Sunteți pe pagina 1din 39

Măsuri de prevenire a hipotermiei

Iată câteva dintre masurile de siguranța prin care poate fi prevenita hipotermia

declanșată de condițiile mediului extern: 

 evitarea expunerii prelungite la frig;

 folosirea unor echipamente vestimentare adecvate condițiilor de mediu - mai
multe straturi de haine din fibre naturale (lână, bumbac, piele naturală), haine
rezistente la intemperii, căciulă, manuși, cizme izolate termic;
 piesele vestimentare și încalțămintea nu trebuie să  fie prea strânse pentru a nu
restricționa circulația sângelui și a nu favoriza astfel scăderea temperaturii
corpului;
 evitarea drumețiilor pe munte atunci când vremea nu permite,
 evitarea traseelor complicate care pe timp de vreme rea devin greu accesibile
echipelor de salvare;
 evitarea pescuitului la copcă pe lacurile cu strat fragil de gheață, care se poate
rupe cu ușurință;
 căutarea unui adăpost în timpul viscolelor sau furtunilor de zăpadă;
 consumul de lichide calde (ceai, supă);
 evitarea consumului de alcool, țigări, cofeină, droguri; alcoolul face dificilă
reținerea căldurii prin efectul vasodilatator.
 asigurarea unei surse de hrana calda și a unui adăpost pentru persoanele
nevoiașe, în special pe timpul iernii;
 la persoanele în vârstă sau cu diverse afecțiuni sunt recomandate controale
medicale regulate, asigurarea unei surse adecvate de căldură (dacă nu există)
și solicitarea unei eventuale asistențe sociale, daca este cazul.

S-ar putea să vă placă și