţionalizare.
fel de stopare a intrării unui copil în instituţie, un instituţionalizat e cu un copil prea mult, iar problema Disfuncţiile acestea sunt ceea ce noi mai trebuie
bebeluș de 5 luni putea fi luat în sistem, pe când este că, de fapt, avem un număr aproape constant să facem. Cu bune și cu rele, România e un studiu
acum doar cei cu vârsta minimă de 3 ani pot fi de 64-65.000 de copii în sistem, în fiecare din de caz extraordinar, pentru că a ajuns într-o
instituţionalizaţi, fapt ce denotă o înţelegere mai ultimii 10 ani. perioadă scurtă de timp atât de departe. Pentru
aprofundată la nivelul structurilor de stat pentru În același timp, nu poţi spune că ai un sistem de multe dintre statele din jur și din lume, România
importanţa pe care o are un mediu familial în protecţie al copilului normal în situaţia în care aproape este un exemplu legitim de bune practici și de la
dezvoltarea unui copil. 60% din cei aproximativ 8.000 de copii pe care îi mai care au ce învăţa, ele fiind foarte departe de a-și
ai în instituţii sunt cei cu nevoi speciale. Nu mai poţi asuma procesul de dezinstituţionalizare. Avem un
La ce mai avem de lucru? spune nici că protecţia copilului e o prioritate pentru centru de formare și schimb de experienţă în
Acum avem aproximativ 23.000 de copii în tine în momentul în care nu te folosești de fondurile România, primim vizite ale reprezentanţilor altor
alternative de tip familial, 18-19.000 care cresc în structurale pentru a dezvolta alternative în sistem state și ale ONG din ţări precum Bosnia, Belarus,
asistenţă maternală, 9.000 în institutii și alţii în sau servicii inovative. Și nici nu poţi face o Republica Moldova, Ucraina sau Bulgaria, dar și din
plasament simplu. Pentru noi, orice copil monitorizare eficientă a evoluţiei copiilor câtă vreme Africa sau America Latină. GF

Repetarea succesului din trecut

Contextul în care s-au produs schimbările din domeniul dezinstituţionalizării în
România a fost o situaţie aproape ideală pentru a rezolva orice problemă aferentă.
Presiunea externă, voinţa politică din ţară pentru a rezolva problemele, o relativă
abundenţă a resurselor materiale, resurse umane motivate, îndeajuns de mult timp și
o problematică care atinge emoţional în mod pozitiv o bună majoritate a populaţiei
sunt toate motivele succesului, în opinia mea. Menţinerea și replicarea acestui succes,
însă, este problematică din cauza condiţiilor diferite în acest moment: presiunea
externă aproape nu mai există, avem din ce în ce mai puţini oameni foarte buni care
au rămas în sistem, finanţările sunt din ce în ce mai puţine, iar numărul ONG-urilor
care lucrează în acest domeniu este din ce în ce mai mic.
Încet, încet, ne îndreptăm spre o altă criză a sistemului. Condiţiile în instituţiile de
stat sunt încă foarte departe de a satisface nevoile de bază ale unui copil. Abuzurile,
violenţa, medicamentaţia aiurea și o risipă a banului public sunt probleme care devin
din ce în ce mai acute. Numărul de copii care dispar din sistem și îi regăsim pe străzile
capitalelor europene este în creștere. O Agenţie Europeană pentru Inovare socială,
romi și protecţia copilului cu sediul la București ar fi o soluţie, pentru că ar putea
recrea aceleași condiţii ce au condus la succesul remarcabil de acum 10 ani.
- Valeriu Nicolae, director regional pentru advocacy la World Vision International
 | 12

O schimbare în Libia nouă

O organizaţie din Timişoara a reformat
sistemul penitenciar din Benghazi. DE DANIELA CRĂCIUN

D
e la începuturile revoluţiei
libiene și proclamarea
orașului Benghazi drept
primul oraș liber din Libia,
echipa Institutului
Intercultural Timișoara și-a dorit să
sprijine cooperarea dintre Timișoara și
Benghazi, două orașe care au iniţiat
mișcarea de libertate în ţările lor.
Tranziţia spre un regim democratic a
fost confirmată de organizarea primelor
alegeri libere în 2012. Deși contextul
geo-strategic este diferit, structural,
procesul de tranziţie libian are multe
elemente comune cu ce s-a întâmplat în
România, imediat după Revoluţia din
Decembrie 1989.
Sistemul penitenciar românesc este
recunoscut azi, la nivel internaţional,
drept un model de bună practică, cu
standarde înalte în privinţa respectării
drepturilor omului. De aceea, Comisia
Europeană a acceptat să finanţeze
proiectul „Promovarea reformelor bazate
pe drepturile omului în sistemul
penitenciar libian”.

Învăţare comparativă. Echipa proiectu-

lui a evitat să propună un model, care să
fie copiat și implementat ca atare în
Libia. Colaborarea s-a bazat pe învăţare
comparativă, încurajarea gândirii critice
și construirea unei relaţii de cooperare
bazată pe încredere, între libieni și
români. Proiectul-pilot a fost aplicat în
Penitenciarul Kuwayfyiah din Benghazi,
cel mai mare din Libia. A fost un succes,
iar autorităţile vor să-l extindă în toate Ambasadei României în Libia. european pentru promovarea
penitenciarele libiene. Programul a cuprins: vizite de studiu democraţiei și drepurilor omului și este
Închisorile au avut de suferit în timpul în Libia și România; cursuri despre prima finanţare de acest fel pentru o
revoluţiei, după evadarea masivă a respectarea drepturilor omului; cursuri organizaţie din România.
deţinuţilor și distrugerea infrastructurii. de engleză și franceză pentru angajaţii Pe lângă acesta, în 2013, ANP a primit
Proiectul românesc a reușit, în mai puţin penitenciarului, pentru a facilita vizite de studiu din Republica Moldova
de un an, între 2012-2013, să pregătească comunicarea cu deţinuţii imigranţi, care și Armenia și a încheiat un protocol de
personalul și să asigure o modernizare nu vorbesc limba arabă; dotarea colaborare cu administraţia penitenci-
parţială a infrastructurii. În proiect au penitenciarului cu infrastructură IT și arelor din Croaţia. GF
participat reprezentanţi ai societăţii realizarea unui software pentru înregis-
civile și ai Administraţiei Naţionale a trarea datelor deţinuţilor. Proiectul a fost Daniela Crăciun este manager de proiect la
Penitenciarelor (ANP), cu sprijinul finanţat prin EuropeAid, Fondul Institutul Intercultural Timișoara.
 | 13

Muniţie
de export
Participări românești la reforma forţelor
armate și de poliţie din alte ţări.
DE LEYLA MUŢIU ȘI OANA POPESCU

Î
n decembrie 1989, România număra 200.000 de soldaţi care, de la
începutul anului, nu trăseseră niciunul mai mult de cinci cartuşe la
antrenamente. Parteneriatul Strategic cu SUA (1997), iar apoi aderarea
la NATO (2004) au fost instrumente vitale de sprijinire a reformei
politice, economice, militare şi administrative, iar structurile de
securitate, consideră consilierul prezidenţial Iulian Fota, au făcut
progrese mai rapide decât orice alte instituţii - reducerea efectivelor,
profesionalizare, control civil, interoperabilitate, politică de securitate și
apărare comună cu ceilalţi membri ai Alianţei.
Aceasta s-a datorat NATO, care transmitea instrucţiuni precise, dar și ierarhiei
militare și procedurilor stricte, ca și colaborării extrem de strânse cu partenerii
americani și britanici. Este o experienţă consistentă, bine documentată, pe care
cei care au traversat-o la acel moment o pot transfera acum statelor partenere
NATO, care au aceleași nevoi și un punct de plecare similar. „Noi am putea
exporta, sub formă de experienţă, atât succesul, cât și insuccesul“, spune Hari
Bucur-Marcu, fost șef al Biroului Operaţiuni și Planificare NATO, care admite că
procesul de reformă internă nu s-a desfășurat deloc fără dificultăţi - corupţie,
rezistenţă la schimbare, lipsă de voinţă politică și de buget, „lipsa planificării, a Militar român, în Afganistan.
obiectivelor și priorităţilor, fără de care nu ai putere militară, orice buget ai avea”.
Din Georgia, unde ocupă un post de conducere în Misiunea de Monitorizare a
UE (EUMM), Col (r) Costel Simion adaugă: „e important să-i învăţăm să nu facă Germania, UK sau scandinavii. Meritul principal este cantitativ, iar ECFR
greșelile noastre – de pildă, când s-au făcut disponibilizări oferindu-se salarii semnalează că nu avem programe adecvate de pregătire pentru misiuni, nu
compensatorii rezultatul a fost că ne-au plecat o mulţime de oameni dintre cei avem o bază de date naţională a civililor disponibili, avem o planificare și
mai bine pregătiţi”. Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” organizează coordonare slabă între instituţii și ne lipsesc exerciţii comune civil-militare.
cursuri acreditate NATO pentru personal din Republica Moldova, Armenia, Potenţialul de creștere și de imagine internaţională este însă imens.
Azerbaidjan, Georgia, Afganistan, Uzbekistan, pe banii NATO și SUA, cu scopul de Sorinel Preda, până recent ofiţer civil de poliţie la Departamentul de Operaţiuni
a familiariza militarii acestor ţări cu structurile Alianţei Nord-Atlantice și a-i de Menţinere a Păcii al ONU (New York), crede că România și-ar putea permite
sprijini în reformarea propriilor forţe armate și a învăţământului militar. Aceste ambiţii mai mari: să pună accent pe asistenţă bilaterală, care oferă mai mare
programe sunt importante, susţine colonelul Furnică Pascu, director al Centrului vizibilitate și eficienţă, pentru că adesea românii sunt mai buni comunicatori și
de Management al Crizelor şi Operaţiunilor Multinaţionale, și pentru că înţeleg mai bine situaţia locală, nu doar pe misiuni în cadrul organizaţiilor
demonstrează că România este furnizor de securitate, nu doar consumator. Din internaţionale. El spune că rezultatele tind să fie cu atât mai slabe cu cât
păcate, instituţionalizarea unor cursuri similare pentru civili, care fusese propusă misiunea este sub egida unei organizaţii mai mari, unde mandatul este intens
cu mulţi ani în urmă sub forma unui Centru de Reconstrucţie Post-conflict la politizat și trebuie negociat între mulţi membri, ieșind diluat din acest proces,
București, nu s-a materializat. banii se termină când se termină voinţa politică, dependenţa de donatori face ca
Tot pentru a-și demonstra importanţa ca furnizor de securitate, România a șefii misiunii să raporteze ceea ce aceștia vor să audă, contribuţiile de personal
devenit unul dintre cei mai activi contributori la misiuni externe de combat și ale statelor sunt voluntare, deci te poţi trezi cu oameni mai puţin pregătiţi. Dacă
stabilizare. Ulterior, a încercat să extindă această expertiză și la misiuni civile – cu România ar veni cu proiecte concrete, care se pliază atât pe nevoile beneficiarului,
forţe de poliţie, jandarmerie, incluzând recent și ONG-uri. Nișa este uriașă: cât şi pe priorităţile donatorilor, fondurile ar putea fi atrase cu mai mare eficienţă.
deficitară la nivelul apărării colective, Uniunea Europeană pune cel mai mare Ar mai fi o condiţie, arată însă mulţi dintre militarii și poliţiștii întorși din
accent pe misiunile civile. Acestea suferă însă de lipsuri majore: criză de personal misiuni: o politică de personal mai bună și reducerea corupţiei și nepotismului,
pregătit și dispus să acţioneze în zone dificile, coordonare problematică astfel încât cei care au beneficiat de experienţa misiunilor externe să fie utilizaţi
civil-militară etc. În acest context, România este deja considerată, într-un raport la valoarea lor, iar cei care primesc oferte de la ONU, UE sau OSCE pentru înalte
al European Council on Foreign Relations din 2009, printre statele-membre posturi externe să fie susţinuţi de statul român, mai degrabă decât „torpilaţi“ în
performante, alături de Austria, Franţa, Italia, depășite doar de „profesioniștii“ ca favoarea unor apropiaţi ai șefilor de instituţii. GF

Mici, dar eficace
Cum fac ţări din Noua Europă transfer de experienţă
politică și economică.
C
e poţi face ca să fii luat în seamă
dacă ești o ţară mică, având o
economie în reformare și o
societate care încă își caută drumul? Nu
lucruri multe, dar lucruri importante.
Construirea unui profil de ţară vizibil și
credibil este un efort pe care statele mici
sunt obligate să-l facă pentru a rămâne
în jocul geostrategic.
CEHIA – „Identifică-ţi moștenirea și
folosește-o în avantajul tău!” este regula
după care Praga își ghidează politica de
asistenţă pentru dezvoltare (AOD).
Drepturile omului și democratizarea,
devenite trademark odată cu Havel, sunt
domeniile în care Cehia excelează când
vine vorba de proiectarea externă a
experienţei acumulate. Iar liniile de
acţiune sunt două, cu două categorii de
beneficiari: statele aflate în tranziţie de
la totalitarism la democraţie (Republica
Moldova, Balcani și mai nou, Burma
etc), unde transferul de asistenţă este
sprijinit de dialog instituţional la nivel
de stat și câteva state cu regimuri
totalitare (Cuba, Belarus), unde asistenţa
este la nivel de grassroots. „Lucrul cu
statele unde nu există democraţie, unde
acţiunile tale sunt privite cu ostilitate de
către clasa conducătoare, e o prioritate
absolută pentru Cehia”, declară Jiri
Šitler, Ambasadorul Cehiei la București.
Motivaţia ţine de datoria morală faţă de
populaţia acestora și de argumentul
pragmatic: democratizarea unui stat –
fie el și la câteva mii de kilometri de tine
– ajută la creșterea securităţii ţării tale.
Cu un sector ONG sprijinit puternic și
utilizat ca vector de imagine pentru stat
(organizaţia cehă People in Need
implementează politica cehă de
asistenţă pentru dezvoltare în 28 de state
de pe glob!), cu legislaţie dedicată și
| 14
DE RUFIN ZAMFIR ŞI MARIA ANTICĂ
strategii de implementare, cu instituţii
de coordonare stat – societate civilă,
Cehia demonstrează că poţi lovi above
your weight chiar și fără un buget
fantastic. Ba mai poţi obţine și un bonus
colateral: renumele Cehiei ca stat care
sprijină democratizarea altora îi salvează
imaginea la nivel internaţional când
vine vorba de scandalurile interne
(corupţie, chiar încălcarea drepturilor
minorităţii rome)!
POLONIA – „Identifică-ţi interesul!” este
regula pe care o adaugă Varșovia. Faptul
că o mare parte a politicii poloneze de
asistenţă pentru dezvoltare merge in
China pare mai puţin șocant când afli că
o direcţie fundamentală a ajutorului
polonez este dezvoltarea economică, iar
Polonia ocupă locul șapte în UE ca nivel
de schimburi comerciale cu China.
Polonia nu face doar acte de caritate, ci
caută să își promoveze și interesele
proprii. Fondurile alocate sunt adminis-
trate doar în proporţie de 10% de către
MAE polonez, iar restul, de alte minis-
tere, în funcţie de domeniu.
Cei 10% administraţi de Externele
poloneze sunt în mod tradiţional
dedicaţi promovării democraţiei și
împărtășirii experienţelor tranziţiei.
Beneficiarii principali sunt state din
Parteneriatul Estic, unde ONG-uri
poloneze derulează parteneriate cu
societatea civilă locală. „Există
oportunităţi pentru cooperarea
României cu Polonia pe tema Moldova
sau Ucraina”, spune Patryk Kugiel,
analist la Polish Institute of Internation-
al Affairs. Strategia Poloniei (care
beneficiază și de un cadru legislativ
specific și de comunicare cu mediul de
afaceri) se bazează pe strânsa legătură
cu o reţea internă de think-tank-uri de
policy analysis, ale căror studii sunt
implementate la nivel instituţional.
Toate statele din Grupul Vișegrad (cu
al său Vișegrad Fund, care pune în
comun resurse și coordonarea AOD)
și-au creat adevărate generatoare de idei
în politica externă și vectori de vizibili-
tate, axate pe aceleași direcţii ca și AOD:
Krynica Economic Forum și Wrocław
Global Forum în Polonia, GlobSec în
Slovacia, Forum 2000 în Cehia, Ungaria
cu Fundaţia Soros și Central European
University!
LETONIA – Mai la nord și la o scară mai
mică, Riga își focalizează asistenţa
pentru dezvoltare după principiul „Fă
ceea ce te pricepi mai bine!”. Mara
Simane, fost director al asociaţiei
ONG-urilor letone care lucrează în
dezvoltare, completează că „este
important ca noii donatori de AOD să se
orienteze către domenii unde încă mai
au probleme interne și unde pot
beneficia și ei de experienţa
acumulată”. Și aici sectorul ONG leton
este puternic angrenat în transferul
AOD în strânsă legătură cu Ministerul
de Externe. Este, practic, un cerc care se
închide: experţii s-au specializat în
interiorul instituţiilor de stat, într-un
sistem care i-a încurajat permanent să
rămână competitivi. Când statul nu a
mai putut să îi remunereze conform
experienţei acumulate, aceştia au
continuat să-i sprijine politicile, însă au
făcut-o din mediul privat. Transferul
AOD prin sectorul ONG (și accesul,
astfel, la capacităţile de networking al
acestuia) a facilitat conștientizarea
internă a importanţei asistenţei pentru
dezvoltare, oferind în același timp o
platformă de pe care Letonia să se poată
lăuda cu capacităţile sale de a se
implica relevant în problemele globale.
România colaborează destul de puţin
cu vecinii ei în acest domeniu, adaugă
toţi cei intervievaţi, care speră că aceasta
își va atinge potenţialul de stat mare în
regiune odată cu maturizarea politicilor
în domeniul AOD. GF

D
eși în relaţie cu vecinii este
mai dificil de atins un
echilibru între acordarea de
sprijin și problemele
bilaterale generatoare de
neîncredere, direcţia cooperării României
cu regiunea sa este clară: transferul
experienţei de europenizare. Problemele
vecinilor sunt aceleași
(corupţie, nevoia de instituţii
funcţionale ale statului de
drept, implementarea
acquis-ului unional), iar
interesul României este să
aibă vecini europeni, cu care
se negociază mai ușor, se fac
mai ușor și schimburi
comerciale, sintetizează Paul
Ivan, expert la European
Policy Center. Desigur,
scăderea entuziasmului faţă
de aderarea la UE în
interiorul și în afara ei duce la
un ritm mai lent al reforme­
lor, dar în același timp face și
mai importantă susţinerea
României.
“Acest lucru se întâmplă
oarecum natural, nici nu
trebuie să fie o politică
oficială, pur și simplu suntem
apropiaţi structural de aceste
state, problemele sunt
similare, iar noi am trecut
prin procesul ăsta relativ de
curând”, explică Cristian
Ghinea, directorul Centrului
Român pentru Politici
Europene (CRPE). Faptul că avem încă
probleme este, paradoxal, un avantaj, arată
Alina Doroftei, diplomată, raportoare a
Misiunii de Consiliere a UE în Ucraina.
„Deși suntem actori mici, ca expertiză
avem un avantaj, pentru că statele
occidentale nu au trecut prin experienţe
similare. Partenerii din statele beneficiare
sunt foarte receptivi, mai ales pentru că noi
nu impunem un anume model, ci
prezentăm realizările noastre și problemele
cu care ne-am confruntat, într-un dialog”.
Ghinea numește asta „strategia jujitsu”: un
donator mic își folosește propriile
slăbiciuni din experienţe recente pentru a
puncta anumite chestiuni. Așa se explică
de ce prezenţa românească se manifestă
mai ales în domenii unde reformele nu
s-au încheiat nici la noi. CRPE are în
Republica Moldova proiecte pentru
încurajarea independenţei justiţiei și a
instituţiilor anticorupţie, dezvoltare rurală,
protecţia copilului, iar în Georgia lucrează
| 15
la liberalizarea vizelor, antidiscriminare,
protecţia datelor. Ghinea exemplifică
modul în care ONG-urile își pot exporta
competenţele, deși nu dispun de fonduri
generoase: „Noi vizăm finanţări de la state
care au Republica Moldova printre ţările
prioritare. Avem un proiect în Republica
Moldova pe bani de la guvernul Estoniei,
Apropierea
vecinilor
Primii beneficiari ai succeselor
și insucceselor României.
care finanţează același program, de
asigurare a calităţii în învăţământ, și în
România”. Directorul CRPE consideră că
sistemul de finanţare a proiectelor de
asistenţă pentru dezvoltare prin MAE, care
lansează anual call-uri deschise, imple-
mentate apoi prin PNUD, asigură competi-
tivitate și transparenţă, singura problemă
fiind că prea puţin din fondurile naţionale
sunt date MAE spre a fi gestionate.
Alina Inayeh, directoarea Black Sea
Trust (BST), iniţiativă regională a
German Marshall Fund, cu vechime de 8
ani, confirmă că din ce în ce mai multe
ONG-uri românești au proiecte în
regiune, România fiind pe primul loc la
accesarea de fonduri – şi nu pentru că
sediul BST este în București. Explicaţia
este că România este singurul stat capabil
să implementeze proiecte mari, având și
experienţa cea mai relevantă, pentru
statele din regiune, spre deosebire de
baltici sau central-europeni care nu au
„beneficiat” de aceleaşi dificultăţi şi
meandre ale tranziţiei, care să-i apropie
de nevoile şi problemele vecinilor.
Începutul a fost mai dificil, pentru că
organizaţiile românești nu erau intere-
sate de proiecte transfrontaliere, dar s-au
făcut eforturi pentru a le atrage în astfel
de programe, iar acum BST colaborează
cu diverse think-tank-uri,
pe anticorupţie, studii de
securitate, monitorizarea
Parlamentului și prob-
lema minorităţilor,
organizare comunitară
– practic nu este vreun
domeniu în care să nu
existe expertiză în
România, iar cererea încă
depășește capacitatea
ofertei. Vizibilitatea și
impactul maxim au fost
atinse în Republica
Moldova, iar Alina Inayeh
consideră că acestea ar
putea fi sporite dacă ar
crește colaborarea cu
autorităţile, mai ales cu
Ministerul de Externe,
care nu a capitalizat
suficient reţeaua de
contacte și competenţele
societăţii civile sau
fondurile de care dispun
alţi donatori.
În Balcanii de Vest,
situaţia este puţin diferită.
Pe de-o parte, există
ONG-uri românești care au
câștigat deja recunoaștere locală graţie
proiectelor implementate. Pe de altă parte,
România și Bulgaria sunt văzute ca fiind
„elevii răi”, cu o performanţă negativă în
timpul negocierilor, ajutate de conjunc-
tura politică favorabilă să obţină statutul
de membru, din cauza cărora procesul de
preaderare a devenit mai dur pentru
Balcanii de Vest. O implicare sporită a
României ar putea schimba însă această
percepţie, crede Mihaela Osorio,
consilieră politică a comandantului
misiunilor EUSR și EUFOR din Bosnia-
Herţegovina. În Bosnia, unde are deja un
contingent militar, România ar putea
contribui mai mult sub umbrela
organizaţiilor internaţionale, în domenii
necontroversate: deminare, dezvoltarea
instituţională a forţelor armate, elimi­
narea surplusului de muniţie, minorităţi,
reformele economice – reforma fiscală, a
pieţei muncii și stimularea investiţiilor
străine. GF

O revenire
în MENA
Foștii studenţi arabi în
România vor să înveţe
și democraţia tot de la
București.
P
rimul guvern libian de după
căderea lui Ghaddafi avea doi
miniștri vorbitori de română,
așa cum ambasadorul Iranului
în Qatar are doctoratul luat la
București.
Said Sadek, profesor de sociologie
politică la Cairo, înșiră pe nerăsuflate:
„securitate, protecţia frontierelor, antitero­
rism, reforma sistemului de justiţie,
lustraţie, instruirea judecătorilor,
anticorupţie, poliţie (instruire și suport
tehnic) ... dacă judecători români ar vorbi în
presa egipteană, la conferinţe, despre cum
s-au făcut lucrurile în România, ar putea
vedea și publicul nostru că se poate, ar crea
presiune asupra instituţiilor... După
Primăvara Arabă, aici totul este de făcut. Ne
puteţi ajuta și arătându-ne cum să
deschidem piaţa de media, să avem canale
de televiziune private... dar și cum să
construim partide politice și să purtăm
campanii electorale, pentru că noi, din 85
de partide politice, de fapt nu avem
niciunul serios... cum să promovăm
candidaţi femei... Cum aţi făcut voi reforma
sistemului de educaţie? Cum aţi scos
curricula comunistă din manuale? Noi ne
chinuim să eliminăm fundamentalismul
religios din curriculă... dar universităţile
noastre sunt încă slabe, ar avea nevoie de
cooperare cu cele din România“.
Sadek amintește ce aport extraordinar
de imagine pentru România au fost
bursele acordate de statul român
studenţilor străini, în vremea regimului
Ceaușescu. Unii au acum funcţii înalte, în
mediul public și privat. Sunt mii de
indivizi, în lumea arabă, care au familii
mixte, nostalgia locurilor studenţiei, care
au proiectat în toată regiunea o imagine
pozitivă a României și i-ar putea facilita
implicarea în proiecte sociale, economice,
de educaţie şi turism - dar cu sprijin
instituţional de la București. Statele din
MENA (Orientul Mijlociu și Nordul Africii)
| 16
Proteste pro-democraţie în Egipt.
au solicitat în mod expres sprijin României
pentru tranziţia pe care o parcurg în
prezent, întrucât consideră că experienţa
noastră este cea mai apropiată de a lor.
Când și-a deschis un birou în Tunisia,
acum câţiva ani, German Marshal Fund a
propus autorităţilor de la București un
parteneriat, o punte între zona Mării
Negre și Orientul Mijlociu. Ideea a fost
bine primită, dar nu a existat nicio urmare
practică. MAE și-a orientat însă o parte a
asistenţei pentru dezvoltare și către
această regiune.
Este adevărat că transferul de
cunoștinţe la nivel de stat este un proces
greoi, din cauza birocraţiei excesive şi
atenţiei acordate politicii interne. Acest
lucru deschide însă oportunităţi sectoru-
lui românesc de business și societăţii
civile, instrumente soft de politică externă,
complementare ambasadelor. Experienţa
de acasă ar putea fi adaptată statului-
gazdă. S-ar putea lucra cu echipe specia­
lizate pe dosare emergente, printr-un
mecanism flexibil, care să simplifice
comunicarea între instituţiile statului şi
entităţi private implicate în proiecte
externe, sugerează Manuela Paraipan,
analistă de politică externă, angrenată de
zece ani în proiecte în Orientul Mijlociu.
Un fost ambasador la București propunea,
cândva, organizarea, o dată la câţiva ani,
în parteneriat cu instituţii româneşti și
ambasade, a unei perioade „de revedere”,
în care să fie invitaţi foşti studenţi arabi,
asiatici și nu numai, care au studiat în
Romania - să vină cu familiile, să viziteze
și să discute proiecte comune.
România a avut înainte de 1989 o
prezenţă economică ce a lăsat o moștenire
de neșters în regiune: de la fabrici de
ciment, până la produsele Ana Aslan sau
la tractoare – pe care și azi egiptenii le-ar
prefera, chiar la mâna a doua, dar de
fabricaţie românească, unora noi. Între
timp, sectorul de business românesc,
împins de criză să caute oportunităţi în
afara UE și pieţei naţionale, a început deja
să facă pași, timizi, în zonă. Unii au făcut
performanţă (firme de IT în Golf, de
construcţii în Irak); mulţi au însă nevoie
de sprijin în a-și face contacte, a afla
despre oportunităţile existente.
Ca să afli că o ţară din spaţiul MENA are
nevoie de expertiză în justiţie sau educaţie,
trebuie să faci parte din anumite reţele de
influenţă internaţională. Nu este necesară
coordonarea de stat, spune Manuela
Paraipan, ci doar colaborarea acestuia. S-ar
putea utiliza un instrument de comunicare,
un mecanism des întâlnit la nivel european
– de pildă un website cu informaţii la zi,
gestionat de un centru non-profit, prin care
cei din societatea civilă sau business să
relaţioneze cu cei din diplomaţia formală,
cu potenţialii parteneri, colaboratori şi
angajatori locali și să găsească date despre
iniţiative și interese din regiune. În materie
de administraţie publică, justiţie, servicii de
informaţii, cooperare transfrontalieră în
teatre de luptă, anticorupţie, agricultură,
zona de IT, România poate oferi expertiză și
statelor din regiunea MENA – inclusiv în
mod lucrativ. GF

Cinci direcţii de... dezvoltare
Asistenţa oficială pentru dezvoltare este un stimulent destinat să aducă laolaltă, cu sens,
actori, resurse și proiecte. Cinci linii de acţiune externă, agreate și urmate consecvent, ar
putea augmenta profilul internaţional al României.
1
Participarea României la
misiuni de stabilizare și
reconstrucţie post-conflict ne
duce cu gândul de regulă la Irak
și Afganistan. O altă experienţă
este relevantă: misiunea UE în
Georgia, unde diplomaţi,
militari, poliţiști și reprezentanţi ai
societăţii civile specializaţi în drepturile
omului și juriști din România formează
din septembrie 2008 peste 10% din
efectivul misiunii europene, iar
specialiștii români sunt apreciaţi.
Învăţămintele primului an de misiune ne
arată că trebuie să fim mai bine pregătiţi
pentru astfel de misiuni, cel puţin în faza
iniţială. Trebuie să fim gata să contri-
buim de pildă cu mai multe mașini
blindate civile, nu doar militare. Trebuie
să avem o listă cu experţi naţionali în
așteptare, gata să fie desfășuraţi în teren
în scurt timp. Aceștia trebuie să fie din
domenii relevante pentru tipul de
misiuni complexe actuale, de la experţi
în drept constituţional sau legislaţie la
experţi electorali, militari sau experţi în
energie sau lupta împotriva traficului
ilegal. Trebuie să avem programe de
pregătire periodice și capacitatea de a-i
stimula, printr-un cadru legal adecvat,
să participe în misiuni care vor spori
prestigiul și vizibilitatea ţării. Este o
manieră eficientă de a continua eforturi
deja depuse care demonstrează că
suntem preocupaţi de pacea și securi-
tatea internaţională. Tocmai de aceea ar
trebui să participăm mai mult și în
misiuni ONU, nu preponderent UE și
coaliţii de voinţă.
2
În ultimii 7-8 ani, România a
dezvoltat constant parteneri-
ate, a găzduit programe de
pregătire, schimburi de
experienţă, conferinţe și
seminarii de asistenţă și
pregătire în domeniul
electoral pentru ţări din regiunea Mării
Negre, Asiei Centrale și Caucazului de
sud, Africii și Orientului Mijlociu.
Controversele recente privind votul
| 17
diasporei la alegerile prezidenţiale nu ar
trebui să ne împiedice să vedem
imaginea de ansamblu: avem o
experienţă electorală, cu sincope și
progrese, care poate fi utilă și altora,
avem experţi care să o promoveze.
Ne-am construit o bună reputaţie în
această nișă. Ar trebui să o întărim și
extindem.
3
Cu propria noastră experienţă
de transformare dificilă, dar
considerată în genere o
reușită, am avut deja în
ultimii ani proiecte de
asistenţă pentru reforma peni-
tenciarelor în Afganistan, Irak
sau Libia care au ajutat atât la reforma
administraţiei penitenciarelor, cât și la
respectul drepturilor omului în centrele
de detenţie. În Libia, proiectul a fost
finanţat din fonduri europene și a fost
rezultatul parteneriatului între un ONG,
Institutul Intercultural Român și
Administraţia Naţională a Penitenciare-
lor. Acesta a fost apoi extins la solicitarea
părţii libiene, care a finanţat în România
un program de specializare a
funcţionarilor naţionali. Stabilirea unui
profil pe acest domeniu ar putea
conduce la accesarea mai multor fonduri
europene de asistenţă externă și la
ancorarea mai puternică a profilului de
ţară care oferă asistenţă în reformă
instituţională democratică și respectul
drepturilor omului.
4
Trebuie să continuăm
programul de burse guverna-
mentale pentru studenţii
străini și să încurajăm
universităţile românești să
ofere programe de calitate
cursanţilor străini. Evident,
aceasta nu se poate face fără un
învăţământ românesc performant.
Facultăţi din România oferă programe de
educaţie universitară în engleză sau
franceză. Medicina a rămas un domeniu
care atrage studenţi străini. De pildă,
1.500 de studenţi tunisieni învaţă
DE FILON MORAR
medicina sau farmacia la Iași, Cluj,
Târgu-Mureș, București și Timișoara.
România trebuie să încerce să devină un
pol de atracţie pentru studenţii din
regiune. În acest fel am putea sprijini
eficient formarea unor elite pro-euro-
pene în Ucraina, Georgia, Azerbaidjan,
Kazahstan și contribui la stabilizarea și
dezvoltarea zonei de vecinătate în
paralel cu promovarea valorilor care
ne-au adus și pe noi în UE. Ungaria și
Polonia se străduiesc și au succes în
această direcţie. Nu trebuie să ne
raportăm la ce fac alţii în termeni
concurenţiali, ci să găsim domeniile sau
ariile unde avem un avantaj comparativ.
5
Asistenţa în domeniul
sănătăţii este esenţială pentru
că de regulă vine în situaţii
extreme, de ajutor umanitar
după o catastrofă naturală sau
după un conflict armat care
afectează și civili. România ar
putea desfășura un spital de campanie
cu sprijinul Ministerelor Apărării și
Sănătăţii în proximitatea unor zone de
conflict, oferind asistenţă de specialitate
care ar fi foarte apreciată de populaţie și
guverne. Totuși, nu am luat această
decizie nici în cazul evenimentelor din
Libia sau din Siria. Companiile și
spitalele private românești ar avea și ele
de câștigat. Când programul de tratare în
România a răniţilor libieni a fost
demarat de guvern, acesta a fost
continuat, cu finanţare ulterioară din
partea statului libian, de către spitalele
private românești. Alţi pacienţi libieni
au optat pentru baze de tratament
balneo-climaterice. Mai mult, de ce
Institutul Cantacuzino nu ar putea
atrage fonduri europene pentru a face
cercetare în domeniul prevenirii Ebola
sau produce vaccinuri care să aibă
impact real în campaniile medicale din
Africa? GF
Filon Morar este diplomat de carieră. Recent a condus
Centrul Regional UNEST al Misiunii ONU de Suport
pentru Libia - iar acum lucrează în sistemul ONU
 | 18

>> CONTINUARE DIN PAGINA 2

de interese economice sau politice, dar și
relaţiilor bune dinainte de 1989, când
România era un important donator de
asistenţă pentru dezvoltare (inclusiv prin
bursele pentru studenţi străini, care astăzi
înseamnă tot atâţia egipteni, tunisieni,
irakieni sau albanezi care vorbesc limba
română și ocupă poziţii influente în ţările
lor). Prezenţa cu trupe în misiunile de
stabilizare din Afganistan, Irak, Kosovo,
Bosnia, Sudan, Congo au contribuit la
notorietatea României și o bună
cunoaștere a mediului local.
Bucureștiul poate „vinde” toate aceste
avantaje și expertiza de care dispune
partenerilor săi occidentali – state cu
programe solide de asistenţă și fonduri
generoase. Societatea civilă, mediul privat
și instituţiile din România ar putea
dezvolta astfel proiecte în colaborare cu
partenerii, contribuind astfel la proiectele
de dezvoltare dincolo de mijloacele lor
financiare reduse, dar la înălţimea resursei
umane de care dispun, iar la rândul lor
și-ar putea perfecţiona capacităţile de
management al acestor programe.
Deschiderea partenerilor în acest sens este
foarte mare – donatori guvernamentali (de
pildă cunoscutele fonduri norvegiene,
elveţiene, programe americane, olandeze,
finlandeze) sau fundaţii (cum ar fi German
Marshal Fund) încurajează cooperarea
est-est, între ţări care au parcurs procese MENA, Iraq, Afganistan, Palestina, recomandă direcţionarea bilaterală a
de democratizare și cele în curs de a o face. renunţându-se la Balcani. Ieșirea în afara unui procent mai mare din asistenţă,
Pentru asta, consideră Kai Brand-Jacob- vecinătăţii noastre imediate „ne-a dat pentru că este mai eficient și cu mai
sen, un norvegiano-canadiano-britanic credibilitate că suntem preocupaţi autentic multă vizibilitate decât contribuţiile
stabilit în România, care face peacebuilding de susţinerea tranziţiilor democratice și multilaterale și către organizaţii
internaţional din Cluj, „este necesar să te respectarea drepturilor omului în lume”, internaţionale, mai ales în contextul în
așezi la masă cu statele-donatoare, să consideră Filon Morar. Am câștigat care ONG-urile se plâng de lipsa
planifici în coordonare cu ele ce faci și reputaţie larg recunoscută în materie de planificării strategice, a unui acord
unde“. Atingerea acestui nivel de maturitate democratizare, creare de instituţii ale transpartinic și interinstituţional privind
ar trebui să fie următoarea ţintă de etapă a statului de drept (cum sunt în România obiectivele generale de politică externă,
României. Anul 2015 este Anul European al ANI, DNA, CNCD); „practic, nu există care să nu fie influenţate de schimbările
Dezvoltării, dar și cel în care Obiectivele de domeniu în care să nu avem expertiză; pe politice interne, să fie corelate cu agenda
Dezvoltare ale Mileniului sunt reevaluate și alocuri nu avem capacitate câtă nevoie economică și a mediului privat, astfel
redefinite ca Obiective de Dezvoltare este!“, afirmă Alina Inayeh, directoarea încât asistenţa pentru dezvoltare să
Sustenabilă – o fereastră de oportunitate Black Sea Trust din București. urmeze aceeași cale. Nu în ultimul rând,
pentru ca România să își proiecteze mai În 2012, contribuţia totală era de este nevoie de o cartografiere a expertizei
vizibil în extern avantajele competitive. aproape 112 milioane euro, din care 75% existente, mai ales în societatea civilă,
asistenţă multilaterală, iar 25% bilateral. într-o bază de date care să fie disponibilă
Au fost făcuţi deja pași importanţi în Criza economică a redus însă mult statelor beneficiare și donatorilor, astfel
asistenţa pentru dezvoltare. După bugetul alocat, de aceea accentul ar încât resursele să fie scoase la suprafaţă,
aderarea la UE, România a contribuit la trebui să cadă pe creșterea eficienţei specialiștii să aibă acces la oportunităţi
bugetul comun al Uniunii, dar și al altor acestuia. Ministerul Afacerilor Externe de carieră și perfecţionare, iar instituţiile
organizaţii internaţionale și a finanţat în se pregătește să își înfiinţeze un la parteneriate internaţionale – o misiune
mod direct proiecte selectate în mod departament specializat, care să pe care Centrul GlobalFocus și-a
competitiv, în state-ţintă definite în funcţie gestioneze bugetul aflat la dispoziţia ­asumat-o deja. GF
de priorităţile de politică externă: iniţial MAE, iar legea care reglementează
Republica Moldova, Serbia și Georgia, iar domeniul este în curs de avizare. Oana Popescu este directoare a Centrului
ulterior și regiunea extinsă a Mării Negre, Mai sunt multe de făcut. Experţii GlobalFocus.