Sunteți pe pagina 1din 2

Management –Examen

Testul din 31.01.2021

1. Funcţiile organizaţiei sunt:


a. cercetare-dezvoltare,producţie, comercială, financiar-contabilă,de personal
b. previziune, organizare, coordonare, producţie, comercială
c. previziune, organizare, coordonare, antrenare, control şi evaluare
d. cercetare-dezvoltare, producţie, coordonare, antrenare, control şi evaluare

2. Funcţia de personal cuprinde:


a. activitatea privind obţinerea şi folosirea mijloacelor financiare necesare
unităţii, precum şi înregistrarea şi evidenţa în expresie valorică a
fenomenelor economice din unitate
b. activitatea de realizare a obiectivelor ce se referă la stabilirea legăturilor
unităţii cu mediul ambiant în vederea procurării mijloacelor necesare
desfăşurării activităţii şi desfacerii produselor, serviciilor şi lucrărilor care
fac obiectul activităţii de bază a unităţii
c. ansamblul activităţilor desfăşurate în cadrul firmei, în scopul producerii de
idei noi şi transformarea lor în noutăţi utile
d. activităţi de realizare a obiectivelor din domeniul asigurării şi dezvoltării
potenţialului uman necesar

3. Informaţia reprezintă:
a. data sau suma de date prezentate într-o formă cu înţeles
b. o sumă de date dispersate
c. o dimensiune a datelor
d. date complete

4. Se numeşte drum critic:


a. drumul cu lungime minimă din graf
b. drumul cu lungime maximă din graf
c. drumul cu lungime medie din graf
d. reţeaua de activităţi
5. Metoda regretului minim are la bază :
a. alegerea variantei de decizie care are costul minim în raport cu decizia
dorită
b. calculul sumei dintre rezultatul fiecărei alternative şi probabilitatea de
apariţie a acestei alternative
c. principiul conform căruia se alege varianta optimă de decizie
d. principiul conform căruia este considerată optimă alternativa pentru care
regretul (pierderea) are valoarea cea mai mică

6. Funcţia de antrenare este constituită din:


a. deciziile şi acţiunile personalului firmei şi ale subsistemelor sale în cadrul
previziunilor sistemului organizatoric
b. resursele necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii
c. organizarea de ansamblu a societăţii comerciale, cât şi organizarea
principalelor sale componente
d. ansamblul proceselor de munca prin care se determina personalul firmei să
contribuie la stabilirea şi realizarea obiectivelor

Tabel curaspunsurileselectate la testul de maisus


de catrestudentul _____ Neagu Andreea Catalina _____
din grupanr. _____ 21207 _____
Data testului _____ 31.01.2021 _____

Nr. Varianta de raspuns Punctajulacordat


intrebar selectata de student dupacorectarea
e (asaubsaucsaud) testului
1 a
2 d
3 a
4 b
5 d
6 d
Total punctajobtinut

S-ar putea să vă placă și