Subiecte Antreprenoriat 

2020 

1. Definire antreprenoriat -După unii specialiști, antreprenoriatul poate fi definit:

- ca proces (vedem soluții la probleme, percepem nevoi care pot fi transformate in oportunități
de afaceri)
- ca practică, adică rezultatul procesului (se creează o afacere)
- ca mod de a gândi (predispozitie pt. risc, implicare în initierea si conducerea propriei
afaceri)
Antreprenoriatul este procesul în care un individ identifică și valorifică o oportunitate,
găsește idei de afaceri, le evaluează și creează o afacere.
Tipuri de antreprenoriat
Putem identifica antreprenoriat în afaceri, antreprenoriat social, antreprenoriat în politică,
cercetare, ș.a
Antreprenoriat social se referă la activități care implică identificarea unei probleme sociale
și continuă cu rezolvarea acelei probleme
Antreprenoriat politic "este acea activitate care identifică și incearcă să rezolve o serie de
probleme politice printr-un set de idei noi in timp ce dezvoltă organizatia care susține aceasta
ideologie.
Antreprenoriat in cercetare. Există numeroase exemple de întreprinzători care au fost în
același timp și cercetători sau inventatori.

2. Elemente ale ecosistemului antreprenorial-Ecosistemul antreprenorial într-o

zonă poate include următoarele elemente (după percepția întreprinzătorilor):
- Întreprinzătorii potențiali și cei experimentați
- Educația și cultura antreprenorială.
- Organizații neguvernamentale care oferă sprijin: intalniri și workshopuri, programe de
training pt industrii, cluburi ale întreprinzătorilor, asociații, incubatoare, acceleratoare de
afaceri, hub-uri
- Guvernul și deciziile luate
- Firme mari care lucrează cu IMM
- Sector financiar și accesul la finanțare
- Instituții de învățământ
- Instituții de cercetare
- Infrastructură
- Clustere

3. Definire IMM-
În ţara noastră, întreprinderile mici şi mijlocii sunt definite ca fiind acele întreprinderi care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250;
2. realizează o cifră de afaceri anuală netă până la 50 de milioane de euro sau echivalentul în
lei sau deţine active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane de euro conform
ultimei situaţii financiare aprobate.
3. respectă criteriul de independenţă.
Aceste condiţii se întâlnesc în toate ţările membre ale Uniunii Europene.
Numărul de salariaţi (angajați) este un criteriu obligatoriu pentru a determina dacă o
întreprindere poate fi considerată IMM și, în caz afirmativ, în ce categorie de IMM-uri se
încadrează. În cazul în care o întreprindere nu îndeplinește acest criteriu, ea nu poate fi
considerată IMM.
Clasificare IMM
Întreprinderile mici şi mijlocii din România, sunt clasificate în funcţie de numărul mediu
de salariaţi şi de cifra de afaceri anuală netă sau activele totale astfel:
- microîntreprinderi; au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau
deţine active totale de până la 2 milioane de euro.
– întreprinderi mici; au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă
sau deţine active totale de până la 10 milioane de euro.
- întreprinderi mijlocii, au între 50 şi 249 de salariaţi, şi realizează o cifră de afaceri anuală
netă de 50 milioane de euro sau deţine active totale de până la 43 milioane de euro. Numărul
mediu de salariați este criteriul cel mai important pentru încadrarea unei întreprinderi într-una
din cele 3 categorii.
IMM-urile pot fi clasificate și după alte criterii cum ar fi: forma juridică, natura activităţii,
natura capitalului (românesc, străin, mixt), vârsta, gradul de inovare, apartenenţa la una din
ramurile economiei naţionale, nivel de specializare, s.a.

4.  Rolul IMM in economie si indicatori prin care se apreciază rolul IMM
Rolul IMM în economie
Importanța antreprenoriatului este strict legată de importanța IMM care rezultă din
următoarele:
1. Îşi aduc contribuţia la realizarea PIB al ţării şi la formarea valorii adăugate.
2. Prin produsele/serviciile pe care le oferă consumatorilor, IMM contribuie la formarea şi
diversificarea ofertei de mărfuri, determinând o satisfacere mai bună a necesităţilor acestora.
3. Sunt plătitoare de taxe și impozite, contribuind la formarea veniturilor bugetului de stat.
4. IMM nou înfiinţate crează locuri de muncă pentru populaţia locală.
5. Existenţa unui sector puternic al IMM contribuie la îmbunătăţirea mediului concurenţial şi
slăbirea poziţiei de monopol a marilor firme și distribuţia mai favorabilă a puterii în societate.
6. IMM de succes pot contribui la reducerea disparităţilor economico-sociale dintre zone.
7. IMM competitive pe piaţa externă contribuie la stimularea exporturilor şi la echilibrarea
balanţei comerciale a ţării.
8. Contribuie la valorificarea resurselor locale.
9. Determină schimbări în structura internă a localităţilor urbane sau rurale.

Indicatori prin care se apreciază rolul IMM

- numărul de IMM existente la 1000 de locuitori;
- numărul de IMM înfiinţate într-o perioadă;
- numărul de IMM radiate din Registrul Comerțului;
- raportul dintre IMM înființate și dispărute;
- numărul de angajaţi din IMM la 1000 persoane angajate in economie/ramură;
- contribuţia la formarea PIB-ului local și național;
- contribuția la formarea VAB
- investiții brute
- valoarea exporturilor realizate de IMM
 5. Definire întreprinzătorși tipuri de întreprinzători
Definirea întreprinzătorului
Întreprinzătorul este o persoană care îşi asumă riscuri, este agentul care cumpără factori
de producţie pentru a-i combina în produse destinate vânzării pe piaţă în condiţiile în care
cheltuielile sunt cunoscute şi certe, veniturile necunoscute şi incerte, pentru că cererea pieţei
nu poate fi cunoscută.
Conform legislaţiei româneşti, întreprinzătorul este o “persoana fizică autorizată sau o
persoană juridică care, în mod individual sau în asociere cu alte persoane fizice autorizate sau
cu persoane juridice, organizează o societate comercială, denumită în continuare
întreprindere, în vederea desfăşurării unor fapte şi acte de comerţ”.
Tipologia întreprinzătorilor
- întreprinzători supraviețuitori, pentru care prosperitatea şi oportunităţile de creştere ale
afacerii sunt limitate;
- lifestyle entrepreneurs, care îşi aleg un loc unde să trăiască şi sunt în stare să genereze,
pentru ei, un standard dorit de viaţă, o calitate bună a vieţii.
- întreprinzători de creştere, care sunt puternic motivaţi să creeze şi să crească afacerea
După nivelul de creativitate, întâlnim:
- întreprinzătorii creatori, sunt cei care iniţiază o nouă afacere, având visul creării de noi
produse sau servicii.
- întreprinzătorii moştenitori, cei care moştenesc o afacere de la membrii familiei sau intră în
afaceri prin legături familiale.
- cumpărători, sunt cei care cumpără o afacere sau lucrează în franciz.

6. Calitati și abilități ale intreprinzatorului-manager  in IMM 

Întreprinzătorul-manager
Are abilități manageriale, îndeosebi inter personale. Este preocupat de dezvoltarea
personalului din subordine. Are o dorință mare de a fi lider, de a-i concura pe alții, pune rapid
deciziile în practică, îi place puterea.

7. Enumerare etape proces antreprenorial 

Etapele recomandate a fi parcurse:
3.1 Găsirea motivaţiei de a crea o afacere nouă
3.2 Descoperirea şi evaluarea oportunităţilor
3.3 Găsirea momentului potrivit pentru a înfiinţa o afacere
3.4 Alegerea domeniului de activitate în care să înceapă afacerea
3.5 Identificarea și evaluarea ideilor de afaceri
3.6 Alegerea modalitatii de a intra în afaceri
3.7 Alegerea formei juridice
3.8 Identificarea modelelor de afaceri
3.9 Identificarea riscurilor
3.10 Întocmirea planului de afaceri
3.11 Identificarea surselor de finanțare
3.12 Validarea/testarea ideii de afaceri
3.13 Înmatricularea firmei
 8. Motive pentru a deveni întreprinzător 

Se pot identifica motive pozitive și negative pentru a începe o afacere.

Motive pozitive
• Dorinţa de a realiza ceva propriu
• Dorinţa de independenţă
• Încrederea în reușită (dacă alţii au reuşit, atunci voi reuşi şi eu)
• Dorinţa de îmbogăţire
• Dorinţa de a deveni o persoană importantă
• Dorinţa de a ajuta oamenii • Căutarea unor noi provocări
Motive negative
• Concedierea
• Transferul nedorit în interes de servicu
• Dificultatea de a găsi un job
• Insatisfacția de a fi angajat (neînțelegeri cu șeful, colegii)

9 . Definirea oportunității economice și factori care genereaza

oportunități de afaceri
Definirea oportunitatii economice
Oportunitatea economică este o necesitate şi/sau o cerere potenţială de un produs sau serviciu
într-un anumit context, a cărei sesizare, identificare, luare în considerare şi satisfacere printr-
un proces economic de către o persoană sau un grup poate în viitor genera profit.

Factori care creează oportunităţi în mediu :.

Factorii economici ( rata dobânzilor, rata de schimb)
Factorii tehnologici se referă la accesul la tehnologie.
Factori socio-culturali (cultura naţională, cultura economică a populaţiei)
Factorii demografici includ numărul populaţiei, structura pe sexe,durata vieţii.
Factori politici prin politicile formulate de guverne în diverse domenii, stabilitatea politică,
nivelul corupţiei.
Factori juridici (calitatea reglementărilor legislative, stabilitatea legislativă, birocraţia
Factori naturali (calitatea resurselor naturale)
Factori internaţionali (situaţia politică internaţională, reglementări internaţionale)

10. Modalități de identificare a oportunităților de afaceri

Modalităţile de identificare a oportunităţilor pot fi următoarele:
− observarea mediului economic local, în vederea identificării cerinţelor consumatorilor, a cauzelor
insatisfactiilor acestora şi a posibilităţilor de a satisface solicitările de produse şi servicii;
− studierea produselor/serviciilor existente pe plan local (interesează raportul cerere-ofertă, calitatea
produselor/serviciilor, preţurile);
− observarea vieţii cotidiene a locuitorilor (situaţia materială, cerinţele privind petrecerea timpului
liber, obiceiuri, preferinţele pentru anumite produse/servicii, grija faţă de sănătate, perfecţionarea
pregătirii, ş.a.);
− apelarea la firme specializate în acordarea de consultanţă/asistenţă în demararea de noi afaceri.
 11. Factori tehnologici și socio-culturali care creaza oportunitati
(exemple)

Factorii tehnologici se referă la accesul la tehnologie, inovaţii, calitatea utilajelor, accesul la

cercetare. Exemple de oportunităţi sunt internetul, digitalizarea, descoperirile ştiinţifice,
inventiile premiate la diverse competiţii internaţionale, care aşteaptă să fie puse în practică.
Factorii socio-culturali (structura socială a populaţiei, starea de sănătate a forţei de muncă,
cercetarea ştiinţifică, cultura naţională, cultura economică a populaţiei, valorile morale) pot
avea o influenţă puternică în identificarea oportunității și alegerea ideii de afaceri dar şi
asupra firmei nou create.
Sunt numeroase exemplele de oportunităţi generate de aceşti factori, dintre care amintim:
- creşterea interesului indivizilor pentru o alimentaţie sănătoasă (profită de această
oportunitate nutriţioniştii, specialiștii din domeniul industriei alimentare, ş.a)
- creşterea preocupărilor indivizilor pentru o viaţă sănătoasă (oportunitate pentru cei care
doresc o afacere cu produse bio)

12. Tipuri de afaceri si surse pentru idei de afaceri

Surse pentru idei de afaceri

Sursele pentru o idee bună de afacere sunt multiple.
1.Sepoate apela la diverse publicaţii. În foarte multe reviste, ziare, alte publicaţii se prezintă
numeroase idei de afaceri.
2.Căutări deliberate. Întreprinzătorul caută, în mod deliberat noi idei de afaceri.
3.Participarea la conferinţe, târguri, expoziţii. Mulţi întreprinzători recunosc că au participat la diverse
târguri şi expoziţii, mai ales internaţionale şi s-au inspirat din ofertele prezentate.
4.Diverse organizaţii profesionale, asociaţii pot fi surse de inspiraţie. Discuţiile între membrii acestora
îi pot determina pe unii indivizi să se gândească la începerea unei afaceri.
5.Participarea la evenimente de business, gen Business Days, ajută viitorul întreprinzător să își
clarifice și valideze ideile.
 13. Criterii pentru evaluarea ideilor de afaceri

Se pot identifica două categorii de criterii decizionale pe baza cărora pot fi evaluate obiectiv
ideile de afaceri şi anume: considerente personale și considerente de afaceri.

14. Începerea unei afaceri de la zero,  avantaje și probleme

Începerea unei afaceri de la zero (start-up)
Aceasta este o opţiune pe care mulţi întreprinzători o preferă.
Avantajele acestei modalități :
- permite proprietarului-întreprinzător să-şi stabilească clar direcţia de urmat
- libertate de decizională şi acţiune
- libertatatea de a alege ce, unde, cum să producă
- satisfacţii psihologice (am creat ceva, am reuşit să fac ceva de la zero, recunoaşterea pentru reuşită,
prestanţă socială)
- uneori costă mai puţin (nu se plăteşte imaginea, brandul)
Probleme:
- poate dura mult timp până la înfiinţare și începerea activității
- se iau decizii multe şi variate, în diferite domenii. Competența întreprinzătorului poate fi limitată.
- la început de drum, credibilitatea este mai mică (reticenţă a clienţilor faţă de o firmă nou intrată pe
piaţă)
- resurse financiare pot fi mai greu de obținut, mai ales dacă este vorba de o persoană fizică autorizată
sau microîntreprindere.
- stresul de început mai mare pentru că trebuie gândit sistemul şi detaliile. Efortul personal este mai
mare.
- se va investi mult timp, energie şi bani pentru a găsi clienţii potenţiali;
- stres mare legat de cash-flow, în perioada imediată începerii afacerii;
- poate să dureze mai mult până se ajunge la punctul de echilibru (în unele afaceri).

15.   Avantaje și probleme pentru cumpărarea unei firme existente 

Avantajele cumpărării unei firme deja existentă pot fi următoarele:

- Operativitate în derularea activității. Nu mai este necesar ca întreprinzătorul să caute un
spaţiu şi nici dotările potrivite pentru că toate acestea există.
- Există deja furnizori şi clienţi, iar afacerea se poate derula imediat după achiziţie.
- Există o bază pentru dezvoltarea firmei
- afacere existentă are deja relaţii stabile cu clieţii şi o anumită experienţă. Dacă are şi un
brand e f. bine, crescând șansele de a se impune mai repede pe piață
- firma are o anumită imagine pe piaţă, în comunitate
- vânzătorul are anumite relații care pot fi puse la dispoziția cumpărătorului

La cumpărarea unei afaceri existente pot apărea și probleme cum ar fi:

- nemulţumiri legate de dotări, spaţii, care trebuie reconstruite (uneori mai bine faci ceva de la
zero decât să reconstruieşti, consolidezi )
- este posibil să se constate că situaţia financiară prezentă a firmei să nu mai fie identică sau
măcar apropiată de cea trecută, care s-a analizat la achiziţie;
- cumpărătorul poate cumpăra odată cu afacerea şi problemele acesteia, care nu sunt
cunoscute la început, ci apar pe parcurs. Nu întotdeauna vânzătorul prezintă toate informaţiile
despre afacere, putând apare informaţii ascunse. Se poate prelua imaginea nefavorabilă a
firmei, aceasta fiind un risc pentru capitalul intangibil. Pot apare probleme cu personalul, în
etapa de tranziţie de la o conducere la alta. Se pot prelua active uzate moral sau fizic.
- întreprinzătorul-cumpărător trebuie să se familiarizeze cu tot ce este în firmă șă să lucreze cu
oameni pe care nu i-a format.
- s-ar putea să fie nevoie de unele schimbări în firmă (înlocuire utilaje, tehnologie, în cultura
organizaţională, în procesul de management) care costă
- la unii întreprinzători, în timp, apare insatisfacţia, că firma nu este în totalitate creaţia lor

16.   Testarea și validarea ideii de afacere

Procesul de creare a unei afaceri noi trebuie să cuprindă o etapă distinctă, validarea finală
a ideii de afacere, în cadrul căreia potenţialul întreprinzător trebuie ia o decizie: continuă sau
abandonează ideea de a crea o afacere. Decizia sa are la bază rezultatele economice
previzionate prin planul de afaceri. Acestea pot fi inferioare sau superioare aşteptărilor sale.
Dacă rezultatele previzionate sunt inferioare aşteptărilor, acestea fie se revizuiesc şi se
întocmeşte un nou plan de afaceri, fie nu sunt acceptate de întreprinzător, şi atunci este mai
bine să renunţe la ideea de afacere şi să se concentreze pe următoarea idee avută în vedere.
Dacă rezultatele sunt conform aşteptărilor sale sau ale finanţatorului (când este cazul),
continuă, iar planul de afaceri devine unul dintre instrumentele manageriale, folosite de
întreprinzătorul-manager pentru a conduce afacerea şi firma nou înfiinţată. Decizia este luată
în condiţii de risc, aşa că se pot estima procentual şansele de reuşită ale afacerii..
Validarea finală a ideii de afaceri o va face întotdeauna după întocmirea planului de
afaceri. Abia atunci viitorul întreprinzător ia o decizie foarte importantă: continuă sau
abandonează ideea de afacere? Decizia sa are la bază rezultatele previzionate. Acestea pot fi
inferioare sau superioare aşteptărilor sale. Dacă rezultatele previzionate sunt inferioare
aşteptărilor, acestea fie se revizuiesc şi se întocmeşte un nou plan de afaceri, fie nu sunt
acceptate de întreprinzător şi atunci este mai bine să renunţe la ideea de afacere prezentă şi să
se concentreze pe următoarea idee avută în vedere.
Dacă rezultatele sunt conform aşteptărilor sale sau ale finanţatorului (când este cazul),
continuă, iar planul de afaceri devine unul dintre instrumentele manageriale, folosite de
întreprinzătorul-manager pentru a conduce afacerea şi firma nou înfiinţată. Întreprinzătorul
trebuie să găsească cele mai bune căi de acţiune pentru a face afacerea viabilă. Nimic nu ar
mai trebui să o oprească din drumul ales.
 17. Ce cuprinde sinteza planului de afaceri
În sinteza planului de afaceri se vor include: ∙ O scurtă descriere a afacerii; (ideea de
afacere, conceptul oferit, domeniul, amplasarea, forma juridică, natura capitalului, ș.a.
informații relevante). Se va preciza dacă este o afacere de familie. ∙ O succintă descriere a
produsului/serviciului şi a caracterisiticilor sale. ∙ O succintă descriere a clienților, a
segmentului de piaţă, a concurenței și avantajului concurențial. Se insistă pe crearea valorii pt.
consumator. ∙ O scurtă prezentare a echipei de conducere, estimarea necesarului de personal.
∙Obiectivele generale şi specifice ale afacerii. ∙O sinteză a previziunilor financiare

18. Etapele elaborării planului de afaceri

Pentru elaborarea unui plan de afaceri considerăm necesar parcurgere în principal a trei etape:
1. planificarea elaborarii planului de afaceri;
2. culegerea informaţiilor;
3. prelucrarea informaţiilor şi elaborarea propriu-zisă a planului de afaceri.

 Planificarea elaborării planului de afaceri

În cadrul primei etape a procesului de elaborare a unui plan de afaceri este necesar să realizăm
următoarele: - stabilirea obiectivelor planului de afaceri; - stabilirea echipei sau a persoanelor
care vor elabora planul de afaceri; - stabilirea structurii planului de afaceri; - stabilirea
perioadei de realizare a planului, cu precizarea termenului de finalizare a acestuia.

 Culegerea informaţiilor
Pentru ca planul de afaceri ce se doreşte a fi realizat să fie unul de calitate, este necesar ca
despre afacerea respectivă să fie cunoscute cât mai multe informaţii. Prioritare sunt
informaţiile ce vizează afacerea, modul în care se vor realiza produsele/serviciile oferite,
mediul ambiant , estimarea rezultatului economic. Sursele pentru culegerea informaţiilor
necesare elaborării unui plan de afaceri sunt multiple.

 Prelucrarea informaţiilor şi elaborarea propriu-zisă a planului de afaceri

Un factor important în atingerea obiectivului pentru care s-a întocmit planul de afaceri este
modul în care informaţiile culese în prima etapă sunt structurate în plan şi sunt prezentate
partenerilor de afaceri, celor interesaţi în studierea lui. În acest scop se recomandă ca
informaţiile specifice să fie grupate în capitole distincte. Pentru ca textul să poată fi uşor
urmărit este indicat ca materialele ajutătoare să fie prezentate în anexe.

19.Ce cuprinde modelul Canvas (enumerare)

1. Segmentele de clienți
2. Furnizorii de valoare adaugata
3. Sursele de venit
4. Canalele de distribuție
5. Relațiile cu clienții
6. Resursele cheie
7. Activitățile cheie
 8. Parteneriatele cheie cu clienții finali, cu furnizorii, cu distribuitorii, cu ONG-urile și cu
autoritățile publice.
9. Structura costurilor

20. Modelede afaceri: simple, Freemium, business to business, Drop

Shipping
Dropshippingul este o opțiune care capătă din ce în ce mai multă relevanță ca model de
afaceri viabil pentru magazinele online. Acest model de distribuție, care scutește proprietarul
e-commerce-ului de sarcinile logistice, este strâns legat de vânzarea online.

Freemiumeste un model foarte obișnuit de afaceri online pentru început în toate categoriile
industriei. Aici ideea este că compania va pune la dispoziție atât servicii gratuite cât și cu
plată consumatorilor. Afacerea prestează servicii de bază sau opțiuni gratuite, în timp ce le
taxează pe cele din categoria premium - de obicei printr-o abonare, dar nu întotdeauna.

Business-to-Business reprezintă vanzarea de la o companie la o altă companie

21. Criterii pentru alegerea modelului de business

- cunoștințe despre domeniu

- abilități manageriale, calității
- Timpul necesar inceperii afacerii
- Investiția necesară
- termenul de recuperare al investiției
- mărimea pieței
- concurenta
- profitabilitatea afacerii
- potențialul de creștere al afacerii
- resursa umană

Partea a doua

1. Definire management antreprenorial și roluri pentru întreprinzător

Definire management antreprenorial
Managementul antreprenorial este o disciplină de bază a managementului, care se ocupă de
studiul proceselor şi relaţiilor antreprenoriale-manageriale derulate, în întreprinderi de
dimensiuni mici, puternic personalizate de rolul determinant jucat de întreprinzător.
Într-un IMM, într-o anumită perioadă de timp, un întreprinzător poate avea mai multe roluri şi
anume:
- investitor, investeşte bani, timp, energie pentru a crea o firmă;
- innovator, aduce ceva nou pe o piaţă;
- executant, mai ales la începutul afacerii;
- manager, îşi conduce propria afacere.
 2. Enumerati elementele specifice managementului în IMM

Elementele specifice ale managementului în IMM

Se pot identifica următoarele elemente specifice cu impact asupra managementului în IMM:
a. Profilul întreprinzătorului
b. Sistemul relaţional sau networking-ul
c. Strategiile antreprenoriale
d. Asigurarea resurselor
e. Numărul şi caracteristicile întreprinzătorilor-asociaţi din firmă
f. Mărimea întreprinderii
g. Faza din ciclul de viață
h. Serviciile pentru IMM
i. Caracteristicile procesului de producţie
j. Amplasarea spaţială
K. Tipul afacerii

3. Profilul intreprinzatorului - impactul asupra managementului IMM

Managementul IMM, în special al întreprinderilor mici, este puternic personalizat

datorită impactului viziunii şi personalităţii întreprinzătorului şi a puterii pe care o deţine în
firma creată de el. Nu există doi întreprinzători identici. Nivelul de pregătire, experienţa,
talentul antreprenorial, abilităţile manageriale, caracteristicile personale, variază de la un
întreprinzător la altul şi imprimă diferenţieri în abordările şi practicile lor antreprenorial-
manageriale.
Diferitele tipuri de întreprinzători îşi pun amprenta asupra motivelor înfiinţării
unei IMM, a tipului strategiei formulate şi a viziunii asupra evoluţiei firmei.
Importanţa profilului şi a parcursului întreprinzătorului îşi pun amprenta asupra
viziunii pe care o are privind dezvoltarea întreprinderii sale. Fiirmele la care a crescut rapid
cifra de afaceri, cu cel puţin 20%, pe durata a 3 ani, au fost conduse de întreprinzători-
manageri proactivi, cu viziune strategică, cu o pregătire superioară, orientaţi spre creştere,
care au identificat rapid oportunităţile apărute, având abilităţi de leadership, fiind capabili să
recunoască rapid nevoia de inovare sau de schimbare în firmă. Întreprinderile orientate spre
creştere sunt conduse de lideri foarte atenţi la ceea ce se întâmplă pe pieţele în care
concurează, pentru a răspunde rapid preferinţelor consumatorilor în continuă schimbare.
Unul din motivele pentru care unele firme nu cresc este decizia întreprinzătorilor
care nu vor ca firma sa crească, unii temându-se ca nu vor face faţă creşterii. Există diferenţe
între întreprinzători în ceea ce priveşte motivele înfiinţării firmei şi ambiţiile de creştere. Din
studiile făcute despre acest subiect rezultă că întreprinzătorii tineri ar fi mai orientaţi spre
creştere decât cei mai în vârstă. Impactul este mai ales asupra folosirii resurselor financiare,
orice creştere financiară, a cotei de piaţă înseamnă investiţii, presiuni asupra bugetului, deci
multă atenţie acordată deciziilor financiare.

4. Factori din mediul extern cu impact asupra managementului

IMM.Răspunsurile unei firme la influenţa factorilor
În prezent, mediul extern cuprinde factori care pot crea dificultăți în IMM. Conform studiilor
publicate în Carta Albă a IMM-urilor, principalii factori din mediul extern care creeaza
impact asupra managementului unei IMM, în special a deciziilor care se adoptă sunt
următorii:
- birocraţia - fiscalitatea excesivă - corupţia - controalele excesive - concurenţa neloială -
scăderea cererii interne - angajarea, pregătirea şi menţinerea personalului - creşterea nivelului
cheltuielilor salariale - inflaţia - concurenţa produselor din import - întârzierile la încasarea
contravalorii facturilor de la firmele private - calitatea slabă a infrastructurii - costurile
ridicate ale creditelor - instabilitatea relativă a monedei naţionale - accesul dificil la credite -
neplata facturilor de către instituţiile statului - diminuarea cererii la export - obţinerea
consultanţei şi trainingului necesare firmei

Răspunsurile unei firme la influenţa factorilor de mediu pot fi diferite:

- în stil pompieristic, la scurt timp după apariţia factorului perturbator.

- echipă de „criză” care se ocupă de rezolvarea problemei apărute.
- prin copierea răspunsului dat de alte firme. Întreprinzătorii încearcă să afle cum au
- procedat alte firme în situaţii similare;
- întocmirea unor scenarii cu variante de acţiune. Firma are răspunsurile pregătite şi
nu
- este luată total prin surprindere.
- utilizarea unor tehnici de previzionare. Acest răspuns este dat în special de firmele
- proactive.
- evaluarea continuă a poziţiei firmei, adaptarea continuă a strategiei sale la condiţiile
interne
- şi externe.

5. Factori de influență a stilului managerial în IMM (enumerare)

În întreprinderile mici şi mijlocii factorii de influenţă ai stilului managerial sunt următorii :

1. Întreprinzătorul.
2. Caracteristicile mediului
3. Etapa din ciclul de viaţă
4. Calitatea salariaţilor şi colaboratorilor

6. Planificarea în IMM (fără strategii) in etapa de supraviețuire

Într-o întreprindere mică, în faza de supravieţuire, informalitatea este ridicată.

Întreprinzătorii realizează o planificare empirică, axată pe acţiuni imediate. La început de
drum, în întreprinderile mici, se adoptă mai ales decizii pe termen scurt, ce necesită acţiuni
imediate.
Conţinutul funcţiei de planificare este cel ştiut: misiune, obiective, strategii, planuri,
politici, bugete. Este interesant de aflat câţi întreprinzători se gândesc, în etapa de început, la
formularea misiunii firmei pe care au creat-o. Formularea misiunii, poate viza două aspecte:
un aspect economic, legat de valorificarea resurselor şi un un aspect socio-uman, privind
satisfacerea nevoilor personalului, asigurarea unor condiţii optime de afirmare.
Pentru unii întreprinzători, obiectivul principal al afacerii aflate la început de drum
este supraviețuirea. La început de drum, se stabilesc obiective pentru perioade scurte de timp.
Obiectivele constituie un ghid care direcţionează eforturile angajatilor. Comunicând
obiectivele angajaţilor, aceştia înţeleg unde doreşte să ajungă organizaţia.

7. Organizarea IMM în perioada de supraviețuire

În etapa de supravieţuire, mai ales în întreprinderile mici, se desfăşoară un volum mic de

procese de muncă. Persoanele care lucrează în întreprindere depind şi se supun
întreprinzătorului–manager. Calitatea organizării firmei depinde de capacitatea organizatorică
a întreprinzătorului-manager Organizarea procesuală este redusă. În întreprinderi se
desfăşoară puţine activităţi, iar acestea nu sunt diferenţiate în atribuţii şi sarcini numeroase.
Anumite activităţi nu sunt necesare sau le exercită întreprinzătorul. Poate să apară şi situaţia
în care în întreprindere nu se pot executa anumite activităţi, deşi sunt necesare, din cauza
insuficienţei unor resurse, sau a concepţiei întreprinzătorului (activităţi de previziune,
cercetare a pieţei). Se poate spune că şi varietatea proceselor de muncă este mai redusă.

8. Procesul decizional în perioada de început și supraviețuire

În fazele de început, naştere, supravieţuire, cele mai des întâlnite decizii zilnice se referă la
următoarele: stabilirea programului; organizarea activităţilor; rezolvarea unor probleme
apărute. Se poate spune că predomină deciziile individuale care sunt determinate de dubla
calitate a întreprinzătorului proprietar şi manager. Mulţi întreprinzători adoptă decizii mai ales
pe baza intuiţiei, a experienţei. Factorii de influenţă ai deciziilor individuale pot fi: sistemul
de valori al decidentului; personalitatea sa; abilitatea de a stabili priorităţile. După unii
cercetători, predomină modelul raţional limitat, ca abordare a procesului decizional.

Pe măsură ce întreprinderea creşte, devine importantă calitatea deciziilor. Acestea trebuie să

fie fundamentate ştiinţific. Pentru fundamentarea ştiinţifică a deciziilor se pot folosi metode
matematice care reclamă existenţa unor sisteme informatice eficace. Experienţa şi intuiţia
ajută dar nu sunt suficiente. Decidentul întreprinzător trece de la decizia individuală la decizia
colectivă. Studiile efectuate asupra procesului decizional arată că deciziile de grup generează
soluţii mai multe şi mai bune decât deciziile individuale. Pe timp de criză sau puşi în faţa unor
perioade dificile, unii manageri de top preferă să centralizeze procesul de luare a deciziilor.
Deciziile importante sunt adoptate de către managerii de vârf în urma consultării cu managerii
situaţi la niveluri inferioare în cadrul întâlnirilor periodice dintre aceştia. Există însă situaţii,
nu puţine la număr, în care managerii de la vârf sau cei care conduc compartimentele
funcţionale sunt nevoiţi să adopte decizii, fără consultarea grupurilor din care fac parte.

9. Motivarea personalului in IMM 

Conceptual de echipă pe care îl cultivă întreprinzătorul îi permite acestuia să

motiveze şi orienteze fără ameninţări. Motivarea personalului firmei poate fi puternică
datorită permanenţei întreprinzătorului şi a exemplului personal în firmă şi se reflectă în
eficacitatea ridicată a activităţilor firmei. Se utilizează o sferă restrânsă de modalităţi de
motivare. În general, salariul este considerat cel mai important factor motivaţional.
Stimulentele materiale şi morale sunt folosite mai ales în situaţii deosebite.
 Pe măsură ce întreprinderea creşte, întreprinzătorul-manager învaţă să motiveze
angajaţii mai bine şi să-i facă să coopereze. Odată ce creşterea firmei şi cu apariţia unui
manager de resurse umane, gradul de implicare al întreprinzătorului-proprietar în motivarea
angajaţiilor se reduce. Se folosesc teoriile motivaţionale cunoscute şi se conştientizează faptul
că factorii motivaţionali sunt diverşi.
În timp, managerul învaţă să se concentreze şi asupra oamenilor nu numai asupra
banilor. Managerul conştientizează faptul că există mai multe tipuri de motivaţii care pot fi
folosite. Se utilizează numeroase elemente de motivare non-financiară : laude, discuţii directe
cu personalul firmei, consultarea personalului, flexibilitate în programul personalului.
Instrumentele de natură psihologică devin importante.

10. Aspecte ale controlului în IMM 

Activităţile care se desfăşoară zilnic în întreprinderi trebuie atent monitorizate pentru a se

descoperi eventualele abateri de la obiectivele stabilite şi a se asigura conducerea că totul
decurge conform celor stabilite.
În întreprinderile mici, după înfiinţare, controlul este exercitat de întreprinzător, având la bază
informaţiile primite din contabilitate. Controlul este bazat mai mult pe experienţă decât pe
criterii, norme, standarde riguroase şi are caracter constructiv. Într-o firmă de producție,
controlul de gestiune este puțin formalizat organizandu-se cel mai adesea la nivelul serviciului
contabilitatii.
În general, controlul de gestiune este efectuat de administrator împreună cu contabilul firmei.
Dintre tipurile de control se poate spune că se practică controlul curent şi mai ales cel
financiar. Controlul direct este realizat de către întreprinzător, care rareori apelează la
delegarea de autoritate.
La firmele foarte mici se utilizează frecvent autocontrolul.
Pe măsură ce întreprinderea creşte, este necesară crearea unui sistem eficace de control.
Managerii trebuie să exercite trei tipuri de control: 1. control preventiv (calitatea materiilor
prime, a oamenilor, informaţiilor) 2. control curent (controlul calităţii muncii ) 3. control post
operativ, corectiv.