Sunteți pe pagina 1din 3

Alimentele bogate în colesterol NU cresc riscul de

ateroame sau boli cardiovasculare – dr.


Mencinicopschi
√ Articol documentat

Una din cele mai greșite convingeri în materie de alimentație este aceea că colesterolul
din alimente crește riscul de boli cardiovasculare.

Foarte mulți oameni au auzit și cred că dacă mănâncă alimente bogate în colesterol pot
face ateroscleroză. Profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi spune că acesta este un
mit, o interpretare eronată.

Alimentele bogate in colesterol NU cresc riscul de ateroame – dr. Mencinicopschi: Freepik –


www.freepik.com

Fără colesterol nu mai putea trăi mai mult de 3 ore


Puțini dintre noi știm cât de important este colesterolul pentru sănătatea noastră. În lipsa
acestor lipoproteine din corp, nu am putea supraviețui mai mult de 3 ore.

40% din membrana celulelor corpului nostru este formată din colesterol. Acesta
protejează totodată nervii.

Mai mult decât atât, scăderea colesterolului sub anumite valori poate cauza probleme
grave de sănătate, precum depresie sau infertilitate.
Alimentele bogate în colesterol sunt necesare pentru producția de bilă și digerarea
grăsimilor, producția de hormoni steroizi șia hormoni sexuali.

Colesterolul alimentar este convertit în corp în vitamina D3, un element important pentru
oase și o stare mentală bună.

Colesterolul alimentar nu crește riscul de boli coronariene


Ateroamele, acele depuneri de colesterol în pereții arteriali care cresc riscul de boli
coronariene nu sunt cauzate de colesterolul alimentar.

La baza lor stă un proces inflamator. Mai exact, este vorba despre oxidarea colesterolului,
care apare din cauza acțiunii radicalilor liberi din sânge.

Oxidarea lipoproteinelor sangvine se datorează mai multor factori care țin de stilul de
viață: dieta nesănătoasă, sedentarismul, fumatul, consumul excesiv de alcool, stresul
crescut.

Colesterolul oxidat nu mai este recunoscut de către sistemul imunitar ca fiind o


componentă proprie a organismului, și începe să le atace, ducându-le în endoteliul
arterial (țesutul care tapițează vasele de sânge).

Citește și – Rețetă pentru scăderea colesterolului din sânge

Depunerile care formează ateromul nu sunt colesterol pur, ci sunt formate din minerale,
colesterol și macrofage moarte, susține profesorul Mencinicopschi.

Colesterolul pur nu are caracteristicile necesare pentru a putea circula prin fluxul
sanguin. El nu este solubil în apă sau în sânge.

Potrivit unei recenzii publicate recent (2018) în jurnalul „Nutrients”, studiile extensive
realizate până în prezent nu prezintă dovezi care să indice faptul că colesterolul alimentar
este implicat în apariția bolilor cardiovasculare.

Din acest motiv, autoritățile medicale nu mai recomandă restricționa colesterolul


alimentar la 300 mg pe zi.

Există o relație interesantă între colesterolul alimentar și colesterolul din corp.

Atunci când reducem aportul de colesterol din alimente, corpul începe să producă mai
mult colesterol. Când mâncăm multe alimente bogate în colesterol, corpul produce mai
puțin colesterol.

Iată, așadar, de ce colesterolul alimentar nu produce un impact semnificativ asupra


nivelului de colesterol din sânge.

Există totuși anumite persoane la care colesterolul alimentar mărește concentrația de


colesterol din sânge. Aceste persoane au o predispoziție genetică în acest sens. Însă
chiar și în cazul lor, colesterolul alimentar nu crește riscul de boli de inimă.
Citește și – Fasolea scade colesterolul, previne obezitatea și prelungește viața – dr.
Mencinicopschi

Grăsimile saturate din alimentele bogate în colesterol pot duce la


boli cardiovasculare

Cu toate acestea, majoritatea alimentelor bogate în colesterol (untul, carnea roșie,


brânzeturile) conțin multe grăsimi saturate, care pot crește riscul de boli cardiovasculare.

Doar ouăle și creveții sunt o excepție, deoarece au o concentrație mică de acizi grași
saturați. Conțin în schimb proteine de calitate, vitamine și minerale.

Cercetătorii de la Harvard au arătat în studii pe un număr de peste 80.000 de asistente


medicale că un ou pe zi nu crește riscul de boli cardiovasculare. Cu toate acestea,
persoanele care au deja boli de inimă sau diabet trebuie să consume ouă cu moderație.

Persoanele care au un nivel crescut de colesterol ar trebui să includă în dietă mai multe
alimente bogate în fibre, precum leguminoase și ovăz.

Citește și – O porție de ovăz pe zi poate ajuta la reglarea colesterolului

Cele mai sănătoase grăsimi alimentare sunt cele care provin din avocado, ulei de măsline
și nuci.

Surse articol:

1. Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, Paradoxul colesterolului alimentar, Crezi că știi să trăiești?
Alimentația și Longevitatea, Editura Dharana, București, 2019, pp. 146-148
2. Kayla McDonell, Atli ArnarsonBSc, Why Dietary Cholesterol Does Not Matter (For Most People),
Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/dietary-cholesterol-does-not-matter
3. Centers for Disease Control and Prevention, Cholesterol Myths and Facts:
https://www.cdc.gov/features/cholesterol-myths-facts/index.html
4. Ghada A. Soliman, Dietary Cholesterol and the Lack of Evidence in Cardiovascular Disease,
Nutrients. 2018 Jun; 10(6): 780: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6024687/
5. Harvard T.H. Chan, Cholesterol: https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/what-should-you-
eat/fats-and-cholesterol/cholesterol/

S-ar putea să vă placă și