Africa.

Caracterizare fizico-geografică

1. Poziţia geografică
Africa, al treilea continent ca mărime după Asia şi America, se află în sudul Europei şi la sud-
vest de Orientului Mijlociu, de care a fost separată prin tăierea Canalului de Suez în 1 869
(situat în vestul Peninsulei Sinai).

Puncte extreme
N - Capul Blanc (37º 21' latitudine N); S - Capul Acelor (34º 51' latitudine S); E - Capul
Guardafui (51º 28' longitudine E); V - Capul Verde (17º 33' longitudine V).

Acest bloc continental masiv are un contur puţin articulat, lipsit de golfuri care să
poată oferi adăpost navelor. Ţărmul spre Atlantic este rectiliniu, cu plaje, iar în faţa sa valurile
au acumulat o „bară" continuă de nisip, ce face imposibilă apropierea de uscat a
ambarcaţiunilor grele. În Golful Guineei, cordoane de nisip barează în spatele lor lagune.
Ţărmul estic este predominant coraligen.
În Golful Guineei, cordoanele de nisip barează în spatele lor lagune. Ţărmul estic este
predominant coraligen.
Peninsule: Pen. Somalia. Insule: Insula Madagascar, Insulele Comore (NV
Madagascarului), Insula Principe şi Insula Sao Tomé în Golful Guineei, Insulele Canare (aparţin
Spaniei), Insulele Capului Verde.

Relieful
Munţi: Munţii Atlas (NV), Munţii Kilimandjaro (E), Munţii Kenya, Munţii Capului
(S), Munţii Scorpiei (SE), Munţii Tibesti (Sahara).
Munții Atlas se întinde din sud-vestul Marocului, de-a lungul coastei mediteraneene până
la marginea estică a Tunisiei. Cel mai înalt vârf este Toubkal, în vestul Marocului(4.167 m).
Podişuri: Podişul Înalt al Etiopiei, Podişul Angolei (între fluviile Zair şi Zambezi),
Podişul Kordofan.
Câmpii: Câmpia Mozambic (SE), Câmpia Senegambia (vestul Senegalului), Câmpia
Somaliei, Câmpia Guineei.
Deşerturi: Deşertul Sahara (N), semideşertul Kalahari (S), Deşertul Namib (SV).
Deşertul Sahara este cel mai mare deşert de pe Glob, constituit în cea mai mare parte dintr-un
platou jos, având trei tipuri de peisaje caracteristice:
- erguri: deşerturi cu dune mişcătoare
- reguri: porţiuni mai coborâte ale reliefului acoperite cu pietrişuri şi nisipuri grosiere -
-hamade: platouri stâncoase, acoperite cu pietre colţuroase (deşert pietros) Oaze în
Sahara: Faiyum, Kattara, Fezzan Oaza este o ’’insulă’’ cu viaţă umană şi culturi
agricole în deşert, legată de apa freatică aflată la o adâncime redusă.
Clima
Datorită încălzirii puternice, aerul de la Ecuator se ridică, formând un "brâu" de presiuni
joase. Această zonă a calmelor ecuatoriale atrage continuu mase de aer tropical, formându-se
vânturi regulate numite alizee. Acestea au direcţie NE-SV în emisfera nordică şi SE-NV în
cea sudică.
Regiunile tropicale sunt uscate pe tot parcursul anului din cauza mişcărilor descendente ale
aerului. În schimb, regiunea ecuatorială este marcată de o ridicare a maselor de aer, acest fapt
determinând ploi zilnice şi o mare umiditate a aerului.

1
Alizeele sunt vânturi stabile generate de diferenţa de presiune dintre anticiclonii subtropicali
ai ambelor emisfere şi zona minimelor ecuatoriale. Ele bat dinspre NE spre SV în emisfera
nordică şi dinspre SE spre NV în cea sudică.
Alizeele se deplasează sezonier spre nord şi sud, urmând deplasarea centrilor de presiune
mare şi mică. Vara (anotimpul ploios), încălzirea puternică a uscatului atrage masele de aer
umed dinspre ocean (prelungirea alizeului de SE). Iarna (anotimpul secetos), bate alizeul de
NE dinspre uscat, generând anotimpul secetos.
Calmul ecuatorial este zona de presiune atmosferică scăzută, situată între limitele
dinspre Ecuator ale alizeelor din cele două emisfere, caracterizată prin lipsa vântului şi intense
mişcări ascendente care generează în fiecare zi nori de mare dezvoltare verticală şi precipitaţii
sub formă de averse.
Tipuri de climă
- Climă ecuatorială
- Climă subecuatorială
- Climă subtropicală (mediteraneană)
- Climă tropical-uscată
- Climă tropical-oceanică (cu alizee de coastă)
- Climat montan
1. Clima ecuatorială - de o parte şi de alta a Ecuatorului, până la circa 5º latitudine
nordică şi sudică în Bazinul Congo până în Liberia şi Sierra Leone. Se caracterizează prin
temperaturi ridicate tot timpul anului, precipitaţii abundente şi curenţi ascensionali (calme
ecuatoriale).
2. Clima subecuatorială - între 5º şi 18º latitudine nordică şi sudică. Este o regiune în
care temperatura aerului se menţine ridicată tot timpul anului (20ºC), însă precipitaţiile
creează două sezoane: unul secetos şi altul ploios. Încălzirea puternică a uscatului atrage
masele de aer umed dinspre ocean (prelungirea alizeului). Anotimpul secetos este impus de
alizeu. Durata sezonului arid creşte de la două la peste unsprezece luni la contactul cu
deşertul.
3. Clima tropical-uscată de deşert şi semideşert se află în zona tropicelor, între 18º
şi 25º latitudine nordică şi sudică. Se caracterizează printr-o ariditate accentuată. În partea de
nord, unde uscatul are dezvoltare maximă, se găseşte cel mai întins deşert al lumii, Sahara, cu
peste 8,8 milioane kmp. În Sahara (Libia) s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din
lume, de 58ºC la umbră (13 septembrie 1922). Alte caracteristici: diferenţe termice mari între
zi şi noapte, absenţa îndelungată şi neregularitatea ploilor.
4. Clima subtropicală (mediteraneană) - la extremităţile continentului care sunt sub
influenţa maselor de aer temperat, cu vară caldă şi secetoasă şi iarnă ploioasă.
5. Clima tropical-oceanică este specifică Africii Insulare (Insula Madagascar) cu
alizee de coastă, precipitaţii bogate în partea de est a insulei.
6. Climatul montan - în regiunile montane clima este etajată pe altitudine începând la
poalele munţilor cu clima din zona respectivă, ajungând la un climat rece pe culmile cele mai
înalte (Munţii Kenya, Kilimandjaro).

Apele
Africa este un continent al contrastelor hidrografice, având atât mari sisteme fluviale (inclusiv
cel mai mare curs de apă de pe Glob - Nilul), cât şi regiuni areice şi endoreice.
Regiunile endoreice sunt drenate de râuri ce ajung să se verse în chiuvete lacustre cu
regim temporar sau se pierd treptat ca urmare a evaporaţiei şi infiltraţiei; astfel de situaţii sunt
în regiunile aride şi semiaride Ex.: regiunea Lacului Ciad. Lacul Ciad de azi este un rest al unei
mari interioare africane. Lacul Ciad este al 4-lea rezervor de apă dulce ca mărime din Africa după
lacurile Victoria, Tanganika si Malawi.
Regiunile areice sunt cele fără ape curgătoare, deşertice.

Fluvii cu vărsare în:

2
 - Oceanul Atlantic: - Niger (G. Guineei) - Congo (Zair)(în G. Guineei) - Orange, în
SV.
- Oceanul Indian: - Zambezi - Limpopo
- Marea Mediterană: - Nil.
Nilul este cel mai lung fluviu al lumii. Izvoarele sunt în apropierea Ecuatorului, iar
cursul este orientat S-N. Nilul traversează trei regiuni climatice: ecuatorială, subecuatorială,
tropicală. La Assuan (Egipt), în sezonul uscat, debitul fluviului scade la 5000mc/s, pentru ca
în sezonul umed, debitul să atingă 7000mc/s. Principalii afluenţi sunt Nilul Albastru şi Atbara
(din Podişul Etiopiei). Nilul se varsă în Marea Mediterană printr-o deltă triunghiulară. Este
singurul curs ce traversează Deşertul Sahara (2500 km), unde nu primeşte nici un afluent.
Congo (Zair) ocupă primul loc pe continent prin suprafaţa bazinului (3,6 milioane
kmp) şi are un debit mediu de 50 000mc/s( locul 2 in lume după Amazon). Este un fluviu tipic
ecuatorial, cu un regim constant şi numeroase cascade (ex: cascadele Stanley şi Livingstone).
Se varsă în Oceanul Atlantic printr-un estuar lung de 17 km.
Zambezi, fluviu cu regim tipic ecuatorial, se varsă în Oceanul Indian printr-o deltă.
După confluenţa cu Cuando, formează Cascada Victoria (122 m).
Lacuri. Lacurile sunt porţiuni mai joase ale suprafeţei terestre umplute cu apă.
Lacurile tectonice sunt situate în bazine intramontane scufundate. Lacurile africane s-au
format în şanţurile tectonice din estul continentului. Lacuri: L. Victoria, L. Tanganyika (1435
m adâncime), L. Malawi, L. Ciad, L. Tana (Podişul Etiopiei). Canalul Suez este un canal
artificial care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie.

Tipuri biopedogeografice

a. Pădurea ecuatorială este specifică în bazinul fluviului Zair (Congo) şi în regiunea

Golfului Guineei. Vegetaţia: pădure densă, veşnic verde cu multe specii de plante.
Faună: leopard, antilopă de pădure, maimuţe (gorila, cimpanzeul, pavianul), păsări viu
colorate (papagali). Acolo unde pădurea este mai rară sunt elefanţi şi rinoceri, în apă:
crocodili, hipopotami. Soluri: soluri lateritice, de culoare roşie din cauza oxizilor de fier şi
soluri galbene.
b. Savana este localizată de o parte şi de alta a Ecuatorului, dincolo de pădurea ecuatorială.
Floră: ierburi înalte, baobab şi acacii. Faună: ierbivore mari: antilope, zebre, gazele, girafe,
rinoceri, elefanţi. Carnivore: lei, leoparzi, hiene, şacali. Păsări: struţul african. Soluri: soluri
lateritice şi soluri galbene.
c. Stepa este dispusă de o parte şi de alta a savanei şi face trecerea către vegetaţia de deşert şi
semideşert. Zona de stepă din sudul Africii se numeşte SAHEL. Vegetaţie: ierburi mărunte.
Faună: reptile, insecte, hiene, şacali, dromader ("corabia deşertului"). Soluri: soluri nisipoase.
d. Deşerturi tropicale corespund ţinuturilor cu climă uscată din nord şi sud. Vegetaţie: ierburi
mărunte, xerofile. În oaze cresc palmierii. Faună: rozătoare, reptile, insecte. Soluri: apar
discontinuu, sunt scheletice, au culoare cenuşie sau roşiatică.
e. Vegetaţia mediteraneană este localizată pe suprafeţe mici, în nordul şi sudul Africii.
Vegetaţie: stejar, cedru (în zonele mai înalte); maquis (în nord); mirt, leandru. Faună:
rozătoare, reptile. Soluri: soluri roşii mediteraneene şi terra rosa pe calcare.

Insula Madagascar este ultimul refugiu al lemurienilor.

Parcuri naţionale: Serengeti, Virunga, Kruger.

Populația- 1,2 miliarde loc.

Africa are o populatie foarte tanara, jumatate din ea fiind sub 20 ani. Desi natalitatea
este foarte ridicata (45 de nasteri la 1000 de locuitori) nu multi copii ating varsta adolescentei,
deoarece mortalitatea este foarte mare in randul acestora. Putem spune cu parere de rau ca in

3
Africa mortalitatea este cea mai ridicata de pe glob. Cu toate acestea populatia creste cu
aproximativ 20 de locuitori la 1000 de locuitori intr-un an.

Sunt zone in Africa unde densitatea populatiei este de peste 200 locuitori/km 2, (Egipt
pe malurile Nilului), scazand pana la zone nelocuite (Desertul Sahara). In cea mai mare parte
a continentului densitatea populatiei este de cel mult 10 locuitori/ km2.

Africa, are o populatie majoritara de rasa neagra, dar reprezentantii ei se deosebesc

foarte mult intre ei.
Astfel principalele grupe rasiale sunt:
Sudanezi
Bantu
Pigmei
Indonezieni in Madagascar
Englezi, buri si mulatri (in zona Republicii Sud Africane)
Islamul este religia predominanta in nord, in timp ce in restul Africii se practica atat
crestinismul cat si unele religii locale.
In Africa agricultura este ramura de baza a economiei, ea ocupand 70% din populatie.
Agricultura africana este o agricultura de subzistenta. Datorita solurilor si climei
diverse sunt zone in care agricultura este bine dezvoltata si zone slab dezvoltata. Se cultiva
porumb, sorg, mei, ceai, bumbac. Sunt plantatii de citrice, curmali, arahide, cafea, cacao,
tutun, palmieri de ulei, bananieri, cocotieri, iar in unele zone se cultiva orez.
Pastoritul este de tip nomad. Animalele crescute sunt ovinele, caprinele, bovine,
cabaline si camile.
Africa este continentul contrastelor. Sunt zone in care oamenii mor de foame, din
cauza razboaielor, a saraciei, a bolilor si a mizeriei. In alte regiuni tarabele din piata sunt
incarcate cu fructe tropicale si diferite zarzavaturi. Solurile fertile, in special pe langa marile
fluvii (Niger sau Volta) inseamna si ferme roditoare, cu produse suficiente pentru piata interna
si chiar si pentru exportul produselor in tari din Europa si America de Nord.
Africa este un continent bogat si in resurse minerale (diamante, aur, platina, magneziu,
crom, cobalt, cupru, fosfati, cositor, wolfram, vanadiu). Si totusi, in ciuda acestor resurse
variate si a zacamintelor bogate industria africana are dezvoltate doar ramurile extractive si de
prelucrare primara a acestor materii prime, deoarece istoria Africii a facut ca acest continent
sa fie pana nu de mult impartit in colonii intre marile puteri economice ale lumii.
Industria extractiva s-a dezvoltat pe zone in functie de repartitia resurselor. Astfel
extractia petrolului in Nigeria, Libia, Algeria, gazele naturale in Algeria, fosfatii in Maroc,
Egipt, Tunisia, fierul in Muntii Atlas, Egipt, Mauritania, Liberia, Bauxita in Guineea, cuprul
in Zair, Zambia, huila, aur, platina, crom si diamante in Africa de Sud.
Energia electrica este slab dezvoltata. Desi potentialul hidroenergetic este mare,
sisteme hidroenergetice apar doar pe fluviile Zambezi, Congo, Nil si Niger. In tarile Africii cel
mai utilizat combustibil este lemnul.
Datorita diferentei mari de densitati a populatiei de la o zona la alta retelele de
transporturi s-au dezvoltat putin si nearmonios.