comunitar provine din latinescul „principium”- izvor primordial, punct de plecare, inceput; prin evolutie cuvantul dobandeste ulterior si acceptiunea de norma de baza ; principiile sunt abstractizari si generalizari ale unei cunoasteri si esente umane prin care se reflecta orientarea gandirii umane intr-un anumit domeniu/ramura; principiile dreptului sunt un fundament juridic al unui sistem de drept, orienteaza si includ intregul proces de elaborare si aplicare a dreptului; -DECI:
principiile de drept sunt
acele reguli de baza care au aplicabilitate in toate institutiile de drept comunitar. 1.Principii specifice fiecarui sistem juridic
-principiul dreptului la aparare;
-principiul neretroactivitatii actelor administrative; -principiul bunei credinte; -principiul respectarii drepturilor dobandite; -principiul increderii legitime; -principiul echitatii. 2.Principii de baza comune sistemelor de drept nationale si statelor membre -principiul egalitatii tuturor persoanelor fara nici o discriminare; -principiul respectarii drepturilor persoanei; -principiul proportionalitatii – proportia ce trebuie sa existe intre acele institutii comunitare si scopul in care sunt emise actele respective; -prinicipiul legitimei aparari; -principiul securitatii juridice; -principiul respectarii dreptului la aparare. 3.Principii specifice dreptului comunitar -principiul solidaritatii intre statele membre; -principiul echilibrului institutional; -principiul acordarii unui tratament egal si nediscriminatoriu; -principiul proportionalitatii; -principiul nediscriminalitatii; -principiul preferintei comunitare. -pentru ca normele de drept sa devina principii generale de drept comunitar trebuie sa fie acceptate unanim in sistemele de drept national ale statelor membre; -nu trebuie sa fie integrate in mod obligatoriu explicit in legislatia nationala fiind suficienta simpla lor punere in practica; -s-au considerat a fi adecvate ramurii dreptului comunitar rezultantele clasificarilor de mai sus astfel incat noi o sa ne axam pe urmatoarele principii: 1.Principiul respectarii drepturilor omului 2.Principiul respectarii autoritatii de lucru judecat 3.Principiul respectarii dreptului la aparare 4.Principiul certitudinii juridice 5.Principiul egalitatii 6.Principiul proportionalitatii 7.Principiul solidaritatii IZVOARELE NESCRISE ALE DREPTULUI UNIUNII
În această categorie a izvoarelor dreptului Uniunii pot fi
incluse principiile generale de drept şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie. PRINCIPIILE GENERALE Printre principiile generale de drept reţinute de Curtea de Justiţie în practica sa pot fi amintite: -principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;' - principiul respectării dreptului la apărare; - principiul autorităţii de lucru judecat; - principiul certitudinii juridice; - principiul egalităţii; - principiul proporţionalităţii; - principiul loialităţii. 1.Principiul respectarii drepturilor omului - desi nu este stipulat in alte acte apare in tratatul de la Maastricht (1992); -UE va respecta drepturile omului asa cum au fost stipulate in Conventia Europeana a Drepturilor Omului; -se face trimitere la respectarea drepturilor asa cum au fost stipulate in sistemele nationale ale statelor membre; -afost recunoscut si de Curtea de Justitie a Comunitatii Europene si este consfintit ca principiu general in legislatia tuturor statelor membre; presupune: libera prestare a serviciilor, dreptul la asocieri si intalniri sindicale, la inviolabilitatea domiciliului, la o cetatenie, dreptul oricarui cetatean de a alege si de a fi ales in alegerile locale din statul in care isi are resedinta, la respectarea vietii private, dreptul de proprietate, de a desfasura liber o profesie sau o activitate de comert. 2. Principiul respectarii autoritatii de lucru judecat
-face parte integranta din ansamblul
principiilor generale de drept comunitar; -esenta acestuia consta in regula conform careia un caz nu poate fi supus judecarii decat o singura data la Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene; -nu a fost, însă, respinsa ca inacceptabila posibilitatea existentei unei actiuni concurente pentru acelasi act daca acestea sunt urmarea unor proceduri legale distincte; -singura situatie in care nu se admit pentru acceasi actiune doua sanctiuni sunt actiunile de tip consecutiv in aceasta situatie se ia in considerare prima sanctiune atunci cand se stabileste sanctiunea secundara; -aceasta procedura este pusa in aplicare in cazul in care actiunea supusa judecarii are ca obiect faptele incriminate pe teritoriul statelor membre deci pe teritoriul comunitar si ca actiunea sa fie incriminata de legislatia comunitara; 3. Principiul respectarii dreptului la aparare
-conexiune cu domeniul drepturilor omului;
-se refera la dreptul de audiere (nu numai a persoanelor sau a partilor implicate intr-o cauza ci si la audierea martorilor); -mai presupune si asistenta organelor de drept precum si dreptul la reprezentare legala in fata instantei; 4. Principiul certitudinii juridice -se poate defini prin posibilitatea previzibilitatii unei situatii anume; -domenii in care se respecta acest principiu: termenele de prescriptie, durata prescriptiei, protectia drepturilor dobandite, aplicarea legii conform principiului neretroactivitatii, utilizarea unei limbi cu un caracter inteligibil, autonomia propriilor reguli pe care fiecare autoritate trebuie sa le aiba si carora trebuie sa li se supuna. 5.Principiul egalitatii
-se caracterizeaza prin aplicarea unui tratament
egal tuturor partilor fara nici o discriminare; -principiul nondiscriminarii interzice discriminarea provenind din: diferentele intre sexe, deosebiri de nationalitate, separarea intre producatori si consumatori in ceea ce priveste pietele agricole in cadrul UE. - pot fi admise discriminari in cadrul liberei circulatii – 4 libertati (marfuri, persoane, servicii si capitaluri)- in ceea ce priveste: eficacitatea supravegherii fiscale, sanatate publica, efectuarea corespunzatoare a tranzactiilor bancare si protejarea consumatorilor; -situatia exceptionala este acceptata numai in cazul in care exista un interes general la nivelul comunitatii (nu pot fi admise exceptii nejustificate in mod obiectiv). 6.Principiul proportionalitatii
-consta in utilizarea unor mijloace corespunzatoare
obiectivului urmarit in cadrul legalitatii comunitare; -orice obligatie impusa destinatarului de catre normele UE trebuie sa fie limitata la strictul necesar pentru atingerea obiectivului cercetat si impune numai sacrificiul suportabil de catre operatorii pe care ii greveaza. - deci este necesar ca mijloacele sa fie proportionale cu finalitatea actiunilor la nivelul autoritatii comunitare. 7.Principiul solidaritatii
-consta in efortul comun al tuturor statelor
membre de a asigura aducerea la indeplinire a obligatiilor asumate prin tratatelor UE; -este consfintit in tratatul UE si este protejat de Curtea de Justitie; -statelor le revin obligatiile de luare a masurilor la nivel national pentru aducerea la indeplinire a obligatiillor din tratate; consultarea statelor membre cu comisia; -obligatia de a nu recurge la masuri nationale contrare obiectiilor formulate de comisie; -obligatia statelor membre de a furniza comisiei informatiile care le sunt solicitate in vederea verificarii conformitatilor respectivelor masuri cu normele de drept comunitar; -obligatia statelor membre de a se abtine de la orice actiune sau masura care sa impiedice realizarea obligatiilor la nivel comunitar. 8.Principiul efectului direct
-se confera resortisantilor unui stat
membru posibilitatea de a se prevala in fata instantelor nationale de drepturile conferite prin intermediul normelor de drept comunitar. 9.Principiul responsabilitatii statelor membre pentru prejudicii cauzate resortisantilor acestora prin violarea dreptului comunitar
-pentru a putea fi pus in aplicare sunt necesare 2
conditii: A. persoana lezata sa fie resortisant membru al unui stat comunitar; B. dreptul in care persoana a fost lezata sa fie prevazut de unul sau mai multe norme comunitare. Uniunea economică si monetară Evolutia conceptului Instituirea Uniunii Economice si Monetare (UEM) este rezultatul unui proces evolutiv care s-a desfăsurat în mai multe etape. În anii 60 s-a considerat că, pentru a nu periclita realizările atinse prin definitivarea uniunii vamale (1 iulie 1968) și în perspectiva unei stabilități monetare este necesară instituirea progresivă a unei uniuni economice și monetare. La summitul CEE din dec. 1969 de la Haga, liderii europeni înființează un grup la nivel înalt prezidat de premierul luxemburghez Pierre Werner. Grupul urmărea întocmirea unui raport cu privire la modalitățile carea ar permite înființarea UEM până în 1980. raportul propunea ca UEM să fie realizată în 3 etape, pe durata a 10 ani, obiectivele finale fiind convertibilitatea monedelor statelor membre; liberalizarea totală a mișcărilor de capital cu integrarea piețelor financiare și, în particular a sistemelor bancare; fixarea definitivă a cursurilor de schimb între diferitele valute.din păcate, strategia pentru atingerea acestor obiective s-a bazat pe stabilirea cuesului de schimb în raport cu dolarul american și, în urma instabilității pieței produsă de decizia SUA de a lăsa dolarul să fluctueze (aug. 1971), liderii europeni au încercat să găsească alte În anul 1973, Consiliul adoptă un Regulament (nr. 907/73/CEE) prin care se crează Fondul European de cooperare Monetară, cu misiunea de a promova funcționarea corespunzătoare a restrângerii progresive a marjelor de fluctuație a monedelor comunitare una față de cealaltă, intervențiile în monedele comunitare pe piețele de schimb si înțelegerile între băncile centrale, care să conducă la o politică concertată privind rexervele. Criza petrolului din 15 oct. 1973 (când țările OPEC au decis să sisteze livrările către SUA și alte țări dezvoltate care au acordat ajutor Israelului ) duce la stagnarea proiectului. În dec. 1978, Consiliul European de la Bruxelles a înființat Sistemul Monetar European (SME), care avea ca obiectiv principal reducerea instabilității cursului de schimb, considerată o barieră în calea comerțului, a investițiilor, a creșterii economice. SME se baza pe ideea unor cursuri de schimb stabile, dar ajustabile, definite în relație cu nou creata Uniune monetară europeană (ECU) – un coș valutar bazat pe media ponderată a monedelor din SME. Adoptarea AUE aduce modificări la TCEE inserându-se un nou cap. I – Cooperarea în domeniul politicii economice și monetare. Noile dispoziții nu stabilesc un termen limită pentru crearea UEM. Modificarea TCEE s-a produs odată cu adoptarea T. Maastricht de instituire a Uniunii Europene (TUE), printre ale cărei obiective era și stabilirea unei uniuni economice și monetare, care să includă o menedă unică. În acest sens, TUE a stabilit ”criterii de convergență de la Maastricht” pe care statele membre trebuiau să le îndeplinească pentru a putea adopta euro și anume: stabilitatea prețurilor, finanțe publice solide, finanțe publice sustenabile, caracterul durabil al convergenței și stabilitatea cursului de schimb. Aceste criterii ofereqau o bază de referință comună pentru stabilitatea finanțelor pe care candidații la zona euro trebuiau să se alinieze pentru a demonstrsa convergența politicilor lor economice și capacitatea de a suporta șăcurile economice. Criteriul cursului de schimb a fost instituit pentru a demonstra că un stat membru își poate gestiona economia fără a recurge la deprecierea monedei naționale. Odată aprobate obiectivele și criteriile de convergență, UEM a putut trece la o nouă etapă. Cea de-a 2a etapă a demarat cu înființarea Institutului Monetat European (IME), cu obiectivul de a contribui la realizarea condițiilor necesare trecerii la cea de-a 3a etapă a UEM prin: intensificarea politicilor monetare pentru asigurarea stabilității prețurilor, efectuarea pregătirilor necesare pentru constituirea Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), pentru implementarea unei politici monetare de stabilizare a prețurilor și supravegherea dezvoltării ECU. La 25 mai 1998, guvernele celor 11 state membre selectate au numit președintele, vicepreședințele și pe ceilalți 4 membri ai Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene. Următorul pas înimportant a fost introducerea la 1 ian. 2002 a monedelor și bancnotelor euro, care au înlocuit, la cursuri de schimb fixate irevocabil, bancnotele și monedele naționale ale statelor din zona euro. Din anul 2003, conform Actului de aderare, cele 10 noi state carea au aderat la UE, urmau să participe la UEM începând cu data aderării în calitate de stat membru. Inclusiv Ro și Bulgaria participă la UEM de la data aderării în calitate de state membre, cu mențiunea că, ele își coordonează deciziile economice cu cele ale altor state membre UE și că bpncile lor centrale fac parte din sistemul SBCE. Având în vedere că, ele nu au intrat în zona euro odată cu aderarea la UE (deoarece nu au îndeplinit criteriile de convergență și, prin urmare, Tratatul de aderare le acordă o perioadă de timp pentru a face ajustările necesare asigurării convergenței), statutul oficial al acestora este, până la adoptarea monedei unice, de ”state membre care fac obiectul unei derogări”. Acest statut le este conferit prin actul de aderare și le obligă să devină, în cele din urmă, membre cu statut deplin al zonei euro. Realizând criteriile de convergență, în 2009, zona euro cuprindea 16 state: Austria, Belgia, Cipru, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Slovenia, Slovacia. În prezent, zona euro numără 19 membri: Estonia, Letonia, Lituania,