Ce este infirmitatea motorie cerebrala?

Când spunem despre un copil că suferă de IMC spunem că o parte a creierului lui
nu funcţionează sau nu s-a dezvoltat suficient. Aria, zona afectată este de obicei
una care controlează muşchii şi anumite mişcări ale corpului. Leziunea creierului
nu afectează muşchii copilului sau nervii conectaţi la măduva spinării, ci numai
capacitatea creierului de a controla musculatura. IMC face parte dintr-un grup mai
larg de afecţiuni cerebrale numite encefalopatii cronice infantile. La unele
persoane afecţiunea este aproape inobservabilă, la altele, severă. Nu există două
persoane afectate într-un mod identic.
Este important de ştiut că leziunea care determină apariţia acestei afecţiuni nu este
reversibilă, nu este vindecabilă, dar în acelaşi timp, aceasta nu este nici progresivă. 
Formele principale ale IMC 
În IMC mesajele creierului către muşchi sunt dezordonate şi încurcate. Există trei
tipuri de IMC în funcţie de predominanţa mesajelor afectate: spastică, atetoidă şi
ataxică. Mulţi dintre cei ce suferă de această afecţiune prezintă o combinaţie a
acestor tipuri.
Complexitatea IMC şi a efectelor sale diferă de la caz la caz şi deseori este dificil
de evaluat cu precizie tipul şi gradul de IMC de care suferă un anumit copil.
Sindromul piramidal
Forma spastică
Spastic înseamnă ţeapăn, şi această formă a IMC determină o rigiditate a muşchilor
printr-o contractură prea intensă, simultan cu o scădere a mobilităţii articulaţiilor.
Această rigiditate este permanentă ceea ce înseamnă că persoana cu IMC trebuie să
depună un efort mai mare pentru a se mişca sau a merge, iar efortul susţinut poate
accentua contractura musculară. Aceasta este forma cea mai frecventă de IMC
(aproape 80% din cazuri). Copiii spastici sunt uşor de recunoscut, ei îşi arcuiesc
spatele, întind picioarele, stau cu plăcere în picioare, dar stau pe vârfuri şi
„foarfecă” sau încrucişează picioarele când sunt ridicaţi de la sol.
Spasticitatea (sau sindromul piramidal) poate fi descrisă ca:
– hemiplegie – în care este afectată fie partea dreaptă, fie cea stângă a corpului;
– diplegie – în care sunt afectate ambele picioare, dar braţele funcţionează normal
sau aproape normal;
– triplegie – trei membre ale corpului sunt afectate, de obicei ambele picioare şi un
braţ;
– tetraplegie – în care sunt afectate ambele braţe şi ambele picioare;
– monoplegia – în care este afectat un singur membru (braţ sau picior), pe o
singură parte a corpului. Este rară şi deseori dispare cu timpul.
Sindromul extrapiramidal
Forma atetoidă
Este vorba despre copii care au mişcări involuntare generate de trecerea rapidă a
muşchilor de la starea de tonus scăzut (”flasc”) la starea de contractură prea
puternică. Copiii cu tonus muscular fluctuant pot fi relaxaţi în timpul odihnei, dar
spastici în momentul iniţierii unor activităţi, cu alte cuvinte stângaci şi
neîndemânatici. Şi comunicarea este uneori afectată, datorită dificultăţii de a
controla mişcările limbii, respiraţia şi coardele vocale.
Forma ataxică 
Copiii cu acest gen de afecţiune prezintă dificultăţi de menţinere a echilibrului şi în
general au mişcări necoordonate la nivelul întegului corp. În general vor fi capabili
să meargă, dar cu un mers nesigur şi un echilibru instabil.
Copiii cu sindrom extrapiramidal prezintă mişcări involuntare, aritmice, mai ales la
nivelul feţei, al braţelor şi al trunchiului. Aceste mişcări interferează deseori cu
procesul vorbirii, al mâncatului, cu apucatul obiectelor, cu articularea sunetelor.
Consecinţele IMC
Infirmitatea motorie cerebrală este o condiţie/ stare care afectează motricitatea în
grade diferite, de la foarte uşor la extrem de grav. Nu există două persoane care
suferă de IMC în acelşi mod. Unii nu sunt afectaţi aproape deloc, alţii au dificultăţi
de vorbire, mers sau de folosire a mâinilor, alţii nu pot sta pe scaun fără suport şi
au nevoie de ajutor pentru aproape toate sarcinile cotidiene.
Un copil care suferă de IMC poate prezenta în grad diferit, următoarele
caracteristici:

 mişcări lente, neîndemânatice sau spasmodice;

 rigiditate;
 slăbiciune;
 spasme musculare;
 moliciune;
 mişcări involuntare;
 debutul unei anumite mişcări generează o mişcare diferită nedorită.

Pentru doctori este dificil să determine prognosticul evoluţiei unui copil cu IMC,
mai ales dacă copilul este foarte mic. IMC nu este o stare progresivă, nu se
agravează pe măsură ce copilul creşte, dar anumite dificultăţi pot deveni mai uşor
de observat. De exemplu, unii copii cu IMC tind să se întindă sau să stea în
anumite moduri, lucru care, datorită spasticităţii, poate genera probleme ale
articulaţiilor. Fizioterapia şi tratamentul de la o vârstă timpurie pot reduce aceste
probleme, şi în acelaşi timp pot ajuta copilul să se adapteze la dizabilitate.
Dificultăţi asociate IMC
Anumite dificultăţi şi condiţii medicale sunt mai frecvente la copiii cu IMC. Cu
toate acestea, un copil cu IMC nu prezintă obligatoriu aceste dificultăţi.

 Unii copii cu IMC pot avea dificultăţi de vorbire care sunt deseori asociate
cu probleme de deglutiţie şi masticaţie. Unii pot avea şi dificultăţi de înţelegere
a limbajului oral.
 Unii copii cu IMC pot prezenta epilepsie (tulburări comiţiale), care pot fi
controlate cu ajutorul medicamentelor.
 Copiii cu IMC pot avea dificultăţi de apreciere a distanţelor, vitezelor
(abilităţi perceptiv-motorii), greutăţi de diferenţiere şi comparare a formelor
(percepţie a spaţiului), sau dificultăţi de conştientizare a mişcărilor şi poziţiilor
corporale (kinestezie). Unii dintre copiii cu IMC pot avea şi dificultăţi de
coordonare ochi-mână, dificultăţi de auz, de limbaj sau de reactivitate
emoţională.
 Copiii cu atetoză au mai frecvent dificultăţi de auz decât alţi copii cu IMC.
 Unii copii cu IMC suferă de constipaţie şi au dificultăţi de somn, dar sunt
multe lucruri care se pot face pentru a-i ajuta.

IMC şi deficienţele de învăţare

De multe ori se crede despre copiii care nu pot merge, nu-şi pot controla bine
mişcările sau nu pot vorbi că au şi deficienţe de învăţare. Totuşi, mulţi copii cu
IMC au o inteligenţă medie şi chiar peste medie. Unii copii cu IMC au deficienţe
de învăţare, cu alte cuvinte învaţă într-un ritm mai lent. Dificultăţile lor pot fi
uşoare, moderate sau severe. Copiii cu IMC pot avea o deficienţă de învăţare
specifică, în sensul unei probleme legate de un anumit tip de activitate, cum ar fi
cititul, desenul sau aritmetica, întrucât sunt afectate anumite zone cerebrale.
Cauze si tratament
Cauzele IMC: leziunea cerebrală care determină IMC se petrece de obicei
înaintea, în timpul sau imediat după naştere. Cuzele pot fi: o infecţie în timpul
primelor săptămâni de dezvoltare ale sarcinii, o naştere dificilă sau prematură,
eventual o problemă respiratorie, hemoragii cerebrale care se pot produce la nou-
născuţii prematuri, anormalităţi de dezvoltare a creierului fără o cauză
identificabilă, o tulburare genetică moştenită, chiar dacă uneori ambii părinţi sunt
sănătoşi. Cu toate acestea, în multe dintre cazuri cauzele producerii afecţiunii nu
sunt evidente.

Program de recuperare kinetoterapeutic :

Obiectivele tratamentului de recuperare
IMC este o afecţiune provocată de o leziune a celulelor nervoase, şi din acest motiv
nu este reversibilă. Cu toate acestea, extinderea efectelor acestor leziuni poate fi
limitată prin aplicarea unui tratament adecvat cât mai timpuriu.
Primul pas în efectuarea acestui tratament este depistarea precoce a afecţiunii. Ea
se realizează prin controale sistematice ale noului născut de către medicul pediatru,
ortoped şi neurolog, cu verificarea sării sale generale şi a apariţiei la timp a
principalelor reflexe motorii ale copilului. O bună cunoaştere, de către părinţi, a
schemei de instalare a reflexelor motorii, reprezintă un element important în
depistarea la timp a IMC. Tratamentul necesar include:
Tratamentul kinetoterapeutic este foarte important debutează cu o evaluare
sistematică a abilităţilor motorii ale copilului, continuând cu achiziţia treptată a
mişcărilor complexe şi ameliorarea controlului acestora: rostogolire, târâre,
aşezare, mersul în patru labe, mersul în genunchi, mers în picioare, etc.
 
METODA BOBATH
Metoda Bobath se adreseaza tratamentului asa-ziselor ,,paralizii spastice”.
Mijloacele terapeutice se bazeaza pe doua principii:
– Inhibitia sau suprimarea activitatii tonice reflexe, cu rezultatul reduceri si reglarii
tonusului muscular.
– Facilitarea integrarii reactiilor superioare de ridicare si echilibru in secventa
dezvoltarii lor adecvate, urmata de un progres in activitatile elementare.
Este esential ca in tmpul tratamentului sa dam pacientului cit mai multe senzatii
posibile asupra tonusului, posturii si miscarii.
Trebuie sa-l ajutam cu miinile noastre sa experimenteze senzatia mai multor
posturi si miscari normale diferite.
Pozitiile reflex-inhibitori sunt total sau partial opuse posturii initiale anormale a
pacientului.
Asezarea pacientului intr-o pozitie reflex-inhibitorie nu reduce spasticitatea.
La inceput pacientul rezista si sasticitatea poate fi mai mare decit inainte.
Ajustarea pacientului la noua sa pozitie, este cea care da rezultatul dorit.
Odata cu descresterea spasticitatii prin mentinerea pozitiei reflex-inhibitorii,
rezistenta cedeaza.
Kinetoterapeutul poate sa reduca in acest moment asistenta sa pasiva.
La sfirsit va fi posibil sa ia miinile de pe pacient, lasindu-l sa-si controleze singur
noua pozitie.
in acest mod pacientul isi cistiga treptat controlul asupra posturii sale spastice si
invata sa iasa din aceasta postura.
Pozitiile reflex-inhibitorii sun variabile in functie de pacient, de forma spasticitatii
lui si de virsta.
La fiecare pacient va trebui cautata calea adecvaa de inhibitie, pozitia cea mai
avantajoasa pentru libertatea miscarilor.
Pentru mai autentica intelegere, oferim un citat de Bobath: ,,Secretul tratamentului
consta in alegerea cu grija si gradarea pozitiilor reflex-inhibitorii, avind in vedere
ca pacientul va trebui sa le adopte singur, fara dificultate.
Perioada initiala de ezistenta este urmata de o perioada de liniste si ajustare”.
METODA KENNY
Conceptia lui Eleonor Kenny se caracterizeaza prin:
– Spasmul muscular
– Disocierea neuro-musculara – ce apare in anragonistul muschiului in spasm, care
este considerat paralizat.
Prin nefunctionare, aces muschi paralizat ,,se sterge din constiinta pacientului”
devine ,,instrainat sau divortat de centrul sau cortical motor”.
– Incoordonarea
– Paralizia musculara Mijloace terapetice – se pune un accent deosebit pe confortul
bolnavilor: asezare, imoblizare, temperatura ambianta, zgomot, socotind ca cele
mai mici abateri de la aceste prescriptii, sunt conditii care agraveaza spasmul
muscular.
Relaxarea pacientului este foarte importanta in tmpul procesului de stimulare.
Procesul de reeducare neuromotorie incepe de indata ce spasmul muscular a cedat
mult din intensitate.
in concluzie, metoda vine cu trei notiuni de folos practic:
– Participarea scoartei cerebrale in efectuarea miscarii.
– Necesitatea impiedicarii procesului de incoordonare.
– Lungimea de contractie utila a muschilor.
– logopedia. Acest tip de intervenţie se concentrază pe reeducarea mişcărilor limbii
şi a aparatului fonator în general, pe probleme de articulare, dar şi pe cele legate de
masticaţie şi deglutiţie. Logopedul intervine ulterior şi în educarea sau re-educarea
scris-cititului.
METODA KABAT
,,Flosirea unor stimului proprioceptivi variati, care se adauga la eforturile voluntare
ale bolnavului, are ca urmare facilitarea functiei si o contractie musculara mai
puternica decit cea care poate fi provocata numai prin efort voluntar”.
Facilitarea maxima se obtine prin exercitiu intens, cu maximul de efort si
rezistenta. Autorul subliniaza ca miscarea pasiva nu realizeaza nimic in mod direct
in ceea ce priveste ameliorarea functiei muschilor paralizati, intrucit nici-un fel de
activitate voluntara nu este provocata in grupurile motorii.
Mijloace terapeutice – procedeele de facilitare folosite in procesul de reeducare
sunt:
1. Rezistenta maxima – se opune miscarii active a pacientului pina la anularea ei,
obligind muschiul respectiv sa se contracte izometric.
2. intinderea (Elongarea muschiului) Autorul considera ca un muschi paralizat
poate deveni activ prin intinderea lui, aca i se aplica o rezistenta
3. Schemele globale ale miscarii Kabat constata ca schemele de miscare globala pe
diagonala si pe spirala sunt de obicei mai eficace, in ceea ce priveste facilitarea,
decit schemele de miscare pe linie dreapta.
Schemele de exercitii globale prezinta avantajul ca implica in miscare un numar
mare de grupe musculare, tratamentul adresindu-se mai multor muschi interesati,
obtinindu-se astfel rezultate mai rapide.
4. Alternarea antagonistilor – reprezinta o tehnica de imbunatatire a metodei Kabat,
care apartine asistentei sale, Brisker:
,,Tehnica alternarii antagonistilor constituie o sursa puternica de facilitare”.
Ea se bazeaza pe legea de inductie succesiva a lui Sherrington: el a constatat ca la
vertebrate, imediat dupa provocarea reflexului de flexie, excitabilitatea reflexului
de extensie este mult marita.
Aceleasi fenomene se observa si in miscarea voluntara.
Aceasta tehnica consta in a excita contractia unui muschi si a facilita contractia lui,
prin contractarea in efort a anragonistului sau.
EXERCITII PENTRU TRUNCHI
Exercitiile pentru trunchi respecta aceleasi principii specifice metodei, ele se fac
sub rezistenta maxima, pe diagonale si asociate cu miscari de rotatie.
– Pacientul in decubit dorsal cu miinile deasupra capului, bratele sau trnchiul
indeplinesc o miscare de flexie in partea opusa, ca in activitatea de spart lemne.
– Decubit lateral, kinetoterapeutul asezat la spatele pacientului, cu o mina pe frunte
si alta pe genunchi, se opune flexiei totale a trunchiului (ghemuirii).
– Pacientul in sezind, kinetoterapeutul in fata lui, se opune cu ambele miini asezate
pe umeri, aplecarii inainte a trunchiului.
Miscarea aceasta se executa si cu rotatia trunchiului.
Mina dreapta a kinetoterapeutului se opune in acest caz proiectiei anterioare a
umarului sting in timp ce mina stinga opreste umarul drept sa fie tras inapoi.
Miscarea pentru trunchi se executa din pozitiile – decubit dorsal, decubit lateral,
sezind.
DIAGONALELE KABAT DE FLEXIE sI EXTENSIE PENTRU MEMBRELE
INFERIOARE
– Diagonala I Miscarea de jos in sus.
Pacientul este in decubit dorsal, cu membrul inferior extins, in abductie, cu usoara
rotatie interna a soldului, piciorul se afla extins in pronatie.
Konetoterapeutul sta de partea membrului inferior respectiv mina omoloaga
cuprinde piciorul peste fata sa dorsala, astfel incit cele patru degete se aseaza peste
marginea interna a piciorului, cealalta mina se aseaza pe fata interna a coapsei.
Exercitiul se executa cu genunchiul in extensie si are loc gradat: extensia degetelor
piciorului, flexia dorsala a piciorului si supinatia sa, adductia, flexia si rotatia
externa a coapsei.
intreg ansamblul de miscari se executa sub rezistenta.
Miscarea de sus in jos.
Din pozitia de la sfirsitul miscarii de jos in sus se fac: flexia degetelor, extensia
piciorului, extensia, abductia si rotatia interna a coapsei.
– Diagonala a II-a Pacientul este in decubit dorsal, cu membrul inferior addus,
dincolo de linia mediana, usor rotat in afara, piciorul in extensie si supinatie,
degetele flectate. Kinetoterapeutul sta pe partea membrului inferior respectiv.
Mina omoloaga cuprinde piciorul peste fata sa dorsala, astfel incit cele patru degete
se aseaza peste marginea interna a piciorului, cealalta mina se aseaza pe fata
externa a coapsei.
Miscarea: se efectueaza extensia degetelor, flexia dorsala si pronatia piciorului,
flexia coapsei cu abductie si rotatia interna a piciorului.
Miscarea are loc in amplitudinea sa maxima.
Variante pentru miscarile genunchiului se pot realiza in ambele diagonale.
– La sfirsitul miscarii de sus in josa diagonalei, se continua extensia soldului cu
flexia genunchiului (in afara mesei de tratament).
in miscarea inversa se executa mai intii extensia genunchiului, apoi flexia coapsei
cu rotatia interna din momentul in care se ridica de la planul mesei.
– Se executa flexia genunchiului din partea finala a celei de a II-a diagonale.
– Din prima diagonala, flexia coapsei este asociata cu flexa genunchiului, astfel
incit se atinge cu calciiul (piciorul in flexie) genunchiul opus.
in miscarea contrbatarie se incepe cu extensia genunchiului si se continua cu
extensia coapsei.