Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1674,[2][3][4][5] Dimitrie Cantemir, Vaslui, România – d.

21 august/1
septembrie 1723,[4][5][6] Harkov, Imperiul Rus[2]) a fost domnul Moldovei în două rânduri (martie-
aprilie 1693 și 1710 - 1711) și un mare cărturar al umanismului românesc. Printre ocupațiile sale diverse
s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor. A
fost membru al Academiei de Științe din Berlin. George Călinescu îl descria drept „un erudit de faimă
europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al
nostru.”[7]

Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir. La moartea tatălui său în 1693, a fost
proclamat domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie. Și-a
petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al
fidelității) și a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii oștilor
otomane ale sultanului Mustafa al II-lea de către austrieci în luptele de la Petrovaradin și Zenta, unde s-a
convins de decadența Imperiului Otoman.

În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit de
neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al lui Petru
cel Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea turcilor în
Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia, unde și-a petrecut
restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale.

Cuprins

1 Viața și cariera politică

2 Politica internă

3 Posteritate

4 Opera

4.1 Opere principale

4.2 Alte opere

5 Integrala manuscriselor

6 Note

7 Bibliografie

8 Legături externe

9 Vezi și

Viața și cariera politică

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, într-o familie de răzeși săraci, în satul Silișteni pe
malul râului Elan în ținutul Fălciu, azi în comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de sud a
orașului Huși.[8]După alte date s-ar fi născut la Iași (cf. Sever Zotta, ref. 9). Genealogiștii au stabilit că un
strămoș obscur ar fi dobândit în secolul al XVI-lea cătunul Silișteni din Moldova și că familia era de
„origine pur românească”[9]Răzeșii moldoveni erau oameni săraci, dar pe care sărăcia îi făcuse luptători
dârzi și aspri. „Aveau acolo un codru, codrul Tigheciului, fără copaci mari, dar cu spini mulți, cu arbori
deși și mici, în care dușmanul nu poate pătrunde. Nici boierii nu izbutiră să le cotropească răzășiile, nici
tătarii din Bugeac, vecinii lor, nu-i speriaseră și nu-i putuseră prăda.”[10] A fost fiul lui Constantin și al
Anei, născută Bantăș, care a fost a treia soție a lui Constantin Cantemir. Dimitrie Cantemir menționează
cele 3 soții ale tatălui său: 1. Anastasia, nepoată de văr după tată a domnului Țării Românești Gr. Ghica;
2. Ruxandra Gane; 3. Ana Bantăș, mama lui Dimitrie Cantemir. Anița Bantăș a făcut parte „din vechea
stirpe moldovenească a Bantășilor, nepoată după mamă a Anastasiei, soția Ducăi-vodă”.[11] Ana Bantăș
descinde dintr-un personaj vestit în aristocrația moldovenească, Ioan Tăutu, mare logofăt în timpul
domniei lui Ștefan cel Mare. (Ștefan Lemny, op.cit., p.45.). Dimitrie Cantemir spune că a purtat acest
nume [Dimitrie], fiindcă a fost botezat de Dumitrașco vodă Cantacuzino.[12] În românește, principele
semnează „Dimitrie”. În latină: Demetrius, formă preluată de majoritatea autorilor din Europa secolului
al XVIII-lea. La 14 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 12 ani, ca zălog al
credinței tatălui său pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.
Tatăl său, Constantin vodă, dorea să facă din fiul său un om învățat, de aceea a ales ca educator al lui
Dimitrie pe dascălul Ieremia Cacavelas, din Creta, un grec cu studii la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena.
Ieremia Cacavelas a fost traducătorul din l. latină în l.greacă (în 1687) a lucrării Vitae Pontificum [Viețile
Papilor], scrisă de episcopul Platina. Cacavelas a avut o mare influență asupra formației spirituale a lui
Dimitrie Cantemir. Cacavelas a aruncat un văl de misticism asupra spiritului clar al lui Cantemir, acesta a
urmărit însă în anii maturității să se dezbare de această înrâurire, părăsind fondul mistic al cugetării.

Portret din tinerețe care se află la "Le musée des beaux-arts de Rouen".[13]

Imaginea din stânga cu denumirea "Portret din tinerețe care se află la «Le musée des beaux-arts de
Rouen»” a fost reprodusă de timpuriu în lucrarea Dimitrie Cantemir. Viața și opera în imagini (1963),
alcătuită de Scarlat Callimachi ș.a.[14], unde se indică și sursa ilustrației: biblioteca Academiei R.P.R.,
cabinetul de stampe. Sub ilustrația din Scarlat Callimachi ș.a., p. 25, se poate citi denumirea dată de
muzeul respectiv acestui portret: Inconnu. Un Hospodar de Valachie. Pe pagina alăturată (p.24) este
redat un citat din prefața scrisă de Nicolae Iorga la lucrarea Dimitrie Cantemir: Viața lui Constantin Vodă
Cantemir[15](p. IX): „Portretul de la Rouen îl arată cu ochii săi vii în fața fină, isprăvită cu o bărbie de
voință. Are haina de brocart de aur a situației sale și sabia feciorului domnesc... Dar pe buclele crețe ale
perucei, sistem Ludovic al XIV-lea, turbanul alb și albastru arată contactul cu cealaltă cultură: a
Stambulului turc.” Ștefan Lemny (op.cit., p. 236, nota 47) scrie că „Tabloul pare de negăsit în zilele
noastre. A dispărut după ce a fost expus pentru ultima oară în România, cu ocazia unei expoziții dedicate
celor 300 de ani de la nașterea lui Cantemir (notă la ed.română). Mai mult, Ș. Lemny (op.cit., p. 70) scrie
că „Cercetări minuțioase efectuate recent de G.Ciorănescu[16] au spulberat această iluzie, dovedind că
tabloul nu este nici opera pictorului flamand Jean-Baptiste Van Mour (sau Vanmour), nici portretul lui
Dimitrie Cantemir.” Totuși, opinia lui Lemny nu este categorică (pp. 71-72): „Analizat exclusiv din
perspectiva ținutei vestimentare, tabloul de la Rouen ar putea să-l înfățișeze pe principele moldovean în
perioada în care trăia în mediul eteroclit al capitalei otomane...”

În perioada martie-aprilie 1693, după moartea tatălui său, a fost ales de boierii mari, în frunte cu
Iordache Ruset, vornicul, domn al Moldovei, la 19 ani. Succesiunea evenimentelor a fost următoarea: în
19/29 martie, un agă al vizirului aflat la Iași este adus ca „să rădic pe Dumitrașco beizădeaoa, ficiorul lui
Cantemir-Vodă în locul lui tătâne-său.” Dregătorul turc, văzând că toți boierii îl cereau domn „au luat un
căftan ș-au pus în spateli lui Dumitrașco beizădeaoa.”[17] Dar după o domnie care a ținut mai puțin de
trei săptămâni și care nu a fost recunoscută de Poartă, turcii plătiți de Constantin Brâncoveanu, domnul
Țării Românești, au impus în scaunul domnesc pe Constantin Duca (la 18 aprilie 1693)[18], instrumentul
domnului muntean. Înscăunarea lui Constantin, fiul lui Gheorghe Duca a fost anunțată de un capugi-
bașa, Mehmed Cerchez, venit la Iași, iar Dimitrie Cantemir s-a întors la Constantinopol, împreună cu zisul
dregător otoman, pentru a-și continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice, filială spirituală a
universității de la Padova. Aici erau profesori care predau geografia, anatomia și deschideau elevilor
cunoașterea tezaurelor literaturii clasice, elină și latină. A învățat la Constantinopol limbile orientale:
turca, persana și araba, unde a avut ca maestru pe eruditul Es'ad Efendi (D. Cantemir cunoștea 11 limbi),
dar s-a inițiat și în domeniul cultelor, literaturii, muzicii și religiei islamice. Matematicianul turc Saadi l-a
învățat limba turcă. Cu prilejul unui război turco-Austriac, soldat cu bătălia de la Zenta (10 septembrie
1697), a traversat Banatul. Cantemir a asistat la înfrângerea oștirilor sultanului turc, conduse de marele
vizir Elmas Mehmed pașa, în bătălia de la Zenta, unde turcii au fost zdrobiți de trupele austriece conduse
de Eugen de Savoia. Antioh, fratele mai mare, și-a însușit întreaga moștenire, lăsându-l într-o situație
precară. Din 1695 a fost capuchehaie, adică reprezentant la Constantinopol al fratelui său Antioh, acesta
fiind ales domn. La sfârșitul anului 1697, Cantemir s-a aflat la Adrianopol, unde a desăvârșit prima parte
din lucrarea Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea, scriere de teozofie și etică creștină, alcătuită sub
influența dascălului său, Ieremia Cacavelas. A tipărit-o în dublă versiune, greacă și română, la 30 august
1698, în Iași. Cacavelas a elogiat opera elevului său într-un stil retoric, socotind-o minunată și
"împodobită cu ritoricesc meșteșug". În Constantinopol și-a construit un palat pe malul Bosforului, unde
a locuit împreună cu familia sa (1700).

S-a căsătorit în 1699 cu fiica lui Șerban Cantacuzino Voievod, Casandra (1681 - 1713). Dimitrie era în
acea perioadă la Constantinopol însă a venit în grabă la Iași, unde "au făcut nuntă domnească la 9/19
mai 1699, în tîrgu la Ieși, după obiceiul domnilor." ( Ion Neculce,op.cit., ref.13). Mirii s-au instalat în Iași,
în curțile cumpărate de tatăl său, Cantemir vodă de la "Gheuculeasa vistiernice<a>sa. Gheuculeasa era
Simina, soția vistiernicului Vasile Gheucă. Casandra i-a dăruit pe Matei, Constantin, Șerban, Maria,
Antioh (viitorul poet, scriitor și diplomat rus Antioh Cantemir (1708 - 1744)) și Smaranda. După moartea
Casandrei, din a doua căsătorie (la 14 ian. 1717), cu fiica principelui rus Ivan Iurevici Trubețkoi, Anastasia
Ivanovna Trubețkaia[19] (n.1700), a avut o fată: Ecaterina-Smaragda (n. probabil la Petersburg, în 1720,
d. la Paris în 1761) care a fost domnișoară de onoare a împărătesei Elisabeta (Elizaveta) în 1744 și s-a
căsătorit cu principele Dmitri Mihailovici Golițîn, ambasadorul Rusiei la Viena. Fiul lui Dimitrie Cantemir,
Antioh Cantemir, ambasador al Rusiei în Marea Britanie și Franța este cunoscut ca "părintele poeziei
Rusiei". A fost necăsătorit. A murit foarte tânăr, la 36 de ani, de pleurezie, însă după alte date, de
tuberculoză.[20] În perioada petrecută ca ambasador la Paris, Antioh Cantemir îl va întâlni pe Voltaire.

O genealogie a familiei Cantemir, se găsește la pagina web [2