Motorul Otto

Nikolaus August Otto s-a născut în anul 1832

      În 1867, împreună cu inginerul Eugen Langen (1833-1895),
Otto a construit un motor termic cu ardere internă, cu piston în
patru timpi, care folosea combustibil gazos.
   În anul 1878, Nikolaus Otto, a pus la punct un motor în 4 timpi
alimentat cu combustibil lichid (benzină) cu un randament de
22%. O contribuţie însemnată la perfecţionarea motorului cu
ardere internă, cu aprindere prin scânteie electrică, au adus-o
inventatorii germani Karl Benz şi Gottlieb Daimler, care au
realizat primele automobile acţionate cu astfel de motoare.

 
Componentele Motorului Otto
Cilindrul- Reprezintă componenta în care culisează pistonul.
Motorul descris aici are un singur cilindru, dar majoritatea
motoarelor au mai mulţi cilindrii (4, 6 sau 8). Motoarele, dacă
au mai mulţi cilindrii, pot fi: în linie, în V sau opuşi orizontal
(boxer)

În funcţie de configuraţie, diferă nivelul vibraţii şi zgomot,

costul de fabricare şi caracteristicile ce le fac mai potrivite sau
nu pentru anumite tipuri de autovehicule.
 
Pistonul- Este o piesă din mecanismul bielă-manivelă,
confecţionat din aliaj de aluminiu, turnat, având formă
cilindrică, care culisează în cilindru.
 
Segmenţii- Sunt inele elastice, montate pe piston în canale
executate pe suprafaţa cilindrică exterioară a pistonului, care
au următoarele roluri:
a) de a proteja ceilalţi segmenţi în momentul
   

exploziei (segment de foc)

b) de etanşare a jocului dintre cilindru şi piston
   

c) de ungere şi radere (raclare) a uleiului depus pe

   

peretele interior a cilindrului.

 
Bujia- Piesă componentă a unui motor cu aprindere prin
scânteie care serveşte la aprinderea amestecului carburant în
cilindru prin producerea unei scântei electrice între doi
electrozi la un moment bine stabilit.
Supape- Au rolul de a deschide şi închide orificiile prin care se
realizează admisia combustibilului în cilindru şi evacuare
gazelor arse. Supele execută o mişcare de translaţie, fiind
comandate de camele de pe axul cu came.

Camera de ardere- Reprezintă locul unde are loc compresia şi

arderea amestecului de aer cu combustibil. Camera de ardere
îşi schimbă volumul odată cu mişcarea pistonului. Capacitatea
camerei de ardere oferă de obicei o idee asupra puterii
motorului.
 
Biela- Este de forma unei tije sau a unei bare. Face legătura
dintre piston şi arborele cotit. Ea este legată articulat la ambele
capete de piston şi respectiv braţul arborelui cotit, astfel încât,
împreună cu arborele cotit, transformă mişcarea alternativă de
translaţie a pistonului în mişcarea de rotaţie a arborelui cotit.
Arborele cotit- El este cel care, împreună cu biela, transformă
mişcarea de translaţie care vine de la piston, într-o mişcare
circulară.

Timpi de funcționare 
   Timpii de funcţionare ai unui motor cu ardere internă şi
aprindere prin scânteie sunt:
1- Absorbţia
   

2- Compresia
   

3- Aprinderea
   

4- Evacuarea
   

Timpul 1- Absorbţia
În timpul 1 se deschide supapa de admisie, iar în timp ce
pistonul se deplasează înspre punctul mort inferior, în
cilindru este absorbit amestecul de vapori de benzină şi
aer (realizat în carburator) datorită depresiunii formate.

Timpul 2- Compresia
După ce pistonul a ajuns în punctul mort inferior, supapa
de admisie se închide. Supapa de evacuare este şi ea
închisă. În deplasarea pistonului înspre punctul mort
superior, acesta comprimă amestecul din cilindru până la
o rată de 9:1.
La sfârşitul compresiei, când pistonul a ajuns la punctul
mort superior şi ambele supape sunt închise, se produce
o scânteie electrică între electrozii bujiei. Scânteia
aprinde amestecul carburant care începe să ardă
progresiv. Temperatura rezultată este de circa 2000°C şi
presiunea de aproximativ 25 atm. Gazele produc o forţă
mare de apăsare asupra pistonului împingâdu-l spre
punctul mort inferior. Pe măsură ce pistonul coboară,
gazele se destind - are loc detenta. Acum este singurul
moment când se produce lucru mecanic.
 Timpul 3-Aprinderea
La sfârşitul compresiei, când pistonul a ajuns la punctul mort
superior şi ambele supape sunt închise, se produce o scânteie
electrică între electrozii bujiei. Scânteia aprinde amestecul
carburant care începe să ardă progresiv. Temperatura rezultată
este de circa 2000°C şi presiunea de aproximativ 25 atm. Gazele
produc o forţă mare de apăsare asupra pistonului împingâdu-l
spre punctul mort inferior. Pe măsură ce pistonul coboară,
gazele se destind - are loc detenta. Acum este singurul moment
când se produce lucru mecanic.  

Timpul 4- Evacuarea
Supapa de admisie este închisă, iar cea de evacuare este
deschisă, permiţând gazelor arse din cilindru să fie împinse
afară din cilindru de pistonul care se deplasează de la punctul
mort inferior spre punctul mort superior.

Diferenţele dintre motoarele Diesel şi Otto

 
 Motorul Otto aspiră un amestec de benzină şi aer, îl
       

comprimă şi îl aprinde cu o scânteie electrică.

Motorul Diesel aspiră aer, îl comprimă şi apoi este injectată
motorina care se aprinde.
 Motorul Otto foloseşte o rată de compresie ce variază între
       

8:1 şi 12:1.
Motorul Diesel foloseşte o rată de compresie mult mai
mare şi anume 14:1 până la 25:1.
 Motorul Otto foloseşte un carburator unde este amestecată
       

benzina cu aerul, sau o pompă de injecţie (carburantul nu

este injectat direct în cilindru).
Motorul Diesel foloseşte injecţie directă, în care
combustibilul este injectat direct în cilindru.