ALIMENTAREA PACIENTULUI

DEFINIŢIE: asigurarea aportului caloric necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului.
Pentru o alimentaţie corectă trebuie să asigurăm necesităţile cantitative şi calitative ale organismului.
CALCULUL RAŢIEI ALIMENTARE (CALORICE)
Definiţie: Raţia alimentară (calorică) reprezintă proporţia alimentelor de origine animală sau vegetală, pe 24
ore, conţinute în dietă.
Raţia calorică este in funcţie de:
- Vârstă.
- Sex.
- Activitatea prestată.
- Starea de sănătate.
- Starea de boală
Condiţii:
- Raţia trebuie să corespundă cantitativ şi calitativ.
- Să asigure necesarul potrivit nevoilor organismului.
- Se măsoară în calorii.
- Raţia minimă medie pentru organismul în repaus este de 1600 calorii.
- Calculul se face în funcţie de vârstă, sex, greutate, activitate.
Necesar caloric:
- În repaus absolut = 25 calorii / kg corp.
- În activitate minimă = 30 calorii / kg corp.
- În activitate medie = 35 calorii / kg corp.
- În activitate intensă (intelectuală, studenţi) = 40 calorii / kg corp.
- În activităţi foarte grele (mineri) = 45-60 calorii / kg corp.
- Necesarul caloric pentru bolnav de 60 kg în repaus absolut = 1500 cal/24 ore.
- Un copil necesită un plus de 30% calorii.
- Un bătrân necesită cu 15% calorii mai puţin.
- Necesarul creşte la bolnavul în ambulator, creşte în activitate.
- Pentru fiecare grad de temperatură este necesar un plus de 13% calorii.
- Pentru stări de agitaţie necesarul creşte cu până la 30%.
Valoarea calorică a principiilor alimentare:
- 1 g glucide = 4,1 cal.
- 1 g proteine = 4,1 cal.
- 1 g lipide = 9,3 cal.
Conţinutul raţiei echilibrate:
- 400 g glucide – 6 g / kg corp.
- 70 g lipide – 1g / kg corp.
- 70 g proteine – 1 g / kg corp.
Calculul raţiei calorice:
- Aportul de glucide şi lipide depinde de vârstă, perioade de dezvoltare, consum energetic, stare de boală.
- Raţia de proteine – la copii creşte cu 3,5 g / kg corp / 24 ore, iar la bătrâni scade.
Dacă organismul este supus unui regim de foame va consuma din resursele proprii (rezerve) circa 11g /
24 h, slăbire rapidă mascată printr-o retenţie mascată de apă.
Asigurarea aportului de substanţe alimentare poate fi calculată ţinându-se seama de valoarea energetică a
principiilor alimentare (hidraţi de carbon, proteine = 4,1 calorii, grăsimile = 9,3 calorii).
În acest scop asistentul medical trebuie:
- să cântărească bolnavul la internare şi să controleze evoluţia greutăţii în timpul spitalizării;
- să aprecieze cheltuielile energetice în plus;
- să calculeze valorile calorice ale alimentelor pe bază de tabele care trebuiesc afişate în camera asistenţilor;
Asigurarea necesităţilor calitative
- regimul alimentar trebuie să cuprindă toţi factorii necesari pentru menţinerea vieţii şi asigurarea tuturor
funcţiilor organismului în condiţii normale
Hidraţii de carbon - sursă principală energetică a organismului (50% din necesar); excepţii fac diabetul
zaharat, colita de fermentaţie.
În cazuri febrile – hidrocarbonate lichide şi siropuri, ceaiuri, limonade, sucuri de fructe.
Creşterea necesarului de proteine în afecţiuni ca:
- insuficienţă hepatică
- tulburări de digestie
- arsuri întinse
- hemoragii
- boli febrile
- necesarul de proteine la organism sănătos este de 1-1,5 g/ kg corp/ 24 h
Grăsimile
- substanţe cu valoare calorică înaltă; necesarul de lipide al organismului este de 1-1,5 g/kg corp, ceea ce
reprezintă 30-40% din raţia energetică totală a organismului
- raţia de grăsimi se reduce în:
- insuficienţă hepatică
- insuficienţă pancreatică
- nefroză
- ateromatoză
- obezitate
- se măreşte în:
- stări de subnutriţie
- arderi exagerate, hipertiroidism.
Vitaminele
- necesare pentru menţinerea metabolismului normal al organismului;
- necesarul de vitamine creşte în majoritatea îmbolnăvirilor ajungînd până la:
- 150 mg vit.C
- 25 mg vit. B, B6
- 8 mg vit. PP
- 20 mg vit. K, şi este asigurat prin introducerea fructelor, salatelor, legumelor
Apa şi sărurile minerale
- necesităţile de apă zilnică sunt 2500-3000 ml/24 h
- necesităţile de Na 4 g/24 h
K 3,4 g/24 h
Ca 2 g
Mg 0,15 g
Fe, I – cantitate mai mică
- necesarul de apă şi săruri minerale creşte în :
- transpiraţii abundente
- diaree, vărsături
- hemoragii
- plasmoragii (arsuri întinse)
- diureză exagerată
- boli febrile
Pierderile de apă se completează cu ape minerale, supe, sucuri, soluţie Ringer
Pierderile de săruri se completează cu soluţii hipertonice de săruri minerale
Deci necesităţile calitative ale organismului cuprind compoziţia chimică şi starea de agregare a alimentelor
(lichide, semilichide, solide)
Alimentele supuse proceselor de pregătire suferă transformări calitative în compoziţia lor chimică:
- prăjirea grăsimilor eliberează acizi graşi greu suportaţi în afecţiuni duodenale, vezicale, interzişi în boli
ulceroase;
- prin prăjire carnea îşi păstrează toate substantele componente
- prin fierbere carnea pierde substanţe organice şi minerale;
- alimentele preparate la cald rămân sărace în vitamine.

ALIMENTAŢIA DIETETICĂ
Regimuri alimentare
Regimul alimentar sau dieta constituie partea integrantă din conduita terapeutică a pacientului prin
alimentele ingerate.
In funcţie de cantitatea alimentelor, regimurile pot fi hipocalorice (obezitate, cruţarea unor organe) si
hipercalorice (pacienţi subnutriţi).
Din punct de vedere calitativ ele sunt adaptate diverselor categorii de îmbolnăviri.
Regimurile dietetice urmăresc:
- punerea în repaus şi cruţarea unor organe, aparate şi sisteme:
- regim de cruţare a intestinului gros - în dizenterie;
- regim de cruţare a mucoasei bucale - stomatită;
- regim de cruţare a stomacului - gastrită, ulcer gastric;
- regim de cruţare a ficatului - hepatită, ciroză;
- regim de cruţare a rinichiului - nefrită, glomerulonefrită, insuficienţă renală acută;
- la alcătuirea regimurilor de cruţare se va ţine seama de compoziţia chimică a alimentelor, de modul
de preparare, precum şi de starea lor de agregare;
- echilibrul unor funcţii deficitare sau exagerate ale organismului:
- în colita de fermentaţie - regim bogat în proteine;
- în colita de putrefacţie - regim bogat în hidrocarbonaţi;
- în ciroza hepatică - restricţie de lichide;
- în insuficienţa cardiacă - restricţie de lichide;
- compensarea unor tulburări rezultate din disfuncţia glandelor endocrine:
- se va stabili toleranţa la glucide în diabetul zaharat; regimul va corespunde acestei toleranţe;
- satisfacerea unor nevoi exagerate ale organismului:
- în boli infecţioase - regim bogat în vitamine;
- afecţiuni osoase - regim bogat în calciu;
- în tratamentul cu hormoni corticosuprarenali - regim bogat în proteine;
- îndepărtarea unor produse patologice de pe pereţii intestinali:
- produse patologice ca: mucus, puroi, se pot îndepărta cu ajutorul regimului de mere rase sau
morcovi.
- în vederea alcătuirii unui regim dietetic cât mai variat este necesară cunoaşterea echivalenţelor calitative şi
cantitative ale principiilor alimentare.
- numărul regimurilor dietetice este variat în funcţie de diversitatea îmbolnăvirilor, de stadiul şi de gravitatea
acestora.
Regimul - indicaţii
hidric - în primele zile postoperator, diarei acute, gastrite acute
- alimente permise:
- supe limpezi de legume, ceaiuri îndulcite cu zaharină sau neîndulcite,
zeamă de orez, supe diluate şi degresate din carne, apă fiartă şi răcită
Hidro- - indicaţii
zaharat - perioada de debut a hepatitei epidemice: insuficienta renală acută,
insuficienţa hepatică acută, colecistita acută, în perioada febrilă a bolilor infecţioase
- alimente permise
- sucuri de fructe îndulcite, ceaiuri îndulcite, zeamă de compot, zeamă de
orez
- se administrează în cantităţi mici şi repetate
Semili- - indicaţii
chid - colecisitita subacută, perioada icterică a hepatitei epidemice, ciroza
hepatică, varice esofagiene, după primele zile ale infarctului miocardic acut
- alimente permise:
- supe de făinoase, supe de legume, piureuri de legume, fructe coapte,
făinoase, sufleuri de brânză de vaci
- mese mici cantitativ si mai frecvente
Lactat - indicaţii
- în primele 3-5 zile ale fazei dureroase a bolii ulceroase, în primele zile după
hemoragia digestivă superioară
- alimente permise
-1000-2000 ml lapte, eventual îmbogăţit cu friscă sau smântână
Lacto- vegetarian
făinos - indicaţii
- după puseul acut al ulcerului în remisiune, după operaţii pe stomac
- alimente permise
- brânză de vaci, ouă moi, caş, lapte, piureuri de legume, smântână, frişcă,
făinoase
Hepatic - indicaţii
- hepatită cronică agresivă, ciroză hepatică decompensată, neoplasm hepatic
- alimente permise
- brânză de vaci, caş, urdă, iaurt, carne slabă fiartă, pâine albă prăjită,
legume, făinoase, fructe coapte, biscuiţi, supe de făinoase, unt 10 g/zi, ulei 20-30
g/zi.
Renal - indicaţii
- glomerulonefrită acută difuză, insuficienţă renală - alimente permise
- salată de crudităţi cu untdelemn, fructe crude coapte, compot, supe de
legume şi făinoase, prăjituri cu mere, caş, brânză de vaci, urdă, gălbenuş de ou,
frişcă, pâine fără sare
Cardio- - indicaţii
vascular - cardiopatii decompensate, hipertensiune arterială, infarct miocardic acut în a doua
săptămână de boală
- alimente permise
- lapte, iaurt, brânzeturi, carne slabă fiartă, salată de sfeclă, fructe crude sau
coapte, compot, aluat de tartă, dulceaţă, unt 10 g şi ulei 30 g/zi
Diabetic - indicaţii
- diabetul zaharat
- alimente permise
- în funcţie de toleranţa la glucide va cuprinde alimente cântărite în mod
obligatoriu şi alimente necântărite:
- alimente cântărite: pâine, lapte, cartofi, făinoase,
legume uscate, fructe
-alimente necântărite: peşte, carne, mezeluri, ouă, supe de carne,
sosuri fără făină, ulei
Hipo- - indicaţii
caloric - obezitate, hipertensiune arterială
- alimente permise
- 240 calorii - 300 g brânză de vaci - 400 calorii - lapte, brânză de vaci,
carne albă, legume, mere
- 600 calorii din aceleaşi alimente

MODURI DE ALIMENTARE A BOLNAVULUI

Una din cele mai importante sarcini ale îngrijirii bolnavului este alimentaţia. Asigurarea aportului caloric
necesar pentru susţinerea forţelor fizice ale bolnavului, stabilirea regimului alimentar adecvat pentru asigurarea
condiţiilor de vindecare şi administrarea alimentelor pe cale naturală sau artificială, constituie sarcini elementare
ale îngrijirii oricărui bolnav spitalizat.
În funcţie de starea pacientului, alimentarea se face:
- activ – pacientul mănâncă singur în sala de mese sau în salon
- pasiv – pacientului i se introduc alimentele în gură
- artificial – alimentele sunt introduse în organism în condiţii nefiziologice.
Alimentarea activă se poate face în sala de mese, în salon; la masă sau la pat.
În sala de mese aerisită, curăţenia trebuie să fie desăvârşită; porţiile aranjate estetic sunt aşezate pe mese
mici (4 persoane). Se invită pacientul la masă, se invită să se spele pe mâini. Felurile de mâncare se servesc
pe rând, vesela folosită se ridică imediat. Nu se ating alimentele cu mâna.
Se observă dacă pacientul a consumat alimentele; în caz contrar se află motivul şi se iau măsuri.
În salon la masă: se îndepărtează tot ce ar putea influenţa negativ apetitul pacientului (tăviţă,scuipători,
ploscă). Se invită pacientul să se spele pe mâini, se ajută să se aşeze la masă; servirea mesei se face ca în
sala de mese.
 În salon, la pat: se pregăteşte salonul ca pentru alimentarea în salon la masă. Se aşează pacientul în
poziţie confortabilă, este invitat să se spele pe mâini, asistentul medical servindu-i materialele necesare şi
protejând lenjeria de pat cu muşama. Se adaptează masa specială la pat şi se serveşte masa la fel ca în salon
la masă.
Alimentarea pasivă - Când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze singuri, trebuie să fie
ajutaţi.
Scop - vor fi hrăniţi bolnavii
- imobilizaţi
- paralizaţi
- epuizaţi, adinamici
- în stare gravă
- cu uşoare tulburări de deglutiţie
Materiale necesare
- tavă
- farfurii
- pahar cu apă sau cană cu cioc
- şervet de pânză
- cană de supă
- tacâmuri
Pregatirea asistentului medical
 îmbracă halatul de protecţie
 aşază părul sub bonetă
 se spală pe mâini
Pregatirea pacientului
 se aşază în poziţie semişezând cu ajutorul rezemătoarelor de pat sau în decubit dorsal cu capul uşor
ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia
 i se protejează lenjeria cu un prosop curat
 se protejează cu un prosop în jurul gâtului
 se adaptează măsuţa la pat şi i se aşază mâncarea astfel încât să vadă ce i se introduce în gură
Tehnica
 asistentul medical se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna
 verifică temperatura alimentelor (pacienţii în stare gravă nu simt temperatura, nici gustul
alimentelor), gustând cu o altă lingură
 îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide
 supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de deglutiţie ale pacientului
 este şters la gură, i se aranjează patul
 se îndepărtează eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot contribui la formarea
escarelor
 schimbă lenjeria dacă s-a murdărit
 acoperă pacientul şi aeriseşte salonul
 strânge vesela şi o transportă la oficiu
De ştiut
 se încurajează pacientul în timpul alimentaţiei, asigurându-l de contribuţia alimentelor în procesul
vindecării
 se stimulează deglutiţia prin atingerea buzelor pacientului cu lingura
 se oferă pacientului cantităţi nu prea mari deoarece, neputând să le înghită, ar putea să le aspire
De evitat
- servirea alimentelor prea fierbinţi sau prea reci
- atingerea alimentelor care au fost în gura pacientului
Alimentarea artificiala = introducerea alimentelor în organismul pacientului prin mijloace artificiale:
- sondă gastrică sau intestinală
- pe cale parenterală
- clismă picătură cu picătură
- gastrostoma.
Scop: hrănirea pacienţilor
- inconştienţi
- cu tulburări de deglutiţie
- cu intoleranţă sau hemoragii digestive
- operaţi pe tubul digestiv şi glandele anexe
- în stare gravă,
- cu negativism alimentar.
ALIMENTAREA PACIENTULUI PRIN SONDA NAZO-GASTRICĂ SAU INTESTINALA
OBIECTIVELE PROCEDURII
• Introducerea alimentelor în stomac, duoden sau intestin la:
- pacienţii inconştienţi,
- pacienţii cu tulburări de deglutiţie,
- pacienţii cu negativism alimentar, cu intoleranţă sau hemoragii digestive,
- pacienţii operaţi pe tubul digestiv şi organele anexe,
- pacienţii cu stricturi esofagiene şi ale cardiei, care împiedica pătrunderea bolului alimentar din cavitatea
bucală în stomac.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
Pe o taviţă medicală se vor pregăti:
- Sonda gastrică Faucher, sonda duodenală Einhorn, sonde intestinale din cauciuc sau sonde din polietilen
- Pâlnie, tub de cauciuc, prestub
- Lidocaina 2%
- Glicerină sau ulei de vaselină pentru lubrefiere
- Leucoplast
- Seringi
- Aparat de perfuzie a alimentelor
- Tava medicală, muşama
- Mănuşi de unică folosinţă
- Raţia de lichide alimentare
- Amestecuri alimentare: ouă crude, lapte, zahăr, cacao, sare, vitamine, unt, smântână, bulionul alimentar să
nu prezinte grunji, să fie la temperatura corpului, să aibă valoare calorică
EFECTUAREA PROCEDURII:
- se spala mainile si se imbraca manusile
- se introduce sonda gastrică, se verifica poziţia acesteia şi se fixeaza extremitatea liberă a sondei cu
leucoplast de faţa şi urechea pacientului (vezi tubajul nazo-gastric)
- se controleaza conţinutul gastric şi la nevoie se aspira staza
- se folosesc amestecurile preparate pentru alimentarea pe sondă, lipsite de grunji sau alte conglomerate,
care ar putea astupa sonda (vor fi strecurate prin tifon împăturit în 8 straturi)
- se pregăteste aparatul de perfuzie, se umple rezervorul picuratorului, se elimina aerul din tubul de legătură
şi se ataseaza perfuzorul la sondă
- se introduce raţia zilnica în 4-6 doze, foarte încet, cu aparatul de perfuzie ataşat la extremitatea liberă a
sondei
- lichidul alimentar sa fie incalzit la temperatura corpului
- se verifica viteza de scurgere a picuratorului; nu se vor administra mai mult de 200-250 ml într-o oră
- se administreaza pe sondă 200-300 de ml de apă pentru spălarea perfuzorului şi a sondei, apoi se insufla
puţin aer, pentru a o goli complet şi se închide extremitatea liberă cu o clamă Hoffmann sau o pensa Pe an,
împiedicând picurarea rămăşiţelor de lichid din sondă în faringe şi laringe, acestea putând fi aspirate de
bolnavul inconştient, lipsit de reflexul tusei.
- asistentul medical se asigura că pacientul primeşte raţia adecvată, cantitativ şi calitativ şi i se asigură
necesarul de lichide
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- se aseaza pacientul într-o poziţie comodă
- pacientul este supravegheat pentru a sesiza apariţia greţurilor, vărsăturilor, balonării, crampelor, diareei
- se indeparteaza sonda când se termină indicaţia de alimentare artificială, respectând paşii de la tubajul
nazo-gastric sau la intervale stabilite de medic (2-3 zile - sondele de cauciuc, 4-7 zile - sondele de polietilen)
- trebuie lasat un interval liber de 6-8 ore pe timpul nopţii până la montarea unei noi sonde, pentru refacerea
circulaţiei la nivelul mucoasei şi, dacă nu există o contraindicaţie, se schimba nara
- se mobilizeaza sonda rămasă pe loc pentru a evita lezarea mucoasei
- se verifica dacă senzaţia de foame a dispărut sau a diminuat
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Îndepărtarea mănuşilor şi materialelor folosite în containere speciale;
- Spălarea mâinilor
NOTAREA PROCEDURII
Asistentul medical va nota:
- Procedura şi numele celui care a efectuat-o
- Data, ora, cantitatea şi felul alimentelor administrate
- Reacţii adverse, intoleranţă (greaţă, vomă)
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul a tolerat bine administrarea alimentelor pe sonda gastrică
- Pacientul este satisfăcut
Rezultate nedorite / Ce faceţi:
Pacientul prezintă greaţă, vărsături
- Consultaţi medicul
- Poate fi o intoleranţă sau o reacţie la unele alimente
Pacientul prezintă leziuni la nivelul mucoasei nazale şi uscăciunea mucoasei bucale
- Asiguraţi o bună igienă a cavităţii bucale ,
- Mobilizaţi sonda
- Schimbaţi nara după asigurarea unui repaus între îndepărtarea şi repunerea sondei
Pacientul prezintă tuse şi semne de sufocare
- Ati greşit procedura şi alimentele au ajuns în căile aeriene
- Retrageţi sonda şi o reintroduceţi pe cale esofagiană
- Anunţaţi medicul pentru a stabili măsuri de prevenire a bronhopneumoniei de aspiraţie
- Acordaţi o atenţie deosebită pacientului inconştient
RECOMANDĂRI
- Sondele de cauciuc pot fi lăsate pe loc 2-3 zile, menţinerea lor peste acest termen poate cauza leziuni ale
mucoasei nazale
- Sondele de polietilen pot fi menţinute şi tolerate mai mult, până la 4-7 zile.
- Este recomandabil ca sonda să fie mobilizată de mai multe ori în cursul zilei, favorizând prin aceasta
circulaţia sanguină normală la nivelul suprafeţelor apăsate de ea;
- La 3-5 zile, sonda trebuie îndepărtată pentru 6-8 ore (repausul de noapte), după care se va putea
reintroduce, însă prin nara de partea opusă.
- Este important ca alături de aportul caloric şi vitaminic, pacientul să primească şi raţia corespunzătoare de
lichide pentru acoperirea necesităţilor hidrice care trebuie calculate exact.
DE ŞTIUT :
la pacienţii inconştienţi cu tulburări de deglutiţie sau care trebuie alimentaţi mai mult timp pe
această cale , sonda se introduce endonazal
raţia zinică se administrează în 4-6 doze foarte încet, de preferinţă cu aparatul de perfuzat
utilizând vase izoterme.

ALIMENTAREA PRIN GASTROSTOMĂ

Gastrostoma = deschiderea şi fixarea operatorie a stomacului la piele în scopul alimentării printr-o sondă în
cazul în care calea esofagiană este întreruptă.
 în cazul stricturilor esofagiene, după arsuri sau intoxicaţii cu substanţe caustice, când alimentaţia
artificială ia un caracter de durată şi nu se poate utiliza sonda gastrică, alimentele vor fi introduse în
organism prin gastrostomă;
 în stomă, este fixată o sondă de cauciuc prin intermediul căreia alimentele sunt introduse cu ajutorul
unei seringi sau prin pâlnie;
 respectându-se aceleaşi principii, se introduc şi aceleaşi amestecuri alimentare ca în cazul alimentaţiei
prin sondă gastrică;
 alimentele vor fi introduse în doze fracţionate la intervale obişnuite, după orarul de alimentaţie al
pacienţilor, încălzite la temperatura corpului;
  cantitatea introdusă o dată nu va depăşi 500 ml
 după introducerea alimentelor sonda se închide pentru a împiedica refularea acestora;
 tegumentele din jurul stomei se pot irita sub acţiunea sucului gastric care se prelinge adesea pe lângă
sondă, provocând uneori leziuni apreciabile;
 de aceea, regiunea din jurul fistulei se va păstra uscată, acoperită cu un unguent protector şi
antimicrobian, pansată steril cu pansament absorbant ;
OBIECTIVELE PROCEDURII
- Punerea în repaus a esofagului obstruat sau lezat de ingestia accidentală sau voluntară de substanţe
caustice.
- Asigurarea aportului hidric şi nutriţional înaintea intervenţiei pentru esofagoplastie
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- o pâlnie din plastic; recipientul cu lichid alimentar (supă, ceai); regimul de stenoză esofagiană: alimente
solide tocate mărunt şi pasate; bagheta pentru propulsarea alimentelor pe sondă.
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- i se ofera pacientului informaţii clare, accesibile despre modul de alimentare pe stoma pentru a-i reduce
teama şi a obţine colaborarea sa
- asistentul medical incurajeaza pacientul să se alimenteze singur pentru a-şi recăpăta autonomia
b) FIZICĂ:
- se aseaza pacientul în poziţie şezând, pe marginea patului sau pe un scaun cu spătar, astfel încât sonda să
fie menţinută în poziţie verticală, paralelă cu toracele
EFECTUAREA PROCEDURII:
• i se explica pacientului care se alimentează singur:
- să-şi spele mâinile
- să îndepărteze dopul de la sondă
- să adapteze pâlnia la capătul sondei menţinând-o în poziţie verticală
- să introducă pe rând felurile de mâncare din regimul de stenoză, astfel:
- lichidul să-l toarne încet pe pâlnie, nu mai mult de 100 ml o dată pentru a nu destinde brusc
stomacul
- alimentul solid pasat să-l verse în pâlnie şi să-l împingă pe sondă cu ajutorul baghetei de plastic sau
lemn
- să adauge din când în când lichid alimentar, pentru a uşura înaintarea alimentului pasat
- să nu introducă la o "masă" mai mult de 400 g de alimente pasate datorită tulburărilor de digestie şi
de absorbţie existente
- să termine totdeauna "masa" cu lichid pentru a spăla lumenul sondei
- să astupe capătul sondei cu dopul de plastic sau cauciuc
- să fixeze sonda în poziţie verticală, paralelă cu toracele
- să evite poziţia de decubit dorsal după masă întrucât favorizează "regurgitarea" conţinutului pe
sondă
- să-şi spele mâinile după masă
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- se observa tegumentul din jurul stomei
- ungerea pielii cu un unguent cu zinc şi refacerea pansamentul din jurul stomei în cazul regurgitării sucului
gastric.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul este compliant şi respectă indicaţiile oferite.
- Toleranţa digestivă este bună.
- Cantitatea de alimente este adaptată posibilităţilor de digestie şi de absorbţie ale stomacului.
Rezultate nedorite / Ce faceţi ?
- Pacientul nu este compliant.
- Pacientul manifestă atitudini de respingere a imaginii corporale modificate.
- Incurajţi pacientul să-şi accepte imaginea
- Toleranţa digestivă este scăzută.
- Capacitatea de digestie şi de absorbţie a stomacului este redusă iar pacientul prezintă semne de denutriţie.
 - Informaţi medicul pentru a stabili conduita terapeutică!

ALIMENTAREA PRIN CLISMA

 se poate asigura hidratarea şi alimentarea pe o perioadă scurtă de timp
 deoarece în rect nu sunt fermenţi pentru digestie, iar mucoasa absoarbe numai soluţii izotonice,
substanţele proteice sunt eliminate sau supuse unui proces de putrefacţie
 alimentarea se face prin clisme picătură cu picătură cu soluţie Ringer, glucoză 47‰ cu rol hidratant
 vezi pregătirea şi efectuarea clismei
 în locul irigatorului se foloseşte un termos

ALIMENTAREA PARENTERALĂ
Alimentarea parenterală se realizează de obicei pe cale intravenoasă.
Materile necesare
 dezinfectante - alcool iodat
 materiale pentru puncţia venoasă
 de protecţie - pernă elastică pentru sprijinirea braţului, muşama, aleză;
 pt. dezinfecţia tegumentului tip I (cu tamponul îmbibat în alcool se badijonează tegumentul timp de 30
de sec.)
 instrumentar şi materiale sterile - seringi şi ace de unică folosinţă(se verifică integritatea ambalajului,
valabilitatea sterilizării, lungimea şi diametrul acelor) - în funcţie de scop; pense, mănuşi chirurgicale,
tampoane
 alte materiale-garou sau bandă Esmarch, fiole cu soluţii medicamentoase, soluţii perfuzabile, tăviţă
renală
 perfuzor = trusă de perfuzie (ambalat de unică întrebuinţare)
 pompă de perfuzie automată-cu reglare programată a volumului şi ratei de flux
 robinete cu două sau mai multe căi
 branulă (cateter i.v.)
 fluturaş
 benzi de leucoplast pentru fixarea acului(canulei) şi a tubului perfuzorului de pielea bolnavului
Se face cu substanţe care:
 Au valoare calorică ridicată
 Pot fi utilizate direct de ţesuturi
 Nu au proprietăţi antigenice
 Nu au acţiune iritantă sau necrozantă asupra ţesuturilor
Pe cale i.v. pot fi introduse soluţii izo- sau hipertone : glucoză 10-20-33-40% , fructoză 20% , soluţie
dextran , hidrolizate proteice.
Planul de alimentare se face după calcularea necesarului de calorii / 24h şi a raţiei de lichide în care pot
fi dizolvate principiile nutritive
Nevoia de lichide este completată cu ser fiziologic sau solutii glucozate.
Ritmul de administrare diferă după natura şi concentraţia preparatului, starea pacientului, de la 50ml/h la
500ml/h.
 glucoza 10%-500 ml/h;
 glucoza 20%-250 ml/h;
 hidrolizatele de proteină sau ficat 50 ml/h.
Intravenos sunt introduse soluţii hipo, izo sau hipertonice.
Dacă alimentaţia intravenoasă este necesară timp mai îndelungat se descoperă vene profunde-
denudare-ca: vena femurală, safenă, subclaviculară; plaga de venotomie trebuie îngrijită în condiţii perfect
aseptice şi se previn trombozele venoase prin injectarea de heparină 50mg/24h;
Administrarea exagerată de apă la pacienţii comatoşi cu oligurie, modifică concen traţiile de electroliţi
din sânge şi lichidele extracelulare (hiponatremie şi hipokaliemie);
La administrarea soluţiilor glucozate, se adaugă cantitatea necesară de insulina pentru metabolizarea
glucozei atât la pacientul cu valori normale ale glicemiei cât şi la pacientul diabetic;
In funcţie de echilibrul acido-bazic şi ionogramă, se introduc cantităţi de electroliţi.
Concentraţia excesivă a soluţiilor perfuzabile, induce deshidratarea iar diluţia prea mare accentuează
edemul cerebral;
 Pentru supravegherea aportului şi eliminărilor de alimente sunt notate în foaia de observaţie:
 cantitatea de soluţii perfuzabile şi lichide administrate;
 volumul şi densitatea urinii eliminate;
 evoluţia curbei ponderale.
ATENŢIE: pe lângă hidraţii de carbon şi lipide, pentru schimbul de materii utile organismului uman, sunt
necesari şi anumiţi aminoacizi cu rol în formarea şi prelucrarea albuminelor în ţesuturi şi sânge ca şi pentru
sinteza de fermenţi şi proteohormoni; organismul uman nu poate sintetiza aceşti aminoacizi şi din această
cauză este necesară administrarea lor pe cale parenterală într-o anumită concentraţie pentru sinteza
albuminelor.

Căile de hidratare a organismului

Căile de hidratare sunt: orală, duodenală, rectală, subcutanată, intravenoasă, intraosoasă, intramusculară
Orală
- calea fiziologică de administrare a lichidelor
- declanşează reflex funcţia normală a tubului digestiv şi a glandelor anexe, funcţie necesară absorbţiei
lichidelor
- se renunţă la această cale în caz de:
• vărsături
• tulburări de deglutiţie
• stenoză pilorică şi esofagiană
• negativism total din partea pacientului
Duodenală
- administrarea lichidelor se face prin sondă duodenală Einhorn
- lichidele se administrează picătură cu picătură într-un ritm de 60-100/min
- se menţine temperatura lichidului în timpul administrării
Rectală
- se face prin clismă, picătură cu picătură, sau clisme Katzenstein: se poate asigura hidratarea pe o perioadă
scurtă de timp
• în rect se resorb numai soluţii izotonice, de aceea hidratarea pe cale rectală se face numai cu soluţie
de clorură de sodiu 9‰ , glucoză 47 ‰
• clisma hidratantă este precedată de o clismă evacuatoare
• în locul irigatorului se foloseşte un termos
• se foloseşte sondă Nélaton care se introduce în rect în profunzime de 10-15 cm, după ce sonda a fost
lubrifiată cu vaselină
• poziţia pacientului este în decubit dorsal, cu membrele inferioare în uşoară abducţie sau în decubit
lateral cu mb. inf. în flexie
• temp. lichidului tb. menţinută constantă la ≈ 34-37ºC
• rata de flux este de 60pic./min.
• cantitatea totală adm. o dată nu tb. să depăş. 500ml , iar /24h ≤ 1,5-2l
• administrarea prea rapidă a lichidelor poate să dea senzaţia de colici, tenesme şi senzaţia de eliminare
a lichidelor introduse
Subcutanată
- se face prin perfuzii
- poz. pacientului: decubit dorsal
- loc. de elecţie: faţa externă a coapsei, flancuri, peretele abdominal anterior, regiunea submamară sau
pectorală
- dacă se lucrează cu 2 canule, vor fi introduse în locuri simetrice
- tegumentele regiunii alese se dezinfectează ca pentru orice intervenţie şi se izolează cu câmpuri sterile
- rata de flux: 60-80 pic./min. cu 1 ac şi 120-180 pic./min cu 2 ace
- resorbţia este lentă, iar cantităţile mai mari se resorb greu
- poate determina accidente:
• necroza ţesuturilor prin compresiune
• coagularea ţesuturilor (când temperatura este prea înaltă)
• flegmoane
• complicaţii septice
- rămâne tumefacţie care se resoarbe în câteva ore
Perfuzia intravenoasă
- pentru echilibrare hidroionică şi volemică
- introducerea lichidelor în venă se face direct prin canule metalice fixate în venă, canule de material plastic
introduse transcutanat prin lumenul acelor sau prin denudare de venă
Intraosoasă
• Dacă nu se pot aborda venele bolnavului hidratarea se va efectua şi pe cale intraosoasă.
• Canula prin care se va scurge lichidul de perfuzie se va introduce în spongioasa oaselor superficiale :
capul sternului, condrilii femurali, creasta iliacă
• După îndepărtarea mandrenului se verifică poziţia acului injectând în cavitatea medulară 0,5-1 ml ser
fiziologic.
• După efectuarea tehnicii se racordează canula la aparatul de perfuzie pregătit la fel ca şi pt. perfuzia
i.v.
• Viteza de pătrundere a lichidului nu trebuie să depăşească 60 pic./min., iar lichidul de perfuzie se
împrăştie în lacunele sanguine din ţesutul osos de unde pătrunde în circulaţia generală.
• Înfundarea aparatului cu microorganisme sau substanţe expune bolnavul la urmări fatale.
Intramusculară
Se administrează vitamine prin injecţie i.m.