FUNCŢIILE GENERALE

ALE EDUCAŢIEI

Conf.. univ. dr. Luminiţa

Lumini Drăghicescu
 PRELIMINARII
TERMENUL FUNCŢIE DESEMNEAZĂ UN ATRIBUT
ESENŢIAL (COMPLEX DE PROPRIETĂŢI) AL UNUI
SISTEM, CARE SE MANIFESTĂ ÎN CONDIŢIILE
RAPORTĂRII LUI LA ALTE SUBSISTEME SAU LA
ELEMENTE ALE ACESTORA.

FUNCŢIILE EDUCAŢIEI PRIVESC DEOPOTRIVĂ

SOCIETATEA ŞI INDIVIDUL.
...
Deşi putem identifica numeroase şi variate roluri ale educaţiei, acestea pot
fi ordonate şi sistematizate în jurul a patru funcţii principale (prof. I.T.Radu):
 culturală (cognitivă),

 de pregătire a individului pentru viaţa activă (economică),

 de pregătire pentru viaţa în comunitate şi ca membru al acesteia

(axiologică),
 de dezvoltare a potenţialului bio-psihic
psihic al individului.
individului

3
A. FUNCŢIA CULTURALĂ (COGNITIVĂ)

Transmiterea sistematică şi organizată a experienţei social-istorice către

noile generaţii - în vederea pregătirii acestora pentru viaţă - este ceea ce
defineşte educaţia.

"A învăţa pentru a exista şi pentru a deveni" exprimă chiar esenţa

educaţiei.

Experienţa social-istorică este tezaurizată în cultură, în ceea ce se numeşte

patrimoniul cultural al umanităţii.

Funcţia culturală a educaţiei constă în transmiterea/preluarea şi păstrarea

patrimoniului cultural de către fiecare generaţie care apare pe scena vieţii sociale.

4
...
Componentele experienţei social-istorice privesc:
privesc
a) îngrijirea şi creşterea copilului pentru dezvoltarea normală a acestuia (hrană, îmbrăcăminte,
îngrijirea sănătăţii, educarea lui);
b) experienţa de muncă, de creare a valorilor materiale şi spirituale, care dă sens existenţei
sociale a omului;
c) cunoaşterea, care reprezintă conţinutul principal al experienţei social-istorice, obiectivat în
cunoştinţe despre fenomenele din natură, despre societate şi om;
d) relaţiile de comunicare, care fac posibilă atât "informarea", cât şi convieţuirea;
e) "convieţuirea socială", care se reflectă în conştiinţa individuală şi comună sub formă de valori,
idei, un mod de a gândi şi a trăi.

5
 ...
Funcţia culturală comportă în esenţă două laturi, care se realizează în două planuri
informarea şi formarea.
 Informarea constă în facilitarea/asigurarea contactului cu diferite domenii ale experienţe
sociale, ale valorilor culturale.
 Formarea presupune a determina atitudini faţă de realitate, reprezentative pentru ceea ce
este valoros în personalitatea umană; înseamnă dezvoltarea capacităţilor de a folos
cunoştinţele acumulate, pentru a gândi, interpreta, pentru a acumula noi cunoştinţe şi a
crea noi valori.
 Informarea şi formarea sunt interdependente, condiţionându-se reciproc.

6
B. FUNCŢIA DE PREGĂTIRE A OMULUI PENTRU VIAŢA ACTIVĂ
(ECONOMICĂ)

 Această funcţie se raportează, în primul rând,, la formarea omului creator de valori necesare
existenţei.
 Pregătirea omului pentru activitatea de creare a valorilor materiale şi spirituale prezintă o
importanţă vitală atât pentru el, cât şi pentru societate, şi constituie una dintre funcţiile
principale ale educaţiei.
 Teoriile economice referitoare la rolul individului în activitatea de producţie şi, implicit, la rolul
educaţiei au fost foarte diferite de-a lungul timpului.
timpului Astfel, încă din a doua jumătate a veacului
al XlX-lea, se confruntă două orientări.

7
 ...
 Prima dintre acestea este reprezentată de ceea ce în dezvoltarea teoriei economice este cunoscută
ca "şcoala economică germană", care pune accentul pe structura macro-instituţională a economiei,
minimalizând în acest fel rolul lucrătorilor în activitatea de producţie şi, prin aceasta, inclusiv pe cel
al educaţiei.
 În strânsă legătură cu această orientare - de minimalizare a rolului educaţiei în stimularea activităţii
economice - s-a dezvoltat şi concepţia care distinge, în ansamblul vieţii sociale, sectoare productive
şi sectoare neproductive, consumatoare de resurse, din care face parte şi educaţia.
 În consecinţă, această concepţie conduce la minimalizarea rolului educaţiei în ceea ce priveşte
dezvoltarea economică.

8
...
 A doua orientare, reprezentată de economiştii austrieci, se concentrează asupra
fenomenelor micro-economice şi, deci, asupra comportamentului uman în conducerea şi
organizarea activităţii de producţie, conducând la alte concluzii în ceea ce priveşte
pregătirea resurselor umane ale muncii.
 O dezvoltare a acestei orientări o constituie teoria capitalului uman, proprie anilor '60, din
care se degajă ideea considerării activităţii de formare a resurselor umane ca investiţie
productivă, atât din perspectiva individului, cât şi la nivelul întregii societăţi.
 Promovarea acestei teze avea să determine, pentru o perioadă relativ scurtă, o creştere a
investiţiilor în educaţie în multe ţări.

9
REFLECȚIE...
Cum trebuie să ne raportăm, în mod corect, la funcția economică a educației?

 Dacă minimalizarea rolului educaţiei în ceea ce priveşte formarea individului

pentru activitatea de creare a valorilor necesare existenţei constituie o
înţelegere eronată, deformată, a funcţiei economice a educaţiei, tot aşa trebuie
evitată şi restrângerea rolului şi funcţiilor educaţiei la pregătirea individului ca
producător, în sfera restrictivă a economicului.
economicului
 Este o "reducţie economicizantă"" a educaţiei care, aşa cum apreciază E. Păun în
lucrarea sa, intitulată Educaţia şi rolul ei în dezvoltarea economico-socială
(1974), denaturează, în cea mai mare măsură, fenomenul educaţional,
deturnând activitatea de formare de la rosturile ei reale.

10
C. FUNCŢIA AXIOLOGICĂ
(FORMAREA INDIVIDULUI PENTRU INTEGRARE ÎN VIAŢA SOCIALĂ)
 Formarea individului ca membru al unei comunităţi nu se poate limita la simpla asimilare
a componentelor culturii, ci presupune şi pregătirea lui pentru a aprecia (valoriza) şi
promova valorile culturale, morale, juridice, politice etc., ceea ce înseamnă o educaţie
axiologică.
 Multiplicarea mijloacelor de producere şi propagare a informaţiilor, amplificarea puterii de
influenţare a acestora fac să sporească produsele care nu sunt în concordanţă cu valorile
autentice, ceea ce reclamă din partea individului capacitatea de a discerne valorile de
nonvalori, angajarea în susţinerea celor dintâi şi respingerea celor din urmă.
 Devine necesară şi formarea capacităţii de adaptare la schimbările produse în sistemul de
valori (pericolul instalării unei "crize de adaptare”).
adaptare”

11
Funcţia axiologică a educaţiei presupune desfăşurarea activităţii de educaţie în mai multe
planuri, şi anume:
 a) Cunoaşterea şi înţelegerea deplină a principiilor, normelor şi regulilor care guvernează
viaţa socială, ceea ce presupune asimilarea valorilor culturii şi o instruire moral-civică a
membrilor comunităţii.
 b) Asimilarea/interiorizarea normelor şi criteriilor, a "grilelor axiologice" (Constantin
Cucoş) cu ajutorul cărora omul poate aprecia diverse produse culturale, ceea ce înseamnă
dobândirea unei competenţe axiologice şi formarea capacităţii de a discerne valorile de
nonvalori.
 c) Formarea capacităţii de a sesiza apariţia unor noi norme şi reguli de conduită (a unor
noi valori) şi de a descoperi noi conexiuni şi nuanţe în sistemul de valori, însoţită de
capacitatea de reglare şi adaptare a comportamentului la acestea.
 d) Formarea unor convingeri corespunzătoare valorilor cunoscute, însuşite, stabilite prin
acord social, ceea ce înseamnă adeziunea la sistemul de valori. Acesta reprezintă unul
dintre obiectivele educaţiei axiologice care marchează trecerea către un comportament
reglat din interior, în concordanţă cu valorile sociale.
 e)Formarea obişnuinţei de a adopta atitudini şi de a dezvolta comportamente în deplină
consonanţă cu sistemul de valori socialmente acceptate, precum şi a unei atitudini
militante în direcţia respectării normelor de convieţuire de către toţi membrii unui grup, ai
comunităţii, în general.

12
 D. FUNCŢIA DE DEZVOLTARE A POTENŢIALULUI BIO-PSIHIC AL
INDIVIDULUI

Dezvoltarea personalităţii umane este pusă în legătură cu trei factori: biologic (reprezentat prin
zestrea ereditară), mediul de existenţă al individului şi educaţia.

În ceea ce priveşte rolul fiecăruia dintre ei, concepţiile au fost diferite; unele au considerat mult
timp că biologicul (ereditatea) reprezintă factorul hotărâtor, ceea ce înseamnă negarea rolului
mediului de existenţă al individului, în esenţă, al educaţiei în dezvoltarea personalităţii, după
cum altele au militat pentru considerarea educaţiei ca factor hotărâtor în devenirea
omului, negând sau minimalizând contribuţia factorului ereditar.

Această controversă este cunoscută în dezvoltarea gândirii pedagogice ca "problema

educabilităţii" sau a "factorilor formării omului".
omului
Să vizionăm și să reflectăm împreună...
https://www.ted.com/talks/helen_pearson_lessons_from_the_longest_study_on_human_development?language
=ro#t-733535
sau
https://www.ted.com/talks/robert_waldinger_what_makes_a_good_life_lessons_from_the_longest_study_on_ha
ppiness 13
1) Premise naturale, interne ale dezvoltării

Premisele naturale nu sunt însuşiri gata formate, preformate, ci doar disponibilităţi care
pregătesc apariţia şi dezvoltarea unor însuşiri;
însuşiri reprezintă dispoziţii native (predispoziţii) şi se
caracterizează prin aceea că:
-nu se manifestă şi nu sunt cunoscute în formă pură, ci ca un "aliaj" de proprietăţi înnăscute şi
dobândite;
- în primii ani de viaţă au caracter polivalent, nediferenţiat, ceea ce face ca pe acelaşi fond
înnăscut să se poata realiza profiluri psihologice diferite;
-nu au o anumită orientare socială, ci aceasta este dată de mediul social de existenţă.

Dispoziţiile native sunt necesare, dar nu şi suficiente, pentru formarea unor însuşiri de
personalitate.

14
2) Mediul - cadru socio-natural
natural al dezvoltării psihoindividuale

Conceptul de "mediu" include, pe lângă contextul natural al dezvoltării, pe cel social.

Mediul - reprezentat de ansamblul condiţiilor naturale şi sociale, materiale şi culturale, al

influenţelor organizate sau spontane care se exercită asupra individului - este profund
implicat în dezvoltarea psihicului, în devenirea omului.

El devine sursă a dezvoltării psihice prin faptul că oferă circumstanţe şi condiţii concrete de
viaţă, informaţii şi modele de conduită, prilejuri de comunicare şi de schimburi afective.

Mediul poate acţiona ca factor stimulator, care favorizează dezvoltarea psihică, dar şi ca
barieră, ca factor frenator.

15
3) Educaţia se constituie ca ansamblu de acţiuni şi influenţe exercitate în direcţia
formării şi dezvoltării personalităţii,
personalităţii a unor însuşiri şi capacităţi în concordanţă cu
scopuri dinainte stabilite, raportate atât la social, cât şi la individual.
Ea se manifestă ca modalitate concretă de utilizare a premiselor ereditare şi a
resurselor aparţinând mediului, ca acţiune de structurare, organizare şi
valorificare a mediului în scopul favorizării procesului de dezvoltare a
personalităţii.

În concluzie, dezvoltarea psihică este un proces cu legităţi interne proprii

şi nu unul predestinat biologic şi nici unul impus din afară.
Înţelegerea rolului hotărâtor al educaţiei în devenirea omului presupune
abordarea ei ca operator care mijloceşte interacţiunea factorului intern
(ereditatea) şi a celui extern (mediul), ceea ce presupune raportarea ei atât la
social (la exigenţele acestuia), cât şi la individual (particularităţi individuale,
activitatea individului).
Întrucât factorii externi acţionează prin intermediul condiţiilor interne,
influenţa educaţională devine eficace în măsura în care este conjugată cu
particularităţile psihice individuale, cu trebuinţele, aspiraţiile, în general cu
activitatea individului.
16
 BIBLIOGRAFIE

 Cerghit, I., Neacşu, I., Negreţ-Dobridor, I., Pânişoară,

Pânişoară I.O. (2001). Prelegeri pedagogice. Iaşi:
Editura Polirom.
 Cristea, S. (2017). Concepte fundamentale în pedagogie. Conţinuturile şi formele generale
ale educaţiei, vol.4. Bucureşti: Editura Didactica Publishing House.
 Cucoş, C. (2014). Pedagogie, ed. a III-a. Iaşi:
Iaşi Editura Polirom.
 Păun, E. (2017). Pedagogie. Provocări și dileme privind școala și profesia didactică. Iaşi:
Editura Polirom.
 Păun, E., Potolea D. (2002). Pedagogie. Fundamentări teoretice şi demersuri aplicative. Iaşi:
Editura Polirom.
 Radu, I.T., Ezechil, L.(2002). Pedagogie. Fundamentări teoretice, ed. a II-a. Bucureşti:
Editura V & I Integral.
 Văideanu, G. (1988). Educaţia la frontiera dintre milenii. București: Editura Politică.
Alegeți emoticonul corespunzător principalelor emoții (dominante) generate de cursul
desfășurat astăzi...

18
 VĂ MULŢUMESC
PENTRU ATENŢIA ACORDATĂ!
ACORDATĂ