ANOMALIILE

DENTO – FACIALE

Prof. Univ. Dr. Stela Carmen Hanganu

Prevalenţa malocluziilor
Comparaţiile directe între rezultatele
studiilor privind malocluziile nu sunt
întotdeauna posibile, deoarece datele
variază în funcţie de:
 criteriile de examinare;
 gradul de severitate;
 diferenţele de vârstă şi sex între loturi;
 disponibilitatea examenelor paraclinice
(radiografii pentru identificarea dinţilor
neerupţi) şi
 acurateţea examinatorilor.
Determinarea necesităţilor de
tratament
Scopurile tratamentului orthodontic:
„de a conduce la îmbunătăţirea
funcţiei prin corectarea anomaliilor
şi de a crea nu doar o rezistenţă
crescută la afecţiune, ci şi de a
îmbunătăţi aspectul estetic, care va
contribui ulterior la confortul, atât
mental cât şi fizic al individului”
(British Dental Association, 1954).
 Clasic, tratamentul ortodontic
îmbunătăţteşte starea de sănătate şi
funcţionalitatea dinţilor, contribuind,
astfel, la creşterea longevităţii dentiţiei.

 În ultimii ani însă, se prefigurează un al

doilea scop al tratamentului ortodontic –
acela de a creşte confortul social şi
psihologic, prin îmbunătăţirea aspectului
estetic.
Factorii care influenţează receptarea
tratamentului ortodontic
Factori ce ţin de beneficiari
* Dorinţa de îmbunătăţire a aspectului estetic

* Perceperea malocluziei de către pacient şi de

către aparţinători
* Încrederea în sistemul serviciilor sanitare
* Sexul şi vîrsta
* Nivelul economic
* Clasa socială
Factorii care influenţează receptarea
tratamentului ortodontic
Factori ce ţin de furnizorii de
servicii sanitare
* Preocuparea şi atitudinea medicului
stomatolog
* Disponibilitatea serviciilor
* Costul tratamentului şi modalitatea de
remunerare a medicului
Numărul de medici ortodonţi
raportat la populaţia de 12 ani.
Norvegia: 1:325
SUA: 1:352
Danemarca: 1:383
Suedia:1:416
Germania:1:427
Finlanda: 1:550
Grecia:1:870
Italia:1:787
Ungaria:1:1542
Spania:1:1798
Marea Britanie:1:2389
Tratamentul ortodontic în
contextul sănătăţii publice - IOTN
Grad 1 (nu necesită tratament)
Malocluzii minore, incluzînd
anomalii de poziţie ale contactelor
interdentare de până la 1mm.
 Grad 2 (necesitate redusă de
tratament)
I  Overjet între 3,5-6mm, cu competenţă labială.
 Ocluzie inversă frontală cu inocluzie între 0-1mm.
 Ocluzie încrucişată anterioară sau laterală cu o diferenţă de
O pînă la 1mm între poziţia de contact retrudată şi poziţia de
intercuspidare.
 Anomalii de poziţie ale contactelor interdentare cuprinse între
1-2mm.
T  Ocluzie deschisă frontală sau laterală între 1-2mm.
 Ocluzie adîncă frontală de peste 3,5mm, dar fără contactarea
gingiei.

N  Rapoarte ocluzale situate în jurul valorilor normale, fără

prezenţa altor anomalii (includ discrepanţele de până la o
jumătate de unitate).
 Grad 3 (la limita necesităţii de
tratament)
I  Overjet între 3,5-6mm, cu incompetenţă labială.
 Ocluzie inversă frontală cu inocluzie între 1-
3,5mm.
O  Ocluzie încrucişată anterioară sau laterală cu o
diferenţă de 1-2mm între poziţia de contact
retrudată şi poziţia de intercuspidare.
 Anomalii de poziţie ale contactelor interdentare
T cuprinse între 2-4mm.
 Ocluzie deschisă frontală sau laterală între 2-
4mm.
N  Ocluzie adâncă cu contactarea dar fără
traumatizarea gingivală sau palatinală-
 Grad 4 (necesitate mare de tratament)
 Hipodonţia mai puţin extinsă, care necesită tratament ortodontic
prerestaurativ sau închiderea prin mijloace ortodontice a spaţiului
existent.

I  Overjet între 6-9mm.

 Ocluzie inversă frontală cu inocluzie mai mare de 3,5mm, care nu
determină tulburări masticatorii sau fonetice.
 Ocluzie inversă frontală cu inocluzie între 1-3,5mm, care determină
O tulburări masticatorii şi fonetice.
 Ocluzie încrucişată anterioară sau laterală cu o diferenţă de peste
2mm între poziţia de contact retrudat şi poziţia de intercuspidare.
 Ocluzie încrucişată linguală laterală, fără contact ocluzal funcţional
T uni- sau bilateral.
 Anomalii de poziţie severe, cu diferenţe de peste 4mm.
 Ocluzie deschisă frontală sau laterală de peste 4mm.

N  Overbite complet cu traumatizare gingivală sau palatinală.

 Dinţi parţial erupţi, înclinaţi către dintele adiacent pe care îl
impactează.
 Dinţi supranumerari.
 Grad 5 (necesitate foarte mare de tratament)

 Incluzia dentară (cu excepţia M3) determinată de

I înghesuire, anomalii de poziţie, dinţi supranumerari,
persistenţa dinţilor temporari sau orice cauză patologică.

 Hipodonţia extinsă, cu implicaţii restaurative (mai mult de

O 1 dinte lipsă per cadran), care necesită tratament

ortodontic prerestaurativ.

 Overjet mai mare de 9mm.

T  Ocluzia inversă frontală cu inocluzie mai mare de 3,5mm,

care determină tulburări masticatorii şi fonetice.

 Despicături labiale şi palatine

N  Reincluzia dinţilor temporari.

Despicăturile labiale şi palatine
Tratamentul despicăturilor labiale şi
palatine ridică o serie de probleme
de sănătate publică.
Despicăturile oro-faciale au o
incidenţă de aproximativ 1:500
persoane pentru rasa albă,
sunt mai frecvente la popoarele
orientale şi
mai puţin întâlnite la rasa neagră.
ASPECTE DE SĂNĂTATE PUBLICĂ
ALE DEFECTELOR DE
DEZVOLTARE ALE SMALŢULUI
 Din punct de vedere biologic, defectele de
smalţ au o importanţă deosebită, deoarece
prezenţa lor dovedeşte intervenţia unor
tulburări locale şi sistemice în cursul perioadei
de formare a dinţilor.
 Aceste defecte ridică probleme care vizează
aspectele fundamentale ale dezvoltării, şi au
importanţă clinică, estetică şi terapeutică.
 De asemenea, înregistrările asupra lor oferă
date de valoare pentru studiul factorilor care
afectează populaţia în diferite perioade de timp.
Defectele de dezvoltare se produc în
cursul perioadei de formare a dinţilor, ca
o consecinţă a tulburării amelogenezei,
etapă formativă deosebit de complexă
care începe cu diferenţierea celulară şi
depunerea matricii organice la nivelul
germenelui dentar şi sfârşeşte cu
mineralizarea şi maturarea smalţului
dentar
 Importanţa defectelor de smalţ în
sănătatea publică este dată de:
prevalenţa lor ca defect estetic,
 factorii etiologici implicaţi;
 necesitatea supravegherii
factorilor de mediu cu potenţial
de afectare a amelogenezei;
 amploarea necesităţilor de
tratament pe care le determină la
nivel comunitar.
CLASIFICARE
Aproape toate defectele pot fi, însă,
clasificate după aspectul
macroscopic în:
opacităţi delimitate;
opacităţi difuze;
hipoplazii;
combinaţii ale acestora.
Opacitatea delimitată –
• Este un defect caracterizat prin modificarea, într-o măsură
variabilă, a translucidităţii smalţului, care este delimitată
clar de smalţul adiacent normal şi poate fi de culoare albă,
gălbuie, galbenă sau maronie.
• Smalţul afectat este de grosime normală şi are suprafaţa
nemodificată.
• Leziunile variază ca întindere, localizare pe suprafaţa
dintelui şi distribuţie la nivelul dentiţiei.
• Unele din ele păstrează o transluciditate la suprafaţă, în
timp ce altele au aspect întunecat.
Opacitatea difuză
Este un defect care implică modificarea de grad variabil a
translucidităţii smalţului, fără a exista, însă, o delimitare netă
faţă de smalţul adiacent normal.
Smalţul afectat este de culoare albă şi grosime normală, iar în
momentul erupţiei are suprafaţa netedă.
Defectele difuze pot avea o distribuţie liniară sau sub formă
de pete care pot conflua, iar în unele cazuri pot apare
modificări posteruptive sub formă de depresiuni sau coloraţii.
* Hipoplazia – este un defect care
interesează suprafaţa smalţului, fiind asociată cu
reducerea localizată a grosimii acestuia. Poate
apare sub formă de:
 a) depresiuni – unice sau multiple, superficiale
sau mai adînci, difuze sau ordonate sub forma unor
benzi orizontale pe suprafaţa dintelui;
 b) şanţuri – unice sau multiple, înguste sau late
(de maxim 2 mm);
 c) absenţa parţială sau totală a smalţului, care
lasă descoperită o suprafaţă apreciabilă de
dentină. Smalţul afectat poate fi translucid sau
opac.
 HIPOPLAZII

Minoră Moderata generalizată

Severă
localizată