Cap

1. Noţiuni introductive
Certitudinea epuizării rezervelor de hidrocarburi pe de o parte, respectiv folosirea
în cantităţi tot mai mari de petrol şi gaze, sunt doi termeni fundamentali ai ecuaţiei
energetice care guvernează piaţa mondială a energiei în prezent. Dinamica de dezvoltare
în timp, precum şi rezolvarea acestor probleme, constituie o provocare pentru toţi
specialiştii din domeniu, dar mai ales pentru cei care lucrează şi proiectează deschiderea
stratelor productive.
De-a lungul timpului, prin interpretarea rezultatelor obţinute din lucrările de
prospecţiune, explorare şi exploatare, au putut fi precizaţi şi delimitaţi în diferite etape de
cercetare a zăcămintelor, termenii folosiţi în repartizarea geologică regională şi factorii
geologici care condiţionează răspândirea acumulărilor de hidrocarburi în scoarţa terestră.
Din acest punct de vedere se vorbeşte despre existenţa hidrocarburilor în roci
rezervor, colectoare, capcane, zăcămînt, structură, zonă de acumulare şi bazin.
Rezervorul natural, cunoscut sub numele de rocă rezervor (rocă magazin,
acumulatoare sau colectoare), este o formaţiune naturală, care are capacitatea de a
acumula hidrocarburi şi posibilitatea de a le ceda, în parte. Se pot menţiona ca roci
rezervor nisipurile, gresiile, calcarele şi dolomitele fisurate şi cavernoase,
microconglomeratele, conglomeratele, pietrişurile şi mai rar rocile metamorfice şi
eruptive fisurate. Bibl......
Prin colector se înţelege partea mai ridicată structural a rezervorului, în care sunt
cantonate hidrocarburile.
Capcana reprezintă un aranjament structural (tectonic), stratigrafic sau litologic, în
care hidrocarburile sunt prinse într-un echilibru stabil.
Prin zăcământ, în sens restrâns, se înţelege o acumulare elementară de petrol sau
gaze, închisă şi izolată, care are o extindere limitată de mărimea şi forma colectorului.
Fiecare colector este o acumulare elementară, dacă este izolată de alte acumulări
vecine. În cadrul unei structuri geologice, un zăcământ, în sens geologic mai larg, poate
cuprinde mai multe acumulări izolate de petrol sau de gaze, care au aceeaşi geneză, sau
mai mulţi colectori care comunică între ei şi au acelaşi contur acvifer şi aceeaşi delimitare
litologică, tectonică sau stratigrafică.
Structura poate fi gazeiferă, petroliferă sau gazo-petroliferă, cuprinde într-o
formaţiune geologică, zăcăminte de hidrocarburi, legate de acelaşi tip de capcană sau de
diferite tipuri de capcane.
Zona de acumulare cuprinde mai multe structuri vecine între ele şi legate de un
factor structural, de efilarea pe scară regională a formaţiunilor geologice pe marginea
bazinelor, sau de discordanţe stratigrafice regionale.
Bazinele reprezintă o regiune închisă din scoarţa terestră, afectată de scufundări la
adâncimi mari, de lungă durată, de care sunt legate zone de acumulări de petrol şi gaze.
După criterii geomorfologice şi geotectonice (după I.O. Brod), bazinele pot fi de
platformă, premontane şi intramontane.
Prin metode de investigare geofizică a sondelor se obţin informaţii referitoare la
parametrii fizici care caracterizează proprietăţile colectoarelor de hidrocarburi, atât din
punct de vedere calitativ, dar mai ales din punct de vedere cantitativ, lucru care asigură
datele necesare proiectării exploatării zăcămintelor şi mai ales estimării rezervelor, în
vederea obţinerii unui factor de recuperare a petrolului din zăcământ cât mai mare.
În prezent, se consideră că în urma săpării oricărei sonde de exploatare s-au luat
toate măsurile necesare pentru a se asigura succesul acelei locaţii, din punctul de vedere
al echipamentului necesar, al calităţii personalului, dar mai ales al optimizării fluidelor
de traversare şi completare a formaţiunii productive.
Reuşita oricărei astfel de sonde presupune o abordare pas cu pas a oricărei decizii
în ceea ce priveşte alegerea fluidelor de completare, eventual de reparaţii la sondă, sau
orice alte intervenţii legate de decizii corespunzăatoare, în timp util, pentru salvarea
sondei (ceea ce presupune o corelare eficientă într-un sistem integrat de produse şi
servicii).
Fluidele de completare sunt considerate oricare din fluidele care sunt destinate
pentru traversarea şi deschiderea stratelor productive, pentru perfoararea coloanelor de
burlane, formarea filtrelor de nisip, stimularea productivităţii sondei, controlul presiunii
din sondă şi îndeplinirea tuturor celorlalte funcţii ale unui fluid de foraj obişnuit
(curăţirea tălpii sondei de detritus, evacuarea detritusului la suprafaţă, colmatarea
pereţilor sondei etc.)
Însă, în cele mai multe situaţii practice, la atingerea orizontului productiv sonda
rămâne netubată şi fluidul se înlocuieşte cu unul compatibil cu traversara acestuia – adică
fluidul de completare adecvat, care se foloseşte ca fluid de perforare, de formare a
filtrului de completare adecvat, care se foloseşte ca fluid de perforare, de formare a
filtrului de nisip, fluid de stimulare etc.