Un poem de Mihai Ignat („Eu”, Paralela 45, 1999)

Omagiu lui Ezra Pound aducînd omagiu lui Sextus

Propertius rugîndu-se pentru viaţa doamnei sale
(sau poem-travesti pentru altcineva)

I
Ca o gheară deasupra oglinzii.
Şi cearcănul de sub ochiul lui Polifem.
Acum aş fi acasă, lest biruinţei,
soarele ar intra în teacă,
Tristan cu infarct miocardic
ţine să atingă sublimul
fără zorzoane.
Mai înainte (ori după), un alt erou lăsîndu-şi
numele unui tendon.
Descriind Liga Pentru Apărarea
Moravurilor.
Ăsta-i un tip desăvîrşit, chiar şi după taifunul
ce-a lins Coasta de Vest.
Te uit, ochi al ochiului, secreţie a secreţiei,
recunoscîndu-te în „Omul care ucide“ (titlul
original era altul) în
scena cabaretului - dar numai în vagi cute
ale strategiei regizorale.

II
Iată, slăbesc strînsoarea de magneziu.
Un sfîrşit de mileniu pe cinste, acolo, în
desişul de pe pubis.
Fiindcă nu voi pleca de tot, ameninţarea mi-e
scut gîndului că:
da, nu voi pleca de tot, sol
îmi e susurul salivei:
ci doar o parte.

III
Cărţile-s un univers în expansiune,
chiar de-s născute mai tîrziu
decît alte foşgăieli ale lumii,
dar simt că-ntr-o seară de iulie
analizelor tale i se va adăuga
petala de bronz a surîsului.
Căci, nu-i aşa?, n-aduce veacul ce aduce

1
ziua
pogorîtă pe umeri.
(De areole stingîndu-se abrupta-ntunecime)

IV
Ceea ce se-ntoarce poate pleca oricînd:
silabe letale.
Ele mă-ndepărtează de călitele dorinţe
şi de tristeţea că n-am scris eu

„Acum, Persephona, fii bogată-n milă,

Iar tu, Pluto, nu sosi cu mai mari asprimi.
Atîtea mii de mîndre făpturi coborît-au în Avernus,
Pe una ai putea-o lăsa aici sus cu noi“.

V
Pe una ai putea-o lăsa aici sus cu noi.