PROIECT DIDACTIC

al cursului (prelegerii)
(2ore)
Autor:
Cebotari Valentina, conf. universitar,
i.

Tema:Reglementarea raporturilor de căsătorie și familie cu element de extranietate.

Obiectivele:
1. să definească încheierea căsătoriei și efectele ei cu element de extranietate;
2. să identifice efectele căsătoriei şi legea aplicabilă acestora;
3. să analizeze legea aplicabilă regimului matrimonial legal;
4. să stabilească legea aplicabilă contractului matrimonial;
5. să elucideze legea aplicabilă relațiilor dintre soți în sisteme de drept internațional privat
european.

Bibliografia:
1. 1.Aniței N.-C., Convenția matrimonială în dreptul international
privat roman. București, Editura C.H.Beck, 2013.
2. 2. Babără V.,Drept international privat, vol.II .Ed.II-a revăzută și
completată. Chișinău , 2008,
3. 3. Cebotari V. Dreptul familiei. Ediţia a III-a. Revăzută şi
completată.– Chişinău, 2014,
4. 4.Nicolescu C.,Reglementările matrimoniale convenționale în
sistemul Noului Cod Civil rămân- București, Universul juridic, 2012.
5. 5. P.Ourliac, Jde Malafosse, Histoire du droit prive, tome III, Le
droit familial, Presses Universitaires de France, Paris, 1968.
6. 6.Revillard M., Pratique de la Convention de la Haye sur la loi
applicable aux matrimoniaux. Commentaires& Formules, 2-e
ed.Defrenois, Paris, 2008.
7. 7.Vasilescu P.,Regimuri matrimoniale. Parte general. – București, ed.
Rosseti, 2003.

Teze principale:
1.Noţiuni generale privind reglementarea căsătoriei și divorțului în prezența unui conflict de
legi;
2.Legea aplicabilă regimului matrimonial în cazul conflictelor de legi.;

1
 3.Unele aspecte doctrinare asupra legii aplicabile regimurilor matrimoniale reflectate în
Convenția de la Haga din 14 martie 1978..

REGLEMENTAREA RAPORTURILOR DE CĂSĂTORIE ȘI FAMILIE CU ELEMENT DE

EXTRANIETATE

Repere de conținut
1.Noţiuni generale privind reglementarea căsătoriei și divorțului în prezența unui conflict de
legi.
Victor Hugo spunea că căsătoria este „cristalul societății”, și acesta „nu se dizolvă”, Jean
Jacques Rousseau considera că „familia este cea mai veche dintre toate societățile și singura
naturală”, iar D. Alexandresco aprecia că „în toate legislațiile, căsătoria este, a fost și va fi baza
familiei”1. Studiind literatura de specialitate ne convingem că afirmațiile savanților și marilor
filozofi, cum ar fi, spre exemplu, Platon care susținea „că pentru ca o republică să fie bine
constituită, cele dintâi legi trebuie să fie acelea care reglementează căsătoriile”, au fost, sunt și vor
fi mereu actuale, deoarece căsătoria rămâne principalul act juridic care dă nașterera raporturilor
juridice de familie.
Importanța familiei, ca problemă individuală și socială, a determinat reglementarea ei juridică în
toate sistemele de drept, ceea ce reflectă permanența instituției, iar organizarea juridică diferențiată
în diferite sisteme de drept reflectă evoluția acesteia2.
Codul familiei nu dă o definiție a căsătoriei, dar doctrina abundă cu acestea, din care se deduce
ideea că ea prezintă actul juridic încheiat între două persoane, în scopul întemeierii unei familii, în
condițiile stabilite de lege. Și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților
Fundamentale prevede că „bărbații și femeile ajunși la vârsta nubilă au dreptul să se căsătorească și
să formeze o familie, în conformitate cu legile naționale care reglementează acest drept”.
Normele materiale de drept referitor la căsătorie şi familie diferă de la stat la stat, ceea ce
duce la conflicte de legi în materia raporturilor de familie cu element străin. Aceste conflicte se
datorează particularităţilor naţionale, religioase, economice precum şi tradiţiilor şi obiceiurilor
fiecărui stat.

Republica Moldova se caracterizează prin egalitatea soţilor în drepturile personale şi

patrimoniale, în problemele educaţiei copiilor, apărării intereselor membrilor minori şi inapţi de
1
Nicolescu C.,Reglementările matrimoniale convenționale în sistemul Noului Cod Civil rămân- București, Universul
juridic, 2012, p.9
2
P.Ourliac, Jde Malafosse, Histoire du droit prive, tome III, Le droit familial, Presses Universitaires de France, Paris,
1968, p.39

2
muncă ai familiei.
În unele ţări se mai păstrează până în prezent neegalitatea în drepturi ale femeii cu bărbatul,
este recunoscută poligamia, se interzice căsătoria între persoanele care au diferite religii, sau sînt de
diferite rase, provenienţă etnică etc. De aceea în cazurile raporturilor de familie cu element străin
este necesară o reglementare specială.
Intensificarea proceselor de migraţiune, în urma cataclismelor sociale, politice, în urma
conflictelor etnice frecvente în sec. XX, au dus la majorarea numărului de căsătorii încheiate între
cetăţeni ai diferitor state.
Din punct de vedere al dreptului international privat deosebim legea aplicabilă condițiilor
de fond și de formă a încheierii căsătoriei și legea aplicabilă efectelor personale și patrimoniale ale
căsătoriei. Condițiilor de fond și de formă le poate fi aplicată:
- legea națională a viitorilor soți;
- legea domiciliului viitorilor soți;
- legea locului încheierii căsătoriei;
- legea națională pentru cetățenii proprii care se căsătoresc în străinătate și legea domiciliului
pentru străinii care se căsătoresc în țară3.
Conform art. 154 Codul Familiei, cetăţenii străini şi apatrizii cu domiciliul pe teritoriul
Republicii Moldova, în relaţiile de familie, au aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi cetăţenii Republicii
Moldova.
Cetăţenii străini şi apatrizii se pot căsători în ţara noastră, după propria dorinţă, cu un cetăţean
străin, un cetăţean din ţara sa, un apatrid sau un cetăţean al Republicii Moldova.
Forma şi modul de încheiere a căsătoriei sînt determinate de Codul Familiei al Republicii
Moldova şi Legea privind actele de stare civilă a Republicii Moldova. Astfel, ca şi căsătoria între
cetăţenii Republicii Moldova, căsătoria între un cetăţean străin şi un cetăţean al Republicii
Moldova, cât şi între cetăţeni străini şi apatrizi trebuie să fie încheiată la organele de înregistrare a
actelor de stare civilă, în prezenţa persoanelor ce vor să se căsătorească, după regula generală, la
expirarea termenului de o lună de zile de la data depunerii declaraţiei de căsătorie (art. 155 alin. 1
Codul Familiei). De la această regulă este şi o excepţie, prevăzută în art. 155 alin. 4 Codul
Familiei, care menţionează că căsătoriile încheiate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare
străine sînt recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova în baza principiului reciprocităţii. Asta
înseamnă că, o astfel de căsătorie se consideră valabilă, dacă cei care s-au căsătorit la momentul
încheierii căsătoriei erau cetăţeni ai unui stat care a numit un ambasador sau un consul în Republica
Moldova.
Condiţiile pentru încheierea căsătoriei pe teritoriul Republicii Moldova de către cetăţenii

3
Babără V.,Drept international privat, vol.II .Ed.II-a revăzută și completată. Chișinău , 2008, p.90

3
străini sau apatrizi sînt determinate de legislaţia naţională. În afară de respectarea legislaţiei
naţionale pentru încheierea căsătoriei în Moldova, cetăţenii străini trebuie să prezinte un certificat
eliberat de autorităţile componente ale statului ai cărui cetăţeni sînt, din care să rezulte că ei au
dreptul la încheierea căsătoriei în conformitate cu legislaţia acestui stat (art. 155 alin. 2 Codul
Familiei). Apatrizii prezintă acelaşi certificat eliberat de autorităţile competente ale statului în care
îşi au domiciliul, care confirmă că sunt respectate prevederile legislaţiei acestui stat (art. 155 alin. 3
Codul Familiei). În caz că apatridul are domiciliu permanent în Moldova, el nu trebuie să prezinte
un astfel de certificat.
Deci, la încheierea căsătoriei cu un străin sau cu un apatrid se aplică principiul locului
înregistrării căsătoriei. Condiţiile de fond şi lipsa impedimentelor la căsătorie trebuie să coincidă
prevederilor art. 11, 13, 14, 15 din Codul Familiei al Republicii Moldova. Datoria funcţionarului de
stare civilă este de a lămuri viitorilor soţi legislaţia străină, în măsura în care aceasta este cunoscută,
cu scopul de a evita nerecunoaşterea valabilităţii căsătoriei în ţara soţului cetăţean străin. De
exemplu, în Algeria femeia de religie musulmană nu se poate căsători cu un bărbat care nu este de
aceeaşi religie sau cetăţeni din Italia, Irak, India, veniţi la învăţătură în Moldova, se pot căsători
doar dacă este un aviz special al organului competent al statului lor.
În cazul în care Republica Moldova a încheiat tratate internaţionale, legea aplicabilă
raporturilor de familie cu element de extranietate se determină în baza acestor tratate. Astfel,
conform art. 26 al Convenţiei statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente cu privire la
asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală încheiată la Minsk la 22.01.1993, condiţiile
pentru încheierea căsătoriei se determină pentru fiecare dintre viitorii soţi de legislaţia statului
membru al CSI, cetăţean al căruia el este, iar pentru apatrizi – de legislaţia statului membru al CSI
unde el îşi are domiciliul. În ceea ce priveşte lipsa impedimentelor la încheierea căsătoriei, urmează
să fie respectate prevederile legislaţiei statului membru al CSI, pe teritoriul căruia se încheie
căsătoria (de exemplu, la încheierea căsătoriei în Republica Moldova urmează să fie respectate
prevederile art. 15 Codul Familiei).
Cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în afara teritoriului ţării se pot căsători la
misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova (art. 156 alin. 1 Codul
Familiei). Căsătoria se va încheia cu aplicarea legislaţiei Republicii Moldova. Actele de căsătorie
întocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare sînt echivalente celor întocmite la oficiile
de stare civilă din ţară şi nu necesită transcrierea lor în registrele de stare civilă.
La fel, căsătoria între un cetăţean al Republicii Moldova şi un cetăţean străin ori apatrid poate
fi încheiată la organele competente ale statului de aflare. Condiţiile şi forma încheierii căsătoriei,
cât şi competenţa care înregistrează căsătoria este determinată de legislaţia statului străin în care se
încheie căsătoria. Astfel de căsătorii sînt recunoscute în Republica Moldova dacă au fost respectate

4
condiţiile de fond şi nu au existat impedimente la momentul încheierii căsătoriei. Încălcarea
condiţiilor de formă pentru încheierea căsătoriei nu duce la nulitatea acesteia. De exemplu,
cetăţeana Republicii Moldova a încheiat căsătorie cu un cetăţean al Iranului, conform legislaţiei
acestui stat – la biserica pravoslavă cu ceremonia religioasă. O astfel de căsătorie va fi valabilă,
deoarece la încheierea ei a fost respectată legislaţia statului în care a fost încheiat actul juridic al
căsătoriei.
Actul de stare civilă care confirmă încheierea căsătoriei într-un stat străin urmează să fie
transcris în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova în termen de 6 luni de la întoarcerea în
ţară sau de la primirea în străinătate a documentului sau a extrasului de pe actul de stare civilă.
Nerespectarea acestei reguli lipseşte actele de stare civilă întocmite în străinătate de organele
competente de putere doveditoare (art. 13 alin. 2 din Legea privind actele de stare civilă).
Desfacerea căsătoriei încheiate între cetăţeanul Republicii Moldova cu un cetăţean străin sau
apatrid, cât şi între cetăţenii străini pe teritoriul Republicii Moldova are loc conform legislaţiei
naţionale (art. 158 alin. 1 Codul Familiei). Aşadar, la desfacerea căsătoriei se aplică prevederile
capitolului VII (art. 33-40) din Codul Familiei, şi anume căsătoria se desface la oficiul de stare
civilă în cazurile specificate în art. 36 Codul Familiei, iar în celelalte cazuri – la instanţa
judecătorească conform procedurii de divorţ generale (motivele, pretenţiile care se soluţionează,
efectele divorţului).
Cetăţenii Republicii Moldova care locuiesc în afara ţării au dreptul la desfacerea căsătoriei în
instanţele judecătoreşti ale Republicii Moldova, indiferent de cetăţenia şi domiciliul celuilalt soţ.
Această regulă este stabilită în scopul ocrotirii intereselor cetăţenilor Republicii Moldova care
locuiesc într-o ţară legislaţia căreia nu permite divorţul sau procedura acestuia este foarte
complicată. Conform legislaţiei naţionale, desfacerea căsătoriei poate avea loc şi în lipsa unuia
dintre soţi, dacă acesta a fost informat despre data procesului, dar nu s-a prezentat nemotivat, ceea
ce nu se admite în legislaţia altor state. În acest caz, divorţul se consideră valabil în Republica
Moldova, dar poate să nu fie recunoscut în ţara în care soţii domiciliază.
Dacă, conform legislaţiei Republicii Moldova, căsătoria poate fi desfăcută de oficiul de stare
civilă (în temeiul acordului ambilor soţi care nu au litigii privind domiciliul copiilor minori şi plata
pensiei de întreținere pentru aceștea, litigii privind partajarea bunurilor, plata pensiei de întreţinere
pentru soţul inapt de muncă şi care necesită sprijin material; sau în baza cererii unuia dintre soţ
când celălalt a fost declarat dispărut, pus sub ocrotire judiciară sau condamnat la privaţiune de
libertate pe un termen mai mare de 3 ani), această problemă poate fi soluţionată de misiunile
diplomatice sau oficiile consulare ale Republicii Moldova (art. 158 alin. 3 Codul Familiei).
În Republica Moldova este recunoscută valabilă desfacerea căsătoriei într-un stat străin cu
condiţia că au fost respectate prevederile legislaţiei statului corespunzător privind competenţa

5
organelor care au adoptat hotărîrea şi privind desfacerea căsătoriei.
Legea nu prevede careva impedimente la desfacerea căsătoriei în străinătate în dependenţă de
cetăţenia soţilor sau domiciliul lor. Astfel vor fi recunoscute valabile divorţurile efectuate într-o ţară
străină indiferent de faptul dacă ambii sau numai unul dintre soţi este cetăţean al Republicii
Moldova, dacă ambii sau numai unul dintre ei este apatrid sau ambii sunt cetăţeni străini.
Valabilitatea divorţului nu este dependentă nici de domiciliul soţilor, spre deosebire de legislaţia
anterioară care înainta această cerinţă.
2. Legea aplicabilă regimului matrimonial în cazul unor conflicte de legi
Raporturile patrimoniale dintre soți sunt efectele căsătoriei și, dacă, față de încheierea
căsătoriei poate fi aplicată o diversitate de norme juridice în dependență de caz, în ceea ce privește
efectele căsătoriei, normele conflictuale cer o anumită omogenitate.
Drepturile şi obligaţiile personale şi patrimoniale ale soţilor se determină de legislaţia statului
în care îşi au domiciliul comun, iar în lipsa domiciliului comun – a legislaţiei statului unde aceştea
au avut ultimul domiciliu comun (art. 157 alin. 1 Codul Familiei).
Dacă soţii au încheiat un contract matrimonial şi un contract privind plata pensiei de
întreţinere, prevederile contractelor vor fi supuse legislaţiei statului unde îşi are domiciliul unul
dintre soţi, în baza acordului dintre ei. În lipsa unui atare acord, contractelor menţionate li se aplică
legislaţia domiciliului comun al soţilor sau, în lipsa acestuia, - legislaţia naţională.
Legea materială comună a soților determinată după comunitatea de domiciliu va continua să
se aplice și in cazul în care unul dintre soți își schimbă domiciliul. Pentru cazurile în care soții nu au
și nici nu au avut anterior un domiciliu comun Codul Familiei în art. 157 alin. 2 prevede că
drepturile şi obligaţiile lor personale şi patrimoniale se determină pe teritoriul Republicii Moldova
de legislaţia naţională. În continuare am putea afirma că, în cazul când soții care nu au și nici nu au
avut un domiciliu comun, locuiesc pe teritoriul altui stat decât cel al cărui cetățeni sunt relațiile lor
personale și patrimoniale vor fi guvernate de legea statului pe teritoriul căruia soții au ori au avut
reședință comună sau cu care întrețin în comun cele mai strânse legături. Dacă este imposibil de a
determina această „comunitate” atunci apare întrebarea dacă nu suntem oare în prezența unei
căsătorii fictive, care de fapt poate fi declarată nulă de către înstanța de judecată.
În cee ace privește efectele contractului matrimonial, încheiat de soți pentru reglementarea
relațiilor patrimoniale dintre ei, s-a preferat soluția clasică, a aplicării legii alese de către părțile
contractului (lex voluntatis). Articolul 157 alin.3 Codul Familiei dispune în acest sens „contractul
matrimonial și contractual privind plata pensiei de întreținere, în baza unui acord dintre soți, poate fi
supus legislației statului unde își are domiciliul unul dintre soți”.
Lex voluntatis este expresia principiului autonomiei de voință a părților care guvernează
condițiile de fond ale actului juridic încheiat și potrivit căruia părțile au posibilitatea să aleagă

6
sistemul de drept care va fi aplicabil raporturilor patrimoniale dintre ele. Obiectul voinței părților îl
constituie însăși legea aplicabilă, în cazul nostrum - sistemul de drept al statului în care domiciliază
soțul sau soția.
Alegerea convențională a dreptului aplicabil trebuie făcută în mod expres sau cel puțin să
rezulte indiscutabil din acordul părților. Desemnarea unei lex voluntatis se va face întotdeauna în
formă scrisă potrivit formei cerute pentru contractul matrimonial. Deci, desemnarea legii aplicabile
poate fi făcută prin însăși contractul matrimonial sau printr-un înscris separat, datat și semnat de
părți.
Legislația în vigoare nu reglementează formele de publicitate ale contractului matrimonial,
așa cum o face legislația franceză, spre exemplu. Reiese, că formele de publicitate ale contractului
matrimonial vor fi supuse legii aplicabile regimului matrimonial în ansamblul său.
În lipsa unui accord între soți, privind legea aplicabilă contractului matrimonial, încheiat de
ei, se vor aplica dispozițiile legii care reglementează efectele căsătoriei în cazul lipsei unui contract
matrimonial. Respectiv, pentru efectele regimului matrimonial legal principiul este aplicarea lex
domicilii, adică a legii interne a statului pe teritoriul căruia soții și-au stabilit primul domiciliu
comun, sau dacă nu au avut nici domiciliu, nici reședință comună, pe teritoriul Republicii Moldova
se va aplica legislația națională. Care lege se va aplica pe teritoriul altui stat poate fi determinat doar
în fiecare caz concret, consultând legislația statului respectiv.
Tratatele de asistență juridică în materie civilă și familială încheiate de Republica Moldova
conțin norme conflictuale uniforme aplicabile între statele părți, inclusiv în ceea ce privește
raporturile patrimoniale dintre soți.
Astfel Tratatul dintre Republica Moldova și România privind asistența juridică în materie
civilă și penală, semnat la Chișinău la 6 iulie 1996, ratificat prin Hotărârea Parlamentului nr.1018-
XIII din 03.12.1996 în art.26 menționează că, raporturile personale și patrimoniale ale soților sunt
guvernate de legea părții contractante al cărei cetățeni sunt.
Dacă unul dintre soți este cetățean al unei părți contractante, iar celălalt soț este cetățean al
celeilalte părți contractante, raporturile lor personale și patrimoniale sunt guvernate de legea acelei
părți contractante pe teritoriul căreia își au domiciliul comun. Dacă unul dintre soți locuiește pe
teritoriul unei părți contractante, iar celălalt pe teritoriul celeilalte părți contractante, raporturile lor
personale și patrimoniale sunt guvernate de legea acelei părți contractante pe al cărei teritoriu și-au
avut ultimul domiciliu comun.
Dacă soții nu au avut domiciliu comun, sunt competente instanțele sau alte instituții abilitate
ale celor două părți contractante, care aplică legea statului lor.
Prevederi asemănătoare sunt înserate și în alte tratate bilaterale încheiate de Republica
Moldova cu Federația Rusă, Ucraina, Lituania, Letonia, Azerbaidjan, Turcia etc.

7
 Unele mici deosebiri în reglamentarea raporturilor matrimoniale întâlnim în Convenția
statelor CSI cu privire la asistența juridică și raporturile juridice în materie civilă, familială, și
penală, încheiată la 22.03,1993, ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.402-
XIII din 16.03.1995. Punctul 27 din Convenția susmenționată prevede următoarele:
1) Raporturile juridice personale şi patrimoniale ale soţilor sunt determinate de legislaţia Părţii
Contractante, pe teritoriul căreia au domiciliu comun.
2) Dacă unul dintre soţi locuieşte pe teritoriul uneia dintre Părţile Contractante, iar altul - pe
teritoriul altei Părţi Contractante şi ambii soţi au una şi aceeaşi cetăţenie, atunci raporturile lor
juridice personale şi patrimoniale sunt determinate de legislaţia acelei Părţi Contractante, ai cărei
cetăţeni sunt.
3) Dacă unul dintre soţi este cetăţean al uneia dintre Părţile Contractante, iar celălalt - al altei
Părţi Contractante şi unul din ei locuieşte pe teritoriul uneia, iar al doilea - pe teritoriul altei Părţi
Contractante atunci raporturile lor juridice personale şi patrimoniale sunt determinate de
legislaţia Părţii Contractante, pe al cărei teritoriu au avut ultimul domiciliu comun.
4) Dacă persoanele indicate la punctul 3) al prezentului articol nu au avut domiciliu comun pe
teritoriile Părţilor Contractante, se aplică legislaţia Părţii Contractante a cărei instituţie examinează
cauza.
5) Raporturile juridice ale soţilor legate de proprietatea lor imobilă sunt stabilite în baza
legislaţiei Părţii Contractante, pe teritoriul căreia se află proprietatea.
6) În cauzele privind raporturile juridice personale şi patrimoniale ale soţilor sunt competente
instituţiile Părţii Contractante, legislaţia căreia urmează a fi aplicată în conformitate cu punctele 1)-
3), 5) ale prezentului articol.
Din conținutul articolului redat observăm că acest act face referire nu doar la domiciliul
comun al soților, dar și la legea națională a soților.
Rezumând dispozițiile art.157 din Codul Familiei al Republicii Moldova autoarea Aniței
N.C4. subliniază că raporturile patrimoniale dintre soți și convenția matrimonială sunt guvernate de:
- legea statului pe teritoriul căruia soții își au domiciliu comun;
- legea statului ultimului domiciliu comun, în situația în care soții nu au, în prezent, un
domiciliu comun;
- legea moldovenească, în situația în care soții nu au și nu au avut vreodată domiciliu comun,
iar relațiile lor se determină pe teritoriul Republicii Moldova.
Modul în care legiuitorul moldovean a înțeles să rezolve conflictele de legi în materia
relațiilor patrimoniale dintre soți are marele merit de a evita, prin folosirea legăturii domiciliului
comun (actual sau trecut), dificultățile logice rezultate din cetățeniile diferite ale soților. În același

4
Aniței N.-C., Convenția matrimonială în dreptul international privat roman. București, Editura C.H.Beck, 2013,p.135

8
timp, însă, utilizarea punctului de legătură al domiciliului comun prezintă inconvenientul
dificultăților de probațiune. Mijloacele de probă trebuie să-i indice autorității moldovenești atât
elementul material al domiciliului comun (adică existența așezării), cât și elementul intențional
(adică intenția soților de a considera acea așezare drept statornică sau principală). Pe de altă parte,
legăturii ultimului domiciliu comun i se poate reproșa lipsa de actualitate.
3. Unele aspecte doctrinare asupra legii aplicabile regimurilor matrimoniale reflectate în
Convenția de la Haga din 14 martie 1978.
În viața de toate zilele pot apărea diverse probleme, cum ar fi, dorința soților de a modifica
regimul matrimonial în timpul căsătoriei, sau necesitatea reglementării raporturilor juridice dintre
soți și terțele persoane referitor la bunurile soților etc. În lipsa unei legi de drept international privat
este dificil de a determina legea aplicabilă regimului matrimonial.
Statele europene încă de la începutul sec.XX și-au manifestat tendința de uniformizare a
dreptului international privat în materia regimurilor matrimoniale. În anul 1905 la Haga a fost
încheiată Convenția privitoare la conflictele de legi apărute în reglementarea efectelor căsătoriei și,
în special, asupra drepturilor și îndatoririlor soților în raporturile lor personale și asupra bunurilor
soților. Însă după primul război mondial convenția a devenit caducă, majoritate statelor contractante
denunțând prevederile acestei convenții, cu excepția Italiei și Portugaliei care mai sunt în continuare
dependente de această convenție.
La 14 martie 1978 Conferința de la Haga de drept international privat a adoptat Convenția asupra
legii aplicabile regimurilor matrimoniale5, care a intrat în vigoare pentru statele semnatare din 01
septembrie 1992. Convenția fiind semnată initial, de 5 state Austria, Portugalia, Franța, Luxemburg
și Țările de Jos (Olanda) a intrat în vigoare doar pentru ultimele 3 state. Republica Moldova nu a
semnat această Convenție și, respectiv, nu o putem privi ca izvor de drept, dar conținutul ei prezintă
interes în plan doctrinar.
Convenția conține 31 de articole și a servit drept sursă de inspirație, împreună cu doctrina, la
codificarea dreptului international privat în mai multe state. Ea cuprinde patru capitole în care
primul este dedicat domeniului de aplicare; cel de-al doilea conține norme conflictuale uniforme de
determinare a legii aplicabile; în capitolul trei se conțin dispoziții diverse privind regimurile
matrimoniale, iar clauzele finale fac obiectul capitolului patru.
După cum prevede art.1 din Convenție obiectul acesteia îl constituie determinarea legii
aplicabile regimurilor matrimoniale. Ea nu se aplică obligației alimentare dintre soți, drepturilor
succesorale ale soțului supravețuitor și capacității soților de a contracta. Din această ultimă
excludere rezultă, indubitabil, că legea regimului matrimonial determinată de Convenție nu
guvernează capacitatea de a încheia o convenție matrimonială, soluție care ar fi fost inacceptabilă,

5
Citat din Vasilescu P.,Regimuri matrimoniale. Parte general. – București, ed. Rosseti, 2003, p.283-291

9
ținând seama de faptul că, în general, statele supun capacitatea de a contracta legii aplicabile
statutului personal6. De exemplu, în cazul căsătoriei între un bărbat de cetățenie franceză care a
împlinit 20 ani și o femeie de cetățenie japoneză care a împlinit 19 ani, având în vedere că potrivit
legii japoneze majoratul se dobândește la împlinirea vârstei de 20 ani, înseamnă că viitoarea soție
trebuia să obțină încuviințarea părinților săi pentru încheierea convenției matrimoniale7.
Din art.2 al Convenției rezultă un caracter universal, ea aplicându-se chiar dacă cetățenia sau
reședința obișnuită a soților ori legea aplicabilă în temeiul articolelor subsecvente nu sunt cele ale
unui stat contractant. Din această prevedere rezultă că regulile uniforme de conflict configurate în
Convenție au devenit, în statele care au ratificat-o, reguli de conflict de drept comun aplicabile în
materie de regimuri matrimoniale8.
Conform dispoziției tranzitorii instituite de art.21 alin.1 din Convenție, prevederile acesteia se
aplică în fiecare stat contractant doar soților care s-au căsătorit ori care își desemnează legea
aplicabilă regimului matrimonial după intrarea în vigoare a Convenției pentru respectivul stat. Cu
toate acestea, potrivit alin.2 al aceluiași articol, fiecare stat contractant va putea, printr-o declarație,
să extindă efectele Convenției și asupra celorlalți soți9.
Astfel, în Franța, pentru căsătoriile celebrate înainte de 1 septembrie 1992, Convenţia
prevede că reglementările acesteia se aplică relaţiilor patrimoniale existente între soţi, cu excepţia
regimului primar care este în continuare guvernat de prevederile franceze aplicabile în mod
imperativ. În cazul în care soţii nu au făcut nici o alegere înainte de căsătorie, legea aplicabilă este,
în principiu, cea a primei reşedinţe obişnuite a acestora.
Din conținutul capitolului doi al Convenției rezultă că regimul matrimonial este guvernat de
legea aleasă de soți dintre următoarele legi indicate:
- legea naționalității soților în momentul alegerii;
- legea reședinței obișnuite a soților în momentul alegerii;
- legea reședinței obișnuite a soților după căsătorie;
- legea situării bunului imobil;
- legea formei alegerii sau lex loci contractus.
Dacă în care soții nu aleg legea căreia îi va fi supus regimul matrimonial, atunci acesta va fi
guvernat de:
- legea reședinței obișnuite comune a săților după căsătorie;
- legea naționalității comune în anumite cazuri.

6
Nicolescu C.,Regimurile matrimoniale…op.cit.,p.397
7
Revillard M., Pratique de la Convention de la Haye sur la loi applicable aux matrimoniaux. Commentaires& Formules,
2-e ed.Defrenois, Paris, 2008, p.161.
8
Revillard M., Pratique de la Convention…op.cit., p14
9
Nicolescu C.,Regimurile matrimoniale…op.cit.,p.397-398

10
 Spre deosebire de dreptul comun, Convenţia de la Haga prevede trei cazuri în care legea
aplicabilă se schimbă în mod automat (articolul 7 alin.2): în cazul în care soţii îşi stabilesc reşedinţa
în statul a cărui naţionalitate o au amândoi; în cazul în care locuiesc mai mult de 10 ani într-un stat
după căsătorie; pentru soţii care nu şi-au stabilit reşedinţa obişnuită pe teritoriul aceluiaşi stat după
ce s-au căsătorit (şi al cărui regim matrimonial a căzut, prin urmare, sub incidenţa legii statului a
cărui cetăţenie o deţin în comun soţii ), în cazul în care îşi stabilesc reşedinţa obişnuită în acelaşi
stat. Această schimbare automată va avea efecte numai pentru viitor . Totodată, cu îndeplinirea
formalităților prevăzute de art.13 din Convenție, soţii pot să îşi pună toate bunurile sub incidenţa
noii legi, cu condiţia ca această alegere să nu afecteze nefavorabil drepturile terţilor dobândite
asupra bunurilor soților.
Soții vor putea opune regulile substanțiale ale propriului regimului matrimonial, doar dacă
au fost îndeplinite formele de publicitate cerute de dreptul statului contractant pe al cărui teritoriu
terțul sau unul dintre soți își are reședința obișnuită sau dacă terțul a cunoscut ori trebuia să
cunoască legea aplicabilă regimului matrimonial.
Articolul 12 din Convenție supune forma contractului matrimonial fie legii interne aplicabile
regimului matrimonial, fie legii interne în vigoare la locul încheierii contractului.Este obligatoriu
însă ca acest contract să fie consemnat printr-un înscris datat și semnat de cei doi soți.
Aplicarea față de contractul matrimonial a legii determinate de Convenție nu poate fi
îndepărtată decât dacă este în mod evident incompatibilă cu ordinea publică.
În final Convenția asupra legii aplicabile regimurilor matrimoniale a stabilit termenul de
durată 5 ani, care curge de la momentul intrării în vigoare, chiar și pentru statele care ar adera sau
care ar acceptau-a ulterior.În lipsă de denunțare Convenția se reînnoiește tacit din cinci în cinci ani.
Doctrina franceză apreciază că, asemenea altor convenții moderne adoptate în materie
contractuală, Convenția asupra legii aplicabile regimurilor matrimoniale din 1978 consacră un
sistem dualist : în lipsa voinței suficient de clare a soților, se recurge la puncte de legătură obiective
(prima reședință obișnuită,legea națională). Apelul la voința soților este considerat un mijloc elegant
de a depăși opoziția dintre domiciliu și cetățenie, mijloc care se armonizează perfect cu un drept
dominat de principiul libertății convenției matrimoniale10.
În concluzie menționăm că Convenția de la Haga asupra legii aplicabile regimurilor
matrimoniale a adus ordine în haosul juridic provocat de regimurile matrimoniale pe plan
internațional, a propus situații complexe din care s-au inspirat mai mulți legislatori, a stabilit
libertatea soților pentru alegerea legii cărei să fie supus regimul matrimonial, toate acestea fiind
materializate atât în legile naționale, cât și în tratatele internaționale semnate de statele Europei,
inclusiv și în tratatele încheiate de Republica Moldova cu alte state.
10
Aniței N.-C., Convenția matrimonială în dreptul international privat roman. București, Editura C.H.Beck, 2013,p.115

11
 Evaluarea:
1.Indicați legea aplicabilă efectelor căsătoriei cu element de extranietate.
2.Caracterizați legea aplicabilă regimului matrimonial legal.
3.Analizați legea aplicabilă regimului matrimonial contractual.
4.Elucidați posibilitățile soților în alegerea legii aplicabile regimului matrimonial.
5.Caracterizați legea aplicabilă între soți în sistemul de drept internațional privat european.
6.Stabiliți importanța Convenției de la Haga din 1978 pentru dezvoltarea reglementărilor
internaționale privind regimurile matrimoniale.

12