SUPORT CURS – AUDIT FINANCIAR Lect. Univ. Dr.

LAPTEȘ RAMONA

CURS 10

d. Întocmirea planului general de audit și programul de audit

Obiectivele planului general de audit sunt de a sintetiza informațiile obținute și
de a orienta şi coordona întreaga misiune de audit. Întocmirea planului general de audit
presupune:
 alegerea membrilor echipei de audit în funcție de experiența şi
specializarea lor în sectorul de activitate al entității auditate, ținând cont de
gradul lor de încărcare şi de necesitatea respectării regulilor de etică
profesională cu privire la integritatea, obiectivitatea și independența
auditorilor;
 repartizarea lucrărilor de audit pe oameni, în timp şi spațiu;
 stabilirea modului în care auditul se poate sprijini pe controlul intern;
 colaborarea cu auditorii interni şi externi;
 colaborarea cu specialiști din domeniul informaticii, juridic, fiscal, tehnic,
etc.;
 stabilirea modului de utilizare a registrelor de ședință ale AGA şi ale
Consiliului de Administrație;
 fixarea termenului de depunere a raportului de audit.
Planul de audit cuprinde informații cu privire la:
- prezentarea entității: denumire, sediul social, capital social, scurt istoric,
piața, concurența, etc.;
- informații contabile: principii contabile utilizate, bugete și situații
financiare previzionate, particularitățile sistemului contabil;
- definirea misiunii de audit: natura misiunii, alți auditori, experți, cenzori;
- sisteme și domenii semnificative: pragul de semnificație, funcții și conturi
semnificative, zone de risc identificate, controale semnificative, puncte
slabe și puncte forte ale sistemului;
- orientarea programului de lucru: aprecierea controlului intern, documente
necesare, confirmări primite de la terți;
- echipa și bugetul: calitatea membrilor, numărul de ore planificate, calculul
costurilor estimate;
- planificarea lucrărilor, repartizarea lucrărilor, datele intervențiilor.
Programul de audit trebuie să răspundă la întrebări de forma:
‘Ce lucrări trebuie să efectueze auditorul, data şi succesiunea lor?’
‘Ce rapoarte şi relații trebuie să stabilească auditorul cu auditorii precedenți şi cu
alți specialiști?’
‘Care sunt mijloacele de care are nevoie auditorul şi care este costul misiunii?’

1
SUPORT CURS – AUDIT FINANCIAR Lect. Univ. Dr. LAPTEȘ RAMONA

3.3. Faza executării auditului

3.3.1. Aprecierea controlului intern

Controlul intern se referă la ansamblul măsurilor adoptate de entitate pentru a
asigura:
 integritatea patrimoniului;
 creşterea eficienței operaţiunilor şi limitarea celor neeconomice şi
ineficiente;
 respectarea normelor legale şi a dispoziţiilor conducerii;
 fidelitatea şi exactitatea informaţiilor contabile.
Auditorul financiar are obligația să urmărească:
a) dacă în entitate s-au adoptat măsuri organizatorice corespunzătoare, şi
anume:
 sarcinile de serviciu au fost precis definite şi delimitate pe compartimente
şi pe salariați;
 limitele de competență şi responsabilitățile au fost riguros stabilite;
 să existe circuite informaționale precis elaborate, care să asigure o unitate
de metodă în prelucrarea datelor.
b) dacă entitatea deține personal integru şi competent – auditorul
financiar analizează măsura în care entitatea auditată exercită un control asupra
personalului, care se poate realiza prin:
1. controale ierarhice asupra:
- procedurilor de aprobare şi verificare a activităților subalternilor;
- persoanelor cu drept asupra mișcării activelor şi de acces asupra lor;
- politicii de angajare a salariaților;
2. controale reciproce între executanți pe baza separării sarcinilor de serviciu.
Controlul reciproc între compartimente şi executanți se bazează pe separarea
celor trei funcții:
 funcția de realizare a obiectivelor entității: producție, cercetare, comerț;
 funcția de conservare a patrimoniului: gestionare şi întreținere;
 funcția contabilă, care se referă la: contabilitatea generală (financiară),
contabilitatea de gestiune, control gestionar.
Separarea sarcinilor de serviciu între aceste trei funcții şi neacceptarea cumulării
de către aceeași persoană a acestor funcții, constituie baza unui control intern eficient.
Majoritatea operațiunilor dintr-o companie antrenează cel puțin două dintre
aceste funcții, ceea ce conduce la realitatea că, o eroare sau o fraudă determină o
necorelare între compartimente sau executanți.
c) auditorul trebuie să urmărească dacă în cadrul entității există un sistem
de documente corespunzător şi dacă toate operațiunile sunt verificate şi contabilizate
corect.
Un control intern eficient presupune respectarea criteriilor auditului:
 exhaustivitatea şi integralitatea operațiunilor;
 realitatea înregistrărilor;
 exactitatea înregistrărilor.
2
SUPORT CURS – AUDIT FINANCIAR Lect. Univ. Dr. LAPTEȘ RAMONA

În acest scop, auditorul financiar recurge la comparaţii globale şi controale

aritmetice.
Comparaţiile globale au loc atunci când aceleași operații fac obiectul a două
totalizări, existând avantajul comparării cifrelor obținute.
Controalele aritmetice presupun refacerea, în mod sistematic, a unor calcule.
Sondajele asupra funcționării sistemelor sunt organizate urmărindu-se cele două
tipuri de controale interne:
 controale de prevenire;
 controale de detectare.
În realizarea sondajelor de verificare, auditorul financiar dispune de mai multe
tehnici:
- examenul existenței controlului, care permite realizarea unor eșantioane
mari în timp foarte scurt;
- repetarea controalelor;
- observarea execuției unui control care permite auditorului financiar să
înțeleagă mai bine maniera în care este realizat controlul şi să verifice
efectuarea corectă a acestuia.
Auditorul financiar semnalează conducerii, verbal sau în scris, observațiile pe
care le are pe marginea controlului intern. Dacă descoperă lacune grave, urmează să
aprecieze dacă refuză certificarea situațiilor financiare sau o face cu rezerve. Poate
sugera, de asemenea, ameliorarea sistemului de control intern existent. Comunicarea
observațiilor se poate realiza printr-un raport asupra controlului intern.
Aprecierea controlului intern presupune elaborarea unui program de verificare,
care cuprinde următoarele etape:
1. Descrierea procedurilor, care pot fi:
- descriptive, constau în obținerea, prin chestionare prealabile sau din
instrucțiunile furnizate de către conducerea entității (manualul de proceduri), a
informațiilor care descriu procedurile existente şi controalele implementate. Se au în
vedere procedurile cele mai reprezentative ca volum şi importanță pentru entitatea
auditată: încasări, plăți, vânzări, stocuri, etc.;
- grafice, care reproduc, prin scheme, circuitul documentelor în entitate, precum
şi controalele efectuate de către salariații împuterniciți.
2. Testele de conformitate
Obiectivul acestora este de a obține confirmarea că descrierea procedurilor a fost
corect înțeleasă şi este corespunzătoare procedurilor aplicate în entitatea auditată.
Aceste teste nu urmăresc identificarea erorilor în funcționarea sistemului de control
intern ci oferă numai asigurarea că procedurile implementate au fost corect înțelese și
descrise de către auditor. Modalitățile de realizare a testelor sunt diferite şi sunt
reprezentate de:
- observarea directă;
- confirmarea verbală a utilizatorilor;
- existența mijloacelor utilizate (ştampile, vize, fişiere);
- observarea ulterioară prin reluarea întregului circuit pentru a-l testa.
3. Evaluarea preliminară presupune:
3
SUPORT CURS – AUDIT FINANCIAR Lect. Univ. Dr. LAPTEȘ RAMONA

- examinarea sistemului de control intern şi identificarea punctelor forte

sau a punctelor slabe asociate procedurilor sistemului;
- formularea unor întrebări care sunt reunite într-un chestionar.
4. Testele de permanență – cu ajutorul lor se verifică dacă punctele forte sau
slabe fac obiectul unor aplicări efective sau constante. Ele trebuie să fie ample pentru a
convinge că procedurile aplicate sunt fără defecţiuni şi permanente.
5. Evaluarea definitivă şi documentul de sinteză
Auditorul financiar poate, în final, să emită o apreciere definitivă asupra
controlului intern al entității, determinând:
 punctele forte (dispozitivul de control este efectiv şi permanent);
 punctele slabe, datorate conceperii defectuoase a sistemului;
 punctele slabe, datorate unor aplicări greșite ale procedurilor.
Rezultatul aprecierii controlului intern este formulat prin ‘Raportul asupra
controlului intern’. Acest raport are următoarea structură:
 Nota de introducere şi sinteza, care cuprinde:
- o recapitulare sintetică a misiunii, a locului şi rolului activității de
apreciere a controlului intern, condițiile de executare şi metodele
utilizate;
- concluziile raportului;
- data şi semnătura.
 Sumarul raportului, care poate fi prezentat sub diferite forme:
- recapitularea titlurilor şi a punctelor, care vor fi reluate în ultima parte
‘Detalii’;
- reluarea sumară a tuturor slăbiciunilor constatate.
 Detaliile raportului, care corespund elementelor anunțate în sumar și
sunt structurate conform anumitor principii:
- prezentarea punctelor în ordinea importanței;
- recapitularea punctelor pe secțiuni, funcții sau grupe de conturi;
- prezentarea unor informații mai puțin importante;
- descrierea punctelor, care pot avea o incidență asupra cuantificării;
- reluarea recomandărilor formulate în cursul exerciţiului financiar
precedent, dacă nu li s-a dat curs.
Fiecare dintre punctele prezentate trebuie să conțină următoarele informații:
- descrierea punctelor slabe constatate;
- consecințe şi incidențe asupra situațiilor financiare;
- măsuri și recomandări pentru ameliorarea situației.
Dacă sistemul de control intern este bine conceput şi funcționează corect,
auditorul financiar își poate reduce controalele şi analizele proprii asupra conturilor şi se
poate sprijini pe controlul intern.