APA - UNIVERSUL VIETII

Până nu demult se credea că apă există

numai pe planeta noastră. Cercetările recente au
demonstrat, prin metoda spectroscopiei, prezenţa
indubitabilă a apei în univers, atât în formă
gazoasă (vapori), cât şi în formă solidă (gheaţă).
Apa moleculară apare în norii
circumstelari şi interstelari şi este un constituent
important al cozii unor comete (de exemplu Halley).
De asemenea, apare la suprafaţa stelelor mai puţin
fierbinţi (“giganţi roşii”), unde sunt întrunite
cerinţele speciale pentru existenţa moleculei de
apă ( presiune ridicată, temperatură relativ joasă şi
radiaţie ultravioletă redusă).
În sistemul nostru solar, planeta Marte
are, în calotele polare, mari cantităţi de apă, iar
relieful tipic pentru foste albii de râu indică
existenţa unei perioade cu apă lichidă. Pe Venus,
procentul ridicat de deuteriu atmosferic a permis
afirmarea existenţei, în trecut, a apei. Sateliţii
marilor planete de la periferia sistemului solar au şi
ei apă (solidă), Mirinda (satelit al lui Uranus) fiind
constituit aproape exclusiv din gheaţă. Astfel,
găsirea apei pe alte planete, care părea cândva un
mit, este astăzi obiect de cercetare febrilă.
 Apa si omul
• Apa a fost şi este un element central în viaţa
societăţii umane, aşezările şi civilizaţia înflorind în
prezenţa resurselor de apă şi pierind adesea odată cu
dispariţia sau degradarea acestora. Apa poate fi atât
factor pozitiv cât şi negativ de dezvoltare, poate fi mijloc
şi obiect de muncă, este o resursă reînnoibilă dar de
neînlocuit. Colectivităţile umane necesită apă pentru un
spectru de nevoi mult mai larg decât alte vieţuitoare şi
deţin în bună măsiră controlul resurselor de apă, pe care
le utilizează în interesul propriei specii. Nevoi ale
colectivităţilor umane sunt în primul rînd sunt nevoile
directe pentru populaţie (70-360 l/zi): Nevoi gospodăreşti
/ individuale cum sunt cele pentru asigurarea nevoilor
fiziologice de aport hidric zilnic (2,5 l/zi), pentru
asigurarea igienei personale, pentru întreţinerea
curăţeniei locuinţei (40-280 l/zi), pentru spălarea
alimentelor, pentru prepararea hranei...
Urmează nevoi publice al comunităţii: consum
divers de apă din unităţi sanitare, de cultură şi educaţie,
de deservire etc. (25 - 60 l/zi), nevoi pentru stingerea
incendiilor şi alte nevoi excepţionale; Avem apoi nevoile
pentru activităţile economice ale colectivităţilor umane:
Nevoi pentru industrie ( ape de răcire, pentru generare
de energie electircă ex. în hidrocentrale, în procese
tehnologice ca solvent sau reactant etc.), nevoi pentru
zootehnie, pentru piscicultură, pentru stropiri şi irigaţii
în agricultură, nevoi pentru transport (navigaţie) etc.
 Apa si biosfera
• Apa este un element indispensabil vieţii,
pentru toate organismele şi ecosistemele, datorită
largii răspândiri şi calităţilor deosebite pe care le are.
Diversele teorii ale apariţiei vieţii pe pământ acordă
apei un rol central, majoritatea considerând oceanul
primul şi pentru miliarde de ani singurul leagăn al
vieţii.
Echilibrul natural este adesea perturbat de
om, din cauza favorizării unor specii şi distrugere a
altora, direct sau indirect prin modificările aduse
mediului. Dar echilibrul ecologic este un echilibru
dinamic, şi compoziţia cantitativă şi calitativă în specii
evoluează în timp şi spaţiu, chiar fără influenţa omului,
cu modificări ciclice sau ireversibile, echilibrul fiind
doar pe ansamblu şi în dinamică. Ba mai mult, "teoria
catastrofelor" afirmă că evoluţia ecosistemelor nu este
liniară ci cu salturi determinate de evenimente majore
climatologice sau de altă natură, iar în cazul particular
al apelor de inundaţii, care sunt un element natural
necesar evoluţiei naturale. De aceea, decelarea
procentului contribuţiei omului la modificările din
ecosistemele acvatice şi evaluarea semnificaţiei şi
consecinţelor ecologice este o problemă complexă şi
dificilă. Nu orice modificare naturală sau indusă e
dăunătoare şi nu orice situaţie staţionară înseamnă un
mediu în bună stare ecologică. De aceea, relaţia apei
cu biosfera trebuie cunoscută mai în detaliu.
 Apa privita de aproape
După ce am văzut câtă apă există pe Terra, cum e repartizată şi cum circulă la nivel
global, e timpul să privim apa mai de aproape, începând chiar de la nivel de moleculă, pentru a
înţelege apoi caracterele ei speciale fizice şi chimice, care stau la baza rolului biologic atât de
deosebit al apei.
Apa este o substanţă chimică, cu formula chimică H2O. Mult timp s-a crezut că apa este o
substanţă primară ce nu poate fi descompusă în elemente; abia în 1781 Cavendish a infirmat această
teorie, sintetizând artifical apă din oxigen şi hidrogen, iar Lavoisier a descompus apa în cele două
gaze componente, trecând vaporii de apă printr-un tub incandescent.
Apa este o moleculă formată din doi atomi de hidrogen şi un atom de oxigen. Ca raport
volumic avem 2:1 dar ca procent masic în apă este 11,11 % hidrogen şi 88,89 % oxigen. Cei doi
atomi de hidrogen sunt legaţi de oxigen prin legături polare covalente. Polaritatea permite ca
moleculele să se lege între ele prin legături tip punte de hidrogen. DIstanţa între atomul de oxigen şi
cel de hidrogen este de 0,096 nanometri. Cei doi nuclei de hidrogen stau faţă de oxigen sub un unghi
de 104,50, astfel că molecula are o formă triunghiulară. Masa moleculară relativă a apei este 18, mai
exact 18,01534. Energia de ionizare a moleculuei de apă este 12, 63 eV (electronvolţi). Un gram de
apă pură conţine 10-7 grame de ioni H+.
Apa are şi în stare lichidă un caracter parţial ordonat, formând asociaţii efemere în care o
moleculă poate fi înconjurată de până la 6 alte molecule, formând efemere octaedre deformate.
Densitatea maximă (1000 kg / m3) este la 40C (mai exact la 3,980C). La presiune atmosferică
normală, apa fierbe la 1000C şi îngheaţă la 00C. Tensiunea superficială a apei este foarte mare.
Capacitatea calorică e de 4,1781 kJ/kg/K la 200C iar căldura specifică de topire 333,3 kJ/kg şi de
evaporare 2257 kJ/kg.
 Apa pe Terra
Originea apei terestre este destul de controversată. Se
susţine că ea e exista de la începutul formării Pământului dar
nu în formă lichidă şi nici ca vapori în atmosferă, ci legată în
roci. Ea a fost eliberată treptat ca vapori de rocile fierbinţi
împreună cu bioxid de carbon, formând a doua atmosferă (cea
iniţială, de heliu şi hidrogen, de la formarea pământului, se
persupune că ar fi fost rapid "măturată" de vântul solar). Când
răcirea scoarţei a progresat destul, apa s-a condensat, au
apărut ploile şi s-au format mările, iar aportul de apă din
adâncimi a continuat prin emanaţiile vulcanilor.
Pământul este unicul loc cunoscut în care apa apare cert şi în
formă lichidă. Este rezultatul convergenţei mai multor factori,
mici modificări putând duce la dispariţia apei lichide şi deci a
vieţii: o variaţie de numai +/- 5% a distanţei faţă de Soare, sau o
variaţie a intensităţii sau compoziţiei spectrale a radiaţiei
acestuia, sau modificarea compoziţiei atmosferei planetei
noastre.
Apa de pe Terra e o cantitate constantă, pe care nu o
putem influenţa, spre deosebire de alte resurse cum e peştele
sau cheresteaua, pe care teoretic le putem înmulţi, sau altele
precum combustibilii fosili (cărbune, petrol, gaz natural) pe
care acum omenirea le reduce constant prin consum. Putem
însă să îi alterăm calitatea şi o facem din plin. Şi chiar şi
cantitativ, deşi teoretic ar fi pe pământ destulă apă pentru
omenire, pentru prezent şi viitor, la o privire mai detaliată
vedem că ea este adesea e la locul nepotrivit, la timpul
nepotrivit, în forma nepotrivită sau cantitatea nepotrivită pentru
necesităţile noastre actuale, care au evoluat adesea ignorând
faptul că apa nu e oriunde oricând oricum şi oricât la dispoziţia
noastră.
 Circuitul apei in natura
În mod ultrasimplificat putem consdera
că circuitul apei în natură se derulează astfel:
DIn atmosferă apa ajunge în principal ca ploaie
sau ninsori pe suprafaţa continentelor şi
oceanelor. De aici o parte se evaporă înapoi în
atmosferă iar o altă parte este transportată prin
apele de suprafaţă sau prin ape subterane şi
ajunge la ocean, de unde prin evaporaţie o
parte ajunge iar în atmosferă. În realitate ciclul
este foare complex, cu sute de "bucle" care
uneori se închid local, alteori trec prin toate
compartimentele hidrosferei la scare întregii
planete, deoarece vânturile şi curenţii marini
poartă aceiaşi moleculă de apă în călătorii pe
distanţe uriaşe.
Energia care "pune în mişcare" acest
uriaş circuit este radiaţia solară. Dinamica
ciclului este variabilă în funcţie de sectoarele
sale: Statistic, o moleculă de apă staţionează în
medie 9 zile în rezervorul atmosferic şi mai
multe milenii în rezervorul oceanic şi în
calotele glaciare. Totalul evaporaţiei este
evaluat la 70 x 1012 m3 / an deasupra
continentelor şi 350 x 1012 m3 / an deasupra
oceanelor, iar cantitatea totală de precipitaţii
100 x 1012 m3 / an deasupra continentelor şi
320 x 1012 m3 / an deasupra oceanelor.
Diferenţele sunt egalate de curgerea apei şi
gheţii de pe continente în ocean la suprafaţă
(38 x 1012 m3 / an) şi prin subteran (1,6 x 1012
m3 / an).
 Compozitia apei
Apa nu apare în natură în stare pură, ci are multe săruri dizolvate şi alte substanţe.
Desigur proporţia variază mult între apele dulci şi cele sărate, oceanice sau din lacuri
sărate. Astfel, în ea găsim
-cationi: calciu, magneziu, sodiu, potasiu, aluminiu, fier, mangan, titan, crom, nichel,
cupru, staniu, plumb, zinc, cobalt, arsen, seleniu, cadmiu, sronţiu, bariu, litiu, beriliu etc. ;
-anioni : fluor, azotat, brom, fosfat, bor, iod, cian, sulfat, carbonat, bicarbonat, hidroxil,
azotit etc. ;
-substanţe neionice: silice, substanţe uleioase, petroliere, grase, fenoli, detergenţi, gaze
dizolvate (oxigen, dioxid de carbon, azot, în cantităţi mai mici şi metan, oxizi de azot,
amoniac, hidrogen sulfurat, radon etc.) precum şi microfloră şi faună.
Abundenţa relativă a solidelor dizolvate în apă este desigur dependentă mult de
natura geologică a zonei şi de alţi factori. Totuşi statistic unele elemente sunt prezente în
cea mai mare parte a apelor şi au concentraţii semnificative, pe când altele apar rar sau
numai în cantităţi extrem de reduse. O statistică asupra compoziţiei apei potabile propune
următoarea ordine a abundenţei:
· Constituenţi majori (de la 1 la 1000 mg /litru): sodiu, calciu, magneziu, bicarbonat, sulfat,
clor, silice;
· Constituenţi secundari ( de la 0,01 la 10 mg / litru): fier, stronţiu, potasiu, carbonat,
azotat, fluor bor;
· Constituenţi minori (de la 0,0001 la 0,1 mg/litru): stibiu, aluminiu, arsen, bariu, brom,
cadmiu, crom, cobalt, cupru, germaniu, iod, plumb, litiu, mangan, molibden, nichel, fosfat,
rubidiu, seleniu, titan, uraniu, vanadiu, zinc;
· Constituenţi prezenţi ca urme (de regulă sub 0,001 mg/ litru): beriliu, bismut, ceriu, cesiu,
galiu, aur, indiu, lantan, neobiu, platina, aur, ruteniu, scandiu, argint, thaliu, toriu, cositor,
tungsten, yterbiu, itriu, zirconiu;
În funcţie de ionii dominanţi, putem clasifica apa dulce în 24 de categorii. În practică
această distincţie este foarte utilă la apele minerale. Majoritatea apelor râurilor mari sunt
calcice-hidrocarbonatate.
 Hidrosfera
Apa de pe planeta noastră formează un veritabil înveliş al Terrei, pe care îl numim
hidrosferă, şi care e în strânsă relaţie şi interpătrunderi cu alte ,,învelişuri": cel gazos, pe
care îl numim atmosferă, cel solid, al rocii de la suprafaţa continentelor sau fundul
oceanelor, pe care îl numim litosferă, sau cel viu - biosfera. Hidrosfera e formată din trei
mari compartimente: Apa din atmosferă (numită apă meteorică), apa de la suprafaţa
pământului (numită apă de suprafaţă) şi apa de sub suprafaţa acestuia (numită apă
subterană).
Apele de suprafaţă cuprind mările şi oceanele, lacurile şi bălţile (toate fiind ape
stătătoare) şi apele de şiroire şi râurile (cu diversele lor denumiri în funcţie de dimensiune
- pârâu, râu, fluviu...), care sunt ape curgătoare. O categorie distinctă de ape de suprafaţă
sunt cele în stare solidă. Mari suprafeţe de pe pământ sunt acoperite sezonier sau
permanent de zăpadă sau gheaţă. Gheaţa acoperă temporar suprafaţa multor râuri şi lacuri
şi mări în zone de coastă, dar şi în mod permanent suprafeţe din munţii înalţi (gheţari
alpini) sau din zone polare, formând gheţari continentali (de exemplu calota de gheaţă
antarctică sau groenlandiană) sau banchize la suprafaţa mărilor polare (banchiza arctică,
cele din jurul continentului antarctic) din care se desprind aisberguri ce se topesc lent şi
uneori sunt duse în derivă de curenţii marini până în zone calde.
Apa subterană poate fi şi ea apă dulce sau apă sărată. După adâncime distingem
ape ape freatice şi ape de profunzime. Ele se află de regulă în dinamică, în legătură cu
apele de suprafaţă, dar sunt şi unele bine izolate de milenii pe care le numim ape fosile.
Apele subterane exploatabile de către om se numesc acvifere. Omul a început şi el să
influenţeze apele subterane naturale tot mai mult şi chiar să creeze acvifere artificiale. În
sol există şi apă în formă solidă. În zone temperate apa îngheaţă iarna până la o adâncime
de la câţiva centimetri la câţiva metri, dar în munţi înalţi şi mai ales în zonele arctice şi
antarctice, pământul e îngheţat continuu de milenii pe adâncimi ce pot ajunge la sute de
metri, acea apă numindu-se permafrost. Uneori în vara arctică respectiv australă se
topeşte un strat subţire al suprafaţă, dar în profunzime apa rămâne în stare solidă
Impactul problemelor apei asupra
omului
Secetele sunt considerata printre cele mai mari catastrofe naturale ca impact uman. Dar
când durează de ani sau decenii nu mai sunt secete, ci schimbări climatice. Multe secete nu sunt
capricii ale naturii ci omul prin ingerinţe diverse le-a generat. De asemenea oscilaţiile climatice au
contribuţie importantă. Irigaţii masive nu sut o soluţie, deoarece în zone aride duc la sărăturare.
Deşerturile sunt o componentă firească a Terrei şi nu orice zonă cu ploi puţine trebuie
considerată ca fiind problematică: Pur şi simplu condiţiile climatice nu sunt peste tot favorabile
anumitor culturi de plante dorite de om şi e firesc să fie aşa.
Inundaţiile creează mari pagube materiale dar şi victime omeneşti. La inundaţiile din
Europa ultimelor decenii auzim de câţiva morţi, mai rar câteva duzini. Dar au fost în istorie
inundaţii cu un tribut mult mai ridicat, de exemplu în Olanda 100.000 morţi în 1228.... Iar pe alte
continente, China deţine recorduri tragice: 300.000 de morţi în 1642, 900.000 în 1818, 100.000 în
1911, 3.700.000 în 1931! Inundaţii apar nu doar din cauze meteorologice, ci şi din ruperi de
lucrări hidrotehnice - diguri, baraje.... Ruperea unui baraj de acumulare în Italia la 19 iulie 1985 a
făcut 361 de morţi.... Peste Ocean, americanii au avut şi ei accidente mari, unele cu un număr
foarte mare de victime, ca de exemplul ruperea barajului St. Francis (California) din 1928 (450 de
morţi) sau a celui de la Johnstown (Pennsylvania) cu 3000 de morţi.....
Măsurile de reducere a dezastrelor provocate de inundaţii se pot grupa în măsuri non-
structurale şi structurale. Dintre măsurile non-structurale amintim: Zonarea detaliată dpdv al
riscului pentru toate zonele inundabile şi elaborarea de reglementări detaliate privind regimul de
construcţii, alimentări cu apă, canalizare, depozitare de reziduuri etc. ; Revizuirea politicilor de
dezvoltare cu eventuala schimbare a destinaţiilor terenurilor, a drepturilor şi infrastructurilor de
deplasare, relocarea diverselor utilităţi şi chiar evacuare permanentă; Planificarea pentru
pregătire şi răspuns la situaţii de dezastru; sisteme de prognoză şi alarmare timpurie; Proiectare
şi testare pentru rezistenţă la inundaţii; Măsurile structurale au ca scop modificarea fizică a
inundaţiilor, prin baraje, acumulări, diguri, modificarea albiilor, deversoare de debite mari, măsuri
de contenţie on-site etc.
 Poluarea apei
• Poluarea apelor are o istorie în care putem oarecum distinge faze succesive de
percepţie a problemelor. În anii '50 principala temă de îngrijorare a fost scăderea
oxigenului, în anii '60 s-a adăugat eutrofizarea, în anii '70 metalele grele, în anii '80
acidifierea, nitraţii şi micropoluanţii organici. Anii '90 au concentrat puternic atenţia pe
degradarea apelor subterane. Aceste faze nu sunt faze de poluare ci de conştientizare
publică succesivă a diverselor aspecte. Ar fi evident de dorit ca în probleme de ape să
existe perceperi complete şi corecte şi nu doar "pe bucăţi", abordări globale integrate
proactive şi nu "mode", abordări reactive şi sectoriale.
Principalele probleme de calitate a apei dulci de pe Terra pot fi grupate astfel:
• · Agenţii patogeni -Boli virale, bacteriene şi parazitare.
· Compuşii organici biodegradabili şi conţinutul de oxigen -sunt în continuare o problemă
mare. Monitorizarea doar prin parametrii CCO şi CBO (consum chimic şi biochimic de
oxigen) nu e suficientă. Mulţi compuşi organici particulaţi sunt puţin şi doar foarte general
cunoscuţi, de genul "acizi humici". Paradoxal, un râu grav poluat cu compuşii organici
biodegradabili e bine să fie poluat şi cu mult azotat, ca in extremis să se poată furniza
oxigen prin denitrificare!
· Suspensiile în râuri şi lacuri pe lângă efectele propri masice (colmatări, turbiditate etc.)
sunt un transportator major de poluanţi. Majoritatea se depun pe drum, nu ajung în ocean.
· Eutrofizarea -A fost prezentată în capitolul "apa şi biosfera" şi va fi reluată în fasciculul
"Apele de suprafaţă".
· Nitraţii -Pot afecta sănătatea omului. Sunt o mare problemă, generată mai ales de
agricultură.
· Salinitatea -Se produce din cauza irigaţiilor excesive, a mineritului, presărării pe şosele,
supraexploatării apelor subterane. Există şi cauze naturale.
· Metalele grele -Prin marea lor toxicitate sunt o problemă gravă. Provin mai ales din
industrie, minerit, depozite de deşeuri. SUnt şi contaminări naturale.
· Micropoluanţii organici -Sunt în principal cei organo-halogenaţi, mai ales pesticidele. Se
epurează greu şi au o mare diversitate, fiind greu de identificat individual. Au şi mare
persistenţă şi mlte sunt genotoxice.
· Acidifierea -Cauzele principale sunt ploile acide, apele de mină, poluarea cu nitraţi a
solului. Nu apare în zone calcaroase.
 Bibliografie
• www.descopera.ro
• ga.water.usgs.gov/edu/watercycleromanian.html
• ro.wikipedia.org/wiki/Circuitul_apeiwww.
• adevarul.ro
• www.ecomagazin.ro/.../
• www.iatp.md/tnbuletin/interest.htm
• www.familyaqua.ro/
• www.sanatate.lx.ro/apa
• Colecţia revistei ,,Terra’’ (aparitiile 2006-2007)