ALTE DOCUMENTE

Sociologia: obiect, definitie, teorie

CARACTERIZARE
GENERALĂ A RELAŢIILOR
DE FAMILIE
  I.1.  Definirea notiunii de familie
Conceputa ca forma de comunitate
umana, familia este, poate, cea mai
trainica dintre ele. Fiind caracteristica
pentru toate treptele de dezvoltare istorica
si având o mare stabilitate ca structura
sociala, ea ocupa un loc aparte în raport
cu celelalte forme de comunitate.
„Familia este o forma complexa de
relatii biologice, sociale, materiale si
spirituale între oameni legati
casatorie, sânge sau adoptie. Fiind un
fenomen social, ea se dezvolta o data cu dezvoltarea societatii si se modifica în raport cu
aceasta”[1].
EXPRESII sI MAXIME CELEBRE
Drogurile
Procesul rezolvarii conflictului
8 trucuri pentru tine si el
MODELUL STADIAL AL
DEZVOLTARII MORALE
Formele de gindire in viata practica
MOBILITATEA SOCIALA
DREPTURILE SI LIBERTATILE
CIVILE ALE COPILULUI
STRATEGIA NATIONALA IN
DOMENIUL PROTECTIEI SI
PROMOVARII DREPTURILOR
COPILULUI 2007-2013
Cautare
prin

Ca produs al sistemului social, familia reprezinta o comunitate alcatuita din  mai

multi indivizi uniti prin legaturi de casatorie (sot si sotie) si paterne (parinti si copii), care
îmbina într-un complex, latura biologica si cea sociala. Dublul caracter biologic si social
al familiei este surprins de Karl Marx în afirmatia: „ producerea vietii, atât a celei proprii
prin munca, cât si a celei straine prin procreare, apare … ca o dubla relatie sociala, în
sensul ca presupune colaborarea mai multor indivizi”[2].

Prin urmare, „familia este o realitate biologica prin uniunea dintre barbat si
femeie si prin procreatie, una sociala prin comunitate de viata dintre soti, dintre parinti si
copii si dintre alte rude, si una juridica prin reglementarile ei de catre societate”[3].

Relatiile de familie au un caracter de complexitate pe care nu-l gasim la alte

categorii sociale, familia fiind „un grup social realizat prin casatorie, alcatuit d
14314f56o in persoane care traiesc împreuna, au gospodarie casnica comuna, sunt legati
prin anumite relatii natural biologice, psihologice, morale si juridice si care raspund unul
pentru altul în fata societatii”[4]. „În cazul familiei din afara casatoriei, tatal si copilul
pot sa nu locuiasca împreuna, sa nu apartina aceleiasi familii în sens biologic, dar sunt
legati prin raporturi de familie juridice”[5].

Astfel, pe lânga familia clasica, formata din tata, mama si copii, întemeiata pe
casatorie, au aparut si familia monoparentala compusa din mama necasatorita si copiii
sai, precum si familia sociologica, adica uniunea familiala alcatuita din tata, mama si
copiii lor, care nu are la baza casatoria.

Se poate lesne observa ca existenta raporturilor de familie juridice nu presupun

întotdeauna si existenta raporturilor faptice de familie. Potrivit Codului familiei, notiunea
de familie desemneaza fie pe soti, fie pe acestia si copiii lor minori, fie pe toti cei care se
regasesc în relatii de familie, care izvorasc din casatorie, rudenie, adoptie sau relatii
asimilate din unele puncte de vedere, cu relatiile de familie.

Cu totul izolat, legiuitorul comprima notiunea de familie, atribuindu-i un înteles

mai restrâns fata de dreptul comun, amintind de familia monoparentala, în contextul
reglementarilor Legii privind ajutorul social nr.67/1995, art.2 alin. 2: „ termenul de
familie desemneaza si persoana necasatorita, care domiciliaza împreuna cu copilul sau”.

Ţinând seama de varietatea  notiunii de „familie” si de faptul ca întreaga

dezvoltare a umanitatii este indisolubil legata de aparitia si dezvoltarea formelor de
colectivitate umana, putem concluziona ca familia este una dintre verigile cele mai vechi
si mai stabile ale societatii, iar istoria societatii este totodata si istoria familiei, functiilor
si rolului pe care aceasta îl  exercita în societate.

  

I.2 De la familie la familii - evolutia modelelor familiale în  ultimele  decenii

Cercetarea evolutiei istorice a familiei a dezvaluit faptul ca relatiile si functiile

familiei sunt determinate  în ultima instanta de tipul si forma relatiilor de productie, de
trasaturile dominante ale sistemului social din care fac parte. Mai mult, functiile familiei
sunt influentate de starea generala a societatii, de nivelul progresului tehnic si economic,
etc. .

Restructurarea familiei este puternic influentata de trecerea de la o societate

rurala axata pe agricultura, la o societate urbana, axata pe industrie. Tranzitia rapida la o
societate industriala înlocuieste structura familiala extinsa, cu familia nucleara. Astfel,
procesele de industrializare si urbanizare care actioneaza în sisteme sociale diferite si
care sunt caracteristice societatii contemporane, afecteaza în mod diferit schimbarile din
viata de familie si functiile familiei, în sensul ca:

        majoritatea functiilor familiei sunt transferate societatii, formându-se institutii

specializate pentru îndeplinirea lor: institutii de ocrotire, crese, gradinite, institutii
de asistenta si îngrijire medicala, etc.;
         pozitia sociala a membrilor de familie este determinata de realizarile lor
personale în cadrul ocupatiilor lor si nu de pozitia familiei în societate;
         diferenta între sexe în privinta drepturilor si îndatoririlor lor este mai putin
autonoma si de sine statatoare, în prezent familia îndeplinind tot mai pregnant
rolul de mediator între societate si individ.

Sub acest aspect se poate lesne constata ca situatia familiei în România a fost
afectata de deteriorarea situatiei economice generale a tarii. Cu toate acestea, deteriorarea
unor aspecte ale vietii de familie este mult mai redusa decât declinul economic al tarii, ca
urmare a actiunii mai multor factori complecsi: economici, sociali, culturali, ideologici,
ce nu sunt identici tuturor societatilor, dupa cum nici schimbarile nu au aceeasi amploare
ori acelasi continut. În conceptia lui Ioan Mihailescu, principalii factori[6] care
determina modificarea modelelor familiale sunt:

   diminuarea functiilor familiei prin preluarea unora de catre societate;

   cresterea gradului de ocupare a femeilor si a dorintei acestora de promovare
sociala;
   cresterea independentei economice a tinerilor;
    cresterea veniturilor prin care s-a asigurat unor persoane posibilitatea de a trai   
singure si s-a redus mult frecventa casatoriilor pe motivul constrângerii economice;
   cresterea diversitatii politice, culturale si spirituale;
   schimbari de moravuri si cresterea permisivitatii sociale la noi forme de
comportament;
   efecte de contagiune, de împrumut a unor modele comportamentale de la un grup
la altul si chiar de la o societate la alta.

Actiunea acestui ultim factor, în România, a fost foarte puternica în perioada de

dupa 1990, mai ales ca urmare a expansiunii extraordinare a mijloacelor de informare în
masa. Astfel, are loc un proces vizibil de emancipare, de democratizare, de laicizare si
liberalizare a vietii de familie.

Familia îndeplineste „patru functii pentru viata sociala umana: sexuala,

reproductiva, economica si educationala. Fara realizarea functiilor sexuale si
reproductive,  societatea s-ar stinge, fara functia economica viata ar înceta, iar fara
functia educationala, cultura s-ar sfârsi”[7]. În doctrina juridica sunt mentionate trei
functii ale familiei: cea de perpetuare a speciei, cea economica si cea educativa.

Functia de perpetuare a speciei are caracter primordial în raport cu celelalte

functii, deoarece omenirea este de neconceput fara continua perpetuare a speciei umane.
Având în vedere functia biologica a familiei, s-a spus ca familia este o realitate
biologica, prin uniunea dintre barbat si femeie si prin procreatie (functia de procreare
fiind comuna familiei din toate timpurile).

Functia economica a familiei este influentata de gradul de dezvoltare economica

a societatii si de importanta  acesteia de la o societate la alta. Aceasta functie îsi gaseste
expresia în „ducerea în comun a gospodariei casnice si comunitatea de bunuri a sotilor,
precum si ajutorul acordat membrilor ei aflati în nevoie din cauza incapacitatii de a
munci”[8]. Prin aceasta functie, familia asigura cadrul material indispensabil pentru
siguranta, bunastarea si confortul membrilor sai.
 Functia educativa – educatia din familie, prima etapa a procesului educativ,
prezinta o importanta primordiala – „ familia este cea care asigura cresterea si
dezvoltarea fizica si spirituala a copilului, ea imprima primele cunostinte, impresii,
aprecieri despre lumea înconjuratoare, îi formeaza deprinderile si trasaturile esentiale,
conturându-i astfel viitorul sau profil moral si social. Atmosfera din sânul familiei,
exemplele vazute, educatia si instruirea primita se pastreaza în mintea copilului tot restul
vietii si sunt hotarâtoare pentru formarea caracterului si personalitatii sale viitoare”[9].

În conceptia lui I. Albu, acestor trei functii specifice familiei, se adauga o a patra:
solidaritatea familiala – familia asigura nu numai socializarea si integrarea sociala a
membrilor sai, ci însasi functionalitatea si continuitatea sa, intimitatea si coeziunea
grupului, securitatea emotionala si încrederea membrilor familiei.

Solidaritatea familiala exista între membrii familiei si poate fi considerata ca

atare daca privim cale trei functii ale familiei (biologica, economica si educativa) dintr-
un unghi interior.

În cursul ultimelor decenii, numeroase tari în curs de dezvoltate au cunoscut mari

bulversari sociale, având un impact profund asupra functiilor si formelor familiei.

Modelul familiei nucleare a suferit schimbari importante în multe dintre

dimensiunile sale, iar în cazul statelor capitaliste dezvoltate, a încetat sa mai fie singurul
model de familie practicat si acceptat.

Aceste schimbari au devenit tot mai evidente si în România, în perioada anilor

`90 si privesc modalitatile de constituire a familiei, comportamentul sexual, structura si
dimensiunile familiei, diviziunea rolurilor în cadrul familiei si natura functiilor familiei,
stabilitatea familiei si conceptiile cu privire la familie.

Într-o masura diferita de la o tara la alta, familia prezinta o diversitate de forme si

se combina în alte forme de convietuire, care sunt foarte diferite de familia nucleara sau
nu au nimic în comun cu familia. Astfel, putem întâlni, potrivit lui I. Mihailescu,
urmatoarele tipuri de familii:
         Familii de o singura persoana – formate dintr-un barbat sau o femeie care a optat
pentru celibatul definitiv sau din persoane divortate care nu s-au recasatorit;
        Familii formate dintr-un barbat si o femeie care coabiteaza – compuse din
persoane ce convietuiesc în aceeasi gospodarie, dar nu sunt uniti prin casatorie legala si
care au sau nu copii;
        Familii formate dintr-un singur parinte (de obicei mama) si unul sau mai multi
copii – persoane necasatorite care au copii sau persoane care au fost casatorite, dar care
au ramas singure prin divort ori prin decesul partenerului;
        Familii nucleare propriu-zise;
        Familii cu 3 sau 4 generatii – extinse – reprezinta un tip familial din ce în ce mai
rar (o forma de familie cu trei generatii, mai frecvent întâlnita si în mediul urban din
România, este cea formata din sot, sotie, copiii acestora si un parinte al unuia dintre soti,
de obicei, mama sotiei).

În functie de prezenta sau absenta copiilor din cadrul familiei, acestea pot fi
parentale sau neparentale, iar în functie de numarul de nucleele familiale care le
compun, acestea poate fi unifamiliale (cu un singur nucleu: neparentale, parentale,
monoparentale sau grandparentale) ori bifamiliale (cu doua nuclee), în timp ce , dupa
numarul generatiilor, familiile pot fi: uni-generationale, bi-generationale (doua generatii
de parinti si copii), tri-generationale (parinti, copii ,nepoti).

I.3 Ocrotirea relatiilor de familie

„Casatoria uneste pe barbat si femeie în cea mai fireasca comunitate sociala, care
le contopeste într-o asemenea masura sentimentele lor reciproce, conceptiile si modul de
viata, interesele si idealurile lor, încât între soti iau nastere relatii multiple si de natura
diferita, care acopera toata gama vietii spirituale si sociale, de la relatii de dragoste si
prietenie reciproca, la cele de asistenta morala si materiala si pâna la relatii ideologice si
politice, iar survenirea copiilor creeaza noi si variate relatii între parinti si copii”[10].

Familia, în sânul careia copii gasesc dragostea cea mai pura, ambianta sufleteasca
cea mai propice, grija cea mai atenta, constituie, cu siguranta, cadrul cel mai favorabil
pentru dezvoltarea lor fizica, morala si intelectuala. Înconjurati de iubirea si îngrijirea
atenta si continua a parintilor, copii cresc în sânul familiei în cele mai propice conditii. În
cercul familial, ei îsi formeaza primele notiuni despre oameni si lucruri, de la parinti ei
capata cele dintâi încurajari despre felul cum trebuie sa se comporte în toate
împrejurarile vietii, despre atitudinea pe care trebuie sa o aiba fata de semenii lor, fata de
societate si fata de mediul înconjurator. În familie ei primesc primele elemente ale
educatiei, care lasa în mintea lor urme nesterse pe tot restul vietii. Atmosfera din sânul
familiei, exemplele vazute si educatia primita de la parinti contribuie în chip hotarâtor la
formarea caracterului si personalitatii copiilor.

Ocrotirea casatoriei si familiei se realizeaza nu numai prin reglementarile

dreptului familiei, ci si prin alte norme juridice. Legea fundamentala a României, prin
art.48 alin 2 stipuleaza ca, prin lege sunt reglementate conditiile de încheiere, desfacere
si nulitate a casatorie. În acest sens, pentru a asigura stabilitatea familiei, sunt prevazute
conditii indispensabile încheierii valabile a unei casatorii (conditii de fond si de forma),
drepturi si obligatii personale si patrimoniale ale sotilor, precum si prevederi privind
desfacerea casatoriei prin divort.

O importanta deosebita în ocrotirea familiei o au dispozitiile C.fam. privitoare la

îndatoririle si drepturile parintilor fata de copiii lor minori. Ca urmare a faptului ca, prin
natura lucrurilor, copilul este cel mai vulnerabil membru al familiei, responsabilitatea
ocrotirii sale revine, în primul rând, parintilor. Calitatea de parinte nu înseamna
nicidecum un „drept de proprietate” asupra copilului, ci atrage numai obligatii în sarcina,
deloc usoara, dar cu atât mai nobila a acestora.

Astfel, ocrotirea intereselor mamei si copilului se realizeaza în cadrul masurilor

dispuse de C.fam. cu privire la stabilirea filiatiei fata de mama sau fata de tata, prin
obligatia de întretinere, prin masuri de ocrotire a copiilor minori, prin adoptie, etc..

Familia confera societatii valori de solidaritate umana, de sens al existentei, de

perpetuare a unor conceptii, mentalitati, religii sau interese materiale, iar pe cale de
consecinta, societatea este datoare sa asigure familiei protectie, conditii de perpetuare si
de   dezvoltare, care sa-i permita sa-si îndeplineasca cu prisosinta menirea.

„Daca în orice societate se poate identifica o politica familiala, în timpurile

moderne, si mai ales în ultimele decenii ale mileniului II, politica familiala devine mult
mai coerenta, organizata si eficienta, ea dobândind o noua calitate, cea de
globalizare”[11].

Data fiind importanta deosebita a familiei în viata societatii, Adunarea Generala

a O.N.U. a proclamat anul 1994 „AN INTERNAŢIONAL AL FAMILIEI”, prilej cu care
s-a atras atentia, întregii lumi, asupra rolului urias pe care-l îndeplineste familia în
societatea  contemporana.

Necesitatea de protectie a familiei a dat nastere conceptului de politica

familiala, care reprezinta „totalitatea masurilor prin care statul, respectiv administratia
publica locala, sprijina integritatea familiei si a membrilor acesteia. Politicile familiale
trebuie sa aiba în vedere, direct sau indirect, atenuarea sau eliminarea dificultatilor si a
riscurilor sociale care pot destrama familia si pot fi definite ca reactii ale societatii în
sensul îndeplinirii îndatoririlor sale fata de familie”[12].

În vederea asigurarii integritatii familiei si dezvoltarii armonioase a membrilor

sai, directiile de actiune a politicilor familiale sunt urmatoarele:

 acordarea libertatii depline în alegerea modelului familial si a responsabilitatilor

sotilor;
 diminuarea crizei locuintelor pentru tinerele familii;
 sprijinirea tinerilor casatoriti pentru încadrarea în munca, în raport de pregatirea
profesionala a acestora;
 ocupatia femeii si sprijinirea acesteia prin acordare de sanse egale pe piata
muncii;
 încurajarea natalitatii prin acordarea de facilitati pentru mame si în favoarea
familiei;
  protectia copiilor contra saraciei si redistribuirea veniturilor între categoriile
sociale, în favoarea familiilor cu copii;
 stoparea scaderii nivelului de trai si întarirea serviciilor medicale si sociale pentru
familie;
 acordarea de credite în conditii avantajoase tinerelor familii pentru achizitionarea
de bunuri de folosinta îndelungata.

Aceste domenii de actiune trebuie dezvoltate în raport de situatiile reale din

cadrul unitatii administrativ-teritoriale si a statului pe ansamblu, de traditiile si specificul
regional. Factorul important care sustine actiunile concrete privind politicile familiale îl
reprezinta progresul economic, care de fapt este frânat de starea de dezvoltare sociala. De
regula fluctuatiile din domeniul economic, nivelul de trai si conditiile de locuit
influenteaza în cea mai mare masura politicile familiale.

În perioada actuala, politicile familiale este necesar sa intervina prin unele

prioritati, cum sunt:

        diversificarea indemnizatiilor si alocatiilor familiale pentru a se putea acoperi

toate categoriile de nevoi sociale;
        reducerea impozitelor pe care urmeaza sa le plateasca familiile cu copii si
îndeosebi cele monoparentale;
        acordarea de servicii sociale la domiciliu sau în unitati specializate, persoanelor
din familie care se gasesc temporar sau permanent în situatie de risc social;
        asigurarea de locuinte sociale tinerelor familii si familiilor cu multi copii, pe o
perioada determinata de timp, pentru ca acestea sa aiba posibilitatea integrarii
socio-profesionale;
        extinderea ajutoarelor în natura pentru prevenirea sau scoaterea familiilor
defavorizate din starea de marginalizare sau dependenta sociala;
        organizarea de retele de asistenti sociali care sa cunoasca, permanent, evolutia
situatiei sociale a familiilor din cadrul comunitatilor.
 Promovare familiei constituie suportul oricarei politici familiale, care-si
stabileste anumite obiective, pune în  actiune anumite strategii pentru realizarea carora sa
mobilizeze anumite mijloace de ordin economic, uman si social. Astfel, politica familiala
se adreseaza întregii natiuni si prin urmare, se realizeaza în cadrul politic si juridic pe
care-l pune la dispozitie statul, prin crearea unor structuri adecvate: ministere,
departamente ori directii.

Politicile familiale trebuie sa sustina institutia familiei si sa contribuie la

dezvoltarea sociala si durabila a acesteia. Pentru materializarea acestora sunt necesare
resurse financiare ce se asigura din fonduri de solidaritate sociala, la constituirea carora
participa toate categoriile de populatie, precum si din donatii si sponsorizari acordate de
agenti economici.

Politicile familiale existente la un moment dat reprezinta rezultatul interactiunii

fortelor politice cu principalele grupuri de interes din societate. Ele reflecta relatiile de
putere, autoritate, competitie, legitimare, suport si consens într-un cadru real de valori,
traditii si obiceiuri. Ceea ce este fundamentat ca fiind o problema de interes general,
poate fi de fapt un interes de grup, care sa nu contravina interesului public sau
dimpotriva, sa îl afecteze foarte  puternic.

           [1] Maria Voinea, „Familia si evolutia sa istorica”, Ed. stiintifica si Enciclopedica,
Buc.1978, p.5

           [2] în  M. Voinea, op. Cit., p. 8

          [3] idem, p.5

          [4] A. Stanoiu, M. Voinea, „Sociologia familiei”, T.U.B., 1983, p.16

          [5] I.P. Filipescu, op. cit., p.3

          [6] idem, p.24

 I. Mihailescu, C. Zamfir, L. Vlasceanu, „Dictionar de sociologie”, Ed. Babel,
[7]
Bucuresti 1993,p. 239

[8] idem

[9] I. Albu, op. cit., p. 13

[10] I. Albu, op. cit., p.19

[11]Pavel Abraham, „Legislatie în asistenta sociala (note de curs)”, Ed. National,

Bucuresti,2000, p.117

[12]Florin Pasa, Luminita Mihaela Pasa, „Cadru juridic si organizatoric al asistentei

sociale în România”, Ed. Polirom, Iasi  2003, p.119