Sunteți pe pagina 1din 4

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E nr. ____
din 2021
Chișinău

Cu privire la aprobarea candidaților la postul de judecător


la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
------------------------------------------------------------

În conformitate cu Recomandarea nr. 1429/1999 a Adunării Parlamentare


a Consiliului Europei şi în baza propunerilor Comisiei pentru selectarea
candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor
Omului, Guvernul HOTĂRĂȘTE:

1. Se aprobă următorii candidați la postul de judecător la Curtea


Europeană a Drepturilor Omului:
1) Scobioală Diana;
2) Grosu Vladimir;
3) Eșanu Nicolae.

2. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va prezenta lista


candidaților menționați la punctul 1 pentru consultare Panelului consultativ de
experți privind candidații pentru alegeri în calitate de judecători la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului.

3. În urma exprimării opiniei Panelului consultativ de experți privind


candidații pentru alegeri în calitate de judecători la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene va
remite lista candidaților Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru
audieri și alegere finală prin vot la postul de judecător la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului.
2

4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial


al Republicii Moldova.

Prim-ministru interimar AURELIU CIOCOI

Contrasemnează:

Ministrul justiţiei Fadei Nagacevschi


NOTĂ INFORMATIVĂ
la proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea candidaților la
postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
1. Denumirea autorului şi, după caz, a participanților la elaborarea proiectului
Proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea candidaților la postul de
judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este elaborat de Ministerul
Justiției.
2. Condițiile ce au impus elaborarea proiectului de act normativ şi
finalitățile urmărite
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 850/2020 cu privire la instituirea
Comisiei pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea
Europeană a Drepturilor Omului și aprobarea Regulamentului privind modul de
organizare și desfășurare a concursului național pentru desemnarea candidaților
pentru suplinirea postului de judecător la Curtea Europeană Drepturilor Omului
din partea Republicii Moldova (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.
319-328, art. 1006) s-a desfășurat concursul pentru selectarea celor 3 candidaturi la
postul de judecător la CtEDO.
Astfel, la 27 ianuarie 2021, a avut loc cea de-a doua etapă a Concursului
național pentru desemnarea candidaților pentru suplinirea postului de judecător la
Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea Republicii Moldova.
Prin urmare, în urma desfășurării concursului Comisia pentru selectarea
candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în
continuare – Comisia) înaintează Guvernului în termen de trei zile de la adoptare,
potrivit pct. 34 din Hotărârea Guvernului nr. 850/2020, primii trei candidații care
au acumulat cel mai mare punctaj.
3. Principalele prevederi ale proiectului şi evidențierea elementelor noi
Prevederile proiectului stabilesc aprobarea celor 3 candidați pe care i-a
înaintat Comisia Guvernului: Diana Scobioală, Vladimir Grosu și Nicolae Eșanu.
Potrivit pct. 36 din Hotărârea Guvernului nr. 850/2020 în termen de cel mult
două săptămâni, Guvernul aprobă lista celor trei candidați sau o restituie Comisiei.
În cazul în care s-au respectat cerințelor menționate la pct. 17 din Hotărârea
Guvernului nr. 850/2020 Guvernul aprobă cei trei candidați.
După aprobare, Guvernul transmite lista pentru consultare Panelului
consultativ de experți privind candidații pentru alegeri în calitate de judecători la
CtEDO. La solicitarea Panelului nominalizat, înregistrările audio și video de la
etapa interviului sunt prezentate adițional. În urma exprimării opiniei Panelului
menționat, Guvernul remite lista candidaților Adunării Parlamentare a Consiliului
Europei pentru desfășurarea interviurilor în Comitetul Adunării Parlamentare a
Consiliului Europei privind alegerile judecătorilor la CtEDO și alegerea
candidatului final la postul de judecător la CtEDO în sesiunea plenară a Adunării
Parlamentare a Consiliului Europei.
4. Fundamentarea economică-financiară
Implementarea proiectului nu presupune cheltuieli financiare suplimentare din
bugetul de stat.
5. Modul de încorporare a actului în cadrul normativ în vigoare
Ulterior aprobării proiectului Hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea
candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu va
fi necesară modificarea altor acte normative.
6. Avizarea şi consultarea publică a proiectului
În scopul respectării prevederilor Legii nr. 239/2008 privind transparenţa în
procesul decizional, proiectul este plasat pe pagina web oficială a Ministerului
Justiţiei www.justice.gov.md, compartimentul Transparenţa decizională,
directoriul Proiecte de acte normative remise spre Guvern. Hotărârea Comisiei
pentru selectarea candidaților la postul de judecător la Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, precum și punctajul mediu total obținut de către fiecare
candidat pot fi vizualizate, la fel, pe pagina web oficială a Ministerului Justiţiei.

Ministru Fadei NAGACEVSCHI

S-ar putea să vă placă și