Subiectul11.

Dezvoltarea managementului resurselor financiare și materiale la nivel

strategic
1.Prezentați conceptele cheie abordate în domeniul managementului de resurse umane și
materiale inclusiv cel de Funddraising
Managementul resurselor umane este un domeniu de studiu relevant recent.
Domeniul care se ocupă de gestionarea muncii sau a celor care muncesc a purtat denumiri
diverse – conducerea muncii , organizarea muncii , normarea muncii , funcția de personal .Toate
activitățile care în trecut erau incluse în sfera personalului ,fac parte în prezent din domeniul de
activitate al managementului acestora s-a accentuat datorită necesității organizațiilor de a se
adapta la un mediu dinamic și competitiv.
Managementul resurselor umane reprezintă ansamblul de activități generale și specifice
privitoare la asigurarea și folosirea eficientă a personalului . Managementul resurselor umane
presupune o abordare sau o tratare totală, globală ,interdisciplinară și profesională a
problematicii personalului din cadrul unei organizații. Presupune îmbunătățirea continuă a
activităților tuturor angajaților, în scopul realizării misiunii și a obiectivelor organizaționale. .Nu
putem vorbi de un management eficient al resurselor umane în absența formării managerilor
competenți, a cadrelor didactice și a membrilor comunității locale care fac parte din consiliile de
administrație . Primul pas în acest sens îl constituie cunoașterea principalelor teorii și tendințe , a
noilor modele și principii din domeniul managerial: formarea competențelor manageriale
necesare gestionării resurselor umane în vederea asigurării calității învățământului la nivel de
școală și clasă.
Procesul de management se realizează prin intermediul persoanei ce are calitatea de manager și
care exercită această funcție în virtutea obiectivelor , componentelor și responsabilităților
specifice funcției pe care o ocupă
Managementul resurselor financiare se definește ca o funcție al cărei scop constă în asigurarea
permanentă a întreprinderii cu fondurile necesare , înregistrarea și evidența valorică a resurselor
financiare și materiale și controlul cu privire la rentabilitatea operațiunilor angajate cu aceste
fonduri. Managementul resurselor financiare urmărește realizarea obiectivelor fundamentale ,
obiective ce se canalizează în două direcții:
 Maximizarea profiturilor
 Maximizarea valorii întreprinderii
Domeniul de abordare a managementului resurselor financiare , cuprind următoarele activități:
activitatea financiară care se referă la politica financiară, planificarea financiară, capital și
fondurile societății, politica prețurilor și a tarifelor , relațiile societății cu bugetul statului,
activitatea contabilă –gestiune financiară a patrimoniului, contabilitatea analitică și sintetică a
patrimoniului, întocmirea bilanțului și determinarea rezultatelor întreprinderii, controlul
financiar - respectarea normelor legale privind existența ,integritatea ,utilizarea și păstrarea
valorilor materiale și recuperarea pagubelor ,organizarea și exercitarea controlului preventiv.
 Conducerea și perfecționarea sistemului de învățământ constituie o componentă majoră a
strategiilor și politicilor de dezvoltare , îndeosebi la nivel microeconomic. Pentru a soluționa
corect problema eficacității producției în instituția de învățământ cadrele didactice de conducere
trebuie să pună în aplicare teoria managerială contemporană , care reprezintă acel fundament pe
care se poate crea mecanismul economic adecvat economiei de piață. Expresiile ,,Managementul
resurselor umane , ,,Managementul resurselor financiare necontenit se reunește o abordare a
studiilor realizate prin prisma fenomenelor și proceselor condiționate de economia de piață și de
perioada de tranzacție la aceasta. Cu regret, la etapa actuală ,instituțiile de învățământ din R.
Moldova se înscriu și sunt vizate prin prisma fenomenilor și proceselor condiționate de declinul
economic destul de profund și de prea lungă , perioada de tranziție la economia de piață. Însă un
lucru este cert că fără promovarea reformelor structurale și transformărilor sociale, fără
schimbarea mentalității perimate și învechite, fără cultivarea spiritului de proprietar pentru
cadrele manageriale – succesele în relanșarea economică și ridicarea nivelului de trai al
populației nu vor avea succese manageriale reale și pozitive ajustate la economia de piață
adevărată, trecerea la un managerial contemporan performant, apariția și funcționarea diferitor
forme de proprietate – toate acestea inevitabil conturează necesitatea restructurării și
modernizării sistemului de învățământ cu accent în managementul educațional, și în special
în managementul resurselor financiare și managementul resurselor umane.

2.Analizați strategiile de dezvoltare a resurselor financiare și materiale în școala în care

activați sau la care ați elaborat PDȘ-ul.
Pentru îndeplinirea scopului și pentru armonizarea obiectivelor managementului asigurării cu
resurse financiare și materiale se impune elaborarea unei strategii care să urmărească
eficientizarea activității pe termen lung.
Obiectivul principal al managementului resurselor financiare ale instituţiilor şi organizaţiilor din
Republica Moldova ,inclusiv ale instituţiilor de învăţământ, este realizabil în practică cu mult mai dificil,
decât pare la prima vedere. Acest lucru este motivat prin două aspecte: – restricţiile, impuse de către
stat, în gestionarea mijloacelor financiare proprii (veniturile mijloacelor extrabugetare); – finanţarea
bugetară (mijloacele financiare din bugetul de stat) destul de limitată, sursă principală de întreţinere a
instituţiilor de învăţământ de stat.

Fără un management financiar modern o instituţie de învăţământ nu poate activa eficient şi nu poate
avea rezultatele dorite atât în plan instructiv, cât şi în plan financiar.

Mijloacele bugetare anuale aprobate pentru instituţiile de învăţământ, conform planurilor de finanţare,
permit acoperirea cheltuielilor doar la unele articole din clasificaţia bugetară de ex:

retribuirea muncii angajaţilor

contribuţii de asigurări sociale de stat –

plata mărfurilor şi serviciilor – art.113 (dintre care, mai frecvent, pentru alineatele: energie electrică;
energie termică servicii de telecomunicaţie; arendarea mijloacelor de transport; apă şi canalizaţie;
prime de asigurări obligatorii de asistenţă medicală –

Pentru implementarea cu succes a planului strategic propunem următoarele:

Planul strategic va fi transformat în planuri operaţionale anuale, care vor fi revizuite cu regularitate (în
fiecare an şcolar);

Se va acorda atenţie deosebită participării la procesul de planificare strategică a fiecărui membru;

se va realiza o comunicare eficientă cu fiecare membru al proiectului.

Se va realiza lista de responsabilităţi pentru fiecare persoană (planificări lunare şi strategii de motivare).
Se va desemna directorul ca persoană responsabilă pentru implementarea planului strategic, care va
supraveghea procesul de implementare şi va raporta Consiliului Profesoral şi Consiliului Administrativ
schimbările intervenite.

- Evaluarea strategiei

Procentul de promovabilitate

Situaţii comparative ale rezultatelor obţinute de elevi la cele două testări (iniţială şi finală)

Rezultatele obtinute de elevi la evaluările naţionale;

Gradul de integrare a absolvenţilor în cîmpul muncii;

Rezultatele obţinute de elevi la olimpiade şi concursuri, concursuri artistice şi sportive

Gradul de formare a a cadrelor didactice prin cursuri de formare continuă şi obţinere de grade didactice
Condiţii de studii şi de trai pentru elevi si tineri specialişti

Starea bazei didactico-materiale a şcolii

Gradul de implicare în proiecte comunitare

Gradul de satisfacţie a beneficiarilor faţă de activitatea şcolii

Un obiectiv major al instituției este :

creşterea eficienţei cheltuirii banului public investit în educaţie, astfel încît resursele disponibilizate să
fie redirecţionate pentru salarizarea personalului din educaţie şi creşterea calităţii infrastructurii
educaţionale;

3.Propuneți modalități de extindere a resurselor financiare și materiale la nivel strategic.

Managementul asigurării cu resurse materiale reprezintă un ansamblu de activități desfășurate în
cadrul organizației , în vederea asigurării elementelor necesare consumului productiv în condiții
de eficiență și eficacitate. Rolul managementului asigurării cu resurse materiale este de a realiza
un echilibru între nevoi și disponibilul de resurse materiale, astfel încât organizația să-și poată
desfășura activitatea în condiții optime .Pentru îndeplinirea scopului și pentru armonizarea
obiectivelor managementului asigurării cu resurse materiale cu obiectivele generale ale
organizației se impune elaborarea unei strategii care să urmărească eficientizarea activității pe
termen lung. Strategia în domeniul asigurării cu resurse materiale trebuie să aibă în vedere
valorificarea și dezvoltarea punctelor forte astfel încât să poată fi exploatate oportunitățile ,și
diminuarea efectelor punctelor slabe pentru a putea neutraliza amenințările .Elaborarea unei
strategii în domeniul asigurării materiale , permite ca adoptarea deciziilor în condițiile
cunoașterii depline a factorilor ce influențează acest proces dar și a celor mai prielnice
posibilități de aprovizionare.
Managementul resurselor financiare se definește ca o funcție al cărei scop constă în asigurarea
permanentă a întreprinderii cu fondurile necesare , înregistrarea și evidența valorică a resurselor
financiare și materiale și controlul cu privire la rentabilitatea operațiunilor angajate cu aceste
fonduri. Bugetul este instrumentul prin care se realizează planificarea financiară etapa de
planificare se referă la planificarea resurselor și achizițiilor , precum și la întocmirea bugetului ,
care în esență exprimă suma de bani detaliată pe surse de venituri și respectiv destinații de
cheltuieli. Prin intermediul planificării financiare se asigură suportul bănesc fazei de planificare ,
asigurându-se totodată și funcționarea tuturor compartimentelor organizaționale implicate în
etapa de execuție.
Găsirea soluțiilor optime pentru alocarea resurselor este deosebit de complexă și presupune
utilizarea unor metode de cercetare seriale sau paralele. În cadrul metodei paralele de alocare a
resurselor , activităților sunt înscrise într-o listă , iar resursele sunt alocate pe rând fiecărei
activități până când resursele sunt alocate tuturor activităților.
Pentru ca un buget să fie bun , acesta trebuie să îndeplinească următoarele cerințe : să aibă
claritate, întrucât documentul trebuie să fie înțeles de toți cei care îl utilizează: elaborarea să se
realizeze conform unui calendar aprobat: liniile bugetare să fie adecvate pentru aspectele
contabile și pentru realizarea controlului: estimarea costului să fie realizată astfel încât să poată
fi justificată: includerea unor rezerve în cadrul liniilor bugetare relevante, întrucât adăugarea unei
linii a bugetului sub formă de rezerve poate fi dificil de argumentat: includerea tuturor costurilor
în buget.
Modalitățile de extindere la nivel strategic sunt:
 Strategii de pătrundere
 Strategii de dezvoltare a produsului
 Strategii de dezvoltare a pieții
 Strategii de diversificare
 Strategii de intrare și control
Subiectul 12 .Definiți conceptul de imagine și vizibilitate a școlii
In sens generic, prin imagine se intelege reprezentarea pe care un grup sau opinia publica in
general o are cu privire la o persoana fizica sau juridica, la un produs sau la o tara.
În zilele noaste, unitatea de învățământ trebuie să fie pregătită să facă față unor cerințe tot mai
complexe din partea societății contemporane și să își revendice locul său în viața copiilor pe care
îi educă dar și în centrul comunității. Cerințele beneficiarilor fac din unitatea de învățământ un
cadru viu, un mediu în continua schimbare. Internetul, privit cu reticență inițial, a devenit acum
un mediu de promovare nelimitat, prin care o școala își poate construi o imagine.
Imaginea unei institutii este un patrimoniu, fie ca este mostenita, fie ca este inclusa în totalitatea
bunurilor institutiei, fie ca este apreciata ca o dimensiune subiectiva. Ca obiect de patrimoniu,
imaginea se gestioneaza, se administreaza la fel ca orice alt bun patrimonial al institutiei,
indiferent de natura acestuia. O imagine buna a institutiei are o influenta covârsitoare asupra
succesului ei si asupra perceptiei în rândul publicului larg. Dimpotriva, o imagine negativa
afecteaza, uneori într-o maniera incredibila, succesul institutiei. Ca sa fie eficienta, imaginea
trebuie sa evoce ceva, sa spuna ceva, trebuie sa invite, în esenta, la un posibil si permanent
dialog. în acest sens, în imaginea ca atare vor fi incluse un numar mare de mesaje având în
vedere principiul de baza care spune ca atentia este foarte greu de retinut pe timp îndelungat, iar
pe timpul în care ai câștigat-o  trebuie sa transmiti maximum de informatie.

Dar este important sa facem o deosebire între identitate si imagine. Identitatea  se refera la

modalitatile prin care o institutie urmareste sa se identifice pe sine,
iar imaginea reprezinta modul în care publicul larg percepe instituția respectiva. Institutia își
creeaza propria identitate cu scopul de a modela imaginea publicului larg despre ea însasi,
imagine care este determinata pentru fiecare persoana în parte de o serie de factori.

Imaginea trebuie transmisa prin toate mijloacele de informare posibile/disponibile.

Un rol important în promovarea imaginii îl are procesul de asigurare a vizibilității organizației

care este posibilă doar în condițiile existenței identității sale. Identitatea organizației stă la baza
utilizării celorlalte instrumente din așa-numită „trusa de vizibilitate” a instituției

-Mediul online.

-Site-ul oficial – cartea de vizită a instituției.

-Rețele de socializare

-Publicații periodice

- Participarea la evenimente specializate naționale și internaționale.

-Alte instrumente de vizibilitate(catalogul cursurilor de dezvoltare profesională)

Partea vizibilă a unei școli cuprinde simboluri şi sloganuri, ritualuri şi ceremonii, ,,mituri” şi
,,eroi”, modele comportamentale, vestimentare, atitudini fizice, jargonul folosit de membrii
organizației respective. Partea invizibilă cuprinde componentele propriu-zise ale culturii
organizațiilor şcolare. Determinarea elementelor acestei părţi ţine de interpretarea şi corelarea
elementelor vizibile constatabile.

2.Analizați modalitățile de promovare a imaginii instituției și culturii școlii.

Promovarea imaginii instituţiei şi factorilor ce îşi asumă responsabilităţile în procesele de descentralizare şi

asigurare a calităţii este susținută de personalizarea ofertei educaţionale la nivel instituţional prin diversificarea
şi flexibilizarea acesteia în funcţie de nevoile şi interesele partenerilor şi beneficiarilor procesului educational.
Crearea şi promovarea unei imagini instituţionale pozitive în comunitate se realizează, în primul rând, prin
rezultatele educaționale pozitive ale elevilor, părinții fiind, în principiu, primii interesați de acest aspect.

Crearea acestei imagini se realizează prin fiecare cadru didactic din instituție, schimbarea venind prin fiecare
dintre noi. Motivarea elevilor printr-o educație individualizată, adaptată la particularitățile elevului, folosirea
mijloacelor tehnologice în strategii de predare atractive vor crea o imagine pozitivă asupra școlii. Promovarea
imaginii instituției se realizeaza și prin elaborarea unor proiecte la nivel local care să vizeze multiplicarea
experienţei pozitive şi a exemplelor de bună practică în managementul instituțional.

Activitățile extrașcolare sprijină promovarea imaginii instituției școlare. Activitățile de acest gen,  cu o
deosebită influență formativă, au la bază toate formele de acțiuni turistice, ateliere de creație, concursuri și
parteneriate cu alte instituții. Activitățile extracurriculare dau o alternativa sănătoasa, practica și creativă de a
ocupa timpul liber al elevilor, instituția de învățământ ce promovează astfel de activități beneficiind de
imaginea pozitiva binemeritată, atât la nivel local, cât și județean sau național. Activitatea extracurriculară e o
componentă educaţională valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie, adoptând
el, în primul rând, o atitudine deschisă și inovativă, atât în  modul de realizare al activităţii, cât şi în relaţiile cu
elevii, asigurând o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor.

Promovarea imaginii pozitive a instituției școlare se realizează prin publicarea tuturor reușitelor, internetul
devenind cel mai uzual mod de a face accesibile rezultatele și produsele activităților. Cu ajutorul unui site, a
unui email sau a unei platforme, nu doar că putem ține la curent părinții cu tot ce se întâmplă în școala, dar
putem promova activitățile și implicit școala în cadrul căreia acestea se desfășoară.

Prin combaterea violenței din unitatea școlară, reducerea incidentelor din cadrul acesteia, oferind un mediu
sigur, promovarea toleranței și a unui spirit moral-civic pozitiv în care elevii se integrează cu ușurință, se
creează, treptat, o imagine pozitivă a școlii.

În concluzie,  imaginea școlii poate fi promovată oferind beneficiarilor ceea ce așteaptă și au nevoie: educație
de calitate, accesul la ofertele educaționale, individualizarea învățării, combaterea discriminării, reducerea
violenței, promovarea unui comportament moral pozitiv și participarea la activități extrașcolare. Școala
noastră, în ochii comunității, este rezultatul unei munci constante.

Educația de calitate este rezultatul unui efort colectiv al cadrelor didactice, fiecare contribuind
individual asupra imaginii de ansamblu a instituției școlare. Responsabilitatea aceasta este în mâinile noastre,
deoarece această imagine pozitivă se creează greu și se poate pierde rapid . Cultura organizațională a
instituției școlare se referă la valorile, atitudinile, credințele, normele, tradițiile și obiceiurile care
s-au format de-a lungul timpului într-o anumită unitate școlară și s-au transmis din generație în
generație celor care fac să funcționeze instituția școlară respectivă.
Cultura organizațională a unei unități școlare poate fi analizată din perspectiva a două
planuri distincte:
•  cultura normativă (aspectul formal)
•  cultura expresivă (aspectul informal)
Cultura normativă se referă la ansamblul de reguli, norme, poziții, ierarhii, cu caracter
formal, așa cum sunt ele înscrise în documentele care reglementează activitatea tipului respectiv
de unitate școlară.
Cultura expresivă se exprimă prin:
• ansamblul trăirilor, sentimentelor, aspirațiilor persoanelor care compun colectivul
unității școlare respective, etosul organizațional al acestora;
•  simbolistica organizației (rituri, ritualuri, ceremonii specifice).
Specificul culturii școlii ca organizație socială poate fi analizat prin referire la
următoarele niveluri și totodată aspecte de conținut ale acesteia:
-    Elementele structurale de bază;
-    Valorile specifice pentru cultura instituției;
-    Normele definitorii pentru cultura instituției.

3.Argumentați necesitatea dezvoltării strategiilor de promovare și

comunicare cu publicul larg al școlii de astăzi.
În contextul reformelor din țară și al tranzicției de la o economie centralizată la cea de
piață , este important ca școlile șă își analizeze cu atenție rolul și poziția
atrategică.condiţiile actuale, nici o organizaţie nu-şi permite să activeze fără a avea o
perspectivă clară, atât pe termen scurt cât şi pe termen lung, care să-i asigure
subzistenţa, dar şi raţionalitatea, eficienţa în condiţiile în care mediul ambiant devine
tot mai complex şi mai dinamic.
Comunicarea şi crearea imaginii instituţiei de învăţământ pe piaţa – prin intermediul relaţiilor
publice şi publicităţii – în cadrul strategiilor de marketing constituie un obiectiv deosebit de
important, deoarece contribuie fundamental la creşterea numărului de solicitări de servicii
specifice prestate, dar şi a calităţii percepute a acestora. În termeni de marketing, în promovare
sau relaţii cu publicul, directorul este cea mai importantă persoană. Directorul este personificarea
şcolii şi a direcţiei pe care doreşte să meargă. El are rolul de a descrie misiunea şcolii ca expresie
a intenţiei şi locului în comunitate şi pe scena educaţiei, în general.

Directorul își comunică viziunea sa personalului şcolii. Comunicarea internă este unul din cele
mai importante moduri de promovare a şcolii. Este startul într-o strategie de
promovare. Directorul va avea nevoie de sprijinul echipei de management din şcoală.
Dar viziunea sa va trebui împărtăşită şi aprobată de reprezentanţii în teritoriu ai ministerului.
Aceştia din urmă pot ajuta marketingul în şcoală.

În cadrul strategiei de promovare o instituţie de învăţământ adoptă strategii cu privire la:

1. Intensificarea comunicării cu:

 Beneficiarii principali respectiv cu cei secundari (elevi şi părinţi) prin armonizarea

intereselor lor.
 Opinia publică generală ce se compune din categoriile de public general, care află pe
diferite canale (în special din presă, Internet, pliante, broşuri, luări de cuvânt ale
personalităţilor) despre existenţa, activitatea şi caracteristicile unităţii şcolare.
 Mass-media.Publicul local ce este compus din locuitorii din zona unde işi defăşoară
activitatea şcoala. Ei pot fi activi sau pasivi, în legătură cu activitatea organizaţiei. Pot fi
de exemplu deranjaţi de gălăgia pe care o provoacă elevii în timpul pauzelor. Şcoala
trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi să se implice în relaţiile cu comunitatea, să
desemneze o persoană a cărei sarcină să fie tocmai întreţinerea relaţiei cu vecinii şi să se
angajeze în rezolvarea problemelor comunităţii din care face şi ea parte. Aceasta este o
atitudine de marketing.

Prin intensificarea comunicării unei şcoli cu toate aceste categorii de public se ajunge la o

cunoaştere şi în acelaşi timp o susţinere reciprocă din partea ambelor părţi. Se croieşte astfel o
relaţie bine sudată sau chiar mai mult, putem spune că se formează o comunitate socială.

2. Promovarea modelelor de bune practici – reprezintă o una dintre cele mai eficiente şi puţin
costisitoare strategii de menţinere a mediului competititv dintr-o organizaţie.

Într-o şcoală promovarea modelelor de bune practici mai ales în cazul cadrelor didactice aduce,
în cele din urmă un plus de notorietate, unităţii respective. Cadrele didactice vor fi mult mai
stimulate şi mai receptive în adoptarea unor metode şi procedee didactice noi, de actualitate,
axate pe nevoile actuale ale elevilor

3. Căutarea de informaţii cu privire la noi metode, tehnici, instrumente, modele.

Teoria informatizării învăţământului evidenţiază resursele pedagogice angajate/angajabile la

nivel de politică a educaţiei prin:
  valorificarea noilor tehnologii în direcţia procesării, esenţializării şi amplificării activităţii
intelectuale la parametrii de eficienţă individuală şi socială;
 dezvoltarea unui sistem de autoinstruire eficientă, (auto)perfectibilă în diferite condiţii şi
situaţii de timp şi spaţiu;
 promovarea unei educaţii/instruiri individualizate în contextul (auto)evaluării
formative/continue a rezultatelor acţiunii didactice/educative care reflectă calitatea
corelaţiei funcţional-structurale dintre subiectul şi obiectul educaţiei;
 stimularea creativităţii „actorilor educaţiei”;
 antrenarea tuturor dimensiunilor educaţiei (intelectuală-morală-tehnologică-estetică-
fizică) în contextul unor acţiuni de instruire formală-nonformală-informală,
integrate/integrabile în sensul educaţiei permanente

4. Stimularea implicării, a dialogului şi a democraţiei

Într-o şcoală un loc promordial îl ocupă menţinerea şi stimularea democraţiei prin diverse şedinţe

la care participă toate cadrele didactice ale şcoli respective. În timpul acestor şedinţe se doreşte
să se obţină anumite soluţii pentru problemele apărute. Găsirea de soluţii se face prin  discuţii
deschise – fiecare cadru didactic este lăsat să îşi exprime liber opinia cu privire la problemele pe
care Instituţia le întâmpină. Stimularea dialogului se realizează prin participarea cadrelor
didactice la diferite proiecte, conferinţe, simpozioane etc, iar stimularea implicării personalului
prin diverse activităţi şcolare şi extraşcolare

Şcoala  îşi rezolvă multe dintre problemele dificile cu care se confruntă colaborând cu factori
instituţionali locali.

O atenţie deosebită este acordată implicării familiilor elevilor şi agenţilor economici (în special
în cazul grupurilor şcolare) prin elaborare de strategii separate:

În continuare voi prezenta câteva strategii de colaborare abordate de instituțiile de îmvățământ.

Strategii de colaborare si comunicare cu familiile elevilor

Copiii ai căror părinţi se implică şi ţin o strânsă colaborare cu şcoala obţin performanţe,

superioare. Pe de altă parte, copiii din cămine şi cartiere considerate „defavorizate social” se
confruntă cu probleme sociale, care au efecte negative asupra reuşitelor lor educaţionale. Când
părinţii colaborează cu profesorii se obţin efecte benefice legate de atitudinile elevilor
privind şcoala, temele, realizările şcolare şi aspiraţiile şcolare. Implicarea părinţilor în educarea
copiilor lor şi încurajarea studiilor superioare depinde de părerea lor despre modul în care o
persoană poate să îşi câstige un statut social satisfăcător.

Strategii de colaborare şi comunicare cu agenţii economici locali

Practicarea parteneriatului educativ dintre școlile publice şi agenţii economici locali există de
mult timp în lume. Modalităţile în care agenţii economici au înteles să sprijine şcolile au fost
foarte diverse.
În unele locuri, agenţii economici au sponsorizat pregătirea directorilor de şcoli şi crearea
unei bănci de date care să permită conectarea şcolii la resursele informaţionale ale comunităţii
locale. Alţii au oferit consiliere profesională pentru elevi şi au furnizat şcolilor echipamente
pentru laboratoare şi calculatoare. Au fost sponsorizate programe care să permită reducerea
numărului de elevi în sălile de clasă sau au fost oferite profesorilor sponsorizări
pentru participarea la diferite conferinţe sau mese rotunde legate de perfecţionarea lor
profesională. Au fost şi cazuri când s-au instalat telefoane în sălile de clasă, astfel încât părinţii
să poată comunica cu profesorii în mod direct. Unele companii private au oferit
elevilor posibilitatea de a utiliza, sâmbăta, laboratoarele firmei , sub supravegherea profesorilor
de ştiinţe, în cadrul unor lecţii care aveau nevoie de asemenea resurse.

În concluzie, strategiile de promovare educaționale utilizate de instituțiile de învățământ sunt

utilizate în scopul creșterii interesului pentru activitatea desfășurată din școli din partea
beneficiarilor și a comunității.