Tănăsachi Tudor-Maximilian

1. Opera lui Rubens: clocotitoare, dinamica, grandioasa

2. Opera lui Rembrandt: aproape, inovativa, oximoronica

Consider ca cei doi artisti, desi reprezinta figuri marcante ale picturii germanice (desi pictura
lui Rubens nu este atat de germanica ca cea a lui Rembrandt), nu ar fi putut avea aceasta relatie
pe care o mentioneaza Eugen Fromentin chiar si numai din pricina naturii fiecaruia, descrise de
contemporanii lor, lasand la o parte modalitatile proprii de a aborda o tema sau un subiect si
diferentele dintre alegerea acestora.
Atat unul cat si celalalt reprezinta titani ai picturii, cu o forta creativa care nu vede piedici in
calea sa, numarul lucrarilor fiecaruia fiind cea mai abordabila marturie a acestui fapt, Rubens
fiind nevoit chiar sa conduca aceasta imensa brigada de artisti pentru a putea sa tina fraiele
propriei sale creativitati. Nu pot vedea asadar cum aceste doua forte colosale ar putea sa fie
subordonate una celeilalte astfel incat sa urmeze cel putin relativ acelasi traiect. Pot vedea in
amandoi aceasta necesitate a inovatiei care nu poate accepta stapan, ci cel mult o vointa proprie
pe post de dirijor care sa o canalizeze pentru a putea fi implinita.
In intrebarea sa, Eugen Fromentin pleaca de la premisa existentei unui univers imaginar in
care circumstantele ar fi agreabile acestei colaborari si in care rezultatul incapatanarii artistului
olandez ar fi combatibilitatea cu arta celui flamand, insa consider ca tocmai aceasta concesie de
la care se pleaca este incompatibila cu restul intrebarii, pentru ca imaginand un Rembrandt care
ar fi capabil sa apuce taurul geniului sau de coarne si sa il puna in genunchi ar fi mai intelept ca
in loc sa vedem in aceasta vointa artistului sa remarcam slabiciunea bovinei. Ori un Rembrandt
care si-ar putea infrange geniul este un Rembrandt jupuit de sine.