condiţii patologice, cum ar fi: fracturi, artroze, intervenţii chirurgicale.
 
Când condilul părăseşte poziţia de relaţie centrică, el coboară pe panta tuberculului
artic
ular. Gradul de coborâre depinde de unghiul pantei tuberculului articular. Dacă
panta esteînclinată (45°
-60
0
), atunci şi traseul condilului va fi abrupt şi mişcarea verticală a condilului vafi mai
accentuată. Când panta tuberculului articular este turtită, traiectul parcurs de condil
va fimai lin, cu o componentă verticală mai redusă.
 
Unghiul de ghidaj condilian reprezintă unghiul descris de traiectul condilului m
raport cuun plan orizontal de referinţă. Acest unghi de ghidaj condilian se măsoară
indirect. în funcţie devaloarea lui fixăm un dispozitiv al articulatorului în care
montăm modelele de studiu sau de
lucru.
Pe lângă mişcarea de coborâre şi alunecare anterioară a condilului, mai apare şi
una delateralitate, mişcarea Bennett. Condilul orbitant (de parte nelucrătoare)
descrie un unghi deghidaj mai mare decât unghiul condilian descris în mişcarea de
protruzie, deoarece pantaversantului intern al cavităţii glenoide este mai înclinată
decât panta tuberculului articular (fig.3.14.). înălţimea şi înclinarea cuspizilor
dinţilor laterali şi adâncimea şanţurilor dinţilorantagonişti depind de unghiul de
înclinare a pantei condiliene. Dacă panta este mai abruptă,dinţii posteriori pot fi
mai cuspidaţi. Dacă unghiul este mai mic, dinţii laterali vor avea
 o
cuspidare mai redusă.Aceste concluzii nu se referă numai la înălţimea cuspizilor, ci
şi la panta mezială şidistală a acestora. Dacă unghiul condilian este de 45°, atunci
unghiul descris de pantele
cuspidiene cu vârful
cuspidului nu poate depăşi 45°.Tot în cadrul ghidajului posterior trebuie să
includem şi mişcarea de lateralitate a luiBennett, deci în ce măsură contribuie
traseul şi înălţimeacuspizilor la mişcarea de lateralitate. Fiecare cuspid trebuie să
 posede un
traseu propriu în mişcarea de lateralitate.
 
Capacitatea condilului de a se deplasa înainte şi în
jos pe panta tuberculului articular şi
simultan de a se roti pe
suprafaţa inferioară a discului permite mandibulei să urmezetraiectul dictat de
ghidajul anterior. In acelaşi timp poate sămenţină separarea mandibulo
-
maxilară în segmentul posterior.
 
Ghidajul anterior
 
 Noţiunea de ghidaj anterior 
 
este legată de modificareaconceptului de ocluzie balansată aplicată la dentaţia
naturală.Promotorii ocluziei „nebalansate" consideră că aceasta estemai biologică
(39).
 
Contactele ocluzale nocive din zona posterioară pot fi prevenite, pe lângă cei doi c
ondili - prin ghidaj condilian, de
către dinţii frontali prin ghidajul anterior.
 
Potenţialul dinţilor anteriori de a fi factori de ghidaj pentru prevenirea contactelor
nocive posterioare este legat de factori mecanici şi neuro
-
musculari. în esenţă este vor 
 ba de rolul
dinţilor frontali de a
 
separa dinţii posteriori în cursul mişcărilor excentrice ale mandibulei.
 
Dinţii frontali dispun de un avantaj mecanic m comparaţie cu dinţii posteriori.
Fiind maila distanţă de punctul de sprijin, raportul de pârghie este mai favorabil
când se contractămuşchii ridicători ai mandibulei (muşchii masticaţiei). Acest
avantaj este evident când secompară
 
83
Fig.3.14. Mişcarea Bennett. Deplasarea
condilului orbitant-(de parteanelucratoare) este în jos, înainte
 
şi în
 
eficienţa muşcării unui aliment consistent, cu dinţii frontali sau cu molarii (fig.
3.15.). Dar,datorită înclinării axului dinţilor frontali, avantajul mecanic la solicitări
mari este relativ.
 
Pentru înţelegerea completă
 a rolului
ghidajului anterior şi implicit a dezocluziei
laterale trebuie implicate mecanismele neuro-musculare.
 
În afară de proprioceptorii parodontali intervin şi proprioceptorii buzelor,
limbii,obrajilor, mucoasei, pielii şi muşchilor. Toţi proprioceptorii monitorizează
tot timpul poziţiamandibulei şi trimit informaţii la centrii nervoşi
(fig. 3.16.).
Dinţii cei mai sensibili la schimbările de presiune sunt incisivii centrali, urmaţi în
ordine deincisivii laterali, canini, premolari şi molari, caresunt cei mai lipsiţi de
sensibilitate (Kawamura şi
colab. 1967).Pentru realizarea ghidajului anterioreficient sunt necesare lungimi
norma
le şi suprafeţeocluzale fără uzuri anormale. Lungimile medii
cervico-incizale
la
 
maxilar sunt următoarele: incisiv central ± 11
mm; incisiv lateral cu 1 mm mai scurt; canin 11
 — 
12mm.Incisivii inferiori au lungimea de 9-10 mm,caninii 11
 — 
12 mm (Wheeler 1974).
Fig. 3.16. Pe lângă proprioceptorii parodontali. poziţia mandibulei
este monitorizată şi de proprioceptori ai buzelor, limbii, obrajilor, mucoasei, pielii
şi din muşchi. Informaţiile
aferente, cu rol de feedback, ajung la SNC.
în condiţiile ideale de acoperire a frontalilor inferiori de către cei superiori,
marginile incizaleale frontalilor inferiori ating suprafeţele palatinale ale frontalilor
superiori la aproximativ jumătate distanţă dintre joncţiunea smalţ
-
cement şi marginea incizală, în poziţia de
 IM
 (fîg.
3.17.). In limitele morfologiei normale, acoperirea va fi oferită de suprafeţe cât mai
apropiate
între ele.
84
Fig. 3.15. Contracţia musculară, notată convenţional cu100, acţionează asupra
dinţilor posteriori cu o valoare de70 şi asupra dinţilor frontali cu o foi
-
ţă mai redusă, de 30.Distanţa mai mare de punctul de sprijin explică avantajulmecanic al
dinţilor frontali.
 
 
este mai bine să se greşească prin exagerare decât să se realizeze raporturi prea
reduse sau prea
axe. De exempl
u este relativ uşor să se corecteze o restaurare protetică prea lungă sau cu
aporturiuşor exagerate, dar este aproape imposibil să se corecteze o coroană după
fixarea ei permanentă.
 
Treimea incizală a dinţilor frontali controlează practic potenţialul de ghidaj al
dinţilorinteriori. Pentru ca ghidajul să fie eficient, vârful caninului superior trebuie
să se găsească înimbrazura situată distal de caninul inferior, incisivul lateral
superior să fie cu un mm mai scurt
decât incisivul central, iar forma arcad
elor dentare frontale, superior şi inferior, să fiecorespunzătoare pentru realizarea
contactelor ocluzale în
 IM.
 
Premiza morfologică a ghidajului anterior este înclinarea incisivilor superiori şi
inferiori
spre vestibular, formând un unghi de 12° - 28° cu o
inie de referinţă verticală. Ca urmare, între incisivise stabileşte un unghi de 130°
- 135°,aport favorabilatât din punct de vedere estetic cât
şi funcţional.
 
Înclinarea vestibulară a dinţilor frontali
 
sugerează faptul că aceştia nu rezistă la solicitări
mecanice. în
 IM,
 contactul dintre marginile incizale
inferioare şi suprafeţele palatinale ale antagoniştilorse reduce la o distanţare de
grosime
a a 1-
2 foiţe deţigară. Contactul la nivelul dinţilor frontali nu estenecesar, deoarece dinţii
frontali nu menţin DVO.Premiza şi caracteristicile
 
 ghidajului anterior 
 sunt
condiţionate de relaţiile dinţilor interiori m pla
n
orizontal şi vertical
 
Distanţa orizontală de acoperire a frontalilorinferiori de către cei superiori este
distanţa dintre marginea incizală a incisivilor superiori şisuprafaţa vestibulară a
incisivilor inferiori în [M. Ca termen tehnic poartă numele de
 overjet,
spaţiu de inocluzie sagitală sau treaptă sagitală.
 
În plan vertical vorbim de o suprafaţă de acoperire verticală,
 
care reprezintă distanţa
dintre marginile incizale ale incisivilor
antagonişti. termenul corespunzător este
de
 overbite.
Valoarea normală a
overbite-ului este de aproximativ 4 mm.
Când mandibula face o mişcare de
 propulsie cu contact dentar, suprafe
ţele
 palatinale ale frontalilor superiori
determină traseul urmat de mandibulă.
 
Acoperirea verticală şi treaptasagitală Influenţează calitatea şi mărimea
ghidajului [fig.3.18.).
 Nu în toate situaţiile clinice serealizează raporturile ideale descrise maisus.
Variaţiile rezultă din dezvoltarea şicreşterea inegală în proporţii a
maxilarelor 
.
85
.
Fig. 3,17. Raport interincisiv care asigură ghidajul
 
anterior şi poziţionarea mandibulei în IM.
 
Fig. 3.18. Triunghiul lui Slavicek. Panta incisivă este o
 
variabilă definită de gradul de acoperire verticală şi treaptă sagitală
 

 
 
La o mandibulă subdezvoltată există raporturi distalizate la nivelul molarilor (clasa
a II
-a
Angle). Marginea incizală inferioară are contact cu treimea gingivală a suprafeţei
palatinale
superioare, realizându-
se o ocluzie adâncă distalizată.Când mandibula este mai dezvoltată decât
maxilarul, se realizează în cel mai bun caz
raporturi frontale cap la cap (clasa a III-a Angle).
Dacă discordanţa este şi mai mare, apare o treaptă negativă. în această situaţie nu
existăcontacte în zona frontală, ci doar o acoperire inversă..Mai există şi o
acoperire verticală negativă, în care dinţii frontali nu se întâlnesc în nici omişcare.
între incisivii superiori şi cei inferiori se observă un spaţiu. In aceste condiţii
dinţiifrontali nu realizează ghidaj anterior.
 
În mod normal ghidajul anterior se realizează din poziţia de contact în
intercuspidaremaximă şi până la marginea incizală a incisivilor superiori. Toată
suprafaţa palatinală a
 
incisivilor superiori devine o pantă de ghidaj pentru mişcările mandibulei.
 
Caracteristicile ghidajului incisiv 
 
-
 
Suprafaţa de ghidaj se întinde între punctul de sprijin în
 IM
 
şi marginea incizală.
 - Ghidajul inc
isiv trebuie să permită o dezocluzie imediată şi totală a tuturor dinţilor
 posteriori.-
Dezocluzia depinde de suprafaţa de acoperire verticală şi de treapta sagitală. 0
acoperiremare şi un surplomb (treaptă sagitală) mic duc la o dezocluzie imediată şi
i
mportantă a dinţilor
 posteriori.
0 treaptă sagitală mare şi o acoperire mare permit de asemenea o
dezocluzie importantă,
 
dar mai lentă, planul de ghidaj fiind mai înclinat.
-
Ghidajul incisiv trebuie să conducă mişcarea de pr 
otruzie pe un traect rectiliniu în plan
sagital median de la punctul de sprijin în intercuspidare maximă, la poziţia cap la
cap a
incisivilor.
-
 
Există o corelaţie între gradul de acoperire a dinţilor şi mărimea cuspizilor dinţilor
laterali, profunzimea fosetelor.
Când există un grad de acoperire de 2
-4 mm (normal mediu), se produce o dezocluzie
imediată şi totală a dinţilor posteriori în protruzie, cu condiţia să nu existe o
cuspidare preaaccentuată a acestora.
 La o acoperire mai mar 
c de 4 mm apare riscul ca marginea incizală inferioară sătraumatizeze gingia liberă,
a incisivilor superiori (palatinal).
 
0 acoperire mai mică de 2 mm presupune existenţa unor cuspizi ai dinţilor
posteriori
mai puţin pronunţaţi şi a unei curbe Spee mai puţin accentuată. Numai în aceste co
ndiţii se va produce în protruzie dezocluzia imediata a dinţilor poşţeriori.
 In decursul anilor au fost formulate multiple concepte ocluzale. Cel mai recent
dintreacestea este
 
conceptul ocluzal al protecţiei mutuale
 (reciproce).
În formularea cea mai generală, în poziţiile centrice sau excentrice ale mandibulei,
uniidinţi, sau grupe de dinţi, sunt mai capabili să suporte solicitări ocluzale decât
alţii. Pe aceastăcale protejează alţi dinţi sau grupe de dinţi de solicităr 
ile nefavorabile,
În sens restrâns, protecţia mutuală se referă la rolul dinţilor anteriori de a asigura
odezocluzie selectivă în mişcările excentrice ale mandibulei. Sunt protejaţi dinţii
posteriori de
coliziuni traumatice.
Dinţii posteriori asigură la rândul lor protecţia dinţilor frontali, preluând
presiunileexercitate de forţa de contracţie musculară în intercuspidare maximă. In
acelaşi timp asigură
sprijin pentru componentele condiliene ale
 ÂTM.
 
In plus stabilizează mandibula atât în plan
vestibulo-o
ral, cât şi mezio
-
distal. La dezocluzia dinţilor posteriori participă şi condilii.
 
86
 
 
Tuberculul articular şi suprafeţele palatinale ale dinţilor anteriori sunt suprafeţele
deghidaj. Ghidajul dentar trebuie să fie în armonie cu
 ATM
 
şi cu sistemul neurom
uscular. Numai
în aceste condiţii se poate preveni disfuncţia temporo
-
mandibulară.
 
Relaţia dintre ghidajul anterior şi posterior
 
Dată fiind importanţa factorilor de control, anterior şi posterior, s
-
a încercat să segăsească o corelaţie între ghidajul condilian şi concavităţile dinţilor
frontali, atât în plan verticalcât şi orizontal. S
-
a postulat că ghidajul anterior ar trebui să fie corespunzător ghidajuluicondilian.
Ghidajul condilian este condiţionat de unghiul pantei tuberculului articular şi
demişcarea Bennett. Cu cât mişcarea condiliană este mai orizontală (reducerea
unghiului panteituberculului articular cu creşterea amplitudinii mişcării Bennett),
cu atât şi concavităţile palatinale ale dinţilor frontali vor fi mai mari pentru a
reflecta caracteristicile mişcării.
 
Corelaţia, deşi postulată nu poate fi demonstrată. Studiile pertinente sugerează că
unghiul pantei tuberculului articular nu este corelat cu vreo relaţie ocluzală specific
ă. Cu alte cuvinte,factorii de ghidaj anteriori şi posteriori sunt independenţi unul
faţă de celălalt. Sunt independenţidar funcţionează împreună în ghidarea mişcărilor
mandibulei. Conceptul are importanţădeosebită deoarece ghidajul anterior poate fi
influenţat cu ajutorul restaurărilor, inclusiv
 protetice. Modificar 
ea ghidajului anterior poate fi inclusă în tratamentul tulburărilor funcţionale
ale sistemului stomatognat.
în ansamblul noţiunilor de ocluzologie, se consideră că ghidajul anterior ocupă
locul doica importanţă după
 IM,
 
care oferă stabilitate mandibulei.
 
3.3. MIŞCĂRILE FUNCŢIONALE ŞI PARAFUNCŢIONALE
 
Mişcările funcţionale ale mandibulei se înscriu în perimetrul mişcărilor limită. Ele
nusunt reproductibile. Sunt reprezentate de masticaţie, fonaţie, deglutiţie.Mişcările
parafuncţionale
 
se produc în afara funcţiilor de bază: masticaţia, deglutiţia şifonaţia. Dintre
mişcările parafuncţionale cele mai importante sunt cele legate de bruxism,deoarece
au un răsunet deosebit asupra funcţionalităţii întregului sistem stomatognat.
 
Masticaţia
 e
ste definită ca actul de triturare al alimentelor. Reprezintă stadiul iniţial aldigestiei.
Alimentele fărâmiţate formează bolul alimentar care va fi înghiţit cu uşurinţă.
 
Masticaţia, la fel ca şi mersul, este un proces
 
învăţat,
 
fiind sub dependenţa scoarţ
ei
cerebrale. Analogia poate fi continuată. Evitarea contactelor excentrice dintre dinţii
antagonişti,din cursul masticaţiei, poate fi asemuită cu reflexul învăţat al mersului
când picioarele trec foarteaproape de duşumea, dar nu o ating.
 Majoritatea pro
ceselor implicate în menţinerea vieţii sunt automate. De exemplumenţinerea
ritmului cardiac, presiunea sanguină, digestia etc.
 
Alte activităţi pot fi realizate doar voliţional: vorbirea, cititul.
 
între aceste două extreme, se găsesc cel puţin trei procese: locomoţia, respiraţia
şimasticaţia.
 
87
 
Există un control voluntar decizional, dar în desfăşurare procesul este
automat.Automatismul este dirijat prin circuite specializate din trunchiul cerebral
sau măduva spinării,
care se numesc generatori centrali de tipar (pattem).
Controlul masticaţiei de către generatorul central de tipar a fost divizat m două
procese
distincte:
1. Generarea ritmului sau reglator al timpului cât durează un ciclu masticator;
 2. Activarea unor grupe neuronale premotorii care cont
rolează activarea sau inhibareaneuronilor motori. Mestecarea nu constă dintr 
-
o simplă şi succesivă deschidere şi închidere agurii, ca de robot. Senzorii periferici
controlează procesul în funcţie de mărime, consistenţă,textură şi localizare m gură.
Masticaţia constă în mişcări ritmice de închidere şi deschidereagurii, formând un
ciclu masticator. Reprezentarea grafică este similară unei picături de lacrimă
(fig. 3.19.).Intr-
un ciclu masticator distingem o fază de deschidere a gurii, de coborâre a mandi
 bulei
şi o fază de închidere a gurii, de ridicare a mandibulei. Ultima poate fi subdivizată
la rândul ei în:faza de strivire (mestecare), fără contact interdentar şi faza de
frecare.
 
Ciclurile se repetă până când alimentelesunt fărâmiţate. Intr 
-
o mişc
are masticatorie în plan
frontal apar următoarele secvenţe:
 
In faza de deschidere, mandibula coboarădin poziţia de
 IM
 
 până la o separare a incisivilor
de 16-
18 mm. Mişcarea de închidere este precedată de o mişcare de lateralitate de 5
- 6 mm
faţă de linia mediană. In prima fază de închiderese poziţionează alimentele între
dinţi (faza demestecare, strivire). Pe măsură ce dinţii se apropiese reduce
deplasarea laterală.
 La o separare de 3 mm a mandibulei de
maxilar urmează mişcarea de revenire în
 IM.
 In
condiţiile acestei separări minime de 3 mm existăurmătoarele rapoarte interdentare
de partealucrătoare: cuspizii vestibulari ai dinţilor lateraliinferiori se află în dreptul
cuspizilor vestibula
ri
ai dinţilor laterali maxilari.
 
După captarea alimentelor între cele douăsuprafeţe ocluzale, urmează faza de
frecare şi decontact interdentar. Dacă până în acest momentmişcarea a fost ghidată
de contracţia musculară şi de ligamente, de acum mişcarea este ghidatăde
morfologia ocluzală a dinţilor antagonişti până în poziţia de
 IM,
 când pantele cuspidiene trec
unele peste altele. In acest moment se produce frecarea (măcinarea) şi forfecarea
alimentelor.
 
Mişcările masticatorii.
 între introducerea alimente
lor în gură şi până la înghiţirea boluluise produc în jur de 15 şocuri masticatorii
(12). La introducerea alimentelor deschiderea gurii estemai amplă. Mişcarea
verticală diminuează în progresie liniară pe măsură ce masticaţia evolueazăspre
deglutiţie. R 
educerea amplitudinii este de obicei mai mare la alimentele moi decât la
celeconsistente.
Paternul masticator variază în funcţie de consistenţa alimentului (fig. 3.20.).
Primeleşocuri masticatorii ale unui bol rezistent se termină înainte de atingerea
poziţiei de
 IM.
 Inainte
de a se ajunge în închidere completă mişcările mandibulei nu se opresc. Abia când
se atinge
 IM
se produce oprirea mişcărilor mandibulei 194 milisecunde la indivizii cu ocluzie
bună. Condilul
 
88
Fig.3.19. înregistrarea în plan frontal a cicluluimasticator

prev
next
1

out of 595