Arta portretului în

cronica lui Grigore Ureche

Grigore ureche a fost fiul lui Nestor Ureche, un boier instruit, care a deținut funcții
politice importante la sfârșitul veacului al XVI-lea. Cronicarul a învățat carte la Lemberg, la
Școala Frăției Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografie și limbile clasice. A realizat portretul
literar al lui Ștefan cel Mare. Portretul este o descriere de trăsături morale și fizice ale unei ființe
reale sau imaginare. Portretul îmbină descrierea unor moravuri, vicii, defecte, calități ale
personajului cu descrierea particularităților fizice: corp, figură, ținută etc.
Astfel, cronicarul construiește un portret dintr-o succesiune de momente dinamice, care,
puse la un loc, alcătuiesc un profil uman remarcabil, dar și o veritabilă matrice de construcție
narativă ce consacră în literatura română paradigma eroului.
În prima secvență a textului este reprezentată urcarea lui Ștefan cel Mare pe tron. Din
aceasta reiese că domnitorul Moldovei își iubește patria și ar face orice ca să o apere de asuprirea
otomană, așa cum și reiese din text, domnitorul se pregătea de luptă: „nu cerca să așeze țara, ci
de război se gătea”.
În cea de-a doua secvență, domnitorul este caracterizat în mod indirect prin atitudinea pe
care o are acesta față de boierii și lumea prezentă la ceremonie, astfel realizându-se acel portret
efigie despre care se vorbește în opera lui Grigore Ureche.
În ceea ce privește caracterizarea domnitorului, acesta este caracterizat direct doar prin
două remărci ale cronicarului: fizic („nu mare de statu”) și moral („mânios și degrabă vărsătoriu
de sânge”, de aici rezultând firea impulsivă a lui Ștefan). Pentru a-i evidenția statura, corinicarul
nu apelează la termenul scurt, ci la sintagma menționată, tocmai deoarece această trăsătură să nu
fie receptată de cititor ca fiind un defect, ci din contră, să se evidențieze faptul că, în ciuda
staturii, Ștefan cel Mare a realizat lucruri mărețte. Indirect este caracterizat în numeroase rânduri
prin faptele și comportamentul său. Este un om înțelept („om întreg la fire”), harnic, diplomat
(„lucrul său știa a-l acoperi”), bun strateg și conducător („la lucru de războaie meșter”), dar și un
exemplu de perseverență și vitejie. Vitejie care de multe ori este subordonată patriotismului său
aparte, trăsături care acompaniate de dârzenia și tenacitatea acestuia l-au ajutat „să se ridice
deasupra biruitorilor”.
Textul este construit pe baza unui limbaj popular, așa numita „limbă literară de dialect
moldav”, cum a numit-o George Călinescu. În acesta apar numeroase regionalisme și arhaisme:
pomăzuit, hotnog, rădicat, chiamă, omorâea, statu, ieste, vărsătoriu etc.
Așadar, portretul făcut de Grigor Ureche lui Ștefan cel Mare are roulul de a emoționa
cititorul, pentru a-i prezenta acestuia figura celebrului domnitor într-un mod cât mai somptuos.
Cu toate că Ureche nu a fost contemporan cu voievodul, informațiile acestuia fiind culese din
puținele izvoare scrise din acea perioadă și din tradițiile și legendele existente, putem afirma că
Grigore Ureche îi realizează lui Ștefan cel Mare un portret literar. Elvira Sorohan a scris în
Cartea Cronicilor: „Operă a primului povestitor cult, pe teme de istorie trecută, cronica lui
Grigore Ureche are o dublă importanță. Ea conservă universul mental al omului culturii
românești din prima jumătate a secolului al XVI-lea și ilustrează, de asemenea, stilul narativ cu
formele lui simple, greu de distins încă de forma orală a povestirii”.