Pangeea 

(din limba greacă veche πᾶν pan adică tot, întreg,

și Γαῖα Gaia "Pământ", latinizat ca Gæa) a fost un supercontinent care a
existat la sfârșitul erei paleozoice și începutul erei mezozoice, cu
aproximativ 300 de milioane de ani în urmă, și a început să se despartă
cu aproximativ 175 de milioane de ani în urmă.
Numele derivă din greaca veche πᾶν pan adică tot, întreg,
și Γαῖα Gaia "Pământ". Conceptul a fost propus pentru prima dată de
meteorologul german Alfred Wegener, părintele teoriei derivei
continentelor, în lucrarea sa din 1912 Originea continentelor (Die
Entstehung der Kontinente). El a extins această ipoteză în teoria din
cartea sa Originea continente și a oceanelor (Die Entstehung der
Kontinente und Ozeane), publicată pentru prima dată în 1915, în care a
postulat că (înainte de ruperea și deriva în locurile lor actuale) toate
continentele formau un singur supercontinent, pe care el l-a numit
"Urkontinent". Numele Pangeea a apărut prima dată în ediția din 1920
a Die Entstehung der Kontinente und Ozeane, când Wegener s-a referit
la vechiul supercontinent ca "Pangaea a Carboniferelor".[11] Wegener a
folosit forma germanizată "Pangäa", însă termenul a intrat în literatura
științifică în forma latinizată "Pangaea".
Wegener era convins că marea similaritate a liniilor de coastă
dintre Africa de Vest și partea estică a Americii de Sud nu erau o
coincidență. El a adunat informații paleontologice și geologice pentru a-i
susține cauza însă teoria sa a fost respinsă de geologii epocii. Abia 30 de
ani mai târziu geofizicienii au demonstrat că deriva continentelor se
datorează plăcii tectonice și că teoria lui Wegener este verificată și
admisă.