ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing.

Hariton Costin

3. APARATE PENTRU DIAGNOSTIC FUNCŢIONAL

3.1 Stetoscopul electronic

Funcţii: perceperea şi amplificarea zgomotelor produse de diferite organe în mişcare (inimă,

plămâni); instruirea în tehnica auscultaţiei. Alte aplicaţii: aprecierea unui puls dificil de urmărit prin
metoda obişnuită; evaluarea capacităţii de recuperare după efort fizic. Schema bloc (Fig. 3.1):
microfon cu electret (ME), preamplificator (PA), două FTJ (1, 2) şi AAF (1,2), necesare audiţiei în
difuzor / cască.

Figura 3.1 Stetoscop electronic Figura 3.2 Schema respiraţiei

3.2 Explorări funcţionale respiratorii

Aparatul respirator: schimbul de gaze între organism şi mediu, asigurând aportul de oxigen şi
evacuarea CO2 toxic. Respiraţia nu este generatoare de semnal bioelectric. Fig. 3.2: schimburile de
gaze între organism şi mediu, la care concură (a) sistemul respirator şi (b) sistemul de transport al
gazelor în corp. Respiraţia externă (pulmonară) - se asigură afluxul de O2 şi eliminarea CO2 - şi
respiraţia internă (tisulară), realizată la nivelul celulei. Funcţia respiratorie externă a plămânului este
explorată prin măsurarea variaţiei volumului, a vitezei fluxului de aer şi a presiunii. Debitele ventilatorii
şi volumele pulmonare se măsoară cu spirometrul; pe baza spirogramei se calculează capacitatea
vitală a subiectului. Principalii parametri folosiţi la analiza ventilaţiei pulmonare sunt rezistenţa şi
complianţa pulmonară.
Rezistenţa pulmonară apare ca urmare a opoziţiei peretelui toracic la mişcările ventilatorii
(rezistenţa la curgerea aerului din partea arborelui bronşic). Se măsoară ca raportul între variaţia de
presiune aferentă (între suprafaţa plămânului şi gură, respectiv între alveolă şi gură) şi debitul de aer.
Complianţa pulmonară caracterizează direct proporţional elasticitatea pulmonară. Se defineşte ca
raportul dintre variaţia volumului pulmonar, ΔV, şi variaţia presiunii transpulmonare, ΔP. Inversul
complianţei se numeşte elastanţă.
Figura 3.3 prezintă capacităţile şi volumele pulmonare definite în Tabelul 3.1.
Tabelul 3.1
Denumire Semnificaţie
VC Volumul curent Volumul de aer schimbat în respiraţia normală
VIR Volumul inspirator Volumul ce mai poate fi inspirat la sfârşitul unei
de rezervă inspiraţii normale
VER Volumul expirator Volumul ce poate fi expirat forţat la sfârşitul unei
de rezervă expiraţii normale
VR Volumul rezidual Volumul de aer rămas în plămân la sfârşitul unei
expiraţii normale
CPT Capacitatea Suma volumelor anterioare = volumul de aer
pulmonară totală aflat în plămân la finalul unei inspiraţii forţate
30
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin
CRF Capacitatea Volumul aflat în plămâni după eliminarea
funcţională volumului curent: CRF = VR + VER
reziduală
CI Capacitatea Volumul maxim ce poate fi inspirat la sfârşitul
inspiratorie unei expiraţii normale: CI=VC + VIR
CV Capacitatea vitală Volumul de aer expirat forţat după o inspiraţie
maximală

Figura 3.3 Volumele pulmonare. Creşterea volumului curent la efort

Capacitatea vitală a unui subiect sănătos poate fi reprezentată de formula

W n / CV = K ,
în care W = greutatea corpului în grame; n=0,72; K=0,69 (const.); CV = capacitatea vitală [cm3]. CV
se exprimă ca procentaj din valoarea normală standard calculată în funcţie de vârstă, sex şi ocupaţie.
Volumele măsurate cu spirometrul sunt corectate în funcţie de temperatură şi presiune (adaptare la
corpul uman).

Traductoare şi aparate utilizate în explorări respiratorii

(a) Traductorul piezorezistiv cu mercur este folosit la unele pneumografe. Constă dintr-un tub subţire
şi elastic umplut cu mercur, care se pune pe pieptul subiectului. La capetele tubului: dopuri din aliaje
conductoare electric (Cu, Ag, Pt); traductor introdus într-un circuit cu un amplif. de tensiune de c. c.
(b) Traductorul piezorezistiv cu mărci tensometrice produce un semnal de tensiune variabilă care
oferă informaţii privitoare doar la existenţa şi valoarea ritmului respirator, nu şi la mărimea volumelor
pulmonare.
(c) Condensator plan cu o armătură mobilă. Capacitatea sa este dată de formula
C = 0,089 εr A / d (pF).
Dacă deplasările armăturii mobile, Δx, sunt foarte mici, formula de mai sus devine
C = C0 + (C0 / d) Δx ≈ const. × Δx .
(d) Termistor plasat în fluxul respirator al pacientului. Autoîncălzirea Th: cu un curent constant de
5…10 mA; puterea disipată nu depăşeşte 40 mW. Sesizează diferenţa de temperatură între aerul
inspirat şi cel expirat.
Un traductor de debit (Fig. 3.4) folosit la pneumotahograf (Fig. 3.5). Aerul respirat prin intermediul
capului de măsură CM produce o variaţie de presiune Δp, proporţională cu viteza medie a aerului.
Debitul este:

31
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin
D = α Δp .
Δp este detectată cu un convertor presiune diferenţială - tensiune (CPDu). Tensiunea de la ieşirea
convertorului este de exemplu ±500 mV, pentru D = ±600 l/min. Fig. 3.4(b): variaţia presiunii în
traductor; elementele 1 = flanşe, 2 = prizele de măsurare a presiunii diferenţiale iar 3 = sită metalică.
Spirometrul electronic măsoară parametrii specifici aparatului respirator, calculând debitele de aer
cu un traductor de pres. diferenţială (Fig. 3.6). Semnalul de la traductor, amplificat, se aplică unui
integrator digital.
Volumul de aer vehiculat în timpul unei inspiraţii / expiraţii se obţine cu formula
t2
V = ∫t
1
D(t ) dt ,

în care V este volumul de aer, D(t ) - variaţia debitului inspirat (expirat) iar t1 şi t2 sunt momentele de
timp ce marchează inspiraţia / expiraţia.

Figura 3.4 Traductor de debit Figura 3.5 Pneumotahograf

SPIROTEST măsoară 14 parametrii fiziologici prin implementare hardware. Blocul SPIR selectează
parametrul ce va fi calculat iar etajul SAP alege programul de investigaţie. Semnalul de la traductor
este amplificat în amplificatorul A şi redresat în blocul R. Tensiunea rezultată este convertită în
semnal numeric de către CTF şi aplicată integratorului BIN. Măsurare volum: la SAP se aplică doar
semnalele generate de BIN şi SPIR. Determinare debit de vârf: la blocul SAP se aplică şi semnalul
de la BDM şi valoarea maximă a debitului convertită numeric de către CAN. Blocul de calcul, BC:
determinarea debitului inspirat / expirat la 50% din capacitatea vitală forţată. CAN este util când
aparatul se cuplează cu un osciloscop cu memorie (DSP) sau cu un inscriptor grafic X-Y (PLT).
Afişarea rezultatelor este realizată cu afişajul numeric (AN).

32
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin

Figura 3.6 Aparatul SPIROTEST

Figura 3.7 Aparat pentru controlul respiraţiei

Aparat pentru măsurarea şi controlul respiraţiei, THETASPIR (Fig. 3.7). Cuplarea cu un sistem de
calcul permite reducerea duratei investigaţiei şi creşterea numărului de parametri analizaţi (toţi cei 62
specifici sistemului respirator). Reprezentări grafice ale debitului şi volumelor, spirograme, calculul
valorilor teoretice (prescrise), corecţii, memorarea şi arhivarea datelor, calcule statistice etc. Achiziţia
în timp real; spirograma este afişată pe ecranul microcalculatorului. Programul general de calcul are
33
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin
trei niveluri: 1 - protocolul de achiziţie a datelor; 2 - calibrarea aparatului şi măsurarea celor 62 de
parametri; 3 - dialogul cu perifericele.
Pneumograful de impedanţă: modificarea impedanţei între doi electrozi aplicaţi pe pieptul
pacientului, în timpul respiraţiei. Aplicaţii de bază: monitorizarea respiraţiei neonatale şi semnalizarea
apneei; oferă informaţii doar despre existenţa şi ritmul respiraţiei. Fig. 3.8: schema bloc (a) şi circuitul
echivalent de intrare (b). Oscilatorul pilot (OP) produce un semnal sin. de tensiune mică şi frecvenţă
50…500 kHz, aplicat cu ajutorul a doi electrozi ECG. Semnalul u aplicat amplificatorului diferenţial
(ACA) reprezintă căderea de tensiune de pe rezistenţa toracelui subiectului (R+ΔR), între cei doi
electrozi, conform relaţiei
u = (R ± ΔR) i ,
în care R este rezistenţa pacientului între electrozi când nu există respiraţie iar ΔR este variaţia de
rezistenţă în prezenţa respiraţiei. Semnalul amplificat este aplicat unui detector sincron (DS); filtrul
trece-jos (FTJ) separă şi reţine semnalul purtător, care variază în ritmul respiraţiei. Amplificatorul de
curent continuu (ACC) amplifică semnalul util pentru afişare sau pentru a fi preluat de un
pneumotahometru.

Figura 3.8 Pneumograf de impedanţă

Debitmetru cu US cu măsurarea timpului de tranzit

Figura 3.9 Traductor US bazat pe timpi de tranzit

34
 ELECTRONICĂ MEDICALĂ an III – Prof.dr.ing. Hariton Costin

Se bazează pe modificarea vitezei US care trec printr-un tub cu gaz, de către debitul de gaz. Se
măsoară timpul de trecere/tranzit al unui fascicul de US de la emițător la receptor (Fig. 3.9),
considerând ambele sensuri de parcurs ale gazului/aerului. Traductorul se numeşte flow-metru US cu
timp de tranzit și conţine două cristale piezoelectrice, A şi B, dispuse sub unghiul θ faţă de direcţia
vasului, situate la o distanţă D între ele. Cristalele pot funcţiona în ambele regimuri: când se măsoară
timpul de tranzit al fasciculului inferior, A este emiţător şi B - receptor. În cazul ecoului produs de
peretele superior rolurile se inversează.
Se noteaza cu Tdown timpul de tranzit al US de la A la B, iar Tup este timpul corespunzator, de la B la
A. Ei sunt:

D / sin θ
Tdown = ;
c + v ⋅ cos θ
D / sin θ
Tup = .
c − v ⋅ cos θ
Rezolvând sistemul de mai sus, rezultă viteza medie a aerului (vmed) și viteza de propagare a US, c.

D Tup − Tdown
vmed = ⋅ ;
2 cos θ Tup ⋅ Tdown
D Tup + Tdown
c= ⋅ .
2 Tup ⋅ Tdown
Cei doi timpi de tranzit sunt măsuraţi electronic iar legătura între cele două mărimi de mai sus este
dată de formula
c 2 ΔT
vmed = ,
2 D cos θ
în care c este viteza US în mediul respectiv iar ΔT este diferenţa între cei doi timpi de tranzit.
Se observă că viteza medie nu depinde de viteza de propagare a US – un avantaj al metodei.
Știind viteza medie a aerului prin debitmetru și aria secțiunii conductei de gaz (S) se poate afla
debitul cu formula

Q = K ⋅ S ⋅ vmed ,
unde K este o constantă determinată la calibrare.

Se observă că viteza și debitul nu depind de compoziția și proprietățile fluidului (presiune,

temperatură, umiditate, viteza de propagare a US in gaz etc.).
În plus, debitmetrul de mai sus nu are componente în mișcare, iar măsurătorile nu sunt afectate de
variațiile de presiune sau perturbații ale debitului.

35