Structura Formulei

Facultatea de Drept “Universitate Titu Maiorescu”

Anul I – Învățământ la distanță
Student: Ghiță Narcis Marian
Grupa a II - a
 Procedura formulară a fost introdusă ca urmare a exigențelor vieții
sociale și economice de la sfârșitul “republicii” prin Legea Aebutia, dată
între anii 149 și 12 î.Hr, dând părților posibilitatea de a alege una dintre
cele două proceduri.
În procedura formulara, pentru valorificarea fiecarui drept subiectiv
există câte o acțiune care avea o formulă proprie.
Formula era un mic program de judecata prin care pretorul arata
judecatorului cum sa solutioneze litigiul.
Pentru a putea înțelege mai bine, această procedură, este esențial să
vorbim despre Structura Formulei. Astfel, aceasta cuprinde patru părți
componente principale: intentio, demonstratio, adiudicatio și
condemnatio și două părți accesorii : excepțiunile și prescripțiunile, care
puteau fi introduse numai la cererea părților.
Intentio, cuprindea afirmarea pretentiilor reclamantului; când
obiectul pretentiilor reclamantului era precis determinat, intentio era
certa, iar când dreptul reclamantului urma sa fie apreciat de judecator,
intentio era incerta;
Demonstratio, cuprindea cauza juridica (izvorul) a pretentiilor
reclamantului (contract, testament, etc.);
Adiudicatio, figura numai în formula acțunilor în partaj,
judecătorul fiind împuternicit să atribuie celor aflați în proces dreptul de
proprietate asupra parții de lucru ce le revenea prin ieșirea din
indiviziune;
Condemnatio este faza în care judecătorul, simplu particular, era
investit de către pretor cu dreptul de a pronunța o sentință de condamnare
sau de absolvire.
Prescripțiunile erau introduse în formulă pentru a se veni în
ajutorul unei părți. Dacă acele precizări veneau în sprijinul
reclamantului, erau intitulate prescripțiuni pro actore , iar dacă veneau în
sprijinul părților se numeau instrucțiuni pro reo .
 Excepțiunile erau mijloace de apărare prin care pârâtul nu nega în
mod direct pretențiile reclamantului, dar invoca anumite fapte de natură
să paralizeze acele pretenții.
Prin introducerea excepțiunilor, pretorul era investit cu puterea de a
modifica dreptul civil prin măsuri procedurale, judecătorul fiind obligat
să verifice, atât afirmațiile reclamantului, cât și afirmațiile pârâtului.

Bibliografie:
Manualul de Drept privat roman – Terminologie Jurdică Romană
-Emil Molcuț
Suportul de curs Drept Roman EMIL MOLCUŢ - NICOLAE
TOPÂRCEANU