3.

1 CONCEPTIA MODERNA A COMERTULUI

Specialiştii afirmă că distribuţia din ultimele decenii a devenit o adevărată industrie, în care arta de a
vinde a fost completată într-un mod surprinzător cu o foarte bună organizare şi specializare a muncii.
Această ”industrializare" a distribuţiei realizată concomitent cu procesul de concentrare a
activităţii comerciale, cu dezvoltare a marilor magazine şi depozite este evidenţiată de explozia
autoservirii moderne care a acentuat latura tehnică a procesului de comercializare (gestiunea automatizată
şi dezvoltarea caselor de marcat electronice), de ridicarea nivelului de calificare a muncii, prin apariţia de
specialişti (studii de piaţă, merchandising, gestiunea stocurilor, condiţionarea mărfurilor) cât şi de
importanţa logisticii (depozitare, organizarea păstrării mărfurilor, manipularea şi vânzarea lor).
De-a lungul unei perioade de peste 150 de ani, comerţul cu amănuntul a fost marcat de o succesiune
de mutaţii, a căror trecere în revistă permite înţelegerea stadiului actual de dezvoltare. Se vorbeşte de
succesiunea unor revoluţii care au caracterizat evoluţia activităţii comerciale şi care au contrastat cu stările
de criză ciclică ale mediului economic din fiecare ţară:
Prima revoluţie a fost apariţia magazinelor care au adus ca inovaţii asortimentele largi şi profunde cât
şi punerea în valoare a mărfii, expusă pentru prima dată la vedere şi cu posibilitatea atingerii ei de către
clientelă.
A doua revoluţie a constat în apariţia magazinelor populare care comercializează un asortiment
restrâns de articole nealimentare cu viteză de rotaţie foarte mare.
A treia revoluţie a fost reprezentată de crearea supermagazinelor cu dominantă alimentară, care
„inventează" autoservirea şi, foarte curând, parkingul la dispoziţia clienţilor, ca răspuns la explozia
automobilismului.
A patra revoluţie, apărută la începutul anilor '60: consacrarea hipermagazinului ca mare suprafaţă de
vânzare (7.000 - 8.000 mp); atribuţiile esenţiale ale acestui tip de magazin sunt: asortiment foarte larg şi
profund; concentrarea tuturor tipurilor de mărfuri sub acelaşi acoperiş.
A cincea revoluţie, declanşată la începutul anilor '80 a constat în orientarea oricărui comerciant spre
maximizarea service-ului.

Distribuţia este o activitate economică „nonproductiva", în sensul restrâns al termenului; ea nu

produce şi nici nu transformă bunurile materiale, cum face agricultura sau industria. Distribuţia oferă un mare
număr de servicii indispensabile: transportă, stochează, pregăteşte mărfurile în vederea vânzării, punându-le
la dispoziţia consumatorilor în condiţii corespunzătoare nevoilor lor. Distribuţia facilitează întâlnirea dintre
ofertă şi cerere, ea fiind interfaţa de neînlocuit între producător şi consumatori.

Aceste mutaţii, care au favorizat procesul de concentrare, au determinat apariţia a trei principale
forme organizatorice:
Comerţul izolat (neasociat), reprezentat de mici comercianţi specializaţi.
Comerţul concentrat sau integrat, care îndeplineşte simultan funcţii de gros şi vânzări cu amănuntul;
din această categorie fac parte lanţurile de magazine cooperativele de producţie şi consum,
Comerţul asociat voluntar care este caracterizat de fenomenul asocierii dar fără o integrare financiară şi
decizională comercianţii continuând să fie proprietarii capitalului lor şi răspunzători de propriul management; în
această categorie se includ asociaţiile comercianţilor cu amănuntul, lanţurile voluntare şi franciza.
În cursul ultimelor trei decenii, comerţul european a cunoscut mutaţii profunde, remarcându-se ca
principale tendinţe:
 reducerea importanţei magazinelor populare;
 dezvoltarea marilor suprafeţe comerciale bazate pe autoservire;
 multilocalizarea firmelor comerciale, prin crearea lanţurilor de magazine;
 proliferarea magazinelor discount;
 dezvoltarea comerţului nealimentar specializat.

1
 Această evoluţie a fost însoţită de o accelerare a ciclului de viaţă al tipurilor reprezentative de
magazine. Aşa, de exemplu, pentru a atinge faza de maturitate sunt necesari: 100 de ani în cazul marilor
magazine universale, 40 de ani pentru magazine populare, 20 de ani pentru hipermagazine, 15 ani pentru
marile suprafeţe comerciale

a) Magazinul popular

Magazinul popular este unitatea comercială cu amănuntul care vinde o gamă relativ limitată de
produse destinate satisfacerii nevoilor curente (circa 7.000 de referinţe),

Strategia legată de nivelul preţurilor a fost decisivă în reuşita magazinelor populare. În 1873 în
SUA la Watertown ( New York), Frank W. Woolworth deschide un nou tip de magazin destinat vânzării
produselor la un preţ unic de 5 cenţi.
Succesul a fost rapid, ceea ce i-a permis lui Woolworth să ajungă în anul 1909 la 313 puncte de vânzare,
iar în anul 1919 la peste 1.000.
Primul magazin calificat ca fiind popular a apărut în Europa în anul 1929 lansându-se
UNIPRIX ( Nouvelles Galeries). A urmat o explozie a magazinelor „cu preţ mic" : Pris-Unic
( Printemps), MONOPRIX (Galeries Lafayette), Priminime (Bon Marche) etc.
Caracteristicile magazinelor populare:
 suprafaţă de vânzare medie de circa 1.000 mp;
 preţuri joase;
 viteză de rotaţie rapidă a stocurilor;
 gamă de servicii redusă;
 asortiment puţin profund de produse curente alimentare şi nealimentare;
 apariţia mărcilor proprii ale distribuitorilor.
Numărul de magazine populare se află în recul fie prin închiderea lor, fie prin transformarea lor în
supermagazine.

b) Magazinul universal

Magazinul universal (marele magazin) este unitatea de bază a reţelei cu amănuntul care desface
mărfuri nealimentare.

Fondatorul magazinului universal este A.Boucicaut, preşedinte al firmei „AU BON MARCHE’’
care acum mai bine de 100 de ani a formulat principalele caracteristici ale acestei unităţi comerciale
care şi-au păstrat valabilitatea:
 accesul liber în magazin;
 largă posibilitate de alegere a produselor;
 preţul articolelor fixat şi marcat pe fiecare produs;
 utilizarea sistematică a reclamei;
 gamă extinsă de servicii comerciale;
 amenajarea magazinului pentru a crea impresia de ”spectacol".

Principalele caracteristici ale magazinului universal privesc dimensiunea şi aşezarea, produsele

vândute, organizarea pe raioane.
 dimensiunea minimă a suprafeţei comerciale este de 2.500 mp.;
 un asortiment comercial foarte variat: mobilă, electrocasnice, confecţii, îmbrăcăminte, încălţăminte,
articole diverse etc. Magazinul universal vinde o gamă variată de sortimente care pot satisface orice
cerinţă a publicului cumpărător, începând cu cele mai mici şi neînsemnate obiecte până la cele mai
complexe.
2
 asortiment de mărfuri foarte diversificat (200-300.000 referinţe)
 raioane cu un asortiment de mărfuri suficient de complet pentru ca fiecare în parte să constituie un magazin
specializat. Organizarea pe raioane a magazinului universal răspunde principiilor de diviziune a
muncii şi dă posibilitatea efectuării mai eficiente a controlului gestiunilor.
 desfacerea mărfurilor se poate face prin toate formele de vânzare cu tendinţa către autoservire;
 expunere liberă a întregii game de mărfuri existentă;
 o rotaţie accelerată a stocurilor de mărfuri;
 efectivul de lucrători, peste 100 persoane;
 amplasare în centrul oraşului sau în mari centre comerciale;
 construcţia pe mai multe niveluri întrucât numărul mare de raioane şi gama produselor vândute atrag un
public numeros.;
Pentru realizarea unui volum cât mai mare al vânzărilor în condiţii de eficienţă economică
ridicată în cadrul magazinului universal trebuie rezolvate următoarele probleme:
 repartizarea raţională şi bine dimensionată a raioanelor în funcţie de afluenţa publicului, de volumul
de desfacere şi particularităţile sortimentului de marfă;
 separarea pe cât posibil a circulaţiei de aprovizionare cu mărfuri a raioanelor sau standurilor de cea a
cumpărătorilor:
 asigurarea unei circulaţii rapide a publicului şi a mărfurilor atât pe orizontală cât şi pe verticală,
utilizându-se sisteme de tipul benzilor rulante, scări rulante, ascensoare;
 dotarea magazinului cu instalaţii pentru asigurarea corespunzătoare a iluminatului, instalaţii pentru
climatizare, instalaţii pentru prevenirea şi protecţia contra incendiilor, instalaţii speciale frigorifice,
radiofonie şi televiziune pentru comunicaţie, observaţie şi control centralizat;
 asigurarea unei aprovizionări şi depozitări corespunzătoare a mărfurilor;
 existenţa spaţiilor amenajate pentru parcarea autoturismelor clienţilor.
Marile magazine universale au legături directe cu firmele producătoare cu care încheie contracte
directe acordându-se mare atenţie respectării termenelor de livrare stabilite.
Marile magazine universale sunt diferenţiate între ele din punctul de vedere atât al categoriilor de
consumatori cărora li se adresează, cât şi al volumului vânzărilor de mărfuri. Astfel, se disting după
nivelul preţurilor practicate magazine universale de lux, magazine universale de nivel mediu, magazine
populare
În funcţie de volumul desfacerilor realizate, magazinele universale se clasifică în magazine mari,
medii şi mici.
În sinteză, se pot reţine următoarele elemente de bază a politicii comerciale a magazinelor
universale: accesibilitatea teritorială, asortimentul de mărfuri, preţuri practicate, serviciile suplimentare,
informarea consumatorului şi publicitatea la locul vânzării, motivarea personalului în legătură directă cu
competenţa profesională, implantarea raioanelor de vânzare; animaţia magazinului.
În prezent magazinele universale luptă contra marilor suprafeţe comerciale în sistem autoservire
(hipermagazine, supermagazine) comercializând produse de calitate înaltă la preţuri ridicate, oferind un
service de calitate. Se poate aprecia existenţa unui relativ declinul al acestor magazine în favoarea
formelor moderne de comerţ şi a fenomenului de dezvoltare a micilor magazine strict specializate.
Această tendinţă o parcurg mai ales marile magazine de provincie; cele din marile aglomeraţii urbane se
menţin, în special, prin forţa lor de atracţie extrateritorială (mai ales pe seama turismului).

c) Magazinele discount

În SUA după declinul magazinelor cu preţuri unice s-a produs o creştere spectaculoasă a
magazinelor discount caracterizate de preţuri joase pe toată durata anului şi o rapidă rotaţie a stocurilor,
localizare în zonele periferice ale oraşelor, ambianţă sumară a magazinului, absenţa serviciilor suplimentare
Ulterior ţinuta acestor magazine s-a îmbunătăţit prin includerea unor servicii adiacente celor de bază.

3
 d) Centrul comercial

Centrul comercial este versiunea modernă a pieţei sau a străzii comerciale din vechile localităţi
medievale. Un centru comercial se construieşte pe baza unui studiu care urmăreşte să răspundă nevoilor unei
clientele potenţiale.
Centrul comercial ”shopping center" este un grup de unităţi comerciale concepute, construite şi
exploatate ca o entitate; prin profilul magazinelor se asigură o ofertă de mărfuri similară celei existente într-un
magazin universal. Poate dispune de parcare proprie, în raport direct cu suprafaţa construită, suprafaţa de
vânzare, localizare.
Un centru comercial, mai ales cele de mari dimensiuni se dezvoltă în jurul unei unităţi denumită
„locomotivă", cu o suprafaţă comercială superioară restului şi care constituie un veritabil pol de atracţie de care
vor profita toţi comercianţii situaţi în centrul respectiv. Această „locomotivă" poate fi un magazin universal,
popular, un super magazin.
Principalul element de diferenţiere a centrelor comerciale este puterea de atracţie pe care o execită
asupra zonei, evidenţiată prin numărul de clienţi susceptibili de a vizita centrul comercial.
Tipologia acestor centre diferă de la o ţară la alta. În S.U.A există centre comerciale:
 centre regionale cu o suprafaţă minimă de 30.000 mp în funcţie de numărul marilor
magazine, care constituie unităţile reprezentative ale centrului (1-3 magazine); se
organizează între 50-150 de magazine specializate; suprafaţa totală a centrului comercial regional este
distribuită, pe sectoare de activitate 10% alimentar, 70% nealimentar, 20% alimentaţie publică şi unele
servicii;
 centre de comunitate al cărui pol de atracţie îl constituie marele magazin; în suprafaţa totală a
centrului comercial (aferentă marelui magazin şi celor 20-40% de mici magazine specializate), sectorul
alimentar deţine o pondere de 20%; dispune de 2.000-3.000 locuri de parcare a autoturismelor;
 centre de vecinătate cu o suprafaţă construită de 10.000 mp, formate din 10-20 magazine, prin care
se comercializează un fond de mărfuri complementar asortimentului desfăcut de unitatea principală a
ansamblului comercial - supermagazinul; 40% din suprafaţa acestui tip de centru comercial este
rezervată mărfurilor alimentare; numărul locurilor de parcare a autoturismelor variază între 500 -1.000.

In Franţa se disting:
 centrele comerciale regionale situate în principal la periferia marilor oraşe, având suprafaţa denumită
GLA (Gross Leasable Area., suprafaţa brută de locaţie, suprafaţa de vânzare propriu-zisă, depozitele şi
birourile) de peste 30.000 mp (aproape jumătate din centrele comerciale au o suprafaţă GLA de peste
100.000 mp fiecare);
 centrele comerciale intercomunale, cu o suprafaţă totală GLA cuprinsă între 5.000-30.000 mp;
dezvoltată în jurul unui hipermagazin, reţeaua de magazine a centrului (30-50 de puncte de vânzare)
atrage 50.000-150.000 de persoane cu domiciliul pe o rază de 10 minute, parcursă cu mijloace de
transport;
 galeriile comerciale („galeries marchandes") - formă particulară a centrului comercial; s-au dezvoltat
în zone rezidenţiale prin amenajarea unor pasaje, regrupând 20-50 de mici magazine specializate sau
unităţi de prestări servicii pe o suprafaţă cuprinsă între 3.000-8.000 mp.
COMERŢUL DE GROS
Vânzarea en gros trebuie privită prin prisma funcţiilor pe care le îndeplineşte în cadrul piaţei -
cumpărare, stocare, revindere.
Unitatea comercială de gros este o unitate angajată în exclusivitate sau în principal în revânzarea
mărfurilor în nume propriu producătorilor în vederea unei prelucrări ulterioare, detailiştilor în vederea
condiţionării, ambalării sau dezambalării.
4
 În prezent au avut loc mutaţii semnificative în ceea ce priveşte poziţia comercianţilor grosişti în
ansamblul distribuţiei mărfurilor:
 grosiştii tradiţionali specializaţi într-o anumită categorie de produse dispar în ritm rapid, dar sunt încă
puternici în cazul mărfurilor vrac
 integrarea comerţului de gros cu comerţul cu amănuntul iar în domeniul produselor alimentare şi cu
unii producători;
 constituirea lanţurilor de magazine în cadrul cărora se regăseşte şi funcţia de gros pentru
aprovizionarea întregului lanţ;
 transformarea actualelor platforme de depozitare din marile aglomerări urbane în centre comerciale de
gros;
 extinderea formelor de distribuţie asociative în scopul concentrării funcţiei de aprovizionare
 grosiştii specializaţi în vânzarea articolelor cu o rotaţie rapidă manifestă tendinţa de asociere în cluburi
de gros, magazine-depozit caracterizate prin:
 suprafaţa medie de vânzare de circa 10.000 mp;
 un asortiment de mărfuri limitat (circa 4.000 articole);
 practicarea unor marje brute foarte scăzute (10%);
 accesul în magazine rezervat membrilor aderenţi ai cluburilor, care au plătit dreptul de intrare (exemplu
în Statele Unite circa 25 de dolari);
 nivelul service - ului comercial foarte redus.
Centrele comerciale de gros, desfăşurate pe suprafaţă de mare întindere, concentrează un număr
mare de grosişti, cumpărătorii fiind comercianţii en detail.

1. În cadrul acestor centre comerciale de gros un loc deosebit îl deţine piaţa de gros pentru produse
agroalimentare.
În cadrul procesului de distribuţie a produselor agroalimentare, piaţa de gros reprezintă:
a) un cadru organizat care asigură întâlnirea cererii şi ofertei de produse agricole, vegetale şi animale.
Piaţa de gros este componentă instituţională permiţând constituirea unei oferte de mari dimensiuni, prin
reunirea mărfurilor provenind din diferite surse.
b) un spaţiu amenajat pentru vânzarea şi cumpărarea produselor agroalimentare.
Pieţele de gros sunt create pe suprafeţe special organizate unde cumpărătorii şi vânzătorii se întâlnesc pentru
tranzacţii şi negocierea preţurilor de vânzare şi cumpărare.
În perimetrul pieţei sunt construite spaţii pentru vânzarea şi depozitarea mărfurilor, clădiri pentru
desfăşurarea activităţilor de servicii. Incinta unei pieţe de gros este astfel proiectată şi organizată încât să
permită desfăşurarea schimburilor de produse perisabile în mari cantităţi.
c)o structură organizată, menită să faciliteze distribuţia produselor
agroalimentare.
Piaţa de gros, ca sistem de distribuţie structurat pe verticală, are trei mari componente:
 în amonte, pieţele producătorilor sau centrele de colectare cu rolul de a prelua produsele de la fermieri pe
o anumită rază delimitată geografic. Producătorii sunt constituiţi în asociaţii, fiind şi proprietarii centrelor
de colectare. Produsele sunt valorificate în cadrul pieţei de gros, prin închirierea de spaţii de vânzare,
prin intermediul grosiştilor specializaţi.
 piaţa de gros propriu-zisă, elementul central al sistemului de distribuţie având ca principali participanţi
grosişti şi detailişti precum şi alţi prestatori de servicii logistice;
 cumpărătorii, care sunt de regulă detailişti, unităţi hoteliere şi de alimentaţie publică, firme de catering.

d) un centru comercial unde atât cumpărătorii cât şi vânzătorii urmăresc să obţină cele mai bune preţuri
posibile. Pieţele de gros de produse agroalimentare din ţările dezvoltate au devenit centre comerciale
eficiente, datorită faptului că acestea facilitează concentrarea cererii şi a ofertei într-o anumită manieră

5
organizatorică şi funcţională, asigurând în acest fel un mecanism simplu de stabilire a preţurilor.

2. Casele de comerţ sunt agenţi de import-export care furnizează mărfuri precum cafea, ceai, materii prime.
Totuşi, ele şi-au extins operaţiunile în decursul anilor, incluzând îmbrăcăminte, automobile şi aparatură
electrică. Multe dintre ele au stabilit strânse legături cu anumiţi fabricanţi; în aceste cazuri, pot fi priviţi mai
degrabă ca „distribuitori" decât ca grossişti.

VÂNZĂRI EFECTUATE ÎN STRUCTURI DE VÂNZARE

DENUMITE MAGAZIN DE FABRICĂ SAU DEPOZIT DE
FABRICĂ

 Vânzările efectuate în structuri denumite magazin de fabrică sau depozit de fabrică sunt vânzările din
producţia proprie, efectuate direct consumatorilor de către producători, aceştia îndeplinind obligaţiile
ce revin oricărui comerciant care desfăşoară comerţ cu amănuntul. Vânzările cu preţ redus prin
magazin sau depozit de fabrică nu sunt supuse notificării.
 În cadrul acestor vânzări, cu excepţia produselor alimentare, producătorii pot practica vânzări cu
preţ redus pentru acea parte din producţia lor care îndeplineşte următoarele condiţii asupra cărora
consumatorii au fost informaţi:
a) nu a fost anterior oferită spre vânzare din cauza defectelor de fabricaţie;
b) face obiectul retururilor din reţeaua comercială;
c) reprezintă stocul din producţia sezonului anterior rămas nevândut.
 Vânzările sub denumirea de „magazin de fabrică” sau „depozit de fabrică” se referă la vânzările
realizate de producătorii industriali pentru produsele care nu sunt oferite spre vânzare prin reţeaua
comercială.
 Vânzările efectuate sub una dintre aceste denumiri sunt realizate de producători care desfac produsele
lor direct către consumatori, în absenţa unui intermediar. Produsele vizate sunt cele care nu au fost
anterior oferite spre vânzare din cauza defectelor de fabricaţie, cele care fac obiectul retururilor din
reţeaua comercială, precum şi stocul din producţia sezonului anterior rămas nevândut.
 Dacă vânzările sunt efectuate în magazinele de prezentare şi desfacere ale producătorului, deschise
publicului, stocul de mărfuri vândut sub aceste denumiri trebuie să fie bine individualizat, produsele
respective fiind comercializate în raioane/spaţii special amenajate, separat de celelalte produse oferite
consumatorilor. În acest caz, producătorul trebuie să îndeplinească obligaţiile care îi revin oricărui
comerciant cu amănuntul.
 Producătorii pot organiza astfel de vânzări şi în depozitele sau spaţiile special amenajate în acest scop
din cadrul unităţilor de producţie, cu condiţia ca acestea să fie deschise publicului, în măsura în care
vânzările nu sunt organizate numai pentru angajaţii producătorului.
 În ambele cazuri, consumatorii trebuie să fie informaţi în limba română, corect, complet şi fără
echivoc despre natura produselor oferite spre vânzare, respectiv în ce categorie se încadrează acestea
în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
 Orice producător care vinde cu preţ redus o parte a producţiei sale, este obligat să pună la dispoziţia
organelor de control abilitate toate documentele legale care justifică originea şi data fabricaţiei
produselor care fac obiectul acestor vânzări.

6
SERVICII SUPLIMENTARE OFERITE ÎN COMERŢUL MODERN

Aceste servicii sunt oferite clienţilor şi sunt legate de cumpărarea şi utilizarea mărfurilor vândute.
În principal marile magazine prestează aceste activităţi care sporesc valoarea produselor achiziţionate..
Transportul mărfurilor la domiciliul clientului se face cu mijloace auto mici, contracost. Suma
poate fi fixă sau variabilă în funcţie de valoarea cumpărăturilor, distanţă, greutatea mărfii. În ultima
perioadă se constată că tot mai multe unităţi includ această sumă în valoarea mărfurilor sau în cazul
cumpărării unor cantităţi mari transportul se face gratuit.
Transportul mărfurilor cumpărate, la domiciliul cumpărătorului sau la altă adresă indicată de
acesta se practică pentru produse electrotehnice, clectrocasnice, mobilă etc. precum şi la mărfuri de
cerere curentă: lapte, apă minerală, pâine etc.
Servirea direct la domiciliul cumpărătorului prin livrarea produselor după ce în prealabil au fost
comandate. Se practică atât pentru produse alimentare cât şi nealimentare. Cumpărătorul poate folosi
altfel timpul pe care l-ar fi cheltuit pentru efectuarea cumpărăturilor din magazin iar unitatea comercială
îşi măreşte volumul desfacerilor, accelerează viteza de circulaţie a mărfurilor.
Consultaţii tehnice speciale se oferă în special pentru mărfurile noi introduse pe piaţă sau pentru
unele mărfuri care necesită acest lucru (mobilă, televizoare, maşini
electrocasnice, autoturisme etc).
Consultanţii, specializaţi pe anumite probleme pot fi încadraţi permanenţi ai magazinului sau
colaboratori externi ai magazinului.
Consultaţiile date ajută cumpărătorii la alegerea mărfurilor, scuteşte vânzătorul de a da o serie de
explicaţii în timpul vânzării, contribuie indirect la sporirea productivităţii muncii. Consultaţiile trebuie să
fie de o competenţă ridicată.
Prezentarea mărfurilor în stare de funcţiune. Unele mărfuri se pot cunoaşte complet şi verifica
numai în stare de funcţiune. Dacă cumpărătorul nu le vede funcţionând, de multe ori nici nu ştie la ce se
pot folosi. Prezentarea mărfurilor în stare de funcţiune uşurează cumpărătorului alegerea, îl iniţiază în
modul de întrebuinţare a obiectului, dovedeşte că produsul respectiv nu are defecte de construcţie şi
funcţionare. Sunt.unităţi mari comerciale care au amenajate încăperi speciale pentru încercarea şi
probarea produselor.
Recondiţionarea obiectelor cumpărate. Vânzarea unor articole nealimentare presupune uneori
mici transformări sau ajustări. Magazinele dispun în acest sens de ateliere proprii dotate cu cele necesare,
unde la cererea cumpărătorilor se fac mici modificări (scurtarea mânecilor la haine, scurtarea
pantalonilor, mutarea nasturilor, călcarea pălăriilor etc.) sau se poate efectua repararea articolelor de uz
gospodăresc, mobilei sau jucăriilor
cumpărate din magazinul respectiv. Recondiţionarea şi micile reparaţii se fac gratuit.
Asistenţa tehnică acordată cumpărătorilor. Unele articole electrotehnice, electrocasnice, maşini
etc, au un termen de garanţie în cadrul căruia dacă se defectează firma comercială care le-a vândut sau
fabrica producătoare trebuie să le readucă în stare bună de funcţionare. Cheltuielile cu reparaţiile,
remedierile, înlocuirea produselor în termen de garanţie sunt suportate de firmă.
Instalarea obiectelor la domiciliul cumpărătorului se face de către lucrători specializaţi pentru
mobilă, televizoare, calculatoare etc. În general aceste servicii se fac la cererea clientului şi contra cost.

Servicii cu caracter social prestate în favoarea cumpărătorilor

Magazinele oferă anumite servicii pentru clienţii ce vin în magazin, servicii care pot fi
considerate conexe vânzării sau utilizării mărfurilor. Aceste servicii au rolul de a face mai plăcută
petrecerea timpului în magazin, de a răspunde unor nevoi concrete ale clienţilor, altfel spus de a crea un
grad de atractivitate crescută a unităţii în ansamblu.
Biroul de informaţii. În marile magazine există un birou de informaţii unde se dau informaţii
direct sau la telefon oricărui solicitant cu privire la mărfuri, amplasarea raioanelor, condiţii de acces în

7
magazin, servicii suplimentare, se primesc solicitările de angajare, etc. Biroul de informaţii funcţionează
ca un birou de relaţii publice. Persoanele care deservesc biroul de informaţii transmit diverse informaţii
prin sistemul propriu de radiofonie şi în interiorul magazinului. Biroul de informaţii gestionează sistemul
sau camera de păstrare a obiectelor care nu pot fi introduse de către clienţi în sala de vânzare (biciclete,
genţi, pachete etc). Păstrarea este gratuită.
Spaţii pentru odihna clienţilor. În cadrul magazinelor mari cu mai multe etaje se organizează
spaţii cu mese, scaune, fotolii, pentru odihna temporară a clienţilor intraţi în magazin sau pentru aşteptare
(in special pentru cei vârstnici sau suferinzi).
Spaţiile de joacă pentru copii sunt locuri amenajate unde copii mici se pot juca cât timp părinţii
lor sunt ocupaţi cu cumpărăturile. O variantă simplificată a acestor spaţii este conceperea de cărucioare
pentru cumpărături având ataşat un sistem destinat copilului.
Poştă, telefon, bancă. În incinta magazinelor mari sunt amenajate încăperi şi locuri speciale
pentru poştă, bancă, telefoane automate, care stau la dispoziţia cumpărătorilor intraţi în magazine.
Unităţile de alimentaţie publică sunt din ce în ca mai prezente în peisajul marilor suprafeţe
comerciale Baruri, bufere, minipizerii, tonete sau alte tipuri de unităţi de alimentaţie îi servesc pe
cumpărători cu răcoritoare, îngheţată, aperitive, etc.
Spaţiile de parcare auto sunt o necesitate obligatorie mai ales în condiţiile unutăţilor comerciale
foarte mari (hipermagazine), devenind o componentă a conceptului.În funcţie de dimensiunea unităţii se
construiesc parcări acoperite cu diverse capacităţi, divizate în mai multe suprafeţe în funcţie de
posibilităţile de acces. Parcările servesc şi ca platforme de descărcare – transbordare a mărfurilor din
cărucioare în maşinile clienţilor. Parcarea este gratuită şi este dotată cu sistem de supraveghere.
Serviciile suplimentare prestate în folosul clienţilor de către unităţile comerciale se îmbogăţesc
treptat pe măsura perfecţionării formei de vânzare. Noi forme organizatorice şi tehnice vin să
îmbunătăţească servirea cumpărătorilor. Organizarea de saloane cosmetice pe lângă unităţile comerciale,
firme pentru decoraţiuni interioare, agenţii imobiliare,agenţii imobiliare, firme de reparaţii diverse, etc.
sunt forme ce se practică sau se pot practica în (în apropierea) unităţile(lor) comerciale.