Sunteți pe pagina 1din 3

Festivalul “Copilarie, ani de bucurie”

UNITATEA DE INVATAMANT ORGANIZATOARE: Gradinita “TIC-PITIC, sector 4,


Bucuresti
TIPUL PROIECTULUI:CULTURAL-ARTISTIC

SCOPUL PROIECTULUI: Evidenţierea importanţei activităţilor extracurriculare, extraşcolare


prin care copiii sunt determinati să fie mai apropiaţi, să lege prietenii, să colaboreze, să facă
schimburi de experienţă, să facă cunoscute produsele prin care îşi exprimă sensibilitatea,
imaginatia si fantezia creatoare.

OBIECTIVE :
a) Privind preşcolarii :
 Să identifice drepturile şi îndatoririle copilului prin intermediul
activităţilor desfăşurate;
 Să analizeze critic noţiunile însuşite, exprimându-şi punctul de vedere;
 Să exprime plastic sentimente, atitudini, trăiri personale, legate de tema
propusă;
 Să stabilească relaţii de prietenie cu alţi copii prin derularea în comun a
unor evenimente;
 Să combine materialele şi tehnicile de lucru pentru obţinerea unor produse
complexe (coifuri, măşti, cadouri, etc.);

b) Privind cadrele didactice :


 Familiarizarea cadrelor didactice cu noi strategii şi stiluri manageriale de
proiect şi parteneriat;
 Abilitarea cadrelor didactice cu capacitatea de a construi un mediu
educativ care să motiveze copilul cadrul procesului instructiv educativ,
dar si in afara acestuia
c) Privind partenerii :
 Conştientizarea părinţilor şi a celorlalţi factori educativi de rolul lor în
dezvoltarea şi educarea copiilor;
 Facilitarea accesului copiilor la acţiunile comunităţii.
RESURSE UMANE :

Preşcolarii Grădiniţei ;
Educatoarele grupelor de preşcolari;
Părinţii;
Comunitatea

RESURSE MATERIALE :
Mijloace audio-vizuale
Fotografii şi imagini
Coli albe şi colorate
Creioane colorate
Carioca
Acuarele / tempera
Hârtie glasată
Rafie
Carton alb şi colorat
Foarfece
Materiale din natură
Materiale textile
Costume pentru teatru
Dulciuri, sucuri, jucării, baloane
Diplome

DESCRIEREA ACTIVITATILOR:
ACTIVITATEA NR.1
a. Titlul activităţii:Activitatea organizatorică
b. Data/perioada de desfăşurare: octombrie 2020;
c. Locul desfăşurării: in unitatea de învăţământ organizatoare;
d. Participanţi : cadre didactice, reprezentanţi ai părinţilor, parteneri ;
e.Descrierea pe scurt a activității: Responsabilizarea membrilor echipei de coordonare,
identificarea resurselor umane, financiare si a modalitatilor de promovare a Festivalului in mass
media si comunitatea locala; În această etapa se stabilesc partenerii educaţionali prezenţi în
desfăşurarea festivalului, activităţile ce se vor desfăşura, precum şi regulamentul pentru fiecare
secţiune a festivalului.
ACTIVITATEA NR.2
a. Titlul activităţii : Promovarea proiectului
b. Data/perioada de desfăşurare: noiembrie 2020
c. Locul desfăşurării: în unitățile de învățământ preșcolar din municipiul Bucuresti, mass-
media, site-urile de specialitate
d. Participanţi : copii preșcolari, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității etc.;
e. Descrierea pe scurt a activității: Prezentarea activităţilor desfăşurate în cadrul
festivalului, prezentarea rezultatelor şi a impactului pe care aceste activităţi l-a avut
asupra participanţilor, cadrelor didactice, părinţilor, partenerilor.
ACTIVITATEA NR.3
a. Titlul activităţii : Centralizarea inscrierilor si elaborarea programului festivalului
b. Data/perioada de desfăşurare: ianuarie 2021
c. Locul desfăşurării: in unitatea de invatamant organizatoare
d. Participanţi : copii preșcolari, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității,
parteneri educaţionali;
e. Descrierea pe scurt a activității : La nivelul grădinițelor se organizează o preselecţie a
formatiilor de dans, a interpreţilor si a grupurilor vocale în vederea selectării pentru a
reprezenta grădiniţa în cadrul Festivalului “Copilărie, ani de bucurie”.
ACTIVITATEA NR.4
a. Titlul activităţii : Festivalul judetean “Copilarie, ani de bucurie”
b. Data/perioada de desfăşurare: 01-05 februiarie 2021
c. Locul desfăşurării: Palatul Copiilor - sala de spectacol
d. Participanţi : copii preșcolari, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității,
parteneri educationali;
e. Descrierea pe scurt a activității
Înscrierea echipelor participante la concurs se va face prin completarea fişei de participare care
va fi trimisă la adresa de mail ,în perioada 11 – 28 ianuarie 2021 . Se va confirma primirea
acesteia. Festivalul va debuta în data de 01 februarie 2021 cu expoziţiile de artă fotografică şi
cea artistico-plastică , ce se vor desfăşura în holul Palatului Copiilor. Concursul de interpretare
vocală se va desfăşura în data de 04 februarie 2021, iar concursul de dans se va desfăşura în
data de 05 februarie 2021 în sala de spectacol a Palatului Copiilor . Festivitatea de premiere va
avea loc după evoluția tuturor concurentilor înscrişi în concurs. Jurizarea numerelor trimise pe
CD va avea loc pe data de 3 februarie2021. Rezulatele tuturor secțiunilor vor fi postate ulterior
se site-ul ISMB-ului, după finalizarea festivalului.

S-ar putea să vă placă și