Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Scopul Lui Dumnezeu in Casatorie
Scopul Lui Dumnezeu in Casatorie
În această lecţie vor fi discutate planul lui Dumnezeu pentru căsătorie ce a fost întâi
descris în cuvintele inspirate ale lui Moise, în Gen.2:18-25.
“Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor
potrivit pentru el.`` Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi
toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice
nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume
tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a
găsit nici un ajutor, care să i se potrivească. Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un
somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui
şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a
făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: ,,Iată în sfârşit aceea care este os din
oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentru că a fost luată din
om.`` De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi
se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine”.
A. Din câte se cunoaşte în Biblie există o singură afirmaţie despre uniunea căsătoriei şi care este
repetată în Biblie de patru ori. Gen.2:24, Mat.19:5, Marcu 10:7, 8 şi Efes.5:31.
Observaţie: Dumnezeu Însuşi a făcut această afirmaţie, odată, înainte de căderea omului în
păcat, şi de trei ori, după aceea ! Un plan bun de căsătorie al celor doi posibili parteneri include
cunoaşterea acestor concepte cât şi a accentelor puse de Dumnezeu pe diferitele părţi ale planului
Său. Există astăzi prea multe căsnicii nefericite, atât pentru necreştini cât şi pentru creştini!
Motivul, constă în neglijarea scopului suprem al lui Dumnezeu din această uniune distinctă între
doi oameni.
I. Scopul lui Dumnezeu din această uniune este de a-i îndruma pe soţi să-şi “lase” tatăl şi
mama. Ce înseamnă aceasta ?
1. În primul rând nu înseamnă a-i abandona, evita şi a-i neglija. Poruncile lui Dumnezeu sunt
clare în această direcţie: Exod.20:12, Marcu 7:9-13, 1Tim.5:8.
2. Nici nu înseamnă a te muta neapărat în altă parte. Distanţa fizică nu ar trebui să afecteze
atitudinea de responsabilitate faţă de aceştia.
Ar trebui să te preocupe să continui să fii un fiu bun (sau, o fiică bună), dar mai întâi trebuie să
fii preocupat(ă) în a fii un soţ, o soţie bună. De aceea, copiii nu au nevoie de părinţi care se
neglijează unul pe celălalt ca soţi. Dimpotrivă, au nevoie de părinţi care la rândul lor să le
demonstreze cum se trăieşte în căsnicie. Care să le arate cum să fie soţi şi părinţi buni.
Ca şi părinţi, ţelul nostru ar trebui să fie să-i pregătim pe copiii noştri cum să se descurce
când pleacă, nu doar cum să se poarte când stau. Ei nu trebuie să ajungă ca adulţi nişte
dependenţi emoţionali de părinţii lor! De asemenea, voi înşivă ar trebui să vă pregătiţi sufleteşte
pentru ziua despărţirii lor de voi învăţând să faceţi lucruri împreună, şi să vă adânciţi relaţia de
prietenie. Când copiii voştri se căsătoresc nu trebuie să încercaţi să le coordonaţi vieţile. Trebuie
să-i îngăduiţi tânărului soţ să devină capul familiei sale, să ia singur deciziile casei, în ce priveşte
ajutorul potrivit să se aştepte mai întâi de la soţia lui şi nu de la părinţi ! Ea îi este de acum încolo
principalul ajutor şi sprijin! La fel, trebuie să vă încurajaţi fiica să depindă de soţul ei pentru
călăuzire, ajutor, companie şi afecţiune.
II. Planul lui Dumnezeu pentru căsătorie este ca soţul şi soţia să se “alipească” unul de
celălalt.
În zilele noastre căsătoria este privită ca un contract bazat nu pe un jurământ înaintea lui
Dumnezeu, ci pe condiţia ca problemele pe care le vor întâmpina cei doi să nu fie prea
mari ca să nu le poată face faţă singuri. De îndată ce această condiţie este încălcată, se
consideră divorţul. Jurământul a devenit partea religioasă a căsătoriei, dar cea practică
este influenţată de puterea omenească a partenerilor de a stăvili atacul asupra
sentimentelor, a unităţii lor şi a plăcerilor lor. Descompunerea instituţiei familiei a
devenit atât de profundă încât unii au sugerat reînnoirea anuală a certificatului de
căsătorie, iar alţii propun evitarea întocmirii unuia tocmai din cauza şanselor extrem de
mari ca acesta să nu fie respectat !
Pentru prea mulţi căsătoria este o chestiune de convenienţă sau de şansă. Este uneori
privită ca o etapă temporară în dobândirea libertăţii individuale. Totul depinde de soartă,
sau de cât de puternice caractere sunt mirii.
1. Conform lui Maleahi 2:14 şi Prov.2:17, căsătoria reprezintă un legământ irevocabil, sau o
înţelegere ce nu poate fi ruptă.
2. Ca prin urmare, definirea biblică a căsătoriei este făgăduinţa pe care şi-o fac bărbatul şi
femeia de a-şi fi credincioşi indiferent de cost, sau de ce se întâmplă.
a. Soţia făgăduieşte că-i va fi credincioasă soţului chiar dacă acesta este lovit cu râie,
chelie, şi burtă. Chiar dacă îşi pierde sănătatea, serviciul, sau farmecul. Chiar dacă
devine nevrednic de ea, după toate considerentele exterioare!
b. Soţul promite să fie credincios, chiar dacă soţia lui îşi pierde frumuseţea, sau atracţia,
chiar dacă nu mai este atât de ordonată şi curăţică, supusă sau tăcută. Chiar dacă nu
pare să satisfacă toate dorinţele trupeşti ale soţului, dacă cheltuieşte bani fără
înţelepciune, sau găteşte oribil. Etc. !!
c. Mariajul reprezintă iniţierea unei relaţii pentru care fiecare îşi asumă o
responsabilitate deplină şi în care se angajează, unul să iubească cum Hristos şi-a
iubit Biserica, iar celălalt să se supună cum El s-a supus Tatălui, chiar până la
crucificare !
B. Unirea dintre cei doi constă în mai mult decât o relaţie fizică.
a. reprezintă împărţirea posesiunilor lor, părerilor lor, timpului lor, puterilor, talentelor,
suferinţelor şi bucuriilor lor, a eşecurilor şi a succeselor lor, etc.
b. reprezintă căutarea binelui celuilalt, mai presus decât împlinirea celor personale şi căutarea
interesului personal (Filip.2:3-4; Efes.5:28; Prov.31:12, 27).
c. cei doi, nu mai sunt deloc doi, iar această uniune trebuie să se manifeste în modalităţi
practice. Dumnezeu nu a intenţionat-o să fie doar o teorie idealistă, ci o practică, un stil de
viaţă. (1Cor.12:25)
C. La această unitate nu se ajunge cu uşurinţă, fără efort din partea celor doi soţi ! Evident,
problema fundamentală este păcătoşenia lor.
O CĂSĂTORIE “SUB ACOPERIRE” (!?). La fel ca în grădina Edenului cei doi fiind
conştienţi de păcătoşenia lor vor încerca să se “acopere” cu scuze şi justificări pentru păcatul lor.
Cu toate acestea ca doi care au cunoscut “acoperirea” oferită de Dumnezeu prin jertfirea lui Isus,
ar trebui să fie dispuşi să-şi dezvăluie păcatele unul celuilalt şi să se roage unul pentru celălalt. Şi
mai folositoare este “dezgolirea” lor fără ruşine înaintea privirii pătrunzătoare şi cercetătoare a
Celui cu care avem de-a face pentru ca să fie curăţaţi şi îmbrăcaţi în neprihănirea Lui. Aceasta
implică o mare sinceritate şi umilinţă. La fel cum păcatul a distrus unitatea şi intimitatea primei
familii, o va face şi cu voi. El este bariera unei şi mai mari apropieri dintre cei doi. Însă de cele
enumerate mai jos amândoi pot fi vinovaţi:
Pentru că aceste lucruri sunt aşteptate să intervină în relaţia celor doi condiţia supravieţuirii
căsniciei lor depinde de cum se folosesc fiecare şi împreună de calea deschisă şi vie ce duce la
tronul harului (Evrei 4:16; 10:20). De aceea, dacă doriţi să cunoaşteţi intimitate, să fiţi în unitate
va trebui să veniţi la Isus Hristos ! Pentru ca o căsătorie să dureze şi să prospere ea trebuie să se
afle “sub acoperirea” sângelui lui Hristos.
De, Teodor Macavei. O parte destul de mare din acest material provine din cartea “STRENGTHENING YOUR MARRIAGE”, fostă “How to
develop deep unity in the marriage relationship”, de Wayne Mack; Presbyterian and Reformed Publishing Co., Phillisburg, New Jersey.