Dacă am putea ști ce declanșează plânsul copiilor, am fi capabili să-i protejăm.

Este
coșmarul fiecărui părinte - strigătul disperat necontrolat și mai ales în orele nocturne. Pe
fomurile dedicate mamelor este subiectul principal de discuție. Vorbim de temutele colici, o
condiție care, potrivit celor mai recente statistici afectează mai mult de 20% din nou-născuți.
Fiecare are propria sa teorie pentru a le trata.
Dat fiind numele temei am încercat să mă documentez din cercetări și soluții medicale
pentru a putea să le pun în practică atât pentru pacienți cât și pentru mine. Îmi doresc să aflu
multe informații utile pentru a avea un rezultat cât mai eficace în tratamentul acestor dureri
abdominale. Deși nu sunt văzute ca o boală, colicile abdominale sunt primele puncte de stres
în viața bebelușului, așa că are nevoie de ajutor din partea părinților sau a cadrelor medicale.
Documentația în acest subiect oferă mai mult calm și răbdare părinților făcându-i să
înțeleagă ce înseamnă aceste colici abdominale, deci un sugar crescut și îngrijit cu dexteritate
de părinți oferă un mare ajutor pentru a depăși momentele dureroase pentru bebeluș. În primul
rând părinții trebuie să fie atenți la alimentație, iar noi, ca și cadre medicale trebuie să le
aducem la cunoștință cât mai multe informații despre cum să-și gestioneze tot ce ține de
alimentație dar și alte soluții pentru diminuarea durerilor abdominale.
Consider, ca și viitor asistent medical că trebuie să-i informăm pe părinți din primele
zile de la naștere de tot ce înseamnă colici abdominale și tratarea lor. Să-i încurajăm să
renunțe la tratament cu probiotice și să încerce mai întâi cu un placebo și doar în caz de
severitate să se treacă la tratament medicamentos.
 CAPITOLUL I
ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI DIGESTIV

I.1. Aspecte generale

Aparatul digestiv este alcătuit din totalitatea organelor care îndeplinesc importanta
funcție de digestie și absorție a alimentelor (prehenziunea, modificările fizice și chimice a
alimentelor, absorția “nutrimentelor”, excreția reziduurilor neabsorbite).
Aparatul digestiv se compune din: tubul digestiv (cavitatea bucală, faringe, esofag,
stomac, intestin subțire, intestin gros, orificiul anal) și anexele sale (glandele salivare, ficatul
și pancreasul).
Tubul digestiv este un conduct lung de 10-12 m, care comunică cu mediul exterior la
cele două extremități ale sale (cavitatea bucală, orificiul anal). Străbate cutia toracică și
pătrunde în cavitatea abdominală prin diafragm.
O digestie totală se desfășoară într-un interval cuprins între 12-24 ore. Mâncarea
ingerată trece prin tractul digestiv, unde este scindată de la molecule complexe până la
molecule foarte mici, absorbabile. Fiecare segment al tubului digestiv are o funcție specifică
în digestia alimentelor, structura lui reflectând funcția.
Stomacul este porțiunea cea mai dilatată a tubului digestiv. Este situat în etajul
superior al cavității abdominale, sub diafragma, între splină și ficat. Are forma literei “J” când
este gol și se contiună superior cu esofagul, iar inferior cu duodenul. Stomacul este împărțit în
4 regiuni:
 Cardia - reprezintă o porțiune îngustă imediat sub esofag;
 Fundul stomacului - este o porțiune dilatată situată în stânga stomacului, în contact cu
diafragmul.
 Corpul stomacului - este porțiunea centrală, cea mai mare a stomacului;
 Antru piloric - este porțiunea terminală a stomacului, care se continuă cu duodenul.
Sfincterul piloric separă stomacul de intestinul subțire.
Intestinele sunt organe tubulare în care are loc digestia alimentelor, absorbția
nutrimentelor și a apei. Include 2 elemente:
  digestia mecanică: stomacul primește alimente din esofag, le amestecă cu sucul
gastric,
apoi le evacuează în duoden.
 digestia chimică: prin intervenirea sucului gastric care conține: apă, mucus, acid
clorhidric și pepsina sub acțiunea cărora alimentele sunt transformate într-o pastă
numită “chim”.
Intestinul subțire este segmentul cuprins între stomac și intestinul gros. Limitele
intestinului subțire sunt reprezentate de orificiul piloric și de valva ileo-cecală. Intestinul
subțire este împărțit în 3 segmente: duoden, jejun și ileon.
Duodenul are circa 25 de cm și forma literei “C”. Se întinde de la sfincterul piloric
până la flexura duodeno-jejunică. În duoden își varsă secrețiile glandelor anexe ale tubului
digestiv (ficatul și pancreasul) esențiale pentru procesul de digestie și absorbție a substanțelor
nutritive.
Jejunul se extinde de la duoden până la ileon și are aproximativ 1 m lungime.
Ileonul are cam 2 m lungime și se întinde până la valvula ileo-cecală.
Mucoasa intestinului subțire prezintă cute care măresc suprafața de absorbție (sunt
foarte numeroase în jejun, puține în duoden și lipsesc în ileon) și vilozități intestinale
microscopice, în formă de deget de mănușă (cca. 5 milioane).
În digestia intestinală participă enzimele secretate de glandele peretelui intestinal
alături de enzimele din sucul pancreatic și bilă (proteaze, lipaze, amilaze).
Peristaltismul intestinal sunt mișcări sub formă de unde ale intestinului, provocate de
contracția și relaxarea periodică a musculaturii netede a acestora, ducând la propulsarea
conținutului lor. Mișcările peristaltice apar involuntar.
Intestinul gros este a doua porțiune a intestinului. Lung de 1,50 m, are o importantă
funcție motorie și o funcție digestivă secundară. Asigură prin absorbția apei și a unor săruri
minerale, echilibrul hidric. Aici se desfășoară procese de fermentație și putrefacție, datorate
florei bacteriene intestinale nepatogene, care duc la formarea materiilor fecale din resturile
alimentare nedigerate. Acesta este format din:
 Cecumul: porțiunea inițială a intestinului gros;
 Colonul: partea cea mai însemnată a intestinul gros;
 Rectul: Segmentul terminal al tubului digestiv;
Anexele tubului digestiv cuprind o serie de glande dispuse în lungul acestui conduct;
ele secretă sucurile digestive necesare transformării alimentelor.
 Gazele intestinale reprezintă acumulări de aer prezente pe toată lungimea tractului
digestiv, începând din stomac până în rect, însă acestea devin sesizabile abia în momentul în
care sunt eliminate excesiv sau atunci când cauzează dureri. Gazele intestinale acumulate în
ex-ces în stomac sau în partea superioară a intestinului gros sunt eliberate prin eructații
(râgâit), iar cele din porțiunea inferioară a intestinului sunt eliminate prin rect (așa-numitele
vânturi urât mirositoare), proces numit flatulență în termeni medicali. În ambele situații,
gazele intestinale excesive pot cauza crampe și dureri abdominale.

I.2. Particularități anatomo-fiziologice la nou-născut și sugar

La o vârstă gestațională de 28-30 de săptămâni, tractul gastrointestinal este suficient
de dezvoltat pentru a permite absorția și utilizarea substanțelor nutritive. Cu toate acestea
funcția digestivă este insuficient maturată în momentul nașterii, urmând să se perfecționeze
ulterior.
Aparatul digestiv al nou-născutului prezintă unele particularități și anume:
 Adaptări ale cavității bucale în vederea suptului;
 Flora microbiană intestinală;
 Meconiul.
Cavitatea bucală este mică, limba mare, depășește arcadele dentare și vine în contact
cu mucoasa jugulară până la apariția dinților, când se retrage înăuntrul arcadelor dentare. Ea
este adaptată suptului având rol de pompă aspiratoare, iar limba de piston. Plica lui Robin-
Magitot, un pliu al mucoasei bucale de 1 mm grosime la nivelul viitorilor incisiv și canini
care contribuie la apucarea și comprimarea mamelonului. Pliurile transversale ale mucoasei
palatine fixează mamelonul în timpul suptului. Bula lui Bichat, de mărimea unei cireșe,
formată din acid palmitic și stearic; prin consistența ei mărită nu permite deprimarea părților
moi ale obrajilor în timpul suptului. Deglutiția este un reflex înnăscut, dar poate lipsi la
prematuri și în leziuni ale sistemului nervos central.
Buzele prezintă pe partea internă a mucoasei o serie de șanturi radiare, iar între ele
mucoasa este mai ridicată. Are în submucoasă țesut erectil formând niște pernuțe care
ușurează fixarea buzelor în jurul mamelonului.
Suptul apare la atingerea buzelor sau a mucoasei bucale. Actul suptului cuprinde:
 prima fază de aplicare a buzelor pe mameleon și aspirare ca urmare a refluxului
punctelor cardinale declanșat de atingerea obrazului copilului de sânul mamei;
  comprimarea mamelonului și revărsarea laptelui prin realizarea presiunii negative în
cavitatea bucală, urmată de deglutiție, cu propulsia laptelui spre esofag;
Lipaza linguală prezintă activitate normală la naștere și hidrolizează până la 30% din
lipidele laptelui. Esofagul are o poziție înaltă până la pubertate prin creșterea mai lentă decât a
coloanei vertebrale.

Stomacul este așezat transversal și se verticalizează după 2-3 ani. Criptele și gazele
stomacale cresc în mărime și numeric sub acțiunea gastrinei. Umplerea stomacului se face de
jos în sus ca într-un recipient, fără a crește tonusul. Evacuarea stomacului se face în 2 ore la
copilul alimentat natural, 3 ore la cel alimentat artificial și în 4 ore în alimentația diversificată.
Secreția gastrică conține:
 fermenți proteolitici: pepsină, labfermentul.
 fermenți lipolitici: lipiază, lipokinază.
Amilaza salivară este prezentă la naștere, acționează și la nivel intestinal când este
înghițită cu salivă, compesând astfel deficitul arnilazei pancreatice.
Lipaza gastrică are o activitate crescută la nou-născut și hidrolizează preferențial
trigliceridele cu lanț mediu și scurt care se absorb prin mucoasa gastrică, compesând
activitatea scăzută a lipazei pancreatice.
Digestia și absorbția sunt foarte bune pentru glucide, bune pentru proteine și scăzute
pentru lipide. Alimentul ideal este laptele uman. Laptele de mamă (matur) este un lichid alb,
cu densitate de 1.030, pH de 7 și conține la 1 litru: proteine 11g, lipide 45g, glucide 70g,
minerale 2g. Proteinele sunt reprezentate de cazeină (40%) și proteine din lactoser/zer (60%)
și peste 200 componente non-proteice. Cazeina este coagulată sub acțiunea labfermentului în
flacoane fine, care sub acțiunea pepsinei se transformă în polipeptide și acizi aminați, formă
sub care se absoarbe.
La sugar eructația (eliminarea aerului înghițit) și tonusul redus al cardiei favorizează
regurgitația și vărsătura, de aceea după alimentație sugarul trebuie ținut în poziție verticală.
Intestinul sugarului este mai lung față de al adultului dacă îl raportăm la lungimea
corpului, fiind defapt o adaptare la cerințele organismului în creștere.
Tractul intestinal este steril la făt. În timpul nașterii, prin trecerea capului prin canalul
pelvigenital, cavitatea bucală se colonizează cu stafilococ, colibacili, streptococ, etc. Ulterior
colonizarea bacteriană progresează descedent, cu apariția în intestin a unei flore polimorfe.
După o perioadă de 2 săptămâni, tubul digestiv al nou-născutului alimentat natural va
dezvolta o floră aproape pură de bacili bifidus, în timp ce la nou-născutul alimentat artificial
va predomina bacilul coli.
Primul scaun al nou-născutului se numește meconiu și se elimină în primele 2-3 zile;
acesta este în cantitate de 100-200 g, are culoare verde-închis, consistență vâscoasă și este
format din: celule epiteliale digestive, colesterol și secreții ale tubului digestiv. Meconiul este
urmat de un scaun de tranziție, brun, cu lapte coagulat. Scaunele la sugar sunt în număr de 1-4
pe zi.
La sugarul alimentat natural scaunele sunt galben-portocalii, semiconsistente, aderente
de scute, cu ph acid. Scaunele sugarului alimentat artificial sunt galben cenușii, consistente,
nu aderă ci rulează pe scutec, cu ph alcalin.
Secreția enzimatică intestinală de enterokinază, peptidaze, fosfotaze și dizaharidaze
prezintă o activitate completă la nou-născutul la termen. Astfel, nou-născutul la termen este
capabil de a efectua absorbția și digestia corespunzătoare a proteinelor și a lactozei din lapte.
Absorbția lipidelor este redusă; ele se elimină prin scaun în proporție de 15-20% din ingesta.
Ficatul – la naștere lobul drept este de 2 ori mai mare decât cel stâng, iar la copilul
mare de 3 ori mai mare. Vezica biliară atinge marginea ficatului la vârsta de 3 luni. Ficatul
copilului conține mai puțin glicogen ca cel al adultului. Face rezerve de fier și poate interveni
în caz de anemie.
Pancreasul la nou-născut cântărește 3 g, la 1 an 9 g, la 10 ani 30 g. Structura
histologică a pancreasului este caracteristică la sugar prin faptul că prezintă un bogat țesut
fibros interlobular și interacinos și o irigație abundentă.
 CAPITOLUL II
COLICI ABDOMINALE LA SUGAR

II.1. Generalități
Colica reprezintă durere abdominală în crampe cauzată de obstrucție și dereglări de
pasaj (pe uretere, căile biliare sau intestine). Colica vine de la cuvântul “colicos”- dureri în
colon.
Colicile abdominale ale sugarului reprezintă cea mai frecventă problemă cu care se
confruntă mamele. Colicile abdominale reprezintă niște spasme (contracții) ale stomacului și
intestinului, secundare acumulării gazelor, din cauza imaturității tubului digestiv. Pot să apară
și secundar unor inflamații ale mucoasei intestinale sau din cauza alimentației neadecvate a
mamei (consumul de cafea, alcool, tutun, medicamente).
Colicile sunt atribuite perioadei în care bebelușul plânge încontinuu, nu doarme și este
tot timpul agitat. Acestea nu reprezintă o boală în sine, ci mai degrabă un proces în care
sistemul digestiv se acomodează cu noul regim alimentar. Colicile sunt cauzate de apariția
crampelor la nivelul abdomenului, de aceea se numesc colici abdominale.
Colicile încep în jurul săptămânii a șasea de viață a bebelușului, durează în jur de trei
sau șase luni și pot să dispară de la sine. Perioadele de plâns incontrolabil se declanșează, de
obicei, în cea de-a doua parte a zilei și spre seară.
Deși nu afectează starea de sănătatea a copilului, această perioadă poate fi destul de
dificilă pentru orice părinte. Studiile arată că, din cauza colicilor la bebeluși, mamele devin
mai stresate și, uneori, pot avea stări depresive.
Este important de menționat însă că apariția colicilor nu este influențată de sexul
copilului, de modalitatea de hrănire (la sân sau cu biberonul) sau de momentul nașterii
(prematur sau la termen).

II.2. Etiologie
Medicii nu au identificat cu exactitate ce anume cauzează crampele abdominale la
bebeluși, însă aceștia consideră că au legătură cu alimentația. Posibilele cauze care provoacă
apariția durerilor specifice colicilor pot fi următoarele:
 dezvoltarea incompletă a sistemului digestiv - nu este produsă cantitatea necesară de
fermenți (probioticele) care ajută în procesul de digestie;
  tranzitul intestinal lent - mușchii care susțin digestia și sistemul gastrointestinal abia
învață să proceseze alimentele și există posibilitatea să nu funcționeze corespunzător;
 alimentele cu potențial alergen - sistemul digestiv al bebelușului are nevoie de timp ca
să se acomodeze cu alimentația pe bază de lapte și uneori, organismul poate fi
intolerant la anumite componente din lapte;
 tehnica de alăptare incorectă - copilul trebuie ținut în poziție dreaptă atunci când se
hrănește, astfel încât alimentele să ajungă mai repede în stomac;
 introducerea de alimente solide în alimentația copilului prea devreme;
 hipersensibilitatea bebelușului la factori externi, precum lumina sau zgomotele;
 temperamentul schimbător al copilului (proastă dispoziție, toane);
 fumatul în timpul sarcinii și după naștere;
 nivelul crescut de hormoni care pot provoca dureri la stomac, dar și stări de neliniște.
Incidența este egală la ambele sexe și nu depinde nici de termenul la care a fost născut
copilul - atât copiii născuți prematur, cât și cei născuți la termen se confruntă cu disconfortul
abdominal provocat de colici.
Există mai multe motive pentru care pot să apară durerile specifice colicilor. După
naștere, sistemul digestiv al nou-născutului are nevoie de timp pentru a se adapta alimentației
pe bază de lapte. Organismul bebelușului nu tolerează încă toate componentele din lapte, iar
alimentele cu potențial alergen pot să contribuie și ele la apariția colicilor. Mama trebuie să
fie atentă și la modul în care hrănește copilul, pentru că o tehnică greșită de alăptare poate
crește riscul de apariție a crampelor. Dieta mamei se numără și ea printre factorii
determinanți: obiceiurile nesănătoase ale acesteia se pot răsfrânge asupra celui mic.
O altă cauză indentificată de medici este introducerea alimentelor solide
(diversificarea alimentației) prea devreme în dieta bebelușului. Medicii recomandă ca
diversificarea să fie începută la 5-6 luni.

II.3. Simptomatologie
Colicile la bebeluși se manifestă astfel:
 copilul începe să plângă imediat după ce a mâncat (uneori, plânsul poate să dureze
chiar și două ore);
 este agitat în timp ce plânge și își freacă sau răsucește piciorușele;
 se încovoaie și își strânge piciorușele cât mai aproape de abdomen;
 crizele de plâns au loc de mai multe ori pe zi.
 În unele cazuri, crizele de plâns pot să apară la aceeași oră, în fiecare zi.
Diagnosticarea colicilor o poți face urmărind următorul aspect. Dacă bebelușul plânge mai
mult de trei ore pe zi și pe o perioadă mai lungă de trei săptămâni, fără un motiv clar, atunci
înseamnă că are colici, notează specialiștii.
Colicile abdominale sunt coșmarul multor părinți. Bebelușul este agitat, nu se
odihnește, refuză mâncarea și singurul lucru pe care îl face este să plângă în continuu. Colicile
afectează între 10 și 40% dintre sugarii din întreaga lume. Nu există un moment aparte sau
general valabil când apar colicile, ele își fac apariția în jurul săptămânii a șasea de viață a
copilului și dispar complet când acesta are între 3 și 6 luni.
Chiar dacă nu este o afecțiune gravă, sau care să creeze probleme pe termen lung, este,
totuși, o situație care supune părinții la un stres în plus după nașterea copilului. Colicile îi
privează de somn și pe părinți și pe nou-născut și pot duce chiar și la depresii, mai ales în
cazul mamelor.
Perioadele de plâns sunt normale la nou-născuți, însă ține cont că, atunci când sunt
însoțite de stări de agitație, sughiț și gaze, cel mai probabil este vorba de colici.
Cercetătorii au analizat în nenumarate rânduri comportamentul nou-născuților, pentru
a vedea în ce măsură pot face corelații între starea lor și felul în care se manifestă, poziția
corpului, intensitatea și tonalitatea sunetelor.
Rezultatele au fost pe măsura așteptărilor: pentru fiecare emoție și fiecare experiență,
bebelușul adoptă o postură care transmite părintelui ce se întâmplă, fie că este vorba despre o
stare pozitivă sau una mai puțin plăcută.
Copilul începe să plângă imediat după ce a mâncat - plâns puternic, de durată și care îl
privează de somnul de după masă. Dacă este vorba despre colici, bebelușul este foarte agitat
în timp ce plânge, acesta își freacă sau își răsucește picioarele.
Postura corpului trădează întotdeauna durerea. Copilul se va încovoia și își va aduce
picioarele în sus, cât mai aproape de abdomen, spre zona în care s-a instalat disconfortul.
Aceste episoade de plâns apar de mai multe ori pe zi și nou-născutul se va opri din plâns mai
greu decât de obicei.
Colicile sunt diagnosticate de obicei după regula cifrei trei și prin excludere: copilul
plânge fără un motiv clar aproximativ trei ore pe zi, mai mult de trei zile pe săptămână pe o
perioadă mai lungă de trei săptămâni.
Uneori, starea de agitație este normală la bebeluș, atunci când este de scurtă durată și
nu este însoțită de alte simptome, cum ar fi vărsăturile, febra sau erupțiile cutanate. Nou-
născuții sunt solicități din plin de ritmul alert cu care se dezvoltă și de multitudinea de
elemente din jurul lor la care trebuie să se adapteze.
În medie, un bebeluș plânge aproximativ două ore pe zi. În cazul în care se confruntă
cu temutele colici, însă, situația pare să ajungă la extrem, copilul fiind foarte greu de liniștit.
Alte simptome ale colicilor sunt gazele, sughitul, cât și tulburările de tranzit și burtica tare a
bebelușului.
Colicile bebelușilor nu sunt un motiv de îngrijorare pentru părinți și nu au consecințe
pe termen lung asupra sănătății copilului. Totuși, pentru ca simptomele lor sunt atât de
generale – plânsul și agitația – și pentru că sunt atât de des întâlnite în cazul copiilor, există
posibilitatea ca un bebeluș să fie diagnosticat cu ele chiar și atunci când suferă de o boală mai
gravă.
Diferența principală dintre colici și afecțiunile mai grave o reprezintă elementele care
însoțesc plânsul prelungit al bebelușului. În timp ce în cazul colicilor plânsul este principalul
simptom, în cazul altor afecțiuni apar și alte reacții, precum febra.
În cazul în care plânsul specific colicilor este însoțit de febră, vărsături, diaree, acestea
pot fi semnele unei boli mai grave. Imediat ce au apărut aceste simptome, copilul trebuie dus
la medic, deoarece pot semnala o afecțiune mai gravă.

II.4. Diagnostic
Diagnosticul de colici abdominale se stabileşte pe baza examenului fizic, care constă
în palparea abdomenului bebeluşului, dar şi pe baza simptomelor descrise de părinţi. Dacă
medicul nu descoperă la examinare formaţiuni sau anomalii abdominale, care pot arăta
existenţa unei obstrucţii intestinale, cel mai probabil micuţul se confruntă cu colici.
Testele de laborator şi examenele imagistice nu sunt necesare decât în cazul în care
medicul suspectează o altă afecţiune care se poate manifesta similar.
Dacă există preocuparea în legătură cu plânsul excesiv al sugarului, se recomandă
programarea acestuia la medic și discutarea problemei.
Pentru a exista siguranța că acest plâns nu se datorează altor afecțiuni, se face un
examen obiectiv și o anamneză în legătură cu istoricul medical al sugarului, ce metode de
alinare s-au încercat sau dacă sunt prezente și alte simptome.
Se pot pune întrebări și despre cât de deranjant este acest lucru pentru părinți sau dacă
copilul prezintă eructații (râgâială). Se poate recomanda monitorizarea plânsului sugarului sau
alte activități ale acestuia, prin notarea într-un jurnal.
 Dacă un sugar cu colici prezintă și alte simptome (vărsături, diaree, scaun cu mucus
sau
sânge, febră), se vor face teste de laborator sau radiografii pentru determinarea cauzei.
Întrucât sugarii plâng cel mai mult în primele 3 luni de viață decât în orice alt moment,
este greu de făcut diferența între colici și plânsul normal. Ambele tipuri de comportament
cresc treptat în intensitate, având un grad maxim între 6 și 8 săptămâni. Majoritatea
episoadelor de plâns apar după amiaza târziu și la orele serii, dar momentele pot să și difere.
Durata și intensitatea acestora se pot schimba de la o zi la alta.
Diferența dintre plânsul normal și colici se face prin frecvența, durata și intensitatea
plânsului. La acești sugari există 3 caracteristici patognomonice (speciale): plâng mai mult de
3 ore pe zi, cel puțin 3 zile pe săptămână, timp de cel puțin 3 săptămâni consecutive. Un copil
cu colici plânge foarte zgomotos, uneori pătrunzător și de cele mai multe ori în mod continuu.
În timpul unui episod de colici mai zgomotos, sugarul își încleștează pumnii și își contractă
abdomenul și picioarele. Unii copii își arcuiesc spatele, iar alții își strâng picioarele la piept.
Majoritatea sugarilor cu un comportament normal de plâns, se consolează și plâng mai
puțin când sunt luați în brațe, alăptați sau li se acordă atenție. Copii cu colici nu se liniștesc
ușor odată ce au început să plângă și aceste episoade durează mai mult decât în mod normal.
În general episoadele de colici dispar de la sine, în mod treptat, începând cu 6-8 săptămâni. În
orice caz aproximativ 30% dintre copiii cu colici, continuă să aibă acest comportament până
la 4 luni.
Se apelează imediat la servicii medicale dacă copilul:
 plânge într-un mod ciudat pe o perioadă mai lungă de timp;
 a fost diagnosticat cu colici dar plânge excesiv și prezintă simptome ca vărsături,
diaree, febră, scaune mucoase sau sanguinolente.
Se face o programare la medicul de familie sau pediatrul copilului dacă:
 copilul nu ia în greutate;
 copilul prezintă alte simptome decât plâns, dar se dorește consultarea lui;
 s-au încercat tot felul de metode de alinare fără success;
 copilul are un comportament ciudat, fără un motiv bine stabilit de îngrijorare.
Se recomandă prezentarea părintelui la medic pentru o autoîngrijire dacă:
 există o anxietate continuă și o teamă pentru a nu deveni depresiv;
 există teama de a nu putea îngriji copilul și de a nu interacționa emoțional cu acesta.
 II.5. Investigații
Se poate cere părerea medicului despre ceea ce îi îngrijorează pe părinți în legătură cu
plânsul copilului, la vizitele regulate la medic și nu se ezită în a suna medicul în orice
moment, dacă este nevoie. Acest lucru se face mai ales când sugarul plânge excesiv și nu se
calmează prin nici o metodă sau dacă mai apar și alte simptome pe parcurs.
La examinările medicului, se determină dacă sugarul are colici sau dacă plânsul lui
este legat de alte boli, diverse afecțiuni sau răni. Pentru a se pune acest diagnostic medicul:
 face o anamneză în special legată de istoricul bolii;
 face un examen fizic al sugarului;
 va întreba dacă mai există și alte simptome în afara plânsului;
 va întreba dacă există un jurnal al activităților copilului;
 va pune mama să-i demonstreze cum își alăptează copilul și cum îl ține să eructeze;
 va întreba în ce fel plânsul sugarului afectează părinții.
Dacă copilul plânge excesiv și prezintă și alte simptome îngrijorătoare (cum ar fi
vărsături, diaree, scaun mucos sau sanghinolent și febră), se vor face și examinări paraclinice
cum ar fi o radiografie, pentru a se determina dacă este vorba de colici sau altceva.

CAPITOLUL III
Analizarea posibilitătilor de tratament, ingrijire si profilaxie a
colicilor abdominale la sugari

II.6. Tratament
Colicile nu se tratează cu medicamente, ci pot fi luate măsuri simple care pot ameliora
starea bebeluşului. Acestea pot consta în:
Eliminarea temporară a laptelui de vacă din alimentaţie – dacă simptomele se
ameliorează, înseamnă că bebeluşul nu tolerează momentan lactoza din lapte şi este bine să îl
înlocuieşti cu variante fără lactoză. În schimb, dacă simptomele nu se îmbunătăţesc, poţi relua
hrănirea cu lapte de vacă.
Administrarea de picături cu simeticonă – această substanţă reduce cantitatea de gaze
intestinale şi previne astfel durerile abdominale. Se administrează o linguriţă de soluţie cu
simeticonă după fiecare masă sau poate fi adăugată în biberonul cu lapte.
Picături cu enzimă lactată – lactaza este o enzimă care reduce considerabil nivelul
lactozei din lapte şi o trannsformă în glucoză şi galactoză. Studiile au demonstrat că astfel de
soluţii pot ameliora semnificativ crizele de plâns cauzate de colici. Produsul poate fi folosit la
fiecare masă a sugarului, doza şi frecvenţa fiind reduse pe măsură ce semnele de disconfort
dispar.
Tratamentul medicamentos poate fi prescris dacă la copilul cu colici apar și alte
afecțiuni temporare de sănătate, cum ar fi un disconfort intestinal. Medicamentele se
administrează exact cum au fost prescrise și cu o monitorizare atentă.
Tratamentul la domiciliu se referă la oferirea unui confort cât mai bun copilului în
situația colicilor. Acest lucru înseamnă implicarea soțului, membrilor familiei sau a altor
persoane care pot ajuta mama să ia o pauză sau plimbarea copilului în aer liber cu căruciorul.
Aceste măsuri nu vindecă colicile, dar pot să ajute la rărirea frecvenței și micșorarea
intensității episoadelor de plâns. Aceste colici dispar în jurul vârstei de 3 luni.
Măsurile de confort la debutul colicilor sunt:
 răspunsul rapid la plânsul sugarului și în mod adecvat, atunci când acesta plânge fie că
îi este foame sau trebuie schimbat. Acest lucru evită supărarea exagerată a copilului
care în acest caz poate fi împăcat mai greu;
 sugarul trebuie ținut să eructeze, mai ales dacă balonarea abdominală a fost motivul
plânsului;
 se reduce numărul activităților din jurul copilului. Suprastimularea din cauza
zgomotului, lumini sau o atenție excesivă pot declanșa un episod de plâns. Se mută
copilul într-o cameră calmă și liniștită;
 se poate face masaj copilului. Majoritatea părinților fac acest lucru pentru a reduce
colicile. Acest lucru nu a fost confirmat prin studii;
 se liniștește copilul prin încercarea unei stări cât mai confortabile. Nu trebuie să
îngrijoreze alintarea excesivă a acestuia sau acordarea unei atenții sporite.
Dacă părinții constată că nu pot avea răbdarea necesară sau le este teamă să nu facă
mai
mult rău copilului, se iau următoarele măsuri:
 se lasă copilul în pătuț să plângă, în timp ce părintele se va calma într-o altă cameră;
 se cere ajutorul altei persoane pentru a prelua atribuțiile părintelui. În cazul în care nu
este altcineva acasă, se cere ajutorul unui prieten.
Măsuri alternative:
Nu se folosește pentru colici un tratament neautorizat sau periculos. Se consultă un
specialist înaintea folosirii tratamentului alternativ datorită posibilelor efecte adverse.
 Atenție la un comportament impulsiv sau folosirea de măsuri disperate pentru a trata
colicile. De exemplu nu se recomandă:
 lăsarea copilului în pătuț să plângă până se epuizează;
 oprirea alăptării la sân, acest lucru nu vindecă colicile;
 administrarea de aspirină sau alte produse asemănătoare, datorită riscului de apariție a
sindromului Reye;
 administrarea de alcool (nici măcar ceva înmuiat în alcool).
 zdruncinarea sau maltratarea copilului pentru că plânge. Pot să apară afecțiuni
cerebrale grave sau chiar fatale (sindromul copilului zdruncinat).
 administrarea de medicamente copilului, decât dacă acestea sunt recomandate.
Autoîngrijirea
Este importantă autoîngrijirea părintelui care trebuie să țină cont că episoadele de
colici nu sunt cauzate de felul în care îngrijește copilul.
Colicile sunt temporare și nu afectează sănătatea sau viitorul copilului. Dacă nu poate
fi alinat copilul, se încearcă metode de asigurare a unui confort, dar care nu sunt eficiente
întotdeauna. Dacă nu se reușește acest lucru se lasă locul altcuiva care este mai relaxat.

II.7. Opțiuni de îngrijire

Există câteva lucruri care pot fi făcute pentru a liniști sugarul. Acestea pot include
schimbarea alimentației sau poziția în care sunt ținuți copii în brațe.
Pot fi încercate următoarele sfaturi:
 punerea unei sticle calde pe abdomenul sugarului (nu trebuie să fie fierbinte);
 balansarea copilului într-un scaun special sau într-un leagăn;
 învârtirea copilului (trebuie să ne asigurăm ca el își poate ține capul);
 o baie călduță;
 suzeta;
 mângâierea blândă a burticii sugarului;
 înfășurarea sugarului într-o păturică moale;
 plimbarea copilului în cărucior;
 plimbarea copilului cu mașina într-un scaun special pentru sugari.
Copilul trebuie hrănit dacă au trecut mai mult de 2 ore de la ultima masă. Trebuie
hrănit mai des și în cantități mai mici.
 În cazul în care este hrănit cu un preparat pentru sugari, trebuie consultat medicul în
privința schimbării acestuia. Încălzirea laptelui la temperatura corpului poate fi, de asemenea,
de folos.
Trebuie încercată folosirea unei tetine cu o gaură mai mică dacă durează mai puțin de
20 de minute golirea unei sticle de lapte. Trebuie evitată hrănirea rapidă a sugarului.
Uneori sugarii cu colici răspund la diferite moduri de a fi ținuți în brațe sau învârtiți.
Trebuie ținuți pe umăr și masați ușor pe spate. Trebuie ținuți drepți, deoarece această poziție îi
poate ajuta la eliminarea gazelor.
Colicile pot fi fustrante pentru părinți. Sugarii care nu se opresc din plâns sunt mai
dificil de îngrijit. Ori de câte ori părinții se simt frustrați și nervoși din această cauză, este mai
bine pentru copii, ca pentru puțin timp să fie supravegheați de altcineva.
În cazul în care nu este nimeni care să poată ajuta părinții, cel mai bine este ca
părintele frustrat să se liniștească puțin uitându-se la televizor sau ascultând radioul, dar nu
înainte de a se asigura că sugarul nu pățește nimic rău. Plânsul nu afectează sugarul. Este
important ca părintele frustrat să se liniștească puțin pentru a putea îngriji adecvat copilul.

II.8. Profilaxie
Pot fi prevenite anumite episoade de plâns, legate de colici, prin dezvoltarea unei
legături afective puternice între mamă și copil, care ajută la crearea unor sentimente de
siguranță și calm.
Odată ce sugarul începe să plângă se folosesc metode de alinare și consolare pentru a
se încerca scurtarea și scăderea în intensitate a acestor episoade. Pot fi utile și anumite metode
de prevenire ale plânsului.
Colicile ating un vârf între 6 și 8 săptămâni și dispar în mod treptat de la sine,
indiferent de ceea ce fac părinții.
Se păstrează un jurnal al activităților zilnice ale copilului, inclusiv momentele de
plâns. Aceste date pot ajuta la identificarea momentelor speciale când sugarul plânge și ajută
la prezicerea momentelor când aceste colici pot să apară. Se pot preveni și reduce episoadele
de
plâns din acele momente prin:
 anticiparea nevoilor copilului. Se folosește atenția la ritmurile copilului, pentru a se
prevedea comportamentul și a se putea răspunde în mod corespunzător. Se poate de
 asemenea încerca luarea acestuia în brațe și alinarea sa, înaintea începerii plânsului. Se
lasă la o parte problemele legate de alte activități, în momentul conexiunii cu sugarul
 crearea unui mediu cât mai calm. Se încearcă limitarea vizitatorilor, luminilor
puternice, zgomotelor înalte sau situațiilor haotice în timpul acelor momente agitate.
Suprastimularea copilului poate agrava episoadele de plans.
 reducerea stresului. Copii sunt foarte sensibili la modificările de comportament ale
îngrijitorilor lor și pot să plângă în momentele de stres sau tensiune în familie.
Mamele depresive sau anxioase pot să aibă mai frecvent copii cu colici. Se iau măsuri
de corectare a comportamentului familiei. Făcând acest lucru, se păstrează un mediu
familial cât mai calm și sigur pentru copil. Se ține cont că aceste perioade sunt
temporare
 se cere ajutor la nevoie. Se poate scurta un episod de plâns dacă există și un alt
membru al familiei care să încerce să aibă grijă de copil în momentele în care mama
este epuizată și descurajată. Copilul răspunde mai bine la o persoană relaxată. Se cere
ajutorul înainte de a fi nevoie. Se ține cont de anumite persoane pe care se poate conta
în momentele neașteptate.
Deși colicile nu sunt cauzate de probleme de sănătate, când copilul nu se simte bine,
episoadele de plâns se pot agrava. Acestea se pot minimaliza prin luarea unor măsuri de
prevenire a îmbolnăvirii:
 dacă sugarul este alăptat la sân se ține cont de dieta folosită. Alimentația mamei
influențează conținutul laptelui și cauzează dureri abdominale copilului, care pot să
prelungească un episod de plans;
 alimentația corespunzătoare a sugarului. Sugarii mici mănâncă la un interval de 1-2
ore. Se alimentează sugarul la cerere dar se observă și momentul când acesta s-a
săturat pentru a se evita supraalimentația;
 se previn balonările abdominale ale sugarului, întrucât această afecțiune poate prelungi
plânsul;
 se ține cont de o igienă cât mai corespunzătoare pentru a preveni îmbolnăvirea. Un
copil bolnav plânge mai des și cu o intensitate mai mare.
Pentru o igienă adecvată se spală mâinile cât mai des atât ale celui ce îngrijește copilul
cât și ale acestuia. Se cere același lucru și vizitatorilor.
 Se evită contactul cu mulțimile mai ales dacă se mai și fumează în acel mediu, în
primele săptămâni ale nou-născutului. Fumatul poate crește riscul de apariție a problemelor
respiratorii, infecții ale urechii sau astm.
Părinții nu sunt de vină cu nimic în ceea ce privește colicile sugarului, deci nu
trebuie să se simtă vinovați.
Colicile dispar după vârsta de aproximativ 3 luni. Pot continua până la 6 luni, dar
niciodată mai mult de această vârstă. Oferirea unei atenții deosebite nu înseamnă răsfăț în
aceste situații. Nu înseamnă că sugarul este bolnav atunci când are colici.