UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE

“NICOLAE TESTEMIŢANU”

CATEDRA IGIENA

Disciplina Promavarea sanatatii

Referat
Tema: “HIV-SIDA si profilaxia ei”

A efectuat: Stefirta Iulia , Gr. S1302

A controlat: Angela Cazacu-Stratu
 Chișinău, 2015

Cuprins:

Capitolul1……………………………. Notiuni generale despre Hiv-Sida

Capitolul 2…………………………….Teoria modului de formare a

Virusului

Capitolul 3……………………………Istoria aparitiei la om a Hiv-Sidei

Capitolul 4……………………………Evolutia bolii

Capitolul 5……………………………Caile de transmitere

Capitolul 6……………………………Tratamentul

Capitolul 7……………………………Profilaxia
 Capitolul 1

SIDA este maladia provocata de catre HIV. Reprezentînd manifestarea finala,

grava, a infectiei cu HIV, o boala cronica, cu evolutie îndelungata si imprevizibila. Cele
mai multe persoane HIV infectate au evoluat catre SIDA si deces, de obicei, în decurs de
cîtiva ani. Persoanele care au SIDA sunt foarte sensibile la multe boli periculoase pentru
viata, numite infectii oportuniste si la anumite forme de cancer.Ea este o problema pentru
întreaga omenire, o boala incurabila  si fara remedii specifice de profilaxie.SIDA  este o
boala care da timp pentru a muri si da timp mortii sa traiasca.

Ce este HIV?

H -Human (uman) - numai oamenii îl pot avea

I - Imunodeficientei - distruge sistemul imun al organismului

V -Virus - un agent patogen care cauzeaza o anumita boala

Virusii sunt agenti infectiosi ai bacteriilor, plantelor si ai animalelor inclusiv ai

(celui mai evoluat) - omului. Reprezinta entitati de sine statatoare, vii, de dimensiuni
foarte mici, cu structura foarte simpla, incapabile sa creasca si sa se înmulteasca altfel
decît prin parazitarea celulelor vii cu organizare complexa. Virusii patrund în celule, se
dezvolta, se multiplica, dezorganizînd si omorînd, în final, celula.

Ce este SIDA?

S - Sindrom - ansamblul simptomelor, semnelor care caracterizeaza o boala

I - Imuno - ceea ce tine de imunitate, de apararea pe care organismul si-o poate
asigura fata de agresori, fata de agentii inductori de boala

D - Deficienta - slabirea capacitatii de aparare a sistemului imunitar

A - Achizitionat - dobîndit, cîstigat în cursul vietii. (Daca împreunarea celor 4 initiale
ar respecta regula, Sigla in limba româna ar fi "SIDD": Sindromul deImuno-
Defîcienta Dobândita. S-a retinut insa prin folosirea curenta sigla SIDA, care are
avantajul de a evita pronuntarea grea a celui de al doilea D, fiind eufonica.)
 SIDA a fost declarată ca boală de sine stătătoare cu aspect de pandemie la 1
decembrie 1981. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră numărul deceselor
datorate urmărilor acestei boli ca fiind de 2,9 milioane în anul 2006, numărul celor
infectați pe plan mondial de 39,5 milioane, anual infectându-se alte 4,3 milioane de
persoane. Pe plan mondial numărul persoanelor infectate cu HIV se apreciază ca fiind de
1% în grupa de vârstă 15-45 de ani. În unele țări din Africa se consideră numărul celor
infectați cu acest virus în această grupă de vârstă ca fiind de până la 20% (și chiar mai
mare în unele regiuni) din populație.
SIDA este un sindrom care denumește totalitatea bolilor asociate infecției cu virusul HI
(HIV), infecție care duce la slăbirea, respectiv distrugera sistemulului imun. Aproape
toate persoanele netratate infectate cu HIV vor dezvolta în cele din urmă SIDA. SIDA
afectează în special populația tânără, activă din punct de vedere sexual, însă se poate
transmite și de la mamă la copil (făt), în cursul nașterii prin contactul cu sângele matern
sau după naștere prin alăptare. Evoluția fatală a tuturor pacienților atinși de SIDA, în
ciuda terapiilor celor mai moderne, sofisticate și costisitoare aplicate, împreună cu
extinderea bolii, cu afectarea inclusiv a copiilor, sunt factori de alarmă și de generare a
psihozei de teamă față de acest flagel al secolelor XX-XXI.

Capitolul 2

Virusul HI este strâns înrudit cu virusul care determină la primate boli asemănătoare cu
SIDA. Există o ipoteză, azi unanim acceptată, conform căreia virusul a trecut la începutul
secolului al XX-lea de la maimuță la om. Există referiri la cazuri care arată că această
mutație de la primate la om a avut loc (pentru cazuri izolate) deja înaintea secolului
trecut.
Virusul HI provine probabil de la virusul SI găsit la cimpanzei
Nu există date certe privind timpul, locul, animalul gazdă, felul și numărul de
transmiteri de la primate la om.
La cimpanzei s-a descoprit un virus, numit SIV (SIV, engl. simian immunodeficiency
virus, simian=maimuță), aproape identic cu virusul HIV. Virusologii din Birmingham,
Alabama au elaborat teoria apariției virusului HI. Virusul SI de care se îmbolnăvesc
cimpanzei este compus din două virusuri, găsite ambele la macaci (lat. cercopithecus) o
specie de maimuțe vânate și mâncate de cimpanzei. Teoria elaborată spune că acești doi
viruși s-au unit în corpul cimpanzeilor, dând naștere virusului SI. Transmiterea
virusului la om a avut loc conform părerii cercetătorilor deja în anii 30 a secolului XX
prin consumul cărnii de cimpanzeu.
 Alte cercetări au adus la iveală faptul că virusul a apărut prima dată în Africa de vest,
dar nu se știe dacă nu au fost mai multe focare virale în zone geografice africane diferite.
Cercetările filogenetice a subtipurilor HIV și între HIV și SIV dau nașterii bănuielii
transmiterii repetate de la cimpanzeu la om în Camerun și/sau țările învecinate.
Teoria elaborată de Tom Curtis în 1992 nu a putut fi demonstrată de jurnalistul Edward
Hooper. Conform acestei teorii virusul ar fi fost transmis de la cimpanzei la om cu
ajutorul unui vaccin antipoilomielită pentru că acest vaccin ar fi fost produs cu ajutorul
cimpanzeilor la sfârșitul anilor 50. Cu toate că se știe că au apărut cazuri mai dese de
infectare în zona actualei Republici Democratice Kongo nu s-a putut demonstra această
teorie pentru că o mostră de vaccin păstrată la Londra a arătat nu doar absența ADN-ului
de cimpanzeu ci și absența virusului HI din acest ser, nefolosindu-se pentru acest ser
organe de cimpanzeu.

Capitolul 3

Primele seruri sanguine la care s-a demonstrat existența virusului HI la om datează din
anul 1959 la un adult din Kongo, 1969 de la un pacient din SUA și un marinar norvegian
în 1976. Compararea virusului HI a probei din 1959 cu cel din 1976 arată existența unui
precursor comun din anii 40 începutului anilor 50. Se presupune că transmiterea virusului
HI-1 la om s-a făcut cu ani înaintea acestei perioade, iar diferența genetică a tipurilor
HIV1 și HIV2 lasă bănuiala dezvoltării cu mulți ani înainte. Michael Gottlieb a descris în
jurnalul săptămânal a CDCMorbidity and Mortality Weekly Report din 5 iunie 1981 o
înmulțire de cazuri rare de pneumonie produsă de ciuperca pneumocistis carinii. Această
infecție micotică a fost depistată anterior exclusiv la pacienți cu sistem imun alterat din
motive diferite, însă Gottlieb le-a depistat la 5 bărbați homosexuali anterior sănătoși .
Acestui articol i-au urmat altele din alte orașe din SUA, semnalându-se în același timp și
alte infecții oportuniste care apar la pacienți cu sistem imun alterat .

 S-a bănuit destul de devreme un deficit imun autodobândit ca fiind cauza

infecțiilor oportuniste apărute. În iunie 1982 s-a făcut prima legătură între un deficit
imun autodobândit legat atunci de practica homosexuală denumită Gay Related
Immune Deficiency GRID . A urmat legătura făcută pacienților cu hemofilie afectați
în același fel , a persoanelor afectate posttransfuzional, a heterosexualilor dependenți
de droguri, ceea ce duce la concluzia transmiterii parenterale pe lângă transmiterea
sexuală. În luna august al anului 1982 a primit denumirea de AIDS (Acquired
immune deficiency syndrome)  iar pentru zona francofonă SIDA (Syndrome
d'Immuno-Déficience Acquise).
 Virusul a fost izolat în 1983 de un grup de cercetători conduși de Luc Montagnier
ca făcând parte din grupul retrovirusurilor, ca virus care produce adenopatie limfatică
(LAV) .La scurt timp după aceasta s-a presupus relația cauzală dintre LAV și deficitul
imun. În 1984 s-a denumit un virus descoperit la un pacient cu SIDA într-un institut
de oncologie din SUA cu numele de Virus Human T-cell Lymphotropic Virus-III
(HTLV-III).

 În 1984 un studiu efectuat în Kinshasa (Africa) a arătat faptul că bărbații și femeile

sunt afectați în egală măsură, indiferent de consumul de droguri sau de transfuzii de
sânge.

 În 1985 în SUA se constată o rată de contaminare de 70% a soțiilor bărbaților

hemofili infectați cu HIV. În martie 1985 s-a stabilit pe baza altor referate privind
LAV și HTLV-III că este vorba de același virus. Robert Gallo a primit în același an
patentul SUA pentru primul test ELISA de detectare a virusului, iar în Altlanta (SUA)
a avut loc prima conferință internațională de SIDA.

 În 1986 s-a stabilit numele virusului: HIV- Human immunodeficiency virus

(virusul imunodeficienței umane).Un an mai târziu s-a aprobat primul medicament
antiretroviral AZT, demonstrându-se printr-un studiu o scădere considerabilă a ratei
de mortalitate și prin aceasta durata de viață pentru cei afectați.

 Ziua de 1 decembrie a fost declarată în 1988 de OMS ca zi internațională de luptă

antiSIDA.
 Anul 1989 a adus terapia anti-pneumocystis-carinii pneumoniei prin inhalația
Pentaminei.

 În 1990 s-a ales ca simbol împotriva discriminării persoanelor HIV-pozitive

panglica roșie (Red Ribbon) purtată în jurul brațului. Un an mai târziu a fost
transformată într-o buclă roșie.

 Conferința internațională anti-SIDA a fost mutată în 1992 din SUA

la Amsterdam din cauza dispozițiilor de intrare a străinilor în SUA. Membrii
grupului Queen au înființat în același an fundația „Mercury Phoenix Trust” în
memoria colegului și prietenului lor Freddie Mercury decedat în urma acestei boli.

 Anul 1993 a demonstrat ineficiența terapiei AZT pentru persoanele HIV infectate
fără simptome de boală.

 HIV-PCR a fost stabilit în 1994 ca reper de control a terapiei infecției.

 În 1995 apare primul inhibitor de protează, Saquinavir, în SUA pe piață.

 În 1996 apare primul inhibitor al revers-transcriptazei nenucleozidice, Nevirapin.

Rezultatul combinării acestor două medicamente a dus la scăderea mortalității cu

prelungirea duratei de viață la pacienții infectați în SUA în 1997.

 În 2003 a apărut primul inhibitor de fuziune, Enfuvirtid (Fuzeon), în SUA.

 În 2004 a fost pornită de OMS inițiativa 3 by 5 : 3 milioane de infectați urmau să

fie tratați în 2005 cu medicamente.

Începuturile cercetării HIV-SIDA a dus la opinia că boala este o maladie a populației

grupurilor mărginașe: a homosexualilor și a narcomanilor. Apariția testelor HIV a
schimbat însă rapid această opinie, demonstrându-se existența anticorpilor și la persoane
asimptomatice. Aceasta duce la concluzia unei perioade de incubație de ani de zile,
perioadă în care nu se poate exclude transmiterea virusului la alte persoane.
Toate aceste studii au dus la concluzia că HIV-SIDA nu este doar o afecțiune a grupurilor
la care a fost descoperită, ci poate afecta orice persoană care a ajuns în contact cu virusul
HI. Mediatizarea bolii, respectiv a căilor de transmitere, a perioadei de incubație,
calculele efectuate care arătau populația deja infectată și rata de infectare preconizată
pentru următorii ani cu ritmul atunci actual, a dus la sfârșitul anilor 80 la o isterie în
masă.
HIV-SIDA a devenit dintr-o dată un dușman al omenirii.

Capitolul 4

Infecția HIV decurge în 4 etape.

Faza (etapa) acută (4-6 săptămâni)
După 2-6 săptămâni de la infecție, pot apărea simptome asemănătoare cu gripa:
temperatură, transpirație nocturnă, greață, limfangită.
Simptomele cel mai des întâlnite sunt :

 80% temperatură ( hipertermie )
 75% oboseală
 68% stare generală alterată cu impresie de boală,
 54% cefalee - dureri de cap
 54% inapentență
 54% artralgii - dureri articulare
 51% erupții cutanate
 51% transpirații nocturne
 49% mialgii - dureri musculare
 49% greață
 46% diaree
 46% combinația temperatură + erupții cutanate
 44% faringită - dureri de gât
 37% ulcerații - afte bucale
 34% ceafă înțepenită (probabil din cauza nodulilor limfatici umflați din zonă
datorate limfangitei)
 32% scădere în greutate mai mare de 2,5 kg
 24% sensibilitate luminoasă

Sunt pacienți care nu observă simptomele de mai sus, sau acestea lipsesc.
Pentru diagnosticarea unei infecții acute cu HIV este necesar (pe lângă simptomele de
mai sus) și un rezultat pozitiv a testului HIV-ARN (respectiv prin reacția de polimerizare
în lanț sau PCR) și un test de confirmare negativ sau la limita negativității - Western
Blot.
Faza (etapa) latentă de boală
(durează de regulă câțiva ani)
În această perioadă se înmulțesc virusurile HI (HIV). Persoanele afectate care știu de
infecție nu au simptome fizice, clinice ci doar psihice.
Faza (etapa) a treia (A)ids (R)elated (C)omplex
Simptomele sunt identice cu infecția acută dar nu mai dispar.
Faza (etapa) de boală SIDA
SIDA ca boală este definită când apar bolile care descriu boala la un pacient HIV
seropozitiv. Acestea se numesc boli, infecții oportuniste. Acestea sunt inofensive pentru
un pacient cu sistemul imun sănătos. Sistemul imun slăbit sau distrus al unui pacient HIV
seropozitiv nu se mai poate apăra de acești agenți patogeni inofensivi pentru un pacient
cu sistem imun intact și apar bolile sus enumerate. Limfocitele T sunt reperul care arată
gradul afectării sistemului imun. Indicația de terapie este dată de scăderea lor sub limita
de 200-400 de celule/pl.
S-a elaborat teoria conform căreia nu toți infectații HIV trec la faza de boală, dar teoria
nu a putut fi încă confirmată.

Capitolul 5
 HIV se afla în sînge (inclusiv în sîngele menstrual), sperma, secretiile vaginale si
ale colului uterin, în laptele matern. HIV este prezent de asemenea si în lichidele
aditionale ale corpului cu care pot veni în contact lucratorii medicali: lichidul care
înconjoara creierul si maduva spinarii, lihidul care înconjoara încheieturile oaselor si
lichidul care înconjoara un fat nenascut. Virusul poate fi transmis numai de la o persoana
infectata la o alta persoana, daca oricare dintre aceste lichide intra în celalalt corp. HIV
nu se poate reproduce în afara organismului uman si moare la cîteva minute dupa ce este
expus în contact cu aerul. Desi virusul este prezent si în alte lichide ale corpului
persoanei infectate, cum ar fi : saliva, lacrimile, urina, secretiile nazofaringiene si
transpiratia, nivelul sau este prea scazut pentru a fi infectios. Este foarte important de
înteles ca aflarea unei cantitati mici de HIV într-un lichid al corpului, nu înseamna ca
HIV poate fi transmis prin acest lichid. Contactul cu lacrimile, saliva sau transpiratia nu a
fost niciodata o dovada de trasmitere a infectiei HIV.

HIV poate fi transmis prin urmatoarele cai:

Contactul sexual- HIV este prezent în sperma sau în secretiile vaginale ale unei
persoane infectate. Infectiile pot aparea prin patrunderea spermei în corpul partenerului.
Transmiterea poate avea loc prin picaturi mici care se pot dezvolta în rect sau vagin în
timpul unui contact sexual, în general, persoana care primeste sperma de la o persoana
infectata are un risc mai înalt decît persoana care introduce sperma în corpul unei
persoane infectate. Cu toate acestea, persoana care introduce penisul în corpul
partenerului infectat este suspus unui risc, întrucît HIV poate intra în corp si prin uretra
(deschizatura de la vîrful penisului) sau prin rani usoare, zgîrieturi sau rani deschise pe
penis. Infectiile pot fi posibile, de asemenea, prin folosirea acelorasi dispozitive sexuale
care nu au fost spalate între utilizari sau nu au fost acoperite cu un prezervativ.

Riscul infectarii cu HIV prin contacte sexuale este mult mai ridicat daca partenerul
care nu este infectat cu HIV este infectat cu o alta boala sexual transmisibila (BST).
Riscul înalt exista daca BST cauzeaza rani deschise pe piele (cum ar fi sifilisul sau
herpesul) sau daca nu (cum ar fi gonoreea). Daca BST cauzeaza iritatii ale pielii, aceste
rani sau dureri fac ca HIV sa intre mai simplu în organismul uman în timpul contactului
sexual. Cu toate acestea, chiar atunci cînd BST nu cauzeaza rani sau dureri , infectarea
poate stimula o actiune imunitara care face posibila transmiterea HIV. De asemenea, daca
o persoana seropozitiva este infectata si cu o alta BST, aceasta persoana este de trei ori
mai capabila sa transmita HIV prin contact sexual decît o persoana numai seropozitiva. în
sfirsit, daca exista vreun contact cu sîngele în timpul sexului, acesta sporeste riscul
infectarii. De exemplu, poate fi sînge în vagin daca contactul este în timpul ciclului
menstrual al femeii. De asemenea, poate fi sîngerare în timpul sexului anal.

Cai de transmitere sexuala a infectiei HIV:

Vaginala- Daca un barbat seropozitiv are relatii sexuale fara a folosi un

prezervativ, lichidul infectat poate fi transmis în sîngele femeii printr-o ranire
usoara în interiorul corpului ei. Aceasta ranire poate fi atît de mica, încît femeia nici sa n-
o simta. Daca o femeie seropozitiva întretine o relatie sexuala fara prezervativ, HIV poate
ajunge în sîngele barbatului printr-o usoara ranire pe penis sau prin intrarea în tubul care
este în penis.

Anala- Daca doua persoane au relatii sexuale anale, riscul de infectare este
mai mare decît în timpul relatiilor sexuale vaginale. Stratul interior al anusului este mai
sensibil decit cel al vaginului si poate fi ranit mai usor în timpul relatiei sexuale.

Orala- Riscul transmiterii este mai scazut pentru aceasta cale de activitate sexuala,
însa riscul oricum exista. Sperma infectata sau secretiile vaginale pot intra în corpul
persoanei care realizeaza sexul oral, daca aceasta persoana are mici taieturi sau rani în/pe
gura.

Contactul sînge de la sînge

tranfuzii de sînge - HIV poate fi transmis prin sînge si produse de sînge obtinute

prin transfuziile de sînge.

folosirea acelorasi seringi-Folosirea instrumentelor pentru drogurile intravenoase

cu mai multe persoane îl pune pe consummator la un risc înalt, pe lînga alte boli
infectioase cum ar fi hepatita. Transmiterea HIV poate fi prin ace si seringi care sunt
contaminate cu sînge infectat. La începutul fiecarei injectari intravenoase, sîngele este
introdus în ace si seringi. Refolosirea unui ac sau a unei seringi de catre un alt
consumator de droguri are un risc înalt în transmiterea HIV, pentru ca sîngele infectat
poate fi injectat direct în circuitul sanguin al unei persoane neinfectate. Desi se considera
ca HIV moare dupa cîteva minute de la expunerea lui în aer, unele studii arata ca el poate
supravietui pentru un timp îndelungat într-o seringa folosita. Pentru a reduce riscul
infectarii, echipamentul pentru injectare trebuie sa fie sterilizat. Transmiterea poate avea
loc prin introducerea în solutia drogului a unor seringi care contin sînge contaminat, prin
refolosirea apei, dopurilor, a lingurilor sau a altor vase pentru a dizolva drogurile în apa
si de a încalzi solutiile. De asemenea, virusul se poate transmite si prin reultilizarea
tampoanelor de vata sau filtrelor de tigari folosite pentru a filtra particulele care pot bloca
acul.

accidente cu ace- mai putin de 1% din indivizi care capata rani cu acele
contaminate cu HIV devin infectati.

transplante de organe- Riscul transmiterii prin organe sau a transplantelor

de organe este foarte mic pentru ca toate donarile de organe trebuie testate pîna a
fi transplantate.

printr-un echipament dental sau chirurgical nesterilizat- riscul transmiterii

printr-un echipament dental sau chirurgical nesterilizat este foarte nesemnificativ.

sarutul îndelungat - saratul este considerat o activitate cu risc mic pentru

transmiterea HIV. Saliva din gura poate sa ajute la distrugerea HIV, iar si cantitatea
virala prezenta în saliva nu este  suficienta pentru a cauza transmiterea la un individ care
înghite saliva unei persoane seropozitive. Cu toate acestea,sarutarile prelungite au un
potential de a deteriora gura sau buzele, permitînd infectiei HIV sa treaca de la sîngele
unei persoane infectate la sîngele unei persoane neinfectate. Transmiterea este posibila,
în special, pentru persoanele care au gingii sîngerînde.

De la mama la  fat

Exista trei cai prin care copiii si fatii pot deveni infectati cu HIV:

 în uter- Infectarea poate aparea cînd fatul dobîndeste HIV prin lichidul sau sîngele
infectat de la mama (cînd nu este nascut înca).
 în timpul nasterii- copilul este într-un contact direct cu secretiile vaginale
sau sîngele infectat în canalul de nastere.
 alaptarea- HIV este prezent si în laptele matern al unei mame infectate si poate
fi transmis la copil în timpul alaptarii.

Pentru ca infectarea cu HIV sa aiba loc, sîngele infectat, sperma sau secretiile vaginale
trebuie sa intre în corpul unei persoane. Infectarea cu HIV nu va avea loc prin contact
simplu.

Caile prin care infectarea cu HIV nu este posibila sunt:

 Îmbratisare
 Dans
 Strîngere de mâna
 Contactul cu lacrimile sau transpiratia unei persoane infectate.
 Mîncarea în comun, folisirea acelorasi stergare, scaldatul în acelasi bazin cu apa
sau folosirea pisoarelor împreuna cu o persoana infectata.
 Muscaturile de insecte.
 Sarutul pe obraz cu o persoana infectata.
 Donarea de sînge.

Riscul unei persoane de a se infecta cu HIV este înalt daca:

 întretine relatii sexuale neprotejate cu mai multi parteneri.

 Are o relatie sexuala neprotejata cu o persoana infectata.
 Are o alta boala sexual transmisibila cum ar fi sifilisul, herpesul, gonoreea sau
bacteriile vaginale.
 Utilizeaza unele si aceleasi ace în timpul drogarii intravenoase.
 A primit sînge netestat.

Capitolul 6

O vindecare a bolii nu este posibilă la această dată. Izbucnirea fazei 3 și 4 precum și

evoluția bolii poate fi încetinită prin medicamente antiretrovirale, pot fi tratate infecțiile
oportuniste, bolile care o caracterizează atâta timp cât sistemul imun mai este încă activ,
distrugerea lui completă duce inevitabil la moarte. Terapia corect aplicată poate prelungi
viața celui afectat timp îndelungat.
Terapia HIV trebuie începută imediat după contactul cu virusul HI (HIV), în primele ore
de la contact. Tratamentul cu medicamente antiretrovirale nu trebuie întrerupt pentru a
evita producerea de rezistențe medicamentoase, virusul putând deveni foarte repede
rezistent la ele, motiv pentru care trebuie respectat cu strictețe orarul de terapie (un lucru
care poate produce un stres suplimentar). Nu trebuie uitat nici posibilitatea apariției de
reacții secundare produse la această terapie, toate la un loc producând un disconfort
psihic suplimentar a celui infectat.
Highly Active Antiretroviral Therapy (HAART)
este denumirea folosită pentru complexul mai multor medicamente antiretrovirale
folosite concomitent. Scopul terapiei este reducerea numărului de viruși sub limita
detectabilității și redresarea sistemului imun pentru a preveni astfel apariția acelor boli
care definesc declanșarea SIDA.
Terapia HAART constă de regulă din două medicamenete asemănătoare inhibitorilor de
transcriptază nucleozidică inversă NRTI (Nucleoside Reverse Transcriptase Inhibitor) și
un inhibitor de reverse transcriptază nenucleozidic NNRTI (Non Nucleoside Reverse
Transcriptase Inhibitor), un inhibitor de protează PI (Protease Inhibitor) sau un al treilea
analog nucleozidic. Ambele combinații medicamentoase au avantaje și dezavantaje și nu
se poate spune care din ele este de recomandat, decizia luându-se pentru fiecare caz în
parte.
Combinația 2 NRTI + 1 PI a fost studiată în timp îndelungat, concluziile efectelor
clincie trase din acest studiu reflectând un spectru larg. Dezavantajul este numărul mare
de tablete necesare pentru terapia zilnică care duce o acceptanță redusă din partea
pacientului. În plus mai există pericolul toxicității prin administrare de lungă durată.
Combinația 2 NRTI + 1 NNRTI are se pare o putere de frânare a înmulțirii virale
asemănătoare dar nu există încă rezultate din studii clinice ci doar studii de laborator.
Acceptanța din partea pacientului este mai bună pentru că NNRTI este administrat
oral doar o dată iar NRTI de două ori pe zi.
Combinația din 3 NRTI (AZT,3CT,Abacavir) este administrată cel mai ușor, presupune
cele mai puține tablete. Substanțele active se găsesc toate trei într-o singură tabletă care
se administrează de două ori pe zi. Alte combinații de NRTI nu pot fi incluse într-o
singură tabletă din cauza drepturilor de patent asupra lor. În India, Africa de
Sud, Brazilia și Kenia se produc șigenerice care conțin 2NRTI+NNRTI. Se pare că există
puține interacțiuni cu alte medicamente iar în caz de rezistență medicamentoasă mai stau
încă două clase terapeutice la dispoziție. Nu există însă studii de lungă durată cu punct
final pentru această terapie cu generice, iar efectul inhibitor al dezvoltării virale pare a fi
mai mic.
Pornirea terapiei HAART
Nu există un consens privind momentul cel mai potrivit de pornire a terapiei. Trebuie
analizat pericolul izbucnirii SIDA în raport cu riscul toxicității medicației de lungă durată
și/sau dezvoltarea de rezistență antimedicamentoasă. Descoperirea toxicității
mitocodriale a dus la reevaluarea tacticii „Hit hard and early!“ (lovește tare și timpuriu)
care a fost aplicată pe la mijlocul aniilor '90. Terapia HAART începe azi abia în
momentul în care a apărut deja o slăbire vizibilă a sistemului imunitar.
Recomandările austro-germane iau trei factori în considerare: tabloul clinic al
pacientului, valoarea CD4 și încărcarea virală.
O terapie HAART se recomandă străduitor pacienților care suferă deja de afecțiuni
definitoare SIDA ca și în cazul afecțiunilor rezultate din slăbirea sistemului imunitar dar
care nu sunt incluse în lista bolilor definitoare SIDA. Recomandarea se face și
pacienților fără simptome dar care au titru CD4 cuprins între 200-350 și celor cu un titru
CD4 între 350-500 dar cu o încărcare virală mare (peste 100.000).
Decizia momentului de începere a terapiei se ia individual, de la pacient la pacient,
luând în considerare consecințele psihice rezultate din începerea terapiei, a necesității
acceptanței ei.
Complete Curing Device (CCD)
Aceasta este o tehnologie inventată de medici militari egipteni (Ibrahim Abdel-Aty și
Ahmed Amin) cu ajutorul căreia sunt detectați și omorâți virușii din corpul uman.
Tehnologia a fost creată după 20 de ani de teste și elimină virusul primar.

Capitolul 7

Prevenirea transmiterii HIV:

 În timpul contactului sexual:

Desi nici un act sexual nu este considerat 100% sigur, sexul sigur implica gasirea
cailor intime, pentru scaderea riscului de transmitere HIV sau BST. Cea mai sigura
metoda ramîne abstinenta sexuala sau evitarea activitatii care nu expune o persoana la
lichidele corpului. Pentru sexul vaginal, anal si oral, folosirea barierelor (prezervativele
feminine si cele masculine) poate reduce considerabil riscul transmiterii HIV. Pentru
evitarea riscului în timpul sexului oral, este foarte important de a nu introduce sperma sau
lichidul vaginal în gura si de a fi sigur ca gura persoanei date nu are sîngerari de gingii,
rani sau dureri.
  Contactului  sînge de la sînge

Transfuzii de sînge- demonstreaza ca sîngele a fost testat anti HIV si alte BST care sunt
transmise prin sînge.

Utilizarea acelor în comun- niciodata nu reutilizati sau folositi în comun seringi,apa sau
alte ustensile pentru preparea drogurilor, ci folositi numai seringile primite de la o sursa
sigura (farmacii si programe de schimb special de ace). Daca sunteti nou si seringile
sterile si alte ustensile pentru injectari nu sunt la îndemîna,atunci întregul echipament
trebuie sterilizat înainte de reutilizare. Chiar si o cantitate mica de sînge pe mîini, pe
aragazuri, pe filtre sau în apa simpla, poate fi în de-ajuns pentru a infecta un alt
consmumator de droguri, daca este contactul dintre acestea si sîngele persoanei.
Curatarea seringelor nu distruge întotdeauna HIV, prin urmare, daca este posibil, trebuie
folosita o noua seringa.

Accidente cu ace- în timpul lucrului cu ace, trebuie sa fiti atenti la punerea lor
într-un loc sigur.

 De la mama la copil

Daca o mama seropozitiva primeste medicamente antiretrovirale în timpul sarcinii,

naste prin operatie cezariana si nu alapteaza copilul, atunci riscul transmiterii este foarte
scazut.

în uter - pentru a micsora riscul ca HIV sa fie transmis la fat în timpul

nasterii,mama însarcinata trebuie sa primeasca medicamentele antiretrovirale -nevirapine.

în timpul nasterii - nasterea trebuie sa fie facuta prin operatia cezariana,prevazînd

faptul ca are loc într-un mediu steril, ceea ce reduce riscul de transmitere a infectiei HIV
la copil.

alaptarea - femeile seropozitive nu trebuie sa-si alapteze copiii, pentru a

reduce riscul de transmitere HIV la copil.

Daca ne-am întepat cu o seringa abandonata si, probabil, contaminata

Cele mai expuse ramîn persoanele neavizate (mai ales copii) care, gasind seringi
abandonate, se pot întepa accidental.Riscul de transmitere este sub 1%, deci mic! Totusi
masurile de prevenire trebuie luate dupa cum urmeaza:

 se exercita presiune în jurul întepaturii pentru a exprima sînge si a îndeparta pe cît

posibil inoculul infectant;
 se dezinfecteaza abundent cu alcool etilic 70%; apa oxigenata 3%
 prezentarea la serviciul medical pentru profilaxia hepatitei virale B (vaccinare,
eventual);
 solicitarea testarii pentru punerea în evidenta a anticorpilor anti HIV imediat si la
3-6 luni de la întepare.
În toata aceasta perioada, persoanele în cauza se vor comporta ca si cum ar putea fi
infectati, pentru a nu difuza infectia (nu se doneaza sînge, organe, sperma; contactele
sexuale vor fi protejate prin utilizarea prezervativului).

Bibliografie:

1 www.sanatate.org/boli/sida.php

2 www.scritub.com/.../HIVSIDA94416218.php
3 https://ro.wikipedia.org/wiki/SIDA

4 aids.md/aids/index.php?cmd=item&id