Marea Unire din 1918

1.Ideea unirii Transilvaniei cu Principatele Române este mai veche , ea datează de la

începutul sec.19 şi apare încă din :
a) 1802 – la Naum Râmniceanu (care împreună cu Ienăchiţă Văcărescu au fost adepţii
fuziunii daco-romane )
b) 1804 - Ion Budai Deleanu
2. – 1826 -Dinicu Golescu în ‘’Însemnare a călătoriei mele’’ a propus unirea provinciilor
româneşti sub forma ‘’Daciei Mari’’
3 – 1838- Ion Câmpineanu în ‘’Act de unire şi independenţă ‘’ propunea unirea
Principatelor într-un ‘’ regat al Daciei ‘’.După 1838 A.G.Golescu şi Ion Câmpineanu au
inclus din nou unirea Principatelor Române în programele lor.
4.- 1848 – mulţi fruntaşi revoluţionari considerau că Impeiul Habsburgic se va prăbuşi şi era
posibilă constituirea statului naţional român în vatra vechii Dacii , adică unirea
Principatelor Române.Apoi în 1848 Ioan Maiorescu a propus la Frankfurt crearea unui
‘’regat al României’’ prin unirea tuturor provinciilor româneşti.
5.- 3-5 mai 1848 – transilvănenii au lansat chemarea ‘’Noi vrem să ne unim cu ţara’’ pe
Câmpia Libertăţii de la Blaj
6. 1852 – Dimitrie Brătianu utiliza pentru prima dată sintagma ‘’România Mare ‘’
7. Ion C.Brătianu , Mihai Eminescu şi A.DXenopol continuau să creadă în sfârşitul
apropiat al Imperiului Habsburgic
8. 1871-Putna – A.D.Xenopol aprecia că Marea Unire ‘’ este un fapt inevitabil’’
9. Deşi alianţa cu Puterile Centrale din 1883 împiedica exprimarea ideilor iredentiste
( eliberarea unor teritorii aflate sub ocupaţie străină ), în secret Guvernul acorda atenţie
problemei naţionale şi sprijin naţionaliştilor ardeleni prin mijloace politice şi culturale,
prin subvenţionarea învăţământului în limba română din Transilvania, sau acţiuni politice
pentru sprijinirea mişcării memorandiste (1892 – 1894) astfel că în urma intervenţiei
regelui Carol I pe lângă împăratul Franz Iosif la Viena în 1895 , s-a obţinut graţierea
liderilor memorandişti.
Un alt exemplu îl reprezintă Liga pentru unitatea culturala a tuturor românilor fondată în
1890 , care din 1914 îşi schimbă numele în ‘’Liga pentru unitatea politică a tuturor
românilor, ca expresie a caracterului său politic .
Liga pentru unitatea culturală care cuprindea mulţi cărturari de peste munţi desfăşura
diferite activităţi :
- subvenţionarea unor gazete şi reviste
- înfiinţarea unor şcoli româneşti şi societăţi culturale
- sprijin bănesc pentru tipărirea de cărţi
- editarea de publicaţii în limbi de circulaţie internaţională pentru a informa opinia
publică cu situaţia teritoriilor româneşti şi a argumenta necesitatea unirii acestora cu
România
10.După 1900 – orientarea politicii externe a României indică depărtarea ţării noastre de
Puterile Centrale , dovadă intrarea în al 2 lea război Balcanic în 1913 împotriva

1
Bulgariei.De aceea Nicolae Iorga afirma că‘’acolo peste Dunăre începe războiul pentru
eliberarea Ardealului’’.
11.Un rol important l-au avut aniversările şi comemorările istorice :
a) 1901 - 300 de ani de la moartea luiMihai Viteazul
b) 1904 – 400 de ani de la moartea lui Ştefan cel Mare
c) publicarea unor colecţii de izvoare istorice prin grija lui D.A.Sturza, Nicolae Iorga

I.Contextul intern şi extern

Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român , triumful idealului naţional,
momentul de vârf al naţiunii române , aşa cum anul revoluţionar 1848-1849 a marcat
triumful ideii de naţiune.Acest proces istoric , desfăşurat în întreg spaţiul românesc a
înregistrat puternice manifestări la 1784 (răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan) ,
revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu ( 1821 ) , revoluţia paşoptistă din Ţările Române
( 1848- 1849 ) având apoi ca evenimente cardinale : 1859 dubla alegere a lui Cuza şi
crearea statului naţional român modern prin unirea Principatelor Române, Moldova şi Ţara
Românească ,1877-1878 (cucerirea independenţei de stat a României ) şi 1918 Marea
Unire, când adunările reprezentative, democratic alese ale românilor din teritoriile aflate sub
ocupaţie străină de la Chişinău, 27 martie /9 aprilie 1918 (Basarabia), Cernăuţi 15/28
noiembrie 1918 şi Alba Iulia 18 noiembrie /1 decembrie 1918 (Transilvania) au hotărât
unirea acestor provincii româneşti cu patria lor mamă-România.
Organizaţi încă de la începutul evului mediu în state separate (Transilvania, Ţara
Românească, Moldova, Dobrogea) şi ameninţaţi mereu de expansiunea vecinilor mai
puternici (Ungaria, Polonia , Imperiul Otoman, Austria, Rusia), românii şi-au păstrat
conştiinţa că aparţin aceluiaşi popor şi că au aceeaşi geneză.
Primul război mondial a fost doar ocazia formării României Mari , deoarece nu
victoriile militare au stat la temelia statului naţional unitar român, ci actul de voinţă al
naţiunii române exprimat într-un cadru plebiscitar evidenţiat de adunările reprezentative
ale românilor din aceste provincii.Sacrificiile campaniilor militare din anii 1916-1917 (circa
800.000 de morţi, răniţi şi prizonieri) au fost răsplătite de izbânda idealului naţional în
condiţiile prăbuşirii imperiilor ţarist , austro-ungar ,otoman, afirmării dreptului popoarelor
de autodeterminare pe baza principiului naţionalităţilor ca urmare a Revoluţiei din Rusia
din octombrie 1917 şi publicării celor 14 puncte redactate de preşedintele american
W.Wilson ( ianuarie 1918) şi declanşării proceselor revoluţionare la Viena şi Budapesta
în toamna anului 1918, fapt favorizat şi de victoria Antantei şi înfrângerea Puterilor
Centrale în primul război mondial la care participase şi România pentru desăvârşirea unităţii
sale naţionale, înfăptuită în condiţiile prăbuşirii Imperiului austro-ungar şi ţarist .
Aşadar , eforturile militare şi diplomatice ale României s-au împletit cu acţiunile
populaţiei din Basarabia , Bucovina şi Transilvania realizându-se în acest context favorabil
Marea Unire din 1918, care a urmat trei etape :autonomia, independenţa, unirea .

II.Unirea Basarabiei (anexată la Rusia prin pacea de la Bucureşti din 1812 , când
graniţa româno-rusă s-a stabilit pe Prut ).

2
 Lupta de emancipare naţională a românilor din Basarabia s-a amplificat
(intensificat) pe fondul prăbuşirii autocraţiei ţariste şi afirmării ideii de autodeterminare
după instaurarea puterii bolşevice la 25 oct.1917,şi s-a coagulat în jurul Partidului
Naţional Moldovenesc , creat la 3 aprilie 1917, al cărui preşedinte a fost ales Vasile
Stroiescu , care în programul său avea ca obiectiv principal autonomia Basarabiei.
Organul de presă al partidului era ’’Cuvântul Moldovenesc ’’ condus de Onisifor
Ghibu.Partidul Naţional Moldovenesc care a preluat conducerea mişcării de emancipare
naţională din Basarabia a convocat ’’Congresul Ostaşilor Moldoveni’’ întrunit la Chişinău
la 25 septembrie /8 octombrie 1917 care a proclamat autonomia Basarabiei, apoi s-au
organizat alegeri generale pentru Sfatul Ţării, iar la 2-6 noiembrie 1917 a avut loc
Congresul de Constituire a Sfatului Ţării, care va deveni organismul coordonator al
luptei pentru unire, ales pe baze democratice.Sfatul Ţării era condus de Ion Inculet şi avea
ca organ executiv Consiliul Directorilor ( un guvern condus Petre Erhan ).La 2 decembrie
1917, Sfatul Ţării sub preşedinţia lui Ion Inculet a proclamat Republica Democratică
Moldovenească cu statut autonom în cadrul Republicii Federative Ruse.Primul
preşedinte al acesteia a fost ales Ion Inculet, iar puterea executivă a fost preluată de
guvern numit Consiliul Directorilor Generali, condus de Petre Erhan.
În contextul acestor evenimente la est de Prut ( Basarabia) se instalase haosul care
punea în pericol securitatea spaţiului basarabean, unde se aflau depozite ale armatei
române şi căi de comunicaţie prin care soseau către aceasta muniţiile şi materialul de război
furnizat de Antanta, deoarece forţele bolşevice ameninţau să ia puterea la Chişinău, iar
trupele ruse dezorganizate care se retrăgeau de pe front puneau în pericol stabilitatea în
zonă.
Consiliul Directorilor Generali , confruntat cu dezordinile şi distrugerile provocate
de trupele ruseşti în retragere şi încercările bolşevicilor de a prelua puterea în Basarabia, a
solicitat sprijinul militar al guvernului român aflat la Iaşi ( Bucureştiul era ocupat de la 23
noiembrie 1916) , de aceea la 12 ianuarie 1918 armata română a trecut Prutul şi a stabilit
ordinea în Basarabia, fapt pentru care guvernul sovietic a decis ruperea relaţiilor
diplomatice cu România la 13/26 ianuarie 1918 şi confiscarea tezaurului ţării depus în
Rusia în 1916 pentru păstrare.
La 23-24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării întrunit la Chişinău a proclamat independenţa
Republicii Democratice Moldoveneşti şi separarea ei de Republica Federativă Rusă , iar
peste două luni, la 27 martie /9 aprilie 1918, Sfatul Ţării a votat Declaraţia de unire a
Basarabiei cu România comunicată şi lui Alexandru Marghiloman prezent la Chişinău,la
invitaţia Sfatului Ţării, iar la 22 aprilie 1918 regele Ferdinand semna decretul de
promulgare a Actului Unirii Basarabiei cu România.Pentru administrarea provizorie a
Basarabiei a fost desemnat Consiliul Directorilor până la preluarea acesteia de către
guvernul de la Bucureşti.Unirea Basarabiei cu România a fost ratificată prin lege şi de
parlamentul de la Bucureşti la 29 decembrie 1919 , iar pe plan juridic internaţional prin
Tratatul de la Paris semnat la 28 oct.1920 de România cu Franţa, Marea Britanie, Italia şi
Japonia.

3
 III.Unirea Bucovinei ( anexată la Austria prin convenţia de la Constantinopol din 7
mai 1775).
Românii din acest teritoriu s-au integrat luptei popoarelor din Imperiul Austro-
Ungar pentru autodeterminare.În toamna anului 1918 Bucovina era ameninţată cu
divizarea, deoarece curtea de la Viena urmărea să anexeze partea de nord a Bucovinei la
Galiţia, iar Ucraina dorea să integreze teritoriul dintre Nistru şi Prut ( Basarabia) şi chiar
unele teritorii dintre Prut şi Siret, iniţiativă susţinută de ucrainienii din provincie,
organizaţi în formaţiuni paramilitare.
În octombrie 1918, când Imperiul Austro-Ungar se prăbuşea, deputaţii bucovineni
din Parlamentul de la Viena au constituit Consiliul Naţional Român condus de Constantin
Iosipescu Grecul şi George Grigorovici.Unii membri ai grupului parlamentarilor români
de la Viena pledau pentru un stat bucovinean autonom în cadrul unui imperiu federalizat.În
acest context frunţaşii mişcării naţionale a românilor din Bucovina au trecut la acţiuni
energice.
Astfel , la 11 octombrie 1918 Sextil Puşcariu a a început să editeze ziarul ’’Glasul
Bucovinei’’ care a influenţat puternic conştiinţa colectivă, care la 22 octombrie 1918
exprima intenţia românilor bucovineni ca ’’împreună cu fraţii noştri din Transilvania şi
Ungaria să ne edificăm viitorul care ne convine nouă în cadrul românismului’’.
La 9 octombrie 1918 Consiliul Naţional Român a cerut în numele naţiunii, dreptul
la autodeterminare şi a exprimat dorinţa de secesiune (separarea de Austria).La 14/27
octombrie 1918 Adunarea Constituantă a românilor din Bucovina întrunită la Cernăuţi, al
cărei preşedinte a fost ales Iancu Flondor, a hotărât unirea Bucovinei integrale cu celelalte
provincii româneşti, din imperiu într-un stat naţional independent.Aici a fost ales un
Consiliu Naţional Român ca organ reprezentativ în frunte cu Ion Nistor şi un Comitet
Executiv condus de Iancu Flondor.În provincie , însă au început să pătrundă trupe
ucrainene cu scopul de a ocupa Bucovina şi a o alipi la Ucraina.În aceste condiţii Consiliul
Naţional Român a solicitat sprijinul armatei române, care a trimis în provincie o divizie
care a eliberat oraşul Cernăuţi la 11 noiembrie 1918, restabilind ordinea, iar la 12
noiembrie Consiliul Naţional Român a aprobat Legea fundamentală provizorie a Ţării
Bucovinei, stabilind instituţiile autonomiei provinciei ( se realiza etapa autonomiei).
Guvernul bucovinean constituit la 11 noiembrie 1918 şi condus de Iancu Flondor a
convocat Congresul General al Bucovinei, la care au participat reprezentanţii românilor şi ai
minorităţilor (germani, polonezi şi ruteni).
La 15/28 noiembrie 1918 au început lucrările Congresului General al Bucovinei,
preşedintele Congresului fiind ales Iancu Flondor, care a dat citire Moţiunii prin care se
hotăra ’’unirea şi necondiţionată şi pe vecie’’ a Bucovinei în vechile ei hotare cu regatul
României ’’, ratificată apoi prin decretul regal semnat de regele Ferdinand la 18 decembrie
1918 şi de Parlamentul de la Bucureşti prin lege la 29 decembrie 1919, iar pe plan juridic
internaţional unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută prin tratatul de la Saint
Germain de la 10 dec.1919 semnat de România cu Austria.

IV.Unirea Transilvaniei cu România (anexată la Austria – în 1699 prin pacea de la

Karlowitz, iar din 1867 la Ungaria odată cu instaurarea dualismului austro- ungar )

4
 În cursul anului 1918 monarhia habsburgică a fost supusă presiunii luptei
popoarelor din Imperiul Austro-Ungar pentru autodeterminare.Congresul naţiunilor din
imperiu, desfăşurat în aprilie în 1918 la Roma , adoptase hotărârea fiecăruia dintre
acestea de a se constitui în stat naţional independent sau de a se uni cu statul său
naţional.
După retragerea armatei române din teritoriile eliberate în campania din Transilvania
declanşată la 14-15 august 1916, în urma înfrângerilor suferite de acesta în sudul Dobrogei
la Turtucaia (18-24 august 1916 )autorităţile maghiare au luat măsuri extrem de dure
împotriva populaţiei româneşti, fapt ce a dus la intensificarea mişcării de eliberare
naţională prin intenţii iredentiste faţă de imperiu şi de unire cu România. Propunerea de
federalizare a Imperiului Austro-Ungar lansată de împăratul Carol I de Habsburg prin
Manifestul ’’ Către popoarele mele credincioase ( 3/16 oct 1916) în care propunea
reformarea statului în şase regate autonome, printre care şi Transilvania ,nu putea fi
acceptată de popoarele din imperiu, fiind respinsă de acestea.De aceea lupta de emancipare
naţională a românilor s-a intensificat ,si la 29 septembrie /12 octombrie prin reprezentanţii
Partidului Naţional Român întruniţi la Oradea au adoptat o ‚’’Declaraţie ’’ care echivala
cu o adevărată proclamare a independenţei în care se proclama dreptul la autodeterminare pe
baza principiului naţionalităţilor.’’Declaraţia’’ revendica libertatea naţiunii, separarea
politică de Ungaria şi asumarea suveranităţii în teritoriul naţional.Aceasta a fost citită în
Parlamentul de la Budapesta de Alexandru Vaida Voievod la 18 octombrie 1918 .La
Viena Iuliu Maniu a preluat comanda trupelor române din armata austro-ungară (circa
60.000 de militari) care deveniseră singurele forţe de ordine în capitala imperiului.Pentru
coordonarea acţiunilor mişcării naţionale se crea la Arad la 18/31 octombrie 1918
Consiliul Naţional Român Central, format din 6 reprezentanţi ai PNR şi 6 ai PSD, care va
deveni organ politic unic al românilor din Transilvania.
Acesta a lansat la 5 noiembrie 1918 Manifestul ‘’ Către popoarele lumii’’ în
care se arată că unirea Transilvaniei cu România este voinţa întregii naţiuni române , iar
la 6 noiembrie 1918 a publicat un al doilea manifest ‘’Către naţiunea română’’ în care
erau argumentate drepturile românilor la autodeterminare , din teritoriile care aparţineau
atunci Ungariei .
La 9-10 noiembrie 1918 CNRC a adresat guvernului maghiar o notă ultimativă prin
care se cerea ‘’întreaga putere de guvernare’’, fapt pentru care guvernul maghiar a trimis
o delegaţie pentru tratative.Acestea s-au desfăşurat la Arad în zilele de 13-14 noiembrie
1918, dar au eşuat deoarece maghiarii ofereau Transilvaniei doar autonomia şi nu
separarea definitivă de Ungaria, unde Iuliu Maniu a declarat categoric că dorinţa
românilor era ‘’despărţirea totală de Ungaria’’.
De aceea la 7 noiembrie 1918 CNRC a publicat textul ‘’Istoria ne cheamă la
fapte ‘’ care anunţa convocarea la Alba Iulia a Adunării Naţionale a Românilor pentru 18
noiembrie /1 decembrie 1918.
La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia au participat 1228 de delegaţi
aleşi de circumscripţiile electorale şi de toate organizaţiile românilor din Transilvania,
Banat, Crişana şi Maramureş.În paralel pe platoul din faţa cetăţii medievale , peste

5
100.000 de români veniţi din toate colţurile Transilvaniei aşteptau decizia care trebuia să le
anunţe unirea cu România pentru care delegaţii lor fuseseră împuterniciţi să voteze.
Adunarea a fost prezidată şi deschisă de Gheorghe Pop de Băseşti, iar raportul
politic şi Rezoluţia de Unire au fost prezentate de Vasile Goldiş şi adoptate într-o
atmosferă de entuziasm general.
Rezoluţia de unire în primul său articol proclama ‚’’Unirea acelor români şi a
teritoriilor locuite de dânşii cu România ’’.
Erau totodată formulate cerinţe referitoare la:
1. respectarea drepturilor minorităţilor naţionale
2. democratizarea vieţii politice prin introducerea votului universal
3. înfăptuirea unei reforme agrare radicale
4. legislaţie muncitorescă după modelul statelor industrializate din Apusul Europei
Decizia de unire a aparţinut naţiunii române şi forma de realizare a fost cea
democratică.
Pentru conducerea Transilvaniei până la integrarea sa definitivă în statul român s-au
format Marele Sfat Naţional cu rol legislativ , condus de Gheorghe Pop de Băseşti ,
compus din 250 de membri şi Consiliul Dirigent cu rol executiv , din 15 membri , condus
de Iuliu Maniu.La 11/24 decembrie 1918 regele Ferdinand a emis decretul de unire a
Transilvaniei cu România , iar Parlamentul de la Bucureşti a aprobat acest lucru prin lege la
29 decembrie 1919.Pe plan juridic internaţional Unirea Transilvaniei cu România a fost
aprobată prin tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) semnat de România cu Ungaria.

V.Semnificaţia şi consecinţele Unirii

La 1 decembrie 1918 s-au pus bazele statului naţional unitar român, prin unirea
provinciilor româneşti aflate sub dominaţie străină ( Basarabia (27martie / 9 aprilie 1918),
Bucovina (15/28 noiembrie 1918) şi Transilvania (18 noiembrie – 1 decembrie 1918),
motiv pentru care această zi este şi Ziua Naţională a României.
Noua Românie se deosebea în mod fundamental de cea existentă înainte de
1914.Crescuse în primul rând suprafaţa României de la 137.000 kmp în 1914 la 295.049
kmp în 1918.Din punct de vedere demografic , veche unitate etnică era înlocuită cu o
situaţie nouă, în care alături de români coexistau şi un procent însemnat de alte
naţionalităţi.Conform statisticii din 1919 România avea circa 16 milioane de locuitori, iar în
1930 peste 18 milioane locuitori, din care 71,90% români.
După 1918 România şi-a pierdut caracterul de ţară de imigraţie, numărul celor care
plecau definitiv depăşindu-l acum pe cel al celor care veneau să se stabilească în România.
Din punct de vedere social , absorbirea noilor provincii nu a modificat substanţial
structura populaţiei: în 1930 populaţia rurală reprezenta 78,90% , iar cea urbană 21,10
%.
Reformele din anii 1917-1923 (modificarea Constituţiei din 1866 în iunie 1917
( articolele 57 şi 67) şi adoptarea noii Constituţii la 29 martie 1923 ) au schimbat radical
structurile sociale şi politice , dând naştere din punct de vedere instituţional unei Românii
noi.La 23 martie 1917 regele Ferdinand prin ’’Proclamaţia ’’ către trupele sale a promis
înfăptuirea celor două mari reforme agrară şi electorală, de aceea Parlamentul în iunie

6
1917 a modificat pentru a treia oară Constituţia de la 1866 ( articolele 57 şi 67) , referitor
la abolirea sistemului electoral cenzitar şi introducerea votului universal (realizată prin
decretul –lege din 16 noiembrie 1918 şi apoi prin Constituţia de la 1923 şi Legea
electorală din martie 1926).Diferitele prevederi ale reformei agrare s-au legiferat treptat în
1918-1920 , până la votarea definitivă a legii agrare ( iulie 1921), care defiinţa practic
marea proprietate , transformând România într-o ţară de mici proprietari .Primele alegeri pe
baza sufragiului (votului) universal au avut loc în 1919.
Reforma agrară lichidase puterea economică a marii moşierimi, iar reforma electorală
spărgea monopolul ei politic, de aceea după 1918, Partidul Conservator dispărea din viaţa
politică a ţării.
Marea Unire din 1918 a avut drept consecinţă încoronarea regelui Ferdinand şi a
reginei Maria la 15 octombrie 1922 ca rege şi regină a României Mari, iar Constituţia din
29 martie 1923 consacra pe plan juridic noul caracter al statului ( art.1- Regatul României
devenea ‚’’stat naţional, unitar şi indivizibil ’’) , care includea şi unele prevederi ale
Rezoluţiei de Unire de la Alba Iulia , urmate de unificarea economiei, administraţiei,
justiţiei, învăţământului în timpul decadei brătieniste (1918-1928) guvernare condusă de
I.I.C.Brătianu.