CADRUL CONCEPTUAL AL AUDITULUI – NOŢIUNI DEFINITORII.

CARACTERISTICI ŞI ROLUL ACESTUIA ÎN CONDUCEREA

ACTIVITĂŢILOR

Conținutul fundamental al auditului

Auditul reprezintă opinia unui specialist autorizat de o anume organizație
profesională,cu privire la starea economică generală a unei companii,firme sau
autorități instituționale așa cum este redată ea în sintezele contabile, în conturi,
bilanțuri și fluxurile de trezorerie; ca,la rândul lor acestea redau o imagine fidelă
a realității situate pe o anume scară a performanței comparativ cu piața, cu
realizările de vârf și rezultatele așteptate de posesorii capitalului/patrimoniului -
iar toate acestea sunt consemnate într-un raport întocmit sub responsabilitatea
auditorului.
Dar acesta este un audit punctual asupra situației economico-financiare
generale a unei entități persoane juridice, de regulă mari corporații, neținând seama de
faptul că mai sunt și alte entități precum firme, societăți și mai ales instituțiile și
domeniul public ,în general ,dar și ca chiar domeniul corporativ mai este interesat și
de alte studii și analize precum piața, personalul, consumurile, inventica și multe alte
domenii.
Viața ne-a învățat că atunci când cineva sau ceva este „bun” sau „foarte bun”
întotdeauna comparația se face cu un etalon de excepție, cu o aspirație tehnică și
profesională, cu o speranță de mai bine spre care tindem cu toții și atunci nu suntem
interesați să ocolim nici un alt aspect ce acroșează, direct sau colateral, societatea.
Poate încă destul de limitat,dar cel puțin acesta este domeniul de la care se
poate îndrăzni definirea auditului. Se înțelege deci că auditul este o măsură a
performanței ,fapt pentru care,prin audit, în general, se înțelege examinarea
profesională a unei informații în vederea exprimării unei opinii responsabile și
independente prin raportarea la un criteriu (standard, normă) de calitate. Dar
obiectivul oricărui tip de audit îl mai constituie și asigurarea calității și corectitudinii
informațiilor concomitent cu îmbunătățirea utilizării acestora spre a obține maximum
de performanțe.
Deci,elementele principale care definesc auditul se referă,în consecință, la:
  examinarea unei informații care trebuie să fie exclusiv o examinare
profesională;
 scopul examinării unei informații este acela de a exprima o opinie asupra
acesteia;
 opinia exprimată asupra unei informații trebuie să fie responsabilă și
independentă, ceea ce presupune că persoana care face această examinare
are anumite responsabilități pentru activitatea sa și trebuie să fie o
persoană independentă;
 examinarea trebuie să se facă nu oricum ci după anumite reguli dinainte
stabilite, cuprinse într-un standard sau normă legală sau profesională
care constituie criteriu de calitate.
Auditul a fost cunoscut la începuturile secolului al XVIII-lea, fără a fi
precizată data exactă sau localizarea geografică într-un stat; auditul era ordonat de
regi, împăraţi, biserică şi stat cu un singur obiectiv: cel de pedepsire a hoţilor pentru
fraudă şi prevenirea unor astfel de fapte cu scopul de a proteja patrimoniul propriu al
acelei entităţi. Auditorii erau numiţi din rândul preoţilor şi primau calităţile morale ale
acestora.
Frământata istorie a sec. al XVIII-lea până la jumătatea sec. al XIX-lea a
produs schimbări şi în rândul ordonatorilor de audit. Statele, tribunalele jurisdicţionale
şi acţionarii au luat locul vechilor clase sociale, iar auditorii erau preferaţi din
categoria celor mai buni contabili.
Sfârşitul secolului al XIX-lea conturează relaţia între auditaţi şi auditori aleşi
din rândul profesioniştilor contabili sau jurişti. Obiectivul lor: atestarea realităţii
situaţiilor financiare, cu scopul de a evita erorile şi frauda.
Primele patru decenii ale secolului XX, auditul este realizat de profesionişti
specializaţi în audit alături de contabili. Lucrările erau comandate de stat şi de
acţionari.
În perioada anilor 1940-1970 auditului era realizat de profesionişti de audit şi
contabilitate, iar obiectivele cunosc o formă elevată de atestare a sincerităţii şi
regularităţii situaţiilor financiare. În această perioadă, datorită dezvoltării profesiei
contabile şi a influenţelor asupra cadrului contabil conceptual, anglosaxonii dezvoltă
activitatea de audit pe continentul european.
Două decenii mai târziu (1970-1990), obiectivele auditului sunt orientate spre
atestarea controlului intern, respectarea cadrului conceptual contabil (postulate,
principii şi reguli de evaluare) şi a normelor de audit. Cei care ordonau auditul sunt
statele, terţii, acţionarii, băncile,întreprinderile s.a., iar auditorii sunt tot profesionişti
de contabilitate şi consiliere, organizate ca profesii liberale, independente, societăţi de
expertiză şi audit.
Astăzi, fenomenele social economice sunt complexe şi nu mai pot fi analizate
multilateral pentru a clarifica anumite aspecte decât cu concursul specialiştilor de
înaltă probitate morală şi profesională. Faptele analizate, operaţiunile şi documentele
aveau ca scop formularea unor opinii care atestau imaginea fidelă a conturilor,
calitatea controlului intern, respectarea normelor şi protecţia contra fraudelor
naţionale şi internaţionale. Auditorii, ca specialişti cu o pregătire teoretică superioară,
cu o autoritate şi competenţă, sunt denumiţi experţi. Îşi face apariţia activitatea de
expertiză, care reuneşte profesionişti cu cunoştinţe teoretice şi practice care, în urma
contractelor primite de la terţi, cercetează situaţiile financiare.
Din datele prezentate mai sus se observa in mod clar trei etape fundamentale
in evolutia auditului.
De la aparitie pana in 1850:
- auditul se caracterizeaza prin aceea ca obiectivele principale le-au
constituit: protejarea patrimoniului impotriva hotilor, reprimarea
fraudelor si eliminarea erorilor.
De la 1850 la 1940:
- auditul a avut ca obiectiv si atestarea fiabilitatii, sinceritatii si regularitatii
situatiilor financiare. in aceasta etapa s-a dezvoltat profesia contabila si
cadrul contabil conceptual si s-a accentuat executarea auditului de catre
profesionisti in contabilitate si audit. O influenta deosebita asupra dezvoltarii
auditului a avut-o evolutia economica si sociala care a determinat beneficiari
(state, actionari, banci) sa comande lucrari de audit pentru examinarea
riguroasa a situatiilor si rapoartelor emise de diverse entitati economice.
De la 1940 pana in prezent: are loc o extindere a obiectivelor si tipurilor de
audit.
Apar obiective noi, cum ar fi: atestarea controlului intern; respectarea cadrului
conceptual contabil (postulate, principii si reguli de evaluare); conformitatea cu
reglementarile legale in vigoare.
 Oricum, cel mai important element care nu trebuie uitat se referă la faptul că
expresia audit a apărut, pentru prima dată, în limba latină și apoi în franceză, și
înseamnă, (tradus ex-abrupto), ascultarea conturilor; deci, auditul a fost încă de la
început financiar, adică efectuat pe baza situațiilor financiare, acolo unde se află
conturile contabile ,dar apoi s-a extins pretutindeni unde a fost nevoie de prezența lui,
inclusiv prin combinare cu analiza, controlul, studii comparate,etc.
În concluzie, înainte de toate a fost auditul financiar, apoi au mai apărut
diverse alte semnificații, cu oarecare puncte de legatura comune, pentru ca, în cele din
urmă, să se simtă nevoia formularii unei definitii generice a acestuia. Tocmai de aceea
nu putem trece prea ușor peste auditul financiar mai ales ca acesta a rămas forma
coordonatoare, de referință, după regulile căruia se aliniază toate formele de audit (așa
cum vom vedea mai departe, chiar și în țara noastră normele generale de audit sunt
elaborate de Camera Auditorilor Financiari din Romania și sunt criterii de referință
pentru orice activitate de audit).
Definirea conceptului de audit
Auditul reprezinta procesul desfasurat de persoane fizice sau juridice
legal abilitate, numite auditori, prin care se analizeaza si evalueaza, in mod
profesional, informatii legate de o anumita entitate, utilizand tehnici si procedee
specifice, in scopul obtinerii de dovezi, numite probe de audit, pe baza carora
auditorii emit intr-un document, numit raport de audit si o opinie responsabila si
independenta, prin apelarea la criterii de evaluare care rezulta din
reglementarile legale sau din buna practica recunoscuta unanim in domeniul in
care isi desfasoara activitatea entitatea auditata.
Definitia de mai sus impune cateva precizari, si anume:
- procesul de audit, numit si misiune de audit, se deruleaza pe baza unor
standarde nationale sau internationale;
- auditorii sunt persoane care dobandesc aceasta calitate in conditiile strict
reglementate de legislatia in vigoare;
- entitatea auditata poate fi: o unitate patrimoniala (societate comerciala,regie
autonoma etc.), guvernul in ansamblu, ministere sau dupa caz departamente
ministeriale, programe, actiuni, tranzactii, operatiuni;
- analiza informatiilor in misiunea de audit se face pe baza unor procedee si
tehnici unanim recunoscute in domeniu, care furnizeaza auditorului probe de
audit, pe baza carora el isi fundamenteaza opinia;
- evaluarea si interpretarea rezultatelor obtinute se efectueaza in conditiile
existentei si luarii in consideratie a unor criterii de evaluare care au la baza
referinte contabile identificate (norme contabile nationale sau internationale sau
referinte con¬tabile recunoscute unanim in domeniu) sau principiile sanatoase
de management, respectiv buna practica manageriala recunoscuta de specialistii
in domeniu.

Tipuri fundamentale de audit

Pe baza momentului in care se efectueaza auditul se face distinctie intre
auditul preventiv si auditul ulterior.
Auditul preventiv se defineste ca o examinare a operatiunilor administrative
sau financiare anterior desfasurarii lor efective, avand avantajul de a putea
preveni prejudiciul inainte ca acesta sa apara. Totusi, el are dezavantajul de a
genera un volum de munca excesiv, precum si faptul ca responsabilitatea
stabilita pe baza dreptului public nu este clar definita.
Auditul ulterior se defineste ca o examinare a operatiunilor administrative
sau financiare dupa desfasurarea lor. El poate duce la recuperarea pagubelor si
poate preveni repetarea erorilor prin stabilirea responsabilitatilor celor vinovati.
Auditul preventiv si auditul ulterior reprezinta apanajul exclusiv al unor
institutii supreme de audit si sunt reglementate in mod expres prin legile proprii
de organizare si functionare.

Din punct de vedere al obiectivului si ariei de aplicabilitate a auditului exista:

- auditul conformitatii;
- auditul de atestare financiara;
- auditul performantei.
a) Auditul conformitatii sau legalitatii, cuprinde atestarea responsabilitatii
financiare a entitatilor, presupunand examinarea si evaluarea inregistrarilor
financiare si exprimarea opiniilor asupra situatiilor financiare si consta in:
- atestarea responsabilitatii financiare a administratiei guvernamentale in
ansamblu;
- auditul sistemelor si tranzactiilor financiare, cuprinzand evaluarea
conformitatii cu statutele si reglementarile in vigoare;
 - auditul controlului intern si al functiilor acestuia;
- auditul onestitatii si al caracterului adecvat in legatura cu deciziile
administrative luate in cadrul entitatii auditate.
b) Auditul financiar. De multa vreme, auditorilor din sec¬torul public li se cere
sa-si exprime opinia asupra rapoartelor financiare ale guvernului. De asemenea,
in sectorul privat, un auditor independent poate furniza, prin rapoarte de audit,
credibilitate asupra situatiilor financiare, atestand sau nu daca declaratiile
financiare prezinta corect situatia financiara si tranzactiile entitatii. In practica,
de cele mai multe ori, auditurile de conformitate si de atestare financiara se
deruleaza concomitent si se numesc audituri de regularitate sau audituri
legislative. Unele Institutii Internationale de Audit folosesc pentru auditul
conformi¬tatii si auditul de atestare financiara termenul de audituri financiare.
c) Auditul performantei, trebuie specificat ca nu exista o definitie general
acceptata. Auditul performantei consta in economicitate, eficienta si eficacitate si
acopera: activitati economice si administrative urmarind principii si practici de
management; eficienta utilizarii resurselor umane, financiare, inclusiv
exa¬minarea sistemelor de informare asupra indicatorilor de performanta si
proce¬durile urmate de entitatile auditate; eficienta si performanta in legatura
cu atingerea obiectivelor entitatii auditate, precum si impactul afectiv al
activita¬tilor comparativ cu impactul dorit.
Cei "3E" sunt definiti, astfel:
- economicitatea presupune ca un obiectiv dat sa fie atins prin
mini¬mizarea costurilor (intrarilor), dar cu conditia respectarii calitatii;
- eficienta reprezinta raportul dintre costuri (intrari) si rezultate (iesiri);
- eficacitatea presupune maximizarea rezultatelor (iesirilor) comparativ cu
intentiile si obiectivele propuse.

In functie de modul de organizare a activitatii de audit se definesc tipurile de

audit - intern si extern.