EFECTELE STRESULUI

Despre bulying în școlile din România Excluderea din grup, izolarea socială, amenințarea
cu violența fizică și/sau umilirea, violența fizică și distrugerea bunurilor personale, interdicția de
a vorbi/interacționa cu un alt coleg, răspândirea de zvonuri cu caracter denigrator sunt
comportamente specifice de bullying cu care copiii se întâlnesc frecvent în mediul școlar

Stresul în primii ani de viață este un factor de risc, care poate duce la deteriorarea
arhitecturii creierului. Studiile arată că stresul în primii ani de viață se asociază cu efecte nocive,
persistente asupra sistemului nervos și hormonal al copilului, fapt care poate conduce la
deteriorarea dezvoltarea arhitecturii creierului iar pe termen lung la apariția a nenumărate
probleme în sfera învățării, comportamentului, sănătății fizice și mentale. Nu toate experințele
stresante din primii ani de viată sunt nocive pentru dezvoltarea copilului. Unele dintre ele pot să
ofere contexte care să furnizeze creșterea și dezvoltarea copilului (contexte în care copilul
învață). Diferența constă în intensitatea și durata expunerii copilului la stres, particularitățile
individuale ale copiilor privind maniera în care răspund psihologic la stres, măsura în care aduții
din preajma lui sunt disponibili și asigură suport pentru a-l ajuta să facă față.

Comportamentul părintelui este modelul prin care copilul învață cum să relaționeze sănătos cu
sine și cu ceilalți. De exemplu, abilitatea de a empatiza cu nevoile celorlalți este o abilitate
înnăscută a copilului. Însă ea, se va menține numai dacă părintele manifestă comportamente de
empatie. Ea nu poate fi învățată artificial, prin recompense externe, de genul, „copilul primește o
jucărie dacă este atent la nevoile celorlalți și dăruiește și el jucării altor copii.” În primele luni de
viață copilul este dependent de adult. Cu timpul, el învață autonomia și independența. Însă, până
la acel moment, are nevoie de adult, pentru a-i modela comportamentul și a-l învăța încrederea în
sine și în ceilalți. Copilul are nevoie să știe că adultul îi oferă siguranță

Multi adulți nu își înțeleg propriile emoții, temându-se de acțiunile pe care aceste emoții le
implică. De exemplu: ei pot să nu admită că sunt nefericiți de teamă că ar trebui să facă o serie
de schimbări pe care nu sunt pregatiți să le facă. Ei își reprimă emoțiile, la nivelul
subconștientului. Acest tipar riscant al negării este preluat și de copil. Abilitățile sociale
reprezintă un repertoriu de comportamente care facilitează interacțiunea și integrarea socială a
copiilor. Studiile arată că interacțiunea pozitivă cu copiii de aceeași vârstă este un important
predictor pentru sănătatea mentală la vârsta adultă. Adaptarea la viața adultă este garantată nu de
notele școlare sau un potențial cognitiv ridicat, ci abilitatea copiilor de a stabili relații sănătoase
cu cei din jur, abilitatea de a face față eșecurilor, abilitatea de a explora mediul. Dezvoltarea
abilităților sociale la copii se asociază cu efecte benefice pe temen scurt și lung: relații
interpersonale sănătoase; rețea extinsă de suport social (prieteni); performanțe academice
superioare; încredere în sine; sănătate emoțională (Berndt, T. J.,2004).

Înainte de toate, adulţii trebuie să constietizeze faptul că educația trebuie să conducă spre
autonomie și libertate. Părinții/adulţii trebuie să ţină cont de câteva idei fundamentale: copiii nu-i
fac pentru ei, ci pentru ei înșiși…; dacă-i iubesc necondiționat, asta înseamnă că știu ceva clar:
dacă odrasla e fericită, atunci și părintele va fi; dacă au încredere în educația pe care le-au dat-o
copiilor, atunci știu că binele acestora este binele pe care ei si-l doresc

Consecințele stresului la copii sunt diverse, printre care: cruzimea și cinismul, tendința de a-și
produce durere sieşi și altora; închiderea în sine, probleme psihice; întârzierea sau chiar stoparea
dezvoltării psihice; boli cardiace sau infecțioase, ulcer gastric, astm bronhic, diabet, nevroze etc.
Evident, situațiile stresante nu pot fi evitate, excluse totalmente din viața copiilor, însă este
posibilă atenuarea efectelor negative ale stresului, educându-i corect, într-un mod corespunzător
ajutându-i să facă față dificultăților vieții.

onform OECD-ului, dintre factorii cere influențează rezultatele elevilor, unul îl reprezintă nivelul
economic al familiei și celălalt nivelul de educație al familiei. Desigur ,dintre toate influențele pe
care familia le exercită asupra elevului, ar fi interesant de studiat stresul manifestat de părinți și
ce efecte produce acesta asupra stării de bine a copilului.

Cooper et al.(2009) face referire la studiul de doi ani realizat de guvernul britanic cu scopul
identificării unei viziuni legate de optimizarea sănătății mentale și a stării de bine în vederea
creșterii beneficiilor individuale și ale societații. Beddington et al.(2008) definește capitalul
mental ca un status dinamic ce se referă la abilitatea individuală de a-și dezvolta potențialul,de a
lucra productiv si creativ, de a crește relații puternice și pozitive cu alții în vederea contribuției la
comunitate(apud Cooper et al.,2014,31).

Studiul a concluzionat alături de peste alte 85 de studii internaționale care sunt factorii ce
influențeaza capitalul mental și well-beingul de-a lungul vieții,după cum urmează: identificarea
din perioada timpurie a copilăriei a dificultăților de învățare,în vederea eliminării costurilor
crescânde de comportamente neintegrate social ca o consecință a dificultăților de învătare,
identificarea bolilor ce afectează capitalul mental și starea de bine (depresia, anxietatea),
în vederea stabilirii tratamentelor adecvate, rolul stresului în starea de bine a omului
contemporan, prevenirea demenței ca boală a contemporaneitații (Cooper et al.,2014,32).

De asemenea, sinteza realizată sub egida UNICEF, de Anderson Moore, Kristin, Lippman, Laura
H, McIntosh, Hugh(2009), Positive Indicators of Child Well-being, A conceptual framework,
measures and methodological issues, Innocenti Working Papers no. 2009-21, inventariază cadrul
indicatorilor pozitivi ale stării de bine a copilului, bazându-se pe două cadre – pe dezvoltarea
pozitivă și pe psihologia dezvoltării (pg.14-18): la nivel individual (sănătate fizică, dezvoltare și
siguranță, dezvoltare cognitivă, emoțională, socială și comportamentală), la nivelul relațiilor
(familie, prieteni, școală, comunitate), la nivelul contextual (familie, prieten, școală, comunitate).

Carry L., Cooper, Susan, H, Laundry (2014) precizează că o importanță majoră a stării de bine a
copilului o au competențele sociale si cognitive. Asemenea OECD-ului, operaționalizarea
competențelor cuprind și latura afectiv emoțională, însă acesteia i se adaugă un alt proces
regulator, motivația. Așadar, din perspectiva autorilor citați, competențele social cognitive în
relație cu starea de bine a copilului pot fi operaționalizate în:
  competențele ce dau autonomie copilului (autoreglare și control)
 dezvoltarea regulilor de stăpânire a emoțiilor
 dezvoltarea motivației intrinseci de învățare.

Pe măsură ce cresc, copiii devin tot mai conștienți de ceea ce simt ei și de ceea ce simt ceilalți,
adică de sentimentele lor și ale celorlalți. Astfel, ei își pot regla sau controla mai bine emoțiile și
pot răspunde la distress-ul altora (Saarni et al., 1998). Ei învață ce anume le provoacă tristețe,
frică sau furie și învață să se poarte în consecință. Atunci când părinții reacționează prin
dezaprobare sau pedeapsă, frica si furia pot deveni mult mai intense și pot afecta adaptarea
socială a copilului (Fabes,Leonard, Kupanoff și Martin, 2001). Copiii care au o stimă de sine
ridicată sunt mai dispuși în a-și oferi voluntar ajutorul (Karafantis și Levz, 2004). Părinții
stimulează empatia, dezvoltarea prosocială și aptitudinile sociale ale copiilor atunci când
sesizează frământările pe care le au aceștia și îi ajută pe copii să-și rezolve problemele (Bryant,
1987, Eisenberg at al., 1996).

Cele mai importante influențe pe care le exercită mediul familial asupra dezvoltării copiilor vin
din atmosfera căminului. Copiii expuși la cearta părinților și la un parentaj slab prezintă
anxietate, teamă și depresie, precum și agresivitate, ostilitate, implicarea în acțiuni violente.

Copiii au nevoie să conștientizeze relația de tip cauză-efect dintre gândurile și acțiunile lor și
consecințele acțiunilor, tocmai pentru a-și dezvolta o atitudine responsabilă. Cu alte cuvinte,
copii pot învăța că, atunci când fac anumite alegeri, apar și consecințele logice sau naturale, cu
care ei se vor confrunta. Părinții au un rol important în modelarea comportamentelor copiilor, în
rezolvarea situațiilor sociale și de exprimare a emoțiilor. Părintele este un model pentru copil, un
model de cum rezolvă o problemă, cum reacționează când este stresat, cum exprimă bucuria,
cum împărtășește teama, ce face când îi este teamă că va greși.

Nu poate fi negată nici bunăstarea profesorului, care prin contagiune va crea bunăstare. Starea de
bine este o interdependență între mai mulți factori: sănătatea, rezultatele școlare obținute,
dezvoltarea psihologică și emoțională,comportamentul social. Aici adăugam relațiile din familie,
din școală, din comunitate și cele de la nivel de societate. Această stare presupune un confort pe
mai multe planuri, care se consolidează cu sprijin și în armonie cu ceilalți și cu sine.

Anderson Moore, Kristin,Lippman,Laura H,McIntosh,Hugh (2009) analizează starea de bine a

copilului pe baza unor indicatori, ceea ce ne sprijină în operaționalizarea conceptului pe mai
multe niveluri:

 nivel individual (starea de sănătate, siguranță, dezvoltarea competențelor sociale și

cognitive);
 nivel relațional (familie, clasă, școală, comunitate, societate) – nivel contextual (mediul
familial, mediul școlar, mediul comunitar,mediul social).

Pe baza observațiilor teoretice, conceptul de stres se operaționalizează în:

– influențe pozitive și negative (părinților, colegilor, prietenilor, comunității, sociale)
– parentingul eficient
– stresul la copilul mic și consecințele lui neurologice
– starea de bine mentală.

Contextul stresant poate fi determinat de:

– un părinte stresat, anxios pe motive diverse
– o relaționare defectuoasă a celor doi părinți
– probleme externe ce afectează climatul familial general.

Indiferent de sursa stresului, efectul asupra copilului, conform studiilor de educație timpurie, este
de eliminare a hormonului stresului, cortizonul, ce se constituie în barieră în dezvoltarea psihică
a copilului.

De asemenea, o componentă importantă este durata,frecvența și intensitatea stărilor de stres din

familie. Ființa umană nu funcționează ca un aparat electronic, nu are butoane, nu o poți scoate și
băga în priză, permițând astfel trecerea rapidă și pe nesimțite a omului de la o stare la alta, într-o
clipă. Schimbarea aceasta este un proces ce se derulează în mai multe etape.

Ignorarea acestui principiu fundamental al schimbării duce la expunerea noastră la stres.

Psihologul David Elkind (1981, 1986, 1997, 1998) a spus despre copilul zilelor noastre că este
un copil „zorit”, avertizând că presiunile vieții moderne duc la creșterea forțată a copiilor,
făcându-le copilăria stresantă. De la copiii zilelor noastre se așteaptă rezultate foarte bune la
școală, premii la diverse competiții, totul pentru a satisface nevoile emoționale ale parinților.
Copiii cunosc problemele numeroase ale adulților înainte să poată stăpâni bine problemele
copilăriei. Ei au cunoștințe diverse despre violență, despre sex, iar uneori sunt nevoiți să-și
asume responsabilități de adult. Mulți copii sunt nevoiți să se mute datorită schimbărilor de la
serviciul părinților. Astfel își schimbă școala si grupul de prieteni.

Ritmul agitat de lucru și programul încărcat îi transformă în mici oameni mari. Și, totuși, ei nu
sunt niște adulți mai mici. Ei simt și gândesc precum copiii și au nevoie de anii copilăriei ca să se
poată dezvolta normal și sănătos. Ținând cont de cantitatea de stres la care sunt expuși copiii, n-
ar trebui să ne surprindă faptul că anxietatea în copilărie a crescut foarte mult (Twenge, 2000).

Fragilitatea incontestabilă sugerată oricui de noțiunea de stres este o provocare spre identificarea
resurselor, ceea ce poate duce la sprijin pentru cei afectați emoțional de experiențe dificile
personale, familiale, profesionale. Promovarea stării de bine sporește înțelegerea relației minte-
corp.

Alimente daunatoare: trebuie evitate pe cat posibil alimentele grase si sarate, aditivii alimentari,
dulciurile, alcoolul si produsele cu concentratie crescuta de cofeina. 

Sportul este un aliat puternic in lupta contra stresului, deoarece prin practicarea exercitiilor
fizice organismul elibereaza endorfina. Aceasta substanta atenueaza durerile, inducand in acelasi
timp o stare generala de bine. Totodata, activitatea fizica intareste i ntregul sistemul imunitar si
confera un tonus pozitiv. 
Aromoterapia este o metoda holistica de tratament care stimuleaza capacitatea organismului de
a se echilibra si vindeca. Utilizarea uleiurilor esentiale ajuta la reducerea starii de anxietate si de
neliniste. |n acest scop pot fi folosite arome si esente de bergamota, eucalipt, lavanda, lamaie,
menta, rozmarin sau ylang-ylang. Foloseste-le atat pentru masajul de relaxare, cat si in baie sau
inhalatii.

Consilierea psihologica – foarte eficienta. Daca efectele stresului devin foarte puternice si
afecteaza profund pacientul, consilierea psihologica si psihoterapia sunt esentiale. Se permite,
astfel, explorarea cauzelor profunde care au generat stresul si descoperirea activitatilor si
obiceiurilor care mentin un nivel ridicat de stres. Terapeutul, in urma analizei, poate dezvolta
tehnici eficiente de reducere a stresului si modele comportamentale noi. Capacitea de a obtine un
echilibru interior este, in mare masura, cheia succesului individual. Ceea ce omul contemporan
cauta avid, chiar la modul inconstient, este un echilibru interior pentru a face fata presiunilor
cotidien.