1

Reglarea circulatiei pulmonare

Substante vasoconstrictoare eliberate in circulatie: angiotensina II care se si formeaza in

circulatia pulmonara, endotelinele, serotonina (mai ales in teritoriul venos), tromboxanul A2 si
prostaglandinele.
ADH in circulatia pulmonara are efect vasodilatator.
Alte substante vasodilatatoare: bradikinina, histamina, prostaciclina si NO. NO este un gaz cu
afinitate foarte mare pentru hemoglobina (de 200.000 de ori mai mare decat O2.
In momentul cresterii debitului circulator in vasele pulmonare, plamanul se poate adapta prin
fenomele de distensie si recrutare impiedicand hipertensiunea pulmonara. Aceste fenomene au
limite care sunt descrise de factorul de siguranta al plamanilor.

Phidrostatica capilare pulmonare = 10 mm Hg (efect profiltrant).

Pcoloidosmotica a proteinelor din plasma = 28 mm Hg (efect antifiltrant).
Phidrostatica interstitiul pulmonar = -9 mm Hg (datorata vidului pleural, forta profiltranta).
Pcoloidosmotica din interstitiul pulmonar = 10 mm Hg (forta profiltranta).
P efectiva de filtrare = P hidrostatica capilare + P hidrostatica interstitiu + P coloidosmotica interstitiu – P
coloidosmotica capilar = 10+9+10-28 = 1 mm Hg.

Lichidul care ajunge in interstitiu este foarte repede indepartat prin intermediul circulatiei
limfatice. Daca presiunea hidrostatică se măareşte brusc , factorul de siguranta are valoarea de 28
mm Hg. In conditii de crestere lenta, a presiunii din atriul stang, factorul de siguranta creste la 40 mm
Hg.
Difuzia este cea de-a 2 a etapa de transport a gazelor si reprezinta deplasarea moleculelor de
gaze respiratorii pe distante mici, transport care se datoreaza concentratiei gazului si care se face de
la presiune mare la presiune mica.

Presiunea partiala a unui gaz este dezvoltata de fractiunea gazului dizolvata liber in plasma si
nu de gazul aflat in combinatii cu diverse substante. Legea Boyle: P×V = constant.

Legea Henry: Ppartiala gaz = coeficient solubilitate x concentratia gazului. (px = α x [X])

Legea Dalton: presiunea totala a unui amestec gazos este suma presiunilor partiale a gazelor
din amestec sau: presiunea pe care o dezvolta un gaz dintr-un amestec este aceeasi pe care ar
dezvolta-o daca s-ar afla singur in incinta respectiva. Aerul atmosferic este un amestec de 79% azot,
21% oxigen. (20% O2 dezvolta 158 mm Hg).

Formula Fick:

=
√
Coeficientul de solubilitate pentru oxigen = 0.024 si pentru dioxid de carbon = 0.57
 2

Raportul α/ √ poarta numele de coeficient de difuziune si reprezinta particularizarea

fiecarui gaz. Pentru oxigen coeficientul este 1, pentru CO2 este 20.

Suprafata totala de difuzie este de 70 m2 pentru ca si membrana alveolara si capilarele au

aceeasi suprafata. Suprafata are variabiliate temporospatiala chiar la acelasi individ si in conditii de
sanantate. Se poate modifica semnificativ in stari patologice. Variabilitatea temporala tine de fazele
respiratiei: in inspir, cand creste volumul alveolar, suprafata de difuzie creste; in expir invers.
Variabilitate spatiala: exista alveole cu dimensiuni si capacitate de distensie variabile, cele care se pot
destinde mai mult au o suprafata mai mare, celelalte invers.

Distanta de difuziune: in mod normal grosimea membranei alveolocapilare variaza intre 0,2 si
0,6 microni. Timpul necesar unei molecule de oxigen sa strabata o distanta de 1 micron este de 1 ms.
Pentru a traversa un spatiu de 5 cm, aceeasi molecula de oxigen are nevoie de 13 ore. Grosimea
prezinta si ea variatie temporo-spatiala. In inspir: scade distanta de difuziune, in expir creste. In
momentul in care creste perfuzia pulmonara, distanta de difuziune scade pentru ca avem mai multe
capilare active. Distanta creste in: ingrosarea membranei alveolo-capilare.

Diferenta de presiune

In aerul atmosferic: P O2=158 mm Hg; P N2=596 mm Hg, PCO2=0,3 mm Hg si PH2O (intre 0-5
grade si 5% umiditate)=5,7 mm Hg.
In alveola, datorita umidifierii aerului inspirat, PH2O=47 mm Hg, PCO2=40 mm Hg. P O2:
100(102-104) mm Hg si PN2=573 mm Hg.
Sangele venos ce vine la plaman: PO2: 40 mm Hg si PCO2: 45-46 mm Hg. Difuziunea are loc de
la presiune partiala mare la presiune partiala mica - oxigenul trece din alveola in sange - in venele
pulmonare presiunea O2 se echilibreaza la 100 mm Hg, iar CO2 va trece din sange in alveola pentru a
fi eliminat - presiunea CO2 in sangele arterializat va fi 40 mm Hg.
Cand sangele ajunge la tesuturi, unde PO2 = 40 mm Hg si PCO2= 46 mm Hg, schimburile vor
avea loc in sens invers: oxigenul este preluat in tesuturi si dioxidul de carbon va fi eliberat.

Pentru oxigen:

creste fie crescand presiunea in alveola, fie scazand presiunea in sangele venos. Presiunea
in alveola poate creste in hiperventilatie (maximul este de 149 mm Hg) sau daca se respira oxigen
100% sau oxigen hiperbar. Scade continutul de O2 in sangele venos in consumul tisular, in efortul
fizic.

scade atunci cand scade presiunea partiala in alveola. Are loc in hipoventilatia localizata
sau generalizata sau cand se respira intr-o atmosfera saraca in oxigen (altitudine – factor limitativ
pentru adaptarea la altitudine).

mediu pentru O2 este de 11 mm Hg (pe toata lungimea capilarului).

Capacitatea de difuziune a unui gaz = cantitatea de gaz care difuzeaza in fiecare minut pentru o
diferenta de presiune partiala de 1 mm Hg. Aceasta capacitatea de difuzie pentru oxigen este de 21
ml/min/mm Hg (in repaus).
 3

Difuzia neta a oxigenului ( mediu x capacitatea de difuzie) va fi 230 ml/min. In efortul fizic,
capacitatea de difuziune creste la 65 ml/min/mm Hg. Aceasta crestere este determinata de cresterea
volumului curent (hiperventilatie); cresterea suprafetei de difuziune, scaderea distantei si de
scaderea timpului de circulatie. ( creste, debitul cardiac creste de 5-6 ori).

Pentru CO2 capacitatea de difuziune este de 1 ml/min/mm Hg. In repaus se produc 200 ml
CO2/min.

Difuziunea limitata de capacitatea de difuzie: CO este un gaz cu afinitate de 200 de ori mai
mare pentru hemoglobina decat oxigenul. La o persoana sanatoasa si nefumatoare, concentratia
acestui gaz in sange este 0. Daca se administreaza pentru perioada scurta un amestec gazos cu 0,1%
concentratie CO, acesta va difuza rapid din alveole in plasma. De aici este preluat la fel de repede de
hematie si se fixeaza pe hemoglobina. Oricat de mare sau oricat de mic ar fi debitul circulator, in
conditiile de respiratie data (timp scurt, concentratie mica CO) nu exista timp pentru ca presiunea
plasmatica a CO sa se echilibreze cu cea alveolara => difuziunea gazului este limitata de proprietatile
de difuzie ale membranei.

Difziunea limitata de perfuziea pulmonară: pentru a demonstra influenta perfuziei

pulmonare asupra difuziunii gazelor se foloseste respiratia pe termen scurt intr-un amestec gazos cu
0,01% conc N2O. Oxidul nitros are afinitate 0 pentru hemoglobina. Ca urmare, difuzia din alveola in
plasma determina echilibrarea foarte rapida a presiunii partiale intre alveola si plasma. Indiferent de
grosimea membranei de difuziune, gazul se va echilibra. Cu cat debitul circulator va fi mai mare, cu
atat echilibrul se atinge mai tarziu. Cu cat debitul circulator va fi mai mic, cu atat echilibrul se atinge
mai repede.

In mod normal, oxigenul si dioxidul de carbon se comporta ca oxidul nitros = se comporta ca

niste gaze a caror difuziune este limitata de perfuzie. Respiratia la altitudine, in mediu hipobar sau cu
continut scazut de oxigen, in aceste momente pentru oxigen scade, iar aceasta scadere face ca
difuziunea sa devina factor limitativ pentru preluarea de oxigen.

Membrana de difuzie (0,2-0,6 microni) este formata din:

 strat subtire de lichid cu surfactant, epiteliu alveolar (pneumocite de tip II)

 membrana bazala a alveolei
 spatiu interstitial foarte subtire
 membrana bazala a capilarului
 endoteliu capilar – pentru trecerea gazului din alveola in plasma
 membrana hematiei.
 4

Transportul gazelor in sange se face fie sub forma dizolvata fizic fie in diverse combinatii.
Pentru O2: parametrii ce ne ajuta in aprecierea capacitatii de oxigenare tisulara:

 puterea oxiforica a hemoglobinei. In conditii ideale este de 1,39 ml O2/ g Hb, dar in
realitate, din cauza unei cantitati de Hb nefunctionale – metHb – cantitatea este de
1,34 ml O2/ g Hb);
 capacitatea de oxigenare a hemoglobinei = reprezinta cantitatea de oxigen
transportata in 100 ml de sange in fiecare minut, 100 ml de sange transporta 20 ml de
O2
 saturatia in oxigen a hemoglobinei reprezinta procentul de oxihemoglobina fata de
hemoglobina totala
 diferenta arterio-venoasa de oxigen = diferenta intre oxihemoglobina in sangele
arterial si oxihemoglobina din sangele venos (in sangele arterial 20 ml O2/dl in sangele
venos 15 ml O2/dl - DAV=5 ml O2;
 coeficientul de extractie tisulara = procentul de oxigen extras din sangele arterial =
diferenta arteriovenoasa in raport cu oxihemoglobina - gradul de extractie este
5/20=25%.

Cianoza este un semn clinic care inseamna coloratia in albastru a mucoaselor si tegumentelor.
Acest semn apare in conditiile care cantitatea de hemoglobina redusa depaseste 5 g/dl.

Bolile cianogene pot fi te tip central (bloc alveolocapilar, hipoventilatie masiva sau boli
congenitale cardiace cu sunt masiv dreapta-stanga) sau de tip periferic atunci cand viteza de
circulatie scade, timpul de circulatie creste, ceea ce inseamna ca tesuturile au la dispozitie timp mai
lung sa preia oxigen (desatureaza mai lung hemoglobina).

Cantitatea de oxigen existenta in organism la un moment dat este de 2 l: 1 l in circulatia

sistemica si restul aflat in mod special pe mioglobina.

Cantitatea dizolvata fizica in plasma este mica, de 0,3 ml O2/dl.

Oxigenul este transportat legat labil de hemoglobina.

In relatie cu transportul gazelor, Hb se poate afla sub 2 forme: hemoglobina tensionata (forma
T) si hemoglobina relaxata (forma R).
In cazul hemoglobinei tensionate intre inelele tetrapirolice exista punti de hidrogen, fierul este
scos din planul hemului si are legaturi puternice cu histidina. Exista legaturi intre lanturile globinice si
intre lanturile β se fixeaza o molecula de 2,3 DPG. In prezenta presiunii mari de oxigen, treptat,
interactiunea dintre lanturile globinice slabeste, puntile saline se rup, 2,3-DPG este indepartat si in
molecula intra pe rand 4 molecule de oxigen. Relatia dintre presiunea partiala de oxigen si saturatia
in oxigen a hemoglobinei nu are aspect liniar, ci are forma unui S italic. O relatie intre presiunea
partiala de oxigen si saturatia in oxigen a hemoglobinei este data de parametrul numit p50 =
presiunea partiala a oxigenului la care 50% din hemoglobina este saturata (valoare normală 26 mm
Hg pentru hemglobina adultă).
 5

Hb are capacitatea de a-si modifica comportamentul fata de oxigen in raport cu tipul de Hb,
varsta, activitatea metabolica locala si cu metabolismul intraeritrocitar. Daca p50 creste, Hb are
nevoie de presiune partiala mai mare a oxigenului pentru saturaţie - toata curba se deplaseaza catre
dreapta. Presiunea partiala a oxigenului din tesuturi intersecteaza noua curba de oxigenare pe un
punct care corespunde unui procent de extractie tisulara mai mare = valoarea crescuta a lui p50
deplaseaza curba la dreapta si aceasta deplasare descrie o hemoglobina care capteaza mai greu
oxigenul, dar care il cedeaza mai usor la tesuturi.

Scaderea valorii p50 Hb se satureaza mai usor şi curba se deplaseaza catre stanga. Presiunea
partiala a oxigenului tisular intersecteaza noua curba intr-un punct ce corespunde unui coeficient de
extractie scazut. P50 scazut deplaseaza curba de asociere/disociere catre stanga si aceasta deplasare
arata ca Hb este avida de oxigen, dar il cedeaza cu dificultate.

Diferentele de Hb: Hb fetala prezinta 2 lanturi gama care modifica interrelatia cu 2,3DPG care
se fixeaza mai greu pe molecula. Deci Hb fetala are p50 mai scazut, curba este deplasata catre
stanga. Hemoglobina materna are un p50 mai mare (30 mm Hg), Hb da mai usor oxigen.

In functie de metabolismul local si intraeritrocitar: deplasarea la dreapta si la stanga depind de:

concentratia ionilor de hidrogen, concentratia CO2, de temperatura locala si de cantitatea de 2,3
DPG.

Cand creste concentratia ionilor de hidrogen (pH scazut, acidoza) sau cand creste presiunea
partiala a CO2 sau cand creste temperatura locala sau cand creste 2,3 DPG, curba se deplaseaza la
dreapta (Hb cedeaza mai usor oxigenul). Scaderea concentratiei ionilor de hidrogen (cresterea pH)
sau scaderea presiunii partiale a Co2 sau scaderea temperaturii locale sau scaderea cantitatii de 2,3
DPG deplaseaza curba la stanga.

Relatia hemoglobina – oxigen – ioni de hidrogen este cunoscuta sub denumirea de fenomen
BOHR. Explicatia interrelatiei dintre cele 3 elemente: hidrogenul stabilizeaza forma tensionata
(cresterea concentratiei de hidrogen favorizeaza expulzia oxigenului si deplasarea curbei spre
dreapta).

Relatia Hemoglobina – oxigen – dioxid de carbon are 2 explicatii:

Fenomenul BOHR-like: CO2+H2O->H2CO3->H+HCO3. Protonii formati - fenomen BOHR.
Fenomenul Haldane: interrelatia dintre dioxidul de carbon si lanturile globinice ale Hb. CO2 are
capacitatea de a se fixa pe gruparile amino, obtinandu-se carbamatii de Hb. Exista 2 tipuri de
carbamati: carbamatii alfa sunt compatibili cu prezenta simultana in molecula si a oxigenului;
CO2 legat de lanturile beta intra in interiorul moleculei, scotand oxigenul cu deplasarea curbei
catre dreapta.
Hb- CO2-Hidrogen: fenomenul anti-BOHR. Acest fenomen reprezinta competitia dintre CO2 si
hidrogen pentru molecula de Hb. Cand un tesut este foarte activ metabolic si produce acizi labili in
cantitate mare, CO2 forteaza Hb sa ramana in stare relaxata si atunci Hb isi pierde capacitatea de a
capta hidrogenul, adica isi pierde capacitatea de tampon antiacid

Temperatura: variatiile de temperatura modifica conformatia lanturilor globinice: la

temperatura crescuta se cedeaza oxigenul; la temperatura scazuta curba se deplaseaza la stanga.
 6

2,3 DPG stabilizeaza forma tensionata si provine din metabolismul (glicoliza anaeroba)
intraeritrocitar: din acidul 1,3 DPG sub actiunea unei mutaze se formeaza 2,3 DPG care la randul lui
sub actiunea unei fosfataze formeaza acid 3 fosfogliceric. Activitatea enzimatica intraeritrocitara
scade cu varsta eritrocitului. O hematie imbatranita va avea cantitate mica de 2,3 DPG. Curba
oxihemoglobinei se deplaseaza catre stanga .

Cantitatea de 2,3 DPG depinde si de pH intracelular. Astfel, alcaloza stimuleaza mutaza si

inhiba fosfataza in timp ce acidoza are efect invers de inhibare a mutazei si de stimulare a fosfatazei.
Aceste efecte tin in mod special de formele acute de acidoza si alcaloza de tip respirator.

Transportul CO2 de la tesuturi la plaman este imposibil in lipsa hematiei, formele de transport
pentru acest gaz sunt: dizolvat fizic in plasma sau in diverse combinatii.

Fenomenul de membrana HAMBURGER

La capatul arterial al capilarului: PO2: 100 mm Hg si PCO2: 40 mm Hg; hematia are HbO2.
In tesut: P O2: 40 mm Hg si P CO2: 46 mm Hg.
CO2 este de 20 de ori mai difuzibil decat O2, deplasandu-se rapid dinspre tesut spre sange (de
la presiune mare la presiune mica). 8% din cantitatea totala ramane in plasma. Din acestia, 5% se vor
dizolva fizic, 3% din CO2 se combina cu proteinele plasmatice formand carbamati plasmatici.
92% din CO2 difuzat din tesut intra in eritrocit. Din acesti 92%, 10% se fixează pe molecula de
hemoglobina ; 82% reactioneaza cu apa, reactie rapida la nivelul eritrocitului unde exista o enzima:
anhidraza carbonica care catalizeaza aceasta reactie si duce la formare de H2CO3 care disociaza in ioni
de H si ioni HCO3. Ionul de H se duce pe molecula de hemoglobina formand punti si expulzand
oxigenul care se indreapta catre tesut. Ionul HCO3 se acumuleaza, depasind cu mult concentratia
extracelulara. Ca urmare, transportorul Cl/HCO3 va scoate ionul bicarbonic din celula si in schimbul
HCO3 va intra Cl in hematie. Cl provine din NaCl disociat in plasma. Deoarece Cl dezvolta proprietati
osmotic active, el va trage dupa sine si cantitatea osmotic echivalenta de apa. Astfel, volumul
hematiei creste -> hematocritul se va mari. Ht venos este mai mare si mai acid decat cel arterial.
Formele de transport ale CO2 de la tesuturi la plaman sunt: dizolvat fizic in plasma, carbamati
plasmatici, carbamati de Hb si forma majoritara cantitativ: HCO3 plasmatic. Geneza HCO3 este
intraeritrocitara.
Fenomenul Hamburger inversat are loc in plamani. In plasma, Pp CO2=46 mm Hg. Hemoglobina
este in stare tensionata. In prezenta oxigenului cu presiune partiala mre, incep sa se rupa rapid
puntile de hidrogen. Ionii de H ies din molecula de Hb si sunt inlocuiti de O2. Cresterea concentratiei
de H liberi permite refacerea H2CO3 din H si HCO3, acidul carbonic se desface in H2O si CO2. Dioxidul
de carbon difuzeaza din eritrocit in plasma, din plasma in alveola si, pe masura ce se consuma HCO3
intraeritrocitar, este inlocuit de cel din plasma, pentru ca schimbatorul va functiona in sens invers
(scoate Cl, introduce HCO3). Se mentine acest ciclu de reactii pana se elimina CO2 adus de la tesuturi.