Fotosinteză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Schemă a fotosintezei în plante. Carbohidrații produși sunt stocați sau utilizați de către plantă.

Ecuația pe larg pentru tipul de fotosinteză care are loc în plante

Imagine compozită arătând distribuția globală a fotosintezei, incluzând atât fitoplanctonul oceanic, cât și
vegetația terestră. Cu roșu închis și albastru-verde sunt indicate regiunile cu activitate fotosintetizatoare
înaltă în ocean și respectiv pe pământ.

Fotosinteza este un proces utilizat de către plante și alte organisme prin care

se convertește energia luminoasă în energie chimică ce poate fi eliberată mai târziu
pentru a alimenta activitățile organismelor. Această energie chimică este stocată în
molecule de carbohidrați, cum ar fi zaharurile, care sunt sintetizate din dioxid de
carbon și apă – de aici denumirea de fotosinteză, din grecescul φῶς, phōs, "lumină",
și σύνθεσις, synthesis, "a pune împreună".[1][2][3] În majoritatea cazurilor, oxigenul este
eliberat sub formă de produs rezidual. Cele mai multe plante, alge,
și cianobacterii realizează fotosinteză și se numesc organisme fotoautotrofe.
Fotosinteza,este responsabilă în mare măsură pentru producerea și
menținerea conținutului de oxigen din atmosfera Pământului, și furnizează toți
compușii organici și majoritatea energiei necesare pentru viața de pe Pământ.[4]
Deși fotosinteza se realizează diferit de către diferite specii, procesul începe
întotdeauna prin absorbirea energiei din lumină de către niște proteine numite centre
de reacție care conțin pigmenți clorofilieni verzi. În plante, aceste proteine sunt ținute
în interiorul organitelor numite cloroplaste, ce sunt abundente în celulele frunzelor, în
timp ce în bacterii sunt încorporate în membrana plasmatică. În aceste reacții
dependente de lumină, o parte din energie este folosită pentru a
îndepărta electroni din substanțe corespunzătoare, precum apa, producându-se
oxigen sub formă de gaz. Hidrogenul eliberat prin ruperea apei este utilizat în
crearea a alți doi compuși ce servesc la stocarea de scurtă durată a energiei,
transferul său putând să realizeze alte reacții: acești compuși sunt forma redusă
a nicotinamid adenin dinucleotid fosfatului (NADPH) și adenozintrifosfatul (ATP),
"moneda energetică" a celulelor.
În plante, alge și cianobacterii, stocarea pe termen lung a energiei sub formă de
zaharuri este rezultatul unei serii ulterioare de reacții independente de lumină
numită ciclul Calvin; unele bacterii folosesc mecanisme diferite, cum ar fi ciclul Krebs
inversat, pentru a atinge același scop. În ciclul Calvin, dioxidul de carbon atmosferic
este încorporat în compuși organici cu carbon deja existenți, cum ar fi ribulozo-1,5-
difosfatul (RuDP/RuBP).[5] Utilizând ATP-ul și NAPDH-ul produse prin reacțiile
dependente de lumină, compușii rezultați sunt apoi reduși și îndepărtați pentru a
forma alți carbohidrați, precum glucoza.
Primele organisme fotosintetizatoare au evoluat probabil timpuriu în istoria
evoluționară a vieții și au folosit cel mai probabil agenți
reducători precum hidrogenul sau acidul sulfhidric, în loc de apă, drept sursă de
electroni.[6] Cianobacteriile au apărut mai târziu; excesul de oxigen pe care l-au
produs a contribuit în mod direct la oxigenarea Pământului,[7] ceea ce a făcut evoluția
formelor de viață complexe posibilă. Astăzi, energia medie capturată prin fotosinteză
global este de aproximativ 130 terawatt,[8][9][10] ce reprezintă în jur de opt ori consumul
actual de energie de către civilizația umană.[11] Organismele fotosintetizatoare
convertesc, de asemenea, în jur de 100-115 miliarde de tone (91-104 petagrame) de
carbon în biomasă pe an.[12][13]

Cuprins

 1Apa în fotosinteză
o 1.1Adaptări ale organismelor
 2Reacții
o 2.1Reacții fotochimice
o 2.2Reacții nefotochimice (de întuneric)
 3Aspectul energetic al fotosintezei
o 3.1Fotosinteza din perspectiva termodinamică
 4Factori
o 4.1Lumina in fotosinteză
o 4.2Poluarea aerului și fotosinteza
o 4.3Ozonul și agenții oxidanți
o 4.4Monoxidul de carbon (CO)
  5Vezi și
 6Note
 7Bibliografie
 8Legături externe

Apa în fotosinteză[modificare | modificare sursă]

Fără apă, viața plantelor, ca de altfel a tuturor viețuitoarelor pe Terra, este
imposibilă. După cum se știe, globul pământesc este aprovizionat cu apă în mod
inegal. Cele mai puține precipitații, inegal distribuite în cursul anului, cad în deșerturi.
Deșerturile se găsesc pe aproape toate continentele, ocupând suprafețe mai mari
sau mai mici, populate cu o floră și o faună specifică. Toate procesele metabolice
depind de cantitatea de apă din țesuturi. Un deficit de apă în țesuturile asimilatoare
influențează direct procesul fotosintezei atât în faza de lumină, cât și în faza de
întuneric, provocând inhibarea acestuia. Deoarece principalul rezultat al pierderilor
turgescenței îl constituie închiderea stomatelor, schimbul de gaze care are loc în
fotosinteză, respirație și fotorespirație, este mult îngreunat. Totuși, și alți factori
nonstomatici intervin în reducerea fotosintezei sub influența deficitului și stresului de
apă.
Adaptări ale organismelor[modificare | modificare sursă]
Deși speciile de plante care cresc în ținuturile aride aparțin mai multor familii
botanice, ele capătă mai mult sau mai puțin același aspect. Astfel datorită apei
insuficiente, o parte din plantele din deșerturi și-au pierdut frunzele, care s-au
transformat în spini pentru a împiedica transpirația, asimilația clorofiliană fiind
preluată de către tulpinile verzi ce au clorofilă. Tulpinile verzi, asimilatoare, pot fi
sferice, lățite ca niște frunze sau cilindrice și ramificate ca niște candelabre. Deși
suculente, conținând o mare cantitate de apă acumulată de țesutul acvifer, animalele
nu se pot atinge de ele datorită spinilor puternici ce constituie o bună armă de
apărare. Și acești spini nu sunt altceva decât frunzele reduse la nervura
principală.Aceste forme de adaptare se întilnesc mai ales la plantele de deșert, cele
din familia Cactaceae numite simplu – cactuși și care sunt caracteristice (cu unele
excepții) deșertului Mexican. Dacă nu chiar toate speciile de plante care trăiesc în
locuri secetoase au imitat, mai mult sau mai puțin, forma cactusului, în schimb toate
au păstrat caracteristicile de bază: stomatele sunt deschise numai noaptea, cuticula
frunzelor este groasă și impermeabilă, plasma celulară se păstrează întotdeauna,
indiferent de temperatură, în stare hidratată.
Unele alge produc în anumite condiții hidrogen în loc de oxigen.

Reacții[modificare | modificare sursă]
Reacții fotochimice[modificare | modificare sursă]
În stadiul dependent de lumină (reacția la lumină), clorofila absoarbe energia
luminoasă, care stimulează unii electroni din moleculele de pigment, transferându-i
pe straturi cu niveluri mai ridicate de energie. Aceștia părăsesc clorofila și trec printr-
o serie de molecule, formând NADPH (o enzimă) și molecule ATP care stochează
energia. Oxigenul rezultat în urma reacțiilor chimice este eliberat în atmosferă prin
porii frunzelor.
Reacții nefotochimice (de întuneric)[modificare | modificare sursă]
Ciclul Calvin (descoperit de Melvin Calvin) reprezintă o serie de reacții biochimice,
care au loc în stroma organismelor fotosintetice, în timpul fazei de întuneric. În
cadrul acestui proces, energia cinetică a fotonilor este transformată în energie
chimică de legătură. NADPH și ATP sunt compușii care conduc la cel de al doilea
stadiu al fotosintezei (sau ciclul Calvin). În acest stadiu, glucoza este produsă
folosindu-se dioxid de carbon din atmosferă.

Aspectul energetic al fotosintezei[modificare | modificare sursă]

Au trebuit să treacă încă 44 ani pentru ca aspectul energetic al fotosintezei să fie
cunoscut. Meritul revine medicului și fizicianului german Robert Mayer, care a aplicat
legea conservării energiei la viețuitoare. Astfel, în 1845 el a publicat lucrarea
"Mișcarea organică în relație cu metabolismul", în care a explicat clar transformarea
energiei în procesul fotosintezei. În timpul efectuării fotosintezei, plantele
înmagazinează energia luminii solare sub formă de energie chimică. Plantele nu
creează energie, ci numai o transformă pe cea primită de la soare. În plus, Mayer
afirmă că viața animalelor este dependentă de această proprietate unică a plantelor
verzi. Astfel energia consumată de animale în timpul vieții provine din radiațiile
solare. Acest fapt stabilește ferm procesul de fotosinteză ca fiind unul dintre
fenomenele cele mai importante din lumea viețuitoarelor. Ecuația generală a
fotosintezei putea fi scrisă atunci:
6 CO2  + 6 H2O + lumină solară → C6H12O6  + 6 O2

Dioxid de carbon + Apă + Energie luminoasă → Glucoză + Oxigen

Fotosinteza are loc în cloroplaste și în zona citoplasmei care le înconjoară.

La nivelul cloroplastelor alături de clorofila a, pigment activ în reacțiile
fotochimice, se mai găsesc și alți pigmenți, cu rol de pigmenți accesori:

 Clorofilă b, clorofilă c
 Carotenoizi
 Flavonoide
 Pigmenți ficobilinici = ficobiliproteine
Mecanismul clorofilei se pare că include 3 procese principale:

 Fotofosforilarea
 Fotoliza apei
 Fixarea și transformarea CO2 în glucide
Fotosinteza din perspectiva
termodinamică[modificare | modificare sursă]
Prin fotosinteză plantele transformă apa și dioxidul de carbon în molecule
mari ca glucoză, celuloză etc. Formarea acestor substanțe este endotermă și
însoțită de creșterea ordinii în sistem, datorită trecerii moleculelor simple la
molecule complexe. Sunt astfel de reacții probabile din punct ce vedere
termodinamic? De exemplu formarea glucozei:
6 CO2 +6 H2O → C6H12O6 +6 O2
sau simplificata cu 6 se obține:
CO2+H2O →CH2O+ O2
Consumul unui mol de CO2 și formarea unui mol de O2 necesită ΔH=470
kJ/mol-1; cum ΔG este de 505 kJ* mol-1, se calculează ΔS=-117, 4 j*K-1. 
Conform valorilor entalpiei libere reacția ar fi imposibilă, deși se știe că are
loc în natură.
Explicația rezultă din faptul ca reacția are loc în prezența radiației solare. Dar
în bilanțul energetic trebuie să se țină seama de creșterea mare de entropie
in timpul absorbției fotonilor de catre plante, aceasta compensează
diminuarea dezordinii din timpul reacției. Pe ansamblu entropia crește,
entalpia liberă se micșorează și se respectă astfel principiile termodinamicii,
în reacția de fotosinteză. Astfel, poate fi explicată nedumerirea lui
Schrödinger că „organismul se hrăneste cu entropie negativă”.
Fotosinteza participă la ciclul carbonului pe planeta Pământ și la ciclul
energetic asociat cu participarea energiei radiante solare. [14].

Factori[modificare | modificare sursă]
Lumina in fotosinteză[modificare | modificare sursă]
Lumina in fotosinteză joacă un rol foarte important. Fotosinteza prezintă 2
faze: faza de lumina (are loc in membrana tilacoidului) care se finalizeaza cu
formarea de oxigen prin procesul de fotoliză a apei și faza de întuneric (are
loc in stromă) care nu necesită prezența luminii ce se finalizează cu formarea
de substanțe organice(in principal glucoza).
Poluarea aerului și fotosinteza[modificare | modificare sursă]
Se știe că prezența poluanților poate produce diminuarea creșterii plantelor
prin reducerea fotosintezei, datorită distrugerii țesuturilor.
Este poate necesar de reamintit că rolul epurator al aerului ambiant, atribuit
plantelor este totuși limitat, astfel că este iluzoriu să considerăm că oxigenul
produs de o pădure poate compensa pe cel consumat de către avioanele cu
reacție la decolarea de pe un aerodrom. În schimb, rolul fizic al plantelor este
mult mai important. Diferitele plantații de arbori, de garduri vii sau de masive
împădurite vor avea un rol fizic de dispersare a poluanților, modificând
asperitățile naturale ale solului, producând modificări higrometrice și de
temperatură locale, toate favorizând o mai bună dispersare sau fixare la sol a
diferiților poluanți emiși în atmosferă. Aceasta presupune în primul rând,
cunoașterea mecanismelor de intoxicare a plantelor cu poluanții aerului,
pentru a putea imagina apoi fie o modalitate de atenuare a efectelor, fie un
mod de selecționare a speciilor rezistente.
Astfel, principalii poluanți întâlniți sunt: dioxidul de sulf, derivații fluorului, oxizii
de azot, ozonul și numeroase alte substanțe produse de diferite industrii,
ca acidul clorhidric, pulberile, monoxidul de carbon. Ei limitează suprafața
activă fotosintetic a frunzelor.
Ozonul și agenții oxidanți[modificare | modificare sursă]
Ozonul și oxidanții sunt poluanți fotochimici care se formează sub acțiunea
radiațiilor luminoase (în special UV) asupra unui amestec de poluanți de tipul
SO2, NOx și hidrocarburi nesaturate. Ei sunt întâlniți adesea în regiuni cu
poluare puternică, unde condițiile climatice cu curenți slabi de aer permit
stagnarea unor mase poluante, creîndu-se astfel condiții favorabile reacției
dintre diferiți poluanți.Plantele din aceste zone prezintă pete necrotice
localizate între nervuri pe una sau alta din fețele frunzei,în funcție de
poluantul în cauză.O expunere prelungită produce o cloroză a frunzei,
îmbătrânirea prematură și eventual căderea frunzelor atacate.
Pe lângă aspectul fundamental, cercetarea acțiunii ozonului și a oxidanților
asupra fotosintezei, prezintă și o importanță practică.
Numeroși cercetători au observat o reducere a creșterii plantelor, expuse
acțiunii oxidanților, chiar și în absența necrozelor. S-a observat o reducere a
creșterii cu 10 % la o varietate de tutun expusă timp de 3-4 săptămâni la
concentrații ale oxidanților cuprinse între 0,03 și 0,22 ppm. Această
diminuare afectează mai mult varietățile existente.O expunere de 3
săptămâni la concentrații comparabile celor înregistrate în natură, împiedică
înflorirea la tomate.Numeroși alți factori ar putea și ei constitui cauza
diminuării procesului de creștere, iar dintre aceștia amintim: modificările
anatomice ale țesuturilor foliare, intensificarea respirației, diminuarea
fotosintezei, scăderea cantității de clorofilă, creșterea permeabilității pereților
celulari etc.
Studiile efectuate asupra rolului stomatelor în absorbția ozonului și oxidanților
au scos în evidență faptul că stomatele nu constituie singura cale de
pătrundere a poluantului în plante.
Monoxidul de carbon (CO)[modificare | modificare sursă]
Influența acestui poluant asupra fotosintezei a fost studiată la alga verde
unicelulară Chlorella. Rezultatele au arătat o inhibare reversibilă a procesului
care depinde de presiunile parțiale ale monoxidului de carbon și ale
oxigenului. S-ar părea că această inhibare a fotosintezei se datorează fixării
monoxidului de carbon pe nucleul metalic al unei enzime care transportă
oxigenul în procesul de fotosinteză. Inhibarea fotosintezei se accentuează
sub acțiunea luminii.