Grigore Vieru, poet al neamului nostru

LICEUL TEORETIC ”N. IORGA”

ACTIVITATE EXTRACURRICULARĂ

GRIGORE
VIERU,
poet al neamului nostru

Profesor: Stela Vîrlan

mun. Chişinău
2011

1 Autor: Stela Vîrlan

Grigore Vieru, poet al neamului nostru

OBIECTIV CADRU: Educaţie prin şi pentru

cultură

Obiectivele operaţionale:
O1 – să pătrundă în universul şi în intimitatea
creaţiei vierene
O2 – să sesizeze originalitatea şi valoarea acestei
creaţii
O3 – să trăiască intens sentimentele transmise de
mesajul poetic

Resurse:
1.Cimpoi M. O istorie deschisă a literaturii
române din Basarabia, Chişinău: Arc, 1997
2.Dolgan M. Literatura română postbelică,
Chişinău: Tipografia centrală, 1998
3.Simion E. Scriitori români, Bucureşti-Chişinău:
Litera, 1998, vol. III
4.Vieru G. Taina care mă apără, Iaşi: Princeps,
2008
5.http://www.youtube.com/watch?
v=juA5weMbiEk – cântecul „Se duc artiştii... “

2 Autor: Stela Vîrlan

Grigore Vieru, poet al neamului nostru

SCENARIUL

Decorul:
Peretele din spatele scenei. În centru: Portretul lui Grigore Vieru.
Deasupra portretului - citatul „Suflet din sufletul neamului meu”.
Restul spaţiului - un cer improvizat: curcubeu (tricolor), soare,
picături de ploaie.
În partea dreaptă a scenei ecran pe care vor fi prezente imaginile
din materialul Power Point.
La marginea scenei - diverse flori.
În sală: foto-galerie, o foaie literar-comemorativă şi vitrină de
carte a lui G. Vieru.

Pe fundal muzical „Se duc artiştii”, interpretat de Vasile Şeicaru,

pe ecran se prezintă fotografiile oamenilor de artă care ne-au
părăsit: Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Ion Vatamanu, Emil
Loteanu, Grigore Grigoriu, Nicolae Sulac, Grigore Vieru.

Prezentatorul 1:
A căzut o stea? Nu, a urcat la cer un Luceafăr, ce va dăinui in
eternitate. Grigore Vieru s-a înveșnicit prin poezia sa. Poetul s-a
împărțit între doua lumi, o jumătate a ființei Sale a coborât ,,mai
jos ca iarbă’’ cealaltă jumătate a rămas pe veci să dăinuie
deasupra florilor, printre sufletele noastre.
A durat o Casa a Poeziei în care trăieşte un neam întreg.

Declamatorul 1: ,,Noros ori clar ca o amiaza,

Eu sunt poetu-acestui neam
Şi –atunci când lira îmi vibrează,
Si-atunci când cântece nu am…’’

Prezentatorul 2:
Vocea Sa moale, privirea călduroasa,chipul luminos au rămas în
amintirea noastră pentru totdeauna. A luat cu sine doar puritatea
sufletului, lăsându-ne drept moștenire poezia. El s-a înveșnicit prin
creație,fiind poezia însăşi.
,,Da fapt,nici nu sunt om,ci pur si simplu poezie.’’

Declamatorul 2:,,Iar eu mai cânt de mama şi pământ

Se cere oare voie pentru asta ?!
Iar eu mai cânt!
De dragoste,de dor,
3 Autor: Stela Vîrlan
Grigore Vieru, poet al neamului nostru
Mai cânt cât sunt şi cit încă nu mor.”

Cântecul ,,Cântă,vioara”(două perechi de dansatori dansează

graţios)

Cântă,vioara
Vers. Gr. Vieru
Muz. I. Aldea-Teodorovici
Frumoasă e marea cea mare,
Frumoasă pădure, izvor.
Mi-e dor de pădure la mare,
În codru de mare mi-e dor.
Păcat că pădurea nu are,
Nu are şi-o mare aşa,
Păcat, ce păcat că pe mare
Nu cântă şi cucul cumva.
Refren:
Haide vioară, hai, surioară,
Ca pe-o comoară te duc, te
duc!
Cântă de lume, cântă de
ţară
Şi nu uita: „Cu-cu! Cu-cu!”
Şi nu uita şi de cuc, şi de cuc!
Frumoasă e luna cea lină,
Frumos e pământul cel sfânt.
Mi-e dor pe coline de Lună,
Pe ea mi-ar fi dor de pământ.
Păcat, ce păcat că pământul
Nu are şi-o lună aşa,
Păcat că pe Lună nu cântă,
Nu cântă şi cucul cumva.

Prezentatorul 3:
Vieru a scris o poezie de mici cristale, care reflectă cu toate feţele
imagini scumpe, contemplate parcă în genunchi, într-un gest de
adorație.
Născut de miresmele şi durerile pământului, marele poet se simte
însetat de doruri arzătoare.

Declamatorul 3: ,,Locuiesc la marginea

Unei iubiri.
In mijlocul ei
Trăieşte credința mea.
Locuiesc la marginea unui cântec.
In mijlocul lui
Trăieşte speranța mea.
Locuiesc la marginea
Unei pâini,
In mijlocul ei –
Dragostea mea
Pentru voi.’’

4 Autor: Stela Vîrlan

Grigore Vieru, poet al neamului nostru

Prezentatorul 4:
Poezia lui Grigore Vieru e un lung şi nesfârșit dor: dor de mamă, de
baștină, dor de neam românesc întregit, un dor nemărginit de
toate. Poezia lui e un continuu ritual al adoraţiei materne.
O singura sărbătoare continuă a avut Grigore Vieru. Ea s-a numit
Mama.

Prezentatorul 1:
,,Nici războiul eu urgiile sale, nici foamea necruțătoare n-au putut
întuneca această neasemuită sărbătoare. În preajma mamei m-am
simțit întotdeauna copil. Abia la 47 de ani, când mama s-a stins
din viața, când ea a plecat, cum se spune, la strămoși, abia atunci
am pierdut această dulce şi irepetabilă stare.’’ Starea de copil i-a
fost protejată de Mama-icoană a statorniciei, stăpână a
universului, care menține respirația întregului cosmos.

Declamatorul 1:,, - Pe fag dulce - amărât

Arde,mama,alba-ţi stea.
Te uitași la ea atât
Încât semeni azi cu ea.”
Grigore Vieru a devenit ,, un poet prin excelenţă al Mamei şi al
maternității:
Nu-mi mai e dor de nimic, mama,
Numai de tine mi-e dor.(Litanii pentru orgă)

Cântecul ,,Mi-e dor de tine, mama”.

Mi-e dor de tine, mamă

Vers. Gr. Vieru
Muz .A. Chiriac
Sub stele trece apa Refren.
Cu lacrima de-o seamă. Măicuţa mea: grădină
Mi-e dor de-a ta privire, Cu flori, cu nuci, cu mere,
Mi-e dor de tine, mamă. A ochilor lumină,
Vânt hulpav pom cuprinde Văzduhul gurii mele!
Şi frunza o destramă. Măicuţo, tu: vecie,
Mi-e dor de-a tale braţe, Nemuritoare carte
Mi-e dor de tine, mamă. De dor şi omenie
5 Autor: Stela Vîrlan
Grigore Vieru, poet al neamului nostru
Şi cântec fără moarte! O stea-mi atinge faţa
Ori poate-a ta năframă.
Tot cască leul iernii Sunt alb, bătrân aproape,
Cu vifore în coamă. Mi-e dor de tine, mamă.
Mi-e dor de vorba-ţi caldă,
Mi-e dor de tine, mamă.

Declamatorul 2:,, Vârstele omului sunt ca o săptămână cu zilele

ei.
“Ala–bala, prin aluni,
Unde ești, copile-luni ?!
Și tu, copilandre-marți ?!
Cu mari ochii tăi mirați?!
Și tu, miercure, ah, floare -
Adolescență visătoare ?!
Și tu, joie mohorîtă-
Tinerețea mea pierdută ?!
C-o să vină sâmbăta
Cu rece suflarea sa !
Și-o să-mi lase geana stinsă
Și-n duminici gura ninsă! “

Prezentatorul 1:
În fiecare dintre vârste trebuie neapărat să ai în adâncul ființei tale
un copil, pentru că anume ea, copilăria, ne ține vii și frumoși.
“Omul nu îmbătrânește atâta timp, cât nu moare copilul din el”. De
aceea, poetul se simte îndreptățit să spună:
“În fiecare dimineață
Îmi bate la geam
Copilul care-am fost” (Am îmbătrânit).

Cântecul „Fuga – fuga”. Un băiat şi o fată, din clasele primare,

dansează în mijlocul scenei ținându-se de mâini.

„Fuga – fuga”
Vers. Gr. Vieru
Muz. I. Aldea-Teodorovici
Şi de sora mea cea dulce,
Îmi amintesc ades de lunca ce- Şi de sora mea.
nverzea, Tu cred că m-ai uitat, copilăria
Prin care alergam cu surioara mea,
mea. Ci eu cât voi trăi, nicicând te
Mult mi-e dor de ea, de voi uita.
pruncia mea, Refren:

6 Autor: Stela Vîrlan

Grigore Vieru, poet al neamului nostru
Fuga,
Fuga-fuga, prin câmpii,
Fuga-fuga, doi copii:
Două păsări fără de griji!
Fuga,
Fuga-fuga, la bunei,
Fuga-fuga, mititei,
Două păsări aripi de vis!
2 Îmi amintesc ades de dragii
mei bunici
Care ne îndulceau cu miere şi
cu nuci.
Mult mi-e dor de ea ...

Prezentatorul 3:
Copilul - Poet s-a întâlnit cu Poetul - Copil. E în această întâlnire o
taină, deoarece un poet, ce se naște în copilărie, păstrează în el
copilul, sensibilitatea și psihologia acestuia. În pofida imaginilor
sumbre ale copilăriei, poetul nu și-a pierdut darul de a privi lumea
și cosmosul cu ochi de copil-ochii mirării, fiind convins că „mirarea
e un dar” ce n-a murit în el.

Declamatorul 3: „Dar este câte un timp

Când nu mă pot înțelege
Cu oamenii mari.
Atunci
În copil mă preschimb.”

Doi declamatori. Elevii din clasele primare – un băieţel cu

umbrelă în mînă şi o fetiţă îmbrăcată în rochiţă albastră.

Boc-boc-boc! Boc-boc-boc!
Ploaia în umbrelă Ploaia în umbrelă
bate: bate:
-Pot să intru? -Pot să intru?
-Nu se poate! -Nu se poate!
Boc-boc-boc! Boc-boc-boc!
Ploaia în asfalturi Ploaia în asfalturi
bate: bate:
-Pot să intru? -Pot să intru?
-Nu se poate! -Nu se poate!
Boc-boc-boc! Boc-boc-boc!
Ploaia în câmpie Ploaia în câmpie
bate: bate:
-Pot să intru? - Pot să intru?
-Da, se poate! -Da, se poate!

Declamatorul 1: “Sunt fire nerăbdătoare.

Din ținut străin, ehei,
7 Autor: Stela Vîrlan
Grigore Vieru, poet al neamului nostru
înainte de plecare
vin acasă pașii mei”. (Poem grăbit)

Prezentatorul 1:
“Deși pământul se învârte mereu, m-am născut acasă”. Căsuța cu
ochii mici și înlăcrimați e locul sacru.

Cântecul „Casa părintească”

(Lui Mihai Ciobanu)

Ascultați-mă, surori, pe mine, lăcata

Si voi, frații mei, ce va sfădiți:
E păcat, nu-i drept si nu e bine
Sa vinzi casa care te-a-ncălzit.
Bani ne-ar trebui la fiecare,
Toți avem copii şi vremea-i
grea.
Însa cum să vinzi fereastra
oare,
Cea la care maica te-aștepta?!
Casa părinteasca nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi si
sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
O vom da si vor schimba
Şi vor pune şi ferestre noi.
Şi trecând pe lângă ea
vreodată,
Va privi ca la străini la noi.
Casa părintească nu se vinde,
Nu se vinde tot ce este sfânt.
Din atâtea lucruri dragi si
sfinte
Ochii mamei încă ne privesc.
Vom pleca şi noi cândva din
viața
Şi părinții sus ne-or întreba
Ce mai face casa lor cea
dragă,
Cine are grijă azi de ea.

Prezentatorul 2:
Limba este pentru Grigore Vieru ,,un grai cu ochii verzi de dor şi
istorie…Un grai cu tâmple îmbrobonate de roua trudei creatoare.
Nicăieri dorul nostru de desăvârșire nu s-a arătat mai cu dor şi mai
cu tărie ca in cuprinsul limbii.”

Declamatorul 2: În aceeaşi limbă

Toată lumea plînge,
În aceeaşi limbă
Rîde un pămînt.
Ci doar în limba ta
Durerea poţi s-o mîngîi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cînt.
În limba ta

8 Autor: Stela Vîrlan

Grigore Vieru, poet al neamului nostru
Ţi-e dor de mama,
Şi vinul e mai vin,
Şi prânzul e mai prânz.
Şi doar în limba ta
Poţi rîde singur,
Şi doar în limba ta
Te poţi opri din plâns.
Iar cînd nu poţi
Nici plînge şi nici rîde,
Cînd nu poţi mîngîia
Şi nici cînta,
Cu-al tău pămînt,
Cu cerul tău în faţă,
Tu taci atunce
Tot în limba ta.

Prezentatorul 3:
,,Din mila, din dragostea şi dărnicia Limbii Române am răsărit ca
poet. Limba Româna este destinul meu agitat.” ,,Limba este cea
mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o sieși.” ,,Viețuiesc in
limba mea, acționez in limba mea;de la un cuvânt până la altul se
întâmpla toate minunile Universului in limba mea.”

Declamatorul 3: ,,Sunt un om al nemâniei,

Lumii aste nestrăin,
Vin din munții latiniei, deci si scrisul mi-i latin”.

Prezentatorul 4:
Eminescu a ajuns târziu la Grigore Vieru, l-a ,,cunoscut” abia în
facultate.,,Descoperindu-l pe El, mi-am descoperit sufletul... Ești
steaua care mă păstrează.

Declamatorul 2. Cu o carte de poezie eminesciene.

Ştiu: cândva la miez de noapte
Ori la răsărit de soare
Stinge-mi-s-or ochii mie
Tot de-asupra cărţii Sale.
Am s-ajung atunce, poate,
La mijlocul ei aproape.
Ci să nu închideţi cartea
Ca pe recile-mi pleoape.
S-o lăsaţi aşa, deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a reuşit nici tata.
9 Autor: Stela Vîrlan
Grigore Vieru, poet al neamului nostru
Iar de n-au s-auză dânșii
Al străvechii slove bucium,
Aşezaţi-mi-o ca pernă
Cu toţi codrii ei în zbucium.

Cântecul „Eminescu” - ultima strofă şi refrenul.

„Eminescu”
Acum am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ți carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi mi-eşti
părinte,
Acum nimeni nu mă poate
minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu floarea mea
albastră
Eminescu.
Refren:
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Prezentatorul 1:
O astfel de întruchipare excepțională a fost acest poet, acest om
cit o lacrimă în rostogol pe obrazul planetei. Un asemenea poet
rămâne-va ,,suflet in sufletul neamului său”.
Creația sa va rămâne mereu o creșă pentru prunci,

Prezentatorul 2: o școală pentru copii,

Prezentatorul 3: o călăuză pentru tineret,

Prezentatorul 4: îndemnuri spre mai bine pentru maturi

Prezentatorul 1: şi o alinare pentru cei bătrâni.

Prezentatorul 2:,,Este mai mult decât un poet, el este un

destin.”El este mai mult decât un destin omenesc. El face parte
inalienabilă din destinul unui neam întreg.

Toţi (în cor):

Pentru toți Vieru este simbolul neamului nostru.

Declamatorul 3: ,,Doamne, nu usca lacrima pe faţa Poetului,

Ci las-o să curgă curățătoare,
Să ne pătrundem de măreția Profetului
Şi de taina simțurilor înălțătoare.
10 Autor: Stela Vîrlan
Grigore Vieru, poet al neamului nostru

Declamatorul 1: Doamne , nu șterge culorile acestui Frumos

Curcubeu,
Ci lasă-l așa proptit în ceruri.
Sa ne pătrundem de strălucirea
Poetului-zeu
Si a slovelor pline de adevăruri.

Declamatorul 2: Doamne, nu arunca pe umerii mamei

cămașa uitării,
Ci las-o să stea lângă noi iubitoare,
Să-nvățam de la ea rugăciunea -
Închinării
În fata a tot, ce trăiește sub Soare.

Declamatorul 3: Doamne, nu-nchide cartea Poetului cu

nepăsare,
Ci las-o deschisa pentru Copiii mei,
Sa se pătrundă de-nțelepciunea atotștiutoare
Şi de Iubirea din ochii tai.

Prezentatorul 2:
Îți mulțumim, Poete , ca ai ales timpul nostru pentru a poposi pe
Pământ.

Prezentatorul 3:
Îți mulțumim, Poete, pentru versurile tale,prin care am învățat sa
ocrotim şi să valorizam comorile limbii romane, am găsit curajul de
a crede, de a iubi, de a spera şi de a lupta pentru Adevăr.

Prezentatorul 1:
Îți mulțumim, Poete pentru privilegiul acordat de a-ţi fi
contemporani.

Toţi (în cor)

Îți mulțumim, Poete, al neamului nostru!

11 Autor: Stela Vîrlan