VIN AMERICANII!

CONSIDERENTE POLITICO-MILITARE PRIVIND

DESFĂȘURAREA FORȚELOR SUA PE FLANCUL DE EST AL NATO

Statele Unite ale Americii deschid un nou capitol în istoria Alianței Nord-Atlantice
și anunță o reconfigurare majoră a strategiei lor în Europa, prin decizia de a transfera o
parte semnificativă din dispozitivul militar american de pe acest continent spre flancul de
Est. Așa-numitul “dividend al păcii” care a urmat sfârșitului Războiului Rece, în 1991,
manifestat prin reducerea masivă a prezenței militare americane în Europa, pe fondul
detensionării relației cu Moscova, s-a dovedit inadecvat, după ocuparea Crimeei de către
Rusia și implicarea acesteia în războiul din Ucraina, în 2014. La acestea s-au adăugat o
suită de gesturi provocatoare și alte manifestări de agresivitate, concomitent cu începutul
modernizării susținute și restructurării radicale a capacităților de luptă ale armatei ruse.
Deși Federația Rusia nu reprezintă o amenințare de talia fostei URSS, ea nu este nici pe
departe neglijabilă. În aceste condiții, pentru administrația Trump și pentru Pentagon,
concluzia logică a fost transferarea centrului de greutate al dispozitivului militar american
din Germania spre Est, ca urmare a extinderii NATO spre acest punct cardinal, în scopul
protejării statelor membre de pe flancul cel mai expus față de pericolul potențial
reprezentat de Rusia. Statele Unite au început negocierile bilaterale, în urma cărora a
rezultat acordul cu Polonia, unde armata americană va avea o prezență masivă, și discuțiile
cu România și Bulgaria, în vederea desfășurării unor forțe terestre americane în zona
Mării Negre. Această desfășurare, venită pe fondul neînțelegerilor dintre Statele Unite și
Germania, a provocat numeroase reacții de nemulțumire și protest pe ambele maluri ale
Atlanticului, precum și vii controverse în rândul experților militari. Materialul de față își
propune să argumenteze în favoarea deciziei de transferare a pivotului dispozitivului
militar american spre Est ca fiind cea mai bună opțiune atât din punct de vedere politico-
strategic cât și din perspectiva logicii operaționale.

La 15 iunie 2020, președintele Donald Trump și-a anunța decizia de a reduce la 25.000
numărul soldaților americani staționați în Germania, confirmând, astfel, rapoartele apărute în
mass-media cu 10 zile înainte. Liderul de la Casa Albă a acuzat Berlinul că nu respectă ținta de
cheltuieli pentru apărare a Alianței Nord-Atlantice și că nu a tratat corect Statele Unite ale
Americii în schimburile comerciale.
"Ne reducem prezența pentru că nu își plătesc facturile... Este foarte simplu, sunt
culpabili", a declarat liderul de la Casa Albă.
În 2014, membrii NATO conveniseră să ajungă la valoarea de referință de 2% din PIB
pentru apărare, până în 2024. Președintele Donald Trump s-a înfuriat când a fost anunțat că
Germania a cheltuit în anul 2019 doar 1,36% din PIB pentru apărare, iar cancelarul Angela
Merkel a declarat că țara sa nu va atinge ținta de 2% până la începutul anilor 2030. Din cele 30
de state membre ale Alianței Nord-Atlantice, doar 9 îndeplinesc această condiție.
Anunțul Casei Albe a provocat nemulțumire la Berlin, în timp ce conducerea NATO a
atras atenția, prin vocea secretarului său general, Jens Stoltenberg, că „desi este vorba de un
acord bilateral între Germania şi SUA, problema este importantă pentru Alianţă”. Nu au lipsit
nici acuzațiile potrivit cărora reducerea trupelor americane ar fi un cadou făcut de președintele
Trump pentru Rusia.
 În 29 iulie, secretarul american al Apărării, Mark Esper, a anunțat repoziționarea a 11.900
dintre cei 36.000 de militari americani din Germania, concomitent cu începutul unei desfășurări
prin rotație a unor efective militare în zone de importanță strategică de pe flancul estic al Alianței
Nord-Atlantice.
În plus, sediul Comandamentului Forțelor Americane din Europa (USEUCOM) și al
uneia dintre structurile subordonate acestuia, Comandamentul pentru Operații Speciale din
Europa (SOCEUR), vor fi relocate de la Stuttgart, din Germania, la Mons, în Belgia, unde se află
Comandamentul NATO pentru Operații Speciale.
Esper a precizat că masiva redislocare prin care vor fi repatriați 6.400 de militari
americani, iar alți 5.600 vor fi transferați în Italia și Belgia, va costa Pentagonul mai multe
miliarde de dolari. Șeful Pentagonului a mai spus că transferul trupelor poate începe în câteva
săptămâni, dar că este este posibil ca acesta să dureze ani întregi.
"Merită menționat faptul că în cei 71 de ani de istorie a NATO, mărimea, compoziția și
dispoziția forțelor americane din Europa s-au schimbat de multe ori...Cum am intrat într-o nouă
eră a concurenței între marile puteri, ne aflăm acum într-un alt moment de cotitură din istoria
NATO. Sunt încrezător că Alianța va fi cu atât mai bine pregătită și mai puternică pentru
aceasta”, a spus Esper la o conferință de presă susținută la Pentagon.
„Aceste schimbări vor viza principiile de bază în sensul consolidării capacităților Statelor
Unite și ale Alianței Nord-Atlantice de descurajare a Rusiei, a consolidării NATO, oferirii de
garanții aliaților și îmbunătățirii flexibilității strategice a Statelor Unite “, a adăugat Esper.
Secretarul Apărării a declarat presei că Statele Unite rămân angajate în apărarea
Germaniei și a NATO, întrucât 24.000 de militari vor rămâne acolo, dar alte forțe vor fi
deplasate mai spre est către regiunile Mării Negre și ale Mării Baltice. Statele Unite vor fi în
continuare prezente pentru a contribui la protejarea est-europenilor de o Rusie din nou în
acensiune și mai agresivă. Unele dintre trupele care vor pleca pe celălalt mal al Atlanticului vor
reveni ulterior în Europa prin rotație, a adăugat Esper. Germania și Baza Forțelor Aeriene de la
Ramstein au reprezentat un hub important pentru trupele americane care pleacă și se întorc, din
Orientul Mijlociu și Africa.
Potrivit “Stars and Stripes”, Regimentul 2 Cavalerie, având un efectiv de 4.500 de
militari, se va întoarce în Statele Unite. Comandamentul Forțelor Americane din Africa
(AFRICOM) și componenta pentru operații speciale din cadrul acestuia (SOCAFRICA), aflate în
prezent la Stuttgart, vor fi transferate în Belgia, într-o localitate al cărei nume urmează să fie
ales. Urmează să fie decis locul unde va fi transferat Batalionul 1 din cadrul Grupului 10 Forțe
Speciale, care staționează la Panzer Kaserne, în Böblingen-Sindelfingen, de asemenea, în
apropiere de Stuttgart. Două batalioane de infanterie aflate în Germania urmează să plece în
Italia. Însă cea mai importantă și care a stârnit cele mai multe polemici este decizia de
redislocare permanentă a unor trupe americane în Polonia, unde acestea au servit până acum prin
rotație.
Senatorul Jim Inhofe, președintele republican al Comisiei senatoriale pentru Forțele
Armate, susține această mișcare, recunoscând, în același timp, că „planificarea va dura luni, iar
execuția va dura ani”. El a fost informat pe această temă săptămâna trecută și a declarat că „noul
concept privind pentru dispozitivul militar americane din Europa” este solid. Cu toate acestea,
mișcarea planificată este criticată de membri ai Congresului din ambele partide.
Între timp, Peter Beyer, coordonatorul Consiliului pentru Cooperare Transatlantică din
cadrul Ministerului Federal al Afacerilor Externe de la Berlin a numit decizia de a transfera
trupele din Germania „absolut inacceptabilă” și a spus că guvernul său nu a fost informat în
prealabil cu privire la această decizie.
„Cred că Germania este cea mai bogată țară din Europa...Germania poate și ar trebui să
plătească mai mult pentru apărarea sa. Poate și trebuie să îndeplinească standardul de 2% și chiar
îl poate depăși”, a spus Esper.

Polonia, un aliat ambițios

Invitată în 1997 să se alăture Alianței Nord-Atlantice, în cadrul primului val de extindere

spre Europa Centrală și de Est, Polonia a devenit, doi ani mai târziu, alături de Cehia și Ungaria,
membru cu drepturi depline.
Polonia s-a dovedit a fi, încă de la început, “un aliat de nădejde în Europa Centrală și
unul dinre cei mai puternici parteneri ai Statelor Unite pe continent și un activ susținător al
relației de securitate transatlanice”, nota un document al Departamentului de Stat american.
Polonia se numără printre statele membre NATO care alocă 2% din produsul național brut
apărării și s-a angajat ca, până în 2030, să mărească această contribuție la 2,5%. Mai mult, 20%
din bugetul apărării vor fi alocate modernizării armatei poloneze.
Creșterea ponderii Poloniei ca membru foarte activ al Alianței se reflectă și în numărul
structurilor militare NATO aflate pe teritoriul său: Corpul Multinațional de Nord-Est și Forța de
Ripostă Rapidă a NATO, activată la 1 septembrie 2015, ca urmare a deciziei Consiliului
Atlanticului de la Nord, precum și grupul de luptă multinațional postat în zona coridorului
Suwałki, care desparte enclava Kaliningrad de Belarus.
La 1 aprilie 2014, la scurt timp după anexarea Crimeei și masarea trupelor Federației
Ruse la frontiera de est a Ucrainei, miniștrii de externe ai țărilor membre NATO s-au reunit la
Bruxelles pentru a analiza cererea Poloniei și a țărilor baltice de desfășurare a unor efective
militare ale Alianței în regiune. Cel mai vocal a fost șeful diplomației poloneze de atunci, Radal
Sikorsky, care a cerut trimiterea a două brigăzi blindate, cu un efectiv total de 10.000 de militari,
în țara sa. Cererea Varșoviei privind staționarea unor forțe permanente la frontiera cu Rusia a
fost întâmpinată cu reticențe și prudență de aliați. Statele Unite au promis trimiterea a încă 600
de militari la baza aeriană Mihail Kogălniceanu și a unei nave de luptă în Marea Neagră, în timp
ce Marea Britanie s-a oferit să trimită avioane de luptă Eurofighter Typhoon pentru a participa la
exercițiile aeriene NATO din Polonia și pentru serviciul de poliție aeriană în statele baltice. În
schimb, alte țări, precum Germania și Olanda au exclus orice suplimentare a efectivelor existente
atunci în țările situate pe flancul estic al Alianței.
"Nu, nu avem nevoie de trupe NATO la frontiera cu Rusia," a declarat ministrul olandez
de Externe, Frans Timmermans, ca răspuns la cererea poloneză.
Aliații se temeau că desfășurarea unor forțe militare în Polonia va duce la agravarea
tensiunilor dintre NATO și Rusia și va pune serios în discuție Actul Fondator NATO-Rusia,
încheiat la Paris la 27 mai 1997. Prin acest document, statele NATO se obligau să nu desfășoare
forțe în statele care se vor alătura Alianței, situate în apropierea frontierelor Rusiei.
În urma actelor de agresiune la adresa Ucrainei, miniștrii de externe aliați au decis, la 1
aprilie 2014, suspendarea întregii cooperări civile și militare dintre NATO și Rusia. Această
poziție a fost reconfirmată la summit-urile din Țara Galilor (din 3-4 septembrie 2014), Varșovia
(8-9 iulie 2016) și la Bruxelles (11-12 iulie 2018). De asemenea, oficialii NATO au convenit, la
Varșovia, să adapteze postura Alianței de la reasigurare la descurajare.
 La 3 iunie 2014, președintele american Barack Obama a lansat Inițiativa de Reasigurare
Europeană (European Reassurance Initiative), pentru care s-a alocat un milliard de dolari, prin
care SUA urmau să își reafirme angajamentul în materie de securitate colectivă față de aliații
europeni, în urma intervenției militare ruse în Ucraina. Această sumă a fost ridicată la 3,4
miliarde de dolari în 2017, la care președintele Donald Trump a adăugat încă 1,4 miliarde.
Inițiativa s-a concretizat prin Operațiunea Atlantic Resolve.
Drept urmare, SUA au început să își sporească prezența militară pe flancul de Est al
Alianței, prin desfășurarea de efective ale forțelor terestre, navale și aeriene și prin organizarea
de exerciții multinaționale în 17 țări, printre care Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,
România și Ungaria. Aceste exerciții au fost coordonate de un element de comandă înaintat al
Diviziei 1 cavalerie din cadrul US Army, care staționa la Poznań, în Polonia. Drept urmare, US
Army a început să trimită, prin rotație, unități menite să participe la exerciții comune în vederea
perfecționării pregătirii, îmbunătățirii interoperabilității și capacității de colaborare între aliați
prin exercițiile multinaționale. Ciclul de rotație al acestor unități era de 9 luni, iar, începând cu
ianuarie 2017, a fost inclusă și o brigadă blindată.
În pofida succesului evident pe care l-a înregistrat ca instrument credibil de descurajare
strategică, prezența prin rotație a brigăzilor blindate US Army cu un efectiv de până la 4.500 de
soldați, Polonia a ridicat ștacheta. În cursul vizitei efectuate în SUA în septembrie 2018,
președintele polonez Andrzej Duda i-a cerut lui Trump instalarea unei baze militare permanente
americane pe teritoriul său. Mai mult, liderul de la Varșovia a solicitat ca această desfășurare să
fie nu doar de nivelul unei brigăzi, ci a unei divizii blindate. Cu alte cuvinte, Polonia cere
instalarea unei mari unități formate din cel puțin trei brigăzi, cu un efectiv de circa 17.500 de
oameni, dotată cu circa 260 de tancuri, 450 de vehicule blindate de luptă ale infanteriei, 108
piese de artilerie și aproape 100 de elicoptere de luptă, alaturi de alte câteva mii de vehicule de
sprijin și sprijin de luptă. Mai mult, Polonia s-a oferit să contribuie cu până la 2 miliarde de
dolari pentru construirea acestei baze, care ar urma să poarte numele de Fort Trump. Deși
propunerea poloneză a fost primită cu simpatie și promisiuni, Casa Albă și Pentagonul au evitat,
pentru moment, să ofere un răspuns concret. Oferta poloneză a fost reiterată în 15 iunie 2020, cu
prilejul vizitei efectuate în Statele Unite de președintele Andrzej Duda.
De data aceasta, răpunsul oferit de Casa Albă și de Pentagon a fost unul pozitiv, mai ales
că dorința polonezilor venea în întâmpinarea planurilor administrației și conducerii militare
americane de a reconfigure dispozitivul militar al SUA în Europa, prin transferul unor forțe
semnificative pe flancul de est al Alianței.
În 3 august, Statele Unite și Polonia au încheiat negocierile cu privire la Enhanced
Defense Cooperation Agreement (EDCA) - Acordul de Cooperare pentru Apărare Îmbunătățit -
menit să aprofundeze cooperarea în materie de securitate existentă între cele două țări și să
consolideze parteneriatul defensiv de lungă durată. EDCA reflectă viziunea prezentată în
declarațiile comune semnate de președinții Donald J. Trump și Andrzej Duda în 2019 și asigură,
potrivit comunicatului oferit de cele două părți, cadrul legal necesar, infrastructura și împărțirea
echitabilă a sarcinilor esențiale pentru aprofundarea cooperării în domeniul apărării.
EDCA va permite o creștere a prezenței militare a SUA prin rotație pe teritoriul polonez
prin venirea a aproximativ 1.000 de militarii și crearea unor structuri de comandă și de
infrastructură menite să susțină operațiile acestor unități.
Pe lângă schimbările recent anunțate privind postura strategică a forțelor desfășurate în
Europa, EDCA va spori descurajarea împotriva Rusiei, va consolida NATO şi va asigura
securitatea aliaților, în timp ce prezența americană în Polonia, pe flancul estic al NATO, va
îmbunătăți flexibilitatea strategică și operațională a Alianței.

Corpul V Armată revine în Europa

Una dintre redislocările care urmează să aibă loc în curând este cea a statului major al
Corpului V Armată (V Corps), care staționează în prezent la Fort Knox, în statul Kentucky.
În februarie, conducerea US Army și-a anunțat intenția de a reactiva V Corps, urmând ca
acesta să devină operațional în luna septembrie și să fie subordonat Comandamentului Forțelor
SUA din Europa (USEUCOM). La 29 iulie, Pentagonul a anunțat că elementul înaintat al statului
major al V Corps va fi transferat în Polonia. Statul major al corpului nou creat urmează să își
exercite autoritatea asupra unităților armatei care vor efectua, prin rotație, serviciul militar în
Polonia și în țările baltice. În 5 august, șeful statului major al US Army, generalul James
McConville, l-a avansat pe comandantul Corpului V, John Kolasheski, care este de origine
poloneză, la gradul de general-locotenent (3 stele), în cadrul unei ceremonii desfășurate la
Cracovia. Actul cu valoare simbolică de a numi un comandant de origine poloneză în fruntea V
Corps, al cărui cartier general va fi stabilit la Poznań, este menit să demonstreze că Statele Unite
rămân alături aliatului lor loial, Polonia, pe care sunt decise să îl apere. Data transferului definitiv
în Polonia este anul 2021.
General-locotenent Christopher Cavoli asistând la ceremonia organizată la 4 august, la Cracovia, în cursul căreia
șeful Statului Major al U.S. Army, generalul James C. McConville și generalul-locotenent John Kolasheski
desfășoară drapelul corpului V Armată.
(Sursa: https://www.army.mil/article/238051/v_corps_flag_unfurled_commanding_general_promoted)

Alături de elementul înaintat al Corpului V Armată, va mai fi adus un element înaintat de

comandament de divizie. La Drawsko Pomorskie va fi instalat un centru de instruire militară în
comun pentru armata poloneză și militarii americani.
Wrocław-Strachowice a fost desemnat ca spațiu pentru îmbarcarea și debarcarea trupelor
angajate în mișcarea de rotație în Polonia.
În Łask va staţiona o escadrilă US Air Force, care va opera drone MQ-9, iar Powidz va
găzdui comandamentul unei brigăzi de aviație de luptă și un batalion de sprijin logistic de luptă.
Tot la Powidz va fi stabilită și o facilitate pentru forțe speciale, în timp ce o a doua se va afla la
Lubliniec. Efectivul suplimentar necesar încadrării acestor structuri se va ridica la aproximativ
1000 de militari, ce vor servi, asemenea colegilor lor din brigada blindată, prin rotație.
Brigada blindată, care are un efectiv de aproximativ 4500 de militari, va staționa la
Żagań/Świętoszów.
O scurtă incursiune în istoria V Corps și a structurii forțelor terestre americane, dislocate
în Europa după încheierea celui de-al doilea Război Mondial, ar putea arunca o oarecare lumină
asupra planurilor pe termen lung ale Pentagonului pe bătrânul continent.
Creat în 1918, V Corps a luptat în timpul celui de-al doilea Război Mondial în Europa,
jucând un rol important în înfrângerea forțelor Germaniei naziste. După încheierea conflagrației,
răcirea relațiilor dintre aliații occidentali și URSS, care ocupase, sub pretextul eliberării de
nazism, jumătatea de Est a Europei, a făcut necesară prezența militară masivă americană în
vederea apărării părții occidentale a continentului.
În 1947, a fost creat USEUCOM, al cărui comandant – de regulă un general cu 4 stele - a
îndeplinit, după crearea NATO în 1949, și funcția de comandant suprem al forțelor Alianței din
Europa. Componenta terestră a acestui comandament, Armata 7 SUA/US Army Europe
(USAREUR), avea în fruntea sa tot un general cu 4 stele cu două corpuri în subordine: V Corps
și VII Corps. În 1992, odată cu destrămarea URSS și încheierea Războiului Rece, SUA au socotit
că a venit timpul să culeagă roadele păcii și să își reducă atât forțele armate, cât și cheltuielile
alocate acestora. Drept urmare, VII Corps a fost dezactivat. Efectivele USAREUR au continuat
să fie reduse, iar la 12 iunie 2013 a fost dezactivat și V Corps. Totodată, ca urmare a faptului că,
prin aceste reduceri succesive, USAREUR ajunsese la un efectiv modest în comparație cu cel din
perioada Războiului Rece, conducerea Pentagonului a decis că rangul de general cu 4 stele
pentru comandantul acesteia nu se mai justifică. În consecință, începând cu 25 martie 2011,
rangul comandanților USAREUR a coborât cu o treaptă, în fruntea forțelor terestre americane
din Europa fiind numiți numai ofițeri care aveau gradul de general-locotenent.
General-locotenent Christopher G. Cavoli, comandantul USAREUR (sursa: https://dod.defense.gov/News/Special-
Reports/Videos/?videoid=689394)

Tot general cu 3 stele este și actualul comandant al USAREUR, Christopher G. Cavoli.

Pe 1 iulie, propunerea privind avansarea sa la gradul de general cu 4 stele a fost trimisă, potrivit
procedurii, Senatului. În prezent, SUA au 44 de generali și amirali cu 4 stele. Toți acești ofițeri
au fost numiți recent în funcțiile pe care le ocupă și nu se prefigurează, prin urmare, nicio
înlocuire. De asemenea, niciunul din acești 44 de înalți responsabili militari nu a comis vreo
eroare sau abatere care ar justifica înlocuirea. O ipoteză inedită, dar plauzibilă, este cea potrivit
căreia după avansare, generalul Cavoli își va păstra funcția actuală. Asta ar însemna că, după
“degradarea” suferită pe 25 martie 2011, USAREUR va reveni la rangul de comandament de 4
stele, pe care l-a avut anterior acestei date. Aici trebuie precizat că decizia reducerii rangului
USAREUR a precedat ridicarea rangului componentei terestre a unui alt comandament
important, cel al forțelor americane din zona Asia-Pacific, în anul 2013, de la cel de
comandament de 3 stele, la cel de 4 stele. Această mișcare a constituit elementul principal al așa-
numitului “pivot asiatic” al strategiei de politică externă a administrației Obama, care a operat
schimbarea centrului de greutate dinspre zona euro-atlantică spre Asia-Pacific, ca urmare a
consolidării Chinei și a transformării acesteia într-un potențial rival. Invazia Rusiei în Crimeea și
agresiuna asupra zonei de Est a Ucrainei, comise de forțele pro-ruse sprijinite în mod clandestin
chiar de elemente militare ale Rusiei, a dovedit că desconsiderarea Moscovei ca un pericol
regional semnificativ a constituit o gravă eroare. Prin urmare, o eventuală revenire a rangului
comandantului USAREUR la cel de general cu 4 stele ar putea constitui un semn că SUA
consideră din nou Rusia ca fiind un rival redutabil și un adversar potențial. Rândurile următoate
vor încerca să demonstreze în ce măsură o asemenea ipoteză este susținută de date.
 Pro și contra prezenței militare americane permanente în Polonia

Inițiativa Varșoviei privind necesitatea unei prezențe militare americane pe teritoriul

polonez a dus la reacții contradictorii. Michael Fitzsimmons avertizează că o prezență militară
permanentă a Statelor Unite riscă să fie interpretată ca o recompensă pentru guvernul polonez
conservator, acuzat de numeroși parteneri pentru politicile sale interne “iliberale”. Willis
Krumholz se îngrijorează că o bază americană din Polonia va fi costisitoare și riscă să ducă la
escaladarea tensiunilor cu Rusia. Într-un eseu pentru “War on the Rocks”, Michael Kofman
afirmă că, deși o consolidare a forțelor militare americane în Europa este necesară, prezența
permanentă a unei divizii blindate a US Army în Polonia nu ar constitui răspunsul potrivit.
Cea mai consistentă argumentație în favoarea consolidării militare a flancului de Est al
NATO se regăsește în articolul semnat de Michael Hunzeker și Alexander Lanoszka, The Case
for a Permanent U.S. Military Presence în Poland (“Pledoarie privind prezența militară
americană în Europa”), publicată, de asemenea, pe site-ul “War on the Rocks”. Cei doi autori
recomandă evitarea atitudinilor extreme, precum masarea unui mare număr de forțe americane în
vecinătatea enclavei Kaliningrad sau retragerea tuturor forțelor americane din regiune.
Hunzeker și Lanoszka admit că obiecția lui Kofman față de prezența unei divizii blindate
americane în Polonia este întemeiată, întrucât nu există forțe de invazie masive concentrate în
apropierea frontierei acestei țări, așa cum erau în timpul Războiului Rece în fosta Republică
Democrată Germană sau cum există, și în prezent, în Coreea de Nord. Totodată, cei doi autori
împărtăşesc opinia lui Kofman, potrivit căreia temerile privind o invazie rusă prin coridorul
Suwałki sunt exagerate, responsabilii militari ruși fiind perfect conștienți că o asemenea mișcare
ar atrage o mobilizare masivă, urmată de o ripostă imediată din partea NATO. De asemenea,
ipoteza unei ofensive militare ruse prin surprindere nu este de luat în serios, în condițiile în care
Statul Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse a dobândit o bună înțelegere a
managementului spațiului de luptă de către Pentagon, caracterizată prin capacitatea de a aplica
lovituri de decapitare din afara zonei de contact cu trupele inamice. Astfel, susțin Kofman,
Hunzeker și Lanoszka, un conflict pe fâșia de teren relativ restrânsă de la Suwałki ar escalada
rapid într-o confruntare, care s-ar extinde rapid pe o suprafață mult mai întinsă, inclusiv în
adâncimea strategică a dispozitivului militar rus.
Distribuția trupelor NATO și ale Rusiei în apropierea coridorului Suwalki (sursa: http://en.cezarium.com/the-
suwalki-gap-is-nato-s-achilles-heel-and-the-place-where-russia-could-start-war/)

Studiul analiștilor David A. Shlapak și Michael W. Johnson, Reinforcing Detterence on

NATO’s Eastern Flank. Wargaming and Defense on the Baltics, publicat de prestigiosul think
tank RAND, ajunge la o concluzie diferită. Aceștia aduc în discuție exercițiile de simulare a unei
ofensive a forțelor ruse, care ar duce la o ocupare în 60 de ore a capitalei Estoniei (Tallinn) și a
Letoniei (Riga). Într-o asemenea eventualitate, Alianței Nord-Atlantice i-ar rămâne puține
opțiuni, niciuna dintre acestea nefiind de dorit. Alte simulări au indicat că o forță militară a
Alianței constituită din 7 brigăzi, dintre care 3 blindate, bine susținute de aviație, instalații de
lansare la sol și alte capacități terestre de sprijin cu un înalt nivel de pregătire de luptă ar fi
suficiente pentru a contracara o eventuală ocupare a țărilor baltice. Cei doi autori compară forțele
NATO dispuse în regiune și cele ruse și constată că alianța este dezavantajată numeric.
Principala amenințare pentru această regiune este considerată a fi Armata 1 Tancuri
Gardă, reactivată în noiembrie 2014, care staționează la Odințovo, în apropiere de Moscova,
aflată în subordinea Districtului Militar Vest al forțelor armate ale Federației Ruse. Deși numită
armată, această structură are, de fapt, dimensiunile unui corp de armată, dar forța sa nu este de
neglijat. În compunerea sa se află circa 500-600 de tancuri, dintre care majoritatea de tip T-72B3
și T-80, dar probabil și cîteva exemplare de T-14 Armata, cel mai nou tip de tanc al armatei ruse.
La acestea se adaugă 600-800 de vehicule blindate de luptă și 300-400 de piese de artilerie.
Efectivul Armatei 1 Tancuri Gardă este estimat la 35.000-50.000 de militari. Armata 1 Tancuri
Gardă nu este singura de care dispune Districtul Militar Vest, la aceasta adăugându-se Armatele
6 și 20, efectivul total al acestor forțe ridicându-se la aproximativ 300.000 de militari. Analiștilor
militari occidentali nu le-a scăpat, de asemenea, reactivarea de către conducerea militară rusă a 4
divizii blindate după ofensiva în Ucraina, care a dovedit că a dispune de unități permanente de
manevră de mari dimensiuni constituie un avantaj. Această decizie a marcat o întoarcere la 180
de grade față de reforma Serdyukov, implementată în 2008, care punea accent pe brigăzi ca mari
unități tactice de bază. Actualul ministru al Apărării, Serghei Șoigu, a numit reactivarea acestor
formațiuni drept una din prioritățile sale pentru anul 2016. Decizia de a reactiva armate de
tancuri și divizii ca unități în subordinea acestora și de a le dispune în Districtul Militar Vest
amintește în mod neliniștitor de doctrina militară sovietică din perioada Războiului Rece, care
așeza în centrul preocupărilor sale pregătirea conflictelor de înaltă intensitate.
Reactivarea Armatei 1 Tancuri Gardă le va conferi forțelor terestre ruse capacitatea de a
exploata expertiza superioară în ceea ce privește arta operațională în ducerea războiului, fapt
dovedit atât în ocuparea Crimeii, când Alianța Nord-Atlantică a fost luată total prin surprinderea,
cât și în Siria. Poziția geografică a cartierului general al armatei indică faptul că aceasta ar putea
servi drept rezervă strategică a înaltului comandament rus, în vederea angajării loviturii decisive
în eventualitatea lansării unei ofensive terestre, urmând exemplul pe care l-a dat în 1945, când a
fost una dintre primele unități care au intrat în Berlin.
Structura celor trei armate ale Districtului Militar Vest (sursa https://slideplayer.com/slide/7351778/)

Forțelor din Districtul Militar Vest li se adaugă trupele ruse desfășurate în Belarus, care,
în pofida relațiilor politice oarecum complicate dintre Moscova și Minsk, au permisiunea de a
folosi teritoriul acestei țări pentru a înainta de-a lungul coridorului Suwałki, în eventualitatea
unei ofensive asupra țărilor baltice, în vederea unei joncțiuni cu trupele situate în enclava
Kaliningrad.
În enclava Kaliningrad staționează aproximativ 15.000 militari ruși, care dispun de
capacități de război electronic, precum radarul pentru avertizare antirachetă timpurie “Voronej-
M” și radarul de descoperire și urmărire la mare distanță a obiectivelor aeriene și maritime
“Sunflower-E”, de numeroase piese de artilerie grea și rachete tactice de tip Iskander-M și
sisteme de rachete pentru apărarea antiaeriană.
De altfel, forțele ruse au organizat exerciții de anvergură, la nivel strategic, care simulau
manevre desfășurate pe un întreg teatru de operații, nu de nivel tactic, cu doar câteva batalioane
care ar putea avea ca obiectiv doar străpungerea coridorului Suwałki. În septembrie 2017, Rusia
a desfășurat cel mai vast exercițiu de la sfârșitul Războiului Rece, numit “ZAPAD 2017”. Acesta
s-a desfășurat pe teritoriul Rusiei și al Republicii Belarus, și a acoperit o suprafață cuprinsă între
Marea Baltică și Marea Neagră, cu participarea a aproximativ 100.000 de militari.
Tancuri T-14 Armata participând la exercițiul “ZAPAD 2017” (sursa https://belarusdigest.com/story/belarus-at-the-
centre-of-russia-nato-wargame-simulation/)

Obiecțiile ridicate de analiști precum Kofman sau militari de carieră precum fostul
comandant USAREUR, generalul-locotenent în retragere Ben Hodges, cu privire la o prezență
militară americană permanentă în Polonia, sunt legate de caracterul provocator, privit din
perspectiva Rusiei, al unor asemenea desfășurări. Acești autori cred că plus-valoarea strategică a
unor asemenea desfășurări este nulă, deoarece ar putea provoca în mod gratuit suspiciunile
Moscovei și și ar duce la o politică mai agresivă a acesteia. Potrivit aceluiași raționament, dacă
Rusia ar lansa o ofensivă în zona Mării Baltice, forțele NATO aflate acolo nu i-ar putea face față.
O altă obiecție frecvent formulată este cea potrivit căreia temerile statelor baltice cu
privire la planurile expansioniste ale Rusiei, în condițiile în care acestea ar fi motivate de rațiuni
de ordin defensiv, sunt exagerate. Însă, cum în mod judicios afirmă Hunzeker și Lanoszka,
indiferent care ar fi intențiile care stau în spatele atitudinii agresive a Rusiei, temerile vecinilor
din zona Mării Baltice sunt perfect justificate. Concluzia celor doi autori este că, în condițiile în
care intențiile reale ale unui potențial adversar nu sunt cunoscute, percepția este cea care dă
contur realității.
Hunzeker și Lanoszka susțin că un motiv serios pentru staționarea unor elemente
înaintate consistente ale forțelor militare americane în Polonia, și nu în Germania, este cel
potrivit căruia Statele Unite nu ar trebui să aștepte izbucnirea unei crize, înainte de a-și amplasa
trupele pe flancul de nord-est al NATO. Acest enunț este susținut de trei argumente:
1. Forțele care ar trebui să fie desfășurate rapid din Germania în Polonia vor duce lipsă de
poziții dispersate întărite, care ar putea asigura creșterea șanselor acestor forțe de a supraviețui în
cazul în care criza ar escalada spre un conflict.
2. Forțele de reacție rapidă ar fi mai puțin familiarizate cu terenul pe care îl apără și cu
forțele poloneze aliate, în cazul în care ele nu ar staționa permanent în Polonia. Iar dacă
responsabilii politici americani se tem de o escaladare nedorită a unei crize, crizele constituie cea
mai nepotrivită circumstanță pentru desfășurarea de noi forțe în acest teatru de operații.
3. În asemenea condiții, o prezență militară în Polonia constituie cea mai bună soluție
pentru a putea gestiona o criză.

Obiectivul principal: descurajarea

Deși prezența trupelor americane în Polonia este un motiv de iritare pentru Moscova, la
fel de adevărat este că, în condițiile în care efectivele acestora nu sunt suficiente pentru a opri o
eventuală invazie militară rusă, ele nu constituie o amenințare reală pentru Rusia. Iar o prezență
permanentă a trupelor americane în locul uneia prin rotație nu ar avea cum să modifice acest
raport de forțe în defavoarea Rusiei, astfel ca Moscova să poată invoca argumente plauzibile
privind creșterea gradului de amenințare la adresa sa, afirmă Hunzeker și Lanoszka.
O altă obiecție, frecvent formulată cu privire la prezența trupelor americane în Polonia,
este cea referitoare la vulnerabilitatea acestora în fața capacităților militare de care dispune Rusia
în zonă. Kofman susține că Rusia ar putea recurge la un spectru larg de mijloace cum ar fi cele
cele informatice, războiul electronic, loviturile de artilerie și tirul cu rachete de la mare distanță,
precum și loviturile aeriene pentru a neutraliza dispozitivul defensiv al forțelor NATO într-un
eventual conflict.
Toate aceste mijloace nu pot duce, însă, la atingerea obiectivului dorit, în condițiile în
care doar forțele terestre ocupă și controlează un teritoriu. Loviturile executate cu rachete,
artilerie și aviație nu pot distruge, singure, apărarea NATO, iar efectul acestora poat fi
neutralizat, cel puțin parțial, prin dispersarea forțelor terestre ale Alianței în poziții protejate.
Dacă sunt concentrate în număr suficient, Rusia își va epuiza relativ rapid stocul limitat de
rachete și lovituri de aviație. Forțele terestre ale Alianței pot fi instruite și echipate pentru a lovi
ținte aeriene, navale și în cyberspațiu. Una din slăbiciunile US Army, dar în curs de remediere,
este aceea a capacităților defensive ale aviației și sistemelor de rachete. În prezent, doctrina US
Army implementează la nivel operațional doctrina de luptă multidomenii care presupune
utilizarea întrunită a mijloacelor și forțelor pentru lupta în mediul terestru, aerian, naval, spațial
și cibernetic.
Însă, atrag atenția Hunzeker și Lanoszka, dacă Statele Unite vor dispune de suficiente
mijloace și judicios dispersate în poziții protejate pentru a doborî rachetele cu rază lungă de
acțiune și avioanele de luptă rusești, comandamentul rus va fi nevoit să concentreze un mare
număr de asemenea mijloace, fapt care poate constitui pentru NATO un indiciu cu privire la
intențiile agresive ale Moscovei. Expunându-și aceste mijloace, Rusia riscă pierderea
capacităților sale A2/AD (Anti Acces/Area Denial), concept care desemnează “interzicerea
accesului adversarului într-o zonă şi limitarea libertăţii de acţiune a acestuia, prin dislocarea unor
sisteme de armament cu rază lungă de acţiune” (Liviu Ioniţă, Operaţionalizarea unui nou sistem
radar în Crimeea, Monitorul Apărării și Securității, 26 aprilie 2018, nota 5;
https://monitorulapararii.ro/operationalizarea-unui-nou-sistem-radar-in-crimeea-1-223).
Teama de a nu-și epuiza aceste mijloace va determina Rusia să efectueze mai puține
atacuri asupra întăririlor pe care SUA și NATO le-ar putea aduce în zona de operații. Prin
urmare, dacă sunt bine dispersate și protejate, forțele SUA din Polonia nu vor putea fi distruse în
întregime de un eventual atac rus efectuat cu lovituri de la mare distanță.
Prin urmare, capacitățile A2/AD ale forțelor US Army desfășurate în Polonia își vor
menține eficacitatea. Asta deoarece, deși nu ar putea respinge un atac masiv al forțelor ruse, ar fi
suficient de puternice pentru a le încetini pe acestea, a le crea dificultăți logistice și a le produce
pierderi însemnate, astfel încât să consituie un factor semnificativ de descurajare. Iar timpul
câștigat de ele va fi suficient pentru “a ține ușa deschisă” pentru întăririle care ar urma să fie
desfășurate pe teatrul de operații. Experiența recentă dovedește că, în pofida capacității sale
consacrate de-a lungul istorie de a suporta mari pierderi, armata rusă este în prezent mult mai
sensibilă la acest factor. Acest lucru este de înțeles, odată ce efectivele sale actuale sunt mult mai
mici decât în perioada Războiului Rece, iar un mare număr de militari ruși sunt profesioniști, fapt
care impune o durată mai îndelungată de instruire și cheltuieli mai mari. Prin urmate, prezența
militară a US Army în Polonia își atinge obiectivele, chiar dacă aceasta nu poate poate îndeplini
un rol defensiv, ci doar unul de descurajare.

Cele 2800 de vehicule ale brigăzii 3 blindate din cadrul Diviziei 4 infanterie de la Fort Carson, statul Colorado, se
pregătesc de plecare spre Polonia (https://gazette.com/military/fort-carson-armored-unit-to-spearhead-accelerated-u-
s-deployment-to-poland/article_a05ea430-e2ea-5a31-b7d9-abe6c6d398fe.html)

Un alt factor avut în vedere este polemica între susținătorii unei prezențe militare
americane prin unități care staționează permanent pe teritoriul statelor aliate și cei ai serviciului
prin rotație. Kofman remarcă, în mod judicios, că, în cazul unei ofensive în Polonia, trupele
rusești nu vor fi mai reticente în fața unei unități a armatei americane care servește pentru o
durată de doar 9 luni înainte de a fi schimbată, decât în fața uneia care staționează permanent
acolo. În schimb, remarcă Hunzeker și Lanoszka, o prezență permanentă are efecte politice mult
mai durabile decât una prin rotație. Asta pentru că oprirea serviciului prin rotație este mult mai
ușor de făcut, decât închiderea unei baze permanente și retragerea unității staționate acolo. O
prezență permanentă constituie o poliță de asigurare pentru armata și poporul polonez că US
Army este acolo pentru a lupta alături de ei.
 Printre obiecțiile ridicate de generalul Hodges față de o prezență militară permanentă
americană în Polonia se numără și cea potrivit căreia o asemenea decizie ar trebui să îi implice
pe toți membrii NATO și să nu fie doar rezultatul unui acord bilateral între SUA și Polonia.
În realitate, însă, explică Hunzeker și Lanoszka, aliații sunt deja divizați pe tema Actului
Fondator NATO-Rusia. Polonia și țările baltice au de ales între a respecta acest act și a liniști
temerile unor aliați cu privire la gesturile și atitudinile care ar putea fi interpretate de Rusia ca o
provocare, în detrimentul propriei lor securități, și a se proteja prin încheierea unor acorduri
bilaterale cu aliați precum SUA, cu riscul antagonizării altor aliați.
Prezența militară americană este dorită de autoritățile poloneze și nu poate fi realizată
decât prin intermediul unor astfel de acorduri, similar celor pe care Germania și alte țări membre
NATO le-au negociat cu decenii în urmă cu Washington. Astfel, atrage atenția John R. Deni,
profesor la US Army War College, Polonia și țările baltice sunt pe deplin îndreptățite să încheie
asemenea acorduri, iar opoziția unor aliați față de ele poate fi interpretată în mod justificat, la
Varșovia, Vilnius, Riga și Tallin, drept o intenție nemărturisită de a ce face din aceste state un
teritoriu tampon al Alianței.
O altă temere este cea potrivit căreia, prin acceptarea stabilirii unor baze permanente în
Polonia, Statele Unite s-ar putea trezi atrase într-un eventual conflict fără voia lor. Hunzeker și
Lanoszka contraargumentează prin faptul că o prezență permanentă nu ar fi mai periculoasă din
această perspectivă decât una prin rotație și nici nu ar crea riscuri suplimentare, în raport cu cele
pe care SUA au fost de acord să și le asume.
De altfel, una dintre cele mai solide analize cu privire la avantajele de ordin politic,
militar și financiar ale unei prezențe militare americane permanente în statele aliate i-o datorăm
lui John R. Deni (Rotational Deployments vs. Forward Stationing: How can the Army Achieve
Assurance and Deterrence Efficiently and Effectively?, Strategic Studies Institute, US Army War
College, August 2017).
În ceea ce privește temerile potrivit cărora o prezență militară americană permanentă în
Polonia ar constitui un cec semnat în alb pentru guvernatorul conservator de la Varșovia,
frecvent acuzat de iliberalism, Hunzeker și Lanoszka susțin că, dimpotrivă, existența trupelor
americane ar oferi Statelor Unite șansa de a exercita o influență mai consistentă în sensul
salvgadării democrației în această țară. O prezență permanentă ar oferi, de asemenea, avantajul
familiarizării militarilor americani cu limba și cultura poloneză, în timp ce responsabilii politici
și militari vor avea posibilitatea de cunoaște și înțelege mai bine complexitățile politicii locale.
Cu alte cuvinte, cooperarea dintre cel două țări ar avea mai mult de câștigat prin prezența
permanentă a trupelor americane în Polonia, decât prin una prin rotație.

O brigadă Stryker pentru România și Bulgaria

În paralel cu întărirea flancului estic al NATO zona baltică, Statele Unite fac pasul
decisiv și în zona Mării Negre, unde Pentagonul a decis să desfășoare, tot prin rotație, o brigadă
Stryker. Potrivit truestoryproject.ro, această inițiativă reprezintă cea mai amplă desfășurare a US
Army în regiunea Mării Negre. O brigadă Stryker, al cărei efectiv este de aproximativ 4.700 de
militari, fiind echipată cu peste 300 de vehicule blindate cu tun de 30 mm, rachete anti-tanc
Javelin, sistemul de apărare SHORAD (short range air defense) care poate angaja ținte aeriene ce
operează la altitudini joase, piese de artilerie autopropulsată etc.
Prezența unei asemenea unități ar echilibra balanța regională, în condițiile în care cea mai
mare parte a forțelor dedicate apărării au fost concentrate în zona Mării Baltice, și nu a Mării
Negre, în pofida invaziei rusești și anexării peninsulei Crimeea, în 2014. În timp ce forțe
britanice, canadiene și germane care încadrează grupurile de luptă Enhanced Forward Presence
(EFP) sunt de ordinul miilor, cele care operează în România sunt, ca ordin de mărime, de câteva
zeci, fiind vorba de plutoane care asigură o apărarea minimală în cadrul structurilor de tip
Tailored Forward Presence (TFP).
Brigada Stryker constituie o unitate de manevră care, desfășurată în zona Mării Negre, ar
oferi Statelor Unite o flexibilitate operațională mai mare în regiune și ar descuraja continuarea
agresiunii ruse în Ucraina. Generalul Hodges remarca, în legătură cu acest fapt, că „o brigadă
Stryker ne ajută să rezolvăm o mulțime de provocări ale mobilității, pentru a opera în Marea
Neagră. România are una dintre cele mai subdezvoltate rețele rutiere din întreaga Uniune
Europeană, potrivit UE. Adăugarea unei brigade Stryker permite forțelor americane să
depășească aceste condiții și să se deplaseze rapid în regiune în caz de criză “.

Vehicule blindate Stryker ale US Army în timpul unui exercițiu la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă
“Smârdan”, jud. Galați (sursa: https://www.stripes.com/news/europe/germany-based-stryker-brigade-gets-
provisional-ok-for-more-firepower-1.344102)

Se estimează că în regiunea Donbass și în Crimeea staționează circa 85.000 de militari

ruși, o forță suficientă pentru a dezvolta o puternică ofensivă de-a lungul liniei de coastă a Mării
Negre, urmând direcția autostrăzii strategice M-14 care unește Mariupol cu Odessa. Această
arteră extrem de vulnerabilă la atacurile rusești face parte din vechea Novorossia (Noua Rusie),
provincie creată de Ecaterina cea Mare și extinsă sub succesorii acesteia, aflată acum în
componența Ucrainei. Una din resursele vitale ale acestei regiuni este apa, iar Rusia are interesul
de a o controla, pentru a avea acces la rezervorul Nipru/Kahovka, din apropierea orașului
Kherson. În prezent, Crimeea traversează o secetă majoră și duce lipsă de apă potabilă cu care
era aprovizionată, anterior, din Ucraina.

Autostrada M-14, marcată cu roșu, care leagă Mariupol (la est) de Odessa (la vest) (sursa:
https://en.wikipedia.org/wiki/Highway_M14_(Ukraine) )

În cursul vizitei oficiale pe care șeful Statului Major al US Army, generalul James C.
McConville, a efectuat-o împreună cu comandantul USAREUR, generalul-locotenent
Christopher G. Cavoli, în România, în perioada 7-9 august, cei doi înalți responsabili americani
nu au oferit niciun detaliu despre numărul militarilor americani care vor fi trimiși din Germania
în România. De asemenea, încă nu se știe dacă brigada Stryker va staționa cu tot efectivul său în
România, americanii referindu-se, deocamdată, la trimiterea ei la Marea Neagră, fapt care
presupune că o parte ar putea staționa și în Bulgaria.
Costul total al mișcărilor de trupe din Germania au fost estimate la aproape 10 miliarde
de dolari, din care 1,5 miliarde ar urma să fie alocați prezenței militare americane în România și
Bulgaria. În cazul Poloniei, lucrurile stau mai simplu, în condițiile în care autoritățile de la
Varșovia s-au angajat să finanțeze prezența americană pe teritoriul ţării. Cum, în cazul României
și Bulgariei, finațarea rotațiilor unităților americane se va face integral de către Statele Unite, o
dată exactă la care va începe acest proces nu este cunoscută încă. Totul ar putea dura ani de zile,
deoarece costul acestor relocări poate fi foarte mare, iar decizia de finanțare va face obiectul unor
negocieri dure între republicani și democrați, în cadrul Congresului american, scrie
defenseromania.ro (https://www.defenseromania.ro/noul-desen-al-prezen-ei-us-army-in-europa-
in-romania-ar-putea-ajunge-brigada-stryker-iar-polonia-va-plati-ea-costurile-prezen-ei-
sua_604638.html).
Indiferent, însă, de data la care brigada Stryker va ajunge în România, prezența trupelor
americane, chiar și prin rotație, va oferi nu doar o poliță de securitate țării noastre, dar va
constitui şi o forță de descurajare credibilă a Rusiei sau a oricărui actor politic cu intenții
agresive din regiune. Prezența trupelor americane la Marea Neagră ar putea constitui, totodată,
un semnal privind existența unui angajament american mai consistent privind securitatea
regională, prin susținerea unor parteneri precum Ucraina și Georgia.
Tabloul care se conturează prin reactivarea Corpului V US Army, în subordinea
comandamentului forțelor americane desfășurate în Europa, odată cu crearea unui cartier general
de divizie și venirea unei brigăzi Stryker la Marea Neagră, semnalează o revenire semnificativă a
importanței strategice pe care vechiul continent o reprezintă pentru Statele Unite. Corpul V
Armată, care este un comandament de trei stele, ar urma, în mod normal, să fie plasat sub
autoritatea comandantului USAREUR, în prezent un general-locotenent. Deținătorul acestei
funcții, Cavoli, a fost propus pentru înaintarea la gradul următor, cel de general cu 4 stele, care,
pe timp de pace, este cel mai înalt grad pe care îl poate atinge un militar. Avansarea sa, în
condițiile în care ar fi menținut în funcție ar demonstra nu doar o creștere a ponderii pe care
Europa o are în strategia Pentagonului pe termen lung, dar deschide calea spre o sporire, dacă
viitorul o va permite, a prezenței militare americane pe acest continent. Dacă lucrurile se vor
îndrepta în această direcție, vom afla în curând.