PREVENIREA INCENDIILOR LA SPITALE

Probleme de tratat:
1.Consideratii generale 3.Incendii la spitale
2.Stari de pericol si cauze de incendiu 4.Concluzii de la unele incendii izbucnite la spitale
Bibliografie
„Prevenirea incendiilor”, P. Balulescu, V. Macris, Ed. Tehnica, 1979, p. 390¸392.
“Prevenirea incendiilor în cladiri cu aglomerari de persoane”; P. Balulescu, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1988, p.180÷205.
Consideratii generale
Spitalele sunt unitati curativ profilactice care asigura populatiei asistenta medicala. Ele adapostesc un mare numar
de persoane, si bunuri de mari valori.
Cele mai moderne spitale sunt construite cu multe niveluri, amenajate si dotate cu saloane pentru bolnavi, cabinete
de tratament, sali de operatii, cabinete de radiologie si încaperi de pastrarea filmelor Röntgen, farmacii, încaperi
auxiliare cu profil diferit, bloc alimentar, depozite de lenjerie, garderoba etc.
La cabinetele de radiologie, la încă 20120w224u ;perile de depozitare a filmelor Röntgen, la depozitele de
medicamente si farmacii, în cazul arderii diferitelor materiale si substante combustibile se degaja mari cantitati de
caldura, de fum, produse de ardere si gaze toxice.
Un mare pericol exista la constructiile vechi ale spitalelor, deoarece în compunerea lor intra cantitati apreciabile de
materiale combustibile, iar cladirile nu sunt compartimentate.
Un incendiu izbucnit la un spital se dezvolta rapid, mai ales la constructiile vechi, cu poduri întinse pe mari suprafete,
caracterizat si prin degajare de fum dens, temperatura ridicata în jur de 1000°C, precum si gaze toxice. La spitalele
care folosesc surse radioactive sub forma de izotopi radioactivi apare si pericolul radiatiei. Pe timpul incendiului
acest pericol poate apare din cauza ruperii containerelor si ecranelor de protectie, a revarsarii sau împrastierii
izotopilor radioactivi, a topirii stratului protector de plumb etc.
Temperatura ridicata a incendiului duce, de asemenea, la modificarea starii de agregare a diferitelor substante
radioactive, care, dupa trecerea, de exemplu, în stare gazoasa pot polua atmosfera.
Incendiile de spitale sunt dificile având în vedere complexul de probleme care trebuie rezolvat si nu oricum, tinând
seama de marele numar de persoane care exista la un moment dat în saloane. În spitale avem de a face cu copii care
nu pot merge, bolnavi în stare grava, transportabili numai pe brate, sau cu ajutorul targilor, cu bolnavi psihici, cu
lipsa de personal în anumite situatii pentru a se putea aplica planul de evacuare.
Pot sa apara situatii si mai nefericite, cum ar fi, de exemplu, gasirea unor persoane sub operatie sau la reanimare si
în acest caz un incendiu ar creia probleme câteodata în conditii neasteptate, greu de rezolvat. Panica care se creeaza,
categoriile diverse de bolnavi, suferintele acestora, greutatile de evacuare si salvare pe caile interioare invadate de
fum, precum si pe cele exterioare pe care unii bolnavi nu pot fi transportati sau miscarea lor se face cu dificultati,
toate acestea impun un înalt grad de organizare, de calm, daruire, abnegatie si chiar sacrificiu din partea
conducatorilor unor astfel de actiuni, de o notabila noblete. De aceea, în spitale disciplina personalului, a pacientilor,
existenta si buna întretinere a mijloacelor de evacuare si salvare, de interventie sunt considerate de o deosebita
importanta în depasirea unor situatii ivite dintr-o cauza oarecare, necunoscuta si neprevenita la timp.
Exemplelele de incendii izbucnite la spitale confirma pe deplin afirmatiile de mai sus. Pentru a nu se produce astfel
de evenimente se impune cu stringenta ca regulile si masurile de prevenire a incendiilor sa fie respectate întocmai,
ordinea si disciplina sa fie întronata si sa capete un caracter permanent. Acestea nu pot fi posibile fara un înalt grad
de instruire si pregatire a întregului personal, fara îndeplinirea cu responsabilitate sporita de catre conducerea
institutiilor respective a obligatiilor legale ce le revin.
În spitale, respectul si dragostea de om se impun a contribui, la cea mai înalta permanetizare si reflectare palpabila a
unui sentiment moral, care ar confirma înaltul nivel de umanitate pe care trebuie sa-1 dovedeasca permanent
personalul de specialitate medicala.
Stari de pericol si cauze de incemdiu
Dupa cum se cunoaste, in orice spital se gasesc instalatii electrice si de incalzire, magazii cu medicamente,
laboratoare, farmacii, salii de operatii, sectii de urgenta si saloane care adapostesc bolnavi; in toate acestea se pot
produce incendii daca nu se respecta regulile si masurile de prevenire a incendiilor.
Instalatiile electrice de forta si iluminat constituie surse de pericol, in principal datorita eventualelor
suprasolicitari de catre un numar foarte mare de aparate electrice folosite in diferite sectii ca cele de fizioterapie,
operatii etc.
Pentru inlaturarea aparitiei defectiunilor a unor eventuale incendii se interzice folosirea improvizatiilor si
tablourile de distributie, prize, intrerupatoare, conductoare, imbinari etc. Fiecare sectie (cabinet) de electro si
helioterapie trebuie sa aiba independent racordul de intrare a conductoarelor de la tabloul electric principal.
Aparatele electrice pentru tratamente medicale trebuie sa fie permanent in buna stare, sa fie puse la pamant corect,
si sa aiba schema electrica de functionare.
Ele trebuie conectate la retea printr-un principal cablu elastic de cauciuc sau cordon, protejat de un tub de
cauciuc. Folosirea conductoarelor electrice cu izolatia uscata si degradata, cu defecte la locurile de fixare a clemelor
si de cuplare nu este admisa.
Pentru fierberea instrumentelor si a altor piese trebuie folosite sterilizatoare cu elemente de incalzit (izolatiile)
protejate. Incalzirea parafinei la foc deschis este interzisa.
Instalatiile si aparatele electrice trebuie verificate periodic, iar defectiunile constatate remediate imediat.
In laboratoare si farmacii o atentie deosebita trebuie acordata manipularii lichidelor si substantelor care
prezinta pericol de incendiu. Aceasta trebuie depozitate in vase lichide, etichetate, in cantitati strict necesare
lucrarilor de laborator si departe de sursele de aprindere. Incalzirea lor, daca este necesar, este recomandabil sa se
faca cu ajutorul aburului si a apei calde. Reactivii se pastreaza in magazii, numai in dulapuri inchise.
Operatiile cu substante care intra in reactie cu degajare de fum si gaze toxice se vor efectua numai in locuri
special amenajate (nise) cu asigurarea unor bune conditii de ventilatie a incaperii. Vasele de sticla si flacoanele cu
lichide combustibile se protejeaza cu ambalaje incombustibile ermetice, care sa impiedice imprastierea continutului.
Retelele trebuie respectate intocmai; manipularea lichidelor inflamabile se va face cu grija si cu asigurarea etansarii
recipientelor, focul deschis folosindu-se numai acolo unde este strict necesar, luandu-se toate masurile de evitarea
producerii vreunui incendiu.
Alcoolul, eterul si alte lichide cu pericol de incendiu trebuie pastrate numai in incaperi incombustibile separate
sau in dulapuri metalice.
Reactivii si alte substante si materile a caror pastrare la un loc poate sa provoace acumularea de caldura,
formarea concentratiilor explozive, initierea autoaprinderii, trebuie pastrati separat in ambalaje corespunzatoare si
in dulapuri incombustibile.
Blocul operatoriu (sala de operatie si anexele ei – sala de pregatire a bolnavilor, sala de reanimare, sala de
sterilizare, sala aparaturii tehnice) prin importanta pe care o are intr-un spital trebuie sa i se acorde o atentie
deosebita pentru a inlatura orice pericol de incendiu. In salile operatorii un deosebit pericol in prezinta aparatul de
narcoza, care trebuie manuit numai de personal specializat. Unele anestezice ca ciclopropanul, clorura de etil,
trilenul, floromanul etc., combinate cu oxigenul in diferite concentratii sunt inflamabile si explozive. De aceea in
salonul in care este adus bolnavul pentru operatie este interzisa aprinderea lampilor de spirt sau folosirea aparatelor
electrice, care nu prezinta siguranta in functionare.
Se poate spune ca intr-o sala de operatie cel mai mare pericol poate sa-l produca elementele care nu se vad si
anume scanteia electrica, oxigenul si „penele de curent electric”.
De aceea trebuie luate toate masurile pentru evitarea formarii arcului electric si a electricitatii statice.
Acumularea de electricitate statica poate fi evitata prin: • eliminarea materialelor prea izolante; • amenajarea
pardoselilor antistatice; • folosirea imbracamintei antistatice.
Personalul medical trebuie sa foloseasca cu atentie aparatele chirurgicale.
In salile de operatie trebuie asigurata o perfecta ventilatie, care se verifica cu atentie inainte de inceperea
operatiilor.

Depozitarea si manipularea recipientelor de oxigen se va face conform normelor specifice.

 Arhiva si cliseele radiografice trebuie depozitate in cladiri separate si in incaperi speciale. Radiografiile se vor
pastra in dulapuri (rafturi) metalice sau lazi inchise etans, la distanta de cel putin 1,00 m de aparatele de incalzit.
In incaperea in care se depoziteaza cliseele radiografice, fumatul si folosirea focului deschis sunt interzise.
Evacuarea bolnavilor din spitale este una din problemele de baza care trebuie efectuata rapid si in deplina
siguranta. Aceasta nu este posibila fara a exista un plan de evacuare, care trebuie cunoscut de catre tot personalul
muncitor. Faptul ca starea fizica a bolnavilor este diferita, unii dintre ei fiind netransportabili, necesita luarea tuturor
masurilor ce se impun pentru a se asigura la nevoie salvarea lor, fara pericole. Pentru fiecare incapere in parte
trebuie stabilite traseel de evacuare, locul unde vor fi adapostiti, mijloacele cu care sunt evacuati cei ce nu se pot
deplasa singuri. O atentie deosebita trebuie acordata evacuarii persoanelor din spitale neuro-psihiatrice, precum si a
celor de pediatrie, unde problema evacuarii trebuie rezolvata in conformitate cu conditiile specifice.
Un rol deosebit in desfasurarea evacuarii il are calmul si autoritatea personalului insarcinat cu anuntarea si
salvarea bolnavilor.
Dupa evacuare se impune un control atent al tuturor incaperilor, in special la spitalele de copii si la cele de
neuro-psihiatrie.
Personalul care raspunde de aplicarea planului de evacuare va fi instruit cu regularitate.

3. Incendii la spitale
a. Incendiul de la spitalul de adulti din Roman (30 noiembrie 1957). Constructia spitalului data de aproximativ 100 de
ani si înca din anul 1873 i s-au adaugat unele anexe. Ea se afla la 100-150 m de subunitatea de pompieri si se
compunea din parter si etaj în lungime de 111 m, suprafata de 2 677 m2 cu ziduri portante din caramida de 60 cm
grosime, planseu de beton peste parter de lemn tencuit peste etaje; sarpanta de lemn neprotejat, astereala de lemn,
de asemenea neprotejata.
Întregul pod al spitalului era necompartimentat, ceea ce usura foarte mult propagarea unui eventual incendiu.
Începând din primavara anului 1957 cladirea a intrat partial (aripa de vest) în reparatie capitala fara a i se aduce
transformari functionale radicale.
La data producerii incendiilor aripa de vest era complet terminata urmând ca peste o zi sa fie receptionata pentru a fi
data în folosinta spitalului.
Incendiul s-a propagat cu repeziciune fiind favorizat de prezenta materialului combustibil în mari cantitati si de lipsa
de compartimentare, (focul neavând în calea sa pe lungimea de peste 100 m de la o extremitate la alta a podului nici
un obstacol), precum si de vântul extrem de puternic, care batea cu 72 km/h (fig.1). Cauza tehnica a incendiului nu a
putut fi stabilita, dat fiind ca prin arderea intensa si distrugerea completa a podului au disparut si eventualii indici
care ar fi putut duce la concluzii precise.
Raspunderea izbucnirii incendiului a revenit conducerii spitalului si a santierului care nu s-au preocupat suficient de
organizarea apararii împotriva incendiilor si a pazei obiectivului.
Incendiul s-a produs în jurul orei 13 si a fost observat aproape concomitent de personalul spitalului si de santinela
subunitatii de pompieri, în jur de 14,10. În momentul observarii incendiului pe sub cornise iesea fum foarte des,
propagându-se catre spatele constructiei pe directia vântului.
Incendiul a fost lichidat în ziua de 01.12.1957, ora 10,40 cu mari greutati, lucrându-se pe timp de frig, apa înghetata,
care a îngreuiat întinderea dispozitivelor de interventie, deplasarea autoscariior, lucrul cu tevile la înaltime (fig. 2).

b. Incendiul de la spitalul din Hartford - Anglia (1961). Incendiul s-a produs la turnul colector de gunoi, a ars o usa la
etajul al IX-lea si s-a propagat în culoarul central al acestui etaj. Un oarecare numar de persoane de la etajul al IX-lea
s-a salvat pe scara, în timp ce altele au fost blocate în camere. Dintre acestea din urma au supravietuit numai 5 si
anume acei care au tinut usile camerelor închise si au astupat interspatiile cu lenjerie de pat udata.
Spitalul din Hartford era considerat de catre constructori, în special de catre arhitecti, ca fiind „invulnerabil la
incendiu" si ca „una din constructiile cele mai sigure din lume". Acest incendiu a fost descris ca ceva care se întâmpla
o data la o generatie.
Privind etajul al noulea înainte de incendiu, fiecare ar fi socotit ca este absurd sa se admita faptul ca s-ar putea
declara aici un incendiu. O astfel de posibilitate era exclusa în aceasta cladire de caramida si beton, conceputa si
realizata dupa regulile de siguranta cele mai recente, prevazuta cu sprinklere în sectoarele cele mai vulnerabile, cu
usi etanse la fum la fiecare etaj, cu casele scarilor izolate, cu un sistem de alarma si un personal bine instruit în
probleme de prevenire si stingere a incendiilor. si totusi evenimentul s-a întîmplat.
Punctele slabe au devenit evidente dupa declansarea incendiului.
Dintre acestea se enumera întârzierea la alarmare, deficientele existente în tubul colector de gunoi, prezenta unor
elemente combustibile pe culoare, plafoane false fara compartimentare, protectia incompleta cu sprinklere, punerea
normala în functiune a trapelor.
Aceasta cladire construita în 1948, avea 13 etaje si doua subsoluri. Subsolurile si etajul al XVI-lea (încaperi de
serviciu) erau protejate cu sprinklere, niveluri considerate mai vulnerabile decât celelalte.
Tubul colector de gunoi, metalic, în care s-a produs incendiul avea un diametru aproximativ de 55 cm si se întindea
de la subsol la etajul al XVI-lea. La partea superioara era montat un sprinkler cu temperatura de functionare de
165°C. În culoar, la fiecare etaj exista câte o usa de aluminiu pentru deservire.
Colectorul de gunoi forma un cot de 90° la nivelul subsolului, cu o usita de aluminiu pe unde gunoiul era evacuat
manual si transportat cu vagonetele la un crematoriu din apropiere. În intervalul dintre arderi, gunoiul se aduna la
partea de jos a crematoriului si nu rareori se aprinde ca urmare a imprudentei fumatorilor. Aceste începuturi de
incendiu erau, în general, stinse de catre personalul spitalului. Pompierii nu erau chemati decât daca se degaja o
cantitate importanta de fum sau daca era un focar cu un proces de ardere intens.
La partea centrala a cladirii existau doua grupe a patru ascensoare fiecare, o casa a scarii larga si câte un hidrant de
incendiu la fiecare etaj. Plafonul culoarelor de la toate etajele era din panouri de ipsos cu goluri, suspendate. Acest
fals plafon, cu latime de 3 m si grosime de 45 cm se întindea de-a lungul culoarului, iar la fiecare extremitate exista o
usa etansa la fum, cu latimea totala de 3 m, din lemn acoperit în exterior cu tabla fara închidere automata.
Eficacitatea usilor fata de fum era compromisa datorita prezentei acestui fals plafon. Zilnic, aproximativ trei tone de
gunoi se acumulau în tubul colectorului printre care se aflau sticle, cîrpe impregnate în eter, mînusi de cauciuc,
îmbracaminte etc.
Un început de incendiu s-a descoperit la partea de jos a tubului colector, printre gunoi gasindu-se si parti
incandescente, pentru a caror stingere s-a folosit un jet de apa.
Între timp la etajele superioare un fum negru a început sa apara la marginile usilor tubului colector; fumul era mai
abundent decât la începuturile de incendiu precedente.
La ora 12,30 o infirmiera a anuntat pompierii printr-un buton de avertizare de la etajul al XII-lea si a luat masuri sa se
închida trapa tubului colector pentru a stavili fumul. S-a dat alarma, s-a închis usa etansa la fum pe latura de sud si
toate camerele bolnavilor.
Din totalul de 793 bolnavi din spital, 108 se aflau la etajul al IX-lea. La acest nivel se mai afla un numar de functionari
si vizitatori. Un functionar ce se gasea la vreo 10 m de tubul colectorului a vazut usa acestuia deschizându-se brusc
sub presiunea unor limbi de flacari care au rabufnit. Nu se va cunoaste, probabil, niciodata modul exact cum s-au
desfasurat faptele în acest moment, precum nici situatia exacta în tubul colectorului, care a dat nastere la limbile de
flacari. Poate s-a produs o tasare în colectorul de gunoi deasupra etajului al IX-lea în tot cazul, pare sigur ca gazele de
distilare s-au acumulat în tub, poate ca ele au ars si au smuls usa de la etajul al IX-lea. De ce s-a produs acest
fenomen la etajul al IX-lea si nu la alt nivel? A fost imposibil la acea data sa se dea un raspuns. Poate ca usa nu era
zavorita, poate ca aceasta era mai slaba fata de celelalte usi ale colectorului de gunoi.
Declansarea sprinklerului de la partea de sus a tubului colector de gunoi a dat alarma la. ora 14,41, semnalizând
acest incendiu la cazarma pompierilor. Oricare ar fi fost conditiile în colectorul de gunoi, cert este ca limbile de flacari
propagate prin usa acestei instalatii a transmis incendiul la stratul de acoperire combustibil de pe plafonul culoarului,
iar flacarile s-au propagat foarte repede prin culoare, precum si prin plafon, catre aripa de nord si cea de sud. La nord
usa etansa la fum a rezistat, iar persoanele de pe partea cealalta nu au avut nimic de suferit. La sud lucrurile s-au
petrecut astfel. Infirmiera care trebuia sa închida usa etansa la fum pe latura de sud, a afirmat ca usa era închisa,
fumul trecând pe deasupra acestei usi prin golul de plafon fals. Imediat aripa de sud a fost cuprinsa de flacari si de
fum inclusiv încaperile în care se gaseau bolnavi, functionari si vizitatori.
La sosirea pompierilor situatia era extrem de dificila; la etajul al IX-lea oamenii cereau ajutor de la ferestre.
Scarile automecanice de 30 m nu ajungeau decât la etajul al VIII-lea. Totusi pompierii care au ajuns în vîrful scarilor
au dat indicatii persoanelor aflate la ferestrele de la etajul al IX-lea sa tina usile închise, sa puna tesaturi umede în
jurul acestora si sa ramînâ calmi asteptând evacuarea lor. Cei care au tinut cont de aceste re comandari au scapat
neatinse. Acolo unde usile camerelor nu au fost închise, persoanele au pierit. De fapt în acest incendiu au murit 16
persoane (4 bolnavi, 4 functionari, 5 vizitatori si alte persoane).
Putin fum s-a strecurat la etajele superioare, prin casele ascensoarelor si prin usile colectorului de gunoi.
Din cauza incendiului s-au oprit 6 ascensoare din cele 8, de pe partea centrala a cladirii. Un grup de persoane blocate
la etajul al IX-lea a trebuit sa treaca prin trapa de ajutor din plafonul cabinei si prin usa de la etajul al X-lea.
Personalul spitalului, pompierii si politia au evacuat bolnavii de la etajul al VIII-lea pâna la al Xll-lea. Pompierii au
ventilat etajele superioare si au stins repede ultimele focare partiale de la etajul al IX-lea.
Incendiul din colectorul de gunoi, întârzierea la chemarea pompierilor au fost factorii importanti ai propagarii
incendiului de la etajul al IX-lea. Totusi cauza esentiala a acestui numar important de victime a fost prezenta de
goluri în plafonul fals, care a permis incendiului sa se propage de-a lungul culoarului, fara sa fie observat.
c. Incendiu la un spital de psihiatrie (iulie 1972). Într-o noapte din luna iulie a anului 1972 la spitalul de psihiatrie din
Scher-borne - Anglia a izbucnit un incendiu în care si-au pierdut viata 30 pacienti. Acest eveniment tragic a rascolit
opinia publica din tara respectiva.
Incendiul a izbucnit în pavilionul în care se gaseau 36 pacienti - bolnavi periculosi.
Spitalul functiona într-o cladire cu parter, construita la începutul celui de al doilea razboi mondial, cu destinatia de
spital militar al marinei de razboi engleze.
În fiecare pavilion gen baraca se gasea o sala mare de 30x9 m. Pentru a crea bolnavilor conditii mai bune de
spitalizare, sala a fost împartita în 13 camere fiecare pentru 1-4 pacienti. Peretii despartitori din lemn nu ajungeau
pâna la tavan, ei fiind acoperiti pe ambele parti cu placi aglomerate ignifugate. Paturile si dulapurile erau din lemn.
Din dormitor trei usi duceau în gradina, celelalte pe coridorul de legatura între sala de mese si sala de lectura.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 2,30 în una din camerele de dormit si în timp de 20 min s-a dezvoltat lent. Mari
cantitati de fum si gaze s-au acumulat sub tavan, iar în camera bioxid de carbon.
La ora 2,52 unul din pacienti a strigat, alarmând 2 sanitari de serviciu, care beau ceai în bucatarie. Unul din ei a dat
alarma si a încercat sa stinga incendiul cu stingatorul manual. Din cauza cantitatii mari de fum a trebuit sa se retraga.
Au venit însa în ajutor doi sanitari din sectiile vecine, care deschizând usa s-a produs o intensificare puternica a
arderii din cauza afluirii brusce a aerului. Din acest moment incendiul nu a mai putut fi stapânit. Întreaga constructie
a fost cuprinsa de flacari. Majoritatea pacientilor a devenit aproape inconstienta.
Personalul spitalului a reusit sa salveze numai 6 pacienti.
Propagarea rapida a incendiului a facut imposibila orice continuare a actiunii de salvare.
Interventia pompierilor a fost târzie, la 3,10 din cauza ca au fost anuntati cu întârziere, reteaua telefonica prezentând
defectiuni.
Daca alarmarea si anuntarea pompierilor s-ar fi facut la 5 min. dupa observarea incendiului, nu s-ar fi ajuns la un
numar atât de mare de victime omenesti. Cauza principala a dezvoltarii rapide a incendiului a fost acumularea unor
mari cantitati de materiale combustibile, ca pereti despartitori, mobilier, lenjerie, draperii, perdele si covoare. Lipsa
unei supravegheri directe, din partea sanitarilor, care au parasit serviciul ducându-se sa bea ceai, a facut ca incendiul
sa se propage neobservat timp de 20 min.
Dupa cuprinderea de flacari a constructiei, reactia personalului a fost corecta, deoarece s-a dat alarma la pompieri, s-
a încercat cu spirit de sacrificiu sa se salveze bolnavii si sa se stinga incendiul cu mijloacele initiale existente. Dupa
sosirea la fata locului pompierii au lichidat incendiul în 10 min, însa era prea tîrziu pentru salvarea oamenilor.
d. Incendiul de la o clinica din S.U.A. (1972). Ridicata în anii 1971-1972 constructia în forma de T are 3 niveluri si face
parte dintr-o extindere a unei clinici moderne. Incendiul s-a produs în aceasta extindere.

Acoperisul si planseele sunt formate din beton armat, pe stâlpi din acelasi material. Peretii exteriori sunt constituiti
din blocuri de beton de 25 cm grosime placata cu caramizi de 10 cm. Izolatia este realizata din placi de polistiren rigid
de 2,5 cm, placate pe blocuri de beton si acoperite cu ipsos. Peretii interiori sunt formati din placi de ipsos, fixate de
o parte si de alta pe stâlpi din otel cu o izolatie din fibre de sticla. Plafoanele sunt consitituite din placi
necombustibile fixate pe cadre metalice.
Usile camerelor pentru bolnavi erau din lemn de 4,5 cm grosime, fara sisteme de închidere automata.
Mobilierul este realizat din lemn, saltelele din latex, iar scaunele capitonate cu un amestec de 35o/o bumbac si
65o/0 poliuretan,
Fiecare camera este echipata cu o instalatie de încalzire, ventilatie si conditionare a aerului, utilizând apa calda sau
rece.
La fiecare etaj, culoarele sunt prevazute cu usi antifoc pe o treime din lungimea lor, începând de la camera
infirmierilor situata la intersectia ramificatiilor T-ului. Usile sunt mentinute deschise prin sisteme electromagnetice
comandate de detectoare optice de fum, amplasate pe plafon, de o parte si de alta a usii.
În locul în care conductele de ventilatie traverseaza peretii despartitori antifoc, catre culoare sunt montate clapete a
caror functionare este comandata de detectoare cu camera de ionizare, prevazute pentru detectarea fumului în
conducte. În acoperis, în dreptul fiecarei case a scarilor se gaseste o trapa de evacuare a fumului care se deschide
automat, comandata fiind de un detector de fum, în imediata apropiere a trapei. în apropierea fiecarei scari sunt
montate butoane de avertizare. Prin declansarea sistemului de alarma si intrarea în functiune a detectoarelor se
alarmeaza automat pompierii.
Constructia nu avea prevazuta instalatie de stingere automata cu apa a incendiilor.
În fiecare zi unul din bolnavi avea obiceiul de a parasi camera (nr. 314), catre orele 3,40 dimineata pentru a fuma o
tigara, în timp ce colegul dormea. Catre orele 6,15, bolnavul care fuma se gasea în camera infirmierilor, unde se
gasea si o sora medicala. În acel moment un pacient din camera 305 a anuntat în camera infirmierelor prin interfon
ca simte miros neobisnuit. Sora i-a comunicat ca va veni sa vada despre ce este vorba. În timp ce ea se îndrepta catre
culoarul dinspre est, pacientul care anuntase se apropia de camera infirmierelor. Sora a vazut în acel moment un
fum dens, negru care se propaga spre ea. Dupa ce a solicitat celor doi pacienti sa se îndrepte spre salon, sora s-a
întors în camera infirmierelor si a chemat infirmierul sef de garda, care se afla la primul etaj. Acesta a luat hotarârea
sa se actioneze butonul de avertizare, deoarece sistemul de alarmare nu intrase în functiune.
Sora nu a stiut sau nu a putut sa foloseasca butonul caci ulterior s-a constatat ca acesta nu fusese actionat, ea
deplasându-se spre aripa de vest pentru a închide usile camerelor, apoi s-a hotarît sa evacueze bolnavii. In acel
moment s-a declansat si alarma.
În tot acest timp, cealalta sora de pe etaj a evacuat trei pacienti din aripa de est si a închis usile antifoc ale aripei
respective.
Infirmierul de garda a folosit ascensorul pîna la etajul al treiles si a deschis usile antifoc ale aripii de est, dar nu a
putut patrunde în interior din cauza fumului prea dens. în continuare a solicitat fortele de interventie la ora16,23.
Politia si personalul au încercat sa salveze pe bolnavi dar au fost împiedicati de fum. Deoarece operatiunile de
salvare necesitau deschiderea usilor antifoc, o mare cantitate de fum s-a propagat 1a etajul al treilea. La orele 6,29,
ca urmare a spargerii geamului de la camera în care a început incendiul, din cauza caldurii s-a produs ventilarea
zonei. Au fost amplasate exhaustoare pentru evacuare; fumului la deschiderile de ventilare ale casei scarilor.
Incendiul a
fost stins cu rapiditate la ora 7,00, fiind localizat la camera 314, unde de fapt a izbucnit, acolo fiind gasita o victima;
cel de al doilea mort fost gasit în camera 306. Din cauza intoxicarii cu fum 7 pacienti, 8 pompieri si 7 politisti au fost
supusi unui tratament de dezintoxicare.

4. Concluzii de la unele incendii izbucnite la spitale

Din cele câteva incendii descrise, izbucnite la spitale de diferite categorii se desprind concluzii si învataminte, care
pot conduce la înlaturarea unor neajunsuri ce mai dainuie la aceste importante institutii pentru viata oamenilor.

Cele mai multe incendii izbucnesc în laboratoare, depozite, încaperi neocupate, saloane cu bolnavi, laboratoare de
cercetare, birouri, spalatorii, uscatorii, locuri de depozitare a gunoaielor, sali de masini si ateliere de întretinere. Nu
rare au fost cazurile când incendiile au izbucnit în cosurile de hârtii, de unde s-au propagat în saloane, de asemenea,
datorita fumatului, defectiunilor ivite la instalatiile si aparatele electrice, instalatiile de încalzire în ceea ce priveste
cauza „fumat", aceasta actioneaza si din vina vizitatorilor, care nu sunt supravegheati si nu respecta regulile stabilite.
Exista o frecventa mai mare de incendii la spitalele urbane cu mai mult de 300 paturi.
În unele spitale incendiile se produc în paturi din cauza fumatului în principal, si ca urmare acolo unde exista saltele
de latex se degaja o mare cantitate de caldura si fum dens, care îngreuiaza atât evacuarea si salvarea persoanelor,
cât si interventia pentru stingere.
De o mare importanta în oprirea propagarii incendiilor este existenta în cladiri a elementelor incombustibile de
compartimentare, încetinirea dezvoltarii incendiului sau limitarea efectelor sale se ponte obtine prin folosirea unor
cantitati reduse de materiale combustibile.
La boxele, pentru gunoi se interzice utilizarea materialelor sintetice, de asemenea la placarea peretilor. Tavanele
false si cele duble mecompartimentate favorizeaza propagarea incendiilor pe orizontala si chiar pe verticala. La unele
incendii, de exemplu, dupa topirea materialului folosit la fixarea tavanelor care, de regula, este format dintr-un aliaj
de aluminiu, acestea s-au prabusit. Puturile, în special cele supradimensionate sau prevazute cu deschideri pentru
instalatiile electrice (cabluri, conductoare) si alte feluri de instalatii s-au dovedit cai propice de propagare a
incendiilor. Pe acelasi considerent se impune ca si canalele de aerisire, de evacuare a aerului sa fie bine obturate
pentru a nu permite propagarea fumului, în special în camerele sau saloanele pacientilor.
De o deosebita utilitate s-a dovedit a fi trapele de evacuare a fumului si alte deschideri practicate în elementele de
constructie. Functionarea ireprosabila a acestor sisteme permite ca actiunea de evacuare sa se realizeze în mai bune
conditiuni si chiar sa se intervina fara a se utiliza aparate izolante, atunci când acestea lipsesc sau sunt insuficiente.
si usile rezistente la foc din casa scarilor de pe culoare sau din diversele încaperi si-au dovedit utilitatea. În marea
majoritate a cazurilor au oprit propagarea incendiilor, cu conditia sa fie complet închise; unde au ramas
interdeschise, prin acestea fumul si incendiul s-au propagat.
Instalatiile de detectare, semnalizare si stingere a incendiilor au contribuit la sesizarea din timp a acestora, precum si
la stingerea lor. Acolo unde anumite cladiri au fost dotate cu astfel de instalatii numarul victimelor a fost mai redus.
Practica a dovedit ca incendiile de spitale urmeaza acelasi proces de desfasurare ca si în oricare cladire cu aglomerari
de persoane, de aceea trebuie respectate aceleasi principii, reguli, masuri atât în ceea ce priveste prevenirea cât si
stingerea.
Desi cerintele normelor sunt severe la astfel de obiective, planurile de aparare sau de interventie nu sunt atât de
eficiente, tocmai pentru ca nu se tine seama de realitatile concrete, de situatiile petrecute la unele spitale.
Evacuarea bolnavilor din spitale este una din problemele de baza, care trebuie efectuate rapid si în deplina siguranta.
Aceasta nu este posibila fara a exista un plan de evacuare judicios întocmit, bine cunoscut de catre întregul personal
muncitor. Faptul ca starea fizica a bolnavilor este diferita, unii dintre ei fiind netransportabili,
Necesita luarea tuturor masurilor ce se impun pentru a se asigura la nevoie salvarea lor, fara pericole.
O atentie deosebita trebuie acordata evacuarii persoanelor din spitalele neuropsihiatrice si cele de pediatrie, unde
problema evacuarii trebuie rezolvata în conformitate cu conditiile specifice.
Problema evacuarii persoanelor din spitale nu este usoara. Practica a dovedit ca situatia desfasurarii actiunii de
evacuare nu s-a putut aprecia în mod corespunzator.
Daca în conditiile incendiilor bolnavii nu se pot evacua pe casa scarii sau pe scarile de incendiu exterioare, atunci este
nevoie sa se foloseasca autoscarile si corzile de salvare, cu respectarea masurilor de securitate care se impun în
functie de conditiile locale. Un rol de seama în organizarea si desfasurarea evacuarii îl are calmul si autoritatea
personalului însarcinat cu anuntarea si salvarea bolnavilor. Dupa evacuare se impune un control amanuntit al tuturor
încaperilor, în mod deosebit la spitalele de copii si la cele de neuropsihiatrie.
Daca în ultimii ani incendiile la spitale sunt urmate de morti si raniti, aceasta se datoreaza în mare masura
personalului din spital, care nu a pus în aplicare planurile stabilite. Greseala cea mai mare care se comite consta în
faptul ca nu se solicita sprijin operativ la specialisti înainte de a se trece la actiune.
De fapt unul din motivele pentru care incendiile din spitale devin grave este insuficienta pregatire a personalului, mai
ales a celor care lucreaza în schimbul de noapte, pentru a putea tine sub control situatia în cazul când nu se poate
conta pe un ajutor competent, cât de redus ar fi în situatia bolnavilor gravi, se impune supravegherea atenta a
acestora, pentru a nu comite miscari care sa le înrautateasca sanatatea, mai ales atunci când se executa salvarea.