Cinci temeri ale celui chemat

Cel care este chemat trece de obicei prin una sau

alta dintre cele cinci emoţii, sau prin toate odată. Biblia, în
această privinţă, este plină de situaţii tragicomice sau, dacă
vreţi, nostime, deşi sublime. Omul, surprins de acest «vino,
urmează-mă» încearcă să se sustragă acestei chemări prin
aceste subterfugii neîndemânatice:

 „Nu sunt liber/ă”, deja mi-am stabilit programul meu,

sunt supraocupat, nu mai este loc de altceva în viaţa
mea. Cuvântul lui Dumnezeu nu ţine seama de
imposibil: ea trece peste orice altă datorie. Ar fi dificil
să ne imaginăm pe Maria răspunzând în acest mod
arhanghelului Gabriel: „Îmi pare rău, dragă arhanghele,
dar sunt deja atât de ocupată cu Iosif… Însă vei găsi cu
siguranţă o tânără care să fie liberă şi care va fi mai
fericită de propunerea ta…”

 „Nu sunt capabil/ă”. Da, unii pun în prim plan

neputinţa, sub aparenţa umilinţei care ascunde cu
greutate voinţa slabă sau panica. Este cazul lui Moise în
faţa rugului aprins. Trimis de Iahve să meargă la faraon
pentru a-l determina să lase pe Israel să plece, şi, deci,
să se lipsească de o mână de lucru străină şi preţioasă,
ieftină, se zbate cu toate forţele pentru a se eschiva de la
o asemenea misiune. Ia pe rând toate argumentele pe
care le cunoaşte: „Cine sunt eu pentru a merge la
faraon? (Ex 3,11). Acelaşi lucru se petrece şi cu
Ieremia. „nu sunt demn”. Cu această scuză omul speră
ca să poată pune prindă pe Dumnezeu în arcanele
umilinţei. Obiecţia pare insurmontabilă.

1
 Cristos nu se teme de slăbiciunea ta din moment
ce o recunoşti. Îţi spune, precum lui Paul: „Harul
meu îţi este de ajuns. Puterea mea se manifestă prin
slăbiciune.” (2Cor 12,9). Spune deci împreună cu
apostolul:
„Mă laud bucuros în slăbiciunile mele pentru ca să
locuiască în mine puterea lui Cristos, căci când sunt slab,
atunci sunt puternic”.

 „Nu văd spre ce mă va conduce aceasta”. Aici omul

trece imediat la atac: dificultăţile sunt din partea lui
Dumnezeu, ale cărui propuneri sunt lipsite de cea mai
elementară precizie. Vreau să cred, da, însă apoi? Va
trebui pentru aceasta ca să ajung în stadiul de
vagabondaj? Avram, lăsând Caldea, nu a cerut lui Iahve
un ghid pentru a recunoaşte izvoarele de apă dulce
dintre oraşele din Ur şi stejarul din Mambre. Iar Maria
nu a cerut îngerului Gabriel un prospect complet ca
mama a lui Dumnezeu, pentru a şti ce să facă în cazul
unei fugi în Egipt. Într-un magnific capitol asupra
credinţei în Biblie, scrisoarea către Evrei(11,8) se
spune: „Avram plecă fără a şti unde merge”.

 „Nu am suficiente garanţii umane”. Aici este necesar

să ne gândim la Petru în timp ce mergea pe apă (Mt 14,
22-36). Aminteşte-ţi scena: decizia cea mai motivată
comportă întotdeauna un risc. Este necesar să renunţăm
la garanţiile noastre umane pentru a merge în credinţă,
pentru a ne baza pe Acela care nu dezamăgeşte
niciodată, şi nu pe noi. De multe ori ne împiedicăm în
încrederea pe care noi o punem în noi, în oameni, în
diverse situaţii şi uităm că Dumnezeu are un cuvânt
important de spus în viaţa noastră. Şi de obicei atunci

2
 când îl lăsăm pe El să acţioneze, intervenţia Sa survine
şi în acele situaţii pe care noi le considerăm, datorită
slabei credinţe, imposibile.

 „Mi-e teamă de eşec”. Înţeleg... Nu toţi pot fi

imprudenţi; psihologic vorbind, ar fi nesănătos ca un
om să prefere eşecul. A-l urma pe Cristos conduce către
cruce: Cristos ne ia pe neaşteptate, este imprevizibil. (In
14, 29). Important este să nu ne iluzionăm asupra
suferinţei care ne aşteaptă. Este apoi şi ispita de a „ se
ruşina de Evanghelie”. (Rm 1,16) pentru a nu ne pierde
stima. În această privinţă Isus are cuvinte dure: „Cine se
va ruşina de Fiul Omului şi Fiul Omului se va
ruşina de el când va veni în gloria sa.”(Lc 9,26 ). Mai
întâi de toate să nu ne imaginăm o situaţie extrem de
dură precum martiriul: gândeşte-te la ocaziile în care,
înaintea prietenilor, eşti ispitit să te „dezumfli”, adică să
ascunzi faptul că eşti creştin, că gândeşti creştin asupra
unei situaţii noi din actualitate, de teama a ceea ce vor
spune alţii despre tine. În această privinţa gândeşte-te
că nu vei avea niciodată un duşman mai rău decât pe
tine însuţi.
Dumnezeu e într-adevăr imprevizibil, însă ştim
un lucru sigur: în iubirea sa care ştie ce este bine pentru
noi, ne va conduce acolo unde inima noastră va regăsi pacea,
bucuria, lumina.

3
 Când aud o voce diferită

De la un timp Doamne, simt o voce stranie

înlăuntrul meu…
Este o voce uşoară care uneori dispare
Şi apoi se întoarce puternic şi insistent.
Este o voce care mă cheamă
Să îmi dedic viaţa în mod complet ţie
Ce este, oare, Doamne, o fantezie?
Un vis? O dorinţă de aventură?
Doamne…dar dacă ar fi voinţa ta
Asupra vieţii mele? Eu nu o ştiu,
Nu înţeleg bine.
Şi cer ajutorul tău. În ultimul timp
Am întâlnit persoane extraordinare
Preoţi generoşi şi inteligenţi,
Surori simpatice şi vioaie,
Bărbaţi şi femei care au lăsat totul
Pentru a merge să ducă mai departe Evanghelia.
În ţări îndepărtate, pentru a-i asista pe cei săraci
Pentru a se dedica celor
Pe care nimeni nu îi vrea aproape.
Doamne, trebuie să fie frumoasă o astfel de
viaţă!
Dar dacă m-ai fi chemat şi pe mine ca şi pe ei?
Ar fi minunat, Doamne…
Dar oare aş fi capabil?
Eu nu sunt excepţional.
Îmi place viaţa comodă
Îmi place să mă distrez, sunt adesea egoist…
Dar Doamne simt această voce pe care nu vreau
să o sufoc.

4
 Vreau să o leagăn în inima mea ca şi cum ar fi o
privire de iubire de-a Ta.
Dacă eşti tu acela care îmi vorbeşti, eu nu vreau
să îmi închid urechile. Dar te rog,
Doamne,
Dacă tu eşti acela care îmi vorbeşti, fă-mă să
simt mai clar vocea ta, vorbeşte mai tare!
Şi dacă nu este doar un vis, Doamne, dă-mi
curajul şi forţa să spun: da

Rugăciunea unui tânăr nesigur

Tu mă chemi, dar mie mi-e frică să spun

„da”.
Tu mă vrei, dar eu vreau sa fug.
Tu îmi ceri să intri în viaţa mea,
Dar eu refuz.
Aceasta pentru că nu văd clar ceea ce Tu
aştepţi de la mine.
Tu aştepţi o dăruire completă
Eu, uneori, spun da, dar apoi mă
regândesc şi ezit
Considerând că este prea mult ceea ce
trebuie să abandonez. Sunt nesigur….
Doamne, dă-mi forţa de a nu te refuza.

5
 Totul
(Michel Quoist)

În această seară, Doamne, mi-e teamă.

Mi-e teamă pentru că Evanghelia Ta este
înspăimântătoare.
Este uşor să o aud proclamată, dar e dificil să o
trăiesc.
Mi-e teamă să nu greşesc, Doamne,
Mi-e teamă să nu fiu satisfăcut cu mica mea
viaţă discretă,
Mi-e teamă de ceea ce dau, ce îmi ascunde ceea
ce nu dau.
Mi-e teamă, Doamne, pentru că în jurul meu
sunt oameni săraci
Puţini instruiţi, puţin evoluaţi,
Mai puţin aşezaţi, mai puţin încălziţi,
Mai puţin plătiţi, mai puţin hrăniţi,
Mai puţin mângâiaţi, mai puţin iubiţi.
Mi-e teamă, Doamne,
Pentru că nu fac suficient pentru ei.
Nu fac totul pentru ei.
Ar trebui să dau totul
Până la îndepărtarea oricărei suferinţe,
a oricărei mizerii, al oricărui păcat al lumii.
Atunci, Doamne, este nevoie ca eu să dau totul.
Tot timpul meu
Ar trebui să îmi dau viaţa
Totuşi, nu e adevărat, Doamne,
Eu exagerez, e nevoie să fim raţionali…

Fiul meu, nu este decât aceeaşi poruncă pentru toţi:

6
„Să iubeşti din toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toate
forţele tale”.